Domnul Puiu, harnic și de nădejde colaborator / comentator pe situl nostru – vezi textul „Mossadul nu doarme…”, ne amenință cu publicarea „protocoalelor proceselor din Haifa și Cernăuți”, procese desfășurate după încheierea războiului și care au stabilit cine se face vinovat de „pogromul de la Iași, iunie 1941.
Încă înainte de 1990, Mihai Pelin se lăuda că a citit aceste „protocoale” și că ancheta desfășurată după toate regulile juridice a stabilit cu exactitate numele pesoanelor vinovate de asasinatele comise în rândul evreilor din Iași. Asasinii identificați erau cu toții militari germani.
Nota bene: în prima fază a pogromului, jandarmeria română a arestat câteva sute de evrei care au urmat toate procedurile juridice: au fost deferiți justiției, judecați și condamnați la ani grei de închisoare, iar după 23 august 1944 au fost eliberați ca niște eroi! Nici unul dintre evreii arestați de români nu a plătit cu viața acuzațiile ce li s-au adus!
Considerându-se, de către germani, că autoritășile românești au fost prea îngăduitoare, armata germană a declanșat al doilea val de arestări și de represiuni, din care au rezultat, conform autorului evreu Nicolae Minei Grunberg circa 600 de victime (iar nu 10.000, cifră lansată după 1990 de Mozes Rozen, mincinosul cu nas roșu!). Preiau această cifră din cartea dumnealor Aurel Karețki, Maria Covaci, Zile însângerate la Iași, București, Editura Politică, 1978, lucrare în care se mai precizează, concluziv, că „În România Holocaustul nu a avut loc tocmai pentru că, cu foarte puține și nesemnificative excepții, călăii cu zvastică nu numai că nu s-au bucurat de concursuri binevoitoare, oferite din proprie inițiativă, dar s-au lovit de refuz, în tentativele lor de a recruta complicități, cu caracter privat sau oficial, pentru organizarea deportărilor sau altor acțiuni de genocid”. (Din acest citat se înțelege că autorii iau în considerație și ce s-a întâmplat în Transnistria…)
Mihai Pelin mai spunea și că un alt proces s-a ținut la București, pe același subiect: Pogromul de la Iași. Cu ocazia acestui proces au fost condamnați la ani grei de temniță mai mulți agenți ai Siguranței și ai poliției, dintre care cei mai mulți nu fuseseră niciodată la Iași sau măcar în acele zile de neuitat s-au aflat în alte localități din Patria nostra Romania est! În fapt, motivul pentru care aceștia au fost condamnați era cu totul altul: avuseseră ca informatori strecurați în Partidul Comunist din România persoane, majoritatea evrei, care acum ajunseseră scule mari în PCdR…
Așadar, orocesul de la București pe bună dreptate nu este amintit de domnul Puiu, căci nu a avut nicio legătură cu „duminica aceea”, cum a rămas în mentalui comun evreiesc tragedia de la Iași. Care poate fi numită „pogrom”, cu precizarea că, deși s-a produs pe pământ românesc, nu românii au fost autorii crimelor! După 1990 s-a făcut vizibil efortul unora de a face pe placul nemților, aruncând vina pe români! A se vedea filmul făcut pe acest subiect de Gabrea, nemernicul de Gabrea. A nu se confunda cu frate-su!…
În concluzie, am fi foarte bucuroși dacă dl Puiu ne-ar trimite „potocoalele” cu care ne-a amenițat că ne va da „la cap”! Mi-e teamă că mai curând acele protocoale ne vor da apă la moara revizionistă pe care încercăm s-o ținem în funcțiune! Măcar pentru cele petrecute în România și cu autori români!
Șalom, în rest!
Ion Coja
Vă recomand să recitiți textul meu.Eu am susținut că dumneavoastră aveți aceste documente.Ceea ce nu am nu pot să trimit !