Cui i-a folosit tragedia de la Colectiv? Victor Ponta și Rareș Bogdan, în tandem, implicați în tragedia de la Colectiv
By Ion Coja|27 octombrie 2019|Doctrină naţionalistă
Victor Ponta și Rareș Bogdan, în tandem, implicați în tragedia de la Colectiv
By Ion Coja|27 martie 2019|Doctrină naţionalistă

Mă tot mir de rudele victimelor de la Colectiv!… Practic, nu fac nimic bieții oameni pentru a lămuri împrejurările care au dus la tragedia cunoscută!

Sunt două persoane publice, de maximă notorietate, care ar trebui să dea explicații publice pentru comportamentul lor bizar. irațional din acele zile.

Primul care ar trebui să răspundă la o anchetă penală este numitul Rareș Bogdan. Acesta a vorbit pe un post TV din Cluj Napoca, cu o săptămână înainte de tragedia de la Colectiv, despre iminenta schimbare a guvernului, odată cu numirea unui nou prim ministru în persoana lui Dacian Cioloș. Luat apoi la întrebări pe acest subiect, de unde a știut ce se va întâmpla, răspunsul lui Rareș Bogdan nu poate mulțumi pe nimeni: cică a intuit el această schimbare, a făcut el o analiză a situației și i-a ieșit acest pronostic politic. Un răspuns inacceptabil, bun numai de prostit lumea!

Ultimele date aflate despre individ, anume relațiile de prietenie la cataramă cu președintele țării și cu directorul SRI, fac mult mai probabilă o altă explicație, mult mai logică: schimbarea guvernului era decisă la nivelul celor doi, iar Bogdan Rareș a aflat de la vreunul dintre cei doi sau de la cineva din anturajul acestora despre iminenta schimbare de guvern!

Nu vreau să spun că guralivul comentator TV a cunoscut și prețul cu care va fi plătită schimbarea: tragedia de la Colectiv! Dar despre producerea acestei tragedii este sigur că s-a știut, că deci a fost provocată! Iar una dintre dovezi este declarația lui Rareș Bogdan la televiziunea clujeană.

Bun! Admitem că a făcut o analiză genială a situației politice și i-a ieșit că Ponta va demisiona. Dar în cadrul acelei analize avea nevoie de un motiv care să-l oblige pe Ponta să demisioneze. Să ne spună domnul Rareș Bogdan ce a fost în mintea sa, în analiza sa: de ce urma Ponta să demisioneze în scenariul imaginat, pe care l-a avut în cap RB când a afirmat că peste o săptămână vom avea un nou prim ministru!

Povestea cu analiza politică nu ține! Rareș Bogdan trebuie luat la întrebări de un procuror curajos, isteț și deplin liber, independent, cinstit. Avem un asemenea procuror?

Ce ar trebui să lămurească un interogatoriu la care să fie supus domnul Rareș Bogdan? Un singur lucru: de la cine a primit informația dată pe post cu o săptămână înainte de a se produce evenimentul? Cu cine a stat de vorbă și a aflat de iminenta promovare a lui Cioloș? E clar că a avut o informație cu care – caz tipic de prostie!, a vrut să se remarce printre ceilalți publiciști. Și a reușit să se remarce, iar procuratura e cazul să-l remarce și ea!

Dacă parcurgi presa dinaintea acestor evenimente constați că nimeni nu-l pomenea pe Cioloș în vreun fel! Deci nu existau elemente care să susțină analiza făcută de Rareș Bogdan! Deci nu au existat elemente pentru o analiză politică de mare maestru, minte cine vorbește de așa ceva. Ci a existat o informație „pe surse”. Gravitatea tragediei petrecute îl obligă pe marele analist politic să-și devoaleze sursele: Johanis sau Helvig?

Implicat în tragedia de la Colectiv consider că este și Victor Ponta. Nu numai că a știut, dar a avut și un rol determinant. Rolul lui Ponta a fost să demisioneze. A acceptat să demisioneze dacă i se oferă un pretext oarecare. Nu zic motiv, deoarece tragedia de la Colectiv nu putea fi motiv de demisie a primului ministru și a întregului guvern! S-au mai petrecut tragedii similare celei de la Colectiv în lume, în alte țări, și nu s-a lăsat cu demisia guvernului! Ponta a demisionat în condiții suspecte: nu a convocat guvernul să discute situația și intenția sa de a demisiona. Știa că nimeni din guvern nu-l va susține. A ieșit pe post și și-a anunțat demisia. Nici măcar în partid nu a pus în discuție intenția sa de a demisiona! Comportament tipic pentru o persoană care avea de îndeplinit alte înțelegeri și obligații, din afara guvernului și a partidului!

Cu cine a căzut la înțelegere Ponta? Ce anume l-a făcut să aibă acest comportament irațional pentru un lider, pentru un prim ministru și președinte de partid? Nu poate fi vorba decât de o presiune din afara partidului și a guvernului, cel mai probabil de un șantaj, miza fiind scoaterea PSD de la guvernare! Țintă pe care Ponta o are în continuare!

Numai că trebuie să dea socoteală într-o anchetă a unui procuror cinstit și curajos, care să-l strângă puțin cu ușa: cu cine s-a sfătuit atunci când a luat decizia de a demisiona? De ce nu a convocat o discuție în partid și guvern pe această temă. De ce s-a grăbit să-și dea demisia?

Acum, Victor Ponta stă la pândă și-l acuză pe Dragnea de comportament dictatorial. Că face numai ce vrea el, că nu se consultă cu nimeni din partid etc. Păi tu vorbești, nemernicule?! Ai luat de unul singur o decizie atât de importantă pentru toată lumea și n-ai cerut avizul nimănui din guvern sau din partid! Ai trădat! Ți-ai vîndut colegii de guvern și tovarășii de partid! Și nici până azi nu te-ai învrednicit să explici acest comportament aberant, explicabil doar prin supunerea la ordine primite din afara partidului! Cine te-a cumpărat? Cine te șanteajează și cu ce? Cine ți-e stăpânul, Victor Ponta?!

La toate aceste suspiciuni se adaugă și se potrivește la fix vorba scăpată de marele nătărău: „A trebuit să moară atâția oameni pentru ca guvernul să demisioneze…”

Cine avea interes să demisioneze guvernul și să-și instaleze „guvernul meu”?

.

Ion Coja

PS Repet ce am mai spus pe acest subiect: afirm că există multe semne că tragedia de la Colectiv a fost planificată, provocată și executată la ordin. Sper că scenariul gândit și aprobat nu prevedea prăpădul care s-a produs. Bănuiesc că lipsa de profesionalism a celor care au executat ordinul criminal a cauzat proporțiile cumplite ale tragediei. Dar această circumstanță nu modifică cu nimic lanțul de răspunderi și de implicări la cel mai înalt nivel de decizie politică.

********

Ancheta asupra tragediei de la Colectiv trebuie reluată cu o cercetare exhaustivă a suspiciunilor
By Ion Coja|27 octombrie 2019|Doctrină naţionalistă
Procuratura trebuie să-l ancheteze pe Rareș Bogdan în legătură cu tragedia de la Colectiv! Ce știe și nu spune marele ziarist?!

By Ion Coja|27 februarie 2019|Doctrină naţionalistă Text re-publicat

Citez din articolul dlui LIVIU ALEXA publicat zilele trecute pe acest site, sub titlul Radiografia jocurilor de putere. România a ajuns pe mâna unor golani.
Am constatat că cititorii acestui text nu au remarcat detaliul cel mai important din acest text. Citez deci:

Povestea de astăzi este una foarte interesantă, pe un subiect mai puțin comercial, dar cu atât mai important pentru România. Informațiile din acest articol sunt grele, pentru initiati, sunt adevărate și oglindesc șerpăria fetidă în care înoată zilnic șmecherii Bucureștiului aflați la butoanele României. Astăzi o să vă spunem povestea, nescrisă până acu, a felului în care Dacian Cioloș, sinecuristul bruxellez care a lucrat toată viața la stat, și-a bătut joc de încrederea pe care Eduard Hellvig, actualul șef al SRI și Klaus Iohannis, actualul președinte al României, i-au acordat-o pentru un proiect cu adevărat măreț ce, daca era respectat, ar fi însemnat resetarea Dreptei și anularea animozităților partidelor de pe acest eșichier politic.

Porumbelul lui Rares Bogdan. Povestea noastră începe în 23 octombrie 2015 când realizatorul Realitatea TV, clujeanul Rareș Bogdan, scoate pe gură un porumbel maxim de periculos și inedit pentru acea vreme. El spune CU FIX O SAPTĂMÂNĂ ÎNAINTE DE TRAGEDIA COLECTIV, o spune public, la o emisiune, că știe cine va fi noul premier , dând detalii precise că va fi un om serios, din Ardeal, pe numele sau Dacian Cioloş. „Vom avea un prim ministru tehnocrat, ca şi acum 15 ani, când Mugur Isărescu a condus timp de un an guvernul şi a pregătit alegerile parlamentare de la finalul anului 2000. Este vorba de fostul comisar european Dacian Cioloş”, a afirmat Rareş Bogdan, la emisiunea „Unu la unu”, de la Realitatea FM Cluj. Știți ce s-a întâmplat, a avut loc accidentul de la Colectiv la o saptămână şi, imediat, Ponta și-a dat demisia, locul său fiind luat de Dacian Cioloș din Ardeal, așa cum spunea Rareș Bogdan.

Gafa lui Rareș Bogdan se explică doar prin impetuozitatea pe care acest om o are în anumite momente cheie când orgoliul profesional îl face să sară calul. Dar, mai există și alte explicații pentru dezvăluirea nostradamică de atunci a lui Rareș Bogdan. După ce a stat ani de zile ascuns în jocurile aparent mici de putere de la Cluj, Rareș Bogdan a explodat pur și simplu la București, ajungând să depășească cu mult limitele statutului de realizator TV, devenind prin inteligența, conexiunile și flerul său imbatabil, un adevărat consultant şi sfetnic, broker de relaţii şi uşi deschise pentru multe personaje puternice din Capitală. Faţă de alţi consultanţi, a avut şi are ce să vândă: prieteniile de notorietate pe care le are cu Klaus Iohannis, primul om în stat, şi cu Eduard Hellvig, azi şeful SRI. Mulți dintre dumneavoastră, cei care purtaţi creier, când vedeţi ce se întâmplă în România, vă veţi fi întrebat nu o dată cum de este Rareș Bogdan relaționat atât de puternic, la nivel de prietenie sinceră, cu Klaus Iohannis, președintele României, sau cu Eduard Hellvig, actualul șef SRI? Explicația o au doar cei care știu background-ul lui Rareș și este mai simplă decât orice conspirație: Rareș a cultivat aceste prietenii cu peste două decenii înainte, când acești oameni nu însemnau nimic, Edi cu siguranță nimic, pe cand Iohnnis doar un primar de Sibiu aflat la început de drum. Chiar dacă nu credeți, faptul că Edi a ajuns azi șeful SRI, iar Iohannis, președintele României, toate astea sunt cu adevărat o întâmplare de care Bogdan a știut profita maxim la nivel relațional.

Ținând minte toate acestea veți înțelege probabil mai bine de unde știa Rareș Bogdan în octombrie 2015 că se pune la cale schimbarea lui Ponta. Nu, nu fiți idioți, Rareş Bogdan nu știa că o să aibă loc incidentul de la Colectiv.”

Așadar, Rareș Bogdan a știut cu o săptămână înainte de schimbarea guvernului. Asta dovedește că schimbarea guvernului s-a petrecut ca urmare a unei conspirații care a anulat practic rezultatul alegerilor. O asemenea conspirație este o crimă politică, un atentat grav la statul de drept, la democrația din România, care se dovedește astfel complet inexistentă!

Cine este autorul / autorii acestei conspirații?

Imprudența vedetei TV ne obligă să tragem această concluzie. Eu unul n-am știut de acest detaliu căci aș fi cerut din clipa următoare anchetarea ziaristului de către Procuratura militară. Desfășurarea cu succes a conspirației este de o gravitate maximă. Trebuie găsită o explicație și pentru atitudinea organelor de justiție și a seviciilor secrete, implicate probabil în această conspirație, dar total inactive, lipsite de reacție la o crimă politică atât de gravă!

Gafa făcută de Bogdan Rareș trebuie să aibă efect asupra familiilor celor morți la Colectiv! Măcar aceștia să facă presiune asupra organelor de justiție, asupra persoanei celui care a știut ce va urma! Bogdan Rareș trebuie să explice în public cum a ajuns să dețină un secret atât de special, de la cine a căpătat această informație și, mai ales, să ne explice cum era planificată demisia lui Ponta: ce urma să se întâmple ca să provoace acest gest neașteptat al primului ministru!

Dacă tragedia de la Colectiv nu se producea, ce anume urma să se întâmple ca să se producă demisia guvernului?!

Dacă autorii conspirației nu au un răspuns credibil la această întrebare, suntem obligați să luăm în serios ipoteza că la Colectiv s-a produs nu un accident, ci o crimă comisă cu o intenție criminală: să producă moartea tragică a unor oameni nevinovați, să creeze astfel o emoție puternică în toată societatea, să scoată lumea în stradă și să i se dea acesteia satisfacție prin demisia guvernului!

Ce știe Bogdan Rareș pe acest subiect? Se pare că știe totul!… E timpul să facă mărturisiri complete! Le așteptăm cu cel mai mare interes!

Ion Coja