RAZBOIUL COMMERCIAL AL SUA CU CHINA

CD
1.674 aprobate
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95

RAZBOIUL COMMERCIAL AL SUA CU CHINA
De CD

Situatia actuală a razboiului commercial al Chinei cu SUA este vazută prin prisma eseului din 1938 al fostului lider chinez Mao Zedong, „Despre războiul prelungit”, o scriere care expunea abordarea lui Mao în combaterea japonezilor invadatori în timpul celui de-al doilea război sino-japonez, între 1937 și 1945.

Mao a fost un scriitor prolific toată viața sa. Utilizarea scrierilor sale ca depozitar al adevărului ideologic a evoluat după ce a ajuns la putere în Partid în 1935. În perioada Yan’an (1937-1947), Mao a avut timpul și oportunitatea de a studia scrierile marxismului-leninism în traducere, de a le adapta la circumstanțele chineze și de a-și dezvolta propriul marxism sinificat.

Drept urmare, termenul maoism a început să apară în publicațiile partidului în 1942. Un articol de prima pagină din “Jiefang ribao” (“Liberarea Zilnica” din 1943), scris de Wang Jiaxing, vicepreședintele Comisiei Militare Centrale, a fost primul loc în care a fost menționată gândirea lui Mao Zedong.

Maoismul, ca nouă ideologie a PCC, a fost oficializat în 1945, odată cu elaborarea noii constituții a partidului. Preambulul acestui document afirma că Partidul a funcționat sub marea conducere a gândirii lui Mao Zedong.
Intr-o tară fostă imperiu timp de 5000 de ani cu imaginea Imparatului generos si drept nu se putea propaga in randul maselor decat tot vointa unei persoane, care chiar dacă nu impersona impărarul venea de pe aceleasi pozitii de putere si lidership.

În „Raportul privind revizuirea Constituției Partidului”, prezentat de Liu Shaoqi la acea vreme, gândirea lui Mao a fost prezentată ca „comunism chinezesc”, „marxism chinezesc” și „sinizarea marxismului”. Liu a cerut tuturor școlilor de partid, secțiilor de propagandă a partidului, grupurilor generale de instruire pentru propagandă și publicațiilor de partid să folosească gândirea lui Mao ca fundație și material didactic și să disemineze gândirea lui Mao într-un val uriaș de studiu. Toate acestea au fost în mod clar o continuare a cultului personalității care își văzuse originile la mijlocul anilor 1940.

Cultul personalitătii era necesar ca să inducă maselor increderea intr-o persoană responsabilă si cu o justitie fermă. După mai bine de două secole de sclavagism imperialist ce a devastat tara si a nenorocit poporul, tratand viata unui om ca fiind mai putin valoroasă decat a unui caine ce putea cel putin fi mncat. Omorarea unui chinez nu era o faptă pedepsibilă la acea vreme.

Că in umbra cultului personalitătii apar si sechelele aditionale asta este adevărat si s-a adeverit mai tarziu, de unde si necesitatea Revolutiei Culturale.

Odată ce scrierile lui Mao au fost ridicate la statutul de canon al noii RPC, acestea trebuiau puse la dispoziția populației în general. Decizia de a edita volumul considerabil de scrieri ale lui Mao despre teorie politică și tactică militară a dus la publicarea “Operelor Alese” în trei volume, acoperind istoria Mișcării Comuniste Chineze până la sfârșitul războiului împotriva Japoniei din 1945. Aceste volume au apărut în anii 1951-1953.

Mao însuși a participat activ la procesul de editare a primei ediții a Operelor sale Alese în trei volume. A fost asistat de mulți alții, probabil și de exegetul și propagandistul său principal, Chen Boda. În acest proces, așa cum a concluzionat celebrul savant maoist Stuart Schram, formularea textelor a fost modificată, pasajele au fost șterse sau alterate și au fost introduse adăugiri târzii, ceea ce a făcut extrem de dificil de presupus că măcar o singură propoziție din versiunea tipărită era identică cu originalul, fără a recurge la ceea ce scrisese inițial Mao.
Un al patrulea volum, care acoperă perioada 1945-1949, a fost publicat în 1960.

Pe măsură ce cultul personalității prindea amploare, iar conflictele politice deveneau mai frecvente și mai acute, se simțea o nevoie evidentă de scrieri mai recente ale Președintelui. La începutul Revoluției Culturale, Comitetul Central al Partidului a decis, prin urmare, să editeze volume suplimentare ale Operelor Alese. Zhou Enlai și Kang Sheng au primit sarcina de către Mao în 1969 de a începe lucrările necesare pentru compilarea Volumului V.

Importanța Operelor lui Mao a atins apogeul în timpul Revoluției Culturale, când fiecare gospodărie trebuia să aibă o „Masă cu Cărți Prețioase”. Aici, erau stivuite copii ale operelor lui Mao, cum ar fi cele patru volume ale Operelor Alese.
În unele cazuri, erau expuse mai multe seturi, deoarece exemplare gratuite erau oferite ca recompensă pentru munca asiduă și alte contribuții la cauza revoluționară.

Prezența cărților nu însemna neapărat că erau citite. La fel ca „Mica Carte Roșie”, acestea deveniseră obiecte sacre, rituale, „Cuvântul făcut tangibil”. În ciuda încercării lor de a fi incluzive, Operele Alese nu au fost singurele publicații scrise de și dedicate lui Mao. Sub conducerea lui Lin Biao, care a fost ministru al Apărării din 1959 până la „trădarea” revoluției din 1971, a fost inițiat un proces de vulgarizare a canonului lui Mao.

Cultul personalitătii vine la pachet cu Coloana a V-a si asta este dovedit foarte bine in istorie, iar Ceausescu a plătit cu viata pentru că nu a stiut unde sa oprească ritualul Cultului Personalitatii si să reevalueze situatia in teren, dincolo de rapoartele inselătoare, desi a avut exemplul lui Mao de a schimba macazul la momentul potrivit.

Pe lângă „Mica Carte Roșie” menționată mai sus, aceste versiuni vulgarizate ale gândirii lui Mao includeau „Cele Trei Articole Citite Constant”, Lecturile Selectate din Operele lui Mao Zedong (1964), Scrierile Militare Selectate de Mao Zedong (1963, publicate pentru Armata Populară de Eliberare) și diverse broșuri cu fragmente scurte.
Ca urmare a învățării mecanice a acestor versiuni simplificate ale scrierilor lui Mao, cea mai mare parte a discursului politic a degenerat în clișee utilizate excesiv și în mod rampant, formule fixe și sloganuri goale.

După moartea lui Mao, în 1976, Hua Guofeng a ieșit victorios. Pentru a se prezenta ca adevăratul protector și moștenitor al moștenirii ideologice a lui Mao, și-a asumat responsabilitatea de a deveni editorul celui de-al cincilea volum, care a cuprins anii de la fondarea RPC până la sfârșitul Mișcării celor O Sută de Flori în 1957.
Acest volum de 500 de pagini, care a apărut în 1977 și a fost considerat la acea vreme principalul eveniment literar al acelui an, l-a consacrat pe Hua ca interpret oficial legitim al moștenirii lui Mao.

Când Deng Xiaoping l-a înlocuit pe Hua la putere și a început un proces de demaoficare la începutul anilor 1980, contribuțiile lui Mao au fost reevaluate.
În Rezoluția privind anumite chestiuni din istoria partidului communist chinez de la fondarea Republicii Populare Chineze, adoptată de cel de-al șaselea Plen al celui de-al 11-lea Comitet Central al PCC, gândirea lui Mao nu a mai fost văzută ca produsul unei singure persoane, ci interpretată ca cristalizarea înțelepciunii colective a tuturor liderilor revoluționari veterani ai Chinei.

Factorii de decizie politică și personalitățile media chineze invocă adesea istoria națiunii pentru a justifica politica internă și externă. Iar decizia de a face referire la textul lui Mao reflectă nu doar strategia Chinei în actualul război comercial, ci și influența durabilă a ideilor sale.

Eseul lui Mao din 1938 descria o luptă care ar putea părea, la prima vedere, o lume departe de actualul conflict tarifar China/SUA. Teza sa cheie era că războiul de gherilă era o afacere pe termen lung, cu puține șanse de o victorie rapidă.

Argumentul lui Mao era că un război de uzură/atritie s-ar încheia cu o victorie chineză, deoarece ar goli încet de resurse forțele japoneze, convențional mai puternice.

O astfel de abordare a fost o caracteristică cheie a insurecțiilor din întreaga lume modernă, cu mișcări precum talibanii din Afganistan care folosesc lungul război de uzură/atritie împotriva unor inamici mai mari sau mai avansați din punct de vedere tehnologic.

Invocând „Războiul prelungit”, s-ar părea că Beijingul își percepe luptele economice cu SUA ca pe un conflict fără o rezolvare rapidă, lucru care ar putea fi un șoc pentru Donald Trump, care semnalează clar că acum dorește un accord rapid. Această abordare pe termen lung s-a reflectat și în modul în care Beijingul se pregătește pentru un al doilea război comercial al lui Trump încă de la experiențele sale din prima președinție a lui Trump.

Prin pregătirea cetățenilor săi pentru un război comercial prelungit, se pare că strategia Chinei, similară cu cea a lui Mao, este de a încetini procesul și de a ajunge la cea mai bună înțelegere posibilă în timp.

O altă idee politică a lui Mao a fost ceea ce el a numit „războiul popular”. Aceasta prevedea o mișcare lentă în care un grup creează „instituții din umbră” care le înlocuiesc treptat pe cele deja existente pentru a câștiga sprijin din partea populației locale.

Acest lucru reflectă o parte din abordarea Chinei față de globalizare, unde China a susținut sau a creat alternative la instituțiile conduse de SUA.
Deși China a lucrat la această politică timp de decenii, aceasta pare să se potrivească cu lipsa de angajament a lui Trump față de implicarea SUA în instituțiile internaționale, precum FMI și NATO. În acest aspect al politicii internaționale, Xi și Trump par să aibă obiective oarecum similare și ar putea deschide mai mult spațiu pentru conducerea chineză a acestor instituții.

Devine clar că administrația Trump a calculat greșit grav presupunând că Beijingul va capitula rapid, demonstrând o lipsă de înțelegere a culturii și istoriei politice chineze. Acordul instantaneu așteptat nu s-a materializat, iar magazinele din SUA avertizează acum că rafturile ar putea fi în curând goale de multe produse.

Ceea ce vedem acum este un dezastru cu încetinire, complet evitabil și care va afecta grav economia SUA.
China consideră că deține o poziție morală superioară în această problemă, deoarece apără regulile comerțului internațional, care nu pot fi modificate prin decret executiv sau prin acțiuni arbitrare ale unui autocrat impulsiv care crede că sistemul ar trebui reconfigurat pentru a se potrivi intereselor sale. Liderii chinezi au spus foarte clar că nu vor ceda într-o problemă pe care o consideră o chestiune de principiu.

Trump va fi forțat să cedeze. Și va fi forțat să cedeze mai devreme decât își dau seama mulți americani.
Este puțin probabil ca China să simtă prea multă durere. Rețineți că China nu numai că are un excedent de cont curent de 422 de miliarde de dolari (economistul Brad Setser susține că excedentul „adevărat” al Chinei ar putea fi cu 300 de miliarde de dolari mai mare), un PIB nominal de 18,1 trilioane de dolari, cu economii interne brute de 8 trilioane de dolari în 2023 și economii ale gospodăriilor de 19-20 de trilioane de dolari în 2024… Guvernul chinez are, de asemenea…” Rezerve valutare de 3,1 trilioane de dolari. (din care 784,3 miliarde de dolari sunt obligațiuni din Trezoreria SUA).

În schimb, Statele Unite au datorii de 36 de trilioane de dolari, datoria la cardurile de credit ajungând la 1,2 trilioane de dolari (conform Băncii Rezervei Federale din New York), datoria la creditele studențești din SUA depășește în prezent 1,75 trilioane de dolari și o majoritate a familiilor americane susțin că nu își pot acoperi nici măcar o urgență de 500 de dolari (fără a obține un împrumut).

Războiul comercial a devenit un război de uzură, iar orice mișcări ar face Xi acum vor fi probabil doar primele sale semne în ceea ce el consideră a fi un joc foarte lung, în marea tradiție maoistă.

Atlanta 10/05/2025