Quo Vadis, America?
De ziua națională a Statelor Unite ale Americii, ActiveNews vă oferă comentariul lui Pat Buchanan. Patrick Buchanan este comentator și analist american, fost consilier a trei președinți americani: Richard Nixon, Gerald Ford și Ronald Reagan. Este jurnalist și autor a numeroase best-seller-uri.
Dreptul natural – legea lui Dumnezeu – va fi întotdeauna deasupra dreptului comun”, a declarat Alveda King, nepoata lui Dr. Martin Luther King Jr. și lider creștin de profesie. „Dumnezeu va avea ultimul cuvânt în această chestiune.”
Dar acum judecatorul Anthony Kennedy are ultimul cuvânt.
Căsătoria între persoanele de același sex a devenit Lege a țării, fiincă dreptul homosexualilor și al lesbienelor de a se căsători este menționat chiar acolo, în al 14-lea Amendament al Constituției, care a fost ratificat în 1868. Pur și simplu, noi nu l-am observat.
Tony Kennedy a constatat ceea ce, anterior, nicio instanță judecătorească nu a băgat de seamă.
Lăsând la o parte absurditatea deciziei, aceasta reprezintă un alt pas înainte către revoluția pentru care pleda Antonio Gramsci. Înainte de a putea cuceri Occidentul – arăta marxistul italian –, trebuie să-i cucerim cultura.
Fiindcă, numai dacă modificăm cultura, putem modifica modul de gândire și credințele oamenilor. Și atunci, o nouă generație va ajunge nu numai să accepte, dar și să îmbrățișeze concepții cărora părinții lor li s-au opus din răsputeri.
Să reflectăm la ce înseamnă triumful revoluției gramsciene în vremurile noastre.
În primul rând, are loc eliminarea cu totul din viața publică a Americii și din instituțiile noastre de învățământ a credinței moștenite din strămoși, creștinismul. În al doilea rând, asistăm la răsturnarea vechii orânduiri morale prin legalizarea, acceptarea și chiar celebrarea unor comportamente despre care vechiul sistem moral ne învăța că au un efect distructiv asupra societății și indică decadența morală.
Cât de profunde sunt schimbările care s-au produs?
Până la începutul anilor 1970, Asociația Americană de Psihiatrie considera homosexualitatea drept o tulburare mintală. Până în acest secol, comportamentele homosexuale au fost considerate perversiuni și au fost chiar încadrate printre faptele penale.
Acum homosexualitatea este un nou drept constituțional, iar guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, oficiază căsătorii civile între homosexuali în fața clubului Stonewall Inn, locul unde s-a petrecut celebra revoltă a homosexualilor din 1969 împotriva raidurilor poliției.
Același lucru e valabil și în cazul avortului. Era, de asemenea, considerat un fapt rușinos, un păcat și o crimă până când Harry Blackmun și alți șase judecători au decis, în 1973, că în al 9-lea Amendament se ascunde dreptul la avort.
S-a schimbat Constituția? Nu, noi ne-am schimbat, așa cum a prezis Gramsci.
Ni se spune că America a „evoluat”, având acum alte concepții cu privire la chestiuni precum avortul și homosexualitatea. Dar, în timp ce modul de gândire, convingerile, legile și, desigur, sondajele se pot schimba, se poate schimba oare și adevărul moral?
Sunt cele Zece Porunci, tradiția creștină și dreptul natural așa cum a fost definit de [Toma de] Aquino bune pentru vremurile trecute, dar nu și pentru vremurile noastre?
Dacă ceea ce a scris judecătorul Kennedy vineri reprezintă adevărul moral, ce se poate spune în apărarea creștinismului care ne învață de 2000 de ani că homosexualitatea este un comportament cu un impact distructiv asupra societății și un semn al decăderii morale?
Cu trei decenii în urmă, cel care scrie aceste rânduri a fost criticat pentru că a spus că homosexualii „au declarat război naturii umane. Iar natura își ia, în mod nemilos, revanșa” – un discurs instigator la ură, se spunea.
Totuși, atunci când scriam aceste cuvinte, bolnavii de SIDA din America erau de ordinul sutelor. Astăzi, la nivel mondial, numărul lor este de ordinul milioanelor. Iar numărul bolilor cu transmitere sexuală din rândul tinerilor americani care s-au alăturat revoluției sexuale declanșate în anii ’60 a atins proporții pandemice.
Ar putea un adevărat „progres social” să aibă astfel de consecințe?
Dacă este o dovadă de progres ca o societate să accepte uniunile între homosexuali și să le ridice la statutul de căsătorie, atunci de ce niciuna dintre societățile înfloritoare din trecut nu s-a gândit să implementeze o reformă atât de „luminată”?
Imperiul Roman târziu și Germania din vremea Republicii de la Weimar sunt cele două exemple de societăți indulgente față de homosexualitate care ne vin în minte.
Adoptarea legii divorțului fără motivare [de comun acord] a fost o primă reformă socială promovată de elitele noastre, urmată de triumful revoluției sexuale, de distribuirea de prezervative săracilor și tinerilor și de subvenționarea avorturilor de către Federația pentru Planificare Familială din America, atunci când se ajungea în situația neplăcută [în caz de sarcină].
Ce efecte au avut aceste reforme în America?
Observă cineva o legătură între aceste reforme considerate vârful de lance al progresului social și procentul de 40 % al copiilor născuți nelegitim [în afara căsătoriei] la nivel național, sau cel de 50 % al copiilor născuți nelegitim proveniți din randul hispanicilor americani, sau procentul de 72 % al copiilor născuți nelegitim din randul afro-americanilor?
Nu se observă o legătură între situația acestor băieți lipsiți de tată și rata tot mai mare a consumului de droguri și a abandonului școlar și creșterea, în ultima treime de secol, de aproape patru ori a numărului celor care se află în închisori?
Zilele trecute, un ziar titra că, în randul albilor din America, numărul deceselor îl depășește acum pe cel al nașterilor. Această situație durează de zeci de ani în Europa, unde toate populațiile native scad vertiginos în timp ce oameni din Lumea a Treia vin în Europa din Mahgreb și Orientul Mijlociu.
Nu există o legătură între legalizarea avorturilor – 55 de milioane de avorturi au fost făcute în SUA de la sentința Roe vs. Wade [care a legalizat avortul in SUA] – și reducerea populației?
„Dumnezeu va avea ultimul cuvânt în această chestiune”, spune King.
Cu certitudine, în lumea viitoare, El va avea ultimul cuvânt. Totuși, chiar și în această lume, este greu să găsim în trecut o civilizație care L-a renegat pe Dumnezeu, care și-a lepădat credința și vechile principii morale pe baza cărora s-a dezvoltat ca civilizație, care a îmbrățișat concepții considerate de strămoșii lor degradante, și care, cu toate acestea, să fi supraviețuit.
Președintele nostru utopist o poate considera pe a noastră o „societate perfectă”.
Totuși, America nu a fost niciodată mai dezbinată și mai divizată – în privința politicii și a programelor guvernamentale, a religiei și moralității. Nici măcar nu mai putem ajunge la un numitor comun cu privire la ce este bine și rău, corect și greșit.
Mai suntem oare cu adevărat „o națiune sub conducerea lui Dumnezeu, indivizibilă”?
Traducere: Irina Bazon
America merge spre iad cu viteza luminii ……
https://www.youtube.com/watch?v=YKsR50DKXwY
Și de ce să le-o luăm noi înainte?
Pai pentru ca unii din conducere de la noi betmen, betmen:
https://www.youtube.com/watch?v=WsE-PXcJ17Y
pentru ca indivizii care sant la butoane, urmaresc ca toata lumea sa mearga in iad, si pentru acesta scornesc strategii si…pateneriate, prin strainii infiltrati ca lupii in institutiile statelor, prin cozile de topor, tradatorii si javrele autohtone….pentru a submina popoarele din interior. noi avem impresia ca le-o luam inainte, dar de fapt tot ei sant primii, pentru ca de la ei vin „valorile”, si…pentru ca sant iuti in miscare, submineaza fata, schimbarea brusca, hard, forma fara fond, la fel ca in sec. 19 cu „valori” din lupanarele lor sufletesti….dar mai ales acum, cand lupanarele lor au devenit institutii oficiale, care pervertesc demonic sensul vietii, al lucrurilor, care impun global „valorile” lor, crize, steaguri false, provocari, razboaie, „revolutii” portocalii, „primaveri” arabe, euromaidane, paine si circ, si card si cip pentru neascultatorii „extremisti” si nationalisti….aceste „valori” ne dau impresia ca santem pierduti in acesta goana nebuna spre iad.
NU ! NU SANTEM PIERDUTI ! MAICA NEAMULUI, CORABIA MANTUIRII, ORTODOXIA(pentru care si a fost declarata dusmanul lor dupa experimentul comunismului-brezinski) CARE A FOST, SI VA FI INTODEAUNA DE PARTEA POPORULUI, ESTE SI ACUM CU NOI, SA NU NE FIE FRICA ! CONDITIA E SA RAMANEM IN EA, SA NU PRIMIM INVATATURI STRAINE, SI NU VOM PATI NIMIC !
Apropos de asta, niste explicatii mai exacte despre ce urmeaza:
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=gkKhIupCUSY
Quo vadis, Europo?
Zece motive pentru a deschide granitele vomei tuturor continentelor:
argumente grele in le Nouvel Observateur aduse de cioclii Europei care se autoproclama ‘realisti’ – multiple ziare din Europa preiau diformitatea acestui articol si o propaga:
Soyons réalistes : 10 raisons d’ouvrir les frontières
http://bibliobs.nouvelobs.com/idees/20150626.OBS1607/soyons-realistes-10-raisons-d-ouvrir-les-frontieres.html
TRADUCERE MECANICA:
Realist 10 motive pentru a deschide frontierele
Guest BibliObsDe Guest pe BibliObs
Vezi toate articolele
Publicat în data de 27-06-2015 08:00
A + A –
Într-un moment în care Europa este frustrat cu sosirea imigranților, doi cercetatori care lucreaza la fluxurile migratorii ia împotriva piciorul discursul dominant. Aici motiv.
O trecere (deschis). (© LANCELOT FREDERIC / SIPA)O trecere (deschis). (© LANCELOT FREDERIC / SIPA)
ACȚIUNE
Share on Facebook
O mie 123
Share on Twitter
123
Share on Google+
16
Share on Linkedin
13
Trimite acest articol unui prietenREACȚIONA22
PRIMI ALERTE
CITEȘTE DE ASEMENEA
Refugiați, persoane strămutate, tabere planeta migranți
În cazul în care este umanitatea noastră?
Învață să gândești ca Eric Zemmour (9 puncte)
Între 2000 și 2014, 40.000 de imigranți au murit la frontierele, 22.000 încercând să ajungă în Europa, care a devenit acum, pentru ei, destinația cea mai periculoasă din lume. Pentru singurul anul 2014, mai mult de 3.500 înecat în Marea Mediterană.
Numărul morților continuă în fiecare zi. Și supraviețuitorii sunt blocate la frontierele externe, dar și interne a Europei (ca ultimele zile între Italia și Franța), înmulțirea situațiilor de rafturi, violență și umilire. În numele unei motiv să spunem că statele europene să răspundă la temerile și cerințele oamenilor pentru mai multă securitate, izolare și impermeabilitate.
Și totuși noi spunem că ar fi, mai, doar granițe mai sigure, deschise mai raționale. În contrast cu ideea prea răspândită în mass-media și discursul politic, această propunere nu este nimic naiv și fantezie nerealiste. Dimpotrivă: este deschiderea frontierelor ar cele din urmă dintr-o spirală a violenței care a revendicat deja mii de decese în rândul migranților, și trage un orizont de un adevărat azil european proiect politic și imigrația.
Aici sunt zece motive pentru care aveți nevoie pentru a deschide frontierele.
1. Deoarece închiderea frontierelor este inutil
Primul nostru argument este bun simț. Faptul migrator este un fapt social, o realitate a lumii contemporane, care este absurd de a rezista. Din dorinta de a preveni migrația este inutil să doriți să le păstrați în noaptea pentru a reuși zi. Oamenii nu aleg să migreze sau să rămână, deoarece o frontieră este deschis sau închis.
Ideea că închiderea frontierei poate limita migrației este nerealist și penal, și complet ignoră realitatea migrației. Acesta doar face deplasarea mai precară, mai costisitoare și mai periculos, transformând Marea Mediterană într-un osuar. Granițele deschise, este mai presus de toate permite oamenilor să migreze într-o condiții de siguranță și demne, este de a pune capăt tragedia care este jucat la frontierele Europei.
2. Pentru a lupta împotriva contrabandiștilor
Frontierele deschise, legalizarea mobilitățile de toate, este ucide în germene afaceri a celor care s-au făcut de marfă profesie traficului de ființe umane, în calitate de profi, și din ce în așa fel încât mai multe și mai periculoase, d o economie interdicție. Frontierele deschise, aceasta este cea mai eficientă cale de a lupta împotriva contrabandiștilor. Acest lucru este de a permite migranților pentru a ajunge cu avionul, mai degrabă decât cu barca.
3. Deoarece invazia anunțat este o fantezie
Nici o anchetă a dovedit adevărul „apeluri de aer” sau „invazii”, ca publicitate și fantezii. Peretele dintre Mexic și Statele Unite au în nici un fel încetinit fluxurile de migrație dintre cele două țări, nici deschiderea frontierei dintre India și Nepal a cauzat unui aflux masiv de migranții, cum ar fi deschiderea frontierelor în Europa Schengen.
Nici operațiunea de Mare Nostrum salvare efectuate de Italia în 2014, sau ajustările pentru migranții ilegali (600.000 în Spania, în 2005, 500 mii în Italia în anul 2006, aproape cinci milioane în Statele Unite în 2014, etc. .) nu au determinat creșterea bruscă și semnificativă a migrației „clandestină”. Ei doar permisiunea de a începe reconcilierea migranților cu societățile lor de plecare sau de sosire.
CITITLa Chapelle dar Dunkerque, Metz, Calais …
Aceste migranți invizibile
4. Pentru a permite migranților să se întoarcă acasă
Argument paradoxal, dar: deschiderea frontierei, este cu siguranță lasă migrantului, dar, de asemenea, să îi permită să plece fără griji. Mulți migranți sunt acum blocate în țara lor de destinație, de teama de a nu fi capabil de a te întoarce mai târziu dacă au venit vreodată în. granițelor deschise ar mobilitate mai fluid face și pentru a permite mii de migranți să se întoarcă acasă pentru a vedea o familie care nu pot fi văzut de mai mulți ani.
5. Deoarece migranții pot realiza potențialul lor economic
Toate studiile arata ca aportul economic al migranților în țara de destinație este chiar mai pozitivă că situația lor este în siguranță și legal. Face toate migrația legală ar dispărea de imigrare de facto „ilegal” și ar permite migranților să desfășoare potențialul economic deplin în țara gazdă.
Contribuția lor economică se referă la țara de origine: transferuri financiare de migranți a ține cont familiile lor de trei ori cuantumul ajutorului oficial pentru dezvoltare plătit de țările industrializate. Este absurd de a lega ajutorul pentru dezvoltare la controlul migrației, deoarece, dimpotrivă, este mobilitatea care este un factor de dezvoltare potențial puternic.
6. Pentru a permite progresul social
Angajarea muncitorilor străini într-o situație neregulamentară în țările bogate este un „dumping social”, echivalentul unei „relocare pe site-ul” sunt aplicate cele mai rele condiții sociale asupra lucrătorilor, fără drepturi. Legalizarea migranților le-ar oferi acces la aceleași drepturi și aceeași remunerație ca și ceilalți angajați.
Aceasta ar face vizibilă participarea lor în economia țărilor gazdă, în special prin contribuția lor – și angajatorii lor – la prestații sociale. Prin natura, migrația „ilegală” nu mai există cu margini deschise. Situații precare administrative dispar și a condițiilor de muncă îmbunătățirea și armonizarea.
CITITRefugiați, persoane strămutate, tabere planeta migranți
7. Din cauza libertatea de circulație este un drept fundamental
Dreptul de a părăsi propria țară este consacrat în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Este o chestiune de libertate și egalitate. Destinul reciproc este determinat de unde se nasc / e / s. E granițe închise care creează privilegiul de la locul de naștere, această inegalitate de nesuportat. Granițelor deschise recunoaște legitimitatea oricărui migrației, precum și dreptul la mobilitate pentru toată lumea.
8. Ia să știu mai bine proteja migranții și cei în nevoie
Acest poartă repetarea: granițele deschise, nu elimina de frontieră. Să legaliști: care sa permita libera circulație le-ar însoți mai bine, știi unde migranții și în ce condiții. Acest lucru este de a asigura că migrația are loc în cele mai bune condiții posibile pentru toți, pentru ca cei care au nevoie de protecție sunt efectiv.
9. Pentru că este posibil să se dea ospitalitate la centrul politicii
Solidaritate și a mobilizat vecinii, o rețea densă de asociații capabile organizarea primirii străinilor și de a ajuta integrarea lor, orase care creează condițiile de locuit mai bune în adăposturi pentru vagabonzi: acestea sunt formele de ospitalitate necondiționat că există deja în cadrul companiei și că un guvern ar putea să mobilizeze și să asiste, spre deosebire de războiul împotriva imigranților care formează acum sistemul formal de gândire și de acțiune.
10. Pentru a reafirma unitatea omului
În anii 1930, evrei sau exilați spaniole a devenit „indezirabil”. Astăzi, se confruntă cu revenirea la ideea că unii oameni nu sunt de dorit, avem posibilitatea de a reafirma unitatea omului și traduce această idee în politică . Împotriva obscurantism, este pur și simplu de a revigora umanismului.
Michel și François Agier Gemenne
CITITÎnvață să gândești ca Eric Zemmour (9 puncte)
Bio Express
MICHEL AGIER este un antropolog, director de cercetare la Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare si director de studii la EHESS. A publicat de Editions La Découverte, „condiție cosmopolit” (2013) și „O lume de tabere” (sub conducerea sa, 2014).
FRANÇOIS GEMENNE este un om de știință politică, lector la Universitatea din Liège și Versailles-Saint-Quentin, director executiv al programului Earth Policy la Sciences-Po. Acesta va publica în 2016 „Trăiască imigrația „în edițiile La Découverte.
CITITCine sunt acești „străini care au făcut Franța”?
Articol publicat în „Obs” 25 iunie 2015.