„O parte din prigoanele la care a fost supusa Legiunea”
Mesaje primite

Ion Coja site
25 dec. 2021, 13:24 (acum 1 zi)
către eu

De la: Calin Kasper
Subiect: O parte din prigoanele la care a fost supusa Legiunea

Textul mesajului:
Stimate domnule Profesor Ion Coja,

Fiindcă suntem în zile de sărbătoare, vă doresc Crăciun fericit şi La Mulţi Ani cu Sănătate, ca să puteţi continua activitatea la Blogul dvs. care, vedem cu toţii, că începe să dea roade, fiind de ani buni un mijloc de informare, dar şi de educare al cititorului român. Nu cred că la avântul naţionalist de astăzi, blogul dvs. nu şi-a adus şi el contribuţia din plin.

Despre Legiune, m-am învrednicit şi eu să scriu mai multe cărţi. Reproduc acum din cartea „De la inimă spre cer” câteva rânduri despre perioada istorică atât de frământată 1930-40, în care România a fost condusă de alogeni şi de masoni:

Guvernul Maniu, cu Mihalache ca ministru de interne, dizolvă la începutul anului 1931 Garda de Fier, acuzând-o de multe ilegalităţi. Conducătorii Mişcării sunt arestaţi, sediile sparte, toate actele confiscate. Dar justiţia, prin toate instituţiile ei, tribunal, curtea de apel, curtea de casaţie, găseşte că toate acuzaţiile guvernamentale împotriva Mişcării sunt nefondate. Aiureli. Fabulaţii. Scorneli murdare. Justiţia, spre cinstea ei, face dreptate. Dar conducătorii Mişcării Legionare au stat întemniţaţi 87 de zile, fără vină. Pe nedrept. Doar fiindcă cei care o urau nu puteau avea linişte. Justiţia a mai dat verdictul că Garda de Fier nu era o organizaţie subversivă.
La Alegerile parţiale din judeţul Neamţ din primăvara lui 1931, cu toate şicanele guvernanţilor, Garda de Fier câştigă scaunul de deputat pentru Corneliu Zelea Codreanu. Alegerile care au urmat, tot parţiale din judeţul Tutova sunt mai bine pregătite de guvernul Iorga-Argetoianu. Ministru de Interne Argetoianu, dă ordin jandarmilor ca legionarii care îndrăznesc să facă propagandă electorală, să fie scoşi pe targă din judeţ. Forţe mari jandarmereşti împânzesc satele Tutovei. Echipele legionare sunt maltratate, arestate şi duse sub arest la Bârlad. Echipa legionară din satul Băcani rezistă la început asaltului jandarmilor, dar apoi, camarazii cad unul după altul. Sunt bătuţi până la sânge. O altă echipă de legionari, condusă de Nicolae Totu cel puternic ca un taur, reuşeşte să-i scoată pe răniţi din mâinile jandarmilor şi să-i ducă la Bârlad, ca să-i interneze la spital. Când locuitorii Bârladului i-au văzut pe cei stâlciţi în bătaie, s-au cutremurat.
În martie 1932 guvernul desfiinţează pentru a doua oară Garda de Fier şi amână alegerile pentru luna aprilie. Dar candidaturile depuse deja nu mai pot fi anulate şi Garda de Fier câştigă un nou mandat de deputat în parlament.
Pe 5 iunie 1932 Iorga şi Argetoianu îşi iau pălăriile şi părăsesc fotoliile ministeriale. Vin ţărăniştii la putere. Altă Mărie, cu aceeaşi pălărie! Violenţele guvernelor ţărăniste contra legiunii se înteţesc. Vin ca miniştri de interne doi vechi prieteni ai Mişcării, Vaida-Voievod şi Mihalache. Jandarmii se întrec în samavolnicii. La Tighina — doi răniţi, la Vaslui — mai mulţi, la Bârlad — şi mai mulţi. Lângă Focşani în comuna Vulturul, legionarii în frunte cu Hristache Solomon şi inginerul Blănaru, sunt atacaţi de bande ţărăniste înarmate cu bâte şi cuţite, cu care-i ciomăgesc şi-i sfârtecă pe legionari. Sunt apoi părăsiţi într-o baltă de sânge. Cu toată opoziţia guvernanţilor, mişcarea obţine cinci noi mandate în parlament.
În luna mai 1933 se formează o echipă din 15 legionari hotărâţi care, luându-şi misiunea de a face propagandă legionară în Ardeal, se autointitulează „Echipa morţii“. Denumire nefericită, pentru că ei înţelegeau prin asta că sunt adepţii devizei „Ori învingem, ori murim!“ şi nu se refereau nicidecum la dorinţa lor de a ucide. Dovada e că nici n-au ucis pe nimeni. Au fost paşnici, dar hotărâţi să-şi atingă ţelul. Filozofia lor era:

„Noi cu zâmbetul pe buze,
Moartea-n faţă o privim,
Căci suntem Echipa Morţii
Ori învingem, ori murim!“

Iar când simţeau că-i copleşesc duşmanii, se încurajau singuri, cu versurile cântecelor lor:

„Legionare, nu te teme
Că prea tânăr vei pieri
Căci tu mori pentru-a te naşte,
Şi te naşti pentru-a muri!“

Duşmanii legiunii însă au răstălmăcit denumirea aceasta în sensul „Hotărâţi să omoare“. Au fost şi legionari din ăştia, dar nu să omoare, ci să pedepsească trădătorii şi criminalii. E cu totul altceva.
La Turnu Severin „Echipa morţii“ este atacată de jandarmi, la Oraviţa sunt întâmpinaţi cu mitralierele puse în poziţie de tragere. Sunt arestaţi, dar procurorii îi eliberează, negăsindu-li-se nicio vină. La Reşiţa sunt opriţi să intre în oraş; la Teiuş, în timpul unei conferinţe, Ion Codreanu e lovit de jandarmi la cap iar asistenţa alungată cu paturi de armă. Nu de alta, dar ca să li se potrivească complet vorba românească „Şi bătuţi, şi furaţi, şi cu capul spart“, Armand Călinescu dă ordin să fie arestată toată echipa. Procesul are loc la Arad unde sunt din nou găsiţi nevinovaţi.
La 10 iulie 1933 o echipă de legionari se adună la Vişani, în zona Buzăului, pentru a construi un dig de apărare contra inundaţiilor. Acţiunea, având un clar conţinut antistatal, este oprită brutal de jandarmi. O mărturie anonimă plină de umor involuntar, afirmă că legionarii au fost bruscaţi şi trimişi apoi la locul de origine. Niciun legionar nu a ripostat, din ordinul Căpitanului, dar ulterior acesta i-a trimis o scrisoare de protest primului ministru Vaida-Voievod. Ministrul îi ceruse anterior lui Codreanu ca legionarii să facă ceva concret, pentru binele naţiei. Codreanu l-a întrebat dacă un dig contra inundaţiilor era ceva potrivit. Vaida-Voievod a fost încântat şi şi-a dat pe loc acordul. Dar ulterior, sub presiunea Mâinii Lungi, şi-a călcat cuvântul dat.
Legiunea erau singura formaţie politică care-şi impusese să respecte legalitatea. De asta erau priviţi şi numiţi extremişti. Dar, Mâna Lungă nu mai avea linişte. Toate acţiunile ei s-au soldat cu eşecuri iar Garda de Fier ieşea de fiecare dată mai întărită, cu tot mai mulţi adepţi. Căpitanul era ca un Făt Frumos pe care Zmeul nu putea să-l răpună. De asta măsurile contra lor trebuiau să devină şi mai aspre.
Mâna Lungă a considerat că guvernul ţărănist al lui Vaida e prea moale. N-a fost în stare să oprească ascensiunea legionară, aşa cum dorea ea. Liberalul I.G. Duca, un om instruit, dar devenit mason încă din 1902, de pe când era student la Paris, face o vizită în Franţa în vara anului 1933. Ce-a discutat acolo cu masonii lui, el ştie. Dă însă declaraţii fulminante presei franceze: Garda de Fier e în solda lui Hitler! Guvernele ţărăniste sunt slabe şi fără vlagă, dar liberalii în frunte cu el vor rade Garda de Fier de pe eşichierul politicii româneşti.
Pe de altă parte Titulescu, mare prieten cu sovieticii şi care urmărea o apropiere de Uniune a României, agita şi el apele contra Gărzii, fiindcă aceasta ducea o politică anticomunistă intransigentă. În curând o parte a presei bucureştene porneşte o campanie deşucheată contra Gărzii de Fier, plină de minciuni: legiunea are o fabrică de bani la Răşinari, Mişcarea e finanţată pe rând de Hitler, de Mussolini, de Elena Lupescu, de evrei!
Stupidă campanie, făcută de ziarişti imbecili. Păi dacă legionarii aveau fabrică de bani, la ce le mai trebuia finanţare externă? Doar masonii au lipsit de pe lista ziarelor. Ei erau singurii care nu-i finanţau pe legionari. Cum erau să-i supere gazetele tocmai pe masoni? Presa din Sărindar nu putea să-şi jignească proprii finanţatori!
Legionarii nu s-au putut apăra, neavând organe de presă proprii. Iar ziarele celelalte nu le publicau dezminţirile de frica represaliilor.

Unii îl descriu pe Duca ca pe un om extrem de modest, mare iubitor de flori, pe care le cultiva în grădina lui de la casa de la ţară din Măldăreşti, Vâlcea. O idilă la ţară. Un om bun, mare patriot, excepţional orator. Nimeni nu se îndoieşte că avea calităţi, altfel nu-l alegeau masonii printre ei. Dar mai ales, era om de cuvânt: ce vorbea, nu făcea. Era, se mai spune, un doctrinar, adică făuritor de doctrină liberală. Liberalismul era după Duca „singura idee de progres, care nu înseamnă salturi şi nici violenţe, ci o mişcare organizată în cadrul proprietăţii individuale, realizată prin ordine, democraţie, naţionalism şi armonie socială“.
Când vine Carol în ţară, în 1930, declara hotărât că „Mai bine îmi tai mâna dreaptă decât să colaborez cu acest aventurier!“ Când însă aventurierul îl însărcinează, trei ani mai târziu, cu formarea unui guvern liberal, acceptă. Carol fiind acum rege, nu mai era aventurier, deci Duca scapă nemutilat. N-ar mai fi putut nici să planteze, doar cu o mână, flori în grădina din Vâlcea.
Duca era, ca orice mason, un mare duşman al legionarilor. Poate fiindcă aşa primise ordin de la Masoneria internaţională. A doua zi după ce a fost desemnat de rege ca prim-ministru, Duca avea să-i declare lui Argetoianu că Titulescu îi ceruse să desfiinţeze Garda de Fier. Strategia imaginată era diabolică. Va desfiinţa Garda de Fier chiar în ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegeri, ca să blocheze candidaţii legionari şi să le taie şi posibilitatea să se strecoare pe alte liste! “Mi s-a pus această condiţie sine-qua-non şi e singura care mi s-a pus. Am primit-o.“
Garda de Fier trebuia desfiinţată, spune Duca, fiindcă Titulescu îi ordonase lui, primului ministru, ce are de făcut. El săracul, grădinarul amator cu inima curată, n-ar fi vrut, dar cum putea să-l refuze pe Titulescu? N-ar fi fost frumos! Aşa că marele doctrinar liberal, adeptul naţionalismului lin şi fără violenţă, cel ce voia să guverneze prin ordine, democraţie şi armonie socială, se pune pe treabă. A doua zi după ce ajunge la putere, ştia deja cum le va veni de hac legionarilor: printr-o manevră murdară, ilegală şi antidemocratică. Primise ordin să lichideze Garda şi el acceptase. A uitat doar să ne spună din partea cui venise ordinul. Dar, se subînţelege din text: de la Titulescu!
Duca este primul care introduce contra legionarilor asasinatul politic, transformând România într-un stat criminal, aşa cum va deveni şi Germania lui Hitler. Toate puterile din stat, justiţia, jandarmeria, armata, guvernul, regalitatea, renunţă la constituţie şi în bătaia de joc a legilor şi-au propus un singur scop, acela de a distruge cu orice preţ Mişcarea Legionară, în care vedeau un pericol mai mare decât comunismul şi fascismul luate împreună.
În data de 22 noiembrie 1933, în Constanţa, Virgil Teodorescu este împuşcat pe la spate de un jandarm, care trage de la doi metri cu un pistol, după ce-l surprinsese pe student că punea în pericol securitatea naţională: lipea afişe pentru legiune. Jandarmul este decorat şi trimis în altă zonă pentru a i se pierde urma. În 9 decembrie este ucis în bătaie de către jandarmi ţăranul Nicolae Bălăianu din Vlaşca, pentru că făcea propagandă legionară în satul său. Ucigaşii, deşi cunoscuţi, n-au avut nimic de suferit.
Cu toate violenţele la care au fost supuşi legionarii, au reuşit, încrâncenându-se, să-şi depună toate candidaturile. Dar pe 9 decembrie, cu 11 zile înainte de alegeri, Duca desfiinţează a treia oară legiunea. Apoi se porneşte prigoana. În două zile sunt arestaţi fără mandat 12.000 de oameni din toată ţara. Închisorile şi lagărele gem de legionari. Câţiva dintre ei sunt omorâţi: croitorul Toader Toma, colonistul macedonean din Dobrogea Gheorghe Bujgoli iar în judeţul Severin Gheorghe Negrea şi Fardea. Deci, 6 oameni au fost ucişi doar pentru că erau legionari. Asta era democraţia nonviolentă şi fără salturi a liberalului Duca.
După alegerile câştigate desigur de liberali, legionarii sunt eliberaţi din detenţie. Ei nu mai erau acum periculoşi? De ce-au fost atunci arestaţi? Pentru că aşa a vrut Duca? Sau masonii? Ionel Moţa şi Vasile Marin obţin de la Comandantul Închisorii Jilava un document în care se recunoştea că cei doi au fost sechestraţi, nu arestaţi conform legii. Ei voiau să ceară pe căi juridice compensaţii morale.
În data de 29 decembrie 1933, trei legionari care au fost şi ei victimele prigoanei orchestrată de Duca, îl împuşcă pe acesta mortal pe peronul gării din Sinaia. Apoi se predau poliţiei. Duca avea deja pe conştiinţă şase suflete curmate prin asasinate şi trebuia cumva oprit. Legionarii şi-au răzbunat camarazii, suprimându-l pe ucigaşul şi trădătorul de ţară care-i prigonise ca pe Hristos. Acesta a fost primul detaşament legionar al morţii, aşa cum le place duşmanilor legiunii să spună pe la toate colţurile.
Pe data de 31 decembrie 1933 Victor Iamandi, subsecretar la interne porneşte din nou prigoana contra Legiunii. De data asta sunt arestaţi 18.000 de legionari. Printre aceştia, nume ilustre ale culturii româneşti, precum Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr. Sunt scotocite cu disperare toate casele legionare, în speranţa că vor găsi documente compromiţătoare. Codreanu este căutat, cu ordinul de a fi ucis. Nu este găsit, dar este schingiuit sălbatic secretarul lui, economistul Sterie Ciumetti, pentru a spune unde se află Căpitanul. Sterie nu divulgă locul, lucru pentru care este ucis în pădurea Andronache şi aruncat în lacul Fundeni din Bucureşti.