cFormulă memorabilă: „luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții cât a limbii.”
-
Din istoria neamului romanesc.
……………………………………………………………………………………………………….
> aici nu e o
> mână de barbari, care să trebuiască a fi ridicaţi de o
> dinastie energică şi inteligentă la rangul naţiunilor
> civilizate, ci un vechi şi nobil popor, care-şi are
> locul, deşi pe nedrept necunoscut, în istoria lumii”.
>
>
> Nicolae
> Iorga
> STIUTE SI NE
> STIUTE.
>
> Va recomand sa va faceti putin timp
> si sa descoperiti un adevar, care noua celor de virsta
> noastra ne-a fost ascuns, iar conducatorii
> de azi ar trebui sa mediteze.
>
> SUVERANUL
>
> Principele Ferdinand
> a ajuns pe Tronul României în urma unui concurs de
> împrejurări.
> Prima a fost aceea că domnitorul Carol I nu a avut
> copii (singura fetiţă a murit la 4 ani). Ca urmare, s-a
> aplicat articolul 83 din Constituţia României care
> prevedea: „În lipsă de coborâtori în linie
> bărbătească a Măriei Sale Carol I de
> Hohenzollern-Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni
> celui mai în vârstă dintre fraţii săi sau
> coborâtorilor acestora”.
> A
> doua, s-a datorat faptului că principele Leopold, căruia
> i s-a făcut oferta, în calitate de frate mai mare al lui
> Carol I, nu a acceptat să devină principe
> moştenitor al Coroanei României.
>
> A treia, a constat în faptul că Wilhelm,
> nepotul cel mai în vârstă al lui Carol I, a
> notificat că nu primeşte propunerea de a deveni
> moştenitor al Tronului României.
> Ca
> urmare, s-a apelat la principele Ferdinand, cel de-al
> doilea fiu al principelui Leopold, care a fost de acord să
> primească această demnitate.
>
> La 1 decembrie 1880, Adunarea Deputaţilor a votat
> legea prin care principele Ferdinand de Hohenzollern
> devenea moştenitorul Coroanei României.
> Tânărul principe (născut la
> 12/24 august 1865) şi-a continuat studiile liceale,
> militare şi universitare în Germania, după care, în
> aprilie 1889, s-a stabilit în România. A urmat lecţii de
> limba română, de istoria şi de geografia României,
> avându-l între profesori pe N. Iorga. Acesta avea să
> precizeze: „Am ţinut să învederez ce nu i se spusese
> lui Carol I: că aici nu e o mână de barbari, care să
> trebuiască a fi ridicaţi de o dinastie energică şi
> inteligentă la rangul naţiunilor civilizate, ci un vechi
> şi nobil popor, care-şi are locul, deşi pe nedrept
> necunoscut, în istoria lumii.”
>
> Pasionat de literatură, muzică, teatru, principele
> Ferdinand participa la seratele oferite de regina
> Elisabeta, prilej cu care a întâlnit-o pe Elencuţa
> (Elena) Văcărescu, de care s-a îndrăgostit. Cei doi s-au
> logodit, dar guvernul condus de Lascar Catargiu s-a opus
> căsătoriei.
> Drama
> sentimentală a fost depăşită după ce Ferdinand a
> cunoscut-o pe Maria de Edinburg, nepoata reginei Victoria a
> Marii Britanii. A fost cucerit de frumuseţea acestei tinere
> (avea doar 17 ani), de dezinvoltura cu care se comporta în
> societate. În memorii, regina Maria avea să scrie:
>
> „Tânărul prinţ era de o
> sfială chinuitoare şi râdea, mai mult ca de obicei,
> pentru a o ascunde. Lucru ciudat, tocmai această
> timiditate mă atrăgea […] Cum a găsit el curajul să-mi
> facă propunerea de căsătorie e şi azi pentru mine un
> prilej de uimire, dar mi-a făcut-o şi eu o primii”.
> Căsătoria a avut loc la 29
> decembrie 1892/10 ianuarie 1893.
>
> Peste mai puţin de un an, în octombrie 1893, Maria
> a născut un băiat, care a primit numele de Carol. Astfel
> s-a asigurat succesiunea la tron, spre marea
> bucurie a regelui Carol I. Cei doi au mai avut
> cinci copii: Elisabeta, Marioara,
> Nicolae,
> Ileana şi Mircea.
> Regele Carol
> I nu l-a implicat pe moştenitorul tronului în problemele
> politice ale României, stabilindu-i numai unele datorii pe
> linie militară şi de reprezentare.
>
> Ferdinand a fost la un pas de a-şi pierde calitatea
> de moştenitor al tronului la 25 septembrie/8
> octombrie 1914, când Carol I – grav afectat de
> faptul că la Consiliul de Coroană din 21 iulie/3 august
> 1914 nu s-a acceptat propunerea sa ca România să intre
> în război alături de Germania şi Austro-Ungaria
> – a cerut secretarului său, Basset, să redacteze
> „cuvântarea pentru abdicare”, prin care își anunţa
> decizia de a încredinţa puterea unei Locotenenţe Regale,
> ceea ce semnifica retragerea dinastiei de Hohenzollern de
> pe Tronul României. Dar, peste două zile, la 27
> septembrie/10 octombrie 1914, Carol I a încetat din
> viaţă, astfel nu a putut duce la îndeplinire această
> decizie.
> Un rege necunoscut
> După ce timp de 34 ani a
> îndeplinit funcţia de principe moştenitor, la 28
> septembrie/11 octombrie 1914, Ferdinand devenea regele
> României. Referindu-se la acest moment, regina Maria avea
> să scrie că soţul său „era pentru poporul său ca o
> carte închisă, nimeni nu ştia ce simţea”. O idee
> similară exprima N. Iorga, scriind că noul rege „era
> pentru cei mai mulţi un necunoscut şi un neţinut în
> seamă, pentru câţiva o taină, aproape pentru
> nimeni o siguranţă”.
> În
> cuvântarea rostită după depunerea jurământului, regele
> Ferdinand a dat asigurări că va fi un „bun român”,
> ceea ce însemna că nu se va opune voinţei naţionale
> privind atitudinea faţă de cele două tabere aflate în
> război (Antanta şi Puterile Centrale).
> Regina Maria, purtând un văl
> negru, prezentă la ceremonie împreună cu copiii săi, a
> câștigat simpatia poporului pentru noul suveran:
> „Simţii deodată că trebuie
> să-mi descopăr faţa, în ochii întregii Adunări,
> că trebuie s-o întorc spre ea, fără văl cernit care
> să ne despartă. O aclamare prelungă, ce mă umplea de
> fiori, izbucni din sutele de inimi: Regina Maria!”.
> Peste ani, regina avea să scrie
> în memoriile sale:
> „Acesta a
> fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor
> fiinţe pe lume”.
> Spre
> deosebire de Carol I – căruia îi plăcea să aibă o
> imagine de rege puternic, intransigent, dominator,
> Ferdinand era, după expresia omului politic liberal I.G.
> Duca, de o „timiditate bolnăvicioasă”, nu-i plăcea
> să ţină discursuri, să comande, să asculte cuvinte
> elogioase la adresa sa. Era omul discuţiilor în cercuri
> restrânse, despre subiecte diverse: muzică, literatură,
> artă, biologie, istorie etc. Constantin Argetoianu se
> referea la atitudinea regelui Ferdinand, care se deosebea
> radical de cea a lui Carol I:
>
> „Distanţa dintre suveran şi omul de rând a
> dispărut.
> Suveranitatea
> olimpiană lăsa locul unui sentiment de prietenie
> spontană. În locul unui deget ţi se întinde azi o mână
> întreagă, care zguduie cu frenezie braţul poftitului,
> căruia i se prezintă un scaun, o ţigară, un pahar, o
> glumă, un râs deschis”.
> În timp ce Carol I nu i-a permis soţiei Elisabeta
> să se implice în problemele politice, regele Ferdinand
> i-a lăsat câmp liber de manifestare reginei Maria, care
> i-a fost de mare ajutor, mai ales în momentele dificile
> pentru ţară. De asemenea, l-a avut alături pe Ion I. C.
> Brătianu, preşedintele P.N.L., om politic cu un larg
> orizont şi foarte eficient în acţiunile sale. Ferdinand
> se sfătuia adesea cu administratorul Domeniilor Coroanei,
> Barbu Ştirbey, o persoană discretă şi înţeleaptă.
> La Consiliul de Coroană din
> 14/27 august 1916, regele Ferdinand s-a pronunţat pentru
> intrarea României în război alături de Antantă, spre
> indignarea lui P.P. Carp, care a ţinut să-i amintească
> faptul că era un Hohenzollern. Replica regelui a
> fost memorabilă:
> „Domnule
> Carp, ştiu foarte bine că sunt un Hohenzollern, nu
> era nevoie să-mi aminteşti dumneata. Dacă interesele
> patriei de origine ar corespunde cu cele ale României,
> n-aş ezita să adopt opiniile dumneavoastră;
> această soluţie ar fi cea mai uşoară pentru mine.
> Dar, scormonind adânc în conştiinţa mea, am ajuns, cu
> durere, la concluzia că interesele României nu merg
> alături de cele ale Austro-Ungariei şi în consecinţă
> cu cele ale Germaniei. A trebuit să-i impun inimii mele
> tăcerea; asta nu a fost uşor; cu sufletul torturat am luat
> hotărârea de a-mi face datoria faţă de poporul român,
> ale cărui destine le conduc. Cu durere, dar cu convingerea
> că decizia acestei zile este singura care concordă cu
> destinul ţării mele”.
> În
> Proclamaţia către ţară semnată de rege şi de membrii
> guvernului, difuzată după această decizie, se afirma:
> „Înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul
> român prin Unirea Principatelor, prin războiul
> Independenţei, prin munca lor neobosită pentru
> renaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să
> întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce
> Mihai Viteazul a înfăptuit pentru o clipă: Unirea
> românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor”.
> Ferdinand I a înfruntat cu
> demnitate greutățile războiului: victoriile iniţiale în
> Transilvania, înfrângerile din toamna anului 1916,
> retragerea în Moldova. În calitate de „cap al puterii
> armate” şi comandant al trupelor române, a elogiat
> eroismul ostaşilor în Ordinul de zi din 12/25 august
> 1917: „Cu mândrie mă uit la voi şi vă aduc
> mulţumirile mele călduroase şi recunoştinţa mea
> ofiţerilor şi trupei care v-aţi purtat atât de
> bravi”.
>
> Ferdinand cel loial
>
> Sub domnia lui Ferdinand, în anul 1918, s-a realizat cel
> mai important act naţional din istoria poporului român:
> Unirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului şi Transilvaniei
> cu Patria Mamă.
> Familia
> regală a revenit în Bucureşti chiar în ziua de 18
> noiembrie/1 decembrie, când la Alba Iulia se
> desfăşura Marea Adunare Naţională. Regina Maria
> scria:
> „Nando se întoarce
> ca dezrobitorul care a înfăptuit unirea poporului său.
> Jertfa de sine pe care a făcut-o a fost răsplătită.
> Numele lui e binecuvântat de toţi, mari şi mici”.
> Actele de Unire au fost
> ratificate prin decrete regale, apoi prin legile votate de
> primul Parlament al României Întregite.
> La 15 octombrie 1922, în cadrul
> unei ceremonii solemne, desfăşurată la Alba Iulia, regele
> Ferdinand a fost încoronat ca „rege al tuturor
> românilor”, împreună cu regina Maria. În Proclamaţia
> difuzată cu acel prilej regele aprecia: „Punând pe
> capul meu, în această străveche cetate a Daciei
> romane, Coroana de oţel de la Plevna, pe care noi
> şi glorioase lupte au făcut-o pe veci Coroana României
> Mari, mă închin cu evlavie în faţa memoriei celor care,
> în toate vremurile şi pretutindeni, prin credinţa lor,
> prin munca şi jertfele lor, au asigurat unitatea
> naţională”.
> Regele şi-a
> câştigat respectul românilor, care l-au numit
> „Ferdinand cel loial”, deoarece în momentele cruciale
> şi-a jertfit propriile sentimente, s-a despărţit de
> părinţi şi de rude, a rămas devotat ţării sale,
> acţionând pentru înfăptuirea idealului naţional al
> poporului în fruntea căruia se afla.
> Imediat după ce România a
> intrat în război împotriva Germaniei, regele Ferdinand a
> fost şters din evidenţele familiei de Hohenzollern, iar
> împăratul Wilhelm al II-lea i-a retras gradele militare
> şi decoraţiile. Suveranul a primit cu demnitate asemenea
> veşti: „Dinastia mea este română! Este o greşeală să
> afirmi că este străină, germană!”.
> Şi-a botezat toţi copiii în
> religia ortodoxă, deşi această obligaţie se referea
> numai la primul băiat, care devenea moştenitorul
> Coroanei.
> Acest gest i-a atras
> excomunicarea din partea papei.
>
> Catolic, profund religios, Ferdinand a fost puternic
> afectat de această decizie. A stăruit ca România să
> semneze Concordatul cu Vaticanul, act realizat la 10 mai
> 1927, fapt ce a dus la ridicarea interdicţiei papale, cu
> câteva luni înainte de moartea sa.
>
> A fost numit şi „Regele ţăranilor”, pentru că a
> susţinut necesitatea reformei agrare şi a celei
> electorale. La 23 martie/5 aprilie 1917, Ferdinand
> s-a adresat ostaşilor de pe front: „Vi se va da pământ.
> Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă. Vi se va
> da şi o largă participare la treburile statului”.
> În mai 1917, a fost modificată Constituţia
> României, pentru a se permite exproprierea pentru
> „cauză de utilitate naţională” şi extinderea
> dreptului de vot. În noiembrie 1918, Ferdinand a
> semnat decretul pentru introducerea votului universal, iar
> în 1921 legile pentru reforma agrară, prin care s-a
> realizat cea mai amplă expropriere din Europa acelei
> perioade (6,6 milioane ha de teren arabil), fiind
> împroprietărite circa un milion şi jumătate de familii
> ţărăneşti.
> Regele şi-a legat
> numele de întreaga legislaţie vizând consolidarea
> statului naţional unitar român, în primul rând de
> Constituţia din 1923, precum şi de legile de unificare
> administrativă, judecătorească etc.
> Ca urmare a ridicării Bisericii
> Ortodoxe Române la rangul de Patriarhat, în ziua de 1
> noiembrie 1925, Ferdinand a înmânat cârja – simbol al
> noii demnităţi – mitropolitului primat Miron Cristea
> (Magazin istoric nr. 8 – 9/2014), care a devenit primul
> patriarh al României.
> A validat,
> prin semnătura sa, legile economice care aveau la bază
> concepţia „prin noi înşine”, fapt care a asigurat
> crearea unei industrii naţionale şi modernizarea
> societăţii româneşti.
> De-a
> lungul întregii domnii, Ferdinand I a militat pentru o
> viaţă politică liniştită, pentru colaborarea
> partidelor şi realizarea unor guverne de concentrare
> naţională. Era iritat de faptul că apelul său nu a
> fost ascultat, că societatea românească era
> marcată de vrajba dintre liderii politici, pe care nu
> reuşea să-i aducă la masa tratativelor. Ca urmare, s-a
> bizuit pe Ion I.C. Brătianu, pe care-l considera „zodia
> bună a României”, şi nu s-a înşelat.
> Spre sfârşitul domniei a avut parte
> de o mare decepţie: la 28 decembrie 1925, fiul Carol
> a renunţat la calitatea de moştenitor al tronului.
> O mai făcuse de două ori, în 1918
> şi 1919, astfel că regele a convocat Consiliul de
> Coroană pentru ziua de 31 decembrie, declarând că a
> decis să taie „creanga putredă din arborele frumos
> al dinastiei”. La 4 ianuarie 1926, Adunarea
> Naţională Constituantă a hotărât proclamarea ca
> succesor a lui Mihai, fiul lui Carol, şi
> constituirea unei Regenţe care să exercite prerogativele
> regale în eventualitatea că acesta (atunci în vârstă de
> cinci ani)
> ar ajunge rege înainte de
> vârsta majoratului. Regele Ferdinand a
> încetat din viaţă la Sinaia, în ziua de 20 iulie 1927,
> în urma unei boli cumplite (cancer – Magazin istoric nr.
> 10/2000). A fost înmormântat în biserica Mănăstirii
> Curtea de Argeş, alături de înaintaşul său, Carol
> I.
> Locul şi rolul oamenilor politici în
> istorie se apreciază după rezultatele activităţii
> lor.
> Din acest punct de vedere,
> Ferdinand rămâne o personalitate pozitivă. În 1914,
> când a urcat pe Tron, România avea 7,7 milioane locuitori
> şi 137.000 km2. În 1927, România avea 17,1 milioane
> locuitori şi 295.000 km2. Dintr-o ţară mică, a ajuns un
> stat de mărime medie în Europa: locul 8 după
> numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă. În
> cei 13 ani de domnie, România a făcut progrese
> considerabile pe toate planurile, la realizarea cărora
> regele Ferdinand şi-a adus contribuţia.
> Semnificative sunt cuvintele
> principalului său colaborator, Ion I.C. Brătianu:
> „Românii nu vor putea uita niciodată că regele
> Ferdinand s-a sacrificat pentru binele ţării. De neclintit
> în convingerile sale şi în hotărârile sale în timpul
> războiului, bun şi înţelept pe timp de pace, Ferdinand
> I va rămâne pentru totdeauna regele care s-a identificat
> cu poporul său şi care a înfăptuit marile reforme care
> au adus statului dreptatea, puterea şi liniştea”.
> La scara istoriei, Ferdinand I a fost
> singurul şef de stat (domnitor, rege, preşedinte) care a
> condus o Ţară Întregită (România Mare) şi s-a putut
> intitula, cu deplin temei, „regele tuturor
> românilor”.
> „Am ţinut să
> învederez ce nu i se spusese lui Carol I: că aici nu e o
> mână de barbari, care să trebuiască a fi ridicaţi de o
> dinastie energică şi inteligentă la rangul naţiunilor
> civilizate, ci un vechi şi nobil popor, care-şi are
> locul, deşi pe nedrept necunoscut, în istoria lumii”.
>
>
> Nicolae
> Iorga
ni.htmlhttp://revista22.ro/70251388/pogromul-de-la-bucureti-o-evocare-la-75-de-ani.htmlhttp://revista22.ro/70251388/pogromul-de-la-bucureti-o-evocare-la-75-de-ani.htmlhttp://revista22.ro/70251388/pogromul-de-la-bucureti-o-evocare-la-75-de-ani.htmlhttp://revista22.ro/70251388/pogromul-de-la-bucureti-o-evocare-la-75-de-ani.htmlvni.htmlhttp://revista22.ro/70251388/pogromul-de-la-bucureti-o-evocare-la-75-de-ani.htmlvhttp://revista22.ro/70251388/pogromul-de-la-bucureti-o-evocare-la-75-de-ani.html.
http://revista22.ro/70251388/pogromul-de-la-bucureti-o-evocare-la-75-de-ani.html.
As avea si IEU o intrebare pentru dl Coja:
Ce motive au stat la baza stergerii acestui comentariu?