QUOD LICET IOVI, NON LICET BOVI

Au existat in istoria omenirii momente în care a existat culpabilizarea în masă, colectivă, a unui grup, a unei comunități, a unei etnii. Un astfel de exemplu îl constituie situația evreilor în Germania nazistă.

Desigur, și aici există excepții: în primul rînd cazul lui Reinhard Tristan Eugen Heydrich, favoritul lui Hitler, ajuns al treilea om în ierarhia Reich-ului (adjunct al lui Heinrich Himmler la conducerea RSHA (Reichssicherheitshauptant – Oficiul general pentru siguranţa Reichului); a fost şeful Gestapo (Die Geheime Staatspolizei – politia secretă de stat), al SD (Sicherheitdinst – siguranţa statului) şi al Kriminalpolizei (poliţia criminală), cel care a conceput “soluția finală”, adoptată la data de 20 ian. 1942 la conferința de la Wannsee (soluția finală nu era, cum se susține mincinos, uciderea evreilor, ci internarea evreilor în lagăre) – Heydrich avea o bunică evreică; în al doilea rind, armata germană (Werhmacht – armata terestră, Luftwaffe – aviaţia militară şi Kriegsmarine – marina de război) a numărat cca. 150.000 soldaţi, gradaţi, ofiţeri și generali care aveau origine evreiască (unul sau doi bunici evrei); în al treilea rind, în anul 1940, organizaţia paramilitară (teroristă) evreiască Lehi a contactat autorităţile naziste, oferind acestora sprijinul în război în schimbul izgonirii britanicilor din Palestina și tot în 1940, spre sfîrşitul anului, organizaţia sionistă dizidentă de extremă dreaptă ”IZL în Israel” a căutat o înţelegere cu naziştii în scopul reînfiinţării statului evreu în graniţele sale istorice, pe baze naţionale şi totalitare, aliat al Reichului german; iar în al patrulea rind, Judenrat (consiliul evreiesc), organizație colaboraționistă, era cea care propunea care evrei să fie lăsați liberi și să părăsească Europa. Despre îndelungata şi excelenta colaborare a evreilor sionişti cu autorităţile hitleriste, au scris Roger Garaudy (“Procesul sionismului israelian”), Maurice Rajsfus (”Evrei în colaboraţionism”) şi Lenni Brenner (“51 documente: colaborarea sioniştilor cu naziştii”).

În orice caz, un număr enorm de evrei nevinovați și-au pierdut tot avutul și au ajuns în lagăre, unde mulți au pierit (nu atît de mulți cît se susține – mă tot gîndesc la faptul că acuzațiile aduse lui Lech Walesa de colaborare cu securitatea poloneză au apărut după ce placa comemorativă de la Auschwitz a fost înlocuită cu alta, în care numărul victimelor a scăzut de la 4 milioane la 1,5 milioane, și continuă să scadă).

Pe bună dreptate, evreii cer să ținem minte ce s-a întîmplat pentru a nu se mai repeta.

Dar uite că se întîmplă! În parlamentul României, unde urmașul victimelor de acum opt decenii, impune culpabilizarea în masă!

De Ziua Femeii, în senatul României, deputatului Silviu Vexler i s-a permis să batjocorească istoria țării și eroii neamului. L-a declarat pe Valeriu Gafencu, “Sfîntul închisorilor” criminal!

Haideți să facem un exercițiu de logică. Vasile (sau Ion, sau Gheorghe, etc.) este pionier (sau utecist). Vasile (sau Ion, sau Gheorghe, etc.), se îmbată și o violează pe Maricica (sau Leana, etc.), iar aceasta moare. Conform lui Vexler, toți pionierii (sau uteciștii) sînt criminali!

Ce vă scriu acum nu este auzit la coadă la carne sau la cîrciumă, este un dosar pe care l-am citit personal și am scris despre el. Un elev din Tîrgoviște, membru în Frățiile de cruce, care a fost condamnat pentru rebeliune legionară, deși în Tîrgoviște nu fusese rebeliune! Fusese condamnat pentru apartenența la mișcarea de tineret a partidului aflat la guvernare, după ce acesta pierduse guvernarea!

https://www.justitiarul.ro/7830-2/

Ce probe are Vexler că adolescentul Valeriu Gafencu, membru al Frățiilor de cruce a fost un criminal? Că legionarii, în masă, au fost niște criminali? Că Mișcarea Legionară a fost fascistă, în condițiile în care la Nuremberg nu Mișcarea Legionară, ci GEG-ul (actualul FDGR, condus mulți ani de Iohannis) a fost declarat ca atare?

Unora li se permite să transforme masacrarea unor nevinovați în sărbătoare națională, să transforme în eroi naționali teroriști sau criminali de război. Nouă, ne este interzis să ne omagiem eroii.

Vă dau cîteva exemple.

Purimul constituie pentru evrei o sărbătoare a bucuriei, ziua în care au scăpat de cei care vroiau moartea evreilor din Babilon (Persia). Minciună! Citiți în Biblie Cartea Esterei! Singurul dușman al evreilor era Haman, dar evreii au ucis peste 70.000 de nevinovați (bineînțeles că nu există, în afara Cărții Esterei, nici o atestare istorică asupra acestor evenimente). Un masacru înfiorător al nevinovaților este transformat într-o sărbătoare a bucuriei, și lumea civilizată este de acord!

Toți prim-miniștrii Israelului, dar toți, au fost teroriști, criminali de război sau doar au ordonat crime – sînt eroii lor! Nimeni nu protesteaza!

David Ben Gurion, cel dintîi prim-ministru al Israelului, membru al organizației teroriste Irgun, a fost cel care a conceput planul atentatului de la hotelul King David (cel mai important aeroport din Israel îi poartă numele, ca și una din cele mai mari universități, cea din Beer Sheva, Israelul este plin de străzi și școli cu numele lui, de statui și busturi).

Alt terorist Irgun (ca și mincinosul Elie Wiesel) a fost Menachem Begin, cel care a dus la îndeplinire atentatul ucigînd aproape 100 de nevinovați, de asemenea prim-ministru al Israelului, laureat al premiului Nobel pentru pace.

Iată un erou omagiat în Israel:

In ziua de 25 februarie 1994, evreul american Baruch Koppel Goldstein (1956-1994, maior medic în rezervă în armata israeliană) a pătruns în Moscheea Patriarhilor din Hebron avînd asupra sa o armă automată şi, deschizînd focul asupra credincioşilor musulmani aflaţi la rugăciune, a ucis 29 dintre aceştia şi a rănit 150, pînă cînd cei care au scăpat de gloanţe au reuşit să-l dezarmeze şi l-au linşat. Pe piatra sa de mormînt este scris: ”Aici locuieşte un sfînt… Mîinile sale sînt nevinovate şi inima sa este curată. A fost ucis ca un martir al lui Dumnezeu”). Autorităţile evreieşti au tolerat osanalele publice aduse acestui criminal scelerat.

Iată cum evrei criminali de război, după 1990, cînd în Polonia și Lituania a început ancheta împotriva lor, au fugit în Israel, care a refuzat să îi extrădeze:

Foarte puţin cunoscut este faptul că după eliberarea lor, nu toate lagărele de concentrare naziste au fost închise. Unele dintre ele, puse de NKVD sub conducerea evreilor, şi-au continuat activitatea “găzduind” germani, silezieni (consideraţi ca fiind germani) şi chiar polonezi, supuşi aceluiaşi regim de exterminare ca şi cel nazist. Cel mai cunoscut exemplu îl constituie lagărul de la Zgoda, lagăr de muncă nazist eliberat în decembrie 1944 şi evacuat în ianuarie 1945, transformat între februarie şi în noiembrie 1945 în lagăr NKVD condus de evreul Salomon Morel (1919-2007). Aici, pe criterii exclusiv etnice, au fost închişi 6.000 bărbaţi, femei, bătrîni; au fost închişi, împreună cu părinţii lor, copii între un an şi jumătate şi 7 ani. In mai puţin de un an de zile, numai la Zgoda şi-au pierdut viaţa, oficial, 1.855 deţinuţi, cei mai mulţi de tifos; cadavrele erau aruncate în gropi comune. Deţinuţii nu primeau nici un fel de îngrijiri medicale şi erau torturaţi sistematic, adesea de Morel personal. Lagărul de la Zgoda nu a fost o excepţie, ci doar unul din “salba” de lagăre înfiinţate după eliberarea Poloniei, cu centrul la Jaworzno. In anul 1994, Morel a fost acuzat de Institutul Memoriei Naţionale pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii (inclusiv 1.500 de prizonieri etnici germani, ucişi din răzbunare). Cînd cazul a fost făcut public în presa din Polonia, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite, Morel a fugit în Israel. In două rînduri, în anii 1998 şi 2004, autorităţile poloneze au solicitat extrădarea sa, dar Israelul a refuzat de fiecare dată. Ultimul refuz, în anul 2005, a fost motivat oficial prin faptul că acuzaţiile ar fi false, posibil parte a unei conspiraţii antisemite.”

A doua zi după invadarea, la 17 sept. 1939, a părţii răsăritene a Poloniei de către Armata Roşie, evreii polonezi şi bieloruşii din sud-est au trecut la masacre împotriva etnicilor polonezi, minoritari în regiunea Grodno (exact cum au procedat şi evreii basarabeni şi bucovineni după invadarea pamîntului românesc în iunie 1940 de către bolşevici). Aceste pogromuri sînt cunoscute generic sub denumirea de ”Revolta din Skidel“ şi au avut loc în cel puţin 20 de localităţi. Numărul total al victimelor a rămas necunoscut, dar se ştie că polonezii au fost îngropaţi de vii (la Brzostowica Mala), ucişi în pădure (la Lerypol), ucişi prin tortură (la Budowla), etc. Singurul caz cercetat, între anii 2001-2005, de către Institutul Memoriei Naţionale din Polonia, a fost masacrul de la Brzostowica Mala – întrucît însă, la mai bine de 60 de ani de la crime, martori oculari nu mai erau în viaţă, Institutul a considerat că declaraţiile celor 16 persoane care cunoşteau de aceste orori de la supravieţuitorii morţi între timp nu pot confirma cu deplină certitudine crimele săvîrşite de evrei. Ura evreilor împotriva polonezilor care îi primiseră în mijlocul lor cu sute de ani în urmă s-a manifestat şi după anul 1945, cînd Polonia a fost eliberată de sub nazişti. Istoricul polonez Marek Jan Chodakiewicz (în prezent stabilit în SUA) estimează între 3.500-6.500 numărul polonezilor căzuţi victimă la sfîrşitul anilor ’40 răzbunării evreilor, fie urmare denunţurilor, fie urmare direct crimelor săvîrşite de evrei (desigur, nu au fost luate în calcul aici victimele securităţii poloneze, condusă tot de evrei) participarea la acest masacru (niciodată evreii nu şi-au asumat masacrele comise).

În prima parte a războiului dintre Germania şi URSS, partizanii sovietici din pădurea Naliboki (atunci Polonia, în prezent Belarus) au solicitat partizanilor polonezi din localitatea Naliboki să se alăture lor. Aceştia din urmă, fideli rezistenţei poloneze, au refuzat, preferînd să lupte alături de compatrioţii lor – dar s-a încheiat o înţelegere scrisă prin care s-au împărţit zonele de acţiune şi s-a decis să lupte împreună împotriva naziştilor, fără a se ataca unii pe alţii. Cu toate acestea, în noaptea de 8/9 mai 1943 partizanii bolşevici (evrei) au atacat localitatea, au ucis cca. 120-130 localnici (inclusiv femei şi copii) şi au furat armele partizanilor polonezi, 100 de vaci şi 78 de cai. După anul 1990, Institutul Memoriei Naţionale din Polonia a început cercetarea acestui masacru, stabilind că a fost savîrşit de partizanii din unitatea Zorin, condusă de evreul Shalom (Simcha) Zorin (1902-1974) şi de cei din grupul Bielski condus de fraţii evrei Tuvia (1906-1987), Asael (1908-1945), Alezander Zeisal “Zus” (1912-1995) şi Aron Bielski (ns. 1927).

Un alt exemplu este masacrul din Koniuchy – Polonia (azi Kaniukai, Lituania). La data de 29 ian. 1944 o echipă formată din cca. 100-120 de partizani ruşi şi evrei polonezi din ghetourile din Kaunas şi Vilnius, conduşi de Yiakov Prenner şi Shmuel Kaplinski au atacat satul Koniuchy (60 de locuinţe şi 300 de locuitori). Şi de acest masacru este legat numele sus-menţionatului Shalom (Simcha) Zorin. Spre deosebire de Lidice, unde naziştii au ucis doar bărbaţii în vîrstă de peste 16 ani, aici evreii au ucis bărbaţi, femei şi copii. Numărul victimelor a rămas necunoscut; un monument ridicat în anul 2004 în actuala localitate Kaniukai menţionează numele a 34 de victime; Institutul Memoriei Naţionale a identificat deja cel puţin 38 de nume (bărbaţi, femei şi copii); este menţionat faptul că evreul Haim Lazar Litai, în cartea sa “Distrugere şi rezistenţă“ (1985), avansează cifra de 300 de victime – aceasta înseamnă întreaga populaţie a localităţii. Civilii (bărbaţi, femei, copii) au fost împuşcaţi sau arşi de vii în casele lor (acesta este adevăratul holocaust).”

După anul 1990, oficialităţile lituaniene au devenit interesate de cercetarea crimelor de război săvîrşite de evrei împotriva civililor. În decursul anchetei, a apărut necesară interogarea lui Yitzhak Arad. Acesta (ns. 1926 cu numele de Itzhak Rudnicki) intrase în anul 1944 în NKVD, iar după ce la o vîrstă fragedă săvîrşise o serie de crime de război, în noapte de Crăciun a anului 1945 a emigrat ilegal în Palestina; aici, a continuat activităţile teroriste, de data aceasta împotriva armatei britanice iar, după constituirea statului Israel, a devenit istoric al Holocaustului, general de brigadă în cadrul Tzahal iar, între anii 1972-1993, director al Yad Vashem (Memorialul Victimeelor Holocaustului, înfiinţat în anul 1953 prin hotărâre a Knesset-ului). In anul 2007, Lituania a solicitat Israelului extrădarea lui Arad în vederea cercetării acestuia pentru executarea unor civili lituanieni şi a unor membri ai rezistenţei antibolşevice – Israelul a refuzat.”

Acestea sînt cîteva din nenumăratele crime săvîrșite de evrei rămase nepedepsite, despre care am scris sute de pagini. Vreți să va mai spun că tartorul inchiziției, Tomas de Torquemada, era evreu convertit?

De Ziua Femeii, un senator român (Sorin Lavric), s-a ridicat în senat să-i dea replica ineptului Silviu Vexler. A fost singurul! Ceilalți au tăcut! Tăcerea lor ne arată viitorul României!

Exista un demnitar român, fost luptător antibolșevic și deținut politic pentru patriotismul lui – Octav Bjoza. A luptat pentru adevărul istoric – trădătorul Florin Vasile Cîțu l-a demis din funcție. Românii, se uită la TV.

https://www.mediafax.ro/editorialistii/comentariu-marius-oprea-florin-citu-l-a-demis-noaptea-ca-hotii-pe-singurul-anticomunist-din-guvern-octav-bjoza-presedintele-asociatiei-fostilor-detinuti-politici-19959836

Dan Cristian Ionesscu