D.D. Rujan
13:48 (acum 24 de minute)
către eu

„BIHOREANUL” a vizitat redacţia Foii Româneşti (cred ca anul trecut n.m.) şi vă prezintă temerile jurnaliştilor de aici, care simt, pe bună dreptate, că nici autorităţile din Budapesta şi nici cele din Bucureşti nu le doresc o viaţă lungă. Ba, după cum se poartă, dimpotrivă…

„Unitate, înţelegere, frăţie”

Primul număr al Foii Româneşti a apărut la Gyula – sau Jula, cum îi zic localnicii români – pe 15 ianuarie 1951, sub patronajul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, care încă de atunci transmitea un mesaj de mobilizare arătând că odată cu înfiinţarea publicaţiei „începe o epocă nouă în viaţa românilor din Ungaria”, ziarul militând pentru „unitate, înţelegere, frăţie între unguri, slovaci şi români”. Sediul redacţiei era în cancelaria Liceului românesc din Gyula, iar primii jurnalişti au fost, fireşte, profesorii.

Eva Iova-Şimon, redactor şef „Foaia Românească”La înfiinţare, Foaia a fost singura publicaţie românească din Ungaria. „Nouă ne place să spunem că s-a născut dintr-o necesitate a comunităţii noastre, pentru că românii rămaşi aici după Trianon nu au avut o revistă a lor. Dar, cel mai probabil, a fost şi un imbold din partea statului român”, explică redactorul şef de azi, Eva Iova-Şimon (foto). Născută acum 47 de ani în Micherechi, cel mai românesc sat din Ungaria, Eva era profesoară de română şi maghiară, dar fiind pasionată de presă s-a reprofilat, iar după ce a lucrat câţiva ani la postul de radio românesc din Szeged, din 2000 conduce Foaia Românească.

Pentru toţi românii

De la înfiinţare, rolul Foii a fost mai mult decât cel strict gazetăresc, şi anume să promoveze limba, cultura şi civilizaţia românească. Cu excepţia câtorva luni din anul 1956, când în Ungaria a avut loc violenta revoluţie împotriva dictaturii bolşevice, periodicul a fost tipărit fără întrerupere, iniţial lunar, apoi bilunar, pentru ca din 1973 să devină săptămânal.

În prezent, ziarul cu 12 pagini şi un preţ de 100 forinţi (1,5 lei) apare în fiecare vineri într-un tiraj de numai 800 de exemplare. „Cei mai mulţi cititori îi avem aici, în judeţele Bichiş (n.r.- Békáscsaba) şi în Bihorul unguresc (n.r. – Hajdu Bihar), dar avem abonaţi şi la Budapesta şi în jurul Seghedinului (n.r. – Szeged)”, explică Eva. Sediul redacţiei se află în centrul Julei, pe malul Crişului, în aceeaşi clădire în care funcţionează şi Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria.

Din cele 800 de exemplare tipărite săptămânal, aproape 500 ajung la abonaţi, restul fiind împărţite gratuit, pentru a promova limba română, aflată pe cale de dispariţie în Ungaria. „Asta e principala problemă a românilor din Ungaria: pierderea limbii române”, spune Eva.

„În română să vorbiţi!”

Din cei 32.000 de locuitori din Gyula, aproximativ 3.500 sunt etnici români, dar limba română se aude tot mai rar. Totuşi, Eva şi colegii ei nu se dau bătuţi şi încearcă să scrie articole cât mai interesante: „Ne chinuim să nu pierdem interesul cititorilor tineri, pentru că numai aşa vor păstra şi ei limba română curată”. De altfel, scopul supravieţuirii limbii e declarat la intrarea în redacţie, unde un afiş (foto) transmite un citat din fostul preşedinte al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu: „Să trăiţi, să înfloriţi, în română să vorbiţi!”.

Majoritatea articolelor publicate de Foaia Românească sunt relatări de la evenimente culturale şi religioase. Frecvent, însă, ziarul are şi opinii, portrete, reportaje, iar în mod regulat îşi anunţă cititorii cu privire la feluritele evenimente din judeţele româneşti vecine. „Există un interes mare faţă de evenimentele culturale din România. Noi, românii din Ungaria, tot timpul am aşteptat să cadă graniţele. Adevărul este că au căzut, de când a apărut internetul, şi comunicăm uşor cu România”, spune Eva.

Fără excepţie, Foaia Românească anunţă de fiecare dată Târgul meşterilor populari din Oradea, spectacolele de teatru din Oradea şi Arad, ori sărbători ale oraşelor şi comunelor. Cum mulţi români din Ungaria încă au rude în România, profită de aceste evenimente pentru a se revedea.

Două ziare, acelaşi buget

Jurnalismul românesc în Ungaria este, însă, tot mai dificil. De parcă declinul global al presei tipărite n-ar fi suficient, Foaia – publicaţie finanţată exclusiv din fonduri guvernamentale – găseşte tot mai puţin ajutor, atât în Ungaria, cât şi în România.