Dorel Bîrsan 11 aprobate biransblogblog.wordpress.comx biransderol@yahoo.com 193.106.126.220

Este adevărat că ruşii încearcă să lege tăbliţele getice de originea lor, astfel încât să rezulte că tăbliţele getice le-ar aparţine. La noi au rămas tăbliţele de plumb, în timp ce ruşii au şi exemplare de aur. Istoricii lor susţin că slavii se trag din neamul sciţilor, dar sciţii erau o ramură a geţilor, aşa încât o parte din ruşi (mai puţin siberienii mongoloizi) ar putea fi fraţi cu noi, românii (cazacii mai mult ca sigur).  O parte din tăbliţe apar în spaţiul public, cum ar fi la adresele: https://dzen.ru/video/watch/629f2a2a5ed61e62b49e2727?t=6 https://dzen.ru/video/watch/62b4c2edd420de05e3080ee2 Se vede de la o poştă că e vorba despre texte getice.

Dorel Bîrsan 11 aprobate biransblogblog.wordpress.comx biransderol@yahoo.com 193.106.126.220

Este adevărat că ruşii încearcă să lege tăbliţele getice de originea lor, astfel încât să rezulte că tăbliţele getice le-ar aparţine. La noi au rămas tăbliţele de plumb, în timp ce ruşii au şi exemplare de aur. Istoricii lor susţin că slavii se trag din neamul sciţilor, dar sciţii erau o ramură a geţilor, aşa încât o parte din ruşi (mai puţin siberienii mongoloizi) ar putea fi fraţi cu noi, românii (cazacii mai mult ca sigur).  O parte din tăbliţe apar în spaţiul public, cum ar fi la adresele: https://dzen.ru/video/watch/629f2a2a5ed61e62b49e2727?t=6 https://dzen.ru/video/watch/62b4c2edd420de05e3080ee2 Se vede de la o poştă că e vorba despre texte getice.

*

Nota redacției – Intrați pe adresele indicate și veți da de profesorul rus Denisov care explică de ce plăcuțele fac parte din istoria rușilor. „Nașa istoriia!” Întrebare capitală: cum au ajuns la ruși plăcuțele getice?

*

Cele trei texte de mai sus au apărut zilele trecute pe situl nostru. Din lectura lor atentă rezultă, cu mare probabilitate de a fi adevărate, următoarele concluzii/ipoteze:

1. La ruși se află un mare număr de „plăcuțe getice” din aur, adică plăcuțele originale dintre cele găsite la Sinaia pe vremea lui Carol, înainte de 1900
2. Aceste plăcuțe nu puteau ajunge la ruși decât după 23 august 1944. Ele nu s-au aflat printre piesele din Tezaurul României trimis în Rusia în 1917.
3. Aceste plăcuțe au fost ținute ascunse, de ele au știut puține persoane. Unde au fost depozitate vreme de aproape 75 de ani?
4. Afirmația domnului Atanazitante, autorul primului text, potrivit căruia „Acum exact 88 ani din ordinul lui mihai I (Argesanu), au fost predate lui Susaicov, placile mari de aur cu consemnare din vremea imperiului getic (Tezaurul de la Sinaia ) , numai sa isi poata pastra tronul”, trebuie luată în serios! Regele Mihai era persoana cea mai informată privind existența plăcuțelor de la Sinaia și persoana care putea trata direct cu sovieticii un târg, un troc, prin care rușii să afle de existența plăcuțelor și să ajungă în posesia plăcuțelor.
5. Altă afirmație a autorului: Mihai „A primit pentru asta Ordinul Pobeda  si doua avioane din partea lui Stalin, dar si o pensie viagera de 200.000 dolari anual , preluata ca obligatie de statul roman.” Despre cadourile primite de la sovietici se știa deja, e lucru confirmat. Noutatea este că aceste cadouri ar fi făcut parte din prețul plătit de ruși pentru plăcuțe!
6. E o veste bună că plăcuțele de aur s-au păstrat, măcar că au fost sustrase din circuitul public, iar acum se află în posesia rușilor. Cine le-a dosit? Numai regele Carol putea să facă asta! Se pare că acesta a fost un secret al dinastiei regale, de care n-au știut nimic nici comuniștii care au conlucrat cu Mihai după 23 august 1944
7. Concluzie provizorie: se pare că se profilează un capăt de acuzație extrem de grav la adresa dinastiei regale, cu un accent deosebit de puternic pentru vinovăția regelui Mihai. Dacă se confirmă suspiciunile de mai sus – am spus suspiciuni, nu acuzații!, se duce de râpă și bruma de respect pentru Mihai și predecesorii săi! De ce au ascuns existența plăcuțelor? Care a fost intenția lor?
8. Invit pe autorii textelor de mai sus să revină cu alte informații, cu alte dovezi în sprijinul acuzațiilor formulate. Problema este de un interes public copleșitor.

În așteptare,

Ion Coja