Un evreu sovietic – primul negaţionist al Holocaustului din Transnistria

vezi toate articolele de Anatol Petrencu
11 oct 2012 la 22:05 161 comentarii 1408 vizualizari.
Stimaţi prieteni,
Am primit prin poşta electronică un articol, semnat de profesorul universitar dr. Ion Coja, cu titlul de mai sus.
Materialul mi se pare actual din câteva considerente:
1. Este bine să căutăm adevărul despre trecutul nostru sau istoria altor popoare, să-l prezentăm corect, fără ură şi părtinire. Recent, în Chişinău şi Odessa şi-a desfăşurat lucrările un simpozion ştiinţific, având ca subiect tocmai tematica abordată de dl profesor Ion Coja. M-am gândit: poate prinde bine celor ce sunt interesaţi de problematica crimelor comise în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
2. Cu permisiunea dlui prof. Ion Coja de a retipări acest articol pe blog, cred, este nevoie de a prezenta puţin mai larg personalitatea lui Vasili Grossman.
Numele adevărat este Iosif Solomonovici Grossman (1905-1964). Tatăl lui – Solomon Grossman, era originar din Basarabia, chimist, care, împreună cu soţia – Ecaterina (Malca) Vitis, evreică din Odessa, profesoară de limbă franceză – s-a stabilit în or. Berdicev. Părinţii lui Vasili au divorţat, el fiind educat de mama sa. Era numit Iosia, nume care se transformase în Vasea, de aici şi pseudonimul Vasili.
Vasili a absolvit Facultatea de Fizică şi Matematică, secţia Chimie, a Universităţii de Stat din Moscova. A lucrat în oraşul Doneţc. În octombrie 2009, cu prilejul unui simpozion ştiinţific, am vizitat acest oraş şi am văzut placa comemorativă pe clădirea în care V. Grossman a lucrat în calitate de asistent la Institutul regional de patologie şi igienă a muncii.
În 1933 V. Grossman s-a stabilit la Moscova. A publicat primele povestiri, care s-au bucurat de succes. În 1941 a fost mobilizat în Armata Roşie, a fost corespondent special al ziarului „Krasnaia Zvezda” („Steaua Roşie”), organul de presă central al armatei.
În timpul ocupaţiei oraşului Berdicev mama lui V. Grossman a fost ucisă de nazişti.
V. Grossman a participat la bătălia de la Stalingrad, din prima până-n ultima zi, fiind decorat cu ordinul „Drapelul Roşu de Luptă”.
În calitate de ziarist a fost unul din primii care a pătruns în lagărul morţii din Treblinka (Polonia) şi a publicat un articol „Infernul din Treblinka”, deschizând, astfel, problematica Holocaustului în URSS.
Scriu aceste rânduri pentru a demonstra că Vasili Grossman nu a fost un corespondent oarecare; din contra – a fost un om foarte bine informat despre crimele comise faţă de evrei.
3. Ar fi multe de scris, dar vreau să amintesc că cea mai profundă operă a lui Vasili Grossman este „Viaţă şi destin”, o amplă panoramă a Bătăliei de la Stalingrad, scrisă în stilul lui Lev Tolstoi (a fost numită „Război şi Pace” a secolului XX”); este o carte antistalinistă.
În anul 2010 Editura Polirom de la Iaşi a publicat această lucrare în traducerea lui Laurenţiu Checicheş[1], dar care, cu regret, a rămas fără ecou din partea istoricilor, scriitorilor, cititorilor din Republica Moldova. Şi-i păcat.
Poate nu e târziu, încă, să revenim asupra acestei cărţi, ce a avut o soartă inedită, carte fiind trimisă la „topit” în plină „Primăvară hruşcioviană”? Se împlinesc doar 70 de ani de la Bătălia de la Stalingrad… Nu ar fi, oare, cazul să organizăm o Masă rotundă consacrată acestui subiect?[2]
4. V. Grossman a scris povestirea „Totul curge”, confiscată de KGB, laolaltă cu romanul „Viaţă şi destin”. Povestirea „Totul curge” a fost consacrată unui subiect-tabu în perioada sovietică, şi anume – Holodomorului, provocat de regimul stalinist. Numai în Ucraina, în anii 1932-1933, au murit de foame între 5 şi 10 ml [în textul de mai jos se dă cifra de 7 ml] de oameni, între aceştia – şi consângeni ai noştri, români din stânga Nistrului.
Nu este oare cazul să organizăm o altă Masă rotundă, la care să dezbatem subiectul acestui tragic fenomen, de la care, iată, se împlinesc 80 de ani?
Ar fi multe de scris, dar aici opresc, pentru a prezenta textul prof. univ. dr. Ion Coja din Bucureşti. Titlul articolului dumnealui îl aveţi sus.
Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,
preşedintele INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL
11 octombrie 2012
Vasili Grossman a fost un corespondent sovietic de război, în al Doilea Război Mondial. A fost un corespondent de front mai onest, poate chiar onest. A fost de faţă, când în aprilie 1944, trupele sovietice intră în Odessa abandonată de armata română. Consemnează cu încântare imaginea unui oraş care s-a bucurat din plin de binefacerile unei ocupaţii militare civilizate.
La părăsirea Odessei şi, în general, a Ucrainei de sud-vest, pe care au avut-o în administraţie, românii nu au spart nici măcar un geam… Au lăsat totul în stare de funcţionare. Ne-au rămas de la acest Vasili  Grossman şi însemnări care nu au văzut lumina tiparului în presa militară sovietică. După câteva decenii, aceste notiţe au fost traduse şi publicate de doi americani, Antony Beenor şi Liuba Vinogradova, autorii cărţii A writer at war. Vasilii Grossman, Editura Vintage, 2005.
Despre această apariţie editorială ne-a scris dl Ion Ispas, român din America. Textul domniei sale l-am introdus pe site-ul meu. Revin asupra acestui text atât de important, pentru a detaşa în chenar însemnarea făcută de Vasili Grossman asupra represaliilor antievreieşti de la Odessa.
Îl citez, aşadar, pe evreul sovietic Vasili Grossman:
„Darea de seamă a secretarului OBCOM [Obcom, abreviere de la Oblastnoi comitet (Comitetul regional) – A.P.], Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executaţi. Ei au fost duşi acolo de poliţia ucraineană. Şeful poliţiei din Domanevka a ucis el însuşi 12.000 de oameni. În noiembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuţiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Şeful poliţiei din Domanevka şi opt din cei mai apropiaţi colaboratori au fost arestaţi de români, duşi la Tiraspol şi trimişi în judecată.
Crime a făcut şi procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el „să mergem la împuşcat”. Ei ucideau oameni în grupuri separate (…)
Dar până a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka şi patruzeci de copii care se aflau în creşă. Numărul total al evreilor din Odessa, executaţi în Domanevka, a fost de aproape 90.000 de oameni.
Cei care au supravieţuit au primit ajutor de la Comitetele evreieşti
din România”.
Citat memorabil, glorios pentru cauza adevărului. Glosăm pe marginea acestui citat următoarele întrebări:
1) De ce nu apare acest text în lucrările holocaustologilor? De ce nu a fost mediatizat şi comentat de angajaţii Institutului care cheltui banii publici ai românilor pentru cercetarea Holocaustului imaginar din Transnistria?
2) De ce în Raportul comisiei Wiesel nu apare nici o referinţă la procesul intentat de autorităţile româneşti din Transnistria criminalilor de la Domanevka? Cum s-a încheiat acest proces? Unde se află arhiva acestui proces?
3) Existau în Transnistria, sub ocupaţia românilor, creşe pentru copiii evrei?
De la acelaşi Vasili Grossman ne-a rămas şi explicaţia pentru crimele săvârşite împotriva evreilor din Ucraina: „În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva chiaburilor şi pentru colectivizarea forţată a agriculturii a provocat o mare foamete şi moartea a şapte milioane de oameni (…)
Agenţii stalinişti au răspândit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai târziu entuziasmul cu care ucrainenii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor”.
Aşadar, „entuziasmul cu care ucrainenii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor…” Acest evreu, Vasili Grossman, un evreu bine informat, nu spune niciun cuvânt despre români în relatarea sa, relatare produsă chiar în zilele imediat următoare evenimentelor la care se referă.             În schimb, după 60-70 de ani, evreii Radu Ioanid şi Jean Ancel, Lya Benjamin şi Andrei Oişteanu, alţi nemernici, printre care şi angajaţii români ai Institutului mai sus pomenit, inventează o vinovăţie a românilor: românii i-au omorât pe evreii ucraineni!
Românii au omorât zeci de mii de evrei ucraineni!
De ce această mistificare? Pentru că dacă spui adevărul despre acei evrei ucraineni, că au fost omorâţi de compatrioţii lor ucraineni, atunci trebuie să vorbeşti şi de cei şapte milioane de ucraineni, despre care toată lumea în Ucraina de azi ştie că au fost victimele politrucilor stalinişti, majoritar evrei!
Un basarabean care a făcut armata în Ucraina prin 1960, domnul Andrei Sofonea, povesteşte că localnicii, când aflau că este român, imediat comentau cu supărare şi indignare atitudinea armatei române care, în timpul ocupaţiei, i-a împiedicat pe ucraineni să-i ucidă pe evrei după pofta inimii lor.
Ceea ce mi-a confirmat spusele lui Simion Ghinea: în Transnistria satele în care au fost deportaţi evreii erau păzite nu ca să nu iasă evreii, ci ca să nu intre peste evrei ucrainenii, dornici de răzbunare!
Aşadar, dând vina pe români pentru evreii ucişi de ucraineni, banda de transnistrologi (evrei şi români) încearcă să evite un subiect extrem de dureros: cine sunt vinovaţii pentru moartea cumplită, prin inaniţie, a şapte milioane de oameni, de europeni, în plin secol al XX-lea, în timp de pace?
Nu cumva tot românii?!
NB! Dacă cifra de 6 milioane, a evreilor morţi în Holocaust este contestată, şi e contestată pe bună dreptate ca fiind exagerată (din fericire!), cifra de 7 milioane, de ucraineni, morţi din vina lui Stalin, adică a politrucilor acestuia, este o cifră încă necontestată, după ştiinţa mea. Din păcate este şi o cifră aproape deloc comentată.
Cu ce este mai valoros un evreu mort prin gazare decât un ucrainean mort prin înfometare?
Sinistră întrebare! Dar ne obligă să ne-o punem Radu Ioanid şi gaşca, în măsura în care au inventat, în ultimii ani, şi această teză ordinară: în Transnistria, românii au ucis zeci de mii de evrei ucraineni!
În contrast net cu aceste hecatombe consemnate de Vasili Grossman, dăm printre însemnările sale şi de următoarea apreciere: „Regimul de ocupaţie a Ucrainei de sud-vest sub români a fost aproape plăcut în comparaţie cu tratamentul german al populaţiei”.
Consemnare făcută la faţa locului, la puţină vreme după ce se încheiase „regimul de ocupaţie sub români”, când impresiile erau proaspete şi toată lumea cunoştea subiectul. Ca ziarist, corespondent de front, Vasile Grossman avea de unde să afle adevărul.
Editorii săi, publicându-i însemnările în Statele Unite, în cea de mai sus folosesc cuvântul gentle, tradus pe dl. Ion Ispas prin plăcut. Mai existau şi alte cuvinte româneşti echivalente pentru englezescul gentle, de la care cunoaştem cu toţii derivatul gentleman. Acesta să fi fost comportamentul românilor în Transnistria, al unor gentlemani?
Majoritatea surselor serioase, credibile, acreditează acest calificativ!
Interesant ar fi de văzut care a fost cuvântul rusesc folosit de Grossman. Iată o temă de cercetare pentru un holocaustolog autentic, specialist în ceva ce nu s-a întâmplat: holocaustul din Transnistria!
Căci nici cuvântul gentle, englezesc, nici cuvântul plăcut, românesc, nu se potrivesc cu imaginea curentă a Transnistriei anilor 1941-44, pusă în circulaţie de propaganda holocaustizantă, la Yad Vashem sau la monumentul Holocaustului din Bucureşti ori în alte temple ale minciunii.
În schimb, acest cuvânt, această apreciere dată de evreul Grossman situaţiei evreilor din Transnistria ocupată şi administrată de români se potriveşte cu cele spuse sau scrise despre Transnistria de alţi evrei.
Evrei serioşi, precum Wilhelm Filderman, Alexandru Şafran, Sigfried Jagerdorf, Leone Blum, Marius Mircu, Barbu Bronştein, Nicolae Minei-Grünberg, Mihail Bruhis, Moshe Carmilly Weinberger, Mizzi Locker, asupra cărora nu planează suspiciunile sau chiar dovezile de sperjur ori minciună, care dau prostul renume al unor Radu Ioanid, Sonia Palty etc. Dimpotrivă. Sunt evrei cu care orice evreu se poate lăuda în faţa oricui!
Cu alte cuvinte, prima consemnare despre Transnistria a ziaristului evreu Vasili Grossman, făcută imediat după încetarea ocupaţiei româneşti, afirmă foarte clar că dacă evreii au suferit în această regiune, nu au suferit din pricina românilor.
Au suferit evreii asupra cărora autoritatea ocupantului român era minimă: evreii localnici, evreii ucraineni. Ceilalţi evrei, evreii aduşi din România, aflaţi sub controlul strict al administraţiei româneşti, nu au suferit decât ca oameni, de boli şi de neputinţele vârstei, de ravagiile molimelor, care au lovit deopotrivă pe evrei şi români. Asta nu se poate numi nici genocid, nici holocaust!

 ION COJA
[1] Vasili Grossman. Viaţă şi destin, Iaşi, Editura Polirom, 2010, 899 p.
[2] În 1990, la Chişinău, Editura „Literatura Artistică” a publicat romanul în limba rusă: Vasilii  Semionovici Grossman. Jizni i sudiba: Roman, Chişinău, 1990, 783 p.
Post publicat in data 11 oct 2012 la 22:05 in Social. Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.
161 comments

Nota redacției: La cererea unui ilustrissim coleg, adică a unui istoric adevărat, mai public o dată acest text, informația atât de importantă despre evreul Vasile Grossman. Un nume pe care merită să-l pomenim.