După o campanie aproape violentă de promisiuni, dezbateri pe la colţuri, prin crîşme, la serbări cîmpeneşti, de abuzuri de socializare şi like-uri pe reţele virtuale, de manifestări penibile, pervertire şi manipulare a realităţii, declanşate de fluierul de ţignal al cursei pentru Bruxelles, în care au sărit cu paraşuta, s-au aruncat pe nisip, printre mici şi fumul de la grătar, s-au dezmăţat pe feisbuk şi ne-au cerşit votul cu feţele lor fotoşopate de pe panourile stradale, de pe şepci, tricouri, baloane şi alte materiale propagandistice, pe care au fost cheltuiţi bani frumoşi, s-a ales, ca de fiecare dată, cu intenţii neortodoxe, neghina din grîu. Nu grîul de neghină. Miza o constituie salariile uriaşe, peste un milion de euro de-a lungul unui mandat, în condiţiile unui salariu minim de 150€ pe lună în unele ţări membre U.E., printre care şi România. Adăugăm beneficiile pe termen lung ale fotoliului de europarlamentar, inclusiv pensia de nabab de 9.000€ lunar, după numai 15 ani de muncă. Indiferent de culoarea politică, odată ce vor sorbi din elixirul pătimaş al Puterii europene, cu toţii se vor lepăda de morală, de responsabilitate şi bun-simţ, de care toţi politicienii Ţării s-au lepădat.
Efectul zero al europarlamentarului român şi milionul de euro pe mandat
Despre candidaţii alegerilor locale parţiale, nu mă mai ostenesc cu detalii. Ştim cu toţii cine sînt oamenii împinşi pe lista de candidaţi cu care partidele politice încearcă să cîştige un loc în Parlament: îmbogăţiţii prin furt, fraudă şi corupţie sau acoliţi ai acestora, slugi ale unor foşti demnitari, indivizi cercetaţi de D.N.A., prieteni de familie, parteneri de afaceri sau protejaţi ai unor lideri politici. Impurităţi politicianiste, fără ţinută morală şi educaţională, posedînd doar o brumă din ideologia confuză a partidului de care s-au lipit ca marca de scrisoare, gata oricînd să facă traseul de la un partid la altul, în funcţie de cîştigător. La europarlamentare, miza pentru biletul „allinclusive” spre Bruxelles e în buzunare. Efectul europarlamentarului român pe scara Richter a sărăciei din Ţară este nul. Parlamentul European e o destinaţie de vis pentru cei care vînează venituri substanţiale, rapide şi cu efort minim de muncă. Salarii de mii de euro, pensii garantate fără plata contribuţiilor sociale şi, în plus, diurne consistente pentru zilele de activitate oficială, fără ca aceştia să fie obligaţi să prezinte documente justificative. Lipsa oricăror răspunderi concrete, e dovada clara a manipulării menite sa facă naivii a crede că trăim în democraţie. România a trimis la curtea Europei numeorşi eurosfertodocţi şi trădători, ca să ne facă de rîs sau să ne vîndă. Vom avea de suferit dacă de această dată ne vor reprezenta indivizi cu legături dubioase în rîndul mafiei, cu rude implicate în afaceri ilegale, indivizi gata de sforăit pe scaune şi ridicînd mîna pentru vot doar dacă vine ordinul de la partid! Soluţii nu există pentru România, oricîte trupe specializate am trimite la Curtea Europei. Nu există în acest sistem capitalist, pentru că, însuşi sistemul este fundamentat pe escrocherii şi ideologii utopice. Dezaprob faptul că cetăţenii se entuziasmează de puţinul oferit de politicieni, acceptînd şi mulţumindu-se cu răul cel mai mic.
Biden n-a venit la Bucureşti doar ca să-şi dezbrace vestonul
Ce părere aveţi despre mezinul extrem de şcolit al vicepreşedintelui S.U.A., Joseph Robinette Biden, pe numele său Hunter Biden, instalat în postul de director pentru asistenţa juridică şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale în compania Burisma Holding, Kiev, cea mai mare unitate privată ucraineană din industria gazelor, deţinătoarea unei arii mari de explorare în zonele controlate acum de separatiştii pro-ruşi, situaţie comentată mai puţin favorabil de cotidianul Washington Times. Ca să fie garnitura completă, Hunter Biden şi-a adus alături în conducerea companiei din Kiev, un partener de afaceri al familiei vicepreşedintelui S.U.A., finanţator al campaniei sale electorale. Hmmm, credeţi că Robinette Biden, alias Joe Biden-cawboy-ul a bătut atîta drum pînă la Bucureşti ca să-şi dezbrace vestonul în faţa camerelor de luat vederi şi să ne spună că vremea e frumoasă? Sau să dea mîna cu netrebnicii noştri? Aceste gesturi tot pe noi ne costă. Nepotismul este perfect compatibil cu sistemul de valori al celui m ai democratic şi paşnic stat din lume, răspîndit ca norul de cenuşă vulcanică pe meridiane. Ucraina fierbe, acolo mor oameni, iar haitele de cawboy se reped să stoarcă profit din nenorocirile puse în scenă cu aceleaşi metode prin care în sec al XIX-lea storceau America, în timp ce măcelăreau triburile băştinaşe de amerindieni.
În statisticile Scotland Yard nu românii sînt campioni, ci zeci de mii de britanici
Degeaba plîngem noi de mila statului adus pe margine de prăpastie. Statul român nu mai este demult o instituţie în sprijinul cetăţeanului, ci un concern condus de impostori cu acte, care s-au lepădat de Dumnezeu, lăsînd şi naţiunea în vitregia istoriei, printre şuturile puterilor occidentale. Tot mai multe tabloide din Marea Britanie, vîrf de lance fiind The Sun, aruncă o mizerie greu de imaginat pentru un segment civilizatoriu cum se cred britanicii, pardon, colonizatoriu, asupra cetăţenilor români. Tastaturile jurnaliştilor britanici înfăţişează România lumii ca un teritoriu blestemat, Sodoma şi Gomora, de unde se prăvălesc în Regatului colonizator toate crimele şi nenorocirile. Întreaga planetă a văzut la Eurovision de unde pleacă şi cine promovează sodomismul. Aceiaşi jurnalişti care au inventat, fără să fie pedepsiţi, planul de răpire a familiei unui fotbalist, plîng online şi pe paginile ziarelor, că violatorii, tîlharii, măsluitorii de carduri, curvele, proxeneţii, bolnavii de tuberculoză sau de SIDA au năvălit în Trafalgar Square. În statisticile Scotland Yard nu românii sînt campioni ai delictelor, ci zeci de mii de britanici, unii infectaţi cu HIV, care s-au pricopsit cu boala de la imigranţii asiatici şi africani, apoi au transmis-o între ei.
Ei sunt principalii duşmani ai Patriei Române!
Dacă cineva îşi închipuie că organismele internaţionale ne-au vrut în U.E. şi în N.A.T.O. dintr-un sentiment de caritate, se înşeală. În internul lor colcăie o adunătură de impostori. Pentru ei, România nu e decît un teritoriu de muls resurse, cu sprijinul marilor boieri, baroni, moguli şi talibani români, care şi-au transferat aproape toată avuţia naţională în propriile hambare. Aşadar, unde mai e problema? Am avut o problemă cu ultimul patriot român, pe care nu l-am meritat, pentru că am fost mai naivi decît prevede legea şi l-am împuşcat în Sfînta Zi de Crăciun pentru acuzaţii false, scornite de vulturii care aşteptau să-şi înfigă ghearele în suveranitatea, în independenţa naţională şi în demnitatea poporului român. Acum sîntem liberi, în bătaia vînturilor, cîrpiţi în coate, cu părul zbîrlit de groaza unui război, cu ciocul mic în faţa celor care ne-au cumpărat şi umiliţi peste poate de stăpînii Ţării, care se pricep de minune să înfurie colosul de la Răsărit. Ei sunt principalii duşmani ai Patriei Române! De la daci încoace, singura perioadă din Istoria României în care Ţara a fost liberă şi suverană, a fost…, pregătiţi-vă de impactul cu adevărul, perioada socialistă. Esenţa alterată a capitalismului, din care am fost siliţi să bem, este imposibil de atacat în instanţele superioare. Nici măcar sticlele incendiare nu-i vin de hac. În concluzie, mai degrabă un anticapitalist cinstit decît un capitalist vîndut cămătarilor mondiali. Unica soluţie este ca Naţiunea Română să se trezească din „somnul cel de moarte”!

|
Principalii dusmani ai neamului romanesc sunt cozile de topor din Romania,urmat de unguri,rusi,F.M.I.si Banca Mondiala!!!
Trist. Experienta mea de viata , sa zicem, de 20 de ani, de cand totul a luat-o razna, imi zice ca nimeni nu este vinovat de ce se intampla in afara de noi. Da! Eu, tu, noi toti, suntem vinovati ca in acesti ani principiile ce guvernau vietile a milioane de romani s-au perimat si-au pierdut valoarea de adevar devenind simple cuvinte considerate a avea un continut hilar si fara valoare…Vreti exemple? Nationalist! Fac pariu ca il asociati cu Vadim si Rudotel…Eram pe dincolo si un roman ca noi imi zicea ca nu s-ar mai intoarce in tara aia de infecti si mizerabili in vecii vecilor si invectivele nu se opreau aici…de mi-a venit pe moment atunci sa il palmui. Azi nu mai gandesc asa…dar nici ca el…De 8 luni sunt inapoi in tara, de patru imi caut de lucru dar meseria mea, respectata alta data, azi nu valoreaza nimic. Asa ca nu gasesc nimic. Am ajuns sa accept sa cobor de la 4500 de RON/luna cat luam dincolo, la 1000 RON, caci vreau sa raman in tara mea si sa imi fac o familie!! AM ajuns sa ma gandesc ca o sa mai rezist sa cred acest lucru pana banii se vor ispravi si apoi…va las si eu cu Dumnezeu si gata, chiar daca nu am sa gandesc ca acel roman, o sa urmaresc de la televizor evenimentele din Romania…
Vinovat, vinovati? Eu, tu, noi, voi…
De nu imi dati crezare am sa va arat ca sunteti guvernati de acest lucru, negarea faptelor si urmarilor acestora. Ia amintiti-va cand v-ati lovit de ceva…cine a fost vinovat si pe cine a-ti injurat? Pe cel sau cea care din neatentie sa lovit sau obiectul ce statea in cale? Bagati la cap si desteptati-va, luati aminte si o sa descoperiti ca „obiectele” pot fi ocolite si mutate daca sunteti atenti la detalii si la talcul celor spuse de mine. Solutia este simpla, si atunci o sa injurati doar cand cu adevarat nu o sa fiti atenti si asta foarte, foarte rar!
Cu stima, al dvstra. doamnelor, domnisoarelor si domnilor romani,
SoimulArhanghel
Da,pentru majoritatea saracia nu face casa buna cu patriotismul,cu valorile morale.Si majoritatea romanilor dar si altor neamuri e saraca.Acest lucru l-au inteles sasii din Ardeal cand au creat institutia”vecinatatii”de intrajutorare,sprijin comunitar efectiv,sprijin material si economic.Comunitatea este marea familie,a tuturor membrilor asezarii(comuna,burg).Organizarea in bresle,fiecare cu indatoriri comunitare,atat fata de membrii breslei(fierari,pielari,macelari,negustori etc.)cat si fata de cetate.Astfel fiecare breasla construia,repara si apara in caz de asediu un bastion.La fel spiritul comunitar exemplar al evreilor pe mapamond care a dus la creatia federatiei evreiesti mondiale de azi.Romanul e individualist,liberal pursange.El sa o duca bine…Cu frica lui D-zeu mai facea donatii la biserica.Biserica se ocupa de comunitate,dar era saraca si ea.De aceea ne lipsesc catedralele iar bisericile vechi erau din lemn,constructii ieftine dar mai toate superbe,calde.Romanul/ciobanul/”pastores romanorum”nu a creat burguri/cetati in Ardeal,Banat…unde traia in”marginimi”-Marginimea Sibiului/Hermannstadt.A creat targuri,Targul lui Bucur…si alte targuri pe mosii boieresti unde au venit apoi negustorii greci,armeni iar ulterior evreii care tenace,organizati,cu sprijin extern i-au anihilat pe ceilalti.Ca”SoimulArhanghel”gandesc mai toti romanii,cand prospera,sunt pe cai mari sunt patrioti,expansivi,dau lectii de viata…E unul emblematic care apare la TV-dur,antipatic,le stie pe toate,da lectii…multimilionarul Cornel Tabacaru”The Shark”.Cand pierd,decad social-economic romanii pica intr-o depresie devastatoare,iremediabila,gata cu patiotismul,toti ceilalti sunt vinovati,ei nu.
Doamna Diana este chiar așa de arătoasă?! Nu ne puneți, domnule profesor, și o fotografie din anul în curs? Nu întreb nimic de vârstă!…
Dar știu eu care este vârsta dvs! Felicitări!…
Parerea mea despre englezi e ca au o sete mare pentru bani, sunt mandri (fara motiv), egoisti, perfizi, lasi si betivi. Au un nivel cultural si tehnic care de abia poate atinge uneori pragul suficientului, modul de analiza trec deseori prin prisma isteriei, bine cultivata in popor. Se unesc adhoc cand se hotarasc sa faca rau cuiva. Micul dejun traditional este: faaole, carnati si oua. Tara in care a aparut boala vacii nebune.
o parere justa. cu completarea ca toate cele descrise a favorizat perfidul albion in a fi principala coada de topor in mana iudeomasonilor, care vor in primul rand distrugerea ortodoxiei, si globalism anticristic.
Felicitari dnei Maria Diana Popescu,pentru obiectivitate,bun simt.Realitatea vazuta si traita inainte si dupa 1989,de o buna parte a cititorilor,si prezentata in mod obiectiv,nu inseamna a fi nostalgic,ci pur si simplu a pune in oglinda cele doua perioade,cu plusuri si minusuri.
Perfect, cu aia nu ca-s hoti, cu ceilalti nu ca-s hoti si mai mari, cu noi e cam greu de atatia tradatori cu patalama… Si alternativa? Bun, ne trezim. Si?
Principalii dusmani sunt „incompetentii de la noi din tara”.
Razvan Ungureanu fost etc , fost etc securitate, prim ministru , in prostia lui de a-si face campanie electorala la alegerile euro scrie un articol unde moldovenii din Romania apar ca victime ale muntenilor, ardelenilor etc.
Rusii din Basarabia atat asteapta si ii pun articolul ca propaganda impotriva romanilor.
http://vox.publika.md/politica/513765-513765.html/comment-page-1#comment-3091494
Nu pot sa spun decat ca ;Vai de capu lui ca putin il duce mintea si daca toti or fi la secu asa destepti trebuie sa astupam toate gropile din tara.
DA. PRINCIPALII NOSTRI DUSMANI SANT OCCIDENTALII : UE, USSA, FMI, NATO….DACA NU INTELEGEM REALITATEA ASTA ATIT DE SIMPLA SI DURA IN ACELASI TIMP, VOM MURI ORI IN PROPRIA IGNORANTA SI INDOBITOCIRE IMPUSA DE STRAINI, ORI IN PROPRIA TICALOSIE, IMPUSA DE TRADARE SI VANZARE DE NEAM, PENTRU BANI, EURO, DOLARI, SI PUTERE DESARTA.
Desi nu ma pricep la politica am sa comentez textul de mai jos cu speranta sa aduc omu la realitate.”În concluzie, mai degrabă un anticapitalist cinstit decît un capitalist vîndut cămătarilor mondiali. ”
Si comunistii( socialistii erau tot capitalisti extremisti).
Capital inseamna bani,aur bunuri,pamant.
Problema este cine detine aceste bunuri si cine detine profitul.Capitalismul este si el de mai multe feluri tot functie de unde ajunge profitu.1.Capitalism extremist (sclavagist) in care tot profitu si toate bogatiile sunt detinute de stapanul de sclavi.2. Capitalismul moderat in care profitul este inpartit cu cel care il produce prin munca in urma unor negocieri sau legi date de stat privind retributia.3. Capitalismul democrat care inca nu exista decat partial in care omu e stapan pe profitu lui ( se aplica la advocati,stomatologi, diversi particulari, tarani agricultori etc)care este de preferat.
Si acum sa revenim la comunism(socialism).Desi profitul ajunge la stat si se creaza impresia ca este al celor care muncesc in realitate un grup mic de oameni fac ce vor cu acesti bani care nu sunt ai lor , sunt ai celor care mincesc.In realitate aceasta mica grupare conducatoare se comporta la fel ca in sclavagism ,cand dau sclavilor cata mancare vor stapanii, dau bani de haine cat vor stapanii, Tv cat vor stapanii, cultura ce vor stapanii etc.Adica omu nu e liber desi el munceste altii fac ce vor cu munca omului desi nu au nici-un drept.Corect ar fi ca fiecare sa faca ce vrea cu munca si profitu lui.Asta e calea si drumul de urmat in societatea viitoare: profitul sa fie inpartit prin lege intre muncitor si patron , si de preferat cati mai multi oameni stapani pe munca lor in mici fabricute familiare care sa se organizeze singuri.Statul trebuie doar sa le dea gratuit proiecte , inprumuturi de dezvoltare si cumparare utilaje, ajutor de gasire piata externa de vanzare.
@Dacul dd
Nu pot citi articolul pentru ca iar are coloana din dreapta peste el. Analiza dvs. referitoare la capitalism este f aproximativa, iar cea referitoare la comunism, asa cum s-a aplicat la noi si prin vecini, este complet falsa! Nu intru in detalii, ca nu are rost sa ma lungesc si exclud perioada de inceput, pe care nici nu am prins-o si nici nu putea fi mai roza decat a fost.
Neamul, nu natiunea, NU doarme. Este precaut. Ce e scris in acest articol este adevarat dar nu e complet.
Romanul/valahul/dacul/cucutenianul adanceste, vede ca sunt probleme pe care cei mai competenti nu le-au rezolvat in consecinta trebuie studiate si exercitate ceva mai profund decat predecesorii.
Suntem un neam supravietuitor. PE TERMEN LUNG. Termenul scurt nu este al nostru. Vrem sau nu sa fie si cel pe termen scurt si mediu?
Foarte buna analiza!