Din arhiva site-ului

Răspuns

De curând, numitul Corneliu Vadim Tudor m-a înjurat cum neam de neamul meu nu a mai fost înjurat!
…Nu-i vorbă, am mai fost eu înjurat, ba de vreun ungur întârziat, ba de vreun evreu analfabet, în formule imprecatorii remarcabile. Ca naționalist român, am deranjat mulți șovini și nu m-am așteptat din partea lor la osanale. Intră în regula jocului în care m-am băgat de bună voie. Dar să mă înjure mai dihai decât ungurii (udemeriști) și decât evreii (cominterniști) tocmai un naționalist român, și nu unul oarecare, ci chiar în persoană cel care, zice el, “a captat filonul naționalist din România”, pare absurd. Drept care mulți alți naționaliști eiusdem farinae m-au căutat să-și exprime mirarea și consternarea că am putut complota împotriva CVT-ului lor, ba chiar am fost în stare să atentez la viața marelui tribun, organizând o echipă de ucigași fără simbrie, în frunte cu liderul de la Noua Dreaptă! Ce fel de naționalist mai ești și dumneata, domnule Coja?!…
Da, Corneliu Vadim Tudor mă acuză public că am atentat la viața-i, organizând un comando legionar care urma sau urmează să curme prețioasa-i existență, împrejurare care îl va face să semene și mai mult cu Nicolae Iorga și alți eroi-martiri ai Neamului, printre care, cum știm cu toții, îi este sortit să se numere, vrând nevrând….
Printre peremiștii care m-au căutat, câțiva, anonimi, m-au luat și ei la înjurături, mai spurcate decât cele maghiaro-evreiești, dar totuși sub stacheta abjecției ridicată de maestrul lor, președintele PRM, la un nivel greu de egalat.
În legătură cu aceste acuzații, găzduite de publicațiile România Mare și Tricolorul, am hotărît să nu fac caz decât la tribunal și să nu dau mai multă atenție unui gest care, dacă nu e penal, de competența tribunalului, atunci cade în sarcina psihiatriei, a medicinii dedicată dereglajelor mentale. Îl voi da în judecată pe marele tribun și nu-mi voi retrage plângerea decât dacă numitul Corneliu Vadim Tudor va aduce certificat medical pentru boala de care știu că suferă, boală din a cărei pricină mie mi-e greu să-l fac responsabil de faptele și vorbele sale… Știu bine că i s-a dat acest certificat cu ani în urmă, nu are decât să-l scoată de la saltea!
Ca să fiu mai clar, voi renunța la acțiunea în justiție atunci când individul sau cineva din familia sa se va prezenta la proces cu dovada medicală prin care Cornel Vadim Tudor este scutit de la un comportament uman corect și normal. Dar voi lua în seamă acel act numai dacă o copie a lui va fi depusă și la secretariatul Partidului România Mare!
E drept însă că au fost și unii cititori sau membri ai României Mari care, și ei foarte indignați de textele apărute în publicațiile PRM, m-au căutat, dar nu că să mă înjure kilometric ori ca să mă amnințe, ci ca să-mi ofere date compromițătoare despre sus numitul lor lider, informații cu care să argumentez o eventuală polemică în care m-aș angaja. Repet: date compromițătoare. Nu din viața privată, ci din prestația sa ca personaj politic! Le mulțumesc acelor domni din PRM și, ca să nu-i dezamăgesc, mă declar dispus ca, la o ședință a activului PRM – consiliu director, național sau cum se va fi numind, eu să le prezint colegilor de partid ai CVT-ului, în prezența individului, gravele acuzații pe care colegii săi de partid, mai disidenți, din varii motive, se tem totuși să i le aducă în față. O voi face eu. Iar în fața colegilor de partid să discutăm, împreună cu împricinatul, temeinicia acuzațiilor ce i se aduc de propriii săi colegi! Câteva, extrem, extrem de grave acuzații!…
Și dau un termen: 30 de zile de la publicarea acestui text. Dacă în 30 de zile nu se va ține această întâlnire, eu mă voi considera dezlegat de orice răspundere față de naționaliștii români care mai cred în steaua CVT și voi face publice acuzațiile respective. Cu aceste acuzații eu nu vreau să aduc prejudicii PRM-ului, partid în care activează multe persoane la care țin și pe care le respect, iar mai presus de orice respect electoratul naționalist al PRM! Dar nu pot nici să ascund faptele reprobabile ale unui personaj public foarte important, care se pretinde, iar mulți îl consideră și ei a fi liderul naționaliștilor români. În concepția mea, naționalist nu poate fi un infractor, un impostor, un mincinos, un ins fără educație, fără rușine, fără Dumnezeu etc., etc.
Pe curând!

Ion Coja

București, 11 noiembrie 2010