3/1/23, 10:40 AM Dan Diaconu: Festivalul corupţiei generalizate – gandeste.org
https://gandeste.org/analize-si-opinii/dan-diaconu-festivalul-coruptiei-generalizate/127373/ 1/2
Pentru rolul de vierme al economiei româneşti se bat multe domenii. După cum bine constataţi, sistemul juridic a
ajuns atât de puternic încât efectiv spoliază bugetul sistemului de pensii, fără a se găsi nicio soluţie de stopare.
Însă, culmea, există un vierme chiar mai mare, un parazit teribil care riscă să ne termine definitiv economic, fără
absolut niciun beneficiu. Şi, după cum veţi vedea, treburile se leagă în final de motivul pentru care sistemul juridic
o duce aşa de bine în România.
Să încep cu începutul. Public un articol şi, cum îmi e obiceiul, bag un scurt rezumat şi pe Facebook. Acolo,
cineva(regret că nu-i mai ştiu numele deoarece aş vrea să-i mulţumesc) scrie un comentariu despre o chestiune
de corupţie de acum doi ani. Efectiv n-aveam habar de ea. Mă rog, la câtă corupţie a introdus în România paradisul
occidental, e aproape imposibil să mai ţii cont de toate măgăriile. Între altele, persoana respectivă îmi indica nişte
surse norvegiene, dar şi un site românesc. Am citit în diagonală informaţiile şi mi-am promis să mă aplec asupra
problemei pentru a o documenta temeinic.
Prins în vâltoarea evenimentelor, am uitat. Aseară însă mi-au picat ochii pe link-ul pe care-l salvasem. Am citit cu
atenţie, după care am sărit la alt articol, pentru ca apoi s-o iau temeinic de la început. O să vă spun că site-ul este
neactualizat de cel puţin un an. Semn că omul care se află în spatele său, probabil, s-a plictisit să urle de unul
singur, precum câinii la lună. Însă, cu toate că informaţiile sunt vechi, sie-ul este de importanţă colosală deoarece
astfel putem vedea la lumină cel mai mare tun dat în ultima perioadă, anume cel al înarmării.
Pur şi simplu, armata română e o fraudă de la cap la coadă. Absolut toate achiziţiile făcute sunt acte de corupţie.
Nicăieri în societatea românească nu s-a furat atât de mult cât se fură în armată! Probabil doar serviciile secrete
să încerce să egalizeze situaţia, dar acolo treburile sunt mult mai „discretizate”. Ceea ce e culmea e că Armata
fură pe faţă, eludând chiar şi flexibilele legi ale ţării. Totul, în numele aşa-zisului „interes naţional”. Reţineţi: frauda
care se face acum cu înarmarea României este de departe cea mai mare fraudă din istoria ţării!
Site-ul cu pricina se numeşte https://defence-offsets-ro.com/ şi are meritul că ia la puricat aproape fiecare
tranzacţie cu arme a României, expunând-o limpede. De aici veţi înţelege că se fură la modul nesimţit. Veţi
înţelege cum „au uitat” bravii noştri strategi câteva puncte esenţiale la achiziţia inutilităţii Patriot şi cum aceasta ne
va costa alte miliarde. Cum de-au cumpărat iordanienii de câteva ori mai ieftin avioane pe care noi am dat o
avere. Şi multe, multe alte subiecte.
De aseară tot citesc şi nu-mi vine să cred că nu ne-am prins de dimensiunea corupţiei de acolo tocmai din cauză
că evenimentele s-au succedat cu o viteză atât de mare încât pur şi simplu n-am mai putut să le contorizăm. Siteul nu merge mai departe, ci prezintă la nivel brut faptele petrecute. Văzând însă dimensiunea „erorilor” din
contracte înţelegem că în spate e un buboi enorm.
E efectiv înfiorător ceea ce se întâmplă. De neimaginat! Dacă România ar avea mâine parte de un război ar pica
în câteva secunde deoarece este efectiv în fundul gol. Tot ceea ce s-a achiziţionat s-a luat doar pentru şpagă. Au
fost şpăgi atât de mari încât n-a mai rămas loc pentru acchiziţia în sine, de aceea s-au redus foarte multe
caracteristici, lăsându-se grosul pentru şpagă. Şi chiar dacă n-am avea război, Ministerul Apărării devine, pe zi ce
trece, o teribilă ameninţare la securitatea naţională a ţării deoarece foamea sa de bani e din ce în ce mai mare,
până când va deveni, ca în Grecia, de nesusţinut.
Dar oare unde s-au dus şi se duc toţi banii? Înainte ar trebui să înţelegeţi că Iohannis este cel mai mare jefuitor al
României de până acum. Sub conducerea sa, prin fapte de corupţie, s-a eludat aproape un PIB al României. A
reuşit să-l arunce în derizoriu pe băsescu, ceea ce e o performanţă majoră! Asta în condiţiile în care a reuşit să
instituie o suspectă linişte în media, prin coruperea instituţiilor de presă cu bani de la stat. Din nou, e de
neimaginat!
E timpul să ne întrebăm din nou unde s-au dus banii? E clar că au ajuns şi la jupân, însă, la fel de clar e că,
pentru protecţie, s-au dus la structurile corupte din UE şi SUA. Banii cu care România face achiziţii se împart după
un algoritm pe cât de dubios pe atât de eficient: Ambasada SUA ia partea leului şi întoarce o parte a banilor peste
Ocean, unde o groază de politicieni americani sunt susţinuţi. Desigur, şi ambasadorul îşi păstrează o sumă, doar
şi el e om. La fel funcţionează treaba şi cu europenii. Prin ambasadele lor se scurg banii din corupţia românească
spre factorii lor de decizie, care, ceva mai deştepţi, îi canalizează spre firmele care-i susţin. Mă rog, tot şpagă e!
Mecanismul este însă interesant de observat de la firul ierbii, de la modul în care tot felul de firme interpuse,
trimise de „ambasade” intervin în contractul dintre statul român şi producătorul echipamentelor. O întreagă
păduchelniţă e alimentată şi totul decurge în cel mai eficient mod posibil. Aşa e jefuit cetăţeanul român care
ajunge să moştenească o ţară supraîndatorată în care nimeni nu ştie pe ce s-au cheltuit banii.
Bugetul Ministerului Apărării e crescut continuu deoarece obligaţiile de plată asumate prin achiziţiile de arme
imaginare cresc precum Făt Frumos. De asemenea, întreaga structură din aparatul ministerial e coruptă şi direct
cointeresată prin şpăgi minore, de tipu primelor sau al pensiilor speciale pe care ajungem să le plătim tot noi.
Desigur, nimeni din justiţie nu investighează nimic. De ce-ar face-o? Ei sunt puşi acolo să păstorească corupţia
oficială, nu să lupte cu ea. Vă spuneam la începutul articolului că pensiile speciale ale magistraţilor au ajuns să
ameninţe stabilitatea bugetului de pensii. Nu se va face nimic în vederea corectării acestei aberaţii deoarece şi
aici e o formă de corupţie: magistratul care joacă aşa cum i se cântă are parte de beneficii precum pensionare la
45 de ani, pensie de nabab şi o viaţă în care tot „sistemul” închide ochii la abuzurile pe care le comite. A fi
magistrat echivalează cu a fi un mic jupân intangibil, asta, desigur, dacă joci după muzica oficială.
Iată imaginea necosmetizată a realităţii. În toate contractele militare, Ministerul Apărării a eludat legea offsetului.
De ce? Pentru că astfel pică o bună parte a circuitului de şpagă. Asta e realitatea! În timp ce vă spun poveşti
despre cum vă apără americanii de ruşi, corupţii fură de sting. Aşa cum au făcut şi-n Pandemie. L-a luat cineva la
întrebări pe Plăvan pentru ventilatoarele pe care el el comandase şi care n-au ajuns în România? A investigat
cineva buboiul ăla în care s-a furat la lumina zilei sub protecţia stării de urgenţă/alertă? Mai ţineţi minte cum au
scos ei armata pe străzi ca să lupte cu virusul?
Citiţi articolele din site-ul pe care vi l-am dat şi veţi avea o imagine cât se poate de clară a realităţii!
Autor: Dan Diaconu
Da, binee, nu a dorit Turcia! Asta este argumentul forte…. Dar la Incirlik este una din cele mai mari baze militare US terestre si aero, inclusiv cu multiple capabilitati N, din care se aloca si Turciei, la cerere, peste 50 lovituri!
A devenit asa o moda, de bonton sa urli ca …. la junghiere numai si numai antiamericanisme!
*Nu mor de dragul niciunui strain, dar rusii imi repugna!
Defetistul asta, autor: Dan Diaconu, face aprecieri fara concret!
Care sut acele afaceri oneroase?
De ce sistemul Patriot este inutilizabil?
Stie care sunt diferentele dintre un program de achizitie prin licitatie si unul Guvern la Guvern?
Se pricepe si la tehhnica militara sau il intereaseaza banii pe articol, stiind ca nimeni din MApN nu are timp si motiv sa-i raspunda?
Da, este democratie…..! Eu o respect, dar nu inseamna ca si inghit orice!
O bază strict americană, nu N.A.T.O.!
Există documentul!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Alertă! Brațul Chilia, bază militară U.S. Navy
Redactia ART-EMIS
01 Martie 2023
Baza americana CCOMS Delta Dunării
Oficialitățile din Colonia Corporatistă sub Ocupație Militară Străină România nu informează Națiunea Română despre modul infam în care aceasta este târâtă într-un război care nu este al nostru. Poporul român vrea pace, nu război. Incompetenții și trădătorii de țară care se află la „pupitrele” operative și slujesc alte interese decât cele ale cetățenilor români trebuie să plece. Să lase loc românilor pentru a-și apăra „Țara și nevoile și Neamul!”. Go home U.S. Navy! Go home Uncle Sam! Go home N.A.T.O.! Luți-vă și slugile: Iohannis, Ciucă, întregul guvern al C.C.O.M.S. și clasa politică trădătoare a intereselor naționale! Vă supunem atenției un text preluat în conținutul căruia veți găsi informații pe care oficialitățile C.C.O.M.S. le trec sub tăcere. (Redacția)
Ucraina draghează Canalul Bâstroe – U.S. Navy își face bază militară pe Brațul Chilia[1]
Uite că, deși Klaus Iohannis s-a supărat ca președintele pe „românii mei” pentru că s-au „inflamat” din cauza unei „bagatele” ca Delta Dunării, „gunoiul” scandalului Bâstroe încă nu poate fi ascuns sub preșul propagandei operative. Mai mult decât atât, ghinion, dragarea abuzivă, cel puțin după prevederile exprese ale Convenției de la Belgrad, a Canalului Bâstroe de către navele ucrainene sub pavilion tanzanian nu este, din păcate, decât „răul cel mic”…
Cea mai mare parte a halucinantei facturi de plată totale va fi suportată din impozitele românilor
Pentru că opinia publică românească – Europa fiind preocupată exclusiv de colectarea taxelor pentru ajutorarea „cu orice preț” a Ucrainei lui Zelenski – s-a pierdut deja în „perdeaua de fum” aruncată geo – strategic asupra transformării Canalului Bâstroe într-o cale de acces maritimă pentru vasele de mare tonaj. Iar în tot acest timp, adevăratul punct fierbinte de pe harta operativă a Deltei Dunării se află pe Brațul Chilia! Cel care, în timp ce „frații” ucraineni vor transforma Bâstroe în propria lor Dunăre, va deveni locația amplasării celei „de-a patra baze americane” în România! Marina Militară americană – U.S. Navy declanșând deja procedurile pentru alocarea fondurilor necesare unei baze navale proprii. Bineînțeles, doar o mică parte din fonduri. Pentru că – ăsta Parteneriat strategic! – cea mai mare parte a halucinantei facturi de plată totale va fi suportată tot din impozitele românilor de rând. Da, da, aceiași români aliați „de mâna a doua” care oricum nu au voie să intre în Statele Unite ale Americii fără vize…
O bază strict americană, nu N.A.T.O.! Există documentul!
Ce este drept, cu deja tradiționalul exces de slugărnicie afișat în „legăturile bilaterale” cu marile Cancelarii occidentale, „bărbații de stat” de la București nu vor îndrăzni să scoată nici măcar o vorbă despre acest subiect. Obediența ajungând la cote atât de slugarnice, încât autoritățile de la București ar fi în stare să își ia ele „fapta”, doar pentru a nu fi nevoite să deranjeze barem cu o banală întrebare… Cea dacă nu cumva era nevoie să ni se ceară și nouă părerea dacă mai suntem sau nu dispuși să găzduim și să finanțăm construcția și costurile aferente unei noi baze militare în România. O bază strict americană, ci nu una N.A.T.O.! Ca și în cazul celei de la Mihail Kogălniceanu de altfel… Ca să nu mai vorbim că amplasarea acesteia într-un ecosistem natural nu doar unic în Europa, dar și atât de sensibil, ar fi trebuit să facă obiectul și unei obligatorii cercetări a specialiștilor de mediu. Dar nu, dacă de Bâstroe se mai permite uneori „răsuflarea” câte unei „supape” care să mai elimine din crescânda nemulțumire populară, iată că de baza militară navală de pe Brațul Chilia nu se va face referire nici măcar cu o dezmințire oficială. Mai ales că „beneficiarii legali” ai unui raport contra-informativ care le-a parvenit încă de la sfârșitul anului trecut iar au „înghițit” asigurările date de sistem cu privire la documentarea acestui plan. Numai că, ghinion, uite că raportul nu a dispărut!
Ecosistemul Deltei Dunării este lovit din toate părțile
Astăzi publicăm doar unul dintre documentele incendiare[2] care ar fi trebuit să ducă la convocarea de îndată a Consiliului Suprem de Apărare a Țării! Numai că, pentru cunoscătorii sistemului cel puțin, intrarea în posesia noastră a acestui document guvernamental ucrainean arată nu doar că mai avem încă, din fericire, o structură contrainformativă în România zilelor noastre, dar și că se mai poate face ceva… Pentru că partea română a fost cu adevărat informată de către ucraineni, încă din luna iulie a anului trecut. Mai mult chiar, după cum susțin sursele noastre, Kievul s-a mulțumit să ne transmită sec că au primit O.K.-ul americanilor de a face ce vor la Bâstroe! Ceea ce și fac… Mai ales că „internaționalizarea” părții de nord a Deltei Dunării va continua cu „inevitabila” amplasare a unei baze navale militare a U.S. Army pe Brațul Chilia. În timp ce partea română va trebui să se mulțumească doar cu gestionarea sudului turistic al Deltei Dunării. Cel puțin până ce nu va fi secat și acesta cu totul de lucrările faraonice de dragare de pe canalul Bâstroe…
A patra bază
Iar dacă despre documentul publicat astăzi puțini, foarte puțini lideri politici și chiar șefi de servicii secrete de la București aveau știință, cu totul altfel stau lucrurile cu intenția americană de a mai „reloca” o bază militară în România. Mai ales că deja „bubuise” public, în Occident, printr-un post de radio finanțat chiar de către Congresul Statelor Unite ale Americii, știrea despre un proiect de lege aflat pe masa de lucru a. Congresului Statelor Unite ale Americii! Astfel fiind „diseminată în fluxul informativ” știrea despre o prevedere a noii Strategii de Dezvoltare și Securitate a regiunii Mării Negre care urmează să fie adoptată de către Senatul S.U.A.
În proiectul noii Strategii deja prezentat de „portavocea” Congresului S.U.A. scriind negru pe alb despre „necesitatea unei investiții într-o flotă militară flexibilă a Mării Negre, cu componente de apărare și supraveghere navală și aeriană”.
După supravegherea aeriană asigurată de la Baza Kogălniceanu, urmează și cea navală
Dacă „supravegherea aeriană” ar putea fi eventual asigurată și de către avioanele bazei americane de la Mihail Kogălniceanu, în ceea ce privește componenta navală este clar că noua bază trebuie construită de la zero. Prea multe dintre serviciile secrete românești tăcând – deși au fost informate din timp! – că U.S. Navy, „arma” aleasă să gestioneze noua bază americană din România s-ar fi decis pentru un amplasament strategic pe Brațul Chilia, cu ieșire la Marea Neagră. Ceea ce înseamnă implicit faptul că, deși nu își va pierde suveranitatea asupra acestui „braț” al Deltei Dunării, statul român va ceda o parte a teritoriului național în vederea exploatării strict militare a acesteia de către un alt stat! Fie el și partener strategic…
Turcia nu a vrut. Nici Bulgaria.
Desigur, dacă România se „va trezi” cumva și debila clasă politică de la noi – că de la soroșizata societate civilă oricum nu mai avem nicio așteptare în acest sens! – va cere lămuriri cu privire la acest proiect militar secret, autoritățile americane ar putea simți barem o oarecare presiune publică. Mai ales că noua strategie aflată în discuțiile Senatului S.U.A. a fost pusă în discuție în urma refuzului Turciei de a permite orice formă de acces pentru U.S.Navy în Marea Neagră, de pe teritoriul turcesc! Realitate menționată expres în strategia navală pe care U.S.Army urmează să o promoveze în „Regiunea Mării Negre”.
De asemenea, nici Bulgaria nu a fost de acord ca măcar să deschidă vreun subiect de discuție pe această temă…
Astfel că, pe „repede înainte”, americanii au decis ca noua baza militară navală cu ieșire la Marea Neagră și menită a supraveghea flota rusă să fie instalată în România! În Delta Dunării! Pe Brațul Chilia! Că doar aici nu are cine să se opună… Chiar și dacă în documentul deja trimis în Senatul S.U.A. este prevăzut ca investiția să beneficieze de „cotizațiile benevole ale aliaților”…
Aranjament grafic – I.M.
–––––––––––
[1] Sursa – ALERTĂ! Brațul Chilia, predat Marinei americane – U.S. Navy – OrtodoxINFO – 27 februarie 2023.
[2] Se pare că SUA sunt în spatele dragării canalului Bâstroe de către Ucraina: Vor să facă o bază maritimă în Delta Dunării – OrtodoxINFO – 17 februarie 2023.
Se pare că SUA sunt în spatele dragării canalului Bâstroe de către Ucrai…
Un proiect de lege aflat în Senatul Statelor Unite trasează criteriile de care ar urma să țină cont administrați…