În urmă cu vreo trei săptămâni, mă aflam la țară, sub un cireș înflorit, ascultând albinele care își porniseră colinda feerică… La câțiva pași, casa era și ea ca un stup, se făcea curățenia cuvenită de Paște… Așa că m-am pomenit cântând din toată inima și din toți rărunchii, să fiu auzit de toți ai casei:
Prin livezi albinele
Și-au pornit colinda,
Ah, de ce n-am zece vieți
Să te cânt natură!…
Și m-am oprit! Ceva nu era în regulă! Încurcam versurile!… Și deodată din prispa casei o aud pe Mariana, doamna din sat care ne ajută la curățenie, corectându-mă. Bașca vocea, ușor doinită:
Înfloresc grădinile, domnule profesor,
Ceru-i ca oglinda
Prin livezi albinele
Și-au pornit colinda.
Cântă ciocârliile
Imn de veselie
Fluturii cu miile
Zboară pe câmpie!
Joacă fete și băieți
Hora-n bătătură
Ah, de ce n-am zece vieți
Să te cânt natură!
Ce plăcere a putut să-mi facă! Am simțit o bucurie stranie, bucuria că acel cântec îl știam, iată, amândoi! Dintr-o copilărie petrecută la ani buni și la sute de kilometri distanță! Avem vârste diferite, eu și doamna Mariana, școala am făcut-o eu la Constanța, dînsa la Buriaș, dar am făcut, se vede, ACEEAȘI școală, după ACEEAȘI programă școlară, după ACELAȘI manual, din care ne-am ales cu un suflet care este ACELAȘI în multe privințe, inclusiv prin capacitatea de a găsi ACEEAȘI expresie lingvistică și poetică pentru bucuria revenirii an de an a domnișoarei Primăvara: Înfloresc grădinile… prin livezi albinele și-au pornit colinda…!
Am găsit astfel răspunsul neașteptat de potrivit, cred eu, la disputa care îi preocupă pe marii noștri pedagogi: cum să arate manualele școlare, programa școlară la limba și literatura română?
I-am auzit pe mulți nătărăi (cuvînt care nu are formă de feminin! Știe limba română de ce!) agitându-se: s-au plictisit dumnealor să predea aceiași autori, aceleași „bucăți” literare! Ar vrea o programă de la an la an alta! Mereu alta! Ca să nu se plitisească dumnealor, ca să nu se plafoneze!…
Măi, fetelor de la catedră! Școala nu este menită și gândită pentru confortul vostru intelectual! Școala este gândită pentru folosul copiilor! Copii care an de an, conform programei, învață texte noi și autori noi! Noi pentru ei, dar nu și pentru profesori! Căci este important ca toți copiii din România să învețe la școală ACEIAȘI autori și ACELEAȘI texte, fără modificări importante de la o promoție la alta! Rostul manualului de literatură este să se modifice cât mai puțin, să nu vină cu noutăți, oricât s-ar sătura domnii profesori să predea an de an Luceafărul sau Sobieski și românii! Pentru copii textele din manual nu se repetă în materia de la anul următor! Sunt texte noi, n-au cum să-i plictisească! Și, repet, copiii contează, pe ei trebuie să-i avem în vedere!
De ce este nevoie ca aceste texte sau cât mai multe texte din manualul de literatură română să fie ACELEAȘI pentru toate generațiile, pentru toți românii, indiferent de vârstă? Menirea literaturii române și a orelor de literatură română din școală este să participe la edificarea sufletului nostru etnic românesc, al celor ce ne definim prin limba română, stăpâna noastră, cum îi zicea Eminescu. Mai mult sau mai puțin, fiecare materie din programa școlară are și această menire, această misiune. Dar în mod deosebit orele de română și de istorie au misiunea delicată de a genera solidaritatea spirituală a celor trecuți prin școală, indiferent de promoție și de generație. Apartenența lor la același ethos etnic constă și într-un număr cât mai mare de lecturi comune, de poezii învățate pe de rost la vremea potrivită, la grădiniță sau la liceu. Peneș Curcanul și Muma lui Ștefan cel Mare, La steaua, Pădurea spânzuraților sau Zburătorul, Apus de Soare sau O scrisoare pierdută, sunt texte care lasă în sufletul nostru colectiv un ecou, un răsunet din care se ițește sentimentul benefic, reconfortant, al solidarității etnice, comunitare. Suntem toți de-o făptură și de-o seamă!
La fel cum, la vremea potrivită, contactul și chiar intimitatea cu marile texte ale literaturii universale edifică în fiecare ființă umană demnă de această etichetă sentimentul solidarității umane, al deschiderii față de problemele continentului, ale planetei pe care am avut norocul să ne naștem, să venim pe lume! Sentimentul că aparținem acestei lumi care ne aparține este țelul ultim și cel mai înalt al educației, al școlarizării.
Din fericire, acest sentiment nu se dobândește numai în școală…
Aud că programa școlară recomandă / impune numai autorii care să fie studiați, urmând ca fiecare profesor să aleagă după placul său care ar fi textele reprezentative pentru autorul respectiv. Este o mare greșeală această …noutate! Această inovație cu care se laudă onor Ministerul nostru! Să zicem, ca exemplu, că ministerul le propune profesorilor să facă la clasă nu Scrisoarea a III-a, ci una dintre scrisori! Ce ar fi rău în asta?
În momentul de față, în actul comunicării între români circulă câteva expresii precum „rîul, ramul”, „eu îmi apăr sărăcia și nevoile”, „toată floarea cea vestită”, „toți o apă și-un pământ” etc., intrate în uzul general din răspunsul lui Mircea, dat lui Baiazid! Ele sunt înțelese pentru că toți românii trecuți prin școală, prin liceu, au analizat fragmentul confruntării dintre Mircea și Baiazid. Alte asemenea expresii circulă și sunt înțelese datorită unor anumite texte din autorii clasici. Păstrarea acestor texte în manuale înseamnă conservarea acestor expresii și folosirea lor potrivită!
Există în orice limbă, deci și în limba română, o constelație de expresii și locuțiuni pe care dicționarele nu le înregistrează, dar care își aduc contribuția lor la sporul de expresivitate al comunicării. Foarte multe dintre aceste expresii sunt livrești, desprinse din anumite texte, din textele studiate în școală în primul rând. Texte studiate de mai multe generații! Care au figurat dintotdeauna în manualele noastre. Nu putem lăsa la bunul plac și la proasta inspirație a unor profesori veleitari accesul elevilor la aceste texte. Sunt texte definitorii pentru conștiința publică, comunitară! Ele fac parte din universul referențial aflat la dispoziția aluziilor și subînțelesurilor din enunțurile vobitorilor mai elevați.
Așadar, în această privință, inițiativele și părerile personale nu-și au locul. Trebuie drămuite cu grijă. Vorba lui Kirkegaard, deseori citată de Petre Țuțea: „Numai idioții sunt originali!” Originalitatea la care aspiră orice profesor se poate realiza în celelalte momente ale acțiunii sale didactice, nu în abaterea de la cele îndătinate! Rostul orelor de limba română este să conserve limba marilor opere literare, a marilor autori! Să le ofere ca modele! Să nu se grăbească să valideze orice „noutate”. Sufletul etnic trebuie să fie ACELAȘI de-a lungul și de-a latul pământului românesc, dar și pe axa timpului! Școala, prin materiile umaniste, este conservatoare de valori! De suflet etnic în primul rând!
…Acesta este răspunsul meu, dat celor care mi-au cerut părerea cu privire la „autodenunțul” recent al unei june profesoare de gimnaziu. Mi-au trimis textul „autodenunțului” și, în adaus, comentariul domnului decan Liviu Papadima. Două texte care au făcut ceva valuri pe internet, în lumea „dăscălimii”!
Nu-i mai dau numele domnișoarei profesoare. Nu cred că va trece multă vreme și se va jena singură de impulsul egolatru căruia nu i-a putut rezista! Impuls jalnic, ca și textul asumat, pus pe internet.
Despre textul domnului decan, cât de curând.
Ion Coja
27 aprilie 2017
Într-adevăr așa ar trebui să fie !
Cine are acum copii în școală înțelege foarte bine mesajul articolului. Problema este că persoanele care se ocupă cu alcătuirea programei (programelor) școlare ascultă de alții care
nu au în vedere păstrarea sufletului românesc, ci dimpotrivă distrugerea acestuia încă din fragedă pruncie, dacă se poate spune așa ! La istorie se învață despre Europa și mai puțin spre deloc despre români, chiar și așa cu o oră pe săptămână !
Ca să nu mai vorbim despre manualele de științe exacte (în special baza acestora, matematica) te crucești câte greșeli apar în probleme, conținutul complicat al enunțurilor, de te chinui ca adult să pricepi ce și cum, dar un copil ! Singurul criteriu în promovarea unui manual sau al altuia este relația autorilor cu persoane influente și bineînțeles prețul ! În rest ZERO !
Rezultatul (urmărit probabil): o zăpăceală aproape totală în mintea copiilor și a elevilor !
Se cunoaște că autorii de manuale „nu mai știu carte” ! Greșelile de tipar sunt cele mai puțin grave ! Sigur că există și autori de manuale care mai au ceva în cap, dar „nu au loc” de ceilalți din motive binecunoscute ! Alte explicații credibile pentru ceea ce se întâmplă nu cred că există !
Minunata mirabunda a descoperirii , sub ciresul inflorit, in cantecul albinelor, unitatea cantecului romanilor!
Asa etnolog poet , sa ne tot deie Domnul!
Toata admiratia si incantarea fata de sfantul moment ce v-a fost dat de catre bagheta primaverii !
Programa analitica trebuie sa fie una !
Si inca una RIGIDA , incoronata de foarte multe lecturi facultative, lecturi care, prin stimulente pedagogice, facute si ele , mai mult sau mai putin TOT obligatorii …..ca de exemplu prin premii-minune!.