Re-Românizarea Bucovinei de Nord.

La Marea Adunare de la Alba-Iulia şi-au trimis reprezentanţi românii din întreg Maramureşul istoric. Vreme de câteva luni a făcut parte din Regat şi nordul Maramureşului(cea mai mare parte a nordului Maramureşului), ba chiar s-au organizat alegeri şi reprezentanţii celor din nord au fost prezenţi în Parlament. În discursul ţinut de deputatul rutean s-a afirmat lealitatea rutenilor faţă de noul stat. Mai târziu au ajuns acele teritorii în componenţa statului cehoslovac nou creat.
Românii din Ucraina aveau pentru ciclul primar manuale de citire scrise de români
Alexandrina Cernov, Elena Piligaci, Elena Scripa(Citirea, manual pentru clasa a 2-a a şcolilor cu predarea în limba română) , Elena Pilihaci, Ana Magas, Margareta Istrati (Carte de citire, Limba română pentru şcolile de învăţământ general cu predarea în limba română , Manual de clasa a 3-a pentru şcolile de învăţământ general).
Cele două manuale se gasesc la :
http://svit.gov.ua/download/Chytanka_2_rum.pdf
şi respectiv,
http://svit.gov.ua/download/Chytanka_3_rum.pdf
Sunt excelente, îmvăţătorii din România ar putea să le folosească cu succes.
În manualul de a treia îsi găseşte locul (cu trei poezii !) marele poet şi fabulist Vasile Militaru În paginille de la 28 la 33 se pot citi Şase pui şi-o biată mamă, Cerbul cu stea în frunte, Rugăciune. Este cel mai mare poet creştin român şi cel mai mare fabulist român, care încă nu-şi are locul în manualele din România. Noroc cu românii de dincolo !

Rugăciune

Marire Ție, Doamne Sfinte,
Că mi-ai dat viața „o comoară”
Mi-ai dat lumină, mi-ai dat minte
Și toate câte mă-nconjoară.

Să fiu mereu iubit de Tine
Eu voi munci din răsputere,
Mereu voi face numai bine
Și voi fi numai mângâiere.

Voi înflori prin fapte bune
Așa cum înfloreşte mărul
Și-n toată vorba mea voi spune
De-a pururi numai adevărul.

Cu toți copiii voi fi frate
Și nu voi ști ce este ura.
Spre clevetiri și nedreptate
Eu, Doamne, n-oi deschide gura.

Flămândului s-astâmpăr chinul
Voi frânge pâinea mea în două,
Voi fi curat precum e crinul
Scăldat în boabele de rouă.

Cu milă inima-mi va bate
Și voi iubi cu milă sfântă
Pe orișicare vietate
Ce-n lumea asta nu cuvântă.

Așa mă leg, cu dor fierbinte,
Să-mi fie fapta și cuvântul
Și-așa ajută-mi, Doamne Sfinte,
Cum îmi voi ține legământul.
(Vasile Militaru)

Cerbul cu stea în frunte

A fost odată, într-o pădure,
Un moș bătrân cu baba lui …
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului.

Moșul n-aștepta nimica
Și numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut sa aibă
Un suflet tânăr lângă ea.

„Să fie un copil cuminte,
Un cățeluș sau un pisoi,
Că vreau s-aud și eu cum suflă
O altă viață lângă noi.”

Așa ofta săraca babă,
Dar moșul nu mai vrea nimic:
„Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt prea bătrân și prea calic.”

Dar domnul se-ndură de babă
Și-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru si rănit.

Săgeata-i străpunsese gâtul –
Din rană sângele-i curgea
Și lacrimi mari picau din ochii
Frumoși, rotunzi ca o mărgea.

L-a sărutat pe frunte moșul,
Miloasa babă l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Și cerbul mi l-au vindecat.

Întinereau văzând cu ochii
Moșneagul și cu baba lui –
Și se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.

Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Și cu ogarii la vânat.

„Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îţi dau pe el tot ce dorești”
„Nu pot, chiar de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărătești”.

„Te duc la curtea mea, moșnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Și-ți dau și cinste, și averi”.

„Nu-mi trebuie averi și cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc”.

Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume ce văzu?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: „Nu vreau, nu!

Nu vreau să vin la curtea voastră,
(Deodată cerbul a vorbit).
Tu mă dorești ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.

Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curții tale
Eu m-aș simți încătușat”.

Plecă, pe gânduri, voievodul
Și se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut și veșnic
De măreția ta pătruns.

Mai trebuie să ai un suflet
Milos și bun, și iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni
Și de podoaba codrilor.
(Vasile Militaru)

ŞASE PUI ŞI-O BIATĂ MAMĂ
Mai demult, o rândunică avea-n
cuibu-i șase pui
Și privea la ei sărmana, ca la
chipul soarelui.
De cu zori pornea – săgeată –
căutând, pe deal și văi,
Hrană pentru puii săi.
Și-n iubirea-i nu odată
S-a culcat ea nemâncată,
Dar destul de fericită că nu
s-a-ntâmplat nicicând
Dintre pui s-adoarmă vreunul ars de sete sau flămând,
Nici n-a fost mai mândră mamă decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii se făcuseră voinici,
Și n-a mai avut odihnă nici cât ai clipi sub soare,
Până când, pe fiecare pui nu l-a-nvățat să zboare,
Dar, când toţi puteau să plece încotro voiau sub slavă,
Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă.
Și cu ochii plini de lacrimi țintă-n ochii fiecărui,
Zise celor șase pui:
– Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui,
Aripile greu mă dor
Dumnezeu mi-a dat putere, oricât am avut nevoi,
Să găsesc într-una hrană pentru voi…
Astăzi, fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine,
Mari cum v-a făcut măicuța, să-ngrijiți și voi de mine.
Și ca nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare să-mi aduceţi, zilnic, numai câte-un bob;
Ale voastre şase boabe milostive mă vor ține
Până când o să vrea cerul să mă facă iaraşi bine…
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei șase pui
Și-au adus, vreo șase zile, fiecare bobul lui…
Mai departe, însă, puii, beți de-al slăvilor înalt,
Fiecare-având nădejdea că-i va duce celălalt,
N-a mai dus niciunul bobul și, uitată, mucenică,
A murit atunci de foame cea mai sfântă rândunică.
A rămas apoi povestea tristă, neluată-n seamă,
Orișicui ai sta s-o spui,
Că o mamă își hrănește șase, opt sau zece pui,
Însă zece pui, adesea, nu pot toţi hrăni o mamă.
(Vasile Militaru)