AUR, alături de românii din Austria |
|
La sfârșitul săptămânii trecute am efectuat o vizită în Austria, unde m-am întâlnit cu românii din Innsbruck și cu cei din Linz pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă aceștia departe de casă.
Este datoria noastră să fim alături de toți cetățenii români, să aflăm dificultățile prin care trec pentru a găsi soluții la problemele acestora. Iar noi, parlamentarii AUR, am promis că vom susține milioanele de români care trăiesc în afara granițelor țării și vom merge către comunitățile de români oricând va fi posibil.
Românii din diaspora reprezintă o prioritate pentru noi și vom depune toate eforturile în continuare pentru a crea condiții optime ca aceștia să revină acasă. |
|
Prea multe instituții, prea multe legi, prea mulți primari, prea mare hățișul birocratic |
|
Împreună cu parlamentarii AUR am organizat cea de-a doua ediție a Forumului Aleșilor Locali cu tema „Redefinirea administrației publice locale – eficiență, transparență, inovație”. Evenimentul a reunit aleși locali de la toate partidele din România, invitați de peste hotare și specialiști în domeniul administrației publice.
Le-am spus celor prezenți că România are prea multe instituții, prea multe legi, un hățiș birocratic care împiedică poporul român să respire. De aceea, propunerea noastră este reducerea a două treimi din instituțiile de la nivel local și, cel mai important, de la nivel central.
E nevoie de curaj, e nevoie de viziune, e nevoie să înțelegem unde vor fi comunitățile noastre de mâine. Și cel mai important, primarii actuali nu trebuie să mai accepte să fie umiliți de cei care ne conduc. Împreună vom redefini administrația publică și vom elimina criteriului politic în alocarea banilor publici. |
|
Românii din diaspora, lăsați de izbeliște de politicienii trădători de la București |
|
Săptămâna trecută am fost la Bruxelles, unde am participat, alături de Cristian Terheș, la Forumul oamenilor de afaceri români din diaspora. Le-am transmis celor prezenți că eșecul actualei guvernări PSD-PNL în privința aderării la Spațiul Schengen ne afectează în calitate de persoane fizice, pentru că trebuie să stăm la controale de frontieră, dar mai ales ne afectează mediul de afaceri.
Spunem lucrurilor pe nume, și anume că în următorii ani nu vom mai avea posibilitatea aderării la Spațiul Schengen. Pentru noi, este șocant să vedem discriminarea de care avem parte în instituțiile europene, să vedem faptul că există o Europă cu două viteze și că avem noi, ca români, calitatea de cetățeni de mâna a doua ai Uniunii Europene.
Acest lucru nu se va mai întâmpla de anul viitor, atunci când vom trimite patrioți în Parlamentul European, români care să țină cu românii și care să lupte de la Bruxelles pentru a ne fi respectate suveranitatea și identitatea. |
|
Caravana medicală AUR continuă să facă bine România |
|
Caravana Medicală „AUR pentru SĂNĂTATE!” străbate în această perioadă întreaga țară, oprind în comunele aflate la distanțe mari de spitale și asigurând asistență medicală gratuită celor aflați în nevoie. Acolo unde statul refuză să se intereseze de soarta medicală a românilor, am venit noi să oferim servicii medicale de stomatologie, oftalmologie, medicină de familie, ecografie, analize de sânge.
În această săptămână vom fi în Arad. Luni și marți am oprit în comuna Birchiș, miercuri și joi vom fi la Beliu, iar vineri și sâmbătă în comuna Hălmagiu. De asemenea, din 8 ianuarie vom ajunge în Hunedoara, Alba, Sibiu și Brașov.
Pentru că suntem partidul faptelor, nu al vorbelor, am adoptat o rezoluție prin care s-a decis continuarea și extinderea Caravanei Medicale în 2024, pentru a acoperi un număr mai mare de zone defavorizate și pentru a facilita accesul la servicii medicale în comunitățile defavorizate. De asemenea, vom dezvolta și implementa noi programe menite să sprijine românii pentru un stil de viață sănătos. Împreună facem bine România!
Vezi aici cum am fost întâmpinați săptămâna trecută în Timiș: https://www.facebook.com/partidulAUR/videos/257487007344538 |
|
Infrastructura din România, prioritară |
|
Săptămâna trecută, alături de membri și simpatizanți ai AUR, precum și de specialiști în domeniu și analiști economici, am organizat, în Parlament, dezbaterea cu tema „România – placă turnantă a transporturilor europene”.
Împreună cu cei prezenți am dezbătut soluțiile pentru reconstrucția și dezvoltarea în mod armonios și eficient a tuturor modurilor de transport din țara noastră, precum și pentru crearea unei strategii naționale de lungă durată care să pună în valoare avantajul poziționării geostrategice a României.
Am ajuns la concluzia că avem constructori, însă la licitații se pun condiții foarte dure care nu pot fi îndeplinite de firmele din România, ceea ce le oferă prilejul firmelor dubioase din afara țării să ia banii și să nu mai finalizele proiectele.
Nimeni, în afară de AUR, nu vorbește în programe de guvernare, planuri, discursuri, de sistemul de transport. Când vom ajunge la guvernare ne vom preocupa de proiectele de infrastructură cu adevărat importante, care să asigure suveranitatea și securitatea statului. |
|
Arafat, Streinu-Cercel și Rafila, încă trei nume care trebuie cercetate privind achizițiile din pandemie |
|
Împreună cu parlamentarii AUR am solicitat extinderea cercetării penale pentru achizițiile din timpul pandemiei și la Raed Arafat și la Adrian Streinu-Cercel, cel care, în timpul unei emisiuni televizate, s-a denunțat cu privire la sponsorizările primite din partea unei companii farmaceutice producătoare de vaccinuri.
Credem că este absolut necesar ca după Mihăilă, Voiculescu și Cîțu, să se extindă această cercetare penală și să fie inculpați și ciocli pandemiei, Raed Arafat, Adrian Streinu-Cercel și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS de la acea vreme.
Anul trecut, la inițiativa AUR a fost înființată o comisie de anchetă care să investigheze achizițiile din perioada pandemiei. Și, deși nu am fost lăsați să conducem această comisie, noi vom continua să luptăm pentru ca adevărul să iasă la suprafață, iar cei vinovați de risipirea banului public să fie trași la răspundere. |
|
Coaliția antiromânească PNL-PSD a uitat de copiii țării |
|
Deși am anunțat din prima zi de sesiune parlamentară din 1 septembrie, nici până astăzi Programul „Cornul și Laptele” nu funcționează în marea majoritate din județele țării. Ne spun că nu sunt bani. Nu sunt bani nici pentru decontarea transportului elevilor în multe județe din țară.
Copiii din mediul rural care aveau nevoie de transport, care aveau nevoie de acel corn și de laptele acela fără pic de grăsime, nu le mai primesc, din păcate. Nu așa trebuie să arate o țară care își protejează toți cetățenii și pe cei din zonele defavorizate.
În vreme ce PSD și PNL îi ignoră pe români, noi ne gândim și la oamenii necăjiți, și la oamenii aflați în nevoie, și la copiii României. În aceste zile, am oferit copiilor cadouri de Sfântul Nicolae, șansa să simtă bucuria Crăciunului. Actualul Guvern nu reușește să facă asta pentru copiii României nici acum. |
|
AUR, concert caritabil pentru copiii nevoiași! |
|
Săptămâna trecută, alături de colegii din AUR, membri și simpatizanți, am organizat Festivalul Singfest în localitatea Singureni, județul Giurgiu, unde a avut loc și un concert caritabil pentru familiile nevoiașe din zonă.
În cadrul evenimentului am invitat peste 2000 de copii de la centre de plasament, de la diferite școli din Giurgiu și Teleorman, cărora le-am oferit cadouri de Moș Nicolae și, în avans, de Moș Crăciun. De asemenea, părinții lor au primit în dar 500 de brazi argintii recoltați din Căpâlinița, Harghita.
Împreună putem aduce lumină în inimile celor aflați în nevoie! |
|
Kelemen Hunor, noi atacuri la adresa României |
|
În timp ce românii sărbătoreau Ziua Națională a României, liderul UDMR, Kelemen Hunor, se afla la Washington, unde arunca din nou cu noroi în România, vorbind despre o așa-zisă stare deficitară a drepturilor comunității maghiare din România.
Colegul meu Dan Tanasă a criticat aceste minciuni, despre care a spus că trădează loialitatea lui Kelemen Hunor față de un stat străin, nu față de București. Aceste afirmații sunt inacceptabile din partea unui demnitar al statului român.
În viitoarea guvernare AUR, UDMR va primi zero lei de la bugetul de stat pentru a finanța această atitudine șovină, xenofobă și antiromânească. Vom finanța activitatea comunității maghiare din România, în rândurile noastre existând membri cotizanți, însă nu mai putem continua să finanțăm această atitudine antiromânească a elitei politice maghiare din România. |
|
Suntem alături de producătorii și de antreprenorilor români |
|
În anul 2023, România a atins un deficit comercial uriaș, de peste 34 miliarde de euro, importând mai multe produse de consum și produse alimentare decât a exportat. Nicio companie românească și niciun fermier român nu pot concura cu cele din UE, acolo unde subvențiile acordate sunt de două ori mai ridicate decât la noi.
Noi, cei de la AUR, ne propunem să sprijinim producătorii autohtoni și afacerile românești prin implementarea unor politici economice care să promoveze dezvoltarea și prosperitatea în interiorul țării. În acest sens, în cadrul Congresului Extraordinar din 2 decembrie desfășurat la Alba Iulia a fost adoptată „Strategia de propagandă politică a AUR de Susținere a Producătorilor Români în 2024”.
Prin cumpărarea produselor românești, susținem pe frații, părinții și copiii noștri, vecinii, prietenii și familiile. Acest lucru contribuie la consolidarea solidarității naționale și la stabilitatea economică a țării. Vom continua să investim timp și resurse în educație, cercetare și promovarea produselor noastre pe plan intern și extern. |
|
Pe 15 decembrie, va avea loc lansarea Organizației Oamenilor de Afaceri. Astfel, invităm toți antreprenorii să ni se alături acestui demers și să contribuie la construirea unui mediu de afaceri puternic și competitiv. Dacă știi vreun antreprenor, invită-l din partea mea la evenimentul de la Palatul Parlamentului: https://partidulaur.ro/oa/ |
|
|
|
|
Comenteaza