Dau azi întămplător peste un articol apărut în toiul campaniei pentru alegerile locale din primăvara trecută. Din mai multe motive, mi se pare un text bun pentru a ilustra calitatea precară a presei noastre, josnicia gazetarilor, în marea lor majoritate. Mă întrista până de curând impresia că este valabil acest diagnostic numai în România. Dar mă remontează recentele declarații ale lui Trump: ticăloșia din mass media este endemică la scară planetară.
Voi proceda didactic, publicând în întregime textul în cauză, apărut în Dilema veche, și voi numerota abaterile de la adevăr, acel adevăr ușor de aflat cu puțină bună credință!

*

punctul pe j
Două răspunsuri descalificante ale lui Marian Munteanu
Ionuţ IAMANDI

Distribuie cu:
Publicat la 1 January 2017

Nu știu cum reușim, dar de cînd avem alegeri libere trăim parcă sub aceeași zodie a inadecvării electorale. La alegerile generale vorbim de caracteristicile particulare ale candidaților, iar la cele locale de principii generale. Observația se confirmă și acum, cu Marian Munteanu, probabil cel mai mediatizat candidat local din actuala campanie electorală. În dezbatere nu sînt problemele Bucureștiului, la a cărui primărie domnul Munteanu candidează din partea PNL, ci doctrina fostului lider al Pieței Universității, afinitățile lui ideologice.

Suspansul creat în jurul crezului politic al lui Marian Munteanu a apărut chiar din momentul neașteptatului anunț al candidaturii sale și a crescut în intensitate în zilele următoare. S-au scos pe Facebook tăieturi din declarații mai vechi ale lui Marian Munteanu, au apărut informații mai mult sau mai puțin verificabile despre unele acțiuni și spuse ale lui din anii ‘90. Toată lumea comenta și specula, numai Marian Munteanu tăcea. Pînă la interviul de duminică din Mediafax, unde domnul Munteanu a ajuns față în față cu întrebarea seacă: “A fost sau nu Corneliu Zelea Codreanu un criminal?”

Aici, candidatul istoricului partid liberal a dat în bîlbîială, deși fusese rugat să răspundă clar, cu da sau nu. Prima reacție a fost să invoce o instituție la modă și de încredere azi, “justiția română”, care atunci l-a achitat pe fostul lider legionar. (1) Iar la a doua încercare, a invocat istoricii, pe care i-ar aștepta demult să clarifice lucrurile.(2)

Problema pentru domnul Munteanu este că lucrurile chiar sînt clare demult. Corneliu Zelea Codreanu a fost un criminal, care și-a săvîrșit fapta în plină ședință a tribunalului. Achitarea lui nu a însemnat că nu au fost găsite dovezi că a ucis (3), ci că a ucis aparent în legitimă apărare. Iar istoricii au scris despre asta. Unul dintre ei, profesorul (4) Zigu Ornea, poate cel mai în temă critic al ideologiilor secolului 20, a scris pe larg despre crimele lui Corneliu Zelea Codreanu în cunoscuta sa carte “Anii treizeci. Extrema dreaptă românească“. În fragmentul compact pe care îl redau mai jos, povestea ajunge în toamna anului 1924, cînd, în contextul (5) manifestărilor anti-semite studențești, Corneliu Zelea Codreanu ia inițiativa construirii unei tabere de muncă la Ungheni, în apropierea Iașilor.

„O echipă de 40 de polițiști, în frunte cu prefectul de poliție C.G. Manciu (mai vechi adversar, ca om al ordinii, al cuziștilor), se deplasează la Ungheni pentru a desființa tabăra de muncă. Întîmpinînd rezistență, Manciu a operat arestări. Codreanu evocă bătăi și umilințe la poliție. Arestații au fost, apoi, eliberați la protestele fruntașilor L.A.N.C., Cuza, Șumuleanu, Bogdan. Codreanu i-a promis lui Manciu că se va răzbuna. Unii dintre foștii arestați îl dau în judecată pe prefect și pe cîțiva subalterni. Se înregistrează, pe stradă, încăierări între studenți și poliție. Procesul are loc la 25 octombrie 1924, Codreanu compărînd în instanță ca avocat. (Absolvise facultatea în 1922 dar Rectoratul Universității a refuzat să-i elibereze o diplomă, considerîndu-l exmatriculat. Codreanu funcționa ca avocat avînd numai o adeverință de absolvire a Facultății eliberată de decanul A.C. Cuza.) Manciu, a declarat apoi Codreanu, s-ar fi repezit asupra studenților aflați în sala de judecată. Atunci Codreanu a scos pistolul, ucigîndu-i pe Manciu și pe alți doi polițiști. Asupra conștiinței viitorilor doi conducători ai legionarismului apasă păcatul omuciderii (Moța asupra lui Vernichescu, chiar dacă asasinatul a eșuat, și Codreanu asupra celor trei polițiști ieșeni). Pentru conducătorii unei organizații politice ce ținea la mare cinste religia creștină ortodoxă, care prevede și interdicția omuciderii, e un păcat greu și o situație aproape ireconciliabilă. După asasinat, Codreanu a fost arestat și, imediat după aceea, și grupul de camarazi cu care fusese încarcerat la Văcărești. Poliția avea informații că asasinarea lui Manciu, departe de a fi fost un act de legitimă apărare cum a fost judecat, era premeditată cu multă vreme înainte. Presa de extremă dreapta, cuziștii întrețineau în jurul procesului o atmosferă încordată. Studențimea cuzistă se agită și ea. Procesul a fost mutat de la Iași la Focșani și apoi la Turnu-Severin. Peste tot, sute de studenți cuziști ocupau sala de judecată ca și tribunalul întreg, exercitîndu-se presiuni extraordinare asupra completului, juraților și a autorităților. Desigur că instanța l-a achitat, în mai 1925, pe Codreanu, considerat fiind în legitimă apărare. Toleranța încuraja răzvrătirea. Așa s-a constituit convingerea legionarilor că-și pot face singuri dreptate, deasupra și împotriva autoritățilorși a justiției.” (Z. Ornea: Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale Române, 1995, pp. 288-289). (6)

Dincolo de considerațiile profesorului Ornea, cu care domnul Munteanu poate fi sau nu de acord, este atestabil (7) că însuși Corneliu Zelea Codreanu și-a recunoscut crimele (8). În așa context, lui Marian Munteanu îi rămîn doar două (9)opțiuni: ori habar n-are de istoria unei ideologii față de care își manifestă interesul și/sau simpatia, ori știe despre ce a fost vorba și implicit aprobă, din moment ce nu îi admite public și deschis latura criminală.

Am spus însă că la locale contează mai puțin doctrina și mai mult proiectul cu care vine un candidat la primărie. Și dacă din punct de vedere ideologic candidatura lui Marian Munteanu nu e ofertantă, poate că ideile sale pentru a locui mai bine în București sînt valoroase. Dar în interviul citat, Marian Munteanu trîntește din nou cu bîta-n baltă.

„Haideţi să vorbim şi de lucruri specifice. Una dintre problemele mari ale Bucureştiului este traficul. Aveţi vreun plan în privinţa traficului?

M.M.: În ceea ce priveşte soluţiile concrete, sigur că o să vin foarte curînd…să ştiţi că am să preiau foarte mult din planurile deja gîndite, pentru că s-a muncit în Partidul Naţional Liberal şi eu nu am de gînd, niciodată în viaţa mea nu am de gînd să resping ceva pe care l-a făcut altul şi dimpotrivă îi voi recunoaşte meritele. Nu înseamnă că dacă l-a gîndit, să spunem, domnul Orban sau domnul Buşoi, doi oameni absolut remarcabili, care s-au străduit în chestia asta şi ideile lor sînt bune şi multe sînt foarte bune, eu nu o să le susţin, o să le susţin cu toată deschiderea şi, ca să spun aşa, eu sper ca ei să fie primii invitaţi, în momentul în care acele lucruri se realizează, să se bucure.”

Este remarcabil cum candidatul la primăria celui mai mare oraș din România, propus de unul dintre cele două partide majore din țară, recunoaște senin că nu are soluții concrete pentru traficul din capitală și că atunci cînd le va prezenta, ele vor fi o compilație a planurilor candidaților efemeri de dinaintea lui. Aș admira o astfel de onestitate dacă nu aș ști cît risc înseamnă o așa ignoranță pentru locuitorii Bucureștiului. Dar dincolo de acest aspect, există o veste proastă pentru domnul Munteanu. Nu am găsit prea multe compatibilități între planul domnului Bușoi privind traficul (mai detaliat și mai articulat, pentru că a candidat mai mult) și cel al domnului Orban. Ceea ce poate însemna și că la nivel de partid poate nu s-a muncit așa unitar cum lasă să se înțeleagă domnul Munteanu.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Mediafax

Comentariul meu:
(1) Este absolut normal ca MM, în răspuns la întrebarea A fost Corneliu Zelea Codreanu criminal, să invoce răspunsul dat deja de justiție. Oricât era de „română” acea justiție, ea contează într-o discuție ca aceasta.

(2) Pentru aceleași motive contează și răspunsul istoricilor, cărora MM le reproșează că încă mai întârzie cu răspusul lor!

(3) Nimeni nu a invocat lipsa de dovezi privind săvârșirea faptei de către Căpitan

(4) Nu știu ca Zigu Ornea să fi fost profesor, iar istoric a fost fără o pregătire universitară de specialitate. (Cam cum sunt și eu …istoric!!)

(5) Ce legătură poate fi între contextul manifestărilor anti-semite și organizarea unei tabere de muncă voluntară? O inițiativă atât de generoasă, de altruistă

(6) Cartea lui Zigu Ornea desprea „Anii treizeci” este cea mai slabă carte a sa. I-am făcut o recenzie – pe care Zigu Ornea a avut corectitudinea s-o publice chiar în revista unde funcționa ca redactor șef, mirându-mă că toate citatele din publicistica legionară pe care le propunea Zigu Ornea erau, de fapt, favorabile legionarilor. Nu-i încrimina deloc!

(7) Cuvîntul ATESTABIL se potrivește ca nuca în perete. Autorul se vede că nu cunoaște nici ce înseamnă A ATESTA. Reaua credință când se însoțește cu ignoranța naște un ziarist român!

(8) „Crimele” lui Codreanu pe care acesta și le-a recunsuct? De unde acest plural?!

(9) OPȚIUNI. Alt cuvînt, dintre cele mai folosite, al cărui sens îi scapă autorului.

Mă opresc aici, finalul comentariului este în întregime o prostie, vădind predispoziția autorului de a deforma mesajul comentat.
Mercenariat este un termen des folosit pentru a caracteriza practicile cele mai frecvente din presa noastră. Dar nu este un termen potrivit. Mercenarii primeau plată pentru serviciile lor, dar nu ascundeau în armata cui slujeau, sub ce stindard. Aveau onoare! …Alt cuvînt de neînțeles pentru ziariștii noștri și de pretutindeni! Vorba lui TRUMP: niște derbedei! Niște infractori extrem de nocivi!

i.c.