Calin Kasper
154 aprobate
calin.kasper@gmail.com
2.201.106.114
Revoluţionar până la moarte: Fidel Castro Ruz

Fidel Castro s-a născut la 13 august. Anul este nesigur: 1926, 27 sau 28. A fost un copil născut în afara căsătoriei, ca şi ceilalţi fraţi ai săi. A fost botezat doar pe la 8 ani, fiindcă atunci a avut timp mama lui pentru asta.

Tatal lui era un om foarte înstărit, dar Fidel de mic avea prieteni mai mult printre copii săraci din orăşelul lor. Nu-i plăcea de loc să asculte, indiferent dacă era vorba de învăţător sau de proprii săi părinţi. Era deci rebel de mic.

La vreo 12 ani, în 1940, îi scrie o scriosare lui Theodor Roosvelt, în care îl felicita pentru realegerea sa ca preşedinte al SUA şi-l ruga totodată sa-i trimită o bancnotă de 10 dolari, pentru că nu văzuse niciodată vreuna. Cred că Roosvelt nu i-a trimis, motiv desigur ca să înceapă de atunci ca să-i urască pe americani.

La 13 ani îşi manifesta pentru prima dată vocaţia de revoluţionar, încercând să producă o răscoală a muncitorilor agricoli de pe plantaţia tatălui său!

În anul 1945 se înscrie la facultatea de sociologie şi drept din Havana, unde se face cunoscut ca revoluţionar convins şi devine conducătorul organizaţiei “Los Muchachos de gallilo alegre”.

În anul 1947 participa alături de 3000 de cubanezi la încercarea de a răsturna regimul Republicii Dominicane condus de Rafael Trujillo, dar bărcile lor sunt interceptate de marina de război cubaneză. Ca să evite arestarea, Castro sare în apă şi înoată 6 km. până la ţărm.

În 1948 se căsătoreşte, dar în 1955 divorţeaza, pentru că mireasa lui trebuia să fie de atunci încolo Cuba. În timpul revoluţiei cubaneze care va urma, a avut o parteneră cu nume foarte potrivit pentru un revoluţionar de talia lui: Guerillera Celia Sanchez.

Ca student s-a facut cunoscut ca adversar al amestecului american în treburile Cubei. În 1950 devine Doctor în Drept şi îşi deschide un birou de avocatura până în 1952. În anul 1950 scrie un articol acuzator contra dicatorului Batista.

În 1952 a încercat să intre în parlament prin alegeri, dar Batista dă o lovitură de stat şi instaureaza dictatura, ca şef autoales Cubei. Castro îl dă pe Batista în judecată la curtea constituţională pentru încălcarea constituţiei, dar fără succes.

Epuizând toate căile legale, se hotărăşte să ia calea revoltei şi plănuieşte, împreună cu 129 de revoluţionari şi două femei să atace cazarma Moncada, apărată de 810 ostaşi înarmaţi până-n dinţi. Operaţia din 26.07.1953 s-a dezorganizat din cauza răsturnării unui camion cu revoluţionari, iar cei ajunşi în cazarmă confundă depozitul de arme cu frizeria, pe care o şi atacă. Mor cu acest prilej opt atacatori şi 13 soldaţi.

Începe o vânătoare a revoluţionarilor şi mulţi sunt linşaţi de trupele de urmărire. Un apel la încetarea crimelor făcut de un episcop din Havana se poate să-i fi salvat viaţa lui Castro, care încolţit de un pluton de soldaţi, n-a mai fost linşat ci doar capturat.

La proces, Castro acuza pe acuzatorii săi, spunând vorbele rămase profetice: “ La historia me absolvera!”. E condamnat la 15 ani de închisoare, dar este eliberat numai după doi ani printr-o amnistie generală dată de generalul Batista.

În anul 1955 înfiinţează Mişcarea 26 iulie (M:26.7) prin care dorea să pornească în toată ţara, mişcarea de rezistenţă. Ca organizaţie paramilitară, Castro a intuit că în Cuba sunt pândiţi de spionii lui Batista şi atunci se hotărăşte ca împreună cu 82 de tovarăşi, să emigreze în Mexic.

Aici sunt antrenaţi în activităţile razboiului de guerila de către generalul spaniol Alberto Bajo, care a luptat în Războiul civil contra generalului Franco. Tot acum se leagă şi prietenia dintre el şi argentinianul Ernesto (Che) Guevara.

În toamna anului 1956, Fidel se considera pregătit pentru debarcarea în Cuba. Din banii strânşi cu greu, rup 15.000 de dolari şi cumpăra un Yaht numit Granma, adica Bunica, nume care spune tot despre vârsta navei, care lua apă, avea ambreiajul motorului stricat şi putea transporta doar 19 persoane.

La data de 25.11.1956 Castro, fratele lui Raul, Che Guevara şi încă 79 de guerilleros se îmbarcă pe yaht, luând cap compas Santiago de Cuba, unde trebuiau să se unească cu alţi 300 de revoluţionari, cu intenţia ca să-l răstoarne pe dictatorul Batista. O furtună obişnuită însă, îi imbolnăveşte pe toţi revoluţionarii de rău de mare.

Timonierul e măturat de un val şi dus peste bord iar încercarea disperată de a-l salva, se termină cu pierderea instrumentelor de navigare. Astfel că în loc să ajungă la 30.11. la Santiago, ajung doar la 2.12., la două sute de km depărte de locul stabilit.

In plus, la debarcare, au fost aştepaţi de trupele lui Batista, care au deschis focul. Doar 12 persoane de pe Granma au scăpat şi s-au putut refugia în munţii Sierra Maestra. Fidel, Raul şi Che Guevara se aflau printre supravieţuitori.

Doi ani de zile Castro şi mica sa trupă au fost vânaţi de trupele mult mai numeroase ale lui Batista, care totuşi nu i-au putut captura sau ucide prin văgăunile muntelui Sierra Maestra, deşi erau numai 200 de luptători.

După ce Batista a realizat că trupele lui Fidel Castro cresc ca numar cu fiecare zi care trecea, a concentrat forţe numeroase contra lui, ducând şi o politică de represiune faţa de ţaranii care erau de partea lui.

Castro devenise foarte iubit de ţărani pentru că nu lua niciodată de la ei nimic fără plată. Devenise un erou popular faţă de care se legau toate speranţele cubanezilor, sătui de samavolniciile generalului Batista.

Abea în vara lui 1958, trupele de Guerillas, întărite cu noi refugiaţi în munţi, au pornit să înainteze spre centrul ţării. Cu toate că Batista avea 10.000 de soldaţi, nu a putut opri înaintarea trupelor conduse de Che Guevara şi Camilo Cienfuegos.

Trupele lui Batista au început sa dezerteze la rebeli, iar Che reuşeşte să cucerească provincia Las Villas, deschizandu-şi astfel drumul spre Havana. Pe 1 ianuarie 1959 Batista fuge cu tot cu visterie iar doua zile mai târziu, Che ocupa capitala. Pe 8 ianuarie intra şi Fidel Castro în oraş în triumf, devenind astfel pentru urmatorii 50 de ani “il maximo comandante”.

Fidel nu a fost de la început marxist, dar a pornit o serie de reforme, care au afectat grav proprietăţile americane şi clasele îmbogăţite ale ţării. Naţionalizarea care a urmat, a provocat mari disensiuni cu SUA, care a încercat în 1961, ca să răstoarne guvernul lui Castro.

SUA trimite pe 17.04.1961, 1500 de cubanezi emigranţi antrenaţi de CIA contra lui Castro, grupa care debarca în Bahia de cochinos (golful porcilor) cu sprijin logistic american. Armata populară însă, i-a destrămat pe invadatori, luând pe mulţi dintre ei prizonieri, în timp ce atentatorul trimis să-l otrăvească pe Castro, abea a apucat să se salveze în ambasada Mexicului la Havana.

După dezastrul americanilor din gloful porcilor, Castro declară Cuba pe 1 Mai 1961 ca stat socialist. SUA instaurează imediat un embargo contra Cubei care e şi azi în vigoare. Castro însă nu se sperie şi se aliază cu ruşii, colaborare ce va duce la instalarea unor rachete ruseşti în 1962 în Cuba, chiar sub nasul americanilor.

Ce sperietură le-o fi provocat Castro acestora, e uşor de imaginat. Doar poziţia fermă a lui Kennedy a făcut ca ruşii sa-şi retragă rachetele în grabă din Cuba, fără ca aceştia să se mai consulte cu regimul cubanez. Castro şi Che sunt atât de indignaţi de purtarea ruşilor, încât relaţiile de prietenie dispar cu totul. Ruşii chiar încearcă să organizeze un puci contra lui Castro, în anul 1967.

În anul 1968 însă, pucistul Escalante şi grupul lui sunt descoperiţi şi arestaţi şi astfel Castro scapă încă odată. A ramas astfel în istorie omul pe care nici americanii şi nici ruşii nu au reuşit să-l suprime.

Impotriva lui, de-a lungul vieţii, s-au organizat 638 de atentate, dintre care CIA a recunoscut că doar opt i-ar aparţine. Bombele, gloanţele, LSD-ul, otrava, nimic nu a functionat contra lui Fidel. CIA s-a aliat chiar cu cei mai mari mafioţi ai Americii, Momo Salvatore şi Santos Trafficante, dar degeaba. Fidel a fost mereu păzit de Dumnezeu.

Pe plan intern Fidel a realizat în scurt timp eradicarea anafabetismului, a organizat un sistem medical eficient, a trimis chiar şi 15.000 de medici în Venezuela ca sa reorganizeze sistemul medical al ţării, primind în schimb petrol la preţuri extrem de reduse. Cuba devine un mare exportator de zahar şi produse din tutun.

După căderea comunismului, când ajutorul ţărilor frăţeşti dispare, Fidel a iniţiat reforme, a revigorat turismul, a introdus privatizarea, a deschis ţara investiţiilor străine.

Fidel Castro a supravieţuit în Cuba, în timp ce la Casa Albă s-au perindat 10 preşedinţi americani, cu Obama 11. Şi continuă sa dea bobârnace americanilor, de câte ori are ocazia. În 2005 CIA descifrează de pe faţa lui Fidel urmele bolii Parkinson. A doua zi, Fidel Castro ţine un discurs timp de cinci ore, stând în picioare!

Magazinul Forbes a spus despre Fidel Castro că ar avea o avere de 900 de milioane de dolari. Fidel le răspunde că dacă cineva găseşte un cont de-al lui măcar cu un dolar pe el, îşi dă demisia din toate funcţiile publice.

Şi de atunci e linişte şi cu averea lui. Castro primeşte de la stat 40 de dolari pe lună şi nu are nici un fel de proprietăţi. Mai că-ţi vine cu aşa conducător, să te întorci iar la comunism.

Notă: Acest articol a apărut prin anul 2010 pe ziare.com, când eram acolo contributor. Pe vremea aia nu aflasem de site-ul ioncoja.ro. S-ar putea deci ca afirmaţiile mele să fie fie depăşite, poate unele chiar inexacte. Dar Fidel Castro merită adus în atenţia noastră ca exemplu de curaj şi de hotărâre. De un astfel de om ar avea nevoie şi ţara noastră, mai ales în clipa de faţă.