Din ultimul cuvânt al lui Radu Gyr la procesul din 1945

 

 

Domnule Preşedinte, Domnilor Judecători ai Poporului,

…Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, Dvs. toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine, o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte.

Prăbuşiri de idealuri, năruiri de aspiraţii înregistrăm cu toţii. Şi, poate, uneori greşim tocmai în credinţele noastre cele mai curate, cele mai cinstite. Istoria va vedea unde am greşit şi unde nu  (…)

Actul de acuzare reţine, din toată acea “circulară”, datată 14 Octombrie 1940 şi aflată în dosarul meu la fila 79, numai… titlul şi semnătura! Faptul de a fi utilizat formula camarade şi de a fi iscălit comandant legionar a fost socotit atât de primejdios, de subversiv, încât se cuveneau neapărat menţionate într-o ordonanţă definitivă care mă acuza de… crimă de război şi de dezastrul ţării!

(Acuzarea: Domnule Radu Gyr, noi am citat acea ‹‹circulară›› numai pentru a stabili calitatea dumitale de ‹‹comandant legionar››!”).

Numai pentru atât? Dar nu era nevoie de atâta zel şi de atâta efort, căci eu însumi declarasem fosta mea calitate de “comandant legionar”, chiar în cursul primului meu interogatoriu, la 29 Martie. Totuşi, eu vă voi ruga, Domnilor Judecători ai Poporului, să-mi îngăduiţi lectura integrală a faimoasei “circulare” criminale, ca să vă daţi bine seama în ce fel instigasem eu la “violenţe” şi “atrocităţi” pe legionarii din teatre: “Camarade, încă o dată de la d-ta aştept întâiul exemplu şi aici, în teatru. Fii corect, răbdător, modest şi acum, în vremea biruinţei, aşa cum ai fost şi în timpul prigoanei. Fii primul la datorie, la muncă, la sacrificiu. Înăbuşă interesele personale şi priveşte, cu încredere şi avânt, numai spre realizarea unui alt destin al Artei româneşti. Demn, corect, muncitor, gata de jertfă, să fii, permanent, întâiul exemplu pe linia morală. Trăiască Legiunea şi Căpitanul. Semnat: comandant legionar Radu Gyr”(…)

Răsfoindu-mi-se pomenita activitate (legionară), mi se  impută un articol publicat la 15 Ianuarie 1938 şi îndreptat împotriva fostului ministru Victor Iamandi. Articolul era intitulat Amurgul unei bestii şi se raporta, fără ocolişuri, la asasinarea unor foşti camarazi ai mei – Virgil Teodorescu, Niţă Constantin, Sterie Ciumetti şi alţi şapte – din ordinul lui V. Iamandi. Îi reproşam fostului ministru de interne sângele nevinovat care îi năclăise mâinile şi sufletul. Da, l-am atacat violent pe Iamandi. Dar, mă întreb, am atacat oare un stâlp al democraţiei, pentru ca azi, în numele democraţiei, să i se poată lua apărarea? Nu, Iamandi a devenit, cum se ştie, un stâlp al dictaturii carliste, iar Domniile voastre nu puteţi să mă învinuiţi pentru atacurile mele împotriva unei unelte dictatoriale… Altminteri, unde v-ar fi consecvenţa?!(…)

Nu vreau însă să trec peste acest capitol al acuzării fără să mă întreb de ce onoratul Minister Public n-a cules, din toată activitatea mea gazetărească din paginile Bunei Vestiri (1937-1938), şi atitudinile mele cele mai frecvente, incluse în articolele gâlgâitoare de atacuri împotriva corupţiei, de orişiunde ar fi venit ea, a dezmăţului şi a panglicarismului politic? Fiindcă asta era lupta mea adevărată prin presă (…)

O altă învinuire formulată împotriva mea a fost aceea de “spirit rasial”, de “ură de rasă”, de “antisemitism”. V-am arătat în ce consta antisemitismul meu teoretic. Să-l vedem şi practic, aplicat pe teren. Apărarea, prin D-l avocat Emil Caliga, v-a citit aseară câteva depoziţii găsite în dosarul meu, depoziţii ale unor martori evrei audiaţi în cursul instrucţiei: Maria Sandu-Holerman, Al. Marius, Marin Rosu-Goldenberg, Petru Comarnescu şi Otilia Cazimir. Din ele aţi putut vedea clar cum i-am prigonit eu pe evrei. Şi asta, când? Atunci când eram director general al teatrelor în plin regim legionar, când mă puteam manifesta în voie cu toate patimile şi urile mele. Aşa mi-am dat eu arama pe faţă: creând teatre.