mihai
182 aprobate
ioncoja.rox
mihai.remion@yahoo.com
De fapt, argumentarea cu referire la 23 august a inceput asa:
Leg aici raspunsul pt „problemele” expuse de surenel la articolul despre 23 august, deja este pe pg 3.
E atat se simplu sa demonstrezi ca Surenel bate campii!
1.Conferinta de la Teheran a fost intre 28.11 si 01.12 1943.
Dovada ca nu e asa, ulterioara conferintei lui surenel:
Ce aflam din documente – Arhiva MAE, dosarul Stockholm 1943:
„Ministrul roman la Stockholm Frederic Nanu a acceptat stabilirea contactului(cu sovieticii-n.m.), primind in apartamentul sau particular, in ziua de 26.12.1943, vizita atasatului de presa sovietic Spichinski. Reprezentantul sovietic l-a intrebat pe Nanu daca era adevarat ca unele cercuri din Romania doreau sa faca unele oferte si daca fusese imputernicit sa trateze, in acest sens, capitularea Romaniei, PRECIZAND CA formula „capitularii neconditionate” nu trebuia interpretata stramt.”
2. Toti habarnistii au auzit de „greseala” maresalului de a trece Nistrul, ca si cum ar fi avut de ales.
Gh Magherescu scrie in cartea sa Adevarul despre Maresalul Antonescu ca a vazut ordinul de demobilizare a JUMATATE din armata, imediat dupa atingerea liniei Nistrului. Iar Gh Magherescu a facut parte din cabinetul militar al maresalului. Numai ca au venit presiunile Germaniei si necesitatile razboiului, doar nu ne inchipuim ca razboiul s-ar fi oprit pt noi. Si il intreb de istetul asta: daca armata romana s-ar fi oprit la Nistru, s-ar fi oprit si Stalin? Nu ar fi continuat razboiul? Cum erau mai mari sansele sa il infranga pe Stalin, luptand si noi sau stand acasa? Aveam interes sa eliminam pericolul bolsevic de la granita?
3 si 6.
Din procesul verbal al celei de-a doua convorbiri dintre E. Benes si Molotov, 16 decembrie 1943 – deci dupa Teheran inainte de 23 august 44:
„Molotov a precizat – noi facem o deosebire intre cei care ne-au atacat, intre unguri si romani. Ungurii s-au purtat fata de noi mult mai rau. Iar in privinta Transilvaniei, in cursul verii trecute le-am trimis englezilor un memorandum in care am aratat ca problema Transilvaniei nu a fost rezolvata in asa fel incat sa se faca dreptate romanilor.
…URSS considera, de asemenea, just sa ia apararea Romaniei in disputa cu Ungaria si s-o ajute pe prima in rezolvarea justa a problemei Transilvaniei.”
5. regele nu i-a dat niciun ordin, e o minciuna gogonata a regelui, perpetuata de propaganda monarhica si crezuta de toti „naivii”.
De fapt, maresalul A SPUS CA VA INCHEIA ARMISTITIUL, deci nu avea cum regele sa ii dea ordin in acest sens.
Mai intai avem notitele facute de maresal pe agenda din seiful in care a fost inchis; sunt scrise imediat dupa arestare, deci nu sunt cosmetizate, asa cum au facut ulterior complotistii cu declaratiile lor; apoi vorbim despre maresal, nu exista comparatie intre el si amaratul de rege.
Apoi declaratia Gen Aldea, confirma ca maresalul a spus ca va face armistitiul, CA S-A OFERIT, deci nu ca ar fi acceptat, prin urmare care ordin, coane surenel?
La audienta ceruta de maresal !!!da?!, acesta a vorbit despre armistitiu, despre negocierile purtate, adica a spus singur ca el va face armistitiul.
Din declaratia gen Aldea:
În salon, maresalul vorbeste într-una, expunând situatia pe front, posibilitatile armatei noastre, a trupelor germane, intentiunea de a încheia armistitiul, punerea în cunostinta a ministrului german Clodius, aflator în Bucuresti, modalitatea de a încheia armistitiul etc.
„Ce facem?” spune regele. Cel dintâi care se repede sa vorbeasca este d-l Stârcea. îi aduce aminte regelui toate suferintele si ofensele din ultimii patru ani. îi cere insistent sa-i aresteze. Vorbeste apoi d-l Niculescu-Buzesti si insista asupra felului ridicol cum întelege Antonescu sa ceara armistitiul, pe care n-a vrut sa-l pregateasca din timp. Este de parere ca trebuie arestat imediat. Ma alatur si eu la cererea celor doi care au vorbit.
Regele se lasa convins, dar este emotionat. Nu vrea sa asiste la arestare. Este sfatuit ca, dupa ce intra în salon, sa spuna maresalului ca nu este de acord cu ceea ce intentioneaza sa faca. Va trece apoi în camera de alaturi, sufrageria, despartita doar de o perdea, în vreme ce noi vom da drumul în salon garzii, pentru arestare. Regele îsi face curaj si intra în salon. Dupa un minut, garda condusa de maiorul Dumitrescu Anton intra zgomotos. Acesta spune formula: „În numele Majestatii Sale, sunteti arestati”. Antonestii si generalul Sanatescu se ridica în picioare. Maresalul baga mâna în buzunarul pantalonilor, în vreme ce maiorul Dumitrescu îi imobilizeaza bratul. „Ce este asta, Sanatescule?” întreaba maresalul. Apoi se adreseaza maiorului: „Maiorule, eu nu port niciodata revolver”.
Generalul Sanatescu este completamente surprins de arestare. El era de alta parere. Apostrofat de maresal generalul Sanatescu tipa la maiorul Dumitrescu: „Maiorul Dumitrescu, ia mâna de pe domnul maresal!”.
Intervine un moment de criza. Toti stau imobilizati si nu stiu ce sa faca. Situatia este salvata de colonelul Ionescu Emilian, care apare în pragul sufrageriei si da un ordin scurt: „Maiorul Dumitrescu, executarea!”.
Regele este foarte emotionat. Deodata, îsi face intrarea generalul Sanatescu. Parul vâlvoi, mâinile în buzunare. Este furios. Se adreseaza regelui: „Bine, Majestate, pentru ce i-ati arestat? Nu puteati sa ma întrebati si pe mine? De ce sa nu-i lasam pe ei sa încheie armistitiul, daca s-au oferit singuri?” si dupa o mica pauza: „Eu ma duc sa le dau drumul si le spun ca a fost un malentendu”.
7. Romania obtinuse conditii favorabile, numai ca tradatorii au ascuns acest lucru. Ceea ce scrie istoricul este adevarat. daca nu credeti, luati stenogramele sedintelor guvernului Sanatescu si stenogramele procesului maresalului, veti gasi exact asta.
Ofensiva apartinea armatei sovietice dar de ce? Cititi despre Poarta de la Iasi, tradare a regelui si a apropiatilor sai.
https://historia.ro/sectiune/general/23-august-1944-salvarea-romaniei-sau-tradare-585614.html
Mai avem si declaratia lui Ioan de Mocsony Starcea, voi reveni cu ea, a mai aparut aici.
Deci mai multe dovezi ale tradarii.
11. Visatori sunt cei care cred orbeste in spusele regelui; a mintit toata viata.
Dovada acceptarii de catre sovietici este exact telegrama din 22 august.
Bai prostea!
In mod normal ar trebui sa iei fiecare aspect scris de mine si sa il demontezi, cu argumente, documente, martori credibili.
Dar tu bati campii intr-un fel deosebit!
Pai cine a hotarat „sa cada frontul” la 20 august, nu regele si acolitii? Nu ei au realizat Poarta de la Iasi?
E simplu sa spui cazuse frontul, armata fugea in debandada; dar responsabilii nu sunt pe de o parte cei care au dat ordin unor generali sa faca bresa in linia de aparare, pe de alta cei care au lasat trupele fara comanda? Asta e motivul pt care sovieticii au spart frontul!
Cine a spus ca a fost lovitura de stat, vezi tu undeva mai sus? Sau scrii ca raspuns la inchipuirile tale?
Daca putea regele sa il aresteze fara sprijinul armatei? Pai exact asa a facut-o! Sau armata era formata din complotistii din palat?
Cum sa se revolte daca nu a stiut ce se intampla? Abia seara regele a dat declaratia MINCINOASA cum ca a acceptat armistitiul. Si care armistitiu, luase cumva legatura cu sovieticii sa le spuna ca sunt gata sa il incheie? Adica delir, coane!
Cum sa continue lupta alaturi de Germania, daca armata ei a atacat capitala? Si cine sa continue, daca regele si generalii au dat ordin sa lase arma la picior? Tu gandesti cand scrii?
Iar ca o paranteza, unele din trupele romane, foarte putine, chiar au continuat alaturi de Germania.
Ce ordin, zapacitule, a dat regele? Sa incheie armistitiul? Pai tocmai ca nu a dat, nici nu avea cum in conditiile in care se cacase pe el de frica si mai ales in conditiile in care chiar maresalul a spus ca va incheia armistitiul. NU ti se pare aberant sa spui „iti dau ordin sa inchei armistitiul” dupa ce eu iti spun ca il voi incheia?
Ai atatia martori ai acelei audiente, toti spun ca maresalul a declarat ca va incheia armistitiul; ai si insemnarile maresalului din seif. Si acei martori erau de partea regelui, aspect foarte important.
Ai citit declaratia gen Aldea, referitoare la reactia gen Sanatescu? Uite-o din nou:
Deodata, îsi face intrarea generalul Sanatescu. Parul vâlvoi, mâinile în buzunare. Este furios. Se adreseaza regelui: „Bine, Majestate, pentru ce i-ati arestat? Nu puteati sa ma întrebati si pe mine? De ce sa nu-i lasam pe ei sa încheie armistitiul, daca s-au oferit singuri?” si dupa o mica pauza: „Eu ma duc sa le dau drumul si le spun ca a fost un malentendu”.
Mai avem urmatoarele:
– dr Zilisteanu doctorul personal al maresalului – apare in cartea lui GH Magherescu Adevarul despre maresalul Antonescu: in dimineata de 23 august l-a vizitat pe maresal asa cum o facea zilnic, iar in cadrul discutiei maresalul i-a spus:„Azi fac armistitiul, gata, s-a terminat razboiul.”
-declaratia lui Gh Bratianu care a venit la maresal ca trimis la opozitiei si care trebuia sa aduca scrisoarea prin care Maniu si Dinu Bratianu sustinea armistitiul in conditiile date
-convocarea lui Clodius de catre maresal in seara de 22 august pt a-l instiinta de armistitiu
-declaratia lui Piki Vasiliu din timpul procesului:”Dupa plecarea lui Gh Bratianu de la audienta avuta la maresal in dimineata de 23 august, maresalul mi-a spus ca e hotarat sa faca armistitiul impreuna cu Maniu si Bratianu.”
Iar tu vii cu martorul Djuvara… cine sa il creada? Numai tu istetul!
Fii atent logica la tine, e maxima!
Maniu este cel acuzat ca a ascuns telegrama de maresal si tot Maniu este cel care recunoaste ca a primit acea telegrama DAR CA NU i-a spus maresalului de ea, argumentul fiind pueril. Iar declaratia apare in stenogramele procesului maresalului, este si inregistrata pe placi, adica orice doritor poate sa o auda.
Cat despre articolul scris de istoricul Dutu…citesti si nu pricepi. Vezi tu undeva ca explica de ce a cazut frontul sau scrie numai ca a cazut? Sau cauza nu conteaza?
Apoi, o tot tii ca gaia matu’ cu razboiul de lunga durata, ca trebuia sa rezistam luni/ani de zile si alte bazaconii.
Nu se punea problema de a rezista mult, nici sa luptam pana la capat alaturi de Germania, CI NUMAI sa rezistam pana la semnarea armistitiului, pt ca ti se accepta/ofera conditii cat de cat avantajoase NUMAI DACA ai ce oferi, NU DACA le pui tara la dispozitie, chiar si inconstient, asa cum au facut imbecilii grupati in jurul regelui lor( adica regele imbecililor…).
Cat despre un judet in V extrem al tarii… numai un mare istoric ca Neagu putea sa scrie si numai un adevarat invatacel al lui putea sa creada. Ia uite, maimutoi penibil!
https://historia.ro/sectiune/general/23-august-1944-salvarea-romaniei-sau-tradare-585614.html
Ce scrie?
4. Rusii se multumesc numai cu o fâsie de trecere în nordul tarii, iar guvernul român poate sa-si exercite functiile într-o parte a tarii neocupata de armatele sovietice.
Deci nu ocuparea tarii – asa cum a obtinut regele, ci numai o fasie in N tarii prin care sa treaca sovieticii.
Neagu Djuvara: misterul telegramei de la Stockholm
De zeci de ani se vântură informaţia că ar fi existat o telegramă sosită în dimineaţa lui 23 august 1944 care ar fi acceptat condiţiile mareşalului Antonescu şi l-ar fi încuviinţat să semneze armistiţiul cu Uniunea Sovietică. Informaţia e cu totul eronată. Acceptarea celor două condiţii de ameliorare cerute de mareşal fusese transmisă la Bucureşti din 30 mai 1944. Deci cu aproape trei luni înainte de 23 august.
Neagu Djuvara a ţinut să lămurească, special prin intermediul ziarului „Adevărul“, un moment decisiv din istoria recentă:23 august 1944. Neagu Djuvara a scris acest articol după ce într-un cotidian central (al cărui nume profesorul l-a trecut, cu delicateţe, sub tăcere) au apărut articole în care se prezenta „telegrama de la Stockholm” într-o lumină falsă. Concret: prin respectiva misivă, Moscova ar fi anunţat în dimineaţa lui 23 august 1944 că e gata să încheie armistiţiul cu mareşalul Antonescu, dar Bucureştiul a nesocotit telegrama şi mareşalul a fost arestat. Neagu Djuvara e ultimul martor ocular în viaţă al poveştii „telegrama de la Stockholm”. El a fost mesagerul trimis în Suedia pentru reluarea negocierilor de armistiţiu şi arată că intenţia mareşalului Antonescu de a semna armistiţiul cu sovieticii era profund neserioasă. Intertitlurile şi structurarea acestui material aparţin redacţiei.
1.Telegrama sosită de la Stockholm în dimineaţa lui 23 august nu anunţa, nicicum, un acord cu mareşalul Antonescu, după cum voi dovedi mai jos.2.A scrie că sovieticii au intrat pe teritoriul României fiindcă Antonescu a fost arestat este ori o ignoranţă crasă a cursului evenimentelor, ori un neadevăr debitat conştient cu intenţia de a induce cititorii în eroare:înainte de 23 august 1944, sovieticii pătrunseseră de mai multe săptămăni pe o bună bucată de teritoriu românesc, astfel încât marea lor ofensivă din 19-20 august s-a făcut de pe o linie între Chişinău şi puţin la nord de Iaşi. Iar rezistenţa unităţilor române s-a arătat atunci pentru prima oară extrem de slabă, prefăcându-se într-o adevărată derută. (Voi arăta mai jos propriile cuvinte pe care mi le-a spus mie Mihai Antonescu, chiar în noaptea de 22 către 23 august, când m-a trimis la Stockholm cu instrucţiuni pentru ministrul nostru Fred Nanu, ca să se reia negocierile cu doamna Kolontay, ambasadoarea sovietică.)
3. Din cele două ameliorări cerute de Antonescu la „capitularea necondiţionată”, zona neocupată de armata sovietică în cazul ocupării întregului teritoriu naţional ar fi fost un judeţ din extremul vest al ţării unde să se menţină guvernul ţării şi nu „o zonă neutră pe frontul din Moldova”!La Direcţia Cifrului şi CabinetuluiCititorii ziarului dumneavoastră trebuie să afle din capul locului că informaţiile pe care ţin să le dau în prezenta scrisoare se întemeiază pe faptul că, intrat la Ministerul de Externe prin concurs, în primăvara lui 1943 (după ce fusesem mobilizat aproape trei ani pe front din prima zi a războiului şi până la căderea Odessei), fusesem repartizat la Direcţia Cifrului şi Cabinetului.
Datorită încrederii pe care am inspirat-o superiorilor mei-îi citez în ordine ierarhică crescândă:Camil Demetrescu, Victor Rădulescu-Pogoreanu, Grigore Niculescu-Buzeşti-am fost curând admis în foarte strâmtul grup care a fost pus la curent cu telegramele cifrate care erau schimbate cu câteva posturi diplomatice neutre, în numele Opoziţiei, în neştirea secretarului general al ministerului şi al ministrului Mihai Antonescu.Într-adevăr capii celor trei partide politice istorice, în înţelegere cu Regele, convinşi de felul dictatorial cu care Antonescu guverna ţara în război, refuzând toate sfaturile pe care ei i le sugeraseră şi ţinând pe tânărul rege în totală ignoranţă faţă de dezbaterile din guvern şi de hotărârile luate (Regele Mihai, şeful constituţional al Statului, a aflat de intrarea noastră în război înpotriva URSS, prin radio BBC! (lucru mai scandalos nici că se poate închipui), luaseră iniţiativa ca, prin înalţi funcţionari ai Ministerului de Externe care împărtăşeau părerea lor că trebuie căutată neapărat o grabnică ieşire din război, să înceapă tatonări cu reprezentanţi ai Aliaţilor în mai multe capitale neutre ca Ankara, Berna, Lisabona, Stockholm. Aceasta a început după intrarea în război a Statelor Unite şi, mai cu seamă, după catastrofa de la Stalingrad, când pentru orice minte politică luminată, victoria finală a Germaniei apărea mai mult decât improbabilă.La Lisabona, în această conjunctură, a activat consilierul de Legaţie Brutus Coste;la Berna, consilierul George Anastasiu;la Stockholm, consilierul George Duca (fiul lui I.G. Duca);la Ankara, în sfârşit, ministrul Alexandru Cretzianu, de curând numit în post. În aprilie 1944, Barbu Ştirbei, unchiul matern al lui Cretzianu, sub pretext de vizită de familie în Anglia, a plecat la Cairo, ca să înceapă, în numele Opoziţiei, negocieri de armistiţiu cu reprezentanţi ai Marii Britanii, SUA şi URSS. A plecat cu ştiinţa mareşalului Antonescu, care a ţinut să-l vadă înainte, ca să-i comunice condiţiile în care el, Conducătorul Statului, ar fi acceptat acordul la care ar fi ajuns reprezentantul Opoziţiei cu puterile Aliate.Călătoria lui VişoianuLa puţine săptămâni după plecarea lui Ştirbei, Maniu, principala personalitate din Opoziţie, a impus să plece la Cairo alături de Ştirbei şi diplomatul de carieră Constantin Vişoianu, om de încredere al Partidului Naţional Ţărănesc. (Călătoria lui Vişoianu a fost mai dramatică, deoarece a străbătut Bulgaria şi Turcia cu paşaport pe un alt nume.)La propunerile părţii române, care cerea unele uşurări la teribila condiţie de „Capitulare necondiţionată” (impusă, trebuie reamintit, de SUA), Marea Britanie şi Statele Unite au dat un răspuns în termen de vreo opt zile. URSS n-a răspuns niciodată la Cairo.Samsarul bulgarÎn schimb, chiar din decembrie 1943, pe căi lăturalnice, adică prin intermediul unui samsar bulgar, a propus reprezentantului României, ministrul plenipotenţiar Frederic Nanu, ca ţara noastră să înceapă imediat negocieri directe cu URSS, prin ambasadoarea Uniunii Sovietice la Stockholm, Alexandra Kolontay.Nanu a transmis îndată propunerea la Bucureşti, prin telegramă cifrată. Guvernul Antonescu, răspunzând favorabil, întâlnirile Nanu-Kolontay au început. Din prima şedinţă, URSS a pus o condiţie preliminară, anume ca aceste contacte să nu fie cunoscute de Aliaţi, adică de Marea Britanie şi de SUA.Cu toată această surprinzătoare condiţie, care tindea să ne lipsească de sprijinul eventual al „inamicilor” noştri probabil cei mai indulgenţi, guvernul Antonescu l-a autorizat pe Nanu să înceapă tratativele cu ambasada sovietică.”În aprilie 1944, Barbu Ştirbei, unchiul matern al lui Cretzianu, sub pretext de vizită de familie în Anglia, a plecat la Cairo, ca să înceapă, în numele Opoziţiei, negocieri de armistiţiu cu reprezentanţi ai Marii Britanii, SUA şi URSS.””A scrie că sovieticii au intrat pe teritoriul României fiindcă Antonescu a fost arestat este ori o ignoranţă crasă a cursului evenimentelor, ori un neadevăr debitat conştient cu intenţia de a induce cititorii în eroare.””Din prima şedinţă, URSS a pus o condiţie preliminară, anume ca aceste contacte să nu fie cunoscute de Aliaţi, adică de Marea Britanie şi de SUA.”Cine e DjuvaraNeagu Djuvara s-a născut în august 1916 la Bucureşti, într-o familie de aristocraţi. Şi-a făcut studiile la Paris, fiind licenţiat în Litere şi în Drept. În Al Doilea Război Mondial a luat parte la campania din Basarabia şi Transnistria şi a fost rănit, în apropiere de Odessa. A intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943 şi este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944 în legătură cu negocierile de pace cu URSS, reprezentată de ambasadoarea Alexandra Kolontay.A fost numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu şi a rămas în Suedia până în septembrie 1947. După preluarea totală a puterii de către comunişti a hotărât să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale exilului românesc. În 1961 a plecat în Republica Niger, unde a stat 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului Afacerilor Străine. A fost, de asemenea, profesor de drept internaţional şi istorie economică. Şi-a reluat şi studiile la Sorbona şi în 1972 a obţinut doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub coordonarea lui Raymond Aron. După decembrie 1989 s-a întors în România, unde a fost profesor-asociat al Universităţii din Bucureşti şi a publicat mai multe cărţi bine primite de public. În anul 2010, la Editura Adevărul a apărut volumul-interviu „Un secol cu Neagu Djuvara”, semnat de jurnalistul George Rădulescu.Ordinul tânărului rege constituţionalPartea cu adevărat extraordinară a situaţiei este că, la puţine săptămâni după începerea acestor contacte „oficiale”, consilierul de Legaţie George Duca, printr-o telegramă cifrată, cu un semn iniţial deosebit, era însărcinat de Opoziţie (să-i zicem grupul de la Buftea, deoarece acolo se întruneau izolat, în conacul Ştirbei, şefii partidelor „istorice” cu cei doi sau trei tineri diplomaţi de la Direcţiunea Cifrului şi Cabinetului care erau în măsură să trimită şi să primească telegrame supracifrate cu un sistem extrem de simplu, dar eficace, care n-a fost niciodată descifrat nici de serviciile speciale ale lui Antonescu, nici de germani) să ia şi dânsul în taină contact cu sovieticii.Aceasta deoarece şefii Opoziţiei intuiau că Antonescu, obstinat în credinţa lui că trebuie aşteptat un moment mai prielnic din punct de vedere militar, pentru eventuala semnare a unui armistiţiu, după toate discuţiile cu partea sovietică, în cele din urmă nu va face pasul necesar către ieşirea din alianţă cu Germania;deci era indispensabil să se prevadă şi o alternativă, adică înlăturarea „Conducătorului” şi semnarea mai grabnică a unui armistiţiu de către un nou guvern numit de Rege, şeful Statului. Se bănuia însă că sovieticii preferau semnarea unui tratat cu un dictator, totodată şef al Armatei, decât cu un guvern democratic.În plus, îşi închipuiau – prost cunoscători ai tradiţiilor româneşti – că armata nu va asculta decât de ordinul generalului dictator şi nu de ordinul tânărului rege constituţional. Se va vedea că la 23 august, după destituirea mareşalului, nicio unitate a armatei române nu a fost neascultătoare a ordinului dat de Regele ţării.
Condiţiile cerute de Ion Antonescu
Trebuie precizat acum care erau condiţiile de uşurare a „Capitulării necondiţonate” pe care le dorea Antonescu, cu toate că putuse constata din precedentul capitulării Italiei (8 septembrie 1943) că nici acea mare putere nu obţinuse nicio derogare de la capitularea necondiţionată (vom vedea ulterior că nici cele mai mari puteri ale Axei, Germania şi Japonia, nu vor primi derogări de la draconica condiţie).Antonescu însă credea morţiş că România, putere relativ mică, putea încă discuta despre condiţii mai uşoare. Şi iată ce a cerut el la Stockholm prin Fred Nanu. Ţin să subliniez, încă o dată, că informaţiile pe care le dau aici le am direct de la cei doi negociatori români, Nanu şi Duca, cu care am fost în contact timp de trei ani (1944-1947):1. Cerea să i se lase 15 zile ca să-i convingă pe germani să părăsească tot teritoriul românesc înainte de semnarea unui armistiţiu şi de ocuparea ţării de către armata sovietică.2. Cerea, de asemenea, ca după ocuparea ţării de către sovietici în înaintarea lor, un judeţ din vestul ţării să rămână fără prezenţă militară sovietică pentru ca acolo să funcţioneze nestingherite guvernul şi toate organele administrative centrale ale ţării.Cine nu vede astăzi că ambele cerinţe erau cu totul iluzorii?A. Dacă guvernul român înştiinţa partea germană că intenţiona să semneze un armistiţiu, germanii cu forţele lor din ţară (de pildă, forţele antiaeriene de la Ploieşti) i-ar fi arestat pe Antonescu şi pe toţi membrii guvernului şi i-ar fi înlocuit îndată cu Horia Sima şi cu legionarii „ţinuţi în rezervă”. Este exact scenariul ce se va desfăşura peste câteva luni la Budapesta.B. A-şi închipui că păstrarea unei zone (limitate) fără prezenţă de trupe sovietice, în jurul sediilor guvernului român, prezenta vreun interes, când jumătate din Europa ar fi fost ocupată de forţele sovietice, era o naivitate care ilustrează dramatic nenorocirea pentru ţară, ca un ofiţer, valoros pe plan militar, să se prefacă în om politic nepriceput, dar atotputernic şi stăpânit de un orgoliu nemăsurat.Armistiţiul în numele unui nou guvernDau aici, pe baza surselor celor mai autentice, întreaga lămurire privitor la pretinsa „taină”. A sosit într-adevăr, la Direcţiunea Cifrului şi Cabinetului, în dimineaţa de 23 august 1944, aşadar înainte de dramatica întâlnire de la Palatul Regal la mijlocul zilei, o telegramă de la Stockholm. Cel care a expediat-o a fost Consilierul de Legaţie George Duca. Cum am spus mai sus, el e cel care, de luni de zile, ducea cu ambasada sovietică negocieri în numele Opoziţiei, paralel cu ale ministrului Nanu şi fără ştirea lui.Or, în dimineaţa de 23 august, sovieticii, constatând că în ciuda derutei armatei române în faţa puternicului atac din 19-20 august, mareşalul Antonescu încă nu se hotăra, după trei zile, să ceară armistiţiu, s-au resemnat să accepte ipoteza care, cum am spus, li se părea mai riscantă, de a semna armistiţiul cu un nou guvern, format de Opoziţie. În acest scop, ambasada sovietică l-a convocat urgent pe Duca, cerându-i să comunice Opoziţiei că acceptă ideea trimiterii peste liniile sovietice a unui reprezentant al Opoziţiei, în persoana generalului Aldea, împuternicit să negocieze termenii armistiţiului în numele unui guvern numit de Rege, după demiterea lui Antonescu.
Telegrama fără obiectAcesta a fost conţinutul telegramei expediate de Duca la sfârşitul dimineţii lui 23 august, prin sistemul supracifrat de care am vorbit mai sus. Telegrama va fi fost aşadar descifrată la minister la Direcţiunea Cifrului şi Cabinetului, de vreunul dintre tinerii care erau admişi în „complot” şi comunicat numai lui Grigore Niculescu-Buzeşti. Întrucât acesta s-a aflat alături de Regele Mihai, împreună cu alţi doi-trei consilieri ai regelui, ca de pildă diplomatul Ioan Mocsony-Stârcea, la dramatica întâlnire cu mareşalul în după amiaza aceleiaşi zile, e de presupus că a păstrat cu el acea telegramă devenită fără obiect după arestarea mareşalului şi formarea noului guvern în care el devenea ministru de Externe.Exemplarul raportului, la StanfordDupă elucidarea „tainei”, mai am datoria să raportez aici, pe scurt, şi scopul trimiterii mele la Stockholm de către guvernul Antonescu, în dimineaţa lui 23 august 1944, şi cuprinsul instrucţiunilor pe care mi le-a dat Mihai Antonescu, vice-prim ministru şi ministru de Externe, în noaptea de 22 către 23 august 1944.S-ar putea ca rezumatul prezent să nu mai fie atât de amănunţit ca raportul pe care l-am redactat la Stockholm la sosirea mea la 24 august 1944, din care am dat o copie ministrului Fred Nanu (rechemat în dimineaţa lui 24 august) şi alta lui George Duca, numit de noul guvern, tot atunci, însărcinat cu afaceri. În aceeaşi telegramă, eu eram numit secretar de legaţie la Stockholm, deoarece întoarcerea mea în ţară devenise deocamdată imposibilă, din pricina „răsturnării alianţelor”. Exemplarul raportului meu încredinţat lui Duca a fost depus de acesta când, după rechemarea lui de către guvernul comunist, s-a refugiat în SUA, la un fond român la Universitatea Stanford, unde acum poate fi oricând consultat, pentru confirmarea declaraţiilor mele actuale – după 67 de ani.Tânărul curierTrimiterea unui mesaj la Stockholm se datora hotărârii mareşalului, la 22 august (stătuse o zi şi jumătate în Bucureşti), de a răspunde în sfârşit, după o şovăire de trei luni, propunerii sovietice din 30 mai. Faptul însă că, în loc de a trimite îndată o telegramă cifrată ministrului Nanu cu instrucţiunea de a relua legătura cu doamna Kolontay, operaţie care ar fi cerut – la minister şi apoi la legaţia din Stockholm – cel mult o oră, se lua riscul de a trimite mesajul printr-un tânăr curier care pleca, regulamentar, a doua zi, cu valizele de curier diplomatic, consider că e de o gravitate excepţională.Acea călătorie lungă se făcea în condiţii extrem de riscante de bombardamente aliate şi de nesosire a curierului la Stockholm. Vădit, mareşalul se obstina să tragă de timp şi, în cazul prezent, să amăgească Opoziţia că el e gata să semneze armistiţiul. Amănuntele tragicomice ale călătoriei mele de 36 de ceasuri, de la Bucureşti la Stockholm, vor dovedi din plin că riscul de nesosire era real.Minciuna din „Oglinda”În filmul „Oglinda” al lui Sergiu Nicolaescu există o minciună: se spune că a existat o telegramă cu un răspuns favorabil de la Soviete! Asta e o legendă care s-a răspândit foarte repede.”Se bănuia că sovieticii preferau semnarea unui tratat cu un dictator, totodată şef al Armatei, decât cu un guvern democratic.””Trimiterea unui mesaj la Stockholm se datora hotărârii mareşalului, la 22 august, de a răspunde în sfârşit propunerii sovietice din 30 mai.””Vădit, mareşalul se obstina să tragă de timp şi, în cazul prezent, să amăgească Opoziţia că el e gata să semneze armistiţiul.”Instrucţiunile primite de Neagu Djuvara în noaptea de 22 spre 23 august 1944Raportez, de asemenea, pe scurt, instrucţiunile pe care mi le-a dat în noaptea de 22 către 23 august 1944 Mihai Antonescu, vice-prim ministru şi ministru de Externe. Era aproape miezul nopţii şi trebuia, înainte de a lua avionul, să mă întorc la Snagov, unde direcţiunea noastră era evacuată de la începutul lui mai, după primele mari bombardamente americane şi britanice asupra Bucureştilor, ca să preiau valizele de curier.
Calitatea mea era doar de ataşat de legaţie (primul rang în ierarhia diplomatică;voi avea 28 de ani o lună mai târziu). Eram desemnat de Piki Pogoneanu, în împrejurări pe care nu mai e cazul să le povestesc aici, ca să fiu, eu, a doua zi, „curierul diplomatic” către Stockholm.
Direcţiunea Cifrului şi Cabinetului avea monopolul acestor trimişi, în general lunar, cu corespondenţa ministerului către ambasade, legaţiuni şi consulate. Faptul că, în acel caz, curierul era, pe deasupra, însărcinat cu misiunea neobişnuită şi gravă de a transmite noi instrucţiuni pentru reluarea negocierilor de armistiţiu, era cu totul excepţional.Mihai Antonescu, nervos şi obositDe aceea, cu doar câteva ceasuri înainte, Mihai Antonescu ordonase să nu mai plece în diversele direcţii curierii dinainte întâmplător orânduiţi. Făcuse însă două excepţii, fiindcă tinerii desemnaţi îi inspirau încredere: Emil Ciurea pentru Ankara şi eu pentru Stockholm. Mă primeşte aşadar în toiul nopţii. L-am găsit – era firesc – foarte nervos şi obosit. Mi-a spus că, din pricina situaţiei dezastruoase de pe front, domnul mareşal se hotărâse să reia negocierile de armistiţiu duse de câteva luni cu ambasadoarea sovietică la Stockholm.Reamintind insistenţele pe care de săptămâni de zile le făcea, în telegramele sale, ministrul Nanu, ca guvernul nostru să dea, în fine, un răspuns sovieticilor care, de trei luni de zile, cum am spus mai sus, acceptaseră acele condiţii puse de mareşal, a vrut să-mi explice mai întâi, spre a le comunica domnului Nanu, motivele pentru care s-a ezitat până atunci. Discursul mi s-a părut confuz. Reţin doar două dintre motive: 1. speranţa păstrată încontinuu de mareşal, să se ivească pe frontul germano-sovietic un moment mai prielnic pentru încheierea unui armistiţiu; 2. un zvon care fusese raportat, că ar fi existat contacte secrete germano-sovietice.În cazul în care ar fi dus la un armistiţiu germano-sovietic, noi ne-am fi aflat în postură falsă. Mărturisesc că, pe moment, n-am înţeles prea bine cum de puteam să fim reţinuţi, vreme de trei luni, de un simplu zvon – lansat, fără îndoială, intenţionat, de unul sau de celălalt dintre cei doi mari adversari. A adăugat însă că situaţia creată de spargerea frontului germano-român în zilele de 19-20 august l-au convins pe mareşal de necesitatea reluării negocierilor de la Stockholm. În acest scop, domnul Nanu trebuia s-o întrebe pe doamna Kolontay: 1. dacă partea sovietică accepta să reia dialogul; 2. dacă, în caz afirmativ, condiţiile acordate la 30 mai erau încă valabile.Soldaţii nu s-au mai bătut bineMi-a spus apoi un lucru atât de extraordinar, încât mă tem să nu fiu crezut pe cuvânt: domnul Nanu trebuia să dea părţii sovietice ca nou argument că România doreşte sincer pacea faptul că soldaţii români, în faţa ultimei ofensive sovietice, nu s-au mai bătut bine.Argumentul mi s-a părut, pe loc, atât de insolit încât, cu toată vârsta mea şi scurta mea experienţă diplomatică, am îndrăznit să-l întrerup pe ministru, chiar pe un ton vehement, rugându-l să mă ierte că mă încumet să-l contrazic, zicându-i că un asemenea argument nu trebuia în niciun caz înaintat la deschiderea unor negocieri finale, căci implicau renunţarea dinainte a continuării rezistenţei, în cazul în care am fi constatat, la urma urmei, imposibilitatea de a încheia armistiţiul în condiţiile impuse.Mihai Antonescu a acceptat întâmpinarea mea şi mi-a zis: „Ai dreptate! Mai bine să nu spună asta!”. Am plecat de la acea memorabilă audienţă cu dramatica impresie că „număru’ doi” al regimului era, în acel moment tragic, cu totul descumpănit şi cu un singur gând, să scape cel puţin el. Am dedus-o pe loc când, înainte de despărţire, mi-a spus că intenţiona să plece a doua zi la Ankara, ca să vadă el, acolo, ce-am mai putea aştepta de la Turcia şi de la anglo-americani…”Direcţiunea Cifrului şi Cabinetului avea monopolul acestor trimişi, în general lunar, cu corespondenţa ministerului către ambasade, legaţiuni şi consulate.””Domnul Nanu trebuia s-o întrebe pe doamna Kolontay: 1. dacă partea sovietică accepta să reia dialogul; 2. dacă, în caz afirmativ, condiţiile acordate la 30 mai erau încă valabile.”Intenţia mareşalului Antonescu, neserioasăPeripeţiile drumului de la Băneasa la Stockholm via Viena-Berlin (cu o noapte la Berlin) le-am povestit în cartea mea „Amintiri din pribegie” (Albatros, 2002; Humanitas, 2005, 2006, 2010). Voi spune aici doar foarte pe scurt: 1. a fost cât pe-aci să nu fiu acceptat la Viena, la schimbarea de avion, din cauza excesului meu de valize; 2. la Berlin nu m-a aşteptat nimeni din partea ambasadei române, evacuate la 70 de kilometri de Berlin; 3. marele hotel Adlon la care am ajuns, după ce îndrăznisem să cer telefonic la Auswärtiges-Amt (Ministerul de Externe), o maşină specială „pentru a duce curierul român la Stockholm, de la aeroport la hotel”, nici pomeneală să aibă loc în acea noapte pentru mine;după ore de aşteptare înfrigurată la poarta hotelului am întâlnit, în fine, ca prin minune, trei tineri români de o inconştienţă incredibilă, care mi-au găsit loc în alt hotel şi m-au luat la cină împreună cu o tânără aristocrată nemţoaică cu care doreau să mă ia în acea seară la un club să dansăm!Tragi-comediaUnii cititori vor crede că spun braşoave, ca să-mi bat joc de ei. E, din păcate, adevărul greu de închipuit, privitor la drumul pe care l-a făcut mesagerul mareşalului Antonescu la Stockholm pentru reluarea negocierilor de armistiţiu. Să mai adăugăm că această tragi-comedie suprarealistă avea loc câteva ceasuri după ce mareşalul Antonescu fusese demis şi arestat. Tinerii români m-au dus totuşi la noul hotel. N-a fost bombardament în acea noapte.La cinci dimineaţa, tinerii, după o noapte de chef, au venit la vreme să mă ducă la aeroport. Am rămas în pană de benzină pe drum… dar, alergând tuspatru cu geamantanele în mâini, am sosit la vreme să găsesc un ultim loc liber în micul avion de Stockholm şi să sosesc, evident degeaba, la legaţiunea română, unde iarăşi nu eram aşteptat. E totuşi bine să se ştie barem azi, de la un martor ocular, ce neserioasă a fost intenţia mareşalului Antonescu de a negocia la vreme condiţii acceptabile cu sovieticii.Şi să se termine odată cu „povestea telegramei de la Stockholm de la 23 august, prin care URSS acceptă condiţiile de armistiţiu ale mareşalului Antonescu”! E scandalos că unele organe de presă şi chiar unii „istorici de meserie” refuză în continuare mărturia a, pesemne, ultimului martor ocular al evenimentului de acum 67 de ani.
28 de ani avea Neagu Djuvara în august 1944, când a fost trimis la Stockholm.
sursa: historia.ro
P.S Afirmațiile lui Djuvara pot fi corelate și verificate cu articolele din Magazin Istoric privind negocieriile de la Stockholm din anii 70 și 80
P.S.S https://www.cotidianul.ro/23-august-1944-negocierile-de-la-stockholm-si-dosarele-armistitiului/
Am motive să nu-l cred pe Neagu Djuvara
Câteva precizări/păreri despre contextul în care a avut loc actul de la 23 august 1944!
un articol de Alesandru Duțu
27 august 2024
SITUAȚIA FRONTULUI ȘI A TRUPELOR ROMÂNE :
• Extrem de critică. Trupele fronturilor 2 și 3 ucrainene (circa 1 000 000 de militari) reușiseră să străpungă frontul româno-german din Moldova şi Basarabia și să creeze două breşe la sud de Iaşi (80 km) şi la est de Vaslui (110 km), ajungând la 23 august 1944 pe aliniamentul nord Târgu Neamț – nord-est Roman – nord Bârlad – nord-vest Huși – nord- vest Bujoru – nord Chișinău – sud-est Rezina – est Leova – Taraclia – nord Tatarbunar (la 50-60 km de zona fortificată din poarta Focşanilor).
• Diviziile române din sudul Basarabiei și dintre Siret și Prut se aflau în retragere/panică/fugă, multe având capacitatea de luptă redusă cu 70-90%. Cele care îşi menţineau capacitatea de luptă, la vest de Siret, aveau să-şi vadă, în scurt timp, interceptate căile comunicaţie pe care se repliau.
♦ Cauzele succesului obţinut de sovietici:
• Superioritatea de forţe în sectoarele de rupere (de 4 – 6 ori) și în ansamblul frontului (de 1,4 ori la efective, de peste două ori la artilerie şi aviaţie şi de 4,5 ori la tancuri).
• Retragerea de către Înaltul comandament german a 12-13 divizii, majoritatea blindate şi motorizate, care trebuiau să constituire rezerva strategică Grupului de armate ,,Ucraina de Sud”.
• Insuficienta dotare a diviziilor române cu artilerie (mai ales anticar), tancuri, aviație, insuficiența munițiilor (s-a ordonat, ca de obicei, economie), insuficienta pregătire de luptă a trupelor pentru situații dificile, panica rezultată după ruperea frontului.
• Starea de spirit defetistă şi atitudinea/comportarea unora dintre comandanții de mari unități aflați cu care generalul Constantin Sănătescu luase legătura (chiar dacă nu aceasta a fost decisivă).
♦ SE PUTEA REZISTA PE POZIȚIA FORTIFICATĂ FOCȘANI-NĂMOLOASA-BRĂILA?
• Teoretic, dacă ignori situaţia de pe teren, se putea, aliniamentul fortificat (circa 150 km, de la trecătoarea Oituz până la confluența Siretului cu Dunărea, cu 1 600 cazemate de beton armat și 1 800 locașuri de tragere etc.) putând constitui o poziție forte pentru o eventuală încetinire a ofensivei sovietice dacă era pregătit din timp pentru apărare fermă şi îndelungată.
• În realitate nu cred că nu se mai putea, fiind ocupat numai de 9 batalioane de fortificații, cu un efectiv de doar 15 000 de militari. Trupele care trebuiau să sosească din zona interioară nu ajunseseră încă din motive diferite (unele fiind oprite pe drum din ordinul ofițerilor din Marele Stat Major inițiați în planul loviturii de stat), iar cele care se repliau de pe front, sub presiunea continuă a forțelor sovietice, aveau o capacitate combativă mult prea redusă spre a mai putea fi luate în calcul pentru o rezistenţă serioasă.
• Apoi, aviaţia anglo-americană ar fi reluat bombardamentele aeriene asupra poziţiei fortificate, aşa cum procedase în primăvară în zona Târgu Frumos în sprijinul sovieticilor.
• Referindu-se la acest lucru, generalul Ilie Șteflea, fost șef al Marelului Stat Major, aprecia (în martie 1945) că situaţia trupelor române în ziua de 23 august 1944 ,,nu mai permitea restabilirea apărării pe frontul fortificat chiar dacă trupele noastre ar fi continuat să lupte”.
♦ SE MAI PUTEAU NEGOCIA CONDIȚII DE ARMISTIȚIU FAVORABILE PENTRU ȚARĂ?
• De negociere nu a fost vorba nici înainte, în condiţiile în care Aliaţii au decis (şi au făcut cunoscut emisarilor români) că România trebuia să capituleze necondiţionat, în faţa sovieticilor, în primul rând, cărora li se recunoscuseră încă din 1941 graniţa vestică rezultată în urma rapturilor teritoriale din 1940, şi li se acordaseră întreaga decizie în probleme românești.
• S-ar fi putut discuta doar în condiţiile în care frontul din Moldova şi Basarabia nu ar fi fost străpuns așa de ușor, dacă se putea rezista pe aliniamentul fortificat F.N.B. sau dacă doreau sovieticii.
• La 23 august 1944, sovieticii nu mai erau însă în situaţia de a li se impune condiţii.
♦ Dezarmarea trupelor române de către sovietici pe frontul din Moldova după 23 august 1944 a fost determinată de faptul că armistiţiul nu fusese încheiat, aşa cum a anunţat regele Mihai I prin Proclamaţia către ţară?
• Chiar dacă generalii sovietici au invocat acest lucru în discuțiile avute cu comandanații români de pe front, comunicând că își vor îndeplini misiunile încredințate, vinovaţi pentru dezarmarea şi capturarea militarilor români au fost sovieticii, inclusiv de conducerea de la Kremlin și de soldatul din prima linie de luptă, care au ignorat încetarea luptelor de către români şi trecerea României de partea Națiunilor Unite.
• Avea, cumva, mai mare importanţă un act încheiat cu Aliaţii (de care în acel moment nu mai erau interesaţi), care să prevadă acceptarea armistiţiului, sau încetarea luptelor pe front, imediat şi fără defecţiuni, de cei peste 200 000 de militari români, încetare care a deschis sovieticilor calea spre Balcani şi valea Dunării, ajungând (cu arma în bandulieră) în numai două săptămâni dincolo de Porţile de Fier şi la nord de Carpaţii Meridionali?
♦ CE S-AR FI ÎNTÂMPLAT DACĂ ROMÂNIA NU AR FI IEȘIT DIN AXĂ ȘI NU AR FI TRECUT DE PARTEA NAȚIUNILOR UNITE?
• Trupele fronturilor 2 și 3 ucrainene ar fi depășit prin luptă linia fortificată Focșani – Nămoloasa – Brăila, teritoriul național ar fi fost transformat în teatru de război pe care s-ar fi confruntat circa 3 000 000 de militari români, germani şi sovietici, aviaţia anglo-americană ar fi reluat bombardamentele (cu circa 700 – 800 de avioane), s-ar fi pierdut șansa de a lupta pentru reîntregirea nord-vestul țării ocupat de Ungaria în 1940.
• În plan politic intern sovieticii ar fi instalat imediat un guvern comunist (sau în care comuniştii ar fi avut majoritatea) şi nu după şase luni, la 6 martie 1945, când sovieticii au impus guvernul dr. Petru Groza.
• Iniţial, guvern român, constituit la 23 august 1944, îşi propusese să înfăptuiască un ,,regim democratic în care libertăţile publice şi drepturile cetăţeneşti vor fi garantate şi respectate”, în care scop a repus în vigoare Constituția democratică din 1923, constituind cadrul necesar pentru ca partidele politice să înceapă activeze legal și să participe la guvernare etc.
• Acest lucru nu a fost posibil datorită prezenţei/ocupaţiei militare sovietice pe teritoriul naţional (care oricum s-ar fi produs), acordului de procentaj de la Moscova din octombrie 1944, prin care Winston Churchill a oferit lui I.V.Stalin 90% influență în România, regimului dur de armistițiu, tradiţionalelor oportunisme româneşti etc.
Sursa:https://alesandrudutu.wordpress.com/2024/08/27/cateva-precizari-pareri-despre-contextul-in-care-a-avut-loc-actul-de-la-23-august-1944/
Mihai când trei iameni iți spun că ești beat te duci și te culci! Ți-au mai spus două persoane că bați câmpii și acum te scremi să spui tâmpenii.
Habar nu ai cine a fost Stalin, cum negocia el și il compari pe Mareșalul,care dpdv al negocierilor era varză, cu Stalin care a jucat pe degete o sumedenie de oameni grei.
Armata română era praf și pulbere fără cea germană, era slab înzestrată și dotată atât la începutul războiului cât și pe frontul din Răsărit. Nemții au avut grijă cu finlandezii,să-i doteze cu armament vezi In umbra Marelui Reich) Lipsa tehnicii militare, așa cum s-a văzut la Stalingrad,nu putea suplini eroismul soldatului. Mareșalul însuși spunea după Bătălia Odesei că ofițerii sunt tributari războiului defensiv. Deci, ce putea face armata GERMANO-română după bătăliile după retragerea divizilor blindate in 6 august de Hitler după Târgu Frumos? La 20 August după retragerea diviziei blindate a gen Korne a devenit evident că frontul se prăbușește. Despre luptele armatei germane pe teritoriul României avem mărturiile germanilor: Bătălii tradate a generalului Freisner și Luptele Wehrmachtului in România a istoricului militar Schonherr unde avem imaginea reală,nefardată a armatei române ce lupta sub comandamentul german.
In anii 80 regimul ceaușist „a reevaluat” imaginea lui Antonescu și pe fondul criticilor ex regelui Mihai, s-a reanalizat și rolul Regelui.
Sunt câteva întrebări simple la care aricii pogonici ce comentează 23 August 1944 nu pot răspunde:
1) Cum este lovitură de stat când Șeful Statului, Șeful Suprem al Armatei,adică Regele, îl arestează pe Conducătorul guvernului și Comandantul armatei pentru neexecutarea unui ordin?
Este ca și cum ai spune că atunci când Sultanul Soliman Magnificul l-a arestat și executat pe Marele Vizir Ibrahim Pașa,cumnatul său, comandantul armatei otomane, locțiitorul Sultanului ar fi comis o lovitură de stat.
2) Putea Regele, Șeful Statului, Șeful Armatei să-l aresteze pe Mareșal fără sprijinul Armatei și restul generalilor? S-a revoltat Armata?
Poate ne explică că datorită comuniștilor…
3) De ce n-a continuat Armata română lupta alături de Germania și de ce nu l-a îndepărtat pe Rege după modelul ungurilor cu Horthy? Oare Horthy nu a fost îndepărtat după ce anunțase că Ungaria se retrage din Axa?
In concluzie armata nu l-a apărat pe Mareșal pentru că Regele era Comandantul Suprem al Armatei, Șeful Armatei și Șeful Statului Român. Mareșalul a fost arestat pentru că a refuzat executarea unui ordin. Ce pățesc militarii atunci când nu execută ordinele în vremuri de război? Mihai fiind și civil și prost informat și oleacă tolomac o dă înainte cu lovitura de stat și condiții avantajoase de pace.