Nota bene: Pun la dispoziția cititorilor și comentatorilor de pe acest site cele trei versiuni ale aceluiași text, solicitând colaborarea în sensul următor: cine consideră, precum subsemnatul, că este vorba de un text important, care scoate în evidență, în mod deschis, o problemă extrem de importantă pentru europeni, deci și pentru români, este invitat să se gândească la ce adrese s-ar putea găsi persoane interesate de mesajul nostru și să trimită la adresele respective versiunea potrivită, în română, engleză sau franceză.

Mulțumesc celor care se vor implica în acest demers utopic. Devine realist în măsura în care se va produce o difuzare masivă a acestui text, a ideii sale de bază, idee care  nu aparține subsemnatului, ci a fost clar și răspicat afirmată de cei doi mari martiri ai Neamului și deopotrivă vizionari la scară planetară: Mihai Eminescu și Corneliu  Zelea Codreanu.

Poetul și Căpitanul… Să le stăm alături cu tot ce avem mai bun!

 

Un principiu constituțional care trebuie formulat explicit:

 

Primatul Gintei – Protecția Majorității

 

În Constituția și legislația României, la fel ca și în celelalte țări europene, există numeroase prevederi privind drepturile minoritarilor etnici. Există chiar legi întregi care au drept scop să detalieze dreptul minoritarilor la identitate și la supraviețuire/dăinuire ca entitate.

 

În fiecare țară, pe lângă minorități, își duce existența și o majoritate etnică, cea care dă, de regulă, numele țării respective. Constatăm însă că în Constituția României, ca și în legile țării, nu există nici măcar o singură propoziție al cărei subiect să fie majoritatea românească! Nu există nici măcar o mențiune a acestei majorități! Avem convingerea că aceeași situație o găsim, din nou, la mai toate țările din Europa!

 

Așadar, despre majoritatea etnică nu se face nicio referire în legile românești, inclusiv în legea supremă: Constituția! Majoritatea românească nu este subiect de drept în România!

 

Nu cunosc legile și constituția din celelalte țări europene, dar sunt gata să pariez că pretutindeni situația este aceeași, dacă nu în toate, măcar în majoritatea statelor europene.

 

Este evident că avem de-a face cu o anomalie (sau, în cel mai bun caz, o neglijență!): nu este firesc să vorbim despre drepturile și obligațiile minoritarilor, fără să identificăm deopotrivă care sunt drepturile și obligațiile persoanelor care aparțin majorității etnice, naționale!

 

Este lucrul cel mai firesc din lume să vorbim despre drepturile și obligațiile  tuturor comunităților care alcătuiesc, ca părți componente, întregul care se numește populația unei țări, națiunea respectivă! Dacă avem legi și prevederi constituționale pentru minoritarii etnici, trebuie să avem asemenea prevederi și pentru majoritarii etnici!

 

Semnalând această anomalie unor cunoscuți parlamentari, aceștia nu au sesizat ușor anomalia semnalată. Mi-au răspuns mai întâi prin observația că „se subînțelege” existența majorității, că există prevederi care privesc pe toți cetățenii, deci și pe majoritari! Sau că, deși nu este subiect de drept, deși nu este menționată expressis verbis, existența acestei majorități se deduce din …numele țării și al limbii de stat! Iar drepturile și îndatoririle persoanelor respectivenu pot fi altele decât ale oricărui cetățean, în general!… Însăși majoritatea se subînțelege (din nou!) ca reper în mai multe prevederi!

 

O fi așa, dar e prea puțin totuși ceea ce se subînțelege din textul Constituției! Subînțelesul nu poate fi izvor de drepturi, de legi.

 

 

Deși se spune că minoritarii au drepturi individuale, iar nu colective, în realitate acestora li se recunoaște statutul de entitate, de parte componentă a societății.

 

Pentru majoritatea românească nu există însă nicio prevedere care să-i ia în considerație pe români, pe etnicii români, ca entitate, ca posibil subiect sau obiect al legilor. Nici ca sumă de indivizi, de persoane, nici ca întreg omogen, ca entitate cu o anumită identitate etnică distinctă și inconfundabilă! Cu interese comune vitale și specifice! Cu drepturi și obligații specifice!

 

Și vom spune din capul locului că principalul drept al majoritarilor este, ca și în cazul minoritarilor, dreptul la identitate, la ceea ce are mai specific și mai de preț această entitate. Și afirm că elementul principal care definește majoritatea etnică din orice stat, din orice țară, este însuși statutul de populație majoritară, de grup etnic definitoriu pentru un teritoriu statal.

 

Cu alte cuvinte, cuvinte preluate din textul Constituției, (1) grupul etnic majoritar are și el dreptul la „păstrarea, dezvoltarea și exprimarea statutului său” de populație majoritară!

 

Prin reciprocitate, rezultă că minoritarii au datoria, obligația de a-și păstra și ei statutul de minoritari! De a nu aspira la alt statut, care ar uzurpa statutul majorității! Apariția unei astfel de perspective urmând să fie evitată prin măsuri ad hoc concepute!

 

În esență, cam asta ar fi de spus: dreptul populației majoritare și datoria populației minoritare de a respecta și proteja statutul de populație majoritară al celor care au dobândit acest statut după sute de ani de istorie! Pe scurt, protecția majorității! Aceasta este teza pe care încercăm s-o promovăm! Acesta este adevărul ignorat până acum în Europa, cu consecințe dintre cele mai inacceptabile!

 

*

 

În termenii propuși de un cunoscut politolog francez, Jules Monnerot, s-ar putea spune că protecția majorității este o lege ne-scrisă. Există astfel de legi. Legi care funcționează prin tradiție și prin sub-înțelegere. Așa funcționează, bunăoară, și cele două principii ale suveranității franceze care, după același autor, lipsesc din textul Constituției galice. Sunt prevederi atât de importante și atât de definitorii încât toată lumea le cunoaște, le sub-înțelege și le acceptă ca pe niște axiome. În cazul Franței, ar fi vorba de prevederile pe care românii le-au introdus în primul articol din Constituție: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”. Așadar, în mod surprinzător la prima vedere, aceste prevederi considerate de români că de la ele trebuie să înceapă Constituția unei țări, lipsesc din Constituția Franței. În formularea lui Monnerot, cele două principii ar fi „l’intégrité du patrimoine (donc du territoire) national et la non-subordination de la volonté nationale à une volonté extérieure”.

 

De ce lipsesc aceste prevederi din Constituția Franței? Pentru motivul binecuvîntat că Franța a trecut prin altă experiență istorică. Cam nimeni nu a mai formulat pretenții teritoriale asupra Franței și nici nu s-a atentat serios la suveranitatea sa națională… România însă a fost pusă de mai multe ori la zid, de mai multe ori teritoriul național românesc a fost tăiat felii și împărțit între mai marii istoriei de prin părțile noastre… La fel, în aceleași împrejurări, suveranitatea României a fost serios dijmuită! (Dar niciodată anulată complet, astfel că românii se pot înregistra în Analele lumii cu una dintre cele mai vechi statalități neîntrerupte din Europa: din secolul al XIV-lea până azi!)

 

Cum poate fi definită la volonté nationale – voința națională, altfel decât ca voința majorității? Dar ce se întâmplă cu suveranitatea națională, ce sens mai are aceasta, atunci când statutul etnic al majorității se modifică, când majoritatea încetează a mai fi franceză?!… Nu se constituie oare o nouă voință, deloc „exterioară”, care, în chip firesc, își va subordona voința națională, o va reformula? Când minoritarii din Franța s-au simțit majoritari pe stadion, la meciul de fotbal dintre Franța și o țară nord-africană, spectatorii, majoritatea dintre ei, au huiduit Marseilleza!… Ce mai rămăsese din voința națională, din suveranitatea franceză în acele clipe penibile?!

 

În termenii politologului Jules Monnerot, se exprima astfel, pe stadion, altă voință decât cea națională, dar nu, nu era vorba totuși de „une volonté extérieure”! Era voința unei minorități aflate într-un proces de emergență demografică, o minoritate conștientă de perspectiva de a-și schimba statutul. Ne punem întrebarea simplă: ce mai rămâne din voința națională odată cu pierderea de către etnicii francezi a statutului de componentă demografică majoritară?

Și mai ales punem întrebarea lămuritoare: este constituțional și legal procesul prin care într-un stat, într-o țară, se constituie o nouă majoritate etnică?

 

Putem formula aceeași întrebare în termenii următori, poate mai expliciți: Procesul ce se petrece deja în Franța, de uzurpare/pierdere de către francezi a statutului de populație majoritară, este un proces legal și constituțional?

 

Și ne grăbim să precizăm: raportat la actuala constituție a Franței și la legile Franței, acest scenariu sumbru – pierderea de către francezi a statutului de componentă etnică majoritară, are un carcter perfect constituțional, este pe deplin legal, nu contravine niciunei legi, niciunui articol de lege sau din Constituție! Și mai ales are, har Domnului, un caracter profund democratic! Bașca drepturile omului, care nu sunt cu nimic încălcate atunci când, peste câteva decenii, populația Franței va decide că nu se mai recunoaște în versurile Marseillezei!… Nu se mai recunoaște în istoria Franței!

 

 

Este puțină neclaritate în aceste întrebări, în felul cum punem problema. Această neclaritate, care se transmite în toată legislația europeană în materie, vine de la ezitarea și sfiala legiuitorului de a defini în termeni clari cuvîntul cheie: național. Trăim de câteva decenii sub teroarea de a nu fi acuzați de rasism, șovinism, anti-semitism etc. Mai nou, se vehiculează și acuzația de naționalism!… Lăsăm de ani buni, de fapt dintotdeauna, ca funcționarea legii să se bazeze prea mult pe inerție, pe cutumă, pe „sub-înțelesuri”. Fără să băgăm de seamă că se acumulează în spatele acestor cuvinte vagi – și mai ales în „amontele” cuvintelor nerostite, o tensiune și o realitate demografică copleșitoare, explozivă!

 

Credem că în lumea în care trăim azi și mai ales în cea de mâine nu ne mai putem permite o constituție …romantică, de felul celor europene, în care ce este mai important să rămână ne scris (non écrit), la latitudinea bunei credințe și a bunului simț cetățenesc. Nu mai trăim de mult într-o Europă în care onoarea și respectul angajamentului verbal să fie mai presus de orice, mai presus de interese sau alte comandamente! N-ar fi rău să vedem de la ce ni se trage această pierdere, această de-clasificare a ființei noastre, dar nu cred că de pe lista cauzelor care au produs acest dezastru moral și instituțional poate lipsi propaganda deșănțată și iresponsabilă a drepturilor, în detrimentul asumării senine a obligațiilor și a îndatoririlor cu care te încarcă condiția umană, norocul de a te naște om! De a te naște franțuz sau român!…

 

Este cazul să fie identificate toate aceste legi ne-scrise, non écrites, pentru a fi cu grijă introduse în textul constituțional spre a-l face pe deplin univoc și pentru totdeauna valabil. Scripta manent!

 

Cred că este corectă și inspirată identificarea acestei categorii: prevederi ne-scrise! Legi ne-scrise!… Prevederi care sunt atât de firești, de naturale, încât nu le mai pomenești în scris! O asemenea lege a funcționat dintotdeauna și pretutindeni privind regimul populației majoritare, statutul acesteia! Iar Jules Monnerot ar fi putut identifica și această lege nescrisă, dar respectată cu strictețe până acum, ca dat elementar constitutiv: În Franța suveranitatea aparține majorității etnice franceze, și este exercitată în folosul acesteia, în scopul primordial de a se prezerva și spori această majoritate etnică, căreia i se datorează cel mai mult din istoria și avuția Franței!

 

Sau, în termenii expliciți și mult mai inspirați ai lui Mihai Eminescu, enunțați în urmă cu un veac și jumătate, „Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc (respectiv francez, italian, german, olandez etc., paranteza noastră) să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare.”

 

Putem încerca o reformulare generalizatoare:

Chestiunea de căpetenie pentru istoria și continuitatea de dezvoltare a unei țări este ca elementul majoritar să fie și să rămână cel determinant, el să dea tiparul vieții de stat și norma de dezvoltare a țării.

 

Credem că acest principiu constitutiv, formulat în urmă cu un veac și jumătate într-un articol de ziar, este azi deosebit de actual. Dureros de actual pentru multe state europene… E timpul să devină articol de lege! Capitol de prevederi constituționale!

 

În momentul de față este foarte probabil că nimeni în Franța, dintre francezii etnici, nu ar avea ceva de zis împotriva acestui principiu, împotriva înregistrării sale ca atare în textul Constituției, în legislația țării. Acest principiu încă mai corespunde unei realități, faptului că etnicii francezi sunt majoritari în Franța. Dar dacă nu este înscris acum, cât mai curând, peste două-trei generații acest principiu s-ar putea să intre în contradicție cu însăși realitatea demografică, iar înscrierea sa în textul Constituției franceze să fie tardivă! Cu alte cuvinte, dacă acest principiu este just, el trebuie înscris în Constituție cât mai repede posibil pentru a produce efectele legislative care se impun! Mai târziu va fi prea târziu!…

 

Situația Franței este și situația Europei! Deocamdată a celei Occidentale…

 

Martie 2013, București

 

 

ION  COJA, fost senator      ionzcoja@yahoo.com   www.ioncoja.ro

 

 

 

 

 

 

A Constitutional Principle That Should Be Clearly Stated:

 

The Unalienable Right of the Majority

 

In the Romanian Constitution, as with other European countries, there are stipulations regarding the rights of ethnic minorities. There are also laws with the sole purpose of stating the rights of ethnic minorities to promote, sustain, and develop their ethnic identity as a group.

 

Every country has an ethnic majority living amongst its minorities. However, it is the majority that lends its name to the country. One may easily notice that in the Romanian Constitution, as well as in its various laws, there is not one single sentence whose subject is the Romanian majority! No mention is ever made about the majority! We are strongly convinced that this is the case for most of the European countries!

 

So there is no reference to the ethnic majority in any of the Romanian laws, including the supreme law: the Constitution! The Romanian Majority is not a lawful subject in Romania!

 

I have no knowledge of the laws and Constitutions in the other European countries, but I am ready to bet the situation is similar, if not in all countries, at least in most of the European states.

 

Obviously this is an anomaly (or, to say the least, a negligence): it is not natural to mention rights and obligations for minorities without identifying which are the rights and obligations for people who belong to the ethnic, national majority!
It is most natural to talk about rights and obligations for all communities that make, as component parts, the whole defined as a country’s population or its nation. If we have laws and constitutional stipulations for ethnic minorities, we must have stipulations for the ethnic majority as well!

 

When I remarked this anomaly to some prominent members of the Parliament, they did not seem to be aware of it. At first, they told me that the existence of the majority is implied and that there are stipulations concerning all citizens, including the majority! Or that, even though it is not used as the subject of a law, not mentioned expressis verbis, that is, the mere existence of this majority is implied from… the country’s name and from the language officially spoken nation-wide! And that the rights and duties of those people cannot be other than those of any citizen, in general… The majority itself is implied (again!) as a reference point in many other stipulations!

 

It may be so, but what is implied is not enough for the wording of a Constitution. Implied ideas cannot be the source of rights, or of laws.

 

Although it is said that minorities have individual rights, and not collective rights, the reality is that their status as entities is recognized as a component parts of society.

 

For the Romanian majority, there is no stipulation that regards its ethnicity as an entity, the potential subject or object of a law. Not even as a group of individuals, or of people, nor as a unitary whole, an entity with a certain distinctive and unmistakable ethnical identity! A whole with common vital and specific interests! A whole with rights and specific obligations!

 

And we shall begin by stating that the main right of the majority is, as it is for the minorities, the right to an identity, to its specificity and pride of being. And I shall further state that the main element defining an ethnic majority of any state or country is the status itself of being a majority population, an ethnic group capable of defining a state’s territory.

 

And furthermore, by quoting words from the Constitution, (1) the ethnic majority too has a right to “preserve, develop and express its status” as the majority in the nation!

 

Similarly, we might assume that minorities have the obligation to be aware of their minority status, and thus restrain any tendency in their midst to change the status quo, or to undermine the majority’s role. Such a perspective would trigger off a state of emergency with serious consequences.

 

In a nutshell, it would boil down to the right of the majority and the obligation of the minority to respect and protect the majority’s status acquired as a result of hundreds of years of history. All that would amount to ensure the protection of the majority! This is the thesis I am going to elaborate. This is the truth that Europe ignored until now, with utterly unacceptable consequences.

 

In reciprocity the minorities have the obligation to stick to their own minority status! They will have to rein in the desire to attain to a dominant position and thereby usurp the majority! Such a turn of events would trigger off a state of emergency with untoward consequences.

 

*

As explained by a well-known political analyst, Jules Monnerot, we might say that the protection of the majority is a non-written law. There are such laws, laws which work through tradition and connotation. This is how, the two principles of French sovereignty work, however, principles that are missing from the Gallic Constitution, according to the same author. They are such important and definitive stipulations that everyone knows them, understands all their connotations and accepts them as axiomatic. That is the situation of France. With us Romanians, however, it is those very stipulations that we have chosen to introduce in the first article of the Constitution: “Romania is a national state, sovereign and independent, unitary and indivisible”. So, surprisingly at first sight, these stipulations, considered by the Romanian people as the beginning of a country’s constitution, are completely missing from the French Constitution. As Monnerot has put it, the two principles would be “the national patrimony integrity (and by this, he means the territory) and the non-subordination of the national will to an exterior will”.

 

Why are these stipulations missing from the Constitution of France? For the blessed reason that France has not experienced any other historical circumstance than the one it has today. Almost no other country ever formulated aspirations to the French territory nor was its national sovereignty ever in jeopardy… Romania was cornered several times in its past, was cut and divided between the greater powers in its part of the world… Under the same circumstances, Romania’s sovereignty was seriously compromised! (Yet, it was never completely cancelled, which has made the Romanian people take pride in having had as a nation one of the longest uninterrupted history in the world,  from the 14th century up to the present time)

 

How could the national will be defined other than the majority’s will? And what happens to the national sovereignty, what is its purpose when the ethnic status of the majority is modified, when the majority ceases to be French? Isn’t there a new mindset, a not very exterior one, which, naturally, will subordinate the national will and will reformulate it? When the French minorities felt they formed the majority on the stadium, during a soccer match between France and a north-African country, the spectators, most of the them booed the Marseillaise!… What was left in those deplorable moments of the French national will and of the French sovereignty?
As Jules Monnerot put it, on that stadium was being expressed another will than the national one, but it was certainly not an exterior will! It was the will of a minority in a full process of its demographical upsurge, a minority fully aware of its perspective to alter its status. We are asking a simple question: what would be left of the national will when the French-born people lose their status as the majority demographic element?

 

And we will also raise an edifying question: is that the process by means of which a new ethical majority emerges in a state or a country? And so we may ask the self-explanatory question: is the process through which a new ethnic majority is developing in a state constitutional and ethical?

 

We can rephrase the same question in the following, more explicit, terms: Is the process which France is already undergoing, one in which the French are usurped or lose their majority status, a legal or a constitutional one?

 

And we would also like to point out that: given the current French Constitution and laws, this bleak scenario —  the people of French extraction losing their majority status, which has a perfectly Constitutional character and so would be perfectly legal, would it not, in terms of  the current French Constitution and laws, trespass against any existing law or Constitution article! Moreover, it has, thank God, a profoundly democratic character. Let alone human rights, which will not be infringed upon when, in a few decades, the Marseillaise will no longer reflect the French-born population’s Weltanschauung… Nor will they be reflected by its history!

 

These statements are a bit unclear. Lack of clarity which has been transmitted throughout the entire European legislation, lack of clarity which derives from the legislators’ hesitation and bashfulness in defining key terminology such as the key word: national. It has been a few decades of living in terror of being accused of racism, chauvinism, anti-Semitism, etc. A new trend is taking shape: the accusation of nationalism! It’s been too long; actually it’s been forever since we based much of the law on insertion, customary law, or undercurrents. Without realizing, there’s a huge tension accumulating behind these vague words, and especially “upstream” of the unsaid words, an explosive, overwhelming tension based on the demographic reality.

 

We strongly believe that, given the world we live in today and especially tomorrow, we can’t afford a romantic constitution, like most of the European ones, in which, what’s most important is left unwritten, left for good faith and ordinary citizens’ sense. It’s long since we have stopped living in a Europe in which honor and verbal commitment are beyond interests and other commandments! It wouldn’t harm checking where this loss comes from, this downgrading of our being, but I don’t think that we can remove the irresponsible propaganda for human rights from the list of causes which created this moral and institutional disaster, to the detriment of clearly assuming the rights and duties with which the human condition entitles you, the good luck of having been born a Frenchman or a Romanian!

 

It is due time these unwritten laws be identified,  in order to be carefully added to the constitutional texts, so as to make them doubtlessly and forever valid. Scripta manent!

 

I believe the identification of this category is correct and enlightened: unwritten provision. Unwritten laws… Provisions which are so inborn, so natural, that you no longer mention them in writing! Such law functioned forever, everywhere, related to the statute of the ethnic majority population,its being!  And Jules Monnerot could identify this unwritten, but strictly so-far-observed law, its constitutive aspect: In France, sovereignty belongs to the ethnic majority, and is enforced for its benefit, in its primordial purpose of preserving and growing this ethnic majority, which owns most of the history and wealth of France.

 

As Mihai Eminescu inspirationally wrote more than a century and a half ago,‘the matter of priority for the history and developing continuity of this country is that the Romanian element (same as with the French, the Italian, the German, the Dutch, etc., explanatory parenthesis) is to remain the determinant factor, the one to give the shape of this state, that its tongue, its honest occupations, common sense, its genius, in a word, let these remain for the future the development norm of the country, let this be the defining norm’

 

We can try a more generalizing paraphrase: The matter of priority for the history and developing continuity of this country is that the majority element be and remain the determining one, the one to provide the pattern of the life of the state, and be the country’s developing norm.

 

We believe that this constitutive principle stated one century and a half ago in a newspaper article, is extremely topical, painfully so for quite a few European countries… It is about time it becomes the letter of the law!

 

It is highly probable that none of the French-born people living in France today would have anything against this principle, against its being added verbatim in the French Constitution, in the French legislation. This principle still chimes in a reality: the one that the ethnic French people form still the majority in France. But if it is not added now, as soon as possible, in no more than two or three generations, this principle might enter in contradiction with the demographic reality itself, and, putting it then in the French Constitution might prove futile! In other words, if this principle is just, it must be added in the Constitution as soon as possible, in order to start producing the legislative effects which spring from it. Later, it will be too late…

 

The French situation is Europe’s as well. Western Europe’s for now…

 

March 2013, Bucharest

 

 

ION COJA, former senator

ionzcoja@yahoo.com

www.ioncoja.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un principe constitutionnel qui doit être explicitement formulé:

 

La Primauté de la Gent

ou

La Protection de la majorité

 

 

Dans la Constitution et la législation roumaines, comme dans les

autres pays Européens, il existe un bon nombre de dispositions concernant

les droits des minorités ethniques. Il existe même des lois entièrement

dédiées aux détails concernant le droit des minoritaires à l’identité,

à la survie et à l’existence en tant que minorité.

 

A part les minorités, chaque pays comprend une majorité ethnique qui mène son existence et qui donne, de manière générale, le nom du respectif pays. Nous constatons que dans la Constitution roumaine, à l’opposé d’autres pays non Européennes, il ne figure pas une seule phrase contenant le sujet de la majorité roumaine! Cette majorité n’est même pas mentionnée! Nous avons la conviction que cette situation se retrouve, de nouveau, dans quasiment tous les pays d’Europe!

 

Il n’y a donc aucune référence sur la majorité ethnique dans les lois roumaines, et surtout dans la loi suprême – la Constitution! La majorité roumaine n’est pas un sujet de droit en Roumanie!

Je ne connais pas les lois et les constitutions des autres pays européens, mais je suis prêt à parier que la situation est partout la même, pour tous les – ou la majorité des – pays européens.

 

Il est évident que nous avons là une anomalie (ou, dans le meilleur des cas, une négligence!) car il n’est pas raisonnable de parler des droits et des obligations des minorités, sans identifier à la fois quels sont les droits et les obligations des personnes appartenant à la majorité ethnique, la majorité nationale!

 

C’est la chose la plus sensée au monde de parler des droits et des obligations de toutes les communautés qui forment, en tant que parties composantes, le tout qui se dénomme “population d’un pays’’, la nation respective! Mais si nous avons des lois et des dispositions pour les minorités ethniques, nous devons en avoir pour les majorités ethniques également!

 

En signalant cette anomalie à de fameux parlementaires, j’ai constaté qu’ils n’ont pas facilement saisi ce que je leur avais souligné. Ils ont commencé par me répondre que l’existence d’une majorité “se sous-entend” puisqu’il existe des lois qui concernent tous les citoyens, donc la majorité! Ou bien que, même si ce n’est pas un thème de droit, l’existence de cette majorité, pourtant non mentionnée expressis verbis, se déduit du… nom du pays et de la langue d’état! Et que les droits et devoirs des respectives personnes ne peuvent être autres que celles de n’importe quel citoyen, en général!… Encore une fois, la majorité se sous-entend, comme repère dans plusieurs lois!

 

Peut-être, mais ce qu’on sous-entend dans le texte de la Constitution est trop faible! Le sous-entendu ne peut donner lieu à des droits ou des lois.

Même s’il est dit que les minoritaires ont des droits individuels et non collectifs, la réalité veut qu’il leur soit reconnu le statut d’entité, de partie composante de la société.

 

Pour la majorité roumaine il n’existe aucune disposition qui prenne en considération les roumains-mêmes, l’ethnie roumaine, en tant qu’entité, comme potentiel sujet ou objet d’une quelconque loi. Ni même en tant que somme d’individus, de personnes, d’un tout homogène, une entité ethniquement identitaire, distincte et non confondue, ayant des intérêts communs, vitaux et spécifiques! Ayant des droits et des obligations spécifiques!

 

Et il faut commencer par dire que le droit principal de la majorité est, comme pour la minorité, le droit à l’identité, à ce qu’elle a de plus spécifique et de plus précieux.

 

J’affirme aussi que l’élément principal qui définisse une majorité ethnique dans un état, dans un pays, est le statut-même de population majoritaire, de groupe ethnique définitoire pour un territoire étatique.

 

Autrement dit, avec des mots prélevés du texte de la Constitution, (1) le groupe ethnique majoritaire a lui aussi le droit „de garder, de développer et d’exprimer son statut” en tant que population majoritaire!

 

De par le principe de réciprocité, il résulte donc que les minoritaires ont le devoir, même l’obligation de garder leur statut de minoritaires! De ne pas aspirer à un autre statut qui pourrait usurper le statut de la majorité! Une telle perspective si venait-elle à apparaitre, elle serait évitée à travers des mesures conçues ad hoc!

 

En résumé, voilà qui serait à dire: le droit de la population majoritaire et le devoir de la population minoritaire sont de respecter et protéger le statut de population majoritaire de ceux qui l’ont acquis, suite à des centaines d’années d’histoire! En gros, il s’agit de la protection de la majorité! Voilà la thèse que nous essayons de promouvoir! Voilà la vérité ignorée jusque-là en Europe, avec des conséquences des plus inacceptables!

 

*

 

A travers ce qui a été proposé par un politologue reconnu, Jules Monnerot, on pourrait dire que la protection de la majorité est une loi non écrite.

 

Il existe de ces lois. Des lois qui fonctionnent par tradition et par sous-entendu. Ainsi fonctionnent, d’ailleurs, les deux principes de souveraineté française, qui, selon le même auteur, n’apparaissent pas dans les textes de la Constitution gauloise. Ce sont des lois si importantes et tellement définitoires que tout le monde les connait, les sous-entend et les accepte comme des axiomes.

 

Pour le cas de la France, ce serait les dispositions que les roumains ont introduites dans le premier article de la Constitution: “La Roumanie est un état national, souverain et indépendant, unitaire et indivisible”. Donc, de manière surprenante à première vue, les stipulations considérées par les roumains comme étant le début de la Constitution d’un pays, manquent dans la Constitution de la France. Comme le dit Monnerot, les deux principes seraient „l’intégrité du patrimoine (donc du territoire) national et la non-subordination de la volonté nationale à une volonté extérieure”.

 

Pourquoi ces stipulations manquent-elles à la Constitution française? Pour la raison bénie qui fait que la France n’ait pas connu une autre expérience historique. Presque personne n’a exprimé des prétentions territoriales sur la France, ni sa souveraineté nationale n’a été discutée…

La Roumanie a été, quant à elle, mise le dos au mur à plusieurs reprises, le territoire national roumain a été plusieurs fois morcelé et partagé entre les grands de l’histoire des contrées qui nous avoisinent… Pareillement, dans les mêmes circonstances, la souveraineté de la Roumanie a été sérieusement taxée! (Mais elle n’a jamais été complètement annulée, ce qui fait que les roumains peuvent s’enregistrer dans les annales mondiales comme ayant l’une des plus anciennes structures d’état ininterrompues d’Europe: depuis le XIV-ème siècle jusqu’à nos jours!)

 

Comment peut-on définir la volonté nationale autrement que la volonté de la majorité? Mais que se passe-t-il avec la souveraineté nationale, quel est son sens, lorsque le statut ethnique de la majorité est modifié, lorsque la majorité cesse d’être, par exemple, française?!… Une autre volonté ne s’appliquerait-elle pas? Une volonté aucunement extérieure, qui, logiquement, subordonnera la volonté nationale et la reformulera?

 

Lorsque les minoritaires de France se sont senti majoritaires au stade, lors du match de football entre la France et un pays nord-africain, les spectateurs, leur majorité, ont hué la Marseillaise!… Qu’y avait-il encore de la volonté nationale, de la souveraineté française, lors de ces moments gênants?

 

Dans les termes du politologue Jules Monnerot, était exprimée ainsi, sur ce stade, une autre volonté que celle nationale, mais il n’était pas question là d’une volonté extérieure! Il était question de la volonté d’une minorité, en plein processus d’émergence démographique, une minorité consciente de sa perspective de changement de statut.

 

Nous nous posons une question simple: que restera-t-il encore de la volonté nationale une fois que les ethniques français auront perdu le statut de composante démographique majoritaire?

 

Et encore une question, clarifiant cela: le processus à travers lequel dans un état, un pays, il existe ou se produise la formation d’une nouvelle majorité ethnique, ce processus serait-il constitutionnel?

 

Nous pouvons formuler cette question sous les termes suivants, sans doute un peu plus explicites: Le processus traversé déjà par la France, celui d’usurpation et de perte du statut de population majoritaire, est-il légal et constitutionnel?

 

Et je me dépêche de  rajouter: en rapport avec l’actuelle constitution de la France et des lois françaises, ce sombre scenario – celui de la perte par les français de leur statut de composante ethnique majoritaire – ce scenario est, donc, parfaitement constitutionnel, complétement légal, n’enfreint aucune loi et aucun article de loi ou de la Constitution!

 

Ce scenario a même, Dieu soit loué !, un profond caractère démocratique! N’en parlons plus des droits de l’Homme, qui ne seront aucunement enfreints lorsque, dans quelques décennies, la population de la France décidera qu’elle ne se reconnait plus dans les paroles de la Marseillaise!… Elle ne se reconnaitra plus dans l’histoire de la France!

 

Il y a un flou artistique dans ces questions, dans la manière dont nous les posons. Ce flou, qui se transmet dans toute la législation européenne dans la matière, vient de l’hésitation et la timidité du corps législatif à définir en termes clairs le mot-clé: national.  Nous vivons depuis quelques décennies sous la terreur de ne pas être accusés de racisme, chauvinisme, antisémitisme, etc. Récemment, l’accusation de nationalisme est elle-aussi véhiculée!…

 

Nous laissons faire depuis quelques années, ou peut-être bien depuis toujours, le fonctionnement de la loi basée sur l’inertie, les coutumes, les sous-entendus. Sans nous rendre compte que derrière ces mots vagues, et surtout derrière les mots qu’on ne prononce pas, il s’accumule une tension, une réalité démographique accablante et explosive!

 

Je pense que le monde dans lequel nous vivons et surtout celui de demain, ne nous permettront plus une constitution… romantique, tel celles européennes, dans lesquelles ce qu’il y a de plus important doit demeurer non écrit, au sort de la bonne foi et du bon sens du citoyen.

 

Nous ne vivons plus, depuis longtemps, dans une Europe où l’honneur et le respect de l’engagement verbal soient au-dessus de tout, au-dessus des intérêts et au-dessus d’autres commandements! Il ne serait pas mal de voir d’où nous vient cette perte, cette sous-classification de notre être. Je pense pourtant que de la liste des causes de ce désastre moral et institutionnel il ne devrait pas manquer la propagande déchirée et irresponsable des droits, au détriment de l’acceptation sereine des obligations et devoirs qui nous sont donnés par la chance d’être un Homme! D’être français, ou roumain!…

 

Il serait temps d’identifier toutes ces lois non écrites, pour pouvoir les introduire dans le texte constitutionnel et pour le rendre univoque et valable à jamais.  Scripta manent!

 

Je crois qu’il serait judicieux d’identifier cette catégorie: les dispositions non écrites! Les lois non écrites!… Les stipulations qui sont tellement logiques, naturelles, qu’on ne les mentionne plus à l’écrit! Une telle loi a fonctionné depuis toujours – concernant le régime de la population majoritaire et son statut! Et Jules Monnerot aurait pu identifier cette loi non écrite mais toujours strictement observée jusque maintenant, comme étant un constituent élémentaire et fondamentale:

En France, la souveraineté appartient à la majorité ethnique française, elle est exercée à son bénéfice, dans le but primordial de préserver et fructifier cette majorité ethnique à qui l’on doit la plupart de l’histoire et de la richesse de France!

 

Ou, dans les termes explicites et plus inspires de Mihai Eminescu, énoncés il y a un siècle et demi, “la question la plus importante pour l’histoire et la continuité du développement de ce pays, serait que l’élément roumain (respectivement français, italien, allemand, hollandais, etc., notre parenthèse) reste celui déterminant. C’est cet élémment ethnique qui doit définir la forme d’état, pour que sa langue, ses inclinations honnêtes et généreuses, son bon sens, en un mot son génie, restent pour le futur la norme de développement du pays et qu’ils perdurent à jamais dans ce développement”.

 

Nous pouvons tenter une reformulation généralisatrice:

La question la plus importante pour l’histoire et la continuité du développement d’un pays réside dans ce que l’élément majoritaire reste celui déterminant, qu’il donne la voie de la vie d’état et qu’il soit la norme de développement du pays.

 

Nous pensons que ce principe constitutif, formulé il y a un siècle et demi dans un article de journal, est aujourd’hui très actuel. Douloureusement actuel pour beaucoup d’états européens… Il serait temps qu’il devienne un article de loi!

 

Au moment présent, il est probable que personne en France parmi les ethniques français n’aurait des oppositions à ce principe, à son enregistrement tel quel dans le texte de la Constitution, dans la législation du pays. Ce principe correspond encore à une réalité, au fait que les ethniques français sont encore majoritaires en France. Mais s’il ne sera pas écrit maintenant, le plus tôt possible, d’ici deux ou trois générations ce principe pourrait contredire la réalité  démographiquemême, et son inscription dans le texte constitutionnel pourrait être tardive. Autrement dit, si ce principe est juste, il devrait être inscrit dans la Constitution de tous les pays européennes le plus rapidement possible pour pouvoir produire les effets législatifs attendus! Plus tard ce sera trop tard!…

 

 

 

Mars 2013, Bucarest

ION  COJA, ex sénateur roumain

ionzcoja@yahoo.com

www.ioncoja.ro