denitsoc@gmail.com 75.57.36.95 |
PROTOCRONISM – O ETICHETA PENTRU DAMNAREA NATIONALISMULUI SI TRADITIONALISMULUI ROMANESC De CD Protocronismul romanesc este un curent cultural profund preocupat de critica si istoria literara si de istoria stiintei si tehnologiei, el este reflectat in literatura, studii istorice si istoriografice. El va fi recuperat, purificat si ridicat la rangul pe care il merita in functie de scopurile lui istorice, nobile si moral inaltatoare. Protocronismul este o paradigma culturologica ale carei valente sunt inepuizabile si nu pot fi infirmate argumentat de elita Globalista si locotenentii ei, ci doar atacate injurios sau cenzurate. Nu numai sfertodocsii neokominternismului ci si cei occidentali au incercat compromiterea protocronismului, speculand anumite excese din latura sa istoriografica si asimiland integral apoi, in mod fraudulos, acest curent cu cele mai amatoricesti si ridicole aspecte ale „dacomaniei”. Scuza invocata de bursierii Fulbright, Rhodes si Soros, este ridicola si nefondata: “inegalitatea dintre țările industrializate, bogate, puternice și cunoscute de mult timp, foste metropole coloniale ale Europei de Vest, și țările mult mai puțin importante din punct de vedere geopolitic din Europa Centrală și de Est, sau mult mai puțin bogate sau mai puțin cunoscute în Asia, generează uneori complexe care hrănesc naționalismul… inclusiv în istorie.” – “Traditionalism And Protochronism In The European Context” ~ By Ashby Crowder, University of Maryland [1] Literatura despre România secolului al XX-lea a avut tendința de a portretiza protocronismul ca o resuscitare absconsa a nationalismului si traditionalismului. Singura analiză extinsă, nu insă si onestă, a protocronismului disponibilă în limba engleză rămâne capitolul din cartea “National Ideology Under Socialism: Identity and Cultural Politics in Ceausescu’s Romania” – https://academic.oup.com/california-scholarship-online/book/28571 scrisa de Katherine Verdery (n1948), un antropolog american, autoare și profesor emerit, distins al Universității City din New York. Pe aceeasi linie a damnării nefondate merge si superficialul Keith Hitchins[2], ce consideră cu semetie sfertodoctă că proclamarea “spiritului popular” românesc este dupa modelul politic și economic sovietic pe plan intern și la fel cu scopurile sovietice în relațiile internaționale. Vladimir Tismăneanu, pui de bolshevic, alt bursier al soldei sorosiste, examinând problema continuității dintr-o perspectivă diferită, susține că regimul Ceauescu a adoptat o mare parte din imaginea, retorica și stilul naționalist al dreptei pre-comuniste. Din această perspectivă, legătura fascist-comunistă, și nu conceptul de ruptură, trebuie să ghideze înțelegerea noastră despre spiritual românesc. In conceptia eronata a criticilor occidentali protocroniștii resping în mod specific principalele tendințe ale tradiționaliștilor. Desi un număr insemnat de tradiționaliști cat și de protocroniști au publicat ficțiune, poezie și critică literară, precum și lucrări politice și filozofice ce reflecta unitatea gandirii nationalist-traditională, opere valoroase si susceptibile de a contura istoria intelectuală traditională și ideologia culturală și națională. Din tabăra tradiționalistă se remarcă: Lucian Blaga, Nichifor Crainic și Constantin Rădulescu-Motru, iar de la școala protocronică: Edgar Papu, Ilie Purcaru și Dan Zamfirescu.[3] Acesti critici occidentali consideră că termenul Protocronism (din greaca antică „primul în timp”), a fost inventat inițial pentru a se referi la presupusul caracter de pionierat al culturii române si este uneori folosit ca facand referire la tendința (remarcată în mai multe versiuni ale naționalismului românesc) de a atribui dacilor și civilizației lor o calitate unică. Dacianismul fiind un alt termen românesc care descrie tendința de a atribui, bazându-se în mare parte pe date îndoielnice și pe interpretare subiectivă, un trecut idealizat țării în ansamblu, mai arata ei. Aceiasi prostituti ai condeiului si bursieri ai Globalismului mai remarcă că deși predomină în mod deosebit în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu, originea sa în erudiția românească datează de mai bine de un secol. Termenul se referă la amplificarea percepută a rădăcinilor dacice și anterioare ale românilor de astăzi. O alta idée neconvenabila acestor critici este legătura dintre monoteismul cultului Zalmoxis și creștinism, în credința că dacii au adoptat cu ușurință religia si că creștinismul a fost predicat daco-romanilor de Sfântul Andrei, care este considerat, fără îndoială, originea clară a ortodoxiei moderne românești. Ideile au fost explicate de acesti critici ca parte a “unui complex de inferioritate prezent în naționalismul românesc”, care s-a manifestat și în lucrări care nu au legătură cu dacianismul, în principal ca o respingere a ideilor că teritoriile românești au servit doar ca colonie a Romei, lipsite de inițiativă, și supuse unui aflux de latini care ar fi șters complet o prezență dacică. Trompetele Globalismului vor sa ne minimalizeze la nivel istoric si cultural asa cum au facut intotdeauna cu coloniile sau tarile mai mici si “fara importanta geopolitica”. Orice remarcare a unei personalitati istorice sau a unui eveniment istoric ce ar fi generat de spiritual romanesc/dacic este pusă sub semnul intrebarii sau al exagerarii. Bine inteles ca evenimentul national-cultural al Miscarii Legionare nu a scapat nici el ne taxat de prostitutii Globalisti. Dacianismul, apărut cel mai probabil odată cu opiniile profesate în anii 1870 de Bogdan Petriceicu Hasdeu, in Etymologicum magnum Romaniae al lui Hasdeu care susținea că dacii i-au dat Romei mulți dintre împărații ei, idee susținută în ultima vreme de Iosif Constantin Drăgan, i-a ofuscat puternic pe Globalisti. După Primul Război Mondial și de-a lungul existenței României Mari, ideologia protocronisăt și-a sporit atractivitatea. Miscarea Legionara a cochetat cu conceptul, făcând paralele considerabile între proiectele sale și interpretările a ceea ce ar fi fost mesajul lui Zalmoxis. Mircea Eliade a fost deosebit de preocupat de cultul lui Zalmoxis, argumentând în favoarea legăturilor sale structurale cu creștinismul; teoria sa despre istoria dacilor, privind romanizarea ca un fenomen limitat, este celebrată de partizanii contemporani ai dacianismului. Eseul intitulat „Protocronismul românesc”, publicay În 1974, de Edgar Papu în “Secolul XX” argumentând pentru prioritatea cronologică românească pentru unele realizări europene a scos pur si simplu din minti pe ideologii kabalisti fiind taxat ca o idée ce Ceaușescu a dezvoltat-o un concept singular după Congresul al XI-lea al Partidului Comunist din România din 1974, când a atașat dacianismul marxismului official. Dacii fuseseră favorizați de mai multe generații comuniste ca insurgenți autohtoni împotriva unei Rome „imperialiste” (cu conducerea stalinistă din anii 1950 proclamându-i a fi strâns legați de popoarele slave); cu toate acestea, cea a lui Ceaușescu era o interpretare cu o distincție distinctă motivare, făcând o legătură cu opiniile daciștilor anteriori. Globalistul nostru autohton cu origini straine, Vladimir Tismăneanu a scris: Nemaifiind susținută de o structură statală totalitare după Revoluția din 1989, interpretarea Protocronista se bucură încă de popularitate în mai multe cercuri. Medicul din New York, Napoleon Săvescu, a preluat-o după moartea lui Drăgan. Împreună, au publicat revista “Noi, Dacii” și au organizat anual un „Congres Internațional de Dacologie”. George Pruteanu a numit protocronismul drept „naționalismul sterp și paranoic”, deoarece protocronismul susține că limba dacică are originea latinei și a tuturor celorlalte limbi, inclusiv hindi și babiloniană. Protocronismul în România își are rădăcinile în doctrine naționaliste de inspirație maurrassiană[4] care au fost răspândite în țară în special din anii 1920, dar nu au fost luate în considerare în lumea academică, până la „național-comunismul” lui Nicolae Ceaușescu ce-l integrează în corpusul său ideologic pentru a-și legitima izolaționismul de lagarul socialist care l-a plasat în linie cu eroii naționali din trecut. Aceasta este o alta consideratie interesanta a criticilor Globalisti. Termenul de „protocronism” a început să circule mai frecvent în România în anii ’70 printre intelectuali pentru a desemna acest corpus ideologic care afirma caracterul unic și de pionierat al culturii române, denunțand „consecințele fatale pe care le are subordonarea culturii occidentale” și combate „pozițiile cosmopolite” ale Sincronismului lui Eugèn Lovinescu. Când regimurile comuniste s-au prăbușit, o buna parte a intelectualitatii și Biserica au abandonat marxismul pentru un naționalism delicat si un protocronism discret. NOTE: 2. Keith Arnold Hitchins (2 aprilie 1931 – 1 noiembrie 2020) a fost un istoric american și profesor de istorie est-europeană la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, specializat în România și istoria ei. 3.Dan Zamfirescu https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Zamfirescu_(scriitor) 4.Charles Maurras, născut la 20 aprilie 1868 la Martigues (Bouches-du-Rhône) și murit la 16 noiembrie 1952 la Saint-Symphorien-lès-Tours (Indre-et-Loire), a fost un jurnalist, eseist, om politic și poet francez. , membru al Academiei Franceze. |
este protocronism
si sunt „true belivers”,
intrebati la Tismaneanu.