Protocoalele Kogaionului (5) Umanitatea românilor față de prizonieri

MOȘU

Protocoalele Kogaion (5) Protocoalele Kogaionului
13 februarie 2023 | Doctrina naționalistă , Holocaust

Umanitatea românilor față de prizonieri

5. Urmând această ordine de idei, ni se pare obligatoriu ca situația evreilor deportați de autoritățile române din Transnistria să fie judecată prin comparație cu situația românilor care, în aceeași perioadă, au trăit o soartă similară. Vorbim aici despre românii din Ungaria, în special cei din Nord-Vestul Transilvaniei, cedați în august 1940 Statului Maghiar de către Diktatul nazist de la Viena. De asemenea, vorbim despre românii care au gustat „umanitatea” sovietică, în Siberia, mai ales la Vorkuta, fie ca prizonieri de război, fie ca populație civilă detașată și deportată din Bucovina și Basarabia în iulie 1940- iulie 1941. Va fi necesar să se țină cont, pentru comparație, de soarta prizonierilor aliați (sovietici, englezi și americani) în România, și din care avem doar mărturii pozitive, care menționează un tratament literalmente uman, umanitar. Doar astfel, într-un tabel complet, cu toate datele de pe masă, se va putea aprecia umanitatea sau lipsa de umanitate a românilor. Făcând un calcul comparativ global al situațiilor din acești ani, vom ști dacă românii au fost victime nevinovate ale abuzurilor și nedreptăților penale sau dacă ei înșiși au comis abuzuri victimelor nevinovate. Se consideră că nu este prea târziu să se efectueze un studiu comparativ între statele implicate în al Doilea Război Mondial cu privire la modul în care au tratat populația civilă din zonele ocupate precum și prizonierii de război.

Un accent deosebit se pune pe umanitatea excepțională, rară sau fără precedent în celelalte lagăre din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, umanitatea cu care românii și-au tratat toți prizonierii de război, umanitatea cu care acționau ca o armată de „ocupație”. Ca români, dar și ca oameni, istoricii noștri se fac vinovați de dezinteresul pe care îl manifestă față de acest subiect, de a fi ignorat o ipostasă umană care onorează însuși regatul uman. Ar trebui să lămurim și să cercetăm faptul că am găsit în România activiști comuniști, activiști profesioniști pentru falsitate – evrei comuniști în cea mai mare parte – care au decis ca această performanță a armatei române să fie ascunsă istoriei. Românii ca armată de ocupație, în URSS, în Ungaria, în Cehoslovacia. Românii primind contingente mari de prizonieri de război. Cităm, în acest sens, instrucțiunea conform căreia aviatorii anglo-americani au acționat atunci când au fost nevoiți să se salveze prin parașutism: faceți tot posibilul să cadă pe teritoriul românesc și nu german! Căci maniera civilizată și umană cu care românii și-au tratat întotdeauna prizonierii era binecunoscută la Londra și Washington. Este greu de imaginat de ce românii ar fi avut un comportament diametral opus față de evreii duși în Transnistria, având astfel acces la josnicia celor mai înspăimântătoare crime; crime pentru care nu avem altă dovadă decât cuvântul câtorva indivizi exaltați, înzestrați cu discernământ precar,

Este trist și deprimant să constat că guvernul american, Senatul și Congresul SUA nu au avut atenția, până astăzi, să facă auzit cuvântul de mulțumire către poporul român, chiar către Ion Antonescu, pentru condițiile în care cei 1000 aviatori britanici si americani au avut in Romania. Pe de alta parte, aceleasi autoritati americane il judeca aspru pe Ion Antonescu si pe poporul roman, implicit, pentru fapte si infractiuni care inca nu au fost dovedite!

Este și mai deprimant să citești toată literatura, recent produsă de scriitori mercenari, vorbind despre suferințele imaginare pe care românii le-au provocat evreilor din Transnistria. O subliteratură care folosește strategia nerușinată a vânătorilor de recompense și daune, a unui Holocaust inventat! Timp de 50 de ani, în timp ce martorii, în special evrei, erau încă în viață și încă mai puteau confirma sau infirma faptele prezentate, niciunul dintre numeroșii și talentații scriitori evrei din România – sau care au părăsit România – nu a descris Transnistria ca pe un pământ sălbatic și inuman. a Romaniei! Și niciunul dintre ei nu a acuzat autoritățile române de holocaust sau genocid! Doar în ultimii ani, potrivit lui Elie Wiesel, care i-au acuzat până și pe români de crimele comise de autoritățile din Budapesta, care au apărut niște cărți penibile, mincinoase, care profită de dispariția aproape totală a martorilor autentici din acele vremuri. Dar chiar și aceste cărți – pentru că minciuna are o limită, aș spune, instinctivă –, dacă sunt citite cu atenție, dezvăluie, dincolo de voința autorilor, că dimensiunile faptelor din Transnistria nu justifică în niciun caz ideea de genocid, holocaust, cu atât mai puțin figurile apocaliptice vehiculate de propaganda holocaustului.