Si……totusi : dacă Berlinul este al treilea oraş turc din lume, atunci Moscova cu ai săi cca. 5 milioane musulmani (Rogozin n-o mai spune) ,al catelea o fi ?! Si in Rusia musulmanii îşi urmează drumul încercând să umple golul lăsat de prăbuşirea demografică de nestăvilit, studiile ONU arătând că în 2050 Rusia va avea cca. 108 milioane de locuitori (140 milioane azi), dintre care mai mult de 40% vor fi musulmani – iar conducatorii rusi sunt mult mai puţin vocali în interior, decât sunt în exteriorul Rusiei. Si pentru ca totul sa fie clar : „Noi credem că aici suntem la noi acasă. Poate voi sunteţi străinii. Suntem la noi acasă şi vom instaura regulile (Şharia) care ne convin, fie că vă place sau nu. Toate încercările de a ne impiedica vor atrage după ele o ripostă sângeroasă. Vom îneca Moscova în sânge”. Astfel şi-a încheiat avocatul musulman Daguir Khassavov interviul acordat, la oră de maximă audienţă, televiziunii moscovite REN TV. Pavel Odintsov, purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme a Rusiei, l-a sfătuit pe avocat „să-şi cântărească mai bine declaraţiile publice”, în timp ce Vsevolod Tchaplin – preşedintele Departamentului Sinodal pentru Relaţiile Bisericii cu Societatea – n-a exclus ipoteza unei legalizări a tribunalelor islamice : „Nu trebuie să împiedicăm comunitatea musulmană să trăiască după propriile sale reguli”. Prin urmare , nici rusii nu sunt cu nimic mai vrednici decat occidentalii. Cu totii isi sapa de zor groapa. Neagu Djuvara
Acum 50 de ani, generalul Charles De Gaulle spunea:
“Nu trebuie să ne ferim de cuvinte.
Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri.
Ei sunt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisă tuturor raselor.
Dar cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate.
Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa.
Noi suntem înainte de toate un popor de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină.
Astea nu sunt poveşti!
Ia-ţi văzut pe musulmani?
Le-aţi privit turbanele şi djelabalele?
Vedeţi bine că nu sunt francezi!
Încercaţi să amestecaţi uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate.
Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi!
Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci?
Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat?
Satul meu natal nu se va mai numi Colombey – Două Biserici, ci Colombey – Două Moschei!”.
N-a mai apucat să vadă cum o mare de steaguri tunisiene, algeriene şi marocane – şi niciun steag francez – îşi tălăzuia bucuria, acoperind Place de la Concorde şi Champs Elysee, în cinstea victoriei în alegeri a unui presedinte ce intră în Palatul Elisee „purtat pe umeri” de musulmanii care l-au votat în proporţie de 93%(!) – clasa politică franceză „călărind” valul uriaş al imigraţiei musulmane asemeni unui surfer iresponsabil ce speră să ajungă pe o plajă luxuriantă, dar care, probabil, îşi va sfârşi cursa dementă, prăbuşit de val, în „raiul” lui Mahomed.
N-a mai apucat să vadă cum, „mâine”, musulmanii îl vor alege pe unul de-al lor.
N-a mai apucat să vadă cum uleiul se transformă, treptat-treptat, în oţet!
Acum aproape 50 de ani, Enoch Powell – văzând cum naţiunea britanică privea liniştită de pe metereze apropierea uriaşului val de musulmani – a spus :
„Este ca şi cum ai privi o întreagă naţiune lucrând de zor la înălţarea propriului rug funerar”.
Enoch Powell, unul dintre puţinii care nu a vrut să facă „pasul înapoi”, n-a mai apucat să vadă cum lorzii Mohamed Şheikh şi Nazir Ahmed s-au aşezat pe locurile unde altădata au stat lordul George Nathaniel Curzon şi alţii asemenea lui; n-a mai apucat să audă cuvintele ministrului „englez „Şhahid Malik:
„.în 2009 vom avea 8 deputaţi musulmani, iar în 2014 vom avea 16 deputaţi musulmani. În acest ritm întreg parlamentul va fi musulman.
Sunt încrezător că Primul Ministru, cu voia lui Allah, va fi de acum în 30 de ani un prim ministru ce va avea aceeaşi credinţă cu mine.”
Cu Ivo Opstelten se încheie lista olandezilor care au fost primarii Rotterdamului în ultimii 200 de ani;
cu marocanul Ahmed Aboutaleb începe lista musulmanilor ce vor conduce orasul înfiinţat la 1270 şi în care olandezii de baştină mai reprezintă încă 55% din populaţie.
In 1629 olandezul Jan Pieterszoon Coen , îi înfrângea pe musulmani devenind Guvernatorul General al Indoneziei . Astazi , musulmanul Ahmed Aboutaleb îi conduce pe cetăţenii Rotterdamului!
Dacă în 1989 în parlamentul bruxellez nu era niciun musulman, azi, 21,3% din locuri sunt ocupate de musulmani, deputata Mahinur Ozedemir fiind şi prima politiciană din Europa purtătoare a vălului islamic.
Şi guvernul bruxellez se poate mândri că şi-a deschis porţile în faţa musulmanilor- Fadila Laanan şi Emir Kir fiind deja membri ai executivului.
Rusia nu se mândreşte – ca Norvegia – că o musulmană a ocupat funcţia de ministru al culturii şi nici că Duma este împănată de musulmani , asemeni Bundestagului sau parlamentului suedez.
Vice-premierul rus Dmitri Rogozin îşi atenţionează critic vecinii:
„Spaţiul cultural european este pe cale să fie redus de culturile venite din sud.
Berlinul nu a ajuns oare al treilea oraş turc din lume?
Dacă vrem să integrăm alte culturi nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale”.
Stimate „Diocletian”
Ati folosit termenul de camata monstruoasa. Vreau sa va amintesc ca in economie a functionat intotdeauna, chiar si in comunism (in formele pietei negre) principiul cererii si ofertei. Orice produs care este acoperit de monopolul creat de caracterul de nou este scump. Pretul tine cont de piata, nu numai de calitatile intrinseci ale produsului financiar, econimic sau al serviciului. Asta spune teoria economica. Pretul devine monstruos atunci cand este protejat de un monopol si atunci statul intervine sau trebuie sa o faca. Comertul ca si operatiunile bancare sunt monstruase prin ele insele, fuctioneaza dupa principiul „trebuie sa castig” Din epoci imemoriale omul si=a spus „trebuie sa supravietuiesc” Pretul este intotdeauna corect pentru ca piata il genereaza. Caracterul pretului reflecta calitatile pietei. Nici un pret nu e moral din perspectiva intr-ajutorarii umane. Dar economia nu functioneaza pe principiile intr-ajutorarii, tocmai de aceea exista alternanta la putere a socialistilor cand lumea are nevoie de ajutor si interventie din partea statului si liberalilor cand e nevoie de plus-valoare si dezvoltare structurala. Cam asta e problema. Daca pretul dobanzii era excesiv, bogatii etnici majoritari ar fi trebuit sa intervina si sa ofere imprumuturi cu dobanzi acceptabile. Daca n-au facut-o inseamna ca ori majoritatea nu a fost solidara ori pretul a fost corect. Intotdeauna piata are alternativa. Serviciile secrete si guvernele la asta trebuie sa vegheze.
Domnule Onicescu,va respect opiniile argumentate,ca dealtfel ale tuturor care posteaza pe acest site,chiar daca unii nu-si stapanesc intotdeauna accesele colerice.Este si firesc in aceasta epoca derutanta,aparent haotica pt majoritatea. Va recomand intru edificare blogul eminentului si onestului economist Cristian Paun”Finantare.ro”,ultimul articol,”De ce Stiglitz si Krugman se afla in eroare”si as fi curios sa va aflu opinia privitor la practica fraudei imense denumita eufemistic”rezerva fractionara”si”expansiune monetara si a creditului”,crime savarsite cinic,la lumina zilei,punctul zero al tuturor crizelor economice/financiare care au precedat dezastre si razboaie,inclusiv WW 2. Aceasta problema ontologica,primordiala a umanitatii,de viata si de moarte,pace versus razboi este eludata cu nesimtire de”marii economisti”laureati cu deja penibilul Premiu Nobel.Nu e necesar sa fiti economist,nivelul dvs.intelectual este o garantie ca veti intelege in ce consta frauda enorma,pacatul originar al activitatii”institutiilor”bancare(in fapt simple societati comerciale,afaceri private)dar asa le numeste patriarhul Isarescu,”trilateralul”care vorbeste ca Pythia din Delphi,ermetic,ambigu…”marele initiat”cand la mijloc e o gainarie ordinara,simpla apartinand acestor impostori khazari.
@ Adrian Onicescu, dacă nu ai înţeles înseamnă că eşti needucat şi prost.
Ca să înţelegi te sfătuiesc să citeşti următoarele:
– „Tirania Ambiguităţii” de Simon Sheppard;
– „Ştiinţa Sexului” de Simon Sheppard;
– tot ce a scris Charles Darwin despre rase, corcirea dintre rase şi relaţiile sexuale în general;
– „Ultimii Canibali” de Jens Bjerre;
– tot ce a scris Glenn Wilson despre evoluţie, orgasm, efectele hormonale, viol, femei, etc.;
– întreaga operă a lui Pavlov.
……apoi mai discutăm, căcat jidănesc ce eşti.
@ R.P. Asa e domnule,aveti dreptate dar nu putem avea acces cu totii la totalitatea informatiilor,publicatiilor,cartilor etc.De aceea ar trebui sa fim rezervati cand suntem ignoranti intr-un domeniu,materie… Este greu si pt specialisti in domeniile lor. De aceea e nevoie de mult discernamant deoarece diversiunea e mereu prezenta si devine dificil de distins intre fals si adevar. S-ar putea ca domnul Onicescu sa fie de buna-credinta si sa nu realizeze ca de cele mai multe ori realitatea depaseste adesea fictiunea,ca”marea democratie americana”idealul nostru visat se indreapta accelerat spre fascism,anularea drepturilor costitutionale sub pretextul luptei contra terorismului creat si finantat chiar de ei.”Ce enormitate!!!” ar spune unii,uitand de asasinarea propriilor presedinti care s-au opus intereselor ocultei iudeo-masonice,de comploturile ocultate pana azi,de mass-media lor cenzurata inca din sec.al XIX-lea,cenzura ascunsa si la fel de eficienta ca cea comunista care macar era pe fata,brutala dar cinstita. Poate acest domn chiar crede ca dealtfel multi intelectuali ca Ronald Reagan a fost cel mai destept presedinte care a castigat Razboiul Rece si nu un actoras mediocru,paiata bolnava de Alzheimer ratacit la Casa Alba,a carei politica a fost si e facuta efectiv de consilierii si strategii evrei,Henry Kissinger,Zbigniew Brzezininski&co.inca de la asasinarea fratilor Kennedy incoace. Poporul american a fost indobitocit programatic ca si al statelor europene iar elita intelectuala e cumparata si folosita in interesul „lor”,ca intotdeauna in istorie. Popoarele,matca,sunt cumparate cu paine si circ/sex/jocuri sportive stupide,in special tinerii.Adica mananca,beau,c… si fac copii…pana „li se mai da”si li se permite.
Dragi camarazi,
Domnul NICU are perfecta dreptate,pacat insa ca nu e luat in seama.
Mai si gresim,mai si greseste,insa in principiu,ascultati INFORMATIILE.Ce spune unul,ce spune altul:
-tragem o CONCLUZIE si ne apucam de treama!
Purtarea crucii, a blestemului, a jugului contribuie la conservarea unui neam.
MERITOCRAŢIA SALVEAZĂ ROMÂNIA !
Prin Europa bântuie o stafie. E stafia democraţiei lui Platon, moartă demult.Toate Guvernele Europei sunt bolnave de cancerul corupţiei şi incompetenţei.Sub pulpana defunctei democraţii au proliferat corupţii Berlusconi, Năstase, Dominik Troskan,Becali,Timoşenko, Cătălin Voicu,etc.
E vremea unei Revoluţii care să pună valorile adevărate la cârmă.Adevăraţii patrioţi.Cei mai cinstiţi şi cei mai capabili.Dacă principiile meritocratice s-ar aplica, în doi ani România şi-ar rezolva toate problemele.
Domnul Onicescu e expert in sofisme futile.e o o artă sa extrapolezi argumentele pâna la ad absurdum. Conexiuni ilogice se pot face fetisizand orice lege din fizică, chimie.. Dar baloanele de săpun niciodată nu vor putea fi argumente.
Hai sa nu facem referiri generale. Atacati va rog direct punctul nevralgic, cu argumente. Ar fi o bucurie intelectuala pentru mine sa descopar o iesire la care nu m-am gandit, pentru ca situatia e fara iesire. Aratati-mi cu argumente unde gresesc. Concret. Sa extrapolezi nu e o crima daca pastrezi legatura initiala si mergi pe fir. Vedeti ca extrapolarea este o masura stiintifica si este conectata la logica iar logica la matematica. Legile nu se pot fetisiza, stimata doamna, sunt provizorii. Nu sunt legi ale naturii sunt legi descoperite de oameni. Oricand pot aparea altele noi . Va reamintesc definitia data realului de catre Karl Popper, parafrazez din memorie, :realitatea ar fi suma teoriilor inca ne-infirmate in practica. Luati o idee de-a mea, urmariti argumentarea si veniti cu contra-argument de preferinta viabil. Ca sa va dau un argument impotriva mea va amintesc ca in „Critica Ratiunii Pure” Kant a argumentat infailibil pe o jumatate de carte existenta lui D-zeu si in cealalta inexistenta lui. Deasemenea va mai spun ca sa nu exista adevar accesibil omului in viata sa terestra. Ar exista un adevar trans-istoric la care nu avem acces decat prin cartea de istorie dar nu invatam din istorie.
Cu stima,
Adrian Onicescu
NEGRII, TIGANII, MINORITATILE SINT UNELTELE FOLOSITE DE EVREI PENTRU DISTRUGEREA CIVILIZATIEI EUROPENE/RASEI ALBE
I-ti amintesti cand m-a faceai tigan pt.cea ce am spus?Ei bine,cand spuneam ca musulmanii sant un pericol real pt.Europa si tiganii mai putin(deocamdata),spuneai ca sant tigan si nu stiu sa scriu.Apoi draga domnule,nu conteaza cum scrii,ci cum gandesti.Altii sant mai prosti,dar nu uita un lucru:Votul unui doctor este egal cu a-l unui cioban;.
din păcate
Inseamna ca evreii sunt supra-oameni. Dupa cum vedeti un stat are cheltuieli de organizare atat de mari si vizibile incat nu mai facem fata la cheltuieli. Aratati-mi va rog infrastructura organizationala a colosalei masinarii de condus lumea a evreilor. Spuneti-mi cum de toti sunt atat de ascultatori si respecta ordinele, cum de nu sunt coruptibili, cum de n-au orgolii de putere proprie independent de cea conferita de sistem. Cititi orice carte de management si veti vedea cat de complicate sunt numai traseele comunicarii, cat de vizibile, cat de scurt-circuitate si institutionalizate sunt. Apoi ganditi-va daca e posibil sa conduci lumea fara o organizatie trans-statala mai vizibila decat marele zid chinezesc. Cum ii plateste, cum ocoleste impozitarea, cum fiind vizibili este acceptata evaziunea de catre….toate statele lumii, cum de accepta ele asemenea sume din salarii care sa nu fie impozitate, serviciile secrete cum de nu dau alarma?
Dati un exemplu de functionare a unui asemenea sistem urias. In teorie , cu vorbe foti construi orice. Hai sa concepem un asemenea sistem cu toate implicatiile existentei lui in real. Sincer sa fiu m-as angaja si eu in el, invatati-ma :)))
În marea rasă de popoare asiatice ce se distinge prin accentuarea caracterului feminin de A CONSPIRA, şi lipsa totală a caracterului masculin A CONCURA, se distinge un popor cu mentalitate de stup şi comportament asemănător insectelor.
Acum 9000 de ani întreaga omenire a intrat într-o stare de neuroză, tribul semit descris mai sus a intrat din neuroză în psihoză, au pierdut orice contact cu realitatea dar au conştientizat două lucruri cât se poate de reale:
– perpetuarea ADN-ului e cel mai important lucru din lume;
– exterminarea fizică e tuturor celorlalţi care nu fac parte din tribul lor.
Însuşirile personale ale fiecărui individ corespund idealurilor tribului. Deci avem supra-oamenii.
Rezolvarea este eliminarea fizică a raselor asiatice şi readucerea oamenilor la stadiul paleolitic.
Rationament beton. Logica impecabila Superb! Pacat de initiale :))) – Ma duc la teorie sa vad cum se trece de la neuroza la psihoza :))) puteti dezvolta? :)))aonicescu@yahoo.co.uk
Nu sunt supraoameni insa si-au creat in timp o retea organizata,perfectionata continuu,internationala,ierarhizata, ca o panza de paianjen asupra intregii lumi. S-au autoizolat in ghetouri conduse cu mana de fier,intrajutorandu-se,eliminand astfel concurenta goymilor in domeniul financiar-comercial pe care l-au preluat integral. S-au imbogatit prin camata monstruoasa,nelimitata profitand de interdictia bisericii crestine adresata goimylor”crestinati” pe care tot ei au creat-o(biserica crestina) ca instrument de distrugere a puterii imperiului roman.Nu uitati ca apostolii si papii au fost initial cu totii evrei,ei fiind liderii crestini,idem ulterior liderii iezuitilor,victimele Inchizitiei nefiind niciodata evrei.Complotul lor e milenar dar lumea e ignoranta. Astfel au devenit stat in stat initial in Europa,ulterior in colonii si America,intemeind capitalismul de care au profitat prin sistemul bancar devenit mondial. Au corupt prin bani/mita puterea politica a statelor/imperiilor crestine care-i gazduiau si au preluat monopolul statului/suveranului de emitere a monedei prin bancile centrale creand asa- zisul sistem financiar-bancar modern. Au creat masoneriile,”fratiile”,(dupa sistemul breslelor medievale)conduse in stil mafiot,piramidal,prin care au declansat”revolutiile”burgheze democratice”obtinand astfel prin”cetatenie” si bani puterea politica efectiva in fiecare stat,inlaturand monarhiile si aristocratiile pamantene saracite,preluate in masonerii,in ranguri inferioare sau”onorifice”.Au creat socialismul”internationalist”, comunismul „internationalist”toti teoreticienii/liderii,fiind,a naibii coincidenta,evrei. Acolo unde s-au mai pastrat(monarhiile) sunt simple marionete,pt prostime,ca dealtfel si presedintii”alesi de popor”. „Democratia”ineficienta,contra naturii,corupta,este creatia/instrumentul lor,al „capitalismului bancar”al lor,al asa-zisului „liberalism” subminat in realitate de monopolul lor financiar-bancar.Prin masoneriile subordonate lor la varf,prin „ONG”-uri,”Aliante”,”Ligi”,”Organizatii” ale asa zisei”Societati civile”controleaza dinamica sociala si politica la diferite niveluri in fiecare stat…dar mai ales prin presa care le apartine,de ei creata ca mijloc de propaganda incepand de la Marea Revolutie Franceza/1789 si pana in prezent.Ei sunt in spatele si totodata liderii tuturor partidelor aflate atat la putere cat si in opozitie,inclusiv al celor”de centru”. Deasemenea ei organizeaza diferitele”miscari protestatare”pe care astfel le controleaza pt a nu se crea altele autentice. Sunt maestri diversiunii iar goymii,”neamurile” lucreaza pt ei,ca oaia pt cioban,mulsa,tunsa si apoi sacrificata.Nu am timp sa dezvolt dar cititi PROTOCOALELE de la Basel din 1897 si vedeti cum s-au indeplinit si se indeplinesc intocmai”litera cu litera”aceste directive,mijloacele si diversiunile utilizate,etapele,etc.Cat de naiv trebuie sa fii,sa negi evidenta,sa dai cu capul in zid si sa negi ca zidul exista.
RP,
Raspunsul meu era in ciuda zambetelor onest. Mie mi s-a parut ca tot ce ai spus sustine teoria mea.
Referitor la acuzatia ca as fi needucat si prost, intreaba o mie de persoane cum este cel ce vorbeste ca dumneata si ai sa te convingi.
Referitor la scatofagiile la care te-ai dedat la sfarsitul mesajului te iert, daca erai in fata mea iti inghiteai vorbele. Atata vreme cat te ascunzi dupa un fals nume, iti respect teama. E mai bine pentru tine
Onicescule, ai dreptate; e greu sa crezi asa ceva. Mai ales cand dovezile pe care le ceri nu le vezi.
Dar am si eu o intrebare:
Cum se face ca cele scrise in Protocoalele Batranilor Invatati ai Sionului, se implinesc cu regularitate si inca la indigo????
Si asta se vede cu ochiul liber, nu trebuie sa fii savant ca sa vezi…
Ai vreun raspuns?
NU E ABSOLUT NICI UN SECRET CA EVREII/SIONISTII AU O URA CUMPLITA PENTRU RASA ALBA SI DE AICI DISTRUGEREA EI SI A TOT CE INSEAMNA CIVILIZATIE EUROPEANA. CUM? NU ARE ROST DETALIEZ, O SIMTIM ZILNIC PE PIELEA NOASTRA SI NI SE PARE NORMAL…. OILE S-AU INVATAT CU LUPUL PASTOR, CE MAI….
Daca evreii ar fi prosti nu ar fi in stare sa realizeze organizarea sistemica de care ii acuzati. Nefiind prosti, cum de vor sa vrea sa distruga exact oamenii pe care vrea sa-i jecmaneasca? Saracii nu cumpara. Investitiile pe care le-ar face evreii in sistem ar trebui sa aduca beneficii. CUm sa realizezi beneficii cand nu ai clienti ori clientii sunt saraci? Mai ales ca, vedeti, saracii cand nu le convine ies in strada si distrug pravalii ale evreilor inclusiv, scutura organizatii statale risca dictatura militara, cum poti conduce o lume compusa din dictaturi militare independente una de cealalta? Cum de evreii au cazut de acord asupra unui dusman de anihilat, atat de indepartat cand ei nu vor sa anihileze, si nici nu pot, dusmanul palestinian de langa ei care-i bombardeaza zilnic cu pietre, ba chiar primeste la munca 200.000 de palestinieni pe zi ? Cum de evreii nu se inteleg cu nevestele asupra prioritatilor cosnitei si ajung intr-un asemenea consens cu alti evrei din lume pe care nu-i cunosc si cu care nu comunica?
si in africa de sud se intimpla… e o conspiratie la nivel global. america e in pragul exploziei.
http://youtu.be/-HKHZcxxZyg
N-am inteles.Francmasonul Djuvara, ce crede, e de bine sau de rau, ca rasa alba sufera ? S-a ajuns aici datorita globalizarii promovate de D-l Giuvara si ,,fratii” sai cu sort in fata.Teoria ,,barbarului bun” e nascuta din mantaua transfrontaliera iudeo-masonica care nu tine cont de frontiere,religii si natiuni.Doar ei, echerul,craniul si ochiul luciferic trebuie sa conteze.Asa a creat venerabilul Djuvara forma fara fond a cumanizarii valahilor.Sustinut mediatic de interesele comerciale ale unei edituri straina de neam,din umbra de patakini si de pe saituri de hungary, venerabilul patrunde in casele oamenilor pe unde hertiene si perverteste mintile copiilor de romani spunandu-le aberatii cu iz de concluzii stiintifice : multumiti barbarului cel bun ca v-a dat un stat, altminteri nu mai scoteati capul la lumina.Cam astea sunt mesajele domniei sale.Unde este oare barbarul care a intemeiat Moldova, venerabile ? Or si voievodul Dragos era cuman ? Stimabilul Djuvara – nume de valah din sudul Dunarii insemnand ,,pescarul” – se crede a descinde pe linie materna din cumanii cei frumosi dar nu ne da crengutele arborelui genealogic pana la secolile de inceput de mileniu doi spre a pricepe si noi.Basne bune de spus globalistilor frati, intre doua rituri, in penumbra templului pagan.
Asa patesc toti cei ce invata istoria la curtile regilor africani, apoi revin la rasa alba pentru a semna Declaratia de la Budapesta pe motiv ca Transilvania e ,,spatiu complementar”. Mosulica, lasa-ne !
Bine zis Domnule Tudor! Felicitari!
Scriu de mult despre agonia civilizatiei in forma pe care o cunoastem. Nu mai procream. Degeaba incercam paleative, vraji politice descantece sociologice. Doar procrearea ne impinge mai departe,ne perpetueaza, nu legiferarea. Nici rusii cat sunt ei de rusi nu au gasit solutia. Protectia majoritatii inseamna numar la vot si basta. Cand se voteaza cu 80 la suta e zdrobitor. Masura idealista a protectiei majoritatii are nevoie, ca sa fie o masura politica viabila de un plan. Hai sa ne imaginam unul, cu consecinte. Ca la sah. Ca legea actiunii si reactiunii din fizica, in lumea viului nu iarta. Ai lovit, in acea secunda trebuie sa te gandesti de lovitura care vine ca raspuns. Hai sa vedem cum functioneaza lumea: Sfere cuantice, sfera in sfera, ne incarcam de energie, adica muncim, invatam depunem eforturi si suntem proiectati pe un nivel superior. Atentie, prin „superior” nu inteleg „mai bun. Cel mai bun pentru omul ideal e papa distractie si somn. Este si reteta pentru degenerarea speciei. Bun nu inseamna bun. Revin la sfere. Pe orice nivel cuantic, a se citi socio-politic vom gasi perechea de contrarii in baza careia sandramaua sta in picioare. Actiune-reactiune. Fizica clasica spune ca ti se raspunde cu forta cu care actionezi. Asta cu conditia sa nu actionezi impotriva barajului de la Bicaz pentru ca vei primi retur de mii de ori forta investita. E o utopie sa spui :”Astia sunt dusmanii”, evreii, ungurii,hotii,rusii, americanii,bancherii,sefii etc. Daca inlaturi o categoria o alta ii va lua imediat locul. Indispensabila categorie de opozanti. Lumea functioneaza pe baza de opozitie, din forta contrariilor se naste scanteia vietii. E utopic sa spui „Asta e dusmanul, hai sa-l omoram si nu vom mai avea dusmani”
Imediat ce dispare un dusman, un altul ii ia locul. Cititi-o pe la „grande sartreuse” cu a sa „Toti oamenii sunt muritori” E un studiu de caz. In istorie nu exista state fara dusmani naturali. Doar temporar marile imperii au speriat lumea si apoi a aparut un alt dusman sau oponent la fel de puternic. Niciodata nu vom exista in afara competitiei. Niciodata competitia nu va fi corecta. Istoria competitiilor de tot felul arata fluctuatii, nu constante. Singura constanta e principiul opozitiei. Ce vrem noi si cu ce pret? Nu doar ce vrem, ca totul are un pret. Yugoslavii si-au protejat pe vremea lui Tito majoritatea. Au confundat religia cu etnia si le-au scris bosniacilor care sunt tot sarbi cultural si genetic daca vreti, le-au scris pe buletinele de identitate musulmani. Ortodoxilor sarbi le-au scris „sarbi” , Croatilor le-a scris „croati” si muntenegrenilor le-a scris „sarbi”. Daca Milosevici facea un compromis de autonomie locala Yugoslavia, poate, era intreaga si astazi. Daca ii denumea pe toti yugoslavi, yugoslavia era astazi intreaga si oamenii se identificau ca yugoslavi de etnie bosniaca, croata etc.Dar pe buletin trebuia sa scrie doar yugoslav. Nu au facut asa si oamenii s-au identificat dupa buletin si s-au segregat tot de pe buletin.
Vreti sa facem buletine cu romani, tigani, evrei, unguri,bulgari,greci? Dar cu jumatatile de etnii ce facem? Ce scriem pe buletine? Dar cu sferturile, cu sferturile ce facem? Dar cu jumatatile de sferturi? Acum consecintele: La angajare se cere buletinul. Nu scrie roman, scrie tigan, scrie evreu, scrie grec? Nu cumva cel care angajaza va angaja etnii si nu oameni? Nemultumirea nu se va ridica? Veti spune: Nu-i convine, sa plece. Dar nu va dati seama ca asta inseamna divort si din divort nu castiga nimeni, toti pierd? Vreti sa plece fara un ban, sau sa le platiti drepturile munca de decenii? Daca vreti sa le platiti ce li se cuvine falimentati tara ca unirea e putere. Daca vreti sa nu le dati, sub orice pretext, se numeste furt chiar daca o numiti nationalizare. Nu va ramane fara repercusiuni. Strainii vor face la fel cu drepturile Romaniei in exterior, comert, schimburi, etc. Provoc o discutie pe tema asta, e o situatie complexa, hai sa facem ca la sah, venim cu argumente si cu solutii practice , studiem la rece consecintele. Veti vedea ca este imposibil de pus in practica protectia majoritatii care e protejata prin simplul fapt ca legifereaza. Sa-l iei pe fiecare si sa-l intrebi de zecimile de miligrame de sange, ne intoarcem la evul mediu, nu exista roman pur, orice etnie este un amestec. Parca vad cozi la dispensare, la verificat sangele. DUpa ce stabilim cine e 100 la suta roman vom stabili cine e 98 la suta. Va fi greu dar vom ajunge din unu in unu sau din doi in doi la 7o la suta sange romanesc. E aproape imposibil dar de dragul explicatiei merg pe ideea asta. Cel cu 69 din 70 nu se va simti exclus de la protectie? Dar daca stiinta , arheologia, chimia, descopera schelete romanesti cu compozitii si amestecuri care nu s-au putut determina datorita nivelului tehnologiei?Nu va trebui sa dezgropam toti mortii teritoriului sa facem expertize peste expertize urmate de procese peste procese?Nu veni cei prejudiciati din urma sa ceara reevaluari si compensatii? Sau iar nu vrem sa compensam nici pe romanii exclusi pe nedrept? Dar daca gasim in scheletul lui decebal ceva din adn-ul ….Rus? Eeeei, la asta nu va asteptati, nu-i asa? Pai nu se va folosi de teoria noastra vecinul rus sa demonstreze ca suntem de fapt ruso-romani?
E clar, stiintific nu se poate. Vreti segregare administrativa? Asa, romani declarati din oficiu, in baza unor criterii nerealiste? Pai si in staff-ul lui Hitler s-au gasit evrei. Daca un vecin are o banuiala nu va impinge cu o pila si o proptea in categoria ne-romanilor? In cazul acestei dictaturi, va fi greu sa dovediti ca vecinul care are un fiu general nu v-a aruncat afara din romanism pe nedrept? Daca dispar jidanii si masonii si chazarii si nu stiu mai cine, ce ganditi, ca locul va ramane liber in topul finantelor? Nu va incerca nimeni sa-l ocupe? Rusii de pilda, chinezii, mafia albaneza, filipineza, oculta musulmana, al-quaidiana? Varful nu va fi niciodata liber. Varful finantelor nu va fi niciodata curat, datorita firii umane, datorita tentatiilor.Nu datorita sangelui oamenii sunt cinstiti. Dar ce veti face daca, conform principiului actiunii si reactiunii care guverneaza fizica, se va descoperi ca unele natii au mai mult decat altele gena hotiei de pilda? Ce veti face daca in poporul roman , gena hotiei va fi mai prezenta decat la poporul sirian de pilda? Protectia majoritatii clamata international nu va insemna protectia hotiei? Dar daca la romani se va descoperi o incidenta crescuta a unor boli degenerative, vom fi de acord ca , pentru sanatatea pamantului si neproliferarea genelor inferioare sa comitem in masa acte de sinucidere? Sunt numai cateva ganduri care reflecta amenintarile consecintelor GANDIRII RASISTE, a exclusivismelor, a extremismului in epoca super tehnologiei care te poate lasa oricand in offside.
Genial comentariul dumneavoastra .Esti tare domnule ,gindesti profund.Faptul ca mai exista oameni ca dumneavoastra dovedeste ca mai e o speranta pentru Romania.
Când domnul Djuvara va găsi 5(cinci) milioane de musulmani la Moscova,vom găsi și noi cumanii din prezumțiile domniei sale…
Cred că trebuie luat de la cap cu studiul istoriei, mai precis trebuie căutate cauzele reale ale căderii Imperiului Roman.Ar fi foarte instructiv.E cam greu însă. Unii istorici englezi au căutat acest lucru cu insistenţă dintr-un motiv practic: ştiind cauzele reale ale căderii acelui imperiu se puteau lua măsuri pt evitarea căderii Imperiului Colonial Britanic. A fost în zadar însă.Imperiul Colonial Britanic a căzut din cauză că Marea Britanie s-a epuizat luptînd împotriva unei puteri europene şi astfel o altă putere , America, a silit-o să se lepede de colonii.Acum naţiunile europene se confruntă cu un pericol de asltă natură, dar el nu este o noutate.A mai fost aşa; la Roma de ex.În perioada imperială poporul roman din Roma era majoritar de sorgine neitalică.La Roma era plin de greci, sirieni, egipteni, traci (evident şi daci), gali, iberi şi alţii.Practic sintagma poporul roman devenise vorbă goală.Romanii erau o adunătură de străini.Sufletul şi suflul pe care l-au avut romanii vechi nu mai existau la aceştia.Asta e cauza principală pt care a căzut acel imperiu.
Preşedintele De Gaulle a avut dreptate. Continuarea acestei politici pe termen lung e sinucidere.Trebuie identificate cauzele care au condus la implementarea acestei politici.
Real, corect si ….sumbru.
Ar trebui complectat tabloul cu situatia ,,romanilor” …negri, galbeni, mulatri, ca sa-l parafrazam pe De Gaulle.
Doar aia ,,negri” ….in cerul gurii sunt cei mai periculosi. Sperau ca atunci cand la Casa Alba va fi un presedinte ….negru, sa obtina si ei ceea ce le-a ,,innegrit” sufletul si mintile. Deocamdata nu le-a iesit, dar pericolul n-a trecut. Depinde de atitudinea ,,mulatrilor” din politica.
corect si adevarat.daca popoarele albe nu opresc emigratia musulmana europa va deveni musulmana.actiune nu palavre.gm
Cum sa opresti migratia daca nu procreezi, daca nu produci genetic forta de munca romaneasca? Administrativ nu se poate pentru ca vom ajunge foarte curand sa importam mana de munca. De aici casatorii mixte, etc. Nu va mai chinuiti, mintile luminate ale lumii nu au gasit solutia. Doar istoria va demonstra cum se va rezolva problema. Deja suntem confruntati cu probleme insolvabile. Feriti-va de solutiile simple. Daca nu sunt geniale, ele sunt gresite. 99 la suta nu sunt geniale.
Pardon ,nu forta de munca ne trebuie (multi si prosti ,prosti da’ multi !?) ci materie cenusie ,populatie in limita teritoriului , moderata (nu ca la asiatici ,multi ca soarecii)dar cu grad de inteligenta sporit .Aici e secretul evreilor .Sa-i ia dracu ,dar trebuie sa admitem ca sunt un popor de elite :fiecare cupil evreu vorbeste trei ,patru limbi straine ,scrie in trei alfabete diferite ,evreiesc,latin ,arab , chirilic etc, mai toti au cunostiinte profunde de istorie , filosofie ,cunostiinte juridice ,asa este nu e gluma , mai toti au pasiuni si hoby-uri foarte interesante ,de la arheologie pina la studiul si protejarea naturii, de obicei sunt manierati ,copii lor nu prea injura ,evreii nu i-si bat nevestele ,sint foarte protectivi cu familiile lor etc,etc. Cred ca am avea multe de invatat de la ei .
Va sugerez sa aveti in vedere un aspect global mai curand decat o cantonare intr-o anumita zona a functiilor umane. Un om fara un deget e un mutilat, un infirm psihic nu numai unul fizic. Corpul omenesc este un intreg. Umanitatea la fel. Cand vrem sa alergam, burta ne poate impiedica, dar tot ea este rezervorul de energie. Nimic din corpul unui om nu e nefolositor, nimic din umanitate nu este superfluu in ciuda concurentei de cateva zeci de milioane la unu la fecundarea ovulului. Aveti incredere in natura pe care o distrugem cu , inconstienta. Vulgul, materia, sunt un intreg cu creierul, fara creier alergarea nu ar avea directie, fara gloate nu ar exista miscare. Acestea formeaza un intreg indivizibil. O roata poate aduce in sant cel mai performant vehicul. O neregularitate a aripii la avion, nu motorul , nu sofisticatul computer de bord poate provoca o catastrofa. Supralicitarea unui creier sustras intregului fiintei umane este un cliseu milenar, functional si intemeiat in numarul adeptilor. Un fel de supralicitare in democratie a numarului compus in detrimentut calitatilor unui numar unic. Din nefericire democratia , asa cum spunea nu stiu cine este cel mai prost sistem cu exceptia tuturor celorlalte. Creierul fara rest este nefunctional. Dovada este ca apare in natura racordat la picioare
Referitor la evrei ei sunt rezultatul selectiei naturale. S-au dezvoltat pe vremea cand meseriile se transmiteau din tata in fiu. Ce putea face un evreu fara tara, tolerat temporar intr-o alta? Daca era destept se facea medic, daca nu, invata o meserie, statisticile arata o prezenta semnificativa a evreilor in breslele meseriasilor. Daca acumulau un capital il inchiriau. Ei trebuiau tot timpul sa fie pregatiti sa-si ia tot avutul intr-o boccea si sa plece. Erau constienti ca meseriile sedentare care presupuneau pamant nu servesc in cazul unei plecari inopinate. Educatia era singura care-i oferea unui evreu sanse de supravietuire. Asta e secretul evolutiei, selectiei naturale. La fel cum animalele se specializeaza in lupta pentru supravietuire pe tehnici anume: Caprioara fuge, lupul se perfectioneaza lucrul in echipa,albinele la fel. Nu exista minuni in natura, totul e picatura cu picatura, acumulare si memorare a variantei de succes. Vedeti studiile in domeniul etologiei ale lui Konrad Lorentz . Oamenii se comporta la fel, nu e pic de rationalitate, comportamente rituale la greu.Dealtfel se spune ca despre lucrurile cele mai cunoscute se stie cel mai putin. Vezi sexul, prietenie, iubirea, evreii, tiganii, toate pline de mituri colective, clisee istoric incetatenite.Lumea nu mai seamana deloc cu cea de acum un secol, tehniologia nici ea, am ajuns pe Marte dar cliseele de acum 1000 de ani functioneaza perfect. Nu-i ciudat?
Nu este nici o selectie naturala,nici macar sociala.Nu sunt nici cei mai frumosi,voinici,sanatosi ori inteligenti…dimpotriva. Faceti inventarul marilor creatori in stiinta si arta de la filozofii,inginerii,sculptorii,arhitectii,poetii,dramaturgii antichitatii greco-latine,Renasterea europeana etc.si veti vedea ca Einstein e un plagiator,Picasso si Chagall nu sunt cei mai mari pictori etc. Premiile Nobel acordate „lor” cu prioritate, pt scriitori minori in relitate,idem economistilor fara valoare au devenit similare ca valoare titlurilor de „doctor” obtinute in Romania de toti impostorii si cei „cu studii” la Spiru Haret. Sa nu mai vorbim de premiul Nobel pt Pace atribuit primului ministru Menahem Begin,comandantul bandelor teroriste”Irgun”care in 1948 au asasinat toata populatia civila a satului palestinian Deir Yassin-copii,femei,batrani cu scopul de a-i ingrozi pe palestinieni si a fugi din tara lor de milenii,act de terorism nemaiantalnit si repetat in peste o suta de sate palestiniene. Desigur,nu poporul evreu este vinovat,cum nu e cel german pt atrocitatile naziste. Vinovati sunt liderii acestui neam,mitul”poporului ales” de un Dumnezeu numai al lor,criminal, care le justifica crimele,genocidul impotriva „neamurilor”( cititi Deuteronomul,…decalogul fiind valabil numai pt neamul lor)levitii mincinosi si criminali,talmudistii,religia lor criminala,rasista/satanista care le justifica orice crime impotriva tuturor celorlale neamuri si le promite in final stapanirea lumii intregi.Deja stapanesc/conduc USA,Canada,intreaga Europa. Cititi textul sapat in piatra pe monumentul din Atlanta(tastati Atlanta stones/Georgia Guidestones)de reducere a populatiei neamurilor la 500 milioane si uciderea restului,genocidul urmand sa fie pus in aplicare in curand,prin cumularea tuturor mijloacelor:razboaie,foamete,pandemii,alimente/Codex Alimentarius,vaccinuri=otravuri lente,promovarea agresiva a „casatoriei”homosexualilor in tandem cu distrugerea familiei,sterilizarea fortata(dupa instalarea la putere a fascismului care in USA a si inceput prin Patriotic Act,anularea de facto a drepturilor constitutionale prin legislatia”antiterorista”.Urmeaza Europa si restul lumii)…urmeaza implantarea obligatorie a cipurilor individuale,suprvegherea permanenta video/audio,sfarsitul libertatii individului imbecilizat prin mass-media…Vom trai si vom vedea,daca nu noi,copiii nostri cu siguranta. Asa ca ce tot indrugi dumneata domnule Onicescu?!
Nu va temeti de musulmani ,ori fi ei mai inapoiati ,dar nu sint malefici,temeti-va de evrei care sint inteligenti si fara scrupule ,egoisti si malefici.Cred ca in toata istoria iudaismului nu a existat o stringere de mana sincera, nici macar intre ei.Cine exploateaza umanitatea cu manevre financiare si o imbirliga in razboaie :arabii sau evreii ? Cine impinge planeta spre dezastru ?
Si noi sintem avansati?
Crestinismul s-a nascut intre evrei. Isus a fost recunoscut de evrei, ei se adunau cu sutele, poate cu miile la predicile lui. Acolo s-a nascut si a prins ideea binelui, iertarii, intoarcerii obrazului. Nu exista natiuni rele si natiuni bune. Exista oameni care pot fi buni in circumstante bune si rai in circumstante rele. Nu exista calitati umane cu actiune universala ca nu suntem roboti. Vedeti filmul in care unul si-a inchiriat sotia pentru un milion de euro. Cel mai conservator dintre toti a cedat presiunii banilor, asta e ideea. Fara sa va cunosc, va garantez ca daca ati ajunge in topul finantelor mondile, adica in zona competitiilor, ca nu exista monopol, nu se poate, ati deveni la fel ca si ei. Eu la fel. Aici e confuzia. Suntem foarte buni, morali, prietenosi atata vreme cat nu pierdem din cauza asta. Uitati-va la relatiile intre rude, cum apare miza, banul,tentatia, apare tradarea. Ce imputati evreilor imputati de fapt firii umane
Logic .
Crestinismul a fost o diversiune creata de leviti pt subminarea puterii Imperiului Roman,executata prin agentii lor: Saul/Paul din Tars si evreii exilati in Roma cat si in provincii care au atras si pe goymii din tot imperiul,in special dintre soldatii proveniti din provinciile imperiului si localnici.De aceea Iisus Christos nu apare in istoriografie iar mentiunea din opera lui Flavius Josephus s-a dovedit a fi un fals. Toti papii,cu mici exceptii,incepand cu primul,Sf.Petru,au fost evrei.De aceea biserica catolica=universala este creatia lor care a preluat conducerea,mostenirea imperiala dupa caderea adevararului Imperiu Roman,pe care ei l-au subminat din interior.Este semnificativ in acest context ca in Enciclopedia Iudaica, bancherii evrei Rotschild apar ca”gardienii,paznicii tezaurului Vaticanului”. Mai au si ei scapari…
Inseamna ca si crestinismul actual e evreiesc? Nu am auzit nici un roman, rus, sarb,grec sa sustina asta si nici despre istoria crestinismului nu am auzit sa fie o istorie a iudaismului.
Trimiteti-mi va rog un link catre o institutie credibila cum ar fi o universitate crestina sau vreo academie, nu pareri mai mult sau mai putin autorizate.
Am facut si eu ceva cercetare stiintifica si in acest domeniu sursele trebuie sa fie autorizate. Nu se elimina complet eroarea dar cel putin dispunem de un instrument stiintific. Atata vreme cat o majoritate substantiala credibila nu sustine ideea nu e verosimila din perspectiva stiintifica. Mai e doar sansa istoriei sa dovedeasca faptul ca Academiile se inseala, au fost cazuri in storie. Teoria pica si din perspectiva organizarii unui sistem de indoctrinare care necesita o institutie pentru asa realizari. Noi avem un stat care abia daca mai plateste pensii, cum de ei isi permit o asemenea organizatie. Stiintific vorbind e vorba de infrastructura, de organizare, de plati, de cai de comunicare si feedback multiplu, numai asa se conduce o organizatie, restul e incropeala, stiinta managementului nu cunoaste o astfel de structura ca aceea pe care o acreditati dumneavoastra. Daca exista era predata in universitati ca model de organizare. Nu se intampla aceasta. Lipsa unei acreditari credibile din aceasta perspectiva de management ma face sa nu pot accepta ca pe niste criterii stiintifice ce-mi spuneti referitor la o asemenea organizatie.
Palestinienii au venit dupa evrei in zona. Ei trebuiesc sa imparta teritoriul, e drept dar asta se poate realiza numai prin negocieri. Orori s-au petrecut, rfi a facut de curand un reportaj referitor la conflict si a descoperit de ambele parti excese. Evident trebuie negociat dar liderii arabi nu recunosc statul israel chiar daca arabii de rand isi doresc pace la fel ca orice om echilibrat si isi doresc echilibru.
O conspiratie evreiasca de o asa anvergura cu o asemenea participare denota deviatii de comportament si un psihic defect. Istoria cunoaste indivizi de acest gen dar nu a existat o etnie in istorie la care o astfel de anomalie sa fie observata clinic. Nici o universitate nu atesta ca vreun popor in istorie a fost atat de defect psihic incat sa doreasca prin fiecare individ sau prin majoritatea indivizilor sai raul celorlalti. Acesta e unul din argumentele pentru care nu pot crede in ideea conspiratiei evreiesti. Toate sunt argumente de nivel academic si pretind raspunsuri academice pentru a fi teorii viabile credibile analizabile stiintific. Orice om de stiinta din domeniul psihiatriei ar fi interesat de o etnie atat de defecta psihic care a supravietuit pana astazi.
„Desigur,nu poporul evreu este vinovat,cum nu e cel german pt atrocitatile naziste. Vinovati sunt liderii acestui neam,mitul”poporului ales” de un Dumnezeu numai al lor,criminal, care le justifica crimele,genocidul impotriva “neamurilor”
Fiecare neam se considera popor ales, fiecare individ are constiinta propriei valori fara de care structura psihica nu se poate edifica. Istoric vorbine fiecare natie are personalitatea sa, isi cultiva valorile si la fel ca si indivizii isi cultiva respectul fata de propria cultura . Fiecare neam e convins ca este unul ales.Luati cantecele cele mai raspandite din folclorul romanesc si veti vedea ca filonul este constiinta valorii proprii fara care am fi rame.
De acord ca liderii sunt vinovati si ca popoarele isi urmeaza liderii , vinovatia fiind a instigatorilor care au putere asupra maselor, ei fiind de obicei politicieni, lideri.
La adresa de dedesubt veti gasi o lista a catorva victime ucise de negri si de arabi, in general ignorate sau ascunse de jurnale.
Autorul Hervé Ryssen,( caruia i-am prezentat deja „Escatologia religiilor”, acum foarte scurta vreme,pe acest blog, in care el ne-a oferit o foarte interesanta comparatie intre religii din pdv escatologic), ne descrie pe scurt si cartea sa numita „Racisme antiblanc”, o carte care trece in revista o parte dintre victimele criminalilor arabi si negri , precum si tipologia criminalilor.
Ii dam cuvantul lui Hervé Ryssen:
„Agresiunile comise de catre emigrantii sositi din lumea a treia , contra albilor, sunt nenumarate. In fiecare saptamana mii de albi sunt agresati intr-o maniera sau alta de catre alogeni, si ar fi epuizant sa citam toate articolele de presa in acest sens. Am retinut deci doar cazurile cele mai grave – homicidele involuntare, crimele(homicidele voluntare)asasinatele(crimele premeditate).
Informatiile care urmeaza sunt extrase dintr-un capitol al cartii noastre „Rasism antiblanc”,aparut in noiembrie 2011. Cartea prezinta in detaliu fiecare dintre aceste intamplari,insistand asupra personalitatii criminalului,asa cum apare el in timpul procesului de la tribunal. Sunt de remarcat aici asemanari stranii in toate aceste profiluri psihologice, ale tuturor acestor „sanse pentru Franta”{cum le predica globalistii farncezilor neaosi, facandu-i rasisti daca nu le place noul modus vivendi}.
Recensamantul care urmeaza aici, evident, nu este exhaustiv,intrucat nu toate crimele judecate in tribunale , apar si in jurnale. Dar prin aceasta prezentare avem deja un mic aperçu asupra acestei minunate societati multiculturale, in stare de gestatie ,concoctate de catre spiritele cosmopolite.
Dedic aceasta recenzie lui Bertrand Délanoe, primarul Parisului, iudeu homosexual, care face o chestiune de onoare din faptul de a depune la fiece 1 Mai, o jerba de flori pe Podul Carrousel , unde, in 1995, un tanar marocan numit Brahim Bouarram, fusese aruncat in Sena de catre skinheads , la marginea demonstratiei Frontului national.
Iata deci mai jos lista tuturor europenilor Brahimi Bouarrami, ucisi de negri si de arabi: nu exista loc in acest caz , nici pentru egalitate si nici pentru reconciliere valabila,cu acestia”.
Hervé Ryssen
http://www.contre-info.com/%C2%AB-ils-ont-ete-tues-par-des-noirs-et-des-arabes-%C2%BB-2001-2011
« Ils ont été tués par des Noirs et des Arabes » 2001-2011
30 avril 2012
Ci-dessous une étude percutante d’Hervé Ryssen, extraite de son livre Le racisme antiblanc.
« Les agressions commises par des immigrés du tiers-monde contre des Blancs sont innombrables. Chaque semaine, des milliers de Blancs sont agressés d’une manière ou d’une autre par des allogènes, et il serait fastidieux de citer tous les articles de presse à ce sujet. Nous n’avons donc retenu que les affaires les plus graves – les homicides involontaires, les meurtres (homicides volontaires), les assassinats (meurtres prémédités).
Les informations qui suivent sont tirées d’un chapitre de notre livre intitulé le Racisme antiblanc, paru en novembre 2011. Le livre présente en détails chacune de ces affaires, en insistant sur la personnalité du tueur, qui apparaît lors des procès en cours d’assises. On note alors quelques étranges similitudes dans les profils psychologiques de toutes ces “Chances pour la France”.
Le recensement ci-dessous n’est évidemment pas exhaustif, puisque toutes les affaires relevant des cours d’assises ne sont pas traitées dans les journaux. Mais nous avons déjà là un petit aperçu de cette merveilleuse société multiculturelle en gestation concoctée par les esprits cosmopolites.
Je dédie cette recension à Bertrand Delanoë, maire de Paris juif et homosexuel, qui met un point d’honneur, tous les premier mai, à aller déposer une gerbe de fleurs sur le pont du Carrousel, où, en 1995, un jeune Marocain nommé Brahim Bouarram avait été jeté à la Seine par des skinheads en marge du défilé du Front national.
Voici donc tous les Brahim Bouarram européens, tués par des Noirs et des Arabes. Il n’y a ici ni égalité, ni réconciliation qui tiennent.
Hervé Ryssen
vedeti tot de acelasi autor filmul:
Complot contre la race blanche !
http://www.youtube.com/watch?v=6ivfzKFB958&feature=youtu.be
cartile acestui formidabil autor se pot comanda la autor – are editura personala:
Hervé Lalin
14 Rue Pierre Brossolette
92300 Levallois
France
rasa alba e condusa de dementi albi sau de „albi” ce se dau ca albi si ii sapa mormantul in favoarea semitilor musulmani
Cred ca ai probleme cu capul, cu exprimarea….
Domnule Djuvara, tot mai credeti ca Nasterea lui Cristos din fecioara Maria este un basm? Sau ncepeti sa (intre)vedeti adevarata cauza a dezastrului pe care foarte plastic il creionati si pentru care va felicit.
Asta este Europa: sa crezi in Cristos, sa recunosti minunea intruparii Lui, sa recunosti defapt Adevarul. Adevarul a adus atata stralucire in Europa!
Pai dragul meu adu niste dovezi concrete si gata, nu te mai da de ceasul mortii pentru prietenii tai imaginari….
„Pentru credincioşi, nicio dovadă nu este necesară. Pentru necredincioşi, nicio dovadă nu este posibilă.” Tu de care parte te afli? In plus nu sunt dragul tau!
In orice caz ma bucur ca ai spus „Prietenii tai”, ai avut tu ceva inspiratie de care nu esti constient.