Calin Kasper
173 aprobate
calin.kasper@gmail.com
178.2.155.155
Răscoala lui Sofronie (2)

Pălălaia aprinsă de Sofronie se lăţea tot mai mult în toată Transilvania. În iunie 1760, mai multe sate din comitatele Albei ,Turdei şi Târnavelor, înaintară la guberniu o „gravamină”, prin care ameninţau că mai bine se lasă omorâţi, sau vor cere ajutor de la curtea rusească, sau vor aprinde toată ţara, decât să se mai lase obligaţi de a deveni uniţi.

În data de 7 iulie, guberniul ordonă arestarea tuturor răsvrătitorilor, mai ales a preoţilor ortodocşi! Desigur că în capul listei, nu putea să nu fie numele lui Sofronie. La desele „lăcrămaţii” (plângeri) ale preoţilor uniţi din Abrud, fişpanul Ioan Halmagyi împreună cu 25 de husari, aflând că la 2 august Sofronie se afla la o înmormântare la Abrud, năvăliră la biserica unde Sofronie slujea la căpătâiul mortului, sparseră uşa deja încuiată a bisericii şi-l legară pe el şi pe birăul din Abrud Sat pe câte un cal, ca să-i ducă pe amândoi cu toată degraba la temniţa din Zlatna.

Poporul, înfuriat că nici morţii nu poate să şi-i îngroape de răul stăpânirii, se înarmă şi porni în mare goană după arestaţi. Birăul din Abrud Sat, Rus Gavrilă, fiind chiar încheietor de coloană, simţind că din spate vin românii furioşi, se apucă să se lupte cu husarul care-l ducea, ceea ce-i făcu să stea pe loc, fiind ajunşi de gloată din spate. Birăul fu eliberat iar husarul bătut atât de rău, încât i-a părut rău că s-a născut. Enoriaşii însă, pierzând vreme preţioasă cu eliberarea lui Rus, l-au pierdut pe Sofronie, fiind siliţi să se întoarcă doar cu jumătate de izbândă la Abrud.

Se părea că Sofronie va ajunge în prinsoare la Zlatna, dar mare este Dumnezeu! În capul Zlatnei, la locul numit Troian, husarii cu Sofronie legat burduf, s-au întâlnit cu un grup numeros de români, care mergeau la târg la Zlatna. Aflând cine este prinsul, i-au atacat pe husari, i-au dezarmat şi l-au eliberat pe călugărul lor iubit, apoi i-au încarcerat pe husari în prinsoarea din Zlatna. Astfel a ajuns Sofronie din prins, stăpânul neîncoronat al Zlatnei, fără să vrea şi fără s-o ceară.

În acest timp, husarul bătut la eliberarea lui Rus Gavrilă, simţindu-şi sfârşitul aproape, a cerut un preot catolic. Acesta după ce-l griji pe muribund, a fost arestat de români, care voiau să-l dea în schimb pentru Sofronie, pe care-l credeau închis în prinsoarea din Zlatna.

Poporul din Abrud n-a uitat însă de cei care au provocat „piatra scandalei” şi strângându-se într-o duminică peste 2000 de români, unii chiar înarmaţi cu puşti, înconjurară casa lui Ioan Halmagyi, care din fericire reuşise împreună cu familia să se ascundă. Românii s-au răzbunat atunci pe lucruri,distrugând mobilele şi tot ce au mai găst prin casă. Nici casa protopopului unit Alexandru Aron din Roşia Montană nu scăpă de furia norodului, pe care răsculaţii i-au distrus-o complet, împreună cu toată gospodăria, pecum zice vorba biblică, de n-a mai rămas piatră pe piatră.

În acest timp episcopul Zlatnei, care era Sofronie, se duse la Kejliny, care era „superiorele” oficiului montanistic şi la alt domn mare, Eder, silindu-i să meargă la Sibiu cu poruncă grabnică, ca toţi preoţii orientali să fie eliberaţi, aşa cum prevedea edictul dat de împărăteasa Maria Teresa la 13 iulie 1759, dar pe care guberniul de la Sibiu, mare urâtor de români, l-a încălcat printr-un decret gubrnial dat la 7 iulie 1760, prin care au provocat un nou val de arestări de preoţi ortodocşi.

Cei doi domni au fost sfătuiţi să se grăbească, fiindcă familiilor lor rămase în mâinile poporului, le era garantată „imunitatea” doar 8 zile. Iar dacă ei nu vor veni cu un răspuns favorabil, răsculaţii îi vor elibera pe prinşi cu puterea, chiar de vor fi închişi în cetatea Bălgradului. Guberniul speriat de suplica lui Sofronie, se conformă şi la 12 August cei doi domni se înapoiară fericiţi la Zlatna, însoţii de unii dintre preoţii ortodocşi eliberaţi, care se arătară poporului, spre încredinţare.

Această victorie făcu ca să se dezlănţuie teroarea. Nimeni nu mai avea curajul să se declare unit, fiindcă se aflase ce păţiseră preotul unit din Zlatna, dar şi preotul şi cantorul lui din Galda de Jos, care au fost scoşi din casele parohiale, primind o bătaie ruptă din cer. Cete năvlitoare din munţi, cădeau noaptea peste casele preoţilor uniţi, care nu puteau scăpa de necaz decât cu mare dezpăgubire. Iar un preot catolic, care spusese nişte cuvinte necuvincioase la adresa românilor răsculaţi, ca să-şi mântuie viaţa şi să fie iertat, fu nevoit să umble în genunchi de la uşa bisericii până în altar. Şi îndărăpt.

Tocmai atunci Imperiul Austriac era în război cu Prusia şi din cauza asta era cu mâinile legate. Pentru asta, Sofronie ameninţa guberniul că de nu va elibera şi pe ultimii preoţi ortodocşi rămaşi încă în temniţele prinţipatului, pace cu el nu vor avea. Spaima cuprinse toate păturile avute ale societăţii transilvane. Astfel episcopul Petru Pavel Aron se refugie de la Blaj la Sibiu, iar mulţi magnaţi catolici se refugiară în cetăţi. Chiar şi la Sibiu sau la Bălgrad, bântuia temerea că oraşele lor ar putea fi atacate de răsculaţi.

Curtea de la Viena, temătoare de o revoltă, ceru guberniului de la Sibiu să-i dea lui Sofronie un „salvus conductus”, doar doar s-o duce pe pustii şi vor scăpa de el. De această oportunitate nu putea Sofronie să nu se folosească, ca să nu-şi viziteze enoriaşii de la Câmpie. În comuna Bogata de pe Mureş, ţinu un mare sobor la sfârşitul anului 1760. Apoi, ca un adevărat grijitor de biserică, punea şi depunea preoţi, numea protopopi, împărţind „antimise” la biserici.

După ce se odihni peste iarnă la Zlatna, când nici nu se topise încă zăpada, chemă la Bălgrad din toate satele, câte doi delegaţi pentru un mare sobor ce avu loc la 23 februarie 1761, speriind toată cetatea, care primi ordine de război. Dar Sofronie linişti trimişii din cetate, lămurindu-i că ei aveau gânduri paşnice. Chiar aşa a şi fost: i-a sfătuit pe români să se ferească de fapte rele şi să trăiască în pace cu toate celelate confesiuni. Iar preoţilor le-a cerut să ţină toate slujbele, să nu cerceteze crâşmele, să nu lase bisericile la uniţi şi să nu plătească dare la nimeni!

Apoi colindă Ţara Oltului. Ajuns la Făgăraş, a luat cu puterea de la uniţi catedrala, luând cheia de la protopopul Vasile Baranyi. Iar influenţa lui în comitatul Crasna a fost atât de radicală, încât la conscripţia (recensământul) ce a urmat, nu s-a aflat nici măcar un preot, care să se fi declarat unit.

La urmă, curtea de la Viena l-a trimis pe generalul Bukov cu brachiul militar (braţul militar), ca să pună ordine în Transilvania. Sofronie fu cheamat la Sibiu, unde se înfăţişă la 26 aprilie 1761 în faţa generalului Bukov, care-l primi cu blândeţe. Apoi Sofronie semnă o carte de supunere. Se întoarse apoi în Zlatna, unde mai avu câteva acţiuni de întărire a bisericii ortodocse.

După ce generalul Bukov împresură munţii cu armata lui din trei părţi, ajungând până la Zlatna, Abrud şi Câmpeni, Sofronie şi-a dat seama că misiunea lui se încheiase şi reuşi să scape, refugiindu-se în Ţara Românească, la mănstirea Cozia, unde continuă studiul Bibliei şi al Cărţilor Sfinte, până la sfârşitul vieţii.

De ce a fost această revoltă victorioasă? Pentru că Sofronie, conducătorul ei n-a fost nici prins, cu atât mai puţin ars pe tron de foc, nici tras pe roată. Apoi, vărsări de sânge n-au prea fost, cum aveau să fie peste 24 de ani, când va porni răscoala lui Horea. El doar a cerut să fie luate bisericile ortodoxe înapoi de la uniţi, aşa cum era drept.

Dar cea mai mare realizare a Mişcării lui Sofronie a fost alta. O realizare uriaşă. Iau acum datele din romanul „De la animă spre ceriu”, fiindcă nu mai am la îndemână datele originale. La pagina 29, menţionam că la conscriptul din 1750, au fost găsiţi în toată Transilvania 543.657 de credincioşi uniţi şi 25.161 de ortodocşi. Adică de 21,6 ori mai mulţi uniţi, ca neuniţi.

Dar la conscriptul gubernatorului Auersberg din anul 1772, au fost înregistraţi 1.043.117 ortodocşi, faţă de 222.856 uniţi, numiţi şi greco-catolici. Raportul este de data asta de 4,68 de ori în favoarea ortodocşilor. Schimbarea raportului dintre uniţi şi ortodocşi de la 21 la 1, la 1 la 4, se datorează activităţii neobosite ale acestui mare apărător al bisericii ortodocse.

Nota bene:
Imediat după 1989, când s-au pornit retrocedările de biserici ortodocse la uniţi, s-au produs tensiuni confesionale, la care guvernele noastre, ocupate cu ingineriile financiare şi cu demolarea industriei româneşti, n-au luat nici o măsură. Era nevoie doar de o ordonanţă de urgenţă, care putea fi formulată în doar opt cuvinte: Biserica va aparţine acelui rit, care a construit-o. Ar fi fost o decizie clară şi dreaptă. Apoi, de ce nu se poate folosi o biserică în comun, dacă celălalt rit românesc nu are unde se ruga? O întrebare, la care eu nu am răspuns.

Sfârşit