Primul text spre edificarea dnei Maia (1)

2021-04-09T16:11:52+03:009 aprilie 2021|Holocaust|

Moshe Carmilly Weinberger, despre evreii pe care autoritățile antonesciene i-au salvat de la deportare

6 aprilie 2021|Holocaust

Curierul Românesc , Bucureşti Feb.1991

Profesor MOSHE CARMILLY,

Yeshiva University,

New-York

U.S.A.

Prof. Moshe Carmilly s-a născut în 1908, la Budapesta. A copilărit la Vaşcău, Oradea, Satu Mare ( 1913-1924). Studii teologice la Budapesta, între 1924-1934, în paralel a studiat filosofia în Germania. În 1934 a fost ales Şef-Rabin al Clujului. Între 1844-1957, a lucrat ca învăţător în Palestina (Israel, din 1948). A lucrat în diplomaţie. Profesor universitar la Yeshiva University din New York (1957-1975). Actualmente trăieşte la New York, fiind pensionat din 1975. Autor al mai multor cărţi şi a peste 200 de studii despre libertatea de expresie în artă, despre practica ebraică, despre tradiţia evreimii clujene. La 22 octombrie 1990 în cadrul Facultăţii de istorie şi filosofie din Cluj a luat fiinţă Institutul de studii iudaice şi istorie evreiască care îi poartă numele.

SALVAREA EVREILOR ÎN TIMPUL NAZISMULUI

Salvarea şi tranzitarea refugiaţilor evrei în şi prin România se poate împărţi în două perioade.

Una a avut loc între anii 1933-1940; a doua din 1940 până spre sfârşitul anului 1944.

Astfel, în 1939, circa 20.000 de refugiaţi evrei – 10.000 din Polonia, 3.000 din Germania, 1.000 din Cehia, 6-8.000 din Slovacia – s-au străduit să ajungă prin Ungaria în România.

Autorităţile române nu numai că au închis ochii, dar ne-au şi ajutat să-i tranzităm pe refugiați spre Bucureşti. La nevoie ne-au dat până şi însoţitori, mai ales când era vorba de călătoria unor grupuri. Organele de poliţie române ne-au mai ajutat şi prin faptul că, din gară, cu prilejul controalelor efectuate, la trenuri, recunoscând pe refugiaţii evrei, îi îndrumau să vină de-a dreptul la noi. Nu era greu să fie recunoscuţi: vorbeau o limbă străină, pe feţele lor se citea spaima, îi mai trăda şi îmbrăcămintea. Aceşti refugiaţi părăseau oraşul însoţiţi de oamenii poliţiei până la Bucureşti. Se întâmpla, şi nu numai o dată, ca agenţii poliţiei să ducă refugiaţi de la gară direct la sediul Comunităţii, aflat la numai câteva minute de gară.

Într-un comunicat din 31 martie 1940 se arată că la Sulina se aflau peste 2.500 de evrei refugiaţi, în condiţii precare. Comitetul pentru Ajutorarea Evreilor Refugiaţi a făcut tot ceea ce era necesar ca acest lot să fie îmbarcat. Pregătirea călătoriei pe mare, procurarea alimentelor, îmbrăcăminţii şi medicamentelor, a necesitat peste 5 milioane de lei, sumă la care evreii ardeleni şi bănăţeni au contribuit cu un milion şi jumătate de lei numai în perioada decembrie 1939 – martie1940. Permisiunea de a organiza călătoria acestui numeros grup în Palestina a fost acordată de guvernul român.

Evocând barbariile anilor 1941 -1944, consider însă că este o dotorie morală elementară ca să nu uităm şi să relevăm faptul că în acei ani în România a existat o rază de umanitate de care au beneficiat evreii. O rază de umanitate, ca şi un mod de gândire şi de acţiune opuse formulelor antisemite, dominante în Europa. Astfel, în vara anului 1942 delegatul lui Eichmann la Bucureşti, Gustav Richter; credea că a şi obţinut aprobarea lui Ion Antonescu pentru deportarea evreilor din România. Operaţiunea a fost zădărnicită de acţiunile unor forţe politice din ţară. La Bucureşti există un «Jewish Council», unde a activat şef-rabinul dr. Alexandru Şafran, dr. Wilhelm Filderman, Mişu Benvenisti, dr. Nicolae Iancu şi alţii. Era meritul lor că în anul 1943 a fost readus în ţară un prim grup dintre evreii deportaţi în Transnistria, cu un mare număr de copii.

Lupta pentru salvare, pentru supravieţuire nu a fost uşoară, dar coducătorii evreimii nu au pierdut speranţa. În mod incontestabil, în spaţiul Europei Centrale şi Sud-Estoce a existat o singură posibilitate pentru evrei de a ieşi din cercul de foc al teroarei naziste, o singură speranţă de a se salva. Refugiaţii evrei ajunşi în România, din Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria – în anii cumplitelor masacre – aveau şansa de a pleca din porturile româneşti spre Palestina. Aşa s-a întâmplat şi în mai-iunie 1944.

Oricum ar fi privită această stare de lucruri, în orice fel s-ar analiza cele petrecute cu evreii îm România din punct de vedere politic internaţional etc., rămâne un lucru care nu se poate nega: faptul că atunci când lumea a privit insensibilă spectacolul nimicirii evreilor europeni, România a fost dispusă să primească refugiaţi evrei şi a fost gata să deschidă pentru ei porturile sale.

Guvernul român se afla sub presiunea continuă a germanilor, care erau informaţi despre fuga evreilor din Ungaria în România. Ion Antonescu a publicat, la 3 mai 1944, un decret prin care evreii, care treceau clandestin granița, erau condamnaţi la moarte, ca şi cei care le ofereau adăpost. Frontierele României urmau să fie păzite şi de către soldaţi germani. În acelaşi timp, prin dispoziţii confidenţiale a anulat aplicarea acestui decret. În legătură cu acest decret trebuie însă să menţionez, încă o dată, că nu cunosc nici un caz de condamnare la moarte a vreunui evreu pentru trecerea frauduloasă a frontierei României în perioada mai-septembrie 1944. Ungaria a asasinat 80% din evreii săi, pe care i-a trimis în camerele de gazare de la Auschwitz- Maidanek, în timp ce România a vrut să salveze ceea ce se mai putea şi a aruncat colacul de salvare celor ce se aflau în pericol de a se îneca.

Hitler a pierdut războiul; evreimea a pierdut 6 milioane din membrii săi; lumea şi-a pierdut umanitatea, la fel şi iubirea creştinească a aproapelui.

Poporul român s-a străduit în schimb să-şi salveze credinţa în omenie. Iar noi, evreii, îi suntem şi îi rămânem recunoscători pentru aceasta.

New York, mai 1988

MOSHE CARMILLY – Weinberger

*

Nota redacției – Așa cum am promis, mă voi ține de capul dnei Maia Morgenstern trimițându-i texte din care să priceapă cât sunt românii de anti-semiți și de indatorați față de evrei, care au fost victime ale unui genocid proclamat de unii evrei, până acum fără nicio  dovadă serioasă. Aștept reacția distinsei doamne. Aceste texte vor fi trimise pe adresele Email ale Teatrului Evreiesc de Stat. 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top