UndoOK
Care este soluția pentru țăranul / fermierul român?
No issue detected
Rena18 hours ago
.
S-a dus mitul pamantului nelucrat! Or mai fi pe ici pe colo tarlale parasite, dar din alte cauze. Sa nu ne bagam singuri barna in ochi! Una din cauze este situatia inca nelamurita a suprafetei respective. Sunt proprietari care inca sunt in litigii cu primariile sau alte autoritati. O alta cauza este varsta inaintata a proprietarilor, care nu-si mai pot lucra terenurile si nici nu au mostenitori ori sunt plecati si au ramas singuri si nu-si pot administra suprafata de teren sau au fost trasi in piept de “en” arendasi (legea arendei mai mult ingradeste proprietarul decat il ajuta, mai mult castiga un arendas care incaseaza si toate subventiile si ramane si cu 90% din productie, decat prorpietarul care plateste toate impozitele, uneori nu iei arenda cat platesti impozit!) in acesti 27 de ani incat prefera s-o tina parloaga, ca tot nu primeau nimic sau mai nimic pe ea. Aici sa nu cadeti in capcana intinsa abil ca o parloaga trebuie sanctionata. Dpdv economic, e o pierdere, dar un taran care oricum pierde, prefera s-o tina parloaga, dar dpdv al “odihnei pamantului” nu e rau. Pamantul, in acest timp al odihnei, isi reface stratul fertil, acel humus, pe care-l pierde printr-o exploatare intensiva bazata pe tehnologiile conventionale, cu araturi adanci, dese treceri si rasturnari si maruntiri, “ecologizari” (a se citi erbicidari) si fertilizari chimice care dau acele recolte bogate, bazate si pe o alta gaselnita, a semintelor modificate genetic, ca de celaltele greu mai gasesti. De pe o parloaga poti chiar si castiga daca esti in putere, facand fan si vanzandu-l, dar trebuie si pentru asta sa ai piata de desfacere, cum se spune, ori satele romanesti se cam golesc de animale pentru ca la randul lor n-au piata de desfacere si crescatorii de animale au, la randul lor, problemele lor. O alta cauza ar fi, chiar in putere fizica fiind proprietarul sau familia sa, imposibilitatea de a lucra terenul neavand posibilitatea de ati procura utilajele necesare. Distrugand industria, statul roman a distrus si baza tehnica necesara agriculturii. Adica a dat pamantul, cand si cum si unde l-a dat, dar a intors agricultura la sapa. Ori, azi nu mai poti face performata cu sapa nici pe suprafete mai mici, cele numite de subzistenta, de exemplu, pe care orice guvernare s-a straduit din rasputeri sa le neantizeze. Ce se gaseste pe piata romanesca e de import sau sub licenta din import, noi sau second-hand (la care chiar daca ai opta ajungi in timp sa constati ca nu mai gaseesti piese de schimb, plus ca, inainte orice tractorist era si mecanic agricol, adica stia sa-si repare singur tractorul si utilajele, ceea ce in conditiile actuale e practic aproape imposibil, disparand industria agrciola, agricultura a ramas intr-o râna, apoi au disparut scolile si liceele agricole; ca si in industria mare unde au disparut scolile profesionale si azi “investitorii” se plang ca nu au muncitori calificati si au inceput, in privat, sa le reinfiinteze!), dar tot scumpe. Unele foarte scumpe. Era un banc cu un taran care, vazand o girafa, exclama: asa ceva nu exista! Cam asa si cu noile tehnologii agricole, oferite pe piata romanesca de mai toti “investitorii” (a se citi vanzatorii) straini. Asa si cu asocierea. Asa si cu achizitia de utilaje agricole. Scumpe, dom’le foarte scumpe. Un roman simplu nu o sa aiba niciodata bani pentru asa ceva. Va ramane la sapa cat il va tine puterile sau va lasa totul parloaga cand n-o mai putea. Sau il va vinde, pe mai nimic. Veti zice ca aici n-am dreptate. Ca poate accesa fonduri europene. Aiurea. Astea nu-s facute pentru taranul roman. Pentru fonduri europene trebuie sa ai banii tai, mai intai, sa faci tone de hartoage, si pe urma sa astepti sa-ti vina aprobarea si sa ti se dea banii in transe sau in cativa ani, dupa ce, inainte si dupa trebuie sa indeplinesti o gramada de conditii. Si nu poti pe persoana fizica, musai sa te “privatizezi”, cum ar fi sa intri in “randul lumii civilizate”, sa ai tidula sa stie fiscul de unde sa te apuce. Abia asteapta. Sa te asociezi? Hm, pai unde aiti vazut voi 2 romani asociati care sa nu se certe? Nici pe scara unui bloc nu se inteleg toti, nici la tara pe o strada nu exista sa se intelega toti, doi vorbesc cu trei si ei trei nu vorbesc cu alti 2-3. Adevarate cuvinte incrucisate! Basca trista amintire a colectivizarii fortate si urmarile ei pana in ’90. Aici sunt multe de povestit, o lasam, poate pe alta data. Asocierea tip Musca de la Arad e o exceptie, acolo nu s-a distrus colectiva, iar omul in cauza a prezentat o garantie pentru comunitate incat s-a putut ajunge la ce s-a ajuns azi. Cati fosti sefi de colectiva in ’90 au putut fi un astfel de exemplu pentru colectiva locala incat sa convinga taranii sa nu-si verse obida pe bietele grajduri? Mai toti fostii presedinti de cooperative agricole erau niste neica nimeni pt comunitate, niste parveniti, niste neprofesionisti sustinuti in functii pe linie de partid, multi fara studii de specialitate pe care si le-au procurat ulterior cu portbagajul. Si-apoi taranul roman are un fix. LOTUL LUI. Romanul e nascut proprietar. Sa n-o mai vanturam ca msm-ul limbist cu profundul, unicul si neegalatul proamericanism romanesc. Esenta e proprietatea. Asocierea e perceputa de taranul roman ca o dizolvare a propietatii intr-o masa amorfa, indefinita, in care proprietatea, hotarul isi pierd sensul. Nu mai stii de unde pana unde e al tau, ca la o adica, de nu merge treaba sa te poti dezasocia si sa treci pe cont propriu sau intr-o alta asociere. “Arendasii postrevolutionari” au avut si ei un aport la aceasta neincredere prin aceasta nefericita comasare, care le-a permis, chiar legal, sa faca exact ce a facut regimul comunist, schimburi de terenuri la greu, asa incat proprietarul s-a trezit, desi in titlu erau clar demarcate vecinatatile, sa nu-si mai primeasca terenul inapoi pe amplasamentul specificat in acte, in caz de renuntare la serviciile arendasului, ci undeva la o margine, la mama dracului, unde valoarea si calitatea terenului era cu totul alta si in caz ca-l vindea pretul era altul si oricum, arendasul era primul indreptatit sa-l ia la ce prêt vroia muschii lui pe motiv ca nu face mai mult si ca el are drept de preemtiune. Pentru lotul lui, mare-mic, taranul roman a purtat razboaie, a suferit umilinte. Atata timp cat stie de unde si pana unde-i tarlaua lui, el stie pe ce mizeaza. E plina literatura romana de drama lotului taranesc, ar fi plina si statistica, de-ar reflecta realitatea si ar spune lucrurilor pe nume, de date exacte privind acelasi lot. Ample studii interbelice, statistice si sociologice, explica aceasta “fixatie” a taranului roman pentru lotul lui. Era un mit pe care democratie populara (comunista) a incercat si n-a reusit sa-l darame, dar pe care, acum, democratia “albastra” (europeana) incearca din rasputeri, cu un impresionant aparat de propaganda tembela, total neprofesionista, care nu stie cu ce paine sa mananca agricultura romaneasca, sa-l cante sub alte vorbe, dar ruland aceeasi placa uzata.
O solutie? Solutia pentru taranul roman ar fi sa-l lasi in pace, daca nu-l ajuti, nu-l nici incurca. Un taran roman, proprietar de pamant sau animale care nu-ti cere ajutoare sociale, nu vrea subventii, nu acceseaza funduri europene (!), dar isi plateste toate darile, nu vrea decat sa-l lasi in pace, sa munceasca, sa produca, sa-si vanda marfa la taraba sau la poarta si sa nu-i calci batatura sau sa-l calci pe batatura ca n-are casa de marcat fiscala. Nimeni nu-l intreaba cat il costa sa munceasca, sa produca si cu cat se alege dupa ce reuseste, daca reuseste, sa vanda.
O alta cauza au fost banii cu care romanul sa-si cumpere pamant. Noi, cei cu adevarat cinstiti, am intrat saraci in comunism, pentru ca, nu-i asa, telul comunismului era egalitatea. Inclusiv financiara, pentru plebe, mai sus…nu prea. Cu ce bani sa-si cumpere romanul pamant? Chiar si cand a fost la preturi derizorii, romanul nu-si permitea. Plus de asta, propaganda intesiva dublata de distrugerile masive si progresive si rasdublate de mitul prosperitatii prin consumatorism, a dus mai degraba la credite cu buletinul pentru o plasma, un aragaz sau o combina, o masina, orice altceva decat pamant. Se spune ca memoria romanului e scurta. Dar si burta-i prea aproape!
Si-acum concret. Am o juma de hectar de teren. L-am luat cu gandul sa am o oaresce independenta financiara si siguranta alimentara si bio sau eco, cum e moda acum, dar nu despre moda e vorba, ci despre stomacul meu mai jingas! Pentru banii cu care l-am cumparat am muncit cu greu, bani care mi-au fost o data impozitati, si-am pus ban pe ban, cum se zice, limitandu-ma la strictul necesar in toate privintele. Am lucrat l-a stat, l-a privat, am alergat si m-am zbatut pana m-am scarbit. Aveam in minte si zicerea bunicilor care aveau un cult pentru pamant ca singura garantie a vieturii si chiar a prosperitatii. Mi-aduc aminte cum imi relatau ca in vremea interbelica un taran care vindea un pogon de pamant la tara putea cumpara o casa la oras! Mi-aduc aminte si cum aceeasi bunici poveasteau, intorsi de pe frontul rusesc, cum i-au gasit pe taranii rusi, complet abrutizati, inghesuiti in bordeie sapate in pamant, scuipand la semintele pe care le indesau cu pumnul pe o parte si scuipau cojile adunate pe partea ailalta. Nici nu se mai oboseau sa ia bob cu bob. Asta era modelul asocierii, colectivei de tip comunist, bolsevic, pe care l-au indesat pe gat taranimii romane si pentru care au platit cu grele renuntari, umilinte, ani de temnita sau chiar cu viata. Nici atunci, sarantocii satului n-au crezut si au fost primii care s-au inscris in colectiva, cu cat si ce e alta poveste, restul obligat fortat. Revenind la exemplul meu, ani de zile, apoi, am incercat sa-i fructific existenta luandu-l la sapa, ca nu mai aveam bani sa ma utilez. Pana mi-au iesit ochii. Am trecut apoi l-a faza nr.2. Sunt ani de cand ma rog se posesori ocazionali de tractoare si utilaje agricole sa mi-l pregateasca pentru insamantare, pe care de obicei o fac manual, ca si culturi intercalate, variate. Ei bine, in zadar. Pana nu-si termina ei lucrarile lor, pe suprafetele alea comasate si asociate pana la Dumenezeu, nu te serveste nimeni. Cand te serveste, e tarziu pentru ce vrei tu sa cultivi si parca ti-ar fi facut nu stiu ce favor pe banii tai de te simti ca un milog. Pentru ca costa. Aratura-150, discuirea-150, samanta-300, erbicidarea-150, erbicidul-tot cam pe atata, prasirea mecanica-150, daca o faci de doua ori, cum scrie la carte, 2-300, recoltarea, alte parale, sacii, depozitarea etc alte parale. Vanzarea…de multe ori nu-ti scoate cheltuiala. De exemplu, intr-un an am pus secara, sa starpesc buruienile, eco; am luat kilu de samanta cu 7.5 lei, mi-a ajuns un sac-50 kg (si asta e ieftin ca am luat direct de la un producator samanta din camp, anul asta am pus porumb si-am dat pe samanta vreo 300 de lei/10 kg) si-am vandut cu 3 lei, cu greu. Am cheltuit dublu cat am luat. Sa-mi iau tractor? N-am atatia bani! Se merita pentru o juma de ha? Nu prea! Sa ma asociez? N-am cu cine, in pozitia in care am terenul. Sa incerc sa obtin funduri europene? Nu ma incadez si n-am pupat funduri nici pe vrea comunismului. M-am uitat si eu in stanga, in dreapta, m-am documentat, kaine sanse. Un proprietar de capsunerie locala, cand l-am intrebat cum a facut, daca a luat pe fonduri, mi-a zis ca nu, ca a avut nasoale cu fondurile si nici nu mai vrea s-auda. Un zarzavagiu, aceeasi poveste. Mai va sa faci agricultura! Dar, de fapt, aici au vrut sa ne aduca. Vorbeam cu o ruda stabilita in Germania, pe la mijlocul anilor 90, care si-a gasit, dupa indelungi spalari de cururi nemtesti sau ca vanzator prin supermarketuri, un post la stat, cum e, ce mai face: bine, imi spune, mi-am gasit un job la stat, de-acu sunt asigurat, pana la pensie nu mai am treaba! Dupa “stralucita experienta” am o singura solutie, proprie: poate-mi gasesc si eu un post caldut pe undeva, pe la stat, desigur, ca acolo-i sigur, cat o mai fi si-acolo. Are cineva vreo idée mai buna?
Exista intre taranul roman si pamantul lui o legatura dumnezeiasca de care a fost rupt succesiv secole de-a randul. Dezradacinarea taranului roman de glia sa a fost grija fiecarei guvernari straine de acest neam. Instictiv, poate, fiecare “venetic” a inteles ca de i-ai luat romanului pamantul, printr-o forma sau alta, l-ai indepartat de telul lui: dumnezeirea. Multi au criticat lucrul in salturi al romanului, inclusiv Radulescu-Motru. Nu era oare acest fel de a munci tot o forma de dumnezeire? Lucra dupa anotimpurile randuite de Dumnezeu. In zilele de lucru si-n anotimpurile de lucru, lucra pe rupte, in rest se odihnea, isi refacea fortele. Era un lucru cu chibzuiala, pe masura randuita si la limita puterilor omenesti, randuite si ele. Si el stia, instictiv sa nu-si oboseasca trupul, continuu, pentru ca Spiritul sa-i fie liber. Fantastica intelepciune taraneasca izvora tocmai din aceasta odihna spre slava Spiritului ce-i dadea o clarviziune pe care cu greu o poti intalni la spiritele obosite la foc continuu. Tocmai aceasta succesiune de lucru-pauza, aproape egale in timp, ii dadeau taranului roman pacea, calmul si multumirea, impacarea cu lumea intreaga. Il facea, ca in rastimpurile randuite ca pauza sa perceapa amanunte care altfel i-ar fi scapat, sa primeasca si sa impartaseasca impresii placute si pline de viata care-l imbarbatau si ii redau energia pentru urmatorul lucru. Sezatorile, de exemplu, erau un astfel de prilej, horele, sarbatorile. Prentice Mulford spunea ca cel mai bun pilot intr-o grea incercare, este acela care are capacitatea de a uita primejdia si de a se ocupa de obstacole. In “pauzele” sale, taranul roman uita truda, isi incarca bateriile si o lua de la capat, aparent repetitiv, cu o voiosie de neinteles. Sfarsitul iernii il apuca intr-o stare de nerabdare de a iesi la lucru, se pregatea chiar sufleteste inspectand loturile si facandu-si planuri. Chiar si de sarbatori, timp randuit pentru odihna si bucurie, taranul roman era cu gandul tot pe-afara. Iarna, cand putea ajunge la pamantul lui, taranul roman dadea o fuga si-l cuprindea cu privirea, imbratisandu-l parca, respirand odata cu el. Romanul nu mai accepta ca in esenta lui e taran. Ruperea romanului de palma lui de pamant, urbanizarea lui n-a fost decat desprinderea de esenta sa, de Spiritul sau. Exista, in vremuri mai asezate ale satului romanesc, un profund dispret pentru oras. Taranii urbanizati erau numiti nadragari si putini tarani erau dispusi sa-si de-a fetele dupa ei. Circula si o anecdota a unei astfel de taranci urbanizate dupa un nadragar care, revenita in sat, in vizita, si trimisa sa mulga vaca, s-a sfiit s-o impinga sa-si faca loc s-o mulga, ca deh, era doamna de la oras, si-a luat-o mai elegant: “Pardon, Florica”!
Sa va mai dau un exemplu concret. Undeva pe traseul viitoarei autostrazi Transilvania, dar intr-un viitor atat de indepartat ca nici cu mintea nu-l poti cuprinde la cum se desfasoara lucrarile, un proprietar de 7 ha de teren situat la buza E60, actualul drum european ce leaga Clujul de Brasov, devine tinta autoritatilor pentru expropriere in vederea construirii “faimoasei” autostrazi cunoscuta mai mult sub numele teparului Bechtel. Onor CNAIR-ul trimite printr-o casa de avocatura obscura (singura agreata si contractanta sa desfasoare procedeul de identificare a proprietarilor luati la tinta si pe care daca presa ar scutura-o bine multe lucruri interesante ar fi aflate) o instiintare. Conform procedurilor, proprietarul nu trebuia doar indentificat si atentionat (a se citi SOMAT, ca asa e tonu!), ci si convocat la negociere, stabilit la fata locului, prin plasarea de tarusi, exact traseul care va rupe tabla de 7 ha in doua, adica 3,5 ha expropiate . Dar care negociere? Pe lista deja intocmita fara stirea prorpietarului, inainte ca instiintarea sa-I parvina, pretul era deja stabilit: 3 lei/mp. Pentru extinderea aeroportului din zona, aflat aproape peste drum de lotul respectiv, consiliul judetean a cumparat terenuri aflate in pozitii mult mai indepartate de drumul european respectiv (ca doar nu largeau pistele paralel cu soseaua) la preturi cuprinse intre 8-10 euro/mp, iar in apropierea terenului cu pricina pretul se situau undeva intre 10-15 euro/mp. Statul roman ofera sub 1 euro, e sarac, n-are bani, nici CNAIR-ul n-are bani, e sarac, desi are bani sa plateasca bucatele de sosele de 2 ori pe acelasi amplasament si care se mai si darama la prima ploaie. Sa nu ne mai intrebam de salariile, primele si contractele umflate din aceasta mizerie de companie. Iar povestea cu Bechtelul o stie toata lumea, pentru aia statul roman a avut bani cu ghiotura pentru o lucrare pe care n-au mai facut-o, le plateau pana si stationarea jeepurilor, probabil si scuipatii care-i aruncau cu bolta pe viitorul traseu al fantomaticei autostrazi.
In asteptarea derularii procedurilor, omul cultiva porumb, ca pana sa se apuce constructorii de lucru sa poata sa-si ia arenda pentru a putea plati impozitele, la 7 ha nu-s de colea. Toate bune si frumoase, timpul trecea, nimic pe linia exproprierii efective nu se misca, porumbul crestea frumos, daduse in parg si era doar bun de cules. Doar ca, surprize-surprize…Fara nici o procedura si mai mult, fara nici un bun simt, constructorul intra in porumb si-l face harcea-parcea, pe tot, culmea traseul trecea exact prin mijlocul terenului, ceea ce prorietarul n-avea de unde sa stie ca nimeni nu I-a pus la dispozitie nici o documentatie sa stie ce se va intampla, iar “organizarea de santier” e ca in Romania, “vine, vine, vine…calca totul in picioare”! Bineinteles ca omul inca nu si-a primit banii, nici mizeria aia de prêt, nici arenda, nu este despagubit pentru recolta distrusa, nu mai poate face nimic acolo, dar impozitul e calculat si incasat inca pe toata suprafata. Sa va mai spun ca acest “dezmostenit”, a doua oara, de catre statul roman este mostenitorul bunicului lui, un taran sarac, un roman verde maghiarizat fortat, care si-a vandut vaca din grajd sa-si poata cumpara un bilet pana in America in 1914, cu doua luni inainte de izbucnirea primului razboi mondial, si care a trudit, vreo 7-8 ani, prin minele din Ohio pana dupa marea Unire sa castige bani sa vina sa-si ia pamant? Avea vreo douazeci de hectare din care s-au mai putut recupera vreo zece si alea imprastiate, restul urmau sa fie despagubite de alta faimoasa institutie, Fondul proprietatea, ceea ce nu s-a mai intamplat nici in ziua de azi, avea mai multe locuri de casa in sat pe care s-au facut altii stapani si care n-au mai putut fi recuperate, o casa in centrul satului in care se injghebase sediul CAP-ului local la vremea colectivizarii, cand bunicul in cauza fusese colectivizat cu forta, dupa ce fusese plimbat in lanturi, pe jos, din post in post pana la sediul central al raionului si a fost eliberat doar dupa ce a fost rascumparat de la jandarmi cu pretul unei perechi de juncani si a semnarii acordului de intrare in colectiva si apoi alungat din sat.
De cate ori poate fi dezmostenit un proprietar de acelasi stat?
Sa va mai spun si ca porcaria asta recenta cu autostrada e doar cat sa amarasca omul pana la disperare, ca lotul ala de 7 ha e singura bucata pe care s-au inceput lucrarile in zona, decopertarea, inainte si dupa ea nu se intampla mai nimic? Adica va fi mai rau ca portiunea aia de la Bors care pleaca de nicaieri si ajunge nicaieri. Aici e vorba de mult, mult mai jos, la Mures, undeva pierdut pe un traseu in care nu se intampla nimic, n-are nici o finalitate si nici o logica.
CE INGROZITOR!
Multumim pentru elucidarea din interior asupra problemelor !!!
Foarte pretioasa .