Stimați domni,
Mă simt onorat să vă fac o propunere la premiul Nobel pentru pace. Uzez, în acest scop, de calitatea mea de membru al Parlamentului României. Propunerea mea nu vizează o persoană, ci un grup de persoane: foștii deținuți politici din România. În România, după încheierea celui de-al doilea război mondial, puterea instalată de Armata Roșie a stârnit reacția de opoziție a majorității poporului român. Această opoziție a luat diverse forme: lupta armată în munți, atitudinea publică prin articole, predici, discursuri etc. Represiunea comunistă antidemocratică a fost cumplită: sute de mii de oameni au fost arestați și condamnați la ani grei de temniță, mulți dintre ei plătind cu viața îndrăzneala de a fi făcut chiar și cea mai mică observație critică la adresa comunismului., a lui Stalin, a URSS-ului etc. În închisorile comuniste deținuții politici au avut parte de un veritabil regim de exterminare. Se pare că rezistența împotriva comunismului a fost în România anilor ‘45-60 mai puternică decât în celelalte țări est-europene. De aceea, probabil, replica autorităților comuniste a fost și ea de o cruzime și de o sălbăticie fără egal.
În 1989, România și-a redobândit libertatea. În noile condiții, creeate de Revoluția din Decembrie 1989, care a răsturnat dictatura comunistă, consider că este cu totul remarcabilă comportarea foștilor deținuți politici din România în acei ani care s-au scurs. După cum se știe, în celelalte țări foste comuniste deținuții politici au cerut cu insistență pedepsirea foștilor torționari: procurori, anchetatori, judecători, gardieni etc., iar deseori au trecut la fapte și acte de vendetă, la agresionarea fizică și chiar la ucidera unor foști torționari comuniști. Spre cinstea lor, foștii deținuți politici din România au avut un comportament extrem de creștinesc, de umanitar. Ei nu au cerut răzbunare, nu au cerut să se plătească „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Ei au enunțat și au repetat mereu principiul iertăm, dar nu putem uita. Iertare poate exista pentru crimele de odinioară, dar nu și uitare. Singura lor preocupare în acești patru ani a fost dezvăluirea întregului adevăr despre crimele comuniste, pentru a face astfel imposibilă repetarea unui capitol de istorie atât de jalnic, de penibil. Prin intervenții publice, la tribuna Parlamentului sau la întâlnirile cu tineretul din școli și universități, în presă sau TV, prin cărți și reviste publicate în acești ultimi patru ani, foștii deținuți politici din România au promovat o atitudine civică extrem de benefică pentru un climat social destins, climat de pace și reconciliere națională. Dacă în România, țară confruntată cupă 1989 cu nenumărate focare și momente de instabilitate politică și socială, nu s-a ajuns totuși la război civil – așa cum se pare că au dorit unii (a se vedea situația din Yugoslavia), aceasta se datorează cel mai mult atitudinii pe care au avut-o foștii deținuți politici față de cei care odinioară i-au torturat, i-au batjocorit și le-au distrus tinerețea. Foștii deținuți deținuți politici au avut puterea să- ierte și în felul acesta au făcut un imens serviciu păcii din România și din această parte a Europei. Valoarea morală a atitudinii lor, exemplară pentru lumea în care trăim, este, deci, argumentul cu care propun candidatura foștilor deținuți politici din România la premiul Nobel pentru pace, pe anul 1994.
În luarea unei decizii cu privire la propunerea de față va trebui să cunoașteți mai multe lucruri despre societatea românească înainte și după Rovoluția din Decembrie 1989. Vă stau la dispoziție cu documentația necesară o veți putea găsi la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România.
Așadar, propunerea mea îi are în vedere pe foștii deținuți politici din România, reprezentați prin Asociația Foștilor Deținuți politici din România.
Cu cele mai bune urări,
Ion Coja
București, 24 ianuarie 1994
Textul de mai sus, prin intermedierea extrem de amabilă a Ambasadei Norvegiei, a fost înaintat pe adresa Comitetului de decernare a premiului Nobel pentru pace.
Dl. Harald van Rees Rotler
Secretar I la Ambasada Norvegiei
Je suis très honoré de vous écrire, en ma qualité de membre du Parlement de Roumanie, afin de vous faire une proposition pour le Prix Nobel de la Paix. Ma proposition ne se rapporte pas à une personne, mais un groupe de personnes: les anciens détenus politiques de Roumanie.
En Roumanie, après la fin de la Seconde Guerre Mondiale, le majeure partie du peuple roumain s’est opposée ou pouvoir communiste instauré par l’Armée Rouge. Cette opposition a revêtu les formes les plus diverses: combat armée mené dans les montagnes, attitude publique exprimée par des articles, des sermons religieux, des discours, etc. La répression communiste antidémocratique a été terrible: des centaines de milliers de personnes ont été arrêtées et condamnées à des lourdes peines carcérales. Beaucoup ont payé de leur vie l’audace d’avoir osé faire la moindre remarque critique à l’adresse du communisme, de Staline, de l’URSS etc. Dans les prisons communistes, on a infligé aux détenus politiques un véritable régime d’extermination. Il paraît que la résistance contre le communisme a été dans la Roumanie des années ’45-60 plus grande que dans les autres pays est-européens. Aussi la réplique des autorités communistes a-t-elle été d’une sauvagerie sans pareilles.
En 1989, la Roumanie a reconquis sa liberté. Je considère que dans les nouvelles conditions créées par la Révolution de décembre 1989, qui a renversé la dictature communiste, le comportement des anciens détenus politiques de Roumanie pendant ces dernières quatre années qui viennent de s’écouler a été tout à fait exemplaire.
Comme on le sait, dans les autres pays ex-communistes les détenus politiques ont instamment exigé que leurs anciens tortionnaires- enquêteurs, procureurs, juges, gardiens, etc.- soient punis, et souvent ils se sont vengés eux-mêmes, an les agressant physiquement et même en les tuant. A leur grand honneur, les anciens détenus politiques de Roumanie se sont comporté en vrais chrétiens, faisant preuve d’une attitude profondément humanitaire. Ils n’ont pas demandé vengeance, ils n’ont pas exigé que leurs bourreaux payent «œil pour œil, dent pour dent». Ils ont incessamment énoncé le principe : nous pardonnons, mais nous n’oublions pas. Les crimes de jadis, on peut le pardonner, mais jamais on ne saura les oublier. Pendant ces quatre dernières années, leur seule souci des anciens détenus politiques a été la mise à jour de toute la vérité concernant les crimes communistes, afin qu‘un si terrifiant chapitre d’histoire ne se répète plus, qu’il ne soit jamais plus possible. Par des interventions publiques, à la tribune du Parlement ou a des réunions d’élèves et d’étudiants, dans la pressé ou à la télévision, par des livres ou des revues publiés ces quatre dernières années, les anciens détenus politiques de Roumaine ont promu une attitude civique bénéfique ou plus haut degré, favorisant de la sorte un climat détendu, de paix et réconciliation nationale. Si en Roumanie, pays qui a été confronté après 1989 à d’innombrables foyers et moments d’instabilité politique et sociale, on n’a pas eu de guerre civile (à l’instar de ce qui se passe en l’ancienne Yougoslavie),cela est dû en tout premier lieu à l’attitude des anciens détenus politiques vis-à-vis de ceux qui jadis les ont torturé, et humiliés , et ont détruit leur jeunesse. Les anciens détenus politiques de Roumanie ont eu la force morale de pardonner à leurs anciens bourreaux, et, par là même, ils ont réussi à sauvegarder la paix en Roumanie et dans cette partie de l’Europe. La valeur morale de leur attitude, exemplaire pour le monde où nous vivons- voilà l’argument sur lequel je m’appuie pour proposer la candidature d’anciens détenus politiques de Roumanie pour le Prix Nobel de la paix, 1994.
Afin de pouvoir prendre une décision, vous devriez connaître certaines choses concernant la société roumaine d’avant et d’après la Révolution de décembre 1989. Je reste à votre disposition avec la documentation que personnellement je suis à même de vous offrir. Vous pourrez trouver une partie de cette documentation au siège de l’Association des Anciens Détenus Politiques de Roumanie.
Ma proposition se réfère donc aux anciens détenus politiques de Roumanie, représentés par l’Association des anciens détenus politiques de Roumanie.
Avec mes meilleurs voeux,
Ion COJA
Bucarest, le 24 janvier 1994
Asociatia Foștilor Deținuți Politici din România, Bucarest, str. Mântuleasa nr. 10, sector 3, România
Tel. 6 13 93 59
Ion COJA Bucarest, Senatul României, Piața Revoluției nr.1
Tel. 6 18 29 36
*
Nota redacției – Am primit răspuns după câteva luni, cum că propunerea mea a fost reținută de comitetul Nobel și va intra în discuția finală. Având acest răspuns m-am adresat lui Corneliu Coposu, spunându-i că eu nu mai pot face nimic, dar dînsul și Ioan Rațiu ar avea unde interveni în favoarea propunerii. Coposu s-a arătat foarte mirat de inițiativa mea. I-a dat dispoziție lui Radu Vasile să publice scrisoarea mea în „Dreptatea”, publicația oficială a PNȚCD. Spre mâhmnirea mea a fost publicată fără nici un comentariu, ca o știre oarecare, pe pagina 5 a publicației. Nici Ticu Dumitrescu nu părea încântat de isprava mea. Am aflat că Corneliu Coposu sau Ioan Rațiu au apelat la românii influenți din Occident să facă loby-ul necesar. Ce au făcut exact nu știu. Dar am aflat că în Occident, în SUA mai ales, s-a pornit o campanie de presă împotriva propunerii mele, pe ideea că un asemenea premiu va ajunge să onoreze amintirea legionarilor, care au fost net majoritari printre deținuții politici din România. În fruntea acestei campanii de denigrare anti-românească a fost un june evreu cu afaceri dubioase la București, numitul Maximilian Katz. Nu știu ce anume a determinat comisia Nobel să aibă altă opțiune, a cui a fost vina. Ce cunosc sunt numai cele de mai sus.
O amintire: în toamna anului 1993 toți senatorii am primit o invitație oficială din partea Comitetului Nobel pentru Pace să facem o propunere pentru anul următor, 1994. Invitația, cu totul neașteptată, a stârnit fel și fel de comentarii, chipurile glumețe, și o mirare generală: ce propuenre am putea face noi, românii?! Eu am luat în serios invitația și m-am întrebat ce propunere s-ar putea face. Și cum eram în legătură apropiată cu mulți foști deținuți politici, gândul cel bun m-a dus la ei.
N-am făcut caz de această ispravă a mea ca parlamentar. Și cred că nu am procedat corect. Reacția comitetului Nobel care a reținut propunerea mea a fost în fond un omagiu adus în Occident foștilor noștri deținuți politici. Nu trebuie uitat acest aspect. Cum nu trebuie uitată nici reacția unor evrei din Occident, în frunte cu concetățeanul nostru Katz.
Pana la acest articol nu am stiut despre aceasta propunere pentru premiul Nobel. Nici nu am terminat de citit si mi am zis ca asa ceva nu poate trece neobservat de anumiti evrei pentru ca la finalul articolului sa ma conving ca asa a fost. Dulaii stau la panda peste tot si ne pandesc si in tara noastra in fiecare oras in fiecare zi. Asta e misiunea lor, sa vada, sa raporteze. Un premiu Nobel pentru fostii detinuti politici ar fi o recunoastre a crimelor comunismului = bolsevism evreiesc. Si in plus, nimic nu trebuie sa rivalizeze cu „holocaustul” lor, ala de 6 milioane, de 4,5 milioane, de 1,5 milioane, dupa cum marturisesc placile comemorative de la Auschwitz montate si demontate peste noapte schimbate, evaporand milioane de victime. De la 6 milioane au coborat la 1,5 milioane ca si cum 4,5 milioane e de colea.