Rezerviștii lui Macron
Col. (r) Marin Neacsu 23 Aprilie 2023
Rezervistii lui Macron 2023
„Tout soldat porte dans sa giberne le bâton de maréchal” (Fiecare soldat poartă în raniță bastonul de mareșal – Napoleon Buonaparte)
Mi-a trebuit mult timp să găsesc un titlu potrivit pentru această știre. Nu căutam un titlu de senzație, de breaking news, de speriat copii mici sau de impresionat gospodinele amatoare de senzații tari, ci pur și simplu un titlu care să cuprindă în câteva cuvinte întregul sens al ultimei găselnițe macroniene.
Sindicatele franceze și francezii din păturile de jos nu se lasă călcați în picioare
Ceea ce se întâmplă acuma în Franța este de domeniul groazei. Franța se confruntă cu una din cele mai periculoase crize din ultimii 70 de ani, unii ar spune că au înnebunit, dar nu e așa. De ce nu e așa? Datorită intenției guvernului de a mări vârsta de pensionare cu încă 2 ani. Românul ar spune doi ani amarâți. Da, vârsta de pensionare ar urca astfel de la 62 de ani, de la 64, în condițiile în care în majoritatea țărilor europene deja vârsta este de 65. Pentru cei doi ani, francezii au ieșit în stradă cu milioanele. Unii ar spune că au înnebunit francezii, dar nu e așa. Nu e așa, pentru că francezii, sindicatele franceze care sunt poate cele mai puternice si loiale celor pe care îi reprezintă, din întreaga lume, au decis să protesteze pentru că realizează că lațul nu se strânge niciodata brusc, ci încet încet, să nu simtă gâtul că e în funie. Dar gâtul sindicalist a realizat că acesta este doar un pas, că vor urma alți pași „iohanieni” dacă vreți. Văzând tendința și măsurile din alte state, francezii realizează că populația este cea care plătește rezultatele unei politici proaste, antinaționale și antiumane care va face din francezul de rând, victima sigură a unor interese meschine și cinice care urmăresc spolierea păturilor „neacoperite”. Așa că au decis sindicatele franceze și francezii amenințați din păturile de jos, să riposteze de la prima amenințare pentru a arăta că nu se lasă călcați în picioare. Dacă întreaga Europă acceptă cizma pe gât, indiferent a cui este, și toți vor să ajungă să moară înainte de a mai apuca pensia, francezii nu acceptă. Bravo lor !
Buzduganul cu trei pecetluiți
În aceste condiții când Franța fierbe, arde, dă în clocot, Macron, se plimbă prin China. Unii zic că s-ar fi dus în interesul Franței, pentru a menține sau obține, pe sub mână, contracte economice cu cea mai mare putere economică a lumii, deși direcția și ordinele Înaltei Porți de la Washington City recomandă ruperea acestor relații. Sub acest aspect Macron pozează drept un lider nonconformist, care urmărește interesele nației iar el se „fiche”-ază de directivele WdC. Alții zic că s-ar fi dus pentru a pune umărul la realizarea păcii în conflictul S.U.A. cu Rusia pe tărâm străin, dar niciuna din variante nu e valabilă, ambele fiind doar de „acoperire”.
Macron nu este un rebel, nici un naționalist, nici un mare om al pacifismului universal, este una din pecețile sau pecetluiții buzduganului american, care lovește în toți pentru a rămâne el singura armată a lumii. Este doar o unealtă, un fel de buzdugan al Zmeului Universal, care anunță, sau transmite venirea apocalipsei, dacă nu i se face jocul.
A doua unealtă este U.E., prin reprezentanții ei, care a devenit din Forța Europei, Unealta Diavolului, iar a treia unealtă este nimeni altul decât K.W.I. președintele care crede că are partidul lui, „guvernul lui”, „armata lui”, „șeful lui de stat major”, „parlamentul lui”, dar nu are nimic, niciun rost, niciun sens pe lume, nici măcar un român sau un cetățean în tot universul, care să îl respecte sau aprecieze, pentru că nu are nicio calitate. Este sluga perfectă, cu pretenții de stăpân.
Frau Ursula s-a dus și ea în China, trimisă de același stăpân în același timp cu Macron, jucând rolurile binecunoscute din filmele polițiste americane: „polițistul bun și polițistul rău”. Unul s-a dus să amenințe, celălalt la o partidă de curling, sport pe suport alunecos. Ambii s-au întors cu coada între picioare, pentru că chinezul este urmașul lui Sun Tzu și uns cu toate alifiile din Tibet. S-au dus și s-au întors, ca tinerii români la Paris, pe vremea lui Eminescu. Buzduganul nostru tricolor cu stele made în SUA a plecat și el trimis de același stăpân, prin Japonia, pasămite să admire orașele din Țara Soarelui Răsare, probabil sperând să primească și el o Katana imperială, sau măcar „o șapcă” sau coif de samurai, ca să aibă și el cu ce se îmbrăca de Haloween.
Bineînțeles, misiunea lui a fost alta. Mesajul lui pentru japonezi a fost nu personal, nici național, ci „imperial”, nu a fost o vizită de curtoazie nici nu s-a dus să înlesnească înfrățirea orașului Kyoto cu Sibiul, scopul a fost testarea poziției Japoniei în eventualitatea unui război în Marea Chinei de Sud, care pare să fie al doilea front, care trebuie musai să pornească și să declanșeze finalmente Al Treilea Război Mondial.
Unchiul Sam vrea să spargă B.R.I.C.S.-ul cu KWI – mâna stângă (cea cu care își face igiena intimă)
Unchiul Sam face toate jocurile murdare prin interpuși, prin slugi care la nevoie pot fi sacrificate. Nu e nimic nou în politica S.U.A. Acum, același K.W.I. este trimis în America de Sud, ca să testeze și să vadă dacă se poate conta pe Brazilia, Chile și Argentina. Unchiul Sam vrea să spargă B.R.I.C.S.-ul dar și să își asigure liniște în vecinătate, dar nu poate să ceară singur, că nu se poate umili, așa că își trimite mâna stângă, cea cu care își face igiena intimă, pentru ca în caz de nereușită să spună că pecetulitul a venit de capul lui, nu a avut niciun mandat semnat. E curios de văzut ce va spune buzdugănelul la întoarcere că până acuma nu a spus nimic despre scopul vizitei. Țara arde iar Werner se plimbă ca o Drosophila Melanogaster după ce a tras pe nas prea mult oțet.
Emmanuel Macron iubește și apreciază în aceeași măsură femeile și partea bărbătească sexagenară.
Madame Macron se activează Ca regulă generală nu discut, nu comentez problemele de familie ale nimănui, dar ultima măsură a lui Macron mă duce involuntar cu gândul la gusturile lui. Este evident și incontestabil că diferența de vârstă dintre Macron și prima doamnă a Franței este apreciabilă. Nu asta a fost și nici nu este de interes național. Unii poate au gândit că are o înclinație aparte pentru femeile mai în vârstă, dar nu e adevărat, privirile galeșe aruncate cu diferite ocazii Maiei, ne arată că banuielile sunt lipsite de fundament, iIar ultima măsură anunțată, e adevărat, de ministrul apărării francez, ne arată că Macron iubește și apreciază în aceeași măsură și partea bărbătească sexagenară. Nu știu dacă prin măsura preconizată se urmărește ceva la nivel național sau domnul Macron vrea cumva să o „activeze” pe prima doamnă și să îi dea vreun grad sau funcție în armată cum s-a întîmplat și pe la alte case, dar ceva e pe acolo.
Considerându-se că mărirea vârstei de pensionare nu e suficientă și nu sunt destui protestatari pe străzile Franței, s-a decis să se mărească și vârsta de concentrare a rezerviștilor, care în acest moment este de 60-65 de ani pentru a se ajunge la 70-72. De ce oare?
Întorcându-se din China și simțind că aceasta nu doar că nu face jocul SUA cu care oricum nu era în termenii cei mai buni, ba dimpotrivă, are de gând să taie din fașă orice gând de intervenție americană in sfera sa de influență, recte Taiwan, (a se vedea și ultimele „exerciții” chino-americane în zonă) știind și ce intenții are Unchiul Sam, Franța, sau cel puțin conducerea ei se pregătește de… „apărare” în condițiile în care nu o amenință nimeni, dar știe că va fi nevoită să intervină. Dacă tinerii trimiși în Cincu au crezut că se duc în concediu, la pescuit sau refacere, uite că Macron a ajuns la concluzia că nu poate pune mare bază pe ei, tinerii sunt neserioși, au gărgăuni, acuma sunt aici mâine pleacă și te lasă cu buzele umflate, așa că până la urmă, tot mai buni sunt bătrânii.
Ideile tâmpite prind întotdeauna la idioți
Ministrul francez al apărării, musiu Sebastien Lecornu este îngrijorat de faptul că mulți francezi ar vrea să meargă la război și nu mai au posibilitatea după 65 de ani așa că s-a decis prelungirea vârstei de „activitate în rezervă” a bătrânilor francezi. Mi-au dat lacrimile când am citit motivarea Lecornului: „Mulți oameni de calitate se trezesc dați la o parte din cauza acestei limite de vârstă, ceea ce nu are sens”.
Ca să vezi tragedie, bătrânii rezerviști se trezesc dați la o parte și cad în depresie, ceea ce nu are sens. Bănuiesc că din aceeași cauză au ieșit în stradă și pensionarii și viitorii pensionari, pentru că se simt „dați la o parte”. Mă întreb oamenii ăștia când ajung la putere își pierd mințile ? Înțeleg că ei se simt frustrați când sunt dați la o parte și își pierd funcțiile politice și privilegiile, dar nu toți cetățenii, au același sentiment. Ce seamănă politicienii ăștia între ei, domnule ! La noi mister Seidler, crede că dacă el are ură congenitală împotriva militarilor, toți românii vor, ca și el, tăierea pensiilor militarilor.
„În ranița fiecărui rezervist este câte un baston, extensibil cu care bătrânii să meargă sau să se întoarcă de la război” (Macron|).
În Franța, Macron crede că dacă lui îi e bine și poate rămâne președinte până la 100 de ani, toți francezii pot lucra și merge la război până la moarte. Tare aș vrea să văd nu o brigadă, nu un batalion, nu o companie, măcar un pluton de rezerviști leat 1955 defilând pe sub Arcul de Triumf, la plecarea la război. Napoleon spunea că orice soldat poartă în ranița sa un baston de Mareșal. Sper că a spus-o așa, la modul figurat. Macron însă nu, el probabil că va asigura la propriu, în ranița fiecărui rezervist câte un baston, extensibil probabil, cu care bătrânii să meargă sau să se întoarcă de la război. Iar când pe câmpul de luptă vor rămâne fără muniție, cum se întâmplă în zilele noastre, probabil vor trece la atac cu bastoanele. Nu râdeți, chiar dacă imaginea e hilară, e de fapt revoltătoare. Atâta dispreț din partea unor juni de 45 de ani la adresa părinților lor, nu s-a mai văzut. Iar mie deja începe să mi se facă teamă că alde Seidler, Iohannis, și alții ca ei, abia așteaptă să ia exemplul fratelui de gintă latină, pentru că ideile tâmpite prind întotdeauna la idioți. Nu îmi e teamă pentru mine, îmi e teamă pentru cei care au acuma 40 de ani și nu realizează că până să iasă ei la pensie, dacă vor mai prinde pensia, vârsta de pensionare și „recrutare” va ajunge la 90 de ani. După cum evoluează Europa, este ordin de autodistrugere, pentru că altă explicație nu poate exista.
Franța e în flăcări pentru doi ani de pensie, iar Macron mai adaugă 8 ani de armată pensionarilor. Trebuie să fii imbecil, cuvânt pe care până și Macron îl poate traduce fără dicționar, ca să propui așa ceva în plină revoluție pe străzi. Nu cred că propunerea e din capul unui francez probabil așa a primit indicații de la Înalta Poartă iar el, ca și KWI, supus umil, nu discută,ci execută chiar dacă asta ar însemna să ardă din nou Parisul.
Mai anunță domnul Le Cornu că va crește bugetul apărării de la 43 la 69 de miliarde de Euro până în 2030, deci o creștere de 90%, că „majorarea bugetului a fost menită să ajute Franța să răspundă mai bine împotriva „o succesiune de amenințări care se adună toate” , dar și că „că este nevoie ca Franța să rămână în clubul națiunilor capabile să se apere”.
Slugi au fost, slugi sunt încă și vor fi…
Este interesant că mai toate țările care se înarmează vorbesc despre anul 2030, ai noștri cumpără F35 dar doar le plătesc acuma, de primit discutăm de prin 2030 încolo, Germania vrea să redevină o mare putere tot prin 2030, uite că și Franța își dublează practic bugetul militar tot pe atunci. De aici se poate trage o concluzie cutremurătoare: se prevede, dacă nu cumva putem spune că se planifică, continuarea războiului din Ucraina cel puțin până în 2030, căci altfel nu și-ar stabili nimeni proiecte așa de îndepărtate. Deci toți vor ca atunci, când se va decide soarta războiului, sau când se va reîmpărți lumea, să fie cât mai cocoși, ca să poată emite pretenții. Noi oricum nu vom emite, la noi nu e cazul, noi ne propunem să ne gândim la F35 abia când acestea vor fi scoase din uz și demontate. Oricum expresia „clubul națiunilor capabile să se apere” este extrem de sugestivă și nu doar admite, ci declară că la această oră există în Europa, națiuni care nu sunt capabile să se apere.
Se aprinde pe undeva un beculeț?
În ceea ce privește perspectiva creșterii vârstei de concentrare la noi, știu că o astfel de măsură nu ar revolta pe nimeni, dimpotrivă se vor găsi câțiva generali rezerviști, lideri de asociații, din cei care ies pe post seară de seară să ne explice cum luptă brava armată ucraineană și care urmăresc să conducă „rezerva”, să ceară chiar ei, în numele „asociațiilor” mărirea vârstei de… rezervă, că uite, ei se simt apți să slujească, nu contează pe cine sau ce cauză. Slugi au fost, slugi sunt încă și vor fi…
Aranjament grafic – I.M.
Bibliografie selectivă web :
– https://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/klaus-iohannis-sper-ca-in-curand-kyoto-sa-se-poata-infrati-cu-o-localitate-din-romania-321026.html
– https://www.defenseromania.ro/franta-merge-la-lupta-cu-sfatul-batranilor-si-creste-varsta-rezervistilor-militari-pana-la-72-de-ani_622203.html
– https://en.wikipedia.org/wiki/Le_Cornu
– https://www.lemonde.fr/en/international/article/2023/01/21/defense-minister-lecornu-this-military-budget-allows-france-to-remain-a-world-power_6012465_4.html
– https://www.lefigaro.fr/actualite-france/la-limite-d-age-des-reservistes-dans-les-armees-est-relevee-a-70-ans-annonce-sebastien-lecornu-20230404
Hm!
Atunci sa spuna Nea Mărin cat credit i-a acordat si cat sluj a facut pe langa „șeful lui de stat major”, concitadinul său din tinerete ….
ESTE AMERICA PECALE SĂ AIBE MOMENTUL SĂU DE PERESTROIKA?
-Administrația Biden recunoaște că sistemul sociopolitic și economic al Americii nu mai funcționează. Dar se poate reforma?
de Carlos Roa
Într-un discurs la scurt timp după ce a preluat puterea ca secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov a declarat „Este evident, tovarăși, că trebuie să ne schimbăm cu toții. Noi toti.” Linia prefigura perestroika – efortul lui Gorbaciov de a reforma sistemul politic și economic care deteriorase URSS. A fost, așa cum a descris mai târziu la Națiunilor Unite, un efort prin care URSS „se restructura în conformitate cu noi sarcini și schimbări fundamentale în societate în ansamblu”.
Cu toate acestea, în ciuda optimismului lui Gorbaciov, perestroika a eșuat; sistemul sovietic pur și simplu nu avea capacitatea de a realiza schimbări atât de masive fără a se prăbuși.
Având în vedere acest lucru, merită remarcată importanța discursului recent al consilierului american pentru securitate națională Jake Sullivan despre „Reînnoirea conducerii economice americane” la Brookings Institution. Remarcile sale marchează o schimbare profundă în gândirea strategică și economică americană; o mărturisire că multe din ceea ce au făcut și spus Statele Unite de zeci de ani a fost greșit și o recunoaștere a faptului că o reformă dureroasă și urgentă este necesară.
După cum am învățat de la Gorbaciov, recunoașterea nevoii de schimbare și implementarea cu succes a unei astfel de schimbări sunt două lucruri extrem de diferite. Este administrația Biden pe cale de a învăța aceeași lecție dureroasă?
Eșecul „vechiului” consens de la Washington
Discursul lui Sullivan nu reflectă doar părerile sale individuale – întregul eveniment a fost catalogat în zilele premergătoare lui ca o „schiță” a „doctrinei economice internaționale a administrației Biden”. De asemenea, se bazează pe opiniile pe care Sullivan și alții din administrație le-au dezvoltat de ceva timp.
Pe scurt, discursul a fost o repudiere puternică a politicilor economice puternice ale Statelor Unite ale pieței libere din ultimii patruzeci și ceva de ani. Sullivan a contestat ideea că piețele alocă întotdeauna capitalul eficient și în moduri optime din punct de vedere social, că „în numele eficienței pieței suprasimplificate, întregi lanțuri de aprovizionare de bunuri strategice – împreună cu industriile și locurile de muncă care le-au creat – s-au mutat peste ocean.
Iar postulat că liberalizarea profundă a comerțului ar ajuta America să exporte bunuri, nu locuri de muncă și capacitate, a fost o promisiune făcută, dar care nu a fost respectată.” El a recunoscut, de asemenea, greșeala de a favoriza sectorul financiar în detrimentul „economiei reale” (care implică bunuri materiale): „capacitatea noastră industrială – care este esențială pentru capacitatea oricărei țări de a continua să inoveze – a primit un adevărat impact”.
Sullivan a remarcat că o mare parte a politicii economice internaționale, bazată pe ideea că integrarea economică ar putea duce la adoptarea de țări în principal a valorilor politice occidentale, s-a dovedit a fi complet greșită. „Integrarea economică nu a împiedicat China să-și extindă ambițiile militare în regiune și nici nu a împiedicat Rusia să-și invadeze vecinii democratici”, a recunoscut el.
În special, șocul din China nu a fost anticipat sau abordat în mod adecvat.
Pe lângă aceste probleme, a continuat Sullivan, sunt două noi provocări: criza climatică și inegalitatea economică, cea din urmă fiind parțial o consecință a gândirii economice anterioare. Aceste două probleme au schimbat fundamental peisajul economic și necesită o nouă abordare a economiei.
Scurgerea economică, zdrobirea sindicatelor, reducerile de taxe, dereglementarea și concentrarea corporativă – toate produsul unei gândiri puternice de piață liberă – au înrăutățit lucrurile. Rezultatul combinat al tuturor acestor factori a pus în pericol stabilitatea democratică atât în America, cât și în alte țări. Ca atare, susține Sullivan, este nevoie de o nouă abordare a economiei care să ia în considerare aceste noi realități, inclusiv o revenire a politicii industriale.
Toate acestea sună îngrozitor de familiar denunțurilor lui Donald Trump privind „violul” Americii și apelurile de a „face lucrurile” din nou, dar cu un limbaj mult mai moderat. De fapt, cohorta mai intelectuală a așa-numitei noi drepte a susținut astfel de schimbări în ultimii câțiva ani, de la think tank-ul economic heterodox American Compass până la revista axată pe politica industrială American Affairs. Eu însumi am argumentat în acest sens, remarcând istoria lungă și istorică a Americii de utilizare a politicii industriale pentru a urmări dezvoltarea națională.
Faptul că administrația Biden – și, implicit, oficialitatea politicii de la Washington – citește acum din aceeași partitură este o evoluție binevenită.
Agenda președintelui Joe Biden, conform lui Sullivan, este centrată în jurul capacității de a construi, produce și inova. Primul pas în acest sens este să investești acasă printr-o strategie industrială americană modernă. Sullivan susține, deși unii ar contesta acest lucru, că, deși politica industrială ca cuvânt a dispărut, practica nu a făcut-o. El citează ca exemplu Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată a Apărării (DARPA).
În general, discursul lui Sullivan evidențiază o recunoaștere tot mai mare a faptului că este nevoie de o nouă abordare a economiei, în special în lumina condițiilor și realităților economice interne și internaționale în schimbare.
Eșecul viitor al „Noului” Consens de la Washington
Remarcile lui Sullivan sunt cu siguranță binevenite, dar admiterea că există o problemă este doar primul pas pentru a o aborda. Administrația Biden se confruntă cu trei obstacole majore care îi vor zădărnici, dacă nu chiar să demoleze complet, eforturile sale de reformă.
În primul rând, numele popular pentru această nouă politică economică – „Noul Consens de la Washington”, o referire clară la vechiul Consens de la Washington, orientat spre piața liberă – sugerează un eșec de a renunța complet la paradigma actuală. Este un simptom al unei probleme mai ample în cercurile politice occidentale, care este incapacitatea de a articula și justifica o viziune de perspectivă a societății fără a se sprijini pe gloriile trecute – nu vezi mai departe decât încercările recurente de a prezenta programele de dezvoltare economică drept „un Marshall”.
Planificați pentru [inserați țara/regiunea aici]”, „New Deal verde”, „Telegramă mai lungă” pentru a aborda provocarea reprezentată de China și așa mai departe. Avem sentimentul că elaborarea politicilor occidentale este epuizată din punct de vedere intelectual și fără idei. Cel puțin, există un eșec al imaginației în joc aici, care este îngrijorător când este în joc o reformă amplă și serioasă.
În al doilea rând, discursul este necinstit cu privire la ceea ce administrația Biden – și, mai larg, factorii de decizie din SUA – spun că intențiile sale sunt pentru relația sa cu China. Sullivan a subliniat că Statele Unite „concurează cu China pe mai multe dimensiuni, dar nu căutăm confruntare sau conflict. Căutăm să gestionăm concurența în mod responsabil și căutăm să lucrăm împreună cu China acolo unde putem.”
Poziția lui Sullivan – și, implicit, a administrației – este, așa cum a rezumat Todd N. Tucker, „Nu încercăm să constrângem creșterea Chinei. Dezvoltarea lor și a altora este bună pentru lume și stabilitate.”
Asta sună gol. De când actuala administrație a preluat mandatul, a implementat controale semnificative la export asupra semiconductorilor și a trecut pe lista neagră numeroase companii chineze prin intermediul Departamentului de Comerț, a cărui secretară, Gina Raimondo, a declarat că Statele Unite trebuie să colaboreze cu statele europene pentru a „încetini rata Chinei de inovaţie.”
Un observator ar putea sublinia că intenția aici este de a urmări „o competiție economică sănătoasă”, conform descrierii lui Sullivan. Dar, lăsând deoparte faptul că spionajul industrial și furtul intelectual sunt, în mod realist, regulile jocului în competiția geoeconomică – ceva cu care Statele Unite sunt familiarizate îndeaproape – cronicarul de politică externă Adam Tooze a făcut o observație cheie în urmă cu câteva zile în timp ce analiza documentul secretarului de Trezorerie Janet Yellen. propriul discurs despre concurența cu China.
Tooze, rezuminând poziția nominală declarată a lui Yellen (și, implicit, poziția administrației Biden), a remarcat că „o America puternică și încrezătoare în sine nu are niciun motiv să stea în calea modernizării economice și tehnologice a Chinei, cu excepția tuturor domeniilor în care securitatea națională a Americii. stabilimentul, cel mai gigantic din lume, definește ca fiind de interes național esențial.
Pentru ca acest lucru să fie altceva decât ipocrizie, trebuie să vă imaginați că trăim într-o lume cu bucăți de aur în care tehnologia, capacitatea industrială și comerțul care sunt relevante pentru securitatea națională sunt incidente modernizării economice și tehnologice în sens mai larg.”
Washingtonul, se pare, vrea să o aibă în ambele sensuri: recunoaște că trebuie să se angajeze în reforma dureroasă (dar necesară!), care ar necesita, în mod realist, o reducere limitată a ordinii mondiale unipolare conduse de americani, menținând în același timp, într-un fel, această ordine, refuzând să dea un centimetru perspectivei multipolarității. Fezabilitatea acestui lucru este o întrebare deschisă.
În al treilea rând, și cel mai important, în timp ce discursul lui Sullivan recunoaște nevoia urgentă de a aborda multiplele probleme și provocări economice ale Americii, nu este încă clar dacă o astfel de schimbare poate fi realizată în mod realist în acest moment în contextul politic și socio-economic actual al țării.
După ce am scris cu entuziasm în favoarea acestui tip de schimbare, sunt acum sceptic, având în vedere impactul economic structural mai larg al pandemiei de coronavirus, războiul din Ucraina și reacțiile Washingtonului la aceste evenimente. Poziția noastră este pur și simplu mult mai slabă decât era înainte, iar unitatea politică internă s-a erodat în ultimii trei ani.
După cum a remarcat scriitorul suedez Malcom Kyeyune, „cea mai periculoasă perioadă pentru un sistem politic este atunci când acesta a ignorat o criză care se profilează timp de ani și decenii și apoi, în cele din urmă, cu spatele așezat perfect pe un perete care nu poate fi mișcat, încearcă să aplice larg. – realizarea de reforme.”
Aici sunt cele mai susceptibile să apară revoluțiile politice; luați în considerare Revoluția Franceză, căderea dinastiei Qing sau prăbușirea Uniunii Sovietice. Chiar și cauza celebră actuală a apărătorilor ordinii conduse de americani, războiul din Ucraina, își are originea într-o situație similară; Revoluția de la Maidan a avut loc în mare parte pentru că regimul falimentar politic Ianukovici a încercat și nu a reușit să salveze economia țării, descrisă în 2014 de Washington Post drept „o moștenire a 23 de ani de management economic incompetent”.
Este bine că factorii de decizie politică admit în sfârșit problemele noastre sunt reale. Dar, după cum Gorbaciov ar putea să ateste, rezolvarea acestor probleme necesită acceptarea mai multor niveluri ale societății, care ar putea să nu fie atât de dispuse spre schimbare.
Luați în considerare Wall Street. Pot băncile americane, creatorii de credit și cei mai esențiali actori ai economiei, să accepte cu adevărat că Trente Glorieuses ale finanțelor americane s-au încheiat?
Mediul actual de dobândă scăzută a determinat deja aceste instituții să mărească cheltuielile pentru lobby în DC cu 20 la sută. Vor primi capitaliştii de risc, firmele de capital privat şi investitorii – cei care s-au îmbogăţit fantastic în mediul pro-speculării din ultimele câteva decenii – vor primi o lume în care opţiunile sunt limitate?
O lume în care investiția în companii de aplicații tehnologice care oferă rentabilitate de 5-10 ori în doi ani nu mai este o opțiune, ci în schimb banii trebuie direcționați către risc pe termen lung (zece până la douăzeci de ani), cu randament scăzut (față de tehnologie), risc -proiecte încărcate cum ar fi fabrici, rafinării și altele asemenea?
Bunul simț spune că o astfel de schimbare ar fi luptată la fiecare pas.
Dar sectorul militar-industrial?
Principalii antreprenori, care s-au îmbogățit din paradigma financiară actuală, fără a reuși să ofere productivitate, vor fi deschiși la ajustări dureroase?
Va fi armata americană receptivă la argumentele că bugetul lor trebuie redus pentru a împuternici Marina?
Vor vota cu adevărat diverși membri ai congresului în favoarea închiderii bazelor inutile, a fabricilor și a altor facilități care produc locuri de muncă în districtele lor de origine? Vor îmbrățișa sute de foști oficiali militari de rang înalt, inclusiv persoane influente și experte în mass-media, vor îmbrățișa un sfârșit necesar din punct de vedere fiscal al lucrarilor lor lucrative de consultanță?
Poate cel mai îngrijorător, cum rămâne cu organizațiile nonprofit și spațiul media mai larg? O mare parte din creșterea recentă a sectorului s-a datorat surplusului de capital și a unui mediu cu dobânzi scăzute – miliardarii fiind capabili să finanțeze ONG-uri și imperii media pentru că erau mulți bani. Gândiți-vă la celebra achiziție de către Jeff Bezos a Washington Post, la cumpărarea de ziare de către companiile de capital privat sau chiar la „investiția strategică” de 200 de milioane de dolari Binance în Forbes.
Acum că partidul (dobânda scăzută) s-a încheiat, preferința pentru sectorul serviciilor se încheie și trebuie făcute ajustări economice, o mare parte din banii care au permis acestor întreprinderi importante din punct de vedere social, dar „neproductive” din punct de vedere economic vor dispărea.
Numai în săptămâna trecută, Buzzfeed News s-a închis, Vice Media și-a închis programul emblematic și caută să se vândă, Insider și-a redus 10% din personal, iar Disney va concedia 7.000 de angajați din divizia de știri, inclusiv Nate Silver, fondator al site-ului web de analiză a sondajelor de opinie FiveThirtyEight (un favorit al clasei Washington DC).
Această mulțime de angajați, și alții ca ei, care sunt de obicei cu studii universitare și pricepuți din punct de vedere politic, nu vor riposta ca nebunii pentru a preveni „schimbarea” care le ia locurile de muncă, chiar dacă locurile de muncă menționate sunt nesustenabile din punct de vedere fiscal într-un nou mediu economic?
Numai această noțiune ar trebui să-i determine pe democrați și mulți republicani să facă o pauză și să-și facă griji.
S-a epuizat Timpul?
În acest moment, implementarea unei strategii industriale a SUA nu va fi ușoară, dacă este deloc fezabilă. Deși sunt încă bogate și puternice, Statele Unite se confruntă cu diviziune politică internă, concurenți externi multipli și, poate cel mai îngrijorător, interese interne puternic înrădăcinate, care ar adopta o linie fermă împotriva oricărui fel de schimbare radicală, dar necesară, în doctrina economică națională și internațională a țării.
Fără un plan clar de atac, agenda administrației Biden – ca să nu mai vorbim despre eforturile potențialelor administrații succesoare după alegerile din 2024 – ar putea fi întemeiată?
Factorii politici și experții trebuie să abordeze această realitate și să înțeleagă implicațiile ei. Altfel, țara riscă să se trezească într-o zi, la fel ca monarhia franceză, când țiglele sunt aruncate de pe acoperișuri de cetățeni înfuriați – un preludiu ciudat a ceea ce ar putea urma.
AVIZ:
Carlos Roa este editorul executiv al magazinului The National Interest.
Sursa: https://nationalinterest.org/feature/america-about-have-its-perestroika-moment-206439
Traducerea: CD
PATENTELE SI FURTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALA IN SUA
de Larry Romanoff, 17 Decembrie 2019
Există un factor care a contribuit în mare măsură la bogăția Americii de astăzi, pe care cărțile de istorie din SUA par să-l neglijeze. Guvernul și corporațiile SUA produc astăzi volume de propagandă acuzând China că copiază produsele sau ideile americane, că nu respectă IP-ul american, dar americanii de 200 de ani sau mai mult au fost stăpânii lumii în domeniul furtului de proprietate intelectuală și al pirateriei de produse.
În cea mai mare parte a existenței timpurii a națiunii, companiile americane au copiat liber și fără compensație tot ceea ce a fost făcut în Europa. Nu numai că au copiat liber, dar guvernul SUA a ridicat bariere tarifare incredibil de mari împotriva produselor străine, astfel încât originalele din Europa să fie prea scumpe pentru a fi vândute în America, în timp ce producătorii de copii locale au înflorit, desigur.
Mai mult decât atât, încă de la sfârșitul anilor 1800, guvernul SUA oferea adesea recompense în numerar de la 20.000 la 50.000 de dolari SUA – cât câștigurile mai multor vieți – oricui putea fura și copia tehnologie străină, așa cum sa întâmplat cu mașinile de țesut pânze. care au fost coloana vertebrală a industriei britanice timp de un secol.
Când marele american Thomas Jefferson era ambasador al SUA în Franța, el a conspirat să fure și să scoată ilegal din Italia o tulpină de „orez miraculos”, care a fost interzis pentru export și vânzări către străini. Jefferson a fost un om curajos pentru că, în ciuda imunității diplomatice, furtul era pedepsit cu moartea dacă ar fi fost prins. Acest proces de furt a fost valabil pentru aproape fiecare articol imaginabil.
Mulți autori englezi erau disperati să-și vândă vreodată lucrările scrise populare în SUA, din cauza reglementărilor de import și a taxelor mari, dar, călătorind în America, au fost mai mult decât surprinși să-și descopere cărțile la vânzare în magazine de pretutindeni. Când Charles Dickens a descoperit amploarea pirateriei operelor sale în SUA, a scris o carte în care îi condamna pe americani drept hoți, o carte care a fost imediat piratată și pusă la vânzare peste tot în SUA.
Timp de cea mai mare parte a 200 de ani, SUA au ignorat IP-ul, brevetele, drepturile de autor ale oricărei persoane sau companii din orice națiune. Adevărul este că americanii, ca americani, nu au inventat niciodată mare lucru, singurele lor creații interne fiind hardware care ar putea ucide mai mulți oameni mai repede și de la o distanță mai mare. Dar acum fiind inginerul din trenul IP, firmele americane au căpătat dintr-o dată religia și au devenit posesive, condamnându-i pe alții exact pentru aceleași lucruri pe care le-au făcut liber atât de mult timp.
Stephen Mihm a scris o carte excelentă în care se ocupă pe larg de 200 de ani de încălcări ale brevetelor și drepturilor de autor americane și a furtului de IP pe scară largă. El recunoaște cu perspicacitate o „marcă de comerț rapidă și liberă” ca pur și simplu o etapă a dezvoltării unei națiuni, o etapă pe care SUA au experimentat-o în același mod în care a făcut-o Japonia în urmă cu 30 de ani și pe care o face China astăzi.
Doar creștinismul moralist care pătrunde în societatea americană este cel care îi determină pe americani să condamne astăzi China pentru ceva ce au făcut atât de liber în urmă cu nu mulți ani și pe care îl fac și astăzi. Într-adevăr, SUA a fost de departe cel mai înflăcărat hoț dintre toate națiunile din istoria lumii. (1) (2)
Un editorialist american a scris că, dacă Europa sau Asia ar fi produs toate acele filme de la Hollywood, SUA ar găsi foarte repede o modalitate de a le reproduce acasă fără a plăti redevențe sau a recunoaște niciun drept de proprietate intelectuală.
Există dovezi mai mult decât ample că SUA chiar și astăzi vor copia în mod liber orice dorește, ignorând în același timp pretențiile altor națiuni privind drepturile de autor sau brevete.
Acesta este unul dintre motivele principale pentru care SUA a devenit o națiune bogată – pentru că, de-a lungul a două secole, au copiat, furat sau luat cu forța multe sau chiar majoritatea invențiilor, rețetelor, brevetelor și proceselor din lume, refuzând în același timp să permită importurile pe orice fel in condiții rezonabile sau echitabile, permițând astfel Americii și corporațiilor sale să prospere în detrimentul lumii.
Există puține lucruri de care să fii mândru, în inventivitatea sau inovația Americii. Puțini americani de astăzi sunt conștienți de această parte a istoriei națiunii lor, deoarece cei mai mulți dintre făptuitori sunt acum morți și pentru că cărțile lor de istorie au fost toate bine igienizate – curățate de toate faptele de piraterie, furt forțat și trucuri murdare care fac atât de mult o parte. a moștenirii americane.
Mass-media americană i-a acuzat constant pe chinezi că folosesc software american copiat sau fără licență, dar, deși unele afirmații erau fără îndoială valide, imaginea Americii fiind un focar de moralitate în timp ce restul lumii era format din hoți este evident falsă. Copierea de software își are originea în SUA, nu în China și pot mărturisi că software-ul comercial fără licență a fost întotdeauna utilizat pe scară largă de către corporații și guverne din America de Nord.
Microsoft și multe alte firme au avut această problemă chiar și cu multe ramuri ale guvernului american și ale armatei și corporații americane de toate dimensiunile care instalează multe zeci de mii de copii de software fără licență fără a plăti taxele de licență. Mass-media americană ignoră aceste povești, preferând să scrie despre China.
Ca un exemplu dintre multe, în noiembrie 2013, o firmă americană numită Apptricity plănuia să dea în judecată guvernul SUA pentru 300 de milioane de dolari pentru copierea și instalarea fără licență a software-ului companiei. Apptricity furnizează armatei americane software de logistică folosit pentru a urmări locațiile trupelor și transporturile misiunilor critice. Taxele de licență sunt de 1,35 milioane USD pentru instalare pe fiecare server și încă 5.000 USD pe computer care utilizează software-ul. Dar se pare că guvernul SUA instalase acest software pe aproape 100 de servere și aproape 10.000 de computere individuale fără să spună companiei și fără să plătească taxele de licență necesare și făcea asta de mai bine de zece ani (3).
Pierderea totală a companiei în taxe a fost de peste 300 de milioane de dolari, dar armata a agresat compania pentru a accepta un acord de doar 50 de milioane de dolari. Potrivit companiei, „Ca pe orice alt subiect cunoscut, declarațiile americane de superioritate morală sunt toate doar ipocrizie”.
Mai mult decât atât, americanii nu au nicio rușine să pretindă credit pentru invențiile altora. Există sute de exemple, unul actual fiind aeronava militară stealth de care americanii sunt aparent mândri și la care se referă în mod repetat ca dovadă a capacității lor superioare de inovare. Dar tehnologia stealth este doar încă un lucru pe care americanii l-au furat, în acest caz din Germania.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele americane au ajuns la Berlin cu mult înaintea celorlalte forțe aliate și nu au pierdut timpul să jefuiască națiunea tuturor secretelor comerciale și militare. Până la sosirea Aliaților la Berlin, armata și guvernul american au împachetat și transportat acasă peste 1.600 de tone de documente despre știință și fizică, energie nucleară, nenumărate brevete și procese comerciale și cercetările armatei germane privind tehnologia aeronavelor stealth.
Avioanele stealth americane de astăzi sunt o copie virtuală a ceea ce nemții au proiectat și inventat acum 70 de ani, de la forma și configurația fuzelajului, până la acoperiri, amplasarea motoarelor, totul. Motoarele sunt, desigur, moderne și diferite, dar toată știința și tehnologia și cea mai mare parte a know-how-ului au fost pur și simplu furate din Germania. În mod similar, avionul cu reacție F-86 Sabre a fost construit folosind principii de design furate din cercetările aerodinamice germane. IP germană, nu inventivitate americană, a permis americanilor să se laude cu acest faimos avion care deține recorduri mondiale de viteză de ani de zile.
De asemenea, o mare parte din tehnologia actuală a avioanelor americane a fost preluată de la canadianul Avro Arrow, care a fost primul avion supersonic de acest gen. Mulți americani susțin astăzi că o parte din această tehnologie era americană, dar adevărul este că canadienii la acea vreme nu aveau tuneluri de vânt și s-au contractat pentru a-și face testele aerodinamice în SUA, după care americanii au copiat – și au furat – totul.
Întregul program spațial al Americii a rezultat din informațiile furate din Germania și din importul de după război a mii de germani – dintre care mulți erau criminali de război cunoscuți. Werner von Braun și nenumărați oameni ca el, care au inventat toată tehnologia rachetelor germane, au fost aduși în SUA cu toate cunoștințele lor despre rachete și rachete, pentru a ajuta la introducerea Americii în spațiu.
Este absolut adevărat că SUA nu ar fi putut niciodată să reușească niciuna dintre acele fapte fără tehnologia și know-how-ul furate din Germania. Inventivitatea americană este în mare parte un mit jingoist creat de mașina de propagandă americană.
SUA au făcut același lucru cu Germania după primul război mondial. Ca parte a condițiilor de capitulare stabilite în Tratatul de la Versailles, Germania a fost forțată să predea SUA toate brevetele, în fiecare domeniu comercial și militar, de la țesături la cerneluri de imprimare, de la rachete și rachete la tancuri și vehicule. O mare parte din tot ceea ce Germania a cunoscut, proiectat, creat până în acel moment, a fost predat armatei americane și corporațiilor comerciale americane.
Nenumărate brevete germane, inclusiv lucruri la fel de comune precum Aspirina Bayer, au fost confiscate de americani. Aceasta înseamnă copiere și furt – cu forța militară – la scară foarte mare, nemaivăzută până acum de nicio țară. SUA au făcut același lucru după prăbușirea fostei Uniuni Sovietice, abordând fostele națiuni sovietice satelite ca camarazi de arme cu scopul de a jefui tot ce era disponibil, în special orice are valoare militară.
Kodak și Polaroid ar fi ele firme americane, dar IP-ul lor era practic tot german. Fără aceste furturi de IP, ele ar fi dispărut cu generații în urmă. Cred că și Intel a beneficiat enorm de pe urma cercetării germane în materie de semiconductori. Producătorii americani de avioane precum Boeing datorează, de asemenea, o mare parte din existența lor IP-ului german furat.
În mod interesant, producătorii de automobile din SUA erau atât de ocupați cu vânzarea accesoriilor de modă încât se pare că nu le-a trecut prin cap să fure IP străin până nu a fost prea târziu.
Un exemplu dintr-o altă categorie este medicamentul antiviral Tamiflu, care controlează răspândirea gripei și care a fost brevetat de Hoffman LaRoche.
Ingredientul activ din Tamiflu este extras din anason stelat, care a crescut doar în China și a fost folosit acolo de câteva mii de ani ca prescripție TCM. Au fost mulți oameni nemulțumiți cu acel brevet farmaceutic, deoarece a fost văzut ca intrând efectiv în China, copiand un medicament chinezesc și revendicând drepturile la nivel mondial asupra acestuia.
Același lucru a fost valabil și cu efedrina, un medicament din plante utilizat acum pe scară largă pentru tratarea răcelii, care a fost obișnuit în China timp de multe secole și introdus în Occident abia recent, dar acum brevetat de companiile farmaceutice occidentale.
Coca-Cola, numită inițial Kola Coca, a fost inventată cu mai bine de 140 de ani în urmă într-un orășel din Spania, creatorii formulei pentru cea mai bine vândută băutură răcoritoare din lume fiind înșelați de proprietatea sa și de miliarde de dolari. Procesul a fost un secret bine păstrat la acea vreme și a devenit rapid un produs de renume mondial, câștigând zeci de medalii internaționale de aur și alte premii. Din păcate, Bautista Aparici, unul dintre fondatorii companiei, a participat la un târg din Philadelphia și a oferit o mostră și o scurtă descriere a procesului unui american pe care s-a întâmplat să-l cunoască, iar la scurt timp mai târziu, farmacistul american John Pemberton și-a schimbat numele în Coca-Cola și a brevetat produsul și in procesul intentat companiei americane , guvernul SUA a refuzat să recunoască brevetul spaniol original.
Nike este un alt brand american celebru cu un trecut aerograf, bazat pe o modalitate similară de furt de proprietate intelectuală ca și Coca-Cola și beneficiind în egală măsură de guvernul american și sistemul judiciar.
Phil Knight a fost alergător/sprinteur la Universitatea din Oregon, avându-l ca antrenor pe Bill Bowerman, ambii în căutarea unor pantofi de alergare de calitate mai bună. Knight era într-un turneu prin Japonia când a descoperit pantoful de alergare Onitsuka Tiger, un produs cu mult superior oricărui produs disponibil în SUA la acea vreme.
Knight și Bowerman au împrumutat niște bani și au plasat o comandă de 8.000 de dolari care s-a epuizat rapid. Cei doi bărbați au început apoi să facă pantofii lui Onitsuka în SUA, vânzând modelele ca fiind proprii. Un director Onitsuka, aflat într-o vizită surpriză în SUA și la sediul Nike, a fost el însuși surprins să descopere modelele firmei sale în depozit, cu un brand american pe ele. În mod firesc, a urmat un proces major, în care instanțele din SUA, întotdeauna angajate în fair-play și respectând în mod religios un stat de drept, au decis că Knight și Bowerman nu au greșit și că cele două companii ar putea „împărtăși” brevetele, IP-ul și marca.
Companiile americane nu au furat întotdeauna din Europa sau Asia; uneori furau unul de la altul. Astăzi, Microsoft ar putea fi doar un minor jucător dacă nu ar fi furat în mod direct „ferestrele-WINDOWS” și conceptele mouse-ului de la Apple.
În ciuda întregului zgomot ipocrit făcut astăzi despre China, SUA este încă unul dintre cei mai marihoti ale IP-urilor din lume, făcând propriile reguli în beneficiul corporațiilor americane și ignorând cu încăpățânare legislația și practicile IP ale altor națiuni.
Americanii au inventat mai mult sau mai puțin publicitatea de brand și își păzesc cu gelozie mărcile, dar există categorii întregi de nume celebre, produse și procese proprietare originare din alte țări pe care americanii refuză să le recunoască deși sunt pe deplin protejate în celelalte 96% din tari din lume.
Acestea nu sunt neglijențe; guvernul SUA își stabilește în mod deliberat propriile reguli cu privire la tipurile de IP pe care le va respecta și pe care le va ignora, regulile fiind întotdeauna menite să beneficieze numai firmelor americane. Orice IP care nu se potrivește cu ideologia politică și comercială a SUA va fi pur și simplu ignorată. Aceste nume și procese au fost protejate de legi și tratate în toate națiunile dezvoltate și cele mai nedezvoltate de mai bine de 100 de ani – cu excepția americanilor care refuză categoric să semneze în ciuda cererilor repetate care datează de mai bine de un secol.
Aceste produse includ șampanie și coniac francez, vinul Burgundy, Rhone și Chablis, Chianti din Italia, Porto-ul Portugaliei și Madeira, Sherry din Spania și Tokay din Ungaria. Acestea includ carnea de vită Kobe din Japonia și brânză parmezan din Italia și, desigur, ulei de măsline virgin.
Există peste 600 dintre aceste drepturi de autor specializate înregistrate pentru care SUA le permite corporațiilor să încalce toate legile internaționale privind drepturile de autor și să profite ilegal din utilizarea numelor celebre. Șampania, atât prin dreptul francez, cât și prin dreptul internațional, este o denumire care poate fi aplicată numai unui vin produs printr-o anumită metodă în regiunea Șampanie din Franța.
Dar nu conform SUA, ai căror vinificatori vând cu bucurie „șampanie” din SUA, încălcând clar standardele pretinse și legile internaționale. Pe de altă parte, oricine imprimă „Suc de portocale din Florida” pe un produs care nu este din Florida, va întampina întreaga forță a legii SUA. Brevetele europene pentru vin sau brânză nu sunt valabile în SUA.
Una dintre cele mai faimoase brânzeturi din lume este Parmigiano (parmezan), din regiunea Parma din Italia. Brânza, vacile, ingredientele, metodele și procesele, chiar și hrana animalelor, sunt brevetate, mărci comerciale, înregistrate și protejate atât de legislația italiană, cât și de cea internațională – cu excepția SUA. Firmele americane produc o versiune patetic substandard a acestei brânzeturi și o comercializează ca „originală”, încălcările lor fiind protejate de propriul guvern.
Bloomberg a făcut un studiu recent asupra brânzeturilor și multe mărci, inclusiv Kraft, toate au testat pentru conținutul ridicat de celuloză – brânză din lemn.
Michael Mullen, un purtător de cuvânt al Kraft, a declarat: „Rămânem angajați față de calitatea produselor noastre”. O companie a cărei brânză a fost testată cu un conținut ridicat de celuloză a spus: „Credem cu tărie că nu există celuloză în brânza noastră”. O altă companie cu conținut ridicat de pastă de lemn a spus: „Credem că testul ar fi putut fi un fals pozitiv”.
A existat o companie numită Castle Cheese în Pennsylvania, care a comercializat brânzeturi false timp de 30 de ani, înainte ca FDA să le ajungă din urmă și să descopere că „parmezanul italian” era de fapt imitație de brânză care conținea celuloză din copacii americani și resturile de coji și tunsoare de la alte brânzeturi americane false.
Dar Asociația Americană de Brânzeturi a susținut: „Senitatea produselor noastre lactate este o parte prețuită a poveștii noastre”, iar un raport din presă a scris, incredibil, „furnizorii [americani] de parmezan au etichetat greșit produsele umplându-le cu „prea multă celuloză”. , făcută din pastă de lemn, în loc să folosească cheddar mai ieftin.”
Dacă vorbim de brânză parmezan, aș fi crezut că orice lucru peste zero ar fi prea mult cheddar, ca să nu mai vorbim de celuloză, dar aici este America și lucrurile stau altfel aici. Așadar, brânză parmezan italiană autentică, făcută în Wisconsin cu pulpă de lemn din copacii din Idaho. Nu există probleme de IP aici. Și nicio alterare a alimentelor, așa cum avem în China.
Uleiul de măsline este una dintre deliciile culinare ale lumii, ceva care a fost produs de secole în sudul Europei și Orientul Mijlociu, cu procese despre care s-a dovedit de mult timp a produce cel mai bun produs. Cel mai valoros ulei, pe care îl numim „Ulei de măsline virgin” sau „ulei de măsline extravirgin” este produs printr-o presare fizică blândă la rece a măslinelor făcută într-un mod special. Uleiul care curge din această „primă presă” este mai gros, are o culoare verde închis și este cel mai parfumat și gustos și cel mai sănătos. Uleiul de măsline virgin are o primă financiară substanțială.
Dar SUA au propriile reguli și aici. Speciile americane de măsline nu pot îndeplini standardele internaționale, fiind cultivate într-un climat nepotrivit acestui fruct și produc doar un ulei galben sărac – care este aproape invariabil alterat cu uleiuri vegetale sau semințe inferioare. Astfel, marketerii americani susțin că „culoarea este irelevantă” în uleiul de măsline.
Recunoscând că mulți oameni refuză să cumpere propaganda „culoare irelevantă”, producătorii americani își îmbuteliază uleiul de măsline în sticle de sticlă de culoare verde închis, ceea ce, desigur, face imposibil să vezi exact ce cumpără cineva. Povestea americană este că sticla închisă la culoare – întotdeauna verde, la fel ca culoarea uleiului Virgin – este pentru a proteja uleiul de ravagiile expunerii la lumina soarelui.
Cu siguranță trebuie să le vină oamenilor să gândească undeva că uleiurile de gătit și de salată sunt în mod normal depozitate într-un dulap de bucătărie întunecat și rareori lăsate în parcare complet expuse la soare orbitor și, prin urmare, nu necesită de fapt protecție împotriva razelor solare. Dar atunci aceasta este America și poate lucrurile stau altfel aici.
Puțini dintre noi s-ar putea să-și amintească că fisticul obișnuia să fie vopsit destul de roșu, cu un colorant alimentar pudră care s-a transferat fericit pe mâini și pe îmbrăcăminte, dar încă le vedem uneori de Crăciun, vopsite festiv în roșu, verde și alb. Mașina de marketing americană ne spune că Iranul și-a vopsit fisticul pentru că cojile conțineau pete neapetisante de la metodele de recoltare iraniene primitive și înapoiate, acești teroriști musulmani acoperindu-și păcatele vopsindu-le.
Nu s-au prezentat niciodată dovezi pentru această acuzație, dar apoi California produce volume mari atât de fistic, cât și de nuci pecan, care au coji natural pete (și fără gust) și pe care americanii le-au peroxidat, hipocloritat, clorurat și vopsit de generații și încă o fac si astăzi, pentru a le masca aspectul neatractiv. Așadar, atunci când americanii patrioti, muncitori și temători de Dumnezeu vopsesc fistic, ei folosesc pur și simplu cele mai bune practici agricole moderne, în timp ce fac lumea sigură pentru democrație, dar atunci când Iranul vopsește fistic, acesta este exact genul de comportament înșelător la care ne-am aștepta de la acei primitivi. necreștini necreștini.
Americanii sunt o durere în fund.
*
Scrierile dlui Romanoff au fost traduse în 32 de limbi, iar articolele sale au fost postate pe peste 150 de site-uri de știri și politică în limbi străine din peste 30 de țări, precum și pe peste 100 de platforme în limba engleză. Larry Romanoff este un consultant de management pensionar și om de afaceri. A deținut funcții de conducere în cadrul unor firme internaționale de consultanță și a deținut o afacere internațională de import-export. A fost profesor invitat la Universitatea Fudan din Shanghai, prezentând studii de caz în afaceri internaționale la cursurile EMBA de nivel superior. Domnul Romanoff locuiește în Shanghai și scrie în prezent o serie de zece cărți legate în general de China și Occident. El este unul dintre autorii care contribuie la noua antologie a lui Cynthia McKinney „When China Sneezes”. (Cap. 2 — Confruntarea cu demonii). Arhiva sa completă poate fi văzută la https://www.moonofshanghai.com/ și https://www.bluemoonofshanghai.com/
El poate fi contactat la: 2186604556@qq.com
Note
(1）archive.boston.com/news/globe/ideas/articles/2007/08/26/a_nation_of_unlaws
(2) https://history.uga.edu/directory/people/stephen-mihm
(3) https://www.se7ensins.com/articles/us-government-caught-pirating-military-software.1052
Copyright © Larry Romanoff, Luna din Shanghai, Luna albastră din Shanghai, 2021
Traducerea: CD
EUROPA DEZVĂLUE O HARTĂ CU ÎMPARTIREA RUSIEI ÎN 41 DE NOI ȚĂRI
De Hal Turner
Gunther Fehlinger, președintele organizației neguvernamentale (ONG) NATO din Austria, a dezvăluit public astăzi, „planul” Occidentului pentru Rusia: împărțit în 41 de țări noi, autonome! Nu ar mai fi o „Rusie”.
Răspunsul Rusiei a fost simplu: dacă nu va mai exista o Rusie, atunci nu va mai exista nici Europa sau SUA. Al treilea război mondial este oficial pe drum.
Iată harta (sinucigașă) a unei lumi fără Rusia a lui Gunther Fehlinger și a Occidentului:
https://halturnerradioshow.com/images/2023/04/26/Post-Russia-Map-Europe-Asia.jpg
EURASIA DE NORDEST – 2023 – “dupa dezmembrarea finala a imperiului moscovit prin decolonizarea asa numitei Federatii Ruse si reconstructia de state libere si independente in spatial post rusesc”
Dezvăluirea acestei hărți este o dovadă literală că intenția reală a Occidentului este de a înlătura Rusia. Chiar și prin fabricarea unei astfel de hărți, Occidentul și-a arătat intenția. Rusia se confruntă acum cu o amenințare existențială reală. Însăși existența ei este în joc.
Gândiți-vă la timpul și efortul care a fost necesar pentru a cerceta populațiile și etniile din fiecare dintre aceste zone, unde sunt acestea și cum să trasați linii reale de-a lungul geografiei demografice, pentru a crea această viziune asupra țărilor noi, autonome. Numai cercetarea și planificarea trebuiau să ia . . . ANI.
Acum că harta este de fapt scoasă și întreaga lume poate vedea că Occidentul a plănuit literalmente de ANI să înlăture complet Rusia, acum putem vedea cu toții că situația cu Ucraina a fost creată intenționat DE VEST pentru a oferi imboldul de a pune în mișcare planurile lor nefaste.
Odată cu lansarea acestei hărți, mulți observatori li se pare că războiul este acum o concluzie dinainte planificata.
Ceea ce mulți oameni, inclusiv eu, doresc cu adevărat să știe este a cui idee a fost aceasta?
Cine a decis că trebuie făcut acest lucru? Pentru că acea persoană sau acele persoane trebuie să fie direct confruntate și implicate.
Acest plan este sinucigaș. Oricine s-a gândit la asta și oricine o promovează, este un pericol clar și prezent pentru viața a milioane de oameni.
Oamenii au dreptul la autoapărare împotriva acestui plan monstruos și mortal. Această autoapărare ar putea trebui să fie aplicată oamenilor care promovează acest lucru și celor care au gândit-o.
Sursa: https://halturnerradioshow.com/index.php/en/news-page/world/europe-reveals-map-breaking-up-russia-into-41-new-countries
Traducerea CD