Un comentator pe site, domnul Mihai, în ultima postare legată de daci și „dacopați”, în legătură cu procesul de romanizare petrecut în antichitate, la fel ca și alți comentatori, se întreabă în felul următor:
In Iudeea de ce nu au latinizat poporul?
In Grecia, de ce nu i-au latinizat si pe greci, ci doar pe daci/traci?
Nu se aplica acelasi principiu? In aceeasi zona, au latinizat doar o parte? Chiar daca grecii si tracii nu erau delimitati?
In Britania au ajuns romanii?
Da.
De ce nu avem acolo un popor latin?
Răspunsul ni-l dă comentatorul antic al celor petrecute imediat după războaiele lui Traian cu dacii, când acesta a adus în Dacia cucerită „magnas copias”, mulțimi mari de cetățeni romani pe care i-a colonizat în noua provincie romană. După știința mea, niciodată nu se mai vorbește în documentele antice de asemenea „magnas copias” aduse într-o provincie cucerită. Asemenea mulțimi de romani nu au fost aduse nici în Grecia, nici în Iudeea, nici în Britania!
Motivele pentru care s-a făcut această colonizare sunt altă poveste, altă problemă, alt subiect. Dar că în Dacia s-a făcut o operă de colonizare foarte intensă este un lucru sigur.
Printre altele avem dovada arheologică: pietrele funerare scrise în latină pe întreg cuprinsul Imperiului. Dacă lăsăm Italia deoparte, și numărăm aceste pietre funerare din restul Imperiului, constatăm că numărul pietrelor funerare din Dacia este egal cu numărul pietrelor funerare din tot restul imperiului. Aceasta dovedește că prezența romană în Dacia a fost foarte puternică, materializată prin mulțimea de morminte romane, deci mulțimea de cetățeni romani veniți să trăiască și să moară în Dacia.
În alte provincii prezența romană s-a limitat la garnizoana romană și la funcționarii romani, pe care funcția administrativă îi plimba prin tot imperiul.
Cei care au alcătuit acele vestite „magnas copias” au primit pământ pe care l-au lucrat, și-au întemeiat familii, au lăsat urmași să le moștenească avutul agonisit în Dacia.
Acest fenomen nu s-a petrecut în multe provincii. Se poate spune / presupune că scenariul romanizării a fost de fiecare dată altul.
Ion Coja
PS A se citi pe acest site textele care au ca subiect „romanitatea românească”, limba latină ca „limbă maternă” a coloniștilor aduși în Dacia și altele.
Sunt certe paralele între cucerirea Galliei de către Gaius Julius Caesar cu Dacia cucerită de „Bădica Trăian” (Trāiānus). (https://www.youtube.com/watch?v=6jEJ9pplQ4E)
Oare se pot echivala în cifre tributul de sânge dacic vărsat și cei vânduți în sclavie cu decontul sumbru al războaielor gallo-romane? Eram sceptic în trecut privind cifrele vehiculate, dar acceptam rezultatul acelui genocid, faptul că Dacia a fost romanizată complet și fără întoarcere.
Furoarea războiului (furor bellī) nu cred c-a iertat nici femeile dace și copii, așa cum niciun război în istorie n-a făcut-o. De asta nu cred c-au existat atât de multe căsătorii mixte între ”miri” (lat.mīles) romani și dăcițe în prima generație post-106, ci Dacia este colonizată de comunități gata închegate. Foarte probabil că mulți soldați vin cu concubinele lor pentru că n-aveau dreptul să-și întemeieze o familie în timpul stagiului militar, care era destul de lung. Un arheolog român din secolul trecut găsise ceramică specifică Alpilor pe un areal din sudul Ardealului, deci este exclus ca aceștia să fi fost doar bărbați când s-a dat liber colonizării ținuturilor ”eliberate” de daci. Ar trebui să fim atenți la toponimele și oiconimele de import în Dacia pentru că așa s-au făcut dintotdeauna astfel de transplantări de populație. Foarte probabil și numele personale indică un areal din vestul Europei, fie ea Gallia, Italia sau Olanda (prin batavi).
Mai este o paralelă care se poate face între evul mediu (sec.XIV), imediat după ravagiile ciumei negre, când moare peste jumătate din populație Europei și perioada imediată colonizării Daciei. https://www.youtube.com/watch?v=4kq9sbtFCR8
Foarte probabil a avut loc o explozie demografică a populației tracofone din Dacia, concurată de mulțimea colonilor romani. Pentru toți s-ar fi deschis o nouă epocă de expansiune și dezvoltare, la fel ca după orice război, fie el și genocidar.
Foarte probabil, acest surplus de populație dacică din provincie, sub conducerea și inițiativa dacilor liberi va alimenta diversele revolte din provincie, unele cu scop de eliberare. Unele sunt amintite de Nicolae Iorga pe vremea lui Antoninul Pius: în 139 o revoltă în urma căreia sunt arse castrele vechi (din lemn?), apoi în 143 o încercare de invazie din afară respinsă, și o revoltă puternică în 157 a tribului Carsi cu centrul în nordul Moldovei (Carsidava/Carʃidava, Καρσίδαυα) dar foarte probabil întins și peste jud.Bistrița -Năsăud. După această revoltă se trece la construirea unor forturi mai puternice din piatră, atât în nordul provinciei, cât și de-a lungul limesului Alutan.
(http://revistanoastra.lufo.ro/files/1987_revista_noastra_nr_125_130.pdf)
(https://litere.uvt.ro/litere-old/vechi/documente_pdf/cursuri/bejan/dacia%20felix.pdf)
Am încercat și eu să ofer o explicație pentru Carsi prin alb.karthi (adj.mic; s.m. rabode ”lemne uscate de foc”), considerând lat./s/ o africată dacică, dar alții propun un oset. karz „aspru, sever”. Trebuie căutată etimologia iranică înainte de a da o judecată de valoare, dar e perfect valabilă o influență est-iranică asupra dacilor din Moldova.
https://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A15279/pdf
Acum ca domnul Nicu Parau ne-a aratat poza cu piatra funerara in intregime, avem confirmarea clara a faptului ca pe ea nu exista nici un element care sa ateste ca sub aceasta s-ar afla depus un personaj de confesiune ortodoxa. Ba , chiar iti vine sa zici, de credinta crestina! In afara crucii de pe stema Valahiei, nu mai exista nici un simbol crestin . Nici textul nu aminteste nimic despre credinta in Christos, inviere si Judecata de pe urma, asa cum se obisnuia in mediul crestin ortodox sau catolic , lucru care ne spune totul despre cel care a comandat obiectul cu pricina . Dar cand omul e orbit de o credinta fanatica, dacolatra, aceste detalii nu mai pot fi observate . Si diavolul isi are martirii sai , d-apoi prostia!
Vorbesti doar ca spui ceva, nu mai conteaza ce.
Imaginea cu piatra funerara o mai vazusei pusa de mine, este o poza facuta in ultimii ani.
Atunci nu ai putut sa tragi concluzia asta, numai acum dupa de ai vazut-o pe cea pusa de Nicu Piriu.
Piatra este de pe mormantul domnitei Zamfira, nu exista nici cel mai mic dubiu.
Si epitaful si scrierea de pe marginea pietrei arata clar ca este vorba de domnita.
Numai tu stii sigur ca nu a fost pusa pe mormantul ei.
Cine a fost aceasta domnita se stie, de ce confesiune, la fel.
Sa sustii cu atata tarie ceea ce spui mai sus, nu mai tine de argumente, ci doar de incapacitatea de a intelege.
Mai ai o varianta: du-te la Prislop, roaga-i pe preoti sa-ti arate piatra si intreaba-i daca a fost pusa sau nu pe acel mormant.
Omule, eu nu am spus ca sub piatra aia nu este cine este , ci doar ca nu exista nici un indiciu ca acel cineva era ortodox sau macar crestin, Acest lucru constituie o dovada clara ca personajul ingropat_ Zamfira_ nu este cel care si-a comandat piatra funerara si , deci, nici epitaful . Ca daca textul era conceput de ea sau de cineva din manastire, atunci se folosea o formula crestineasca de genul:AICI REPAUSEAZA IN DOMNUL… sau AICI ISI ASTEAPTA INVIEREA…si se incheia cu FIE-I TARANA USOARA ori ODIHNEASCA-SE-N PACE! E atat de greu de priceput?
„avem confirmarea clara a faptului ca pe ea nu exista nici un element
care sa ateste ca sub aceasta s-ar afla depus un personaj de confesiune
ortodoxa. Ba , chiar iti vine sa zici, de credinta crestina”
Zici?
Ti-am mai spus: a fost fiica lui Moise Voda, deci s-a nascut crestina ortodoxa; a fost unul din ctitorii manastirii; a fost ingropata in acea biserica ortodoxa.
Cam cum crezi tu ca o persoana care nu a fost crestina, mai ales nu a fost ortodoxa, a dat bani pt a se construi o biserica ortodoxa?
Si daca nu a fost crestina, cum de a fost inmormantata intr-o biserica?
Eu nu am spus ca si-a comandat singura epitaful, sa imi arati unde scrie.
Da, stimate domn?
Pai daca nu l-a comandat ea, de ce sustii ca el e dovada ca romanii din sec XVI aveau constiinta dacitatii? Epitaful nu este decat dovada ca cel care l-a comandat avea o cultura de tip renascentist si ca neglija complet elementul crestin. Cum vrei ca cineva normal la cap sa te creada ca el exprima vreo idee iesita din mintea Zamfirei sau a calugarilor de la manastire?
Pentru ca persoanele care au pus acea piatra funerara ii erau apropiate, nu putea sa o puna un strain. Cel mai probabil e vorba de persoane care traiau in acea manastire. Si ce puteau fi? Ortodocsi, romani.
Crezi ca au venit maghiarii sa ii puna o piatra funerara? Sau austrieci? Sau…cine?
Un ortodox ar fi ales limba slavona si ar fi utilizat formule consacrate din care nu putea lipsi elementul religios. Un individ scolit in mediul cultural al Renasterii n-ar fi simtit nici o jena sa faca abstractie de acest element si sa brodeze genealogii cu trimiteri antice. Exista sute de exemple de texte in care bulgarii sunt numiti MOESI; sarbii, TRACI sau ILLIRI; polonezii, SARMATI; ungurii, HUNI sau SCITI; valahii, DACI. Asa era moda atunci in mediul elitelor de cultura occidentala.Acest lucru i-a determinat pe specialisti sa-i atribuie fiului Zamfirei, Ioan Keserew, compunerea acestui epitaf. In mod sigur , el avea cultura suficienta si detasarea confesionala necesara pentru elaborarea unui asemenea text. Dupa 1566, marea nobilme maghiara din Transilvania trece masiv la calvinism, asa ca putem banui ca si Ioan avea aceasta credinta. In aceeasi epoca ,1564-1565, Giovani Andrea Gromo din Bergamo, aflat in serviciul principelui Transilvaniei, facea urmatoarea afirmatie:”Limba valahilor se cheama ROMANA sau ROMANESCA…ei se socotesc URMASI AI COLONISTILOR ROMANI”. In alta scriere, acelasi autor afirma:”Limba lor difera de cea ungara, caci ei FAC PROFESIUNE DE CREDINTA de a fi descinsi din COLONIA ROMANA”. A cauta in aceste conditii o constiinta a dacitatii la poporul romanesc din sec.XVI inseamna aflare in treaba!
A scris mai jos altcineva:
De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica
limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.
(Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia)
Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi,
urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi
geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle,
locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de
milioane.
(Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)
DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI NICI CREDE.
(C.Cantacuzino)
Acest tip de texte au fost scrise incepand cu sec. XVIII de niste oameni cu carte, care aveau o opinie personala diferita de opinia generala a mediului in care ei traiau. Noi am discutat despre existenta constiintei dacitatii la poporul romanesc in sec. XVI.Avem suficiente marturii ca ea NU EXISTA si nici o dovada credibila ca ea ar fi existat. Aceasta constiinta am dobandit-o de la altii, asa cum si proiectul unui stat dacic reinviat l-am preluat tot de la straini . Constiinta romanitatii _ chiar daca exprimata mitic_ a existat insa dintotdeauna la poporul nostru. Obiectia potrivit careia nu se poate ca cineva sa-si piarda identitatea , uitandu-si originile , este infirmata la tot pasul si in toate epocile, de atatea si atatea popoare care si-au pierdut limba si cultura originara. Actualii turci, bulgari, sarbi, unguri _ este dovedit genetic_ nu sunt decat intr-un procent infim ( 5%, 1%,7-8%, 0,5%) urmasii popoarelor al caror nume il poarta sau ,si, a caror limba o vorbesc. In ceea ce priveste adevarul continut in afirmatiile lui Sincai, Schlozer, C. Cantacuzino, este evident ca ei nu aveau informatia necesara , si nici metodele stiintifice actuale pentru a trage concluzii corecte. Daca le-ar fi avut , nu s-ar fi aventurat in asemenea demersuri. In situatia lor se afla astazi acei „cercetatori” care , fara a avea o cultura istorica si lingvistica la nivelul epocii actuale , le sustin opiniile. Caracteristic pentru ei este refuzul incapatinat de a CITI lucrarile istoricilor si lingvistilor de profesie. Se zice ca teologii apuseni nu-i citesc pe cei rasariteni ca sa nu-i critice; teologii rasariteni nu-i citesc pe cei apuseni decat ca sa-i critice; iar adeptii dacitatii nu-i citesc pe istoricii si lingvistii profesionisti tocmai ca sa poata sa-i critice! Este evident ca dupa ce detii informatia necesara, care se poate capata numai prin studiu serios, nu mai poti sustine ca latina este fiica limbii dace ori ca limba romaneasca este mama limbilor indo-europene. Daca amicul Stan Patitu ar fi citit cartile pe care i le-am recomandat , ar fi stiut imediat de ce lunga lista de cuvinte avand initiala /F/, aflate in lexicul limbii romanesti, nu puteau proveni din substratul dacic. Dar daca ar fi stiut acest lucru , n-ar mai fi putut sustine teoria dacitatii limbii romanesti! Si atunci ce farmec ar mai fi avut viata?
Noi nu stiam nimic destre daci, iar constiinta dacitatii am preluat-o de la straini? De la cine?
Nimeni nu sustine ca latina este fiica limbii dace samd.
Latina si limba daca au un stramos comun, anume limba tracilor. De aici inrudirea. Asta e teoria sustinuta.
Daca vei cauta, vei afla ca tracii au locuit in N Italiei dinainte de infiintarea Romei. Dupa razboiul troian, o alta masa de traci s-a deplasat din Anatolia in zona Romei, adica cu aproximativ 400 de ani mai devreme de a aparea romanii. Deci o buna parte din populatia existenta in Italia de atunci era formata din traci. In acele filme facute de Roxin/Toxin, cum ii spuneti, apare o informatie: ca s-au facut studii de paleogenetica pe oase de aici si din Italia, de acum 3-5000 de ani si din prezent, si a rezultat ca suntem inruditi cu populatia din N Italiei si aproape deloc cu cea din S. Deci suntem inruditi cu populatiile din zonele ocupate de traci. Este evident de unde provine inrudirea. Ca am fost si suntem diferiti, ca limbile si cultura au evoluat diferit, in zone diferite, cu influente diferite, da, asa este, dar inrudirea ramane.
Acum, pt ca sigur o sa iei foc la citirea numelui lui Roxin, iti propun ceva: treci peste el si Savescu, lasa-i. Urmareste acele filme si vezi cine sunt celelalte persoane care apar. Toti vorbesc prostii? Nici unul nu are pregatirea necesara?
Apar 2 persoane: Prof. univ. dr. Alexander Rodewald (directorul Institutului de
Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania) si Dr. Georgeta
Cardoş (cercetător ştiintific biolog specialist genetică – Institutul
Victor Babeş). Acestea sunt persoanele care au efectuat studiile de paleogenetica. Si pe ei ii contrazicem?
Vorbesti despre popoare care si-au pierdut limba si cultura originara. Gresesti in cel putin 2 cazuri: ungurii si bulgarii.
Ungurii nu mai sunt acei asiatici de acum 1100 de ani, nu mai au acele trasaturi, ei au maghiarizat populatiile gasite aici. Dar in ce conditii, prin ce metode? Cat de crunt a fost acest proces care de multe ori a presupus si crime? Se compara cu ceea ce s-a intamplat in Dacia Traiana? Nu prea.
Bulgarii de azi sunt slavi, vorbesc o limba slava. Dar la origine, bulgarii au fost de neam turcic, nu slav.
Primii au venit slavii, dupa aprox 2-300 de ani si bulgarii. Bulgarii le-au dat numele, dar nu le-au dat si limba, pt ca limba de azi este slava. Unde e comparatia cu ce s-a intamplat la noi?
1. Latina nu poate proveni din limba traca , pentru ca latina este „centum” ,iar traca este „satem”. Grupul „satem” are urmatoarea trasatura: G>Z si K>S ( DECIUS/DASIUS; DIOGENUS/ DIUZENUS; DEKEM/ DASA; CANEM/SUN adica sunt limbi surori , dar nu surori gemene. Limba traca este din aceeasi familie cu illira, limbile slave , limbile baltice , pesana, sanscrita. Latina , cu hitita, tochariana, celtica, paleo-germana. Nici un lingvist de profesie nu poate admite ipoteza ca limba traca sta la originea limbilor din grupul „centum”. 2. Teoria cu migratia unor traci in Italia nu are nici un fundament stiintific.”Eneida” lui Virgiliu este o fictiune literara, un mit cult, fara corespondenta in vreo traditie latina . Troienii , dupa lista antroponimelor atribuite lor de Homer, nu sunt traci! Nici un nume troian nu se regaseste pe lista antroponimelor traco-dacice care ne-a parvenit. Singura prezenta etnica balcanica in Italia preromana este cea illira. In Roma regasim doua ginti cu nume illiric, iar in sudul peninsulei aflam multe nume de triburi care pot fi intalnite si in spatiul illiric. 3. Studiile genetice de care vorbesti sunt ale cromozomului X mitocondrial , deci nu ne spun nimic despre barbatii acelor populatii. Ele nu arata decat ca femeile din S.E. Europei erau strans inrudite cu cele din Italia. Numai haplogrupurile cromozomului Y sunt relevante atunci cand cautam originea unui grup etnic. R1b, haplogrupul dominant la populatiile de limba „centum” nu este propriu nici tracilor si nici celorlalte grupuri vorbitoare de limbi „satem”. R1a, caracteristic acestora din urma, are o frecventa foarte redusa in Italia_ 1-2%. Deci , nu exista nici o dovada serioasa pentru a sustine o prezenta tracica in Italia inainte de Antichitatea tarzie! 4. Nu am zis nimic gresit despre unguri si bulgari. Eu am zis ca ungurii si bulgarii de azi nu sunt urmasii celor medievali decat intr-un procent infim , adica de 0,5% si 1%. Tocmai acest lucru ne dovedeste ce scurta memorie au popoarele in ceea ce priveste propria lor origine. Cei 99% de unguri si bulgari moderni sunt convinsi in mod sincer ca ca sunt urmasii ungurilor si bulgarilor medievali. Spune-i unui secui ca sangele lui n-are nici o urma de sange hunic! … sau unui bulgar ca stramosii lui au trait in ROMANIA si au vorbit latina populara! Deci, asa cum ei n-au nici o constiinta a fostei lor romanitati , germanitati ori slavitati, asa nici populatia romaneasca medievala nu avea nici o constiinta a vreunei dacitati anterioare. Etnonimul DAC nu s-a pierdut la noi in mod accidental , ci pentru ca nu exista in nici un fel constiinta une origini dacice . La fel , nici un nume de trib dacic nu s-a pastrat in toponimia romaneasca, spre deosebire de situatia existenta in spatiul fostelor provincii Galia, Spania, Italia sau chiar Moesia , unde amintirea vechilor triburi din perioada anterioara cuceririi romane a supravietuit in acest mod.
foarte corect.
VaJnicul comentator Jderul Sălbatic a scris şi a scris prosteşte !
Textul lui Schlözer spune că urmaşii acelor vechi seminţii au limba lor proprie, nu că urmaşii au păstrat limba marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor.
Cumva istoricul este mai corect decât Petru Maior şi Constantin Cantacuzino care susţin zămislirea poporului român exclusiv din romani, nu şi din daci. Cum se vede acela era nivelul istoric în epocă.
Nu este corect să dai citate trunchiate şi fără să le înţelegi.
Dacă Constantin Cantacuzino acceptă că dacii nu au fost în totalitate exterminaţi, totuşi chiar pe motivul că este greu de crezut că dacii şi-au lăsat limba lor (care era „osebită de latină !! ne-o spune doar -doar om citi-o) trage concluzia că elementul dacic nu a avut un rol important în etnogeneză, astfel că îi extrage pe români doar din elementul vorbitor de latină.
La Maior este şi mai şi, dar trebuie să ai idee ce susţinea şcoala ardeleană!
Liviu Maior susţine că dacii au fost exterminaţi, astfel că spre deosebire de celelalte provincii ale imperiului, unde latina vulgară s-a amestecat (stricat) cu idiomurile indigene, în Dacia, nemaifiind băştinaşi, latina vulgara arămas nealterată şi fiind populară, nu cultă, este mama limbii latineşti(a celei culte) .
http://www.bp-soroca.md/pdf/Cantacuzino%20C-tin%20-%20Istoria%20tarii%20romanesti%20(Cartea).pdf
Dar lucrurile acestea au fost lămurite din veacul XIX.
Cine nu crede să citească şi va înţelege că citatele susţin contrariul ipotezelor pentru care ni se tot vâră sub ochi. Dacă n-am fost convingător, o să încerc să fiu data viitoare !
Domnule Nicu Pîrîu,
Cu toată stima pentru munca depusă în documentare, pentru care v-am dat și vot, trebuie să vă spun, vorba tînărului Mihai, degeaba cunoașteți multe, dacă nu știți ce să faceți cu ele. Fără supărare!
În primul rînd pot afirma că nu cunoșteți structurile sociale și nici structurile de natură psihologică ale epocii, rezultate din conjunctura momentului istoric, dar vă hazardați s-o faceți pe domnița Zamfira, tîrfă cu alte cuvinte, ca să punem punctul pe ei.
Sînteți greșit total, din cauză că nu înțelegeți societatea de epocă. Căsătoriile la nivelul clasei superioare, și nu numai, ci și la nivelul clasei inferioare, erau căsătorii forțate, aranjate, pentru interese de tot felul. Domnițele nu se căsătoreau cum vroiau ele, ci erau căsătorite forțat de familie din interese economice, politice, militare, religioase, etc. Pentru ele era o mare tragedie, mai ales că erau oferite în general unor gineri, mult mai în vîrstă decît ele, pe care nu-i iubeau, dar erau forțate să se căsătorească. Se poate spune că erau un fel de marfă de schimb, pentru a consolida poziția politică, militară, averea, etc., fără ca ele să poată alege. Nu erau libere să hotărască.
Așa cum reiese din materialele prezentate se vede clar, că cei doi venetici cu care a fost căsătorită erau mult mai în vîrstă decît ea, la momentul respectiv, probabil și cocoșați, sau gîrbovi, din care cauză au murit înaintea ei, ea fiind încă tînără la 44 de ani. Altfel nu avea ocazia să-i înmormînteze așa de tînără. E valabil sînt convins că, și al treilea care era pregătit de căsătorie era la fel mai în vîrstă, tot din interese politice, militare, economice, etc.
Prin căsătorie soția urma religia soțului, nu invers. Deci tot n-a avut de ales nici dapdv.
Și-a lăsat averea unei nepoate, deci patriotism, dezmoștenindu-și copiii naturali, fiind corcituri cu alte neamuri. Îl consider un gest patriotic naționalist și religios.
După doi venetici și al treilea care se pregătea, domnița Zamfira avea și ea un amant. Sînt convis că-l iubea pe Norocea, atîta timp cît ea mergea la el, nu invers. Dacă Norocea a refuzat s-o-nsoțească, e clar că nu ținea la ea, și profita doar de ea. Asta a determinat-o să-și adune lucrurile pe care le avea în casă la Norocea, și să și le ia. Adică i-a spus adio(!), lui Norocea, cînd a realizat că el numai profita de ea, dar nu o ajuta cu nimic.
Plictisită de căsătorii forțate din interese politice și religioase ale momentului, lupta creștinătății împotriva pericolului islamic prezentat de otomani în Țara Românească, avea și ea un amant, pe care sigur la iubit. Numai femeile care iubesc merg la bărbați. Nu vreau să intru în sfera vulgarului, dar căuta și ea pe cineva s-o satisfacă. Probabil că era și chipeș acest Norocea, iar despre nume ce să mai spunem, dacă-l căuta amanta acasă.
Nu mai continui, deși se pot trage foarte multe concluzii din materialele prezentate, pentru care vă mulțumesc, așa cum i-am mulțumit și lui Mihai, pentru imaginile trimise!
Istoria se studiează de ceva vreme cu metode moderne și ultra moderne de investigație. Din acest motiv au luat naștere multe discipline noi, multi-, pluri- și interdisciplinare. În acest caz e obligatorie și analiza socială și psihologică a epocii de moment. Arheo-sociologia și arhoe-psihologia se ocupă de așa ceva, așa cum arheo-lingvistica se ocupă acum de studiul limbilor la alt nivel. Sînt multe.
În ce privește o astfel de abordare vă fac trimitere la unul din pionierii unor astfel de științe interdisciplinare, Fernand Braudel, înainte ca acestea să apară în constelația acestor științe. Editura Meridiane i-a publicat o serie de cărți foarte importante pentru subiectul pe care-l discutăm.
Aș aminti doar două dintre ele. O trilogie: Timpul lumii, Jocurile schimbului și Structurile cotidianului și Mediterana în timpul lui Filip al II-lea. A fost profesor emerit în istoria economiei la Sorbona. Cărțile lui pomenite au fost publicate în anii ”70-”80 secolul trecut. Vi le recomand cu căldură!
El face o radiografie istorică a economiei în Europa pînă în România, în epoca renașterii, epoca în discuție acum, cu toate implicațiile financiare, politice, religioase, etc., inclusiv sociale și psihologice ale Europei în timpul renașterii, și argumentează cu opere de artă, adică la modul cel mai plastic posibil, pentru a-și susține punctele de vedere. Într-una din cărțile trilogiei, se vorbește și de tîrgurile comerciale pe teritoriul României. Aduce în discuție și un contract de muncă din Transilvania la începutul secolului XVII, imediat după asasinarea lui Mihai Viteazul, care a supraviețuit în arhiva bibliotecii din Amsterdam. Contractul de muncă este între un nobil ardelean și oameni la culesul strugurilor pe valea Tîrnavelor. E un contract ferm cu obligații și îndatoriri între patron și angajați. Ce-au de făcut și cît vor fi plătiți pentru ce-au de făcut. Amintește și faptul că Feteasca regală de Tîrnave era vinul preferat al împăratului Austriei, nu renumitul vin de Tokai, așa cum majoritatea lumii se așteaptă. Am citit cărțile la vremea respectivă a apariției lor, tînăr fiind. Poate vă interesează?!
În toată Europa vremii, căsătoriile forțate la nivelul clasei superioare din interese politice, economice, religioase, etc., aveau loc peste tot. Caterina de Medici a fost dată regelui Franței fiind minoră. Exemplele abundă covîrșitor. Se pot scrie volume peste volume pe acest subiect, al căsătoriilor, inclusiv interetnice, aranjate forțat. Se poate spune că toate prințesele sau domnițele în perioada cu pricina erau tîrfe? Nu cred, atîta timp cît erau căsătorite forțat din diverse interese, care aveau ca scop în primul rînd banii și puterea familiilor, și mai puțin dorința fetelor, vîndute ca o marfă, precum vitele. Măsura era averea, zestrea, care era pusă-n cîntar, și interesele familiei, nu sentimentele minorelor. Dvs vă hazardați să le judecați pe ele prin prisma unui libertinism al societății contemporane, de care ele atunci nu beneficiau. Nu ele își alegeau soții, ci tații, care erau șefii familiilor din care proveneau. Ei hotărau cine va fi ginerele. Eu am numit acest fenomen Caterinca renașterii, deoarece cu precădere în Europa de vest, aceste minore virgine, care erau vîndute ca marfă prin căsătorii aranjate forțat, foarte multe se numeau Ecaterina, adică cea pură. Vorba lui conu Iancu: afacere curat murdară, iar noi
acum judecăm societatea de atunci prin prisma relațiilor sociale și psihologice din zilele noastre. Nu cred că se poate analiza situația de atunci în felul acesta, pentru că nu există nici-un fel de asemănare sau corespondență la nivel social.
Este absolut normal și firesc ca mai tîrziu aceste minore, vîndute de familie din interese, să-și caute amanți în jurul lor, mai ales că soții erau cu predilecție mult mai în vîrstă decît ele. Și pe acest subiect se pot scrie volume după volume de istorie, nu de beletristică.
Cu toate acestea chiar și-n zilele noastre au loc astfel de căsătorii aranjate forțat din interese financiare, politice, etc., chiar și la noi. Mai mult sînt date fete tinere unor arabi musulmani care mișună pe la noi cu afaceri. Ei își forțează copiii corcituri, cît și soția, deoarece soția trebuie să urmeze islamismul ca religie, să meargă la moscheie. Am văzut un reportaj pe acest subiect. O fiică a unui astfel de arab ajuns la noi cu
afaceri, refuza să meargă la moscheie, forțată fiind, și au intervenit
serviciile sociale și presa, să-i ia apărarea bietei fete. Este o tragedie? Mai mult va veni timpul cînd tatăl o va căsătorii forțat din interese financiare cu cine va hotărî el, nu cu cine ar vrea ea să se căsătorească.
Vlad Țepeș a avut o nepoată care a ajuns soția uni prinț englez. Acum regina Angliei pretinde că ar fi neam cu Vlad Țepeș. Nu este neam, ci a ajuns rudă prin alianță, care este cu totul altceva. A vrut nepoata minoră, a lui Țepeș, să se căsătorească cu prințul englez, departe de casă? Eu sînt convins că a fost tot o căsătorie forțată din interese economice și politice. De ce e importantă această poveste? E foarte importantă, deoarece rezultă din ea interesele Angliei în Europa de est, altfel putem uita de existența unui gest de genul acesta din partea regalității engleze. Casa regală a Angliei a și trasat descendența acestei prințese, iar prințul Charles a venit în teren să stabilească genealogia, și drepturile descendenților față de proprietăți în România.
Regele Carol II, alt exemplu aproape de noi, și prințesa Elena a Greciei, e un alt exemplu de căsătorie arajantă, care sfîrșește în dezastru, deoarece Mihai se naște la doar 7 luni jumate de la căsătorie. Era fiul lui Carol II sau nu? Încă de atunci lumea vorbea că e un bastard, deoarece certificatul medical nu menționează că a fost o naștere prematură, mai ales că a avut peste 5 kg la naștere, iar cei doi nu erau împreună cu două luni înainte de căsătorie, cînd putea fi conceput Mihai în mod normal. Elena cu Mihai au fost trimiși de Carol II în exil în Italia, iar el a făcut altă căsătorie cu Magda Lupescu, morganantică, adică nerecunoscută de familiile caselor regale din Europa, deoarece ea nu era de același rang cu el, pentru care i s-a luat tronul, conform regulilor caselor regale din Europa.
Ramses al II-lea, faraonul Egiptului, după războiul cu hitiții fără sorți de izbîndă în nici-o tabără, încheie pace cu hitiții, pe care o pecetluiesc cu o căsătorie între una din fiicele lui și unul din fiii împăratului hitit. În cinstea evenimentului, ridică renumitul templu de la Asuan, care dacă nu-l ridicau francezii pe banii lor 68 de metri mai sus, și cu eforturi tehnice și tehnologice mari, nu numai financiare, ar fi fost la ora actuală sub apele lacului de acumulare de la Asuan. A vrut tînăra prințesă egipteană sau nu, să se căsătorească cu prințul hitit? Rămîne un subiect de discuție deschis. O fi avut și amanți egipteni după? Istoria nu a clarificat astfel de detalii, dar e clar că a fost căsătorită forțat de tatăl ei din interese politice și mai mult ca sigur că și economic-financiare.
Momentul domniței Zamfira, e un moment deosebit de important în istorie. Lumea creștină se coaliza împotriva pericolului ocupației otoman și al islamizării. Europa creștină, fie ea catolică, protestantă sau ortodoxă se coaliza pentru a face față puterii otomane și intenției de extindere a ocupației în Europa. Înainte chiar de acest moment, la sfîrșitul secolului XIV și început de secol XV, deci cu cca 100 de ani înainte față de momentul în discuție, a existat și o cruciadă organizată de Europa de est, Polonia, Ungaria, Sîrbia și Valahia, spun istoricii, care avea ca scop stoparea avansării turcilor în Anatolia spre Constantinopol. Ați auzit de așa ceva? Turcii care ajunseseră în centrul Anatoliei, împinși afară din Babilon de hoarde de mongoli, amenințau cucerirea Constantinopolului, mai exact căderea imperiului roman de răsărit și a patriarhiei ortodoxe. Era normal ca după 100 de ani structurile sociale să se modifice, dezvoltîndu-se pe trasee diferite prin întrepătrunderi pînă la nivelul căsătoriilor mixte între diversele confesiuni creștine, pentru a
consolida alianța. E valabil și pentru relațiile economice, financiare,
comerciale, etc., nu numai pentru cele politice și militare. Cazul domniței
Zamfira, nu poate fi studiat în afara conjuncturii istorice în care a trăit, și
nici analizat prin prisma structurilor socio-psihologice din zilele noastre. E
valbil și pentru Moldova. Ștefan cel Mare se căsătorește cu prințesă kievană de exemplu pentru pace și alinață împotriva pericolului otoman. Genealogia lui Mihai Viteazul nu e clară. Față de versiunea cunoscută există și alte versiuni. Ba ar fi descendent de împărați bizantini, Cantacuzini, ba ar fi descendentul familiei Caradja sau Caradjea, de domitori fanarioți, care are pretenția că Mihai Viteazul ar fi urmașul lui Ioan Caratza, românizat Caradjea, care se înrudea atît cu Cantacuzi cît și cu Mavrocordați. Unii spun că mama lui a fost de viță nobilă din Cantacuzini, o ușuratică după alții, iar alții că a fost româncă, etc. Dacă mergem după criteriul dvs, putem afirma că și el a fost un pui de lele. Interesele politice, religioase și militare erau foarte importante în momentul acela, față de efectele rezultate din alianțele sociale prin căsătorii interetnice între neamurile din estul Europei, care se confruntau cu pericolul otoman și al islamizării. Dvs probabil, o considerați o femeie ușuratică, o tîrfă, pe domnița Zamfira?! Eu o consider o victimă a conjuncturii
internaționale de moment, la fel ca și pe Mihai Viteazul.
Eu nu fac pariuri pentru istorie, nici pe damigene pline, și nici goale. Prefer o pălincă la o șuetă pe marginea istorie, pentru că discuția de aici nu se ridică mai sus de nivelul unei șuete. Păcat(!), pentru că materialele prezentate de dvs și imaginile prezentate de Mihai, constitue suficiente documente și dovezi pentru o discuție serioasă de istorie în cazul domniței Zamfira, în conjunctura istorică de moment, fără pariuri pe damigene de vin.
Înc-o dată vă mulțumesc pentru efortul depus, de a împărtăși cu noi materialele adunate cu muncă și consum mare de energie! Apreciez mult intervenția!
PS 1. Dar pe partea Închinării, însă Doamne să ne ierți(!), zice poetul. Numai tîrfă n-a fost domnița Zamfira, victimă a structurilor sociale, politice, economice, financiare, religioase, militare, etc., la vremea aceea. Pînă și preoții au iertat-o și-au îngropat-o după obiceiurile ortodoxe. Puteau și ei, așa cum facem noi acum, s-o ignore ca tîrfă și convertită la protestantism. Curvia și lepădarea de credință erau pedepsite atunci la femei. Conform legilor la vremea respectivă, puteau refuza s-o odihnească-n tihnă în țărîna strămoșească după datina ortodoxă. Nici ăia, cine-or fi fost(?!), nu au fost atît de aspri s-o judece atît de greșit, așa cum faceți dvs acum împreună cu dl Victor Grigor. Umorul și sarcasmul sînt bune și ele, pentru că mai trebuie să și glumim, dar la locul potrivit. Iar pe partea vieții, după o experiență de-o viață, pot spune că femeia care-ți vine acasă și ți se urcă-n pat, te dorește ca bărbat, nu ca alea ușuratice care vînează bărbații pentru bani. Între a căuta iubirea sau cîștigul financiar, e o mare diferență. Unele sînt interesate de bărbat, în timp ce celelalte sînt interesate de banii lui. E tot o constantă din epoca primitivă. Dapdv lumea nu s-a schimbat. Nu cred deloc că a fost cazul domniței Zamfira, în relația ei amoroasă cu Norocea, să fie interesată de banii lui. Cred că l-a
iubit sincer, iar el deloc. Și ce nume simbolic avea Norocosul ăsta!
PS 2. În general încă din epoca primitivă femeile aleg bărbații, nu invers. Bărbații eventual impun cu forța alegerea. Islamismul e un bun exemplu. Mai sînt și alte religii și chiar creștini, pentru care femeia nu constitue mai mult decît o sclavă. Vă recomand cartea lui Constantin Daniel, Misteriile lui Zalmoxis, în care autorul prezintă foarte bine și documentat, cum își alegeau femeile dace bărbații, nu invers, și care era obiceiul pe vremea aceea. Se spune că atunci cînd o femeie punea ochii pe-un bărbat îl chema la ea, chiar căsătorită fiind. El se ducea și-și lăsa centura într-un cui bătut la ușă afară, ca să știe lumea că femeia e cu iubitul ei. Nici soțul ei nu avea voie să intre peste ei, și nici nu acționa de nici-un fel. Astfel bărbații daci schimbau între ei femeile fără supărare, dar alegerea o făceau femeile nu bărbații. Mai mult dacă se nășteau copii din astfel de relații, ei erau crescuți de soțul femeii respective, alături de copiii lui, nu de drăguții cu care i-au conceput. Dacii își creșteau copiii lor alături de acești copii născuți din pasiuni amoroase fără deosebire. Îi adoptau
ca pe copiii lor. Am făcut recomandarea deoarece aduce la lumină societatea traco-dacă, mai bine zis traco-celto-șcită, cu implicațiile ei religioase, economice, politice, etc., inclusiv cele sociale și psihologice, care nu au nici-o legătură cu cele din zilele noastre. A judeca prin prisma structurilor socio-psihologice din zilele noastre astfel de relații matrimoniale, rezultate din celelalte structuri economice, politice, religioase, etc., societatea de atunci, este o mare greșeală, deoarece sînt total incompatibile. Dacă o facem totuși, înseamnă că suferim de tot felul de afazii, așa cum am mai transmis aici la articol, de contiguitate, sincronicitate sau temporalitate.
PS 3. Pe lîngă toate astea mai e nevoie și de logică, mai ales că structurile din zilele noastre nu sînt compatibile cu structurile altor epoci. Vă recomand să citiți, dacă n-ați citit, scrierile lui Anton Dumitriu, atît de eseuri în cultură, cît și cele de logică, Tratatul de logică. A fost un om de o erudiție rară, în afară de faptul că a fost un mare profesor de logică. În opinia mea cel mai erudit român al tuturor timpurilor, despre care românii știu foarte puțin sau de loc. Lupul apolinic de exemplu, e o dizertație foarte interesantă.
Povestea cu femeile din Dacia pe ce documente scrise se bazează?
am dat autorul și titlul. Sînteți acolo, nu ca mine. Puteți face ușor rost de carte. E plină de referințe și trimiteri din antichitate pînă în contemporaneitate. E o carte foarte interesantă. Deși cunoașteam multe din religia, tradițiile, etc., mi-a făcut plăcere s-o citesc, mai ales că am aflat și lucruri pe care nu le cunoșteam. În general încearcă să separe cele două culturi, insistînd pe ce aparținea tracilor, și cine de la cine a împrumutat, adică elementele specifice.
cu vreo cîțiva ani în urmă am văzut un documentar istoric cu cultura celților, iar altul cu a vichingilor. Noi investigații de ultimă oră pe baza descoperirilor noi arheologice și documente de care nu s-a știut decît recent. M-a șocat asemănarea pînă la detalii între culturile astea și cultura tracă. De exemplu tatuarea și drogarea prin inhalație, care erau considerate de greci și romani obiceiuri barbare.
cartea m-a ajutat să lămuresc și unele etimologii cît și originea unor cuvinte. Vă dau un singur exemplu. Misteriile aveau loc cu consum de alcool, droguri halucinogene și orgii. Pentru consumul de vin procesiunea avea denumirea de musteria, care s-a transmis în greacă la grecii antici ca parte a ritualurilor, dar must a fost un cuvînt trac. Must de vin în greacă sună cam așa: πρέπει να προέρχονται (prépei na proérchontai). Deci must nu există în grecește. În greacă e prepei. Nu prea sună a must, totuși la aceste misterii ritualurice vorbesc de musteria chiar în grecește. Pentru noi mustul tot must a rămas.
e mai bine să citiți cartea. N-are rost să-i distrug eu farmecul.
Domnu Stan se referă la agathyrşi, şi la textele antice despre aceştia.
Într-un cuvânt la prima societate comunistă din istorie (cel puţin femeile, „se spune” că erau la comun).
Dacă este aşa, îmi pare rău că m-am născut mai încolo.
Cartea recomandată este Misteriile lui Zalmoxis, Constantin Daniel.
Dar acolo nu scrie ceea ce spune dânsul la PS 2. Cred că face o confuzie cu alte texte, fiindcă marele orientalist scrie cu totul altceva decât putem citi în concluziile domnului Stan. Şi atât de diferit stau lucrurile că nu pot decât să cred că în cazul acesta este vorba de o înţelegere greşită a textului cauzată de citirea pe repede înainte (care citire e din dorinţa de a citi cât mai mult, lucru lăudabil la prima vedere , dar nu în detrimentul priceperii ideilor).
Ar mai putea fi o cauză, citiţi în bancul tradus care urmează:
Micul Thomas, cel mai bun elev din clasă o intreabă pe învăţătoare dacă poate să-i vorbească după ore. Ea acceptă.
– Ce vrei să-mi zici Thomas?
– Cred că sunt prea inteligent ca să rămân în clasa asta, mă plictisesc! Aş vrea să trec direct la Liceu.
Directorul şcolii este informat şi îl întreabă pe Thomas dacă vrea să treacă nişte teste. Thomas acceptă fără să ezite şi testarea începe.
– Să vedem Thomas: 3×4?
– 12
– Şi 6×6?
– 36, domnule director.
– Capitala Japoniei?
– Tokio!
Testul continuă încă o jumătate de oră, Thomas nu face nici o greşeală!
La sfârşitul testului, directorul este mulţumit, dar învăţătoarea întreabă dacă poate să-i pună şi ea câteva întrebări. Amândoi acceptă.
Profa începe:
– Thomas, vaca are 4 şi eu am 2, ce este?
– Picioarele, doamnă.
– Corect, ce găsim în pantalonii tăi şi nu găsim în ai mei?
Directorul se miră de intrebare…
– Buzunare, doamnă
– Bine Thomas, unde au femeile părul cel mai creţ?
Directorul se pregăteşte să intervină chiar când Thomas răspunde:
– În Africa, doamnă! răspunde copilul fără să ezite.
– Ce este moale dar cu mâinile unei femei devine tare?
Directorul deschide ochii mari dar înainte să vorbească, Thomas răspunde:
– Oja pentru unghii, doamnă.
– Ce au femeile şi barbaţii în mijlocul picioarelor?
– Genunchi, doamnă!
– Bine, şi ce are o femeie măritată mai larg decat una nemaritată?
Directorului nu-i vine să creadă ce aude.
– Patul, doamnă!
– Care parte a corpului meu este cea mai des umeda?
– Limba dumneavoastra, doamnă!
– Ce cuvânt care începe cu litera C… înseamnă ceva care poate sa fie umed sau nu şi pe care barbaţiilor le place să-l privească?
– Cerul! spune Thomas
Directorul răsuflă uşurat, transpirat şi decide să oprească testul şi spune:
– Nu o să te trimit la liceu, o să te trimit direct la Universitate! Chiar şi eu aş fi picat acest test…
Morala: Cu înaintarea în vârstă devenim perverşi ! https://uploads.disquscdn.com/images/ac1587e5d1efe8e6744ae0e5fa0cd501c6f09f9d4c43119409d605b70605fb1a.jpg
Dacii – pasiune veche, de pe vremea când doctorandul Dan Ilie Ciobotea îl cita pe domnul profesor Coja( vezi 41 Prof. Ion Coja, Zamolxis, numele nemuririi, în „Noi Tracii”, „Buletin circular tracologic al centrului de Studii Istorice de la Veneţia”, nr. 7, martie 1975, p.5)
Doctorand Dan Ilie Ciobotea
ELEMENTE ALE RELIGIEI GETO-DACILOR FAVORABILE PROCESULUI DE CREŞTINARE A STRĂMOŞILOR.
Pentru a înţelege specificul şi geniul unui popor, cunoaşterea aspectului spiritual al existenţei sale este esenţială. Urmând legi fireşti bine determinate, prezentul unui popor poartă în sine, ca pe o zestre,bogăţia valorilor moştenite de la înaintaşi. În acest context, cunoaşterea spiritualităţii, în ce ne priveşte, aspectul religios, a strămoşilor noştri este o problemă de permanentă actualitate. E fapt bine cunoscut că toate popoarele lumii au – în baza unităţii de origine a neamului omenesc – trăsături comune, dar nu e mai puţin adevărat că fiecare popor îşi are şi trăsăturile sale specifice, geniul său propriu, care-l califică şi-l armonizează în concertul istoriei universale. Creştinismul, fiind o religie care se adresează «tuturor neamurilor» (Matei XX 19) fără deosebiri şi priorităţi, a făcut să rodească sămânţa Evangheliei lui Hristos fără a anula specificul naţional al popoarelor care au oferit – în îmbrăţişarea Evangheliei – capacitaţile şi valenţele lor genuine aducându-şi fiecare «slava sa» (Apoc.XXI 24). Poporul român a primit creştinismul atât în limba greacă, cât şi în limba latină. Ortodoxia românească are un specific al său care s-a manifestat în decursul istoriei printr-un echilibru şi o armonie pe multe planuri şi sub diferite aspecte ale vieţii. Între aceste trăsături specifice, putem enumera: absenţa războaielor confesionale, cumpătarea în discuţiile dogmatice, o îmbinare echilibrată între cugetarea teologică şi viaţa concretă, o armonie între Stat şi Biserică, un primat al frumuseţii morale faţă de un juridism eclezial, tăria, răbdarea şi curajul în faţa marilor încercări ale istoriei, încrederea în biruinţa binelui şi altele1 . Aceste trăsături nu pot fi explicate deplin fără a ţine seama şi de moştenirea transmisă de la înaintaşi, chiar dacă uneori nu avem « documente » din abundenţă. Întrucât în etnogeneza poporului nostru, elementele constitutive principale au fost geto-dacii şi romanii, în tezaurul de spiritualitate pe care l-a întâlnit aici creştinismul un poate trecut cu vederea sau minimalizat aportul vreuneia dintre părţi. În acest context se înserează lucrarea de faţă. Ea nu-şi propune să idealizeze religia strămoşilor geto-daci considerând-o un « creştinism înainte de creştinism », dar nici nu consideră justă, susţinerea potrivit căreia religia lor nu şi-a avut importanţa şi contribuţia ei în zestrea spirituală a poporului nostru. Deşi antichitatea cunoştea şi admira neamul geto-dacilor recunoscând vitejia, calităţile lui morale şi spiritual-religioase, totuşi se ezită adesea să se afirme ceea ce odinioară era un fapt bine cunoscut2 . De aceea în cele ce urmează, vom expune câteva elemente ale religiei geto-dacilor favorabile (nu « pregătitoare » !) procesului de creştinare al strămoşilor, elemente care-şi au ecoul în creştinismul românesc, ca nişte trăsături pozitive pe care acesta nu le-a înăbuşit, ci le-a valorificat3 . Aspectele religiei geto-dacilor nu vor fi privite strict istoric, ci se vor stabili corespondenţe cu alte religii de acelaşi tip pentru a intui mai bine asemănările şi deosebirile; iar, unde e cazul, vor fi făcute şi unele consideraţii de ordin teologic.
1.Zamolxis – marele „zeu” al geto-dacilor
Scriitori antici ca: Herodot, Hellanicos, Platon, Strabo, Porphyrios, Iordanes, şi alţii4 , ne informează că geto-dacii se închinau lui Zamolxis. În acest sens Herodot5 spune – „aşa cum a aflat el de la elenii care locuiesc pe ţărmurile Hellespontului şi ale Pontului Euxin” – că Zamolxis ar fi fost ucenic al lui Pitagora şi că întorcându-se acasă în Tracia a pus să i se construiască o casă în care dădea banchete împreună cu fruntaşii ţării, şi învăţa pe comeseni „că nu vor muri, ci vor merge într-un loc unde îşi vor duce traiul de-a pururi, având parte de toate bunătăţile. Apoi s-a retras într-o locuinţă subpământeană şi a trăit acolo trei ani, iar în al patrulea an a apărut din nou şi astfel i-a încredinţat Zamolxis de învăţăturile sale.” Cât este de veridică această relatare ne-o arată însuşi Herodot: „În ce priveşte pe Zalmoxis (Zamolxis) şi locuinţa sa subpământeană, eu nu sunt nici neîncrezător, nici nu mă încred prea mult; mi se pare, însă, că acest Zalmoxis a trăit cu mulţi ani înainte de Pitagora. Dar fie că Zalmoxis a fost vreun om, fie că a fost vreo divinitate, să lăsăm lucrurile aşa” 6.
Scriitorii de după Herodot n-au adus prea multe informaţii în plus referitoare la Zamolxis.
Voind să stabilească fiinţa zeului, cercetătorii moderni au emis mai multe ipoteze. După unii7, Zamolxis este un zeu chtonian şi în favoarea acestei teze sunt invocate ca argumente locuinţa subterană despre care vorbeşte Herodot şi mai ales etimologia numelui8, Zamolxis (Zalmoxis) ar deriva „de la Zemelen şi Zalmodeş, care ar însemnat la început „(om) pământean” – într-un proces ce apare tot atât de bine în „preistoria” cuvântului nostru „om”, moştenit de la latini unde homo este înrudit cu humus – pământ9.
Cât priveşte primul argument pentru susţinerea caracterului chtonian al lui Zamolxis, el este vulnerabil: „Zeus Cronidul este crescut în peştera Dicte – şi este zeu al cerului; frigiana Cybele, adorată în peşteri, este zeiţă a munţilor; nimfele, adorate în peşteri, sunt de tot felul”10.
Al doilea argument, adică etimologia, poate fi interpretat aşa cum a făcut P. Kretschmer11 – în sensul că Zamolxis înseamnează „rege sau zeu al oamenilor, al pământenilor”.
Alţii sunt de părere că de mult, în negura timpurilor, va fi existat un stadiu chtonian al lui Zamolxis, dar cu vremea, „datorită unei lungi şi îndepărtate evoluţii în trecutul geţilor şi al altor triburi trace, el deveni zeul înălţimilor şi apoi al cerului şi al spiritului”12.
Profesorul Mircea Eliade susţine însă că Zamolxis, mai bine zis cultul său, face parte din cultele misterice, care conţin rituri de iniţiere13.
Totuşi, dovezi mai sigure asupra caracterului religiei geto-dacilor le oferă descoperirile arheologice de pe cuprinsul patriei noastre – Dacia de odinioară. Deşi e posibil ca Zamolxis la început să fi fost un zeu chtonian, cum ar putea indica etimologia sau locuinţa sa subterană, cert este însă că „nu s-a găsit, cel puţin deocamdată, nici un templu subteran …, dar s-a dovedit că marile sanctuare dacice de la Sarmizegetusa şi Costeşti nu aveau alt acoperiş decât cerul …”14. Această împrejurare se potriveşte foarte bine cu o religie de esenţă solară, dar nu cu una chtoniană. Pe un vas din aşezarea geto-dacică de la Bucureşti-Tei se poate vedea imaginea cercului solar; aceeaşi reprezentare a soarelui se regăseşte pe unele din vasele pictate descoperite la Sarmizegetusa, în timp ce la Piatra Roşie au fost aflate fragmentele unui car solar în miniatură făurit din fier şi din bronz. Marele sanctuar rotund de la Sarmizegetusa, cu aşezarea ritmică a stâlpilor săi, presupune efectuarea unor observaţii cereşti mai naturale în cadrul cultelor solare, decât în cel al adorării de divinităţi subpământene. În sfârşit, descoperirea splendidului „soare de andezit” din incinta sacră a Sarmizegetusei a risipit orice îndoială asupra caracterului predominant urano-solar al religiei getodace.15
Desigur, caracterul urano-solar al religiei geto-dacilor nu trebuie neapărat să excludă şi influenţa în cadrul acestei religii a cultelor misterice, cu riturile lor de iniţiere care erau frecvente în lumea antică elină, şi din care face parte – după opinia un cunoscut istoric al religiilor – şi credinţa în nemurire, a cărei intensitate, însă, şi mod de interpretare e specific geto-dacilor.
Pentru a intui mai bine în ce consta caracterul urano-solar al religiei geto-dacilor – în lipsă de informaţii – în cele ce urmează prezentăm câteva aspecte ale religiei urano-solare, aşa cum se întâlnesc ele la popoarele foarte vechi cu care poate fi asimilat şi neamul geto-dacilor, în ceea ce priveşte antichitatea civilizaţiei sale, contemporană cu cea din Sumer16.
Şcoala etnografică vieneză, şi în primul rând P.W. Schmidt, autorul celei mai voluminoase monografii (cca. 11000 pagini) consacrate originii ideii de Dumnezeu („Ursprung der Gottesidee)” demonstrează existenţa la multe popoare ale lumii a unui monoteism primordial, care a degenerat apoi luând, în cele din urmă, forma politeismului antropomorf sau a religiilor naturiste-animiste. P.W. Schmidt porneşte mai ales de la prezenţa zeilor cereşti care se întâlnesc la popoarele cele mai primitive17, şi constată cvasi-universalitatea credinţelor într-o fiinţă divină cerească, creator al universului şi garant al fecundităţii pământului. Aceste fiinţe sunt de o preştiinţă şi o înţelepciune nesfârşită; legile morale şi adesea riturile clanului au fost instaurate de ele în timpul scurtei lor şederi pe pământ, ele veghează la împlinirea legilor. Astfel, Baiam, divinitatea supremă a triburilor din sudestul Australiei, locuieşte în cer şi primeşte acolo sufletele celor nevinovaţi. Soarele şi luna sunt fiii săi. Tunetul e vocea sa; el face să cadă ploaia, înverzind şi fertilizând întreg pământul. Baiam vede şi aude totul18.
Zeitatea supremă a triburilor Kulin se numeşte Bundjil şi locuieşte în cerul cel mai înalt, iar între oameni şi Bundjil se află o fiinţă subordonată divinităţii supreme, Garomici care mijloceşte rugăciunile oamenilor şi revine cu răspunsurile. Acest mijlocitor îşi are reşedinţa pe vârful unui munte. Divinitatea supremă Bundjil a creat pământul arborii, animalele şi pe om făcându-l din argilă şi „insuflându-i sufletul” prin nas, gură şi ombilic. Apoi s-a retras din lume19.
La populaţiile africane, Marele dumnezeu ceresc, fiinţa supremă, creator şi atotputernic joacă desigur rolul tutelar, dar fără prea multe implicaţii în viaţa religioasă a tribului; totuşi exista credinţa în el: „Pentru ce să-i oferim jertfe? – întreabă un indigen. Noi n-avem teamă de el, căci el nu ne face nici un rău.”20 Este cert că asemenea credinţe în fiinţe cereşti supreme reprezentau altădată – spune un istoric al religiilor – centrul însuşi al vieţii religioase şi nu un simplu sector periferic cum se arată ele la popoarele primitive de astăzi21.
Divinităţi uraniene se află şi la populaţiile arctice şi central asiatice; în Mesopotamia Anu (care exprimă cerul prin propriul său nume şi care a devenit cândva şeful panteonului babilonian), iar în India: Dyaus Pitar (Dumnezeu Părinte)22. În Grecia, Uranos este cerul prin excelenţă. Cultul său a fost eventual uzurpat de alţi zei, în primul rând de Zeus care este şi el de esenţă celestă. El a păstrat mai bine decât alţi zei uranieni, caracterul de „Tată”. Supremaţia sa este deodată de ordin patern şi suveran: el garantează bunăstarea familiei şi a naturii”23
Chiar şi revelaţia Vechiului Testament, confirmând acele căi ale pedagogiei divine în toate religiile, ni-l descoperă pe Iahve ca stăpân al cerului, ca unul care „a făcut cerul şi pământul”, manifestându-şi puterea sa în furtună, iar tunetul este vocea sa şi fulgerul este numit „focul său (Ps. XVII, 15)”24.
Cultul lui Zamolxis putea să aibă unele din aspectele care sunt comune tuturor zeităţilor uraniene prezentate mai sus. El putea fi adorat ca divinitatea supremă la care merg sufletele celor nevinovaţi, ca şi creator al universului, ca „părinte” (cum se întâlneşte Dyaus Pitar la indo-europeni, dacii fiind de aceeaşi obârşie), ca zeu al cerului care ascultă rugăciunile oamenilor, fie chiar şi prin mijlocitori care locuiesc pe vârful munţilor sau prin soli trimişi la el (cum de altfel ştim că se obişnuia în religia geto-dacilor). Asemenea popoarelor amintite mai sus, şi geto-dacii au păstrat, parţial, desigur, şi oarecum alterat, revelaţia primordială.
Cât priveşte mult discutatul „monoteism sau politeism?” al geto-dacilor , socotim că nu trebuie exagerat în nici-o parte. Deşi textul lui Herodot (Istorii, cartea IV, cap.94): „Aceşti traci, când tună şi fulgeră, trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi şi ameninţă pe zeu, socotind că nu este altul decât al lor” (subl.n.) – indică oarecum spre o interpretare favorabilă monoteismului, tot aşa de uşor s-a găsit posibilitatea de a-i exclude această interpretare25.
Relatarea lui Grigore de Nazianz (sec. IV) despre „Zamolxis geticul”26, dar mai ales afirmaţia lui Enea din Gaza că „Geţii socotesc ca unic zeu (μονον θεόν) pe servitorul lui Pitagora (Zamolxis)”27, deşi mărturiile antichităţii sunt trecute sub tăcere atunci când se accentuează politeismul la geto-daci, în favoarea căruia se aduc ca argumente existenţa mai multor tipuri de sanctuare şi, de aici, mai multe divinităţi; precum şi numele unor zeităţi pe care le adorau tracii: un zeu al războiului asemănător cu Marte şi zeiţa Bendis28.
Eminentul arheolog Vasile Pârvan, care este considerat că a generat direcţia monoteistă, acceptă că geţii adorau si o zeitate feminină29. Dar unii istorici ai religiilor susţin că „interpretatio romana” este cea care ne prezintă religia strămoşilor sub forma unui politeism, deoarece n-a înţeles bine specificul religiei geto-dacice, realitatea fiind alta30.
Ţinând seama de această idee interesantă precum şi de relatarea lui Enea din Gaza, e greu de susţinut şi mai ales de explicat documentar un monoteism autentic-originar la geto-daci. S-a demonstrat cu certitudine existenţa unui monoteism la diverse popoare din antichitate – cum s-a arătat mai sus – dar nu este vorba acolo de monoteism pur, de tip mozaic sau creştin, ci de acel monoteism originar care a suferit o alterare în timp, fapt constatat în cultul acelor popoare prin elemente şi manifestări degradate ale religiei, cum sunt cele de factură animistă, naturistă etc.
Acel fond monoteist originar trebuie considerat – ca şi la alte popoare vechi – că s-a concretizat la get-daci, cu timpul, într-un pronunţat henoteism, în care Zamolxis estompa puternic importanţa sau rolul altor zeităţi, de vreme ce unii scriitori antici vorbeau de el ca de singurul (ό νος) zeu al geto-dacilor, deşi cercetători moderni au constatat şi urmele altor zeităţi geto-dacice, despre care însă, nu se poate afirma stringent că erau autohtone, sau erau de împrumut. Acest henoteism în care divinitatea este adorată ca şi cum ar fi una singură31, reprezintă din punct de vedere teologic o alterare a revelaţiei primordiale constată în majoritatea religiilor lumii antice (excepţie făcând religia mozaică). Totuşi, el este superior politeismului, în care multele zeităţi îşi disputau supremaţia şi sferele de influenţă. Deci, nu poate fi susţinut la geto-daci un politeism de tip greco-roman, unde alături de Zeus, care deşi era considerat „summus deus”, se bucurau de aproape tot atât de mare cinste: Ares, Hera, Atena, Apolo, Artemis, Hermes ş.a.
În acest context, întrebarea de ce Zamolxis nu a intrat în panteonul roman (cum se întâmpla cu zeii popoarelor cucerite) comportă un sens profund care relevă o anume diferenţă sau nepotrivire între Zamolxis şi zeităţile romane. Henoteismul geto-dac se încadrează fără dificultăţi în specificul religiilor urano-solare, unde zeitatea primordială era celestă.
Acest henoteism putea constitui un factor important de menţinere a unităţii religioase şi etnice a geto-dacilor, ştiind ce rol avea în antichitate religia în viaţa popoarelor32 fără să constituie un „preambul” al creştinismului, el (henoteismul) a putut favoriza pătrunderea evangheliei la strămoşii daco-romani, cărora noua religie le predica pe unicul Fiu al Tatălui din ceruri, „soarele dreptăţii”, „răsăritul cel de sus”, Care a venit în lume spre a o izbăvi de păcat şi de moarte.
Dacă cultul lui Zamolxis a avut pe lângă caracterul său urano-solar, şi unele trăsături ale cultelor misterice, acestea au putut fi valorificate de misionarii creştini care veneau în contact cu daco-romanii. „S-ar putea deci gândi – afirmă Mircea Eliade – că credinţele relative la Zamolxis şi la cultul său au fost absorbite şi radical transformate de creştinism…cea mai bună şi cea mai simplă explicaţie a dispariţiei lui Zamolxis şi a cultului său ar trebui poate să fie căutată în creştinarea timpurie a Daciei (înainte de anul 270).”33
2. Nemurirea getică
Elementul sau aspectul deosebit de frapant al religiei geto-dacilor în antichitate era felul cum concepeau şi trăiau ei credinţa în nemurire. Aproape pretutindeni unde sunt pomeniţi geto-dacii, scriitorii antici nu uită să adauge calificativul de „nemuritori”. Părintele istoriei, Herodot, relatând expediţia lui Darius în Tracia, nu se poate abţine să termine fraza fără a adăuga şi a anunţa acest „miracol trac”34.
Nemurirea getică era un fapt greu de înţeles pentru greci. Deşi aproape la toate popoarele lumii se afla credinţa într-o viaţă dincolo de mormânt şi cultul corespunzător acestei credinţe, totuşi nemurirea getică îi mira şi tulbura oarecum pe antici. Acelaşi Herodot ne informează, în acest sens, următoarele: „Iată cum devin nemuritori geţii: ei cred că nu mor şi că cine îşi dă sfârşitul se duce la daimonul Zalmoxis. Iar unii dintre ei îl numesc Gebeleizis pe acelaşi zeu. Din cinci în cinci ani, trimit la Zalmoxis un sol tras la sorţi dintre ei, cu misiunea să-i comunice de ce au nevoie de fiecare dată. Chipul în care-l trimit este acesta: după ce unii dintre ei au primit poruncă să ţină trei suliţe în sus, alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel care este trimis la Zalmoxis legănându-l, îi fac vânt în sus şi îl aruncă în suliţe, iar dacă acesta moare străpuns de ele, socotesc că zeul le este favorabil; dar, dacă nu moare, în învinuiesc tot pe sol, spunând că este un netrebnic, şi după ce i-au pus vină, trimit un altul căruia îi dau misiunile încă din viaţă”35.
Viaţa de dincolo de mormânt pe care o asigură nemurirea getică nu are aspectul sumbru al şeolului sau al infernului, ci: acei care îşi dau sfârşitul „vor merge într-un loc unde îşi vor duce traiul de-a pururi, având parte de toate bunătăţile”36. De aceea, cum informează Pomponius Mela (sec. I î.Hr. şi I d.Hr.), „la unii sunt deplânse naşterile şi jeliţi nou născuţii; dar, dimpotrivă, înmormântările sunt prilej de sărbătoare şi le cinstesc ca pe nişte lucruri sfinte, prin cânt şi joc”37. Iar Suidas (sec.X), transmiţând o informaţie de la Hellanicos, spune că geţii „jertfesc şi fac praznice ca şi cum mortul se va întoarce înapoi”38.
Credinţa puternică în, nemurire, pe care geto-dacii o considerau ca o trecere, sau o continuare, într-un mod mai fericit, a vieţii terestre, era pentru ei suportul unei intens optimism şi curaj în viaţă, constituind într-un fel, geniul lor, cunoscut şi admirat de antichitate. Vitejia lor deosebită – potrivit unei explicaţii din antichitate – era legată de această credinţă în nemurire: „ei sunt cu totul gata să înfrunte moartea, mai ales geţii. Acest lucru se datoreşte credinţelor lor deosebite”39. Iar împăratul Iulian Apostatul (361-363) pune în gura împăratului Traian (98-117) aceste cuvinte referitoare la nemurirea geţilor şi la vitejia lor: „…am nimicit neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva – şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis. Crezând că nu mor, dar că îşi schimbă doar locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte decât ar fi înclinaţi să întreprindă o călătorie”40.
Aşa cum s-a remarcat deja41, ideea nemuririi sufletului mai apare în alte forme, şi la alte popoare, dar la geto-daci ea devine principiul ordonator al vieţii. Este greu de conceput că această trăsătură specifică a religiei lor să nu fi fost pusă în relaţie – în momentul creştinării – cu credinţa în Înviere pe care o propoveduia Evanghelia şi că ea nu are ecou în substratul spiritual al poporului nostru: „credinţa în ziua de apoi e singura nădejde în noi” (G.Coşbuc). Credinţa în nemurire duce la cultul morţilor, iar aceasta este o formă – poate cea mai veche, dar mereu prezentă, şi azi – a sentimentului istoriei: „Voi ce-aveţi îngropat aici?” – întrebare capitală. Nu întâmplător începuturile culturii scrise româneşti sunt nişte pomelnice (Ion Coja).
Dacă Zamolxis a putut constitui un factor de unitate religioasă şi etnică pentru geto-daci, „nemurirea” getică putea să-şi aducă aportul în formarea conştiinţei de nemurire nu numai a insului, ci şi a întregii etnii, lăsându-şi amprenta de statornicie asupra poporului geto-dac şi mai târziu asupra noii sinteze daco-romane, care rezulta nu numai din coloniştii romani veniţi aici „ex toto orbe”, ci şi din elementul autohton aflat aici de milenii cu o civilizaţie nu de ultim rang, după cum atestă antichitatea42.
În folclorul român, curajul în faţa morţii, transfigurarea ei pe alt plan (în nuntă), se află în celebra baladă „Mioriţa”, care – după cum observă specialiştii – nu conţine numai trăsături ale un creştinism cosmic, ci şi elemente precreştine43; se observă în ea o moştenire sau ecoul „nemuririi” getice, desigur, transfigurată – ceea ce relevă că ea a fost asimilată de credinţa în înviere ca un element favorabil răspândirii creştinismului la strămoşi.
3. Ideea de jertfă în religia geto-dacilor
Aşa cum ne informează Herodot (şi s-a văzut aceasta mai sus), geţii, din cinci în cinci ani, trimiteau la Zmolxis un sol, pe care îl alegeau prin tragere la sorţi. Modul în care se făcea această trimitere era jertfa. Cel pregătit să fie sol era aruncat în vârful a trei suliţe. Dacă murea, însemna ca jertfa a fost bine primită; dacă nu îl considerau că este un nevrednic, iar în locul lui trimiteau pe altul44.
Sacrificiul uman este atestat în istoria religiilor la paleocultivatori ca şi la unele popoare de civilizaţie mai complexă (de exemplu: mesopotamienii, indo-europenii, aztecii etc.). Astfel de sacrificii se ofereau din mai multe motive: în vederea asigurării fertilităţii (în India); pentru a întării viaţa zeilor (la azteci); pentru a restabili contactul cu strămoşii totemici sau cu părinţii de curând decedaţi; sau ca să repete sacrificiul primordial de care vorbesc „miturile” şi să asigure continuitatea vieţii şi a societăţii.
Este evident că sacrificiul de care vorbeşte Herodot nu se află printre nici unul din acestea de mai sus. Elementul esenţial este trimiterea unui sol însărcinat să comunice lui Zamolxis „ceea ce doresc ei de fiecare dată”. Aşadar, sacrificiul face posibilă comunicarea unui mesaj, în alţi termeni, reactualizează raporturile directe dintre geţi şi zeul lor45.
După opinia lui Mircea Eliade, în spatele acestui scenariu mitico-ritual se descifrează o idee mai veche şi foarte răspândită în lume: a trăi în speranţa de a reactualiza situaţia primordială, când oamenii puteau comunica direct şi „in concreto” cu zeii lor. În această categorie de rituri trebuie plasat sacrificiul solului get. Nu este vorba aici de un sclav sau de un prizonier de război, cum se întâlneşte în Asia sau în Oceania, ci de un om liber, unul iniţiat în misterele instituite de Zalmoxis46.
Aşadar, geţii trimiteau zeului lor ceea ce aveau mai bun, mai curat. Jertfa pe care o trimiteau era din popor, se jertfeau pe ei înşişi, nu pe alţii. Între jertfele geto-dacilor şi ale vecinilor lor, sciţii, este o deosebire mare, pe care o înregistrează geograful Strabo, când relatează că: „… sciţii jertfeau pe străini şi îi mâncau, iar de ţestele lor se foloseau la băut”47. Desigur, această concepţie despre jertfă la geto-daci se explică şi prin faptul că ea era pusă în relaţia cu credinţa lor puternică în nemurire. Pentru ei, jertfa avea semnificaţia că pentru a dobândi ceva superior, jertfirea de sine constituie o premisă.
Jertfirea solului get pentru a mijloci în faţa lui Zamolxis cererile celor de pe pământ putea fi integrată, transfigurată şi valorificată de misionarii creştini ca un element favorabil în răspândirea Evangheliei lui Hristos, care s-a adus pe Sine jertfă Tatălui spre binele oamenilor. Un ecou şi un reflex al jertfei astfel înţeleasă de geto-daci se află la poporul nostru în „Legenda Meşterului Manole”, desigur, cu un sens mult mai profund.
4. Preoţimea geto-dacă. Înalta ei moralitate şi evlavie
Cât priveşte preoţimea geto-dacilor, izvoarele antice ne oferă suficiente informaţii pentru surprinde ceva din viaţa şi spiritualitatea slujitorilor lui Zamolxis. Cele mai multe date cu privire la preoţii geto-daci ni le oferă geograful Strabo (sec. I î.Hr.- sec. I d.Hr.) care le-a înregistrat de la filozoful stoic Poseidonios (135-51 î.Hr.). El afirmă că misi (moesii), din care face parte şi neamul geto-dacilor, „se feresc, din cucernicie, de a mânca vietăţi, şi iată deci motivul pentru care nu se ating de carnea turmelor lor”. Se hrănesc însă cu miere, lapte, brânză, ducând un trai liniştit – pentru care pricină au fost numiţi „theosebeis” (cucernici) şi „capnobaţi” (cei care merg prin fum)48. Unii traci îşi petrec viaţa fără să aibă legături cu femeile, numindu-se „ctişti” (κτύσται), întemeietorii, abstinenţii, siguraticii49, ei sunt onoraţi şi socotiţi sacri, trăind aşadar, feriţi de orice primejdie (…). Pe toţi aceştia, poetul i-a numit … „cei care se hrănesc cu lapte” (γαλακτοφαγους), cei care duc viaţă sărăcăcioasă (άβιους) şi oamenii cei mai drepţi (δικαιοτάτους άνθρώπους) 50.
Preoţii dacilor, numiţi „polistai” erau vestiţi prin cumpătare şi prin ascetism – după cum s-a văzut mai sus – fiind comparaţi de scriitorul evreu Iosif Flaviu (sec. I d.Hr.), pentru viaţa lor moderată de înfrânare şi renunţare, cu esenienii51.
Faptul că oameni ca Poseidonius şi Iosif Flaviu citau pe „călugării” geţi ca pilde general cunoscute spre a putea explica alte organizaţii mai puţin cunoscute ne dovedeşte vechimea şi seriozitatea acestei instituţii social religioase getice52. Filosoful Platon (427-347 î.Hr.), relatând spusele lui Socrate, ne informează că geto-dacii cunoşteau foarte bine medicina şi erau pricepuţi în a vindeca tot felul de boli. Autorul subliniază metoda lor psiho-somatică în terapeutică. În aceasta se observă că ei acordau o deosebită importanţă sănătăţii sufletului, care formează cu trupul o unitate: „Zalmoxis, regele nostru (spunea un medic dac) care este un zeu, ne spune că, după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neţinându-se seama de corp, tot astfel trebuie să dăm îngrijire trupului împreună cu sufletul; şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său vin de la suflet şi de acolo curg (ca dintr-un izvor) de la cap la ochi. Trebuie deci – mai ales şi în primul rând – să tămăduim izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului”53. Este evident aici rolul sufletului în preocuparea medicilor geto-daci.
Toate calităţile preoţilor şi „sihaştrilor” geto-daci nu puteau fi decât favorabile pentru morala, desigur, mult superioară a religiei noi care venea şi la populaţia daco-romană începând din secolul I după Hristos. Curăţia vieţii morale, preocuparea deosebită pentru sănătatea sufletului pe care le aveau – după relatările anticilor – strămoşii noştri, nu credem că au rămas neroditoare când pe acest sol a căzut sămânţa Evangheliei lui Hristos, ci au contribuit la cristalizarea unui creştinism lent, dar profund care s-a impregnat în fiinţa unui popor care se năştea atunci, păstrând în tezaurul său spiritual multe din virtuţile părinţilor.
Nu trebuie trecută cu vederea nici instituţia Marelui Preot54 care se afla în mare cinste la strămoşii noştri geto-daci. Este de crezut că însuşi Zamolxis a fost la început preot al celui mai slăvit zeu al geţilor şi apoi a fost el însuşi zeificat55. El era un colaborator de seamă al regelui. Strabo notează că „obiceiul acesta a continuat până în zilele noastre, pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege şi acelui om geţii îi spuneau zeu …”56. Marele Preot se retrage pe vârful unui munte (Kogaionon) care era socotit la ei sfânt şi era accesibil numai regelui şi câtorva slujitori de seamă ai acestuia. El era adesea consultat şi era cinstit pentru înţelepciunea sa. Pe când domnea asupra geţilor Burebista, cinstirea mai sus amintită o avea Deceneu (despre care se spune că ar fi sfătuit pe rege să scoată viţa de vie pentru a obişnui pe geţi cu cumpătarea în privinţa băuturii).
Deci, pe lângă monarhul militar, dacii aveau şi al doilea cârmuitor, pe Marele Preot, un fel de „rege” spiritual cu care se consulta regele, fiind într-o colaborare pe care o sublinia şi Clement Alexandrinul mai târziu: „Este limpede că barbarii cinstesc cu deosebire pe legiuitorii şi pe dascălii lor, numindu-i zei … Ei au simţit binefacerile mari ale oamenilor înţelepţi şi i-au cinstit. La rândul lor, aceşti bărbaţi au arătat că înţelepciunea lor este în folosul obştei: aşa cum sunt toţi brahmanii, odrişii şi geţii”57.
Deci – aşa cum s-a mai remarcat – „marii preoţi, alături de regii geto-daci, în special Burebista şi Decebal58, rămân în istorie figuri demne de admirat şi pilde de înalt patriotism”59.
Faptul că regele nu a fost divinizat, ca la romani, neamestecându-se în cultul geto-dacilor, şi
aflându-se într-un raport de armonioasă colaborare cu şeful spiritual al poporului (Marele Preot), a constituit o stare de echilibru favorabil obştei. Această trăsătură s-a transmis şi la poporul nostru, după creştinare, ca un obicei „înnăscut”, primit de la străbuni.
Aşadar, „de la Herodot şi până la Iulian Apostatul, antichitatea e unanimă în a recunoaşte geţilor o adâncă şi severă religiozitate, care le pătrunde şi determină viaţa lor naţională în toate împrejurările, fie de zilnică închinare puterilor supranaturale, fie de unire cu divinitatea nemuritoare”60. În acest context se înserează constatarea lui Strabo cu privire la evlavia geto-dacilor: „Nu ne putem îndoi din cele spuse de Poseidonius şi bazându-ne pe întreaga istorie a geţilor (sublinierea noastră) – că în neamul lor râvna pentru cele divine a fost un lucru de căpetenie”61.
Aşa cum se exprima şi un autor „n-a fost greu ca neamul traco-geto-dacilor, care credea în nemurirea sufletului şi ducea o viaţă plină de renunţări şi înfrânări, să treacă la creştinism, iar unii dintre ei să îmbrăţişeze chiar viaţa călugărească recomandată de Iisus Hristos şi Sfântul Apostol Pavel” (Matei XIX, 12; I Cor. VII, 7)62. Şi deci „este greu de conceput ca un complex religios centrat pe speranţa dobândirii nemuririi … să fi fost ignorat de misionarii creştini. Toate aspectele religiei lui Zamolxis – eshatologie, iniţiere, ascetism etc. – înconjurau confruntarea cu creştinismul”63 şi îi favorizau acestuia din urmă pătrunderea şi răspândirea.
●
Concluzii
Poporul geto-dacilor se înscrie în familia marilor şi vechilor civilizaţii ale lumii.
Antichitatea admira la strămoşii geto-daci îndeosebi profunda lor religiozitate, credinţa în nemurire (care forma geniul religiei lor), vitejia strâns legată de această credinţă, curăţia vieţii morale a preoţilor şi a asceţilor geto-daci, destoinicia lor în cunoştinţe de medicină.
Zamolxis – marele zeu al geto-dacilor – era enumerat alături de marii „întemeietori” de religie ca Moise şi Zarathustra64. Dată fiind marea lui cinstire şi importanţă la geto-daci, el a fost considerat de unii scriitori din antichitate ca fiind singurul zeu al geto-dacilor.
Pronunţatul henoteism al religiei strămoşilor noştri a putut favoriza consolidarea unităţii religioase şi etnice a lor, ştiindu-se ce rol mare avea religia în această privinţă la popoarele vechi.
Credinţa puternică în nemurire intensifica vitejia geto-dacilor trezindu-le conştiinţa de nemurire nu numai a insului, ci şi a neamului. Ea a putut fi valorificată de misionarii creştini, care propovăduiau credinţa în înviere.
Ideea de jertfă – în felul cum era concepută şi trăită de geto-daci – a putut constitui un element favorabil creştinării, care deşi nu s-a făcut oficial, a pătruns destul de repede şi profund în Dacia Romană şi în împrejurimi.
Curăţia vieţii morale pe care o aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe strămoşii geto-daci cu atmosfera sihaştrilor, care, mai târziu – în creştinism – vor fi călugării din munţii noştri.
Armonia dintre conducătorul politic al geto-dacilor şi Marele Preot devine obişnuinţă şi stare normală, ambele părţi slujind poporul. Această stare nu a rămas fără ecou şi rod în istoria poporului român.
Aşadar, multe din calităţile strămoşilor constituie trăsături componente ale spiritualităţii poporului nostru, iar religia geto-dacilor fără a fi „un creştinism înainte de creştinism” sau o treaptă de evoluţie spre creştinism, sau o premisă a noii religii, totuşi a favorizat pătrunderea creştinismului la strămoşii daco-romani, explicând astfel relativ rapida, dar nu mai puţin autentica creştinare a poporului ce se forma.
♦ Lucrare de seminar susţinută în cadrul pregătirii doctoratului în teologie şi întocmită sub îndrumarea P.C. Pr. Prof. Constantin Galeriu care a dat şi avizul pentru publicare.
1 S.Mehedinţi, Creştinismul românesc, Bucureşti, 1941
2 „În vremea noastră, refuzul de a recunoaşte şi a atribui ţăranilor de la Dunăre această cinste de creatori ai credinţei zamolxiene s-a oglindit întru-un chip nou, şi totuşi vechi, în tendinţa şi încercarea de a deriva credinţa lor de nemurire din credinţele asemănătoare ale sciţilor”. Gheorghe Muşu, Zei, eroi, personaje, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1971, p.10
3 Mircea Eliade, De Zalmoxis à Gengis-Khan, Payot, Paris, 1970, p.74
4 Izvoarele privind istoria României, Editura Academiei, vol. I, Bucureşti, 1964; vol. II, Bucureşti, 1970
5 Istorii, Cartea IV, cap. 95 6 Ibidem, cap. 96. Istoricul nu respinge brutal conţinutul acestor informaţii, adică faptul că Zamolxis a fost ucenicul lui Pitagora, deoarece era vorba de un magistru grec, dar, cu toată simpatia sa pentru cei de un neam cu el (adică Pitagora), Herodot din dragoste pentru adevăr, foarte subtil şi elegant lasă să se întrevadă că, totuşi, Zamolxis a trăit cu mult timp înainte de Pitagora.
7 I.I. Russu, Religia geto-dacilor. Zei, credinţe, practici religioase, în „Anuarul Institutului de Studii Clasice”, Cluj, V, 1947, p.32-33
8 Pe larg la Gheorghe Muşu, Op.cit., p.91 ş.u.
9 Ibidem, p.93. Adăugăm că şi în limbile semitice (ebraică) ha adhama – pământul, iar adam – om, pământean
10 Gh.Muşu, op. cit., p.95. „Oricare ar fi fost preistoria sa, Zamolxis, aşa cum era venerat la geto-daci nu era un zeu al pământului nici al fertilităţii agrare, nici un zeu al morţilor …”. Mircea Eliade, Op,cit., p.55
11 Gh. Muşu, p.197, nota 16
12 Jean Coman, Zamolxis. Un grand problème gète, în „Zamolxis” Revue des Etudes Religieuses, III, 1939, p.92; 98; 110, citat la Diac. Prof. Emilian Vasilescu, Istoria Religiilor, Editura Institutului biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1975, p.325-326
13 Mircea Eliade, op.cit., p.49
14 Hadrian Daicoviciu, Dacii, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1972, p.227-228; Romulus Vulcănescu, Les aspects essentiels de la mytologie roumaine, (Conferinţă ţinută în cadrul Cursurilor de vară şi Colocviilor ştiinţifice), Braşov, 25 iulie – 20 august 1976; Nicolae Maxim, Caracterul uranian al religiei geto-dacice, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XLIII (1967), nr.7-8, p.482-496
15 Este vorba de „Tăbiţele de la Tărtăria” descoperite de Nicolae Vlasa, datând de la sfârşitul mileniului al IV-lea î.Hr. – Vezi Almanahul Ştiinţă şi Tehnică, 1971, p.152-153 şi Gh. Muşu, op.cit., p.125
16 Cf. Mircea Eliade, Traité d’histoire des religions (capitolul II: Le ciel:dieux ouranien), Payot, Paris, 1974, p.46-114
17 Ibidem, p.46
18 Ibidem, p.48
19 Ibidem, p.49
20 Ibidem, p.53
21 Ibidem, p. 59
22 „Este cert că indianul Dyaus, italicul Jupiter, elinul Zeus şi chiar germanicul Tir-Zio sunt forme istorice evoluate din divinitatea celestă primordială (Diêus) şi care relevă până în numele lor binomul originar: lumină sfântă (cf.sanscritul div=a străluci, dyaus=cer, zi; dios, dies, dievos divus)” la Mircea Eliade, Traité d’histoire …, p.68)
23 Mircea Eliade, Traité d’histoire…p.68
24 Mircea Eliade, Traité d’histoire…p.88. Este semnificativ faptul că Mnaseas (sec. IId.Hr.) arată că „geţii cinsteau pe Cronos numindu-l Zamolxis”; or, se ştie că însuşi Zeus – divinitatea supremă la greci – era fiul lui Cronos. (Lexiconul lui Photios, Frg23, în Izvoare privind Istoria … vol. I. p.157
25 H.Daicoviciu traduce astfel: „aceşti traci când tună şi fulgeră trag cu săgeţi în sus, spre cer, ameninţând pe zeu, căci ei cred că (cel care tună şi fulgeră) nu e alt zeu decât al lor.” (Dacii, p.268)
26 P.G. XXXVII col. 1572
27 În Teofast sau despre nemurirea sufletelor şi învierea trupurilor, P.G., LXXX, col.940; vezi şi Izvoarele privind istoria Românilor, vol. II, p.321.
28 H. Dacoviciu, op.cit., p.270
29 Getica. O protoistorie a Daciei, Bucureşti, 1926, p.521; Emilian Vasilescu Op.cit., p.325
30 „Deşi era adorat un singur Dumnezeu la … (geto-daci), totuşi manifestarea însuşirilor divine a dat naştere, după interpretatio romana la mulţi zei şi spirite, ceea ce a determinat pe unii exegeţi să constate politeismul celor două popoare (e vorba de geto-daci şi celtobritani n.n.); eroarea era evidentă; confundarea antropomorfismului cu dumnezei deosebiţi”. (– la D iac. P.I. David, Religia traco-dacică şi celtobritană, în rev. „Biserica Ortodoxă Română” XCII, 1975, nr. 3-4, p.404
31 E. Vasilescu, op.cit., p.325
32 D. Berciu, (Lumea celţilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970): „În antichitate religia a reprezentat, prin miturile şi tradiţiile de care era legată, un element de coeziune socială şi un factor esenţial în înţelegerea structurii sociale şi a nivelului de civilizaţie pe care le-au atins anumite popoare.”, p.189
33 M. Eliade, De Zalmoxis á…, p.74
34 Istorii, Cartea IV, cap. 93
35 Istorii, Cartea IV, cap. 94
36 Ibidem, cap. 95
37 Descrierea pământului, II, 2, 18, În izvoare …, vol.I, p.389
38 Lexicon, II, 500, în Izvoare …, vol.II, p.701
39 Pomponius Mela, Descrierea pământului, cap.II, 2, 18
40 Iulian Apostatul, Banchetul sau împăraţii, 22, în Izvoare …, vol.II, p.29-31
41 Prof. Ion Coja, Zamolxis, numele nemuririi, în „Noi Tracii”, „Buletin circular tracologic al centrului de Studii Istorice de la Veneţia”, nr. 7, martie 1975, p.5
42 „… Geţii au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor şi aproape egali cu grecii, după cum relatează Dio, care a compus istoria şi analele sale în limba greacă” *Iordanes, Getica, 40, în Izvoare…, vol.II, p. 413; „Cultul lui Zamolxis, ca şi miturile şi simbolurile care străbat folclorul religios al românilor, îşi înfig rădăcinile, într-o lume de valori spirituale care preced apariţia marilor civilizaţii ale orientului apropiat antic şi ale Mediteranei” (M. Eliade, De Zalmoxis …, p.9
43 M. Elide, Op.cit, p.241
44 Herodot, Istorii, IV, 94
45 M. Eliade, op.cit., p.56
46 Ibidem, p.56-57
47 Geografia, VII, 3, 6, în Izvoare…vol. I, p.231
48 Cf. Izvoare…, vol. I, p.227, n.27
49 D. Decev traduce κτύσται cu „izolaţii, separaţii”, cf. M. Eliade, op.cit., p.69
50 Geografia, VII, 3, 3 în Izvoare …, vol. I, p.227
51 Antichităţi iudaice, XVII, 1, 5, 20: „… traiul esenienilor se aseamănă cu al aşa numiţilor polistai de la Daci”
52 V. Pârvan, Getica, p. 160
53 Platon, Charmide, 156d-157a, în Izvoare …, vol. I, p.101
54 Octavian Mărculescu, Instituţia Marelui Preot la geto-daci, în rev. „Biserica Ortodoxă Română” LXXXVII, (1969), nr.1-3, p.210-222
55 Cf. Strabo, Geografia, VII, 3, 5 Izvoare…, vol. I, p.231
56 Ibidem 57 Stromata (Covoarele), IV, 8, în Izvoare … , vol. I, p.637
58 În timpul lui Dacebal, Marele Preot se numea Vezina şi se bucura de mare cinste, cf. Dio Cassius, Historiae Romanae, Liber XLVI, 10
59 O. Mărculescu, Op.cit., p.222
60 V. Pârvan, Getica, p.151
61 Geografia, VII, 3, 4, în Izvoare …, vol. I, p.229
62 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Noi consideraţii privind pătrunderea creştinismului la traco-geto-daci, în Ortodoxia, XXVI (1974), nr.1, p.168
63 M. Eliade, De Zalmoxis…, p.74
64 Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, I, 94, 2
Lucrarea Doctorandului Dan Ilie Ciobotea a fost publicat în Studii Teologice, 1976, p. 616.
apreciez intervenția. Noi tracii a fost editată și în format electronic pdf, pe saitul lui IC Drăgan. De vreo cîțiva ani nu se mai pot descărca. A mai existat și un alt sait italian care a publicat revista integral în format electronic. N-am făcut bookmark și am uitat cum se numea saitul. Bănuiesc că nici acolo nu mai există colecția. Am toată colecția cît și cărțile scrise de IC Drăgan. Normal ar trebui reeditate în colecție princeps atît revista cît și cărțile lui. Inclusiv în format electronic pe net ar trebui să devină din nou accesibile.
Institutul de tracologie din România a fost desființat. Am spus-o și aici la dl Coja de cîteva ori. Bine că au bulgarii și ucraineni.
e interesant cum dispar astfel de lucruri de la noi, iar alții care n-au treabă cu tracii, nu numai că le au, dar organizează și crongrese internaționale de tracologie.
Ca să vezi ce preocupări avea Preafericitul !
Sunt plăcut surprins atât de preafericit cât şi de meşteşugul domnului Tudor.
Felicitari pentru cum le-aţi potrivit :
Dacii – pasiune veche, de pe vremea când doctorandul Dan Ilie Ciobotea îl cita pe domnul profesor Coja( vezi 41 Prof. Ion Coja, Zamolxis, numele nemuririi, în „Noi Tracii”, „Buletin circular tracologic al centrului de Studii Istorice de la Veneţia”, nr. 7, martie 1975, p.5)
Ne prezentaţi lucrarea Patriarhului Daniel, atrăgând atenţia de la început că nota de subsol 41 o putem citi în articolul de pe sait al domnului profesor Coja cu titlul „Dacii – pasiune veche”, aici aţi încurcat un pic indicaţia, este vorba de articolul
„Dacii… Iubire veche!”
http://ioncoja.ro/dacii-iubire-veche/
sau
„Geții care se cred nemuritori”!
Publicat de Ion Coja in Amestecate pe 03.02.2013 | 34 comentarii
„Geții, care se cred nemuritori”
http://ioncoja.ro/getii-care-se-cred-nemuritori/
În fine, iubire, pasiune, tot aia.
Am recitit articolul şi am dedus din spusele domnului profesor că acesta ar fi fost publicat de George Ivaşcu în România literară şi că la publicare s-a scos un text(citat) referitor la împăratul Galeriu , citez cele două fragmente din textul articolului:
1. „AMĂNUNT iarăşi revelator. Peste două secole pe tronul Romei imperiale se va urca primul împărat de origine tracă: Maximinus Thrax, la 235. Până în anul 610 îi vor urma alți treizeci și nouă de împărați de origine traco-iliră. Unul dintre ei a fost și dacul Galerius (vezi mai jos).”
şi următorul fragment, de mai jos,
2. „Textul a fost însoțit și de o ilustrație bogată, din pricina căreia s-a mai umblat la text, redacția amputându-l fără a mai fi eu întrebat la ce fragmente să se renunțe. Mi l-a scos pe cel mai important, despre Galerius. Textul a mai fost publicat de vreo două ori de Iosif Constantin Drăgan, în „Noi, Tracii”, fără nicio intervenție, adică în integralitatea sa. Din păcate nu mai am niciun exemplar din numărul respectiv. Dacă nu mă înșel, era textul cel mai amplu despre daci care se publica în presa din România după 1948.”
Din faptul că în articolul citat acestea două sunt singurele referiri care conţin numele Galerius, deduc că domnul profesor nu mai deţine întreg articolul trimis spre publicare, ci doar forma apărută în revistă.
Mulţumită dvs., domnule Tudor, domnul profesor a făcut rost de referinţa unde poate găsi articolul originar, în integralitatea sa(nr. 7, martie 1975).
Aşa este ? Am nimerit-o ?
Şi să vedeţi ce mirabundă am păţit, acum vreo lună, eram domnule profesor într-un anticariat pe lângă Arhitectură, cel de la parterul sediului pnL. Acolo am văzut o carte care se chema „Buletin circular tracologic” (de prin 70 şi ceva, vreo doi ani), şi care conţinea un articol de-al dumneavoastră, cred că era chiar cel menţionat în lucrarea Patriarhului, deşi mi-l aduc aminte cu titlul „ospeţele nemuririi”. Îmi pare rău că nu am luat-o, trebuia să scot bani de pe card(că nu puteam plăti cu cardul la dânşii). O să-mi fac drum s-o iau, şi dacă o mai au(au zis că o au de mult şi n-a vrut-o nimeni), vă trimit copia după articol.
Sau dacă nu reuşesc, poate vă ajutaţi cu Întâistătătorul !
Ba nu, cel mai simplu este să apelaţi la domnul Stan , care, acum citesc şi eu, zice că are toată colecţia din revista Noi Tracii, citesc chiar sub mine! https://uploads.disquscdn.com/images/670fc8c902b660edcff64851c9f242534539d09f4fdbbb9a9a8abcc1583b8b1a.jpg .
Ştiam de titlul articolului dar nu l-am citat, nu mi-a trecut prin cap decît că domnul profesor se ocupa de daci încă de pe vremea ceea.
Dacă am dat o indicaţie a fost involuntar, s-a nimerit.
S-ar putea ca articolul „Geții care se cred nemuritori”! să nu fie cel pe care l-a citat patriarhul. Deşi am cautat ţn text „Voi ce-aveţi îngropat aici?” şi am găsit în articolul de pe sait:
”
Credinţa în nemurire duce la cultul morţilor, iar acesta este o formă – poate cea mai veche, dar mereu prezentă, şi azi – a sentimentului istoriei. Cultul morţilor, al amintirii şi pomenirii acestora, îl au mai ales popoarele cu o veche istorie. „Voi ce-aveţi îngropat aici ?“ – întrebare capitală. Acest cult şi credinţa în nemurire te fac solidar cu cei dinaintea ta şi cu cei care îţi vor urma. Nu întâmplător începuturile culturii scrise româneşti stau în nişte pomelnice.
”
adică exact ceea ce a pomenit patriarhul din articolul domnului profesor.
Totuşi numele articolului era Zamolxis, numele nemuririi, articolul menţionat, de pe sait, conţine şi altceva decît ni se spune în titlul pomenit de fostul doctorand.
Mult succes la scormonit!
Promit să caut şi eu, da doar pe net, mai demult găsisem revista şi se puteau descărca toate numerele, exact cum zice dl. Stan. Este imposibil să nu mai existe urme. Macar că au descărcat unii şi au pus pdf-urile pe scrib.com.
Citiţi la articolul din 29 aprilie 2017 „Antichitatea e unanimă în a recunoaşte geţilor o adâncă şi severă religiozitate.”
http://ioncoja.ro/antichitatea-e-unanima-in-a-recunoaste-getilor-o-adanca-si-severa-religiozitate/
Sunt zece imagini cu textul din articolul „Zamolxis, numele nemuririi” , din revista „Noi Tracii”, nr. 7, martie 1975. Apare şi Galerius !
Mulțumesc! Mă bucur că la un moment dat am contat pentru Prea Fericitul nostru Patriarh
Vă pricpeți să puneți textul pe Internet?
Mă pricep , ce să fac, dar o să dureze nişte zile (lucrătoare). OCR (recunoaşterea optica a caracterelor ), prin corectare, ţine tot aşa de mult precum culesul textului de mână. Ca să îmi dau termen, pentru 10 pagini, spre sfârşitul săptamânii viitoare e gata abia.
Nu vă apucaţi de culegere, mulţumită domnului Stan, am revista din martie 1975 în format de pdf (editabil). Mă ocup eu să pun textul, sau dacă vreţi altfel, vă dau textul aşa cum iese prin copy paste, este de corectat ceva. Consider că i-am rămas dator domnului profesor de la acel eseu pe care l-am încropit într-o noapte pentru nevastă, făcut din textele domnului profesor de pe sait. Din păcate nu a luat decât opt la şcoală, nefericitul care i-a dat nota nu a ştiut să aprecieze frumuseţea textului, ce să-i ceri unui georgescu care umblă să-şi facă şi el doctoratul.
Şi dvs. i-aţi rămas dator domnului profesor cu partea a doua din acel text fundamental scris de E. Coşeriu, partea cu limba moldovenească. Mai bine v-aţi ocupa cu culegerea acestui text, dacă tot aţi scăpat de „numele nemuririi”. Pot eventual să vă ajut cu paginile de la coadă spre început.
Cam aşa apare textul luat la prima mână cu copy – paste din pdf-ul primit de la dl. Stan, (vrednic om):
ZAMOLXIS-NUMELE NEMURIRII
Domnului Prof. Dr. Const. 1. DRAGAN
HERODOŢ
Istorii, IV, 95
„Zalmoxis acesta, care era om /nu divinitate/ ar fi fost selav în Samos, anume sclavul (discipolul) lui Pitagora; fiul lui Mnesarchos. Ajungînd om liber, a agonisit o mare avere şi s-a întors de acolo, înstărit, în ţara sa. Deoarece Tracii duceau o viaţă de oameni obidiţi şi mai degrabă fără învăţătură, Zalmoxis despre care este vorba, cunoscînd felul ionian de viaţă, precum şi unele deprinderi mai temeinic întocmite decît cele ale Tracilor -aşa cum le văzuse din contactul său cu E:lenH şi cuinţel~ptul Pitagora, ce nu era cel mai neînsemnat înţelept al Elenilor _t îşi înălţă o casă de oaspeţi, spre a cinsti pe fruntaşiidin oraşe, şi îndestulîndu-i, să le dea o învăţătură, potrivit căreia nici el, nici comesenii săi, nici cei care urmau să se nască neîncetat din ei, nu aveau să se stingă, ci aveau să meargă în ţinutul unde, suptavieţuind veşnic, vor avea parte de toate bunurile. / …/ … mai degrabă socotesc că Zalmoxis acesta s-a ivit cu mulţi ani înainte de Pitagora”
PORPHYRIOS
Viaţa lui Pitagora, 14
„… numit Zalmoxis deoarece -la naştere -i se aruncase deasupra o piele de urs. Tracii numesc pielea /aceasta/ „Zalmos”. / …/ Dionysophanes afirmă că el a fost sc1avullui Pitagora, că’ a căzut în mîinile hoţilor şi a fost tatuat cînd s-a făcut răscoala împotriva lui Pitagora, care a fugit, şi că şi-a legat faţa din pricina tatuajului. Unii mai spun că numele de Zalinoxis înseamnă „bărbat străin”. ‘
La şapte secole după Herodot, POrph)’rios poate furniza ,asemenea detalii! Singura explicaţie posibilă: locul lui Zalmoxis, în ceea ce s-ar putea numi tradiţiiie orale ale antichităţii. Din păcate, cele scrise sînt numai semnificative, şi mai puţinexplicativepentruprestigiul getului zeificat.
SOFOCLE Fr.523 ( din tragedia Tereu ) ” O, soare, lumină l) prea cinstită de Tracii iubitori de cai” 2).
l) Paradoxogra[ul lui Rohde, 42
„Se spune că Geţii întîmpină cu lovituri de tobă tunetele lui Zeus şi îl ameninţă pe zeu trăgînd cu arcul în văzduh”.
Chi pul sub care Traco -Geţii îl vedeau pe Zamolxis, se pare că era cerul senin. Nu soarele, cît lumina soarelui. 2) Vezi şi Cavalerul trac.
HELLANICOS Fr. 73 Phot. Suid, la Zamolxis (ET. M. 407, 45) Obiceiuri barbare
” .. ./Zamolxe/ înapoindu-se la el în ţară a dat învăţături oamenilor cu privire la nemurirea sufletului. / .. ./ Ei spun că cei morţi pleacă la Zamolxis şi că se vor întoarce. Dintotdeauna (s.n.) ei au crezut că• aceste lucruri sunt •adevărate. Aduc jertfe şi benchetuiesc l) ca şi cum mortul se va intoarce”.
1) Obiceiul s-a păstrat plI1A azi, cînd praznicul de după înmormîntare devine un banchet în toată regula! Beau, mănîncă, petrec şi discută, ca la orice petrecere, dar mai ales despre cel plecat. Banchetul foloseşte (sic) celor mai apropiaţi de mort. cA.ceştia trei zi le n-au mîncat mai nimic, nu au dormi t au stat la priveghi, nu s-au ras, nu s-au pieptănat etc., „murind” puţin -ca-n jertfele Sciţilor -ca să mai poată fi cîtuşi de ‘puţin în apropierea celui plecat, ca şi cînd l-ar putea astfel conduce o bucată din drumul pe care a pornit. ‘Şi cînd se întorc de la cimitir, extenuaţi .de toate suferinţele, obiceiu1mai puternic decît orice -îi obligă să ia loc la masă şi să mănînce, să participe la „banchetul” general. Şi astfel se „reîntorc” la viaţă, după cei cîţiva paşi făcuţi .cu înfiorare pe drumul marii călătorii.Ceilalţi comeseni simt asta: atitudinea lor faţă de rudele cele mai apropiate mortului. Acestea sunt cinstite altfel decît ca simple.gazde ale unei petreceri. ,Au căpătat prestigiul unei expe.
.
rienţe esenţiale, ale ‘unei investituri sacre, ale unei iniţieil.
Aşa a fost cînd a murit tata…..
Obiceiul nu există la multe popoare. „Pomana grecească” -expresie populară -se face simbolic, pentru ochii lumii. Nici pentru mort, nici pentru cei rămaşi.
VALERIUS MAXIMUS Facta et• dicta memorabilia, II, 6, 12
„Pe bună dreptate neamul tracic a pretins pentru sine faima de înţelepciune, prăznuind cu plînsete zilele de naştere ale oamenilor şi cu veselie înmormîntările: fără pot
•eţile învăţaţilor 1) (s.n.) el a văzut bine adevărata stare a condiţiei noastre”.
1) Indicaţie foarte preţioasă pentru înţelegerea tipului’ specific de cultură traco getic. ‘
In ce priveşte prăznuirea cu plînsete a zi lei de naştere: obiceiul nu s-a păstrat (dacă va fi existat într-adevăr). Căutînd totuşi un ecou în zilele noastre, mi-amintesc că părin.:. ţii mei, ca şi bunicii, nu ţineau ziua de naştere.”, <Acesta pare a fi un obicei nou, probabil adus din Occident. 'In orice caz,nu este popular. E drept că uneori ziua numelui coincidea: sau era apropiată de data naşterii. Dar era serbată ca zi a numelui, iar celui sărbătorit i se ura "să trăieşti, sfinte Ioane'" De aceea, poate, totdeauna mi s-a părut sărbătorirea zilei de naştete ca onecuviinţă,
o împieptoşare penibilă dinaintea absolutului. '(Am în vedere nivelul mediu al acestor petreceri, cînd X îşi invită prietenii să se bucure de naşterea sa.' Invers, e mai lesne de înţeles, cînd data naşterii este cît de cît public cunoscută şi iniţiativa sărbătoririi
el porneşte de la acesta, de la public). Insăşi petrecerea botezului nu este, fol
.. urmează pagina 3
Este de corectat ceva. Ţinem legătura. Să mi spuneţi cum facem.
Mulţumesc mă ocup cu partea a doua din acel text fundamental scris de E. Coşeriu, partea cu limba moldovenească, mi-e mai uşor ! N-am luat textul din revistă ci dintr-o carte care se poate descărca de pe sait, „Limba
română este patria mea”. Cartea este în format pdf şi se poate face copi peist după text.
Dau link-ul:
http://www.limbaromana.md/carte/d11.pdf
https://uploads.disquscdn.com/images/f22b823fff9cb3699a6c74b26e39db6eaafb1d07d622d7ea78c9ae05c06794df.jpg
Am făcut o dată fişierul, dar nu l-am mai găsit , cred că decât să-l mai caut, mai bine mai îl fac încă o dată, că şi prima parte tot de două compilări a avut parte.
Domnul Stan chiar are toată colecţia ? Vreau şi eu.
Ce s-o mai lălîi, cu sprijinul neprecupeţit al lui Rose Mării am reuşit să înjgheb ceva.
Graţie minunatului secretar care mi-a fost Rose Mării, cei interesaţi pot citi următoarea producţiune:
Biserica fostei mănăstiri Prislop– Silvaşu de Sus este o biserică micuţă, pierdută printre dealuri, care a fost rectitorită în a doua jumăte a secolului al XVI-lea de fiica domnitorului transalpin Moise Vodă. Mormântul Saphirei (Zamfirei) s-a aflat în pronaosului bisericii. Lespedea (1,68 m lungime şi 0,75 m lăţime) a fost realizată în marmură roşie, ornamentată în frontispiciu, într-un medallion oval cu ornamente renascentiste, cu stema Ţării Româneşti. O acvilă cu aripile deschise şi cu capul conturnat (spre stânga) ţine în cioc o cruce, iar cu ghiarele se agaţă de o stâncă.
https://uploads.disquscdn.com/images/4cdcf89ff9b94d4526e91c4d6aae9d185746306b485b96a83dcb1d52c7eba40b.jpg
Biserica fostei mănăstiri Prislop (într-o fotografie de la sfârşitul secolului al XIX-lea)
Textul epitafului are nu numai valoare istorică conţinând date biografice, dar şi artistică, realizată prin expresii cu tonalitate afectivă:
SAPHIRA MOISINI DVCI INCLITA FILIA TANDEM
HAC POSVIT MORIENS FLEBILE CORPVS HVMO
KESERIO INPRIMIS VXOR DVLCISSIMA CLAVSIT
LVMINA. FIT CONSORS DEINDE NISOWSKI TVA
SI GENVS EXCVTIAS NIHIL HAC MAGE NOBILE VIDET
SVB TRANSALPINO TERRA VALACHA POLO
HVIC AVIS ET GENITOR PRINCEPS SIC AETERA SPECTES
HVIVS MAESTA VIRVM DACIA VTRVMQVE GEMIT
TV, QVICVQ VIDES SAPHYRA HEC MONVMENT VENVSTE
SAPHIRA DIC SAPHIR NOMINE DIGNA FVIT.
Saphira, a principelui Moise vestită fată/ În acest pământ şi-a aşezat jalnicul trup/ Mai întâi lui Keseriu, prea scumpă soţie, i-a închis ochii/ Apoi devine soţia ta, Nisowski/ Pământul valah nu vede sub cerul său nimic mai ales ca ea, dacă neamul i-ai cerceta/ Având în vedere şi altceva, domn i-a fost acesteia şi bunicul şi tatăl/ Dacia îi plânge pe amândoi/ Tu, oricare eşti acela care priveşti aceaste amintiri ale iubitei Saphira/ Spune: Saphira a fost demnă de numele de safir
În jurul epitafului, pe marginile lespezii este sculptată o altă inscripţie.
SAPHYRA FILIA PRIN / CIPIS TRANSALPINORV RELICTA MAGCI STANISLAI NI / SOWSKY MORITUR AN/ NO 1580 DIE MENSIS MARTY. ANNO AETATIS SVAE XLIIII
Saphira, fiica principelui transalpin, văduva strălucitului Stanislav Nisowsky, moare în 1580 ziua a lunii martie în al patruzeci şi patrulea an al vieţii sale
(publicat: Téglás Gábor 1902, Halaváts Gyula.1912)
https://uploads.disquscdn.com/images/ba320d78e406ebae782eaf0caec705c0c0ab94a302c71f2631a4b63125f7a03f.jpg
După uciderea lui Radu de la Afumaţi (01) Moise este investit, de către sultan, ca domnitor al Munteniei şi pe la mijlocul lunii martie 1529, însoţit de un corp de ieniceri şi călăreţi ajunge la Giurgiu. “..Radul successerat nomine Moyzes, ad castrum Gyergyw cum Jancharonibus et equestribus adductus est “- scrie Marcus Penfflinger, judele regal al Sibiului la 25 martie 1529.
În luna mai Moise Vodă a preluat deja conducerea Transalpinei şi domneşte, iar turcii care l-au însoţit, acum se retrag. Îşi îndreaptă armele spre Sofia. Doar trei mii au mai rămas pe o insulă, aprope de Giurgiu. Aflând despre această situaţie (prin intermediul unor informatori) Marcus Pemfflinger, judele regal al Sibiului îl informează pe Ferdinand I. într-o scrisoare din 8 mai 1529.
“ Ex parte Turcarum M(ti) V(rae) hoc scribere possum, uti in aliis scripseram, vires suas contra Zophy misisse et gentes paratas alias non habere, nisi, quae in confinibus sunt. Vaivodam Transalpinum Moyzen nomine, in regnum Transalpinense ducere fecit et iam regnat, et Turcae, qui cum eo fuerant et concomitati sunt, recesserunt. Sunt adhuc tria millia Turcarum in una insula prope castrum Gyergyu, quod Turcarum est ; illic victitant, et uti intelligere potui, nacta opportunitate, in auxilium Johannis rex se ipsos conferre vellent. Habeo tamen exploratorem et hominem meum inter eos; quocunque et quandocunque se contulerint et iverint as intelligentiam dabit mihi.
Ex Cibino, Sabbato post Ascensionis Domini 1529 “ (Staatsarchiv: Hungarica, Viena)
Ungaria avea doi regi. Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, ales rege al Ungariei la 10 noiembrie 1526, şi Ferdinand de Habsburg, proclamat rege la 17 decembrie 1526. Între ei urmau să hotarască armele.
Atât Moise cât şi Petru Rareş au fost solicitaţi de amândouă taberele, iar când turcii l-au recunoscut pe Zapolya, au trecut de partea acestuia, şi la directivele sultanului pornesc la război împotriva ţinutului săsesc.(02) Corpul de oaste trimis de Moise asediează Mediaşul, încendiează Şura Mare, Şura Mică, Turnişorul şi Gârbova, totuşi Moise reuşeste să păstreze o pace, deşi fragilă, cu Sibiul. La 30 ianuarie 1530, Moise primeşte o substanţială sumă de bani de la sibieni, şi va căuta tot mai mult să ajungă la o înţelegere cu imperialii. După eşecul expediţiei turcilor împotriva Vienei, se orientează spre o alianţă cu statele creştine, îndeosebi cu partida ferdinandistă. Sultanul îl mazileşte (ultimul său hrisov emis la Câmpul Glupavilor este datat 22 mai 1530). Moise pleacă spre Secuime, iar între 13 şi 16 iunie 1530, este călăuzit de braşoveni spre Făgăraş (a primit ca mijloc de transport o trăsură cu patru cai). Comandantul cetăţii făgărăşene, István Majláth la 22 august 1530 pătrunde în Muntenia, încercând să-l repună pe Moise pe tron, dar va fi respins. În bătălia care a avut loc pe 28/29 august Moise este ucis.
Moise Vodă a avut o foarte scurtă domnie în Muntenia, dar multe legături politice (şi interese personale!) cu oraşele transilvănene. Nu ştim când şi în ce împrejurări s-a stabilit Saphira în comitatul Alba de Jos. A venit să locuiască aici în urma căsătoriei cu primul ei soţ, Keserű János de Gibart, sau după moartea tatălui ei a luat calea pribegiei.
Textul epitafului nu ne ajută la găsirea unui răspuns, datele biografice ale Saphirei nu concordă întru totul. Dacă inscripţia indică corect descendenţa ei (03), rămâne discutabilă vârsta trecută pe lespede. Moise Vodă moare în 1530, deci Saphira a murit la o vârstă mult mai înaintată şi cifrele romane au fost greşit săpate.
Viaţa Saphirei a rămas într-o umbră deasă, totuşi puţinele dovezi bine documentate ne permit să reconstituim scenele principale din povestea ei.
Keserio in primis uxor dulcissima clausit lumina, fit consors deinde Nisowski tua – Mai întâi lui Keseriu prea scumpă soţie, i-a închis ochii, apoi devine soţia ta, Nisowski
Deşi textul epitafului aminteşte de doi soţi, Saphira a fost căsătorită de trei ori. Stephan Keserew de Gybarth, primul ei soţ, a fost omul de încredere al lui Geréb László de Vingard, fost episcop de Transilvania şi ulterior episcop de Kalocsa. (1) Keserew supraveghea domeniile transilvane (Vingard şi Horogszeg) ale lui Geréb, şi acumulează o avere însemnată. Dă bani cu împrumut, chiar şi lui Ioan Corvin. Fiul regelui Mathias garantează suma primită de la Keserew – trei mii de forinţi – cu cetatea Marót (azi Morović, Serbia / actul de amanetare: 25 iulie 1503, Arhivele Nationale ale Ungariei, DL.33602). Saphira moşteneşte din averea soţului mai multe case intra muros la Alba Iulia (2) şi proprietăţi la Şpring (în devălmăşie). Pare-se că a avut şi ceva păşune la Veresegyház (Roşia de Secaş), fiindcă din actele unui proces care a durat între 29 septembrie 1585 şi 14 ianuarie 1586, aflăm că Saphira, după moartea soţului, a ocupat acea păşune cu forţa. Acum este citat moştenitorul ei (3), fiul ei şi al lui Stephan Keserew, în calitate de pârât. (Protocoalele capitlului de la Alba Iulia)
Fiul Safirei, Johannes Keserew este comite de Alba (probabil din a doua jumătate al anului 1594), se căsătoreşte cu Erzsébet Pernezi (devine astfel rudă prin alianţă cu familia Bolyai), şi moare fără urmaşi la Hunedoara, în anul 1603, răpus de ciumă.
Semnătura lui Johannes Keserew, comite de Alba, apare pe o scrisoare de acreditare din partea ordinelor transilvane şi alţi magnaţi răsculaţi împotriva lui Mihai (Viteazul), dată unei delegaţii trimisă în grabă la împăratul Rudolf.
Consilieri, oameni de vază, nobili şi oameni cu alte asemenea statusuri, din partea trium nationum (nobilimea maghiară, fruntaşii secuilor şi saşilor din Transilvania) recomanda Maiestatii Sale delegaţia formată din: un consilier din Kápolna (Căpâlna), comitele comitatului Brasov, protonotari (prelaţi de la curtea papală) şi un magistru din Sibiu. Membrii delegaţiei sunt împuterniciţi să negocieze, să discute, să promită şi au drept de a concluziona şi de a decide. Magnaţii răsculaţi îl reclamă pe Mihai, ca fiind cel mai înverşunat şi sălbatic om, cer protejare pentru a ocroti provincia de dezastru şi distrugere. Scrisoarea este semnată de István Csáky, comandantul suprem al răsculaţilor, Caspar Cornis şi Pancratie Sennyei (consilierul şi majordomul lui Mihai), Mózes Székely (judele regal al Odorheiului), Albertus Huet (judele regal al Sibiului), Lucas Hirscher (judele regal al Braşovului), Geberl Andraz, burgermeisterul Schespurgului (Sighişoara) şi comiţii a sapte comitate din Transilvania.
“ Nos consiliaij, proceres, magnates, caeterique status et vniuersi ordines trium nationum regni Transsyluaniae etc.Memoriae commendamus, fatemurque et recognoscimus pe praesentes, quod postea quam deo beneficio felicibus sacr.caes. regiaque maiestatis auspicijis hanc patriam ab immasissima truculentissimi hominis Michaelis vaiuodae tyrannide in libertatem vindicauimus, ipsumque tyrannum extremam perniciem huic prouincie intentantem felici victoriae successu ex hac prouincia expulissemus, nihil prius arque antiquius duximus, quam ut de omnibus rebus nostris primarios legatos ad suam maiestatem caes.expediremus. Misimus itaque magnificum, generosos ac egregios dominos Balthasarem Bornemizza de Capolna consiliarum, Johannem Giereőfi de Kiskapus comitem comitatus Coroniensis, Franciscum Daczo de Szentgyörgy, magistrum Lucam Trausnerum de Hodrew protonotarium et Lucam Eniedi magistrum civium Cibiniensium. (…) Datum Albae Juliae vigesimo secundo Nouembris, anno domini millesimo sexcentesimo. “ ( Erdélyi Országgyűlési Emlékek, 1878, vol.IV.pag.571)
“ Stanisłas Nieżowski e polonez, frate de lapte al regelui. (4) Paharnicul şi sfetnicul secret al Maiestăţii Sale, în absenţa cancelarului este păzitorul sigiliului. Politicos, om cu gândire liberă şi foarte fidel regelui, nu prea distins, un prieten al italienilor. De religie lutherană, mai mult din deprindere decât conştient. De vârstă mijlocie, bărbat de circa patruzeci şi cinci de ani. “ (Giovanandrea Gromo) (5)
În 1539-1540 Nieżowski intră în serviciul reginei Izabela (Jagiełło). Numele lui apare în documentele vremii începând cu anul 1551. Regina nutrea sentimente “delicate“ faţă de el, şi Nieżowski devine sfetnicul de taină al reginei. Pleacă în misiuni diplomatice (de exemplu Moldova,1557), şi este omul cheie în cadrul tratativelor duse cu Habsburgii. Moartea reginei nu constituie o ruptură în cariera lui Nieżowski. În 1567 o analiză făcută pentru Curtea de la Viena privind existenţa unor posibili urmaşi ai lui Ioan Sigismund, îl aminteşte şi pe nobilul polonez.
Secretarul imperial Mark Singkhmoser şi István Báthory completează raportul: Nieżowski este polonez şi nu are alte posesiuni decât cele primite de la Ioan Sigismund. (6) Pe lângă celelalte moşii avute în comitatele Hunedoara, Zărand şi Bihor (7), în mai 1569 Nieżowski mai primeşte, tot în comitatul Hunedoara două sate, Kemynd (Chimindia) şi Banpathaka (Banpotoc).
Saphira şi Nieżowski se căsătoresc la Alba Iulia, pe data de 7 mai 1570 (8)
Principalul sprijin al lui Stanisłas Nieżowski, Ioan Sigismund, moare în martie 1571. Polonezul pierde influenţă, putere. Pierde şi din prerogativele avute în perioadele anterioare, dar îşi păstrează titlurile şi face parte din suita restrânsă a principelui transilvan, István Báthory. (În februaruarie 1572 primeşte în dar o ceaşcă de argint de la trimisul Înaltei Porţi, ceauşul Amhad Renegatul)
La data de 2 decembrie 1575, s-a întocmit un inventar privind bunurile succesorale rămase la decesul lui Nieżowski. Aceste bunuri au fost păstrate în cetatea Gherlei, în şase lăzi. Ne putem da seama de starea materială a familiei Nieżowski dacă parcurgem lista cu conţinutul lăzii nr.3 (se pare, că partea cea mai mare a averii provine din zestrea Saphirei). Inventarul conţine descrierea obiectelor de valoare şi indică şi greutatea lor.
„1. Două bare de aur M(arcator) 12 p(isetum)
(pisetum=1/48 parte dintr-o marcă ungurească, care = 233, 3533 gr Au fineţe 990)
…………………
9. Un lingou de aur M4 12p……. Un lanţ de aur cu smalţ M2 6p şi un boncioc (9) cu perle M1 33p….O cruce de aur cu perle, un căpăstru cu aur, pietre şi mătase M1 26,5 p….O broşă în care este făcut un om din sidef, la capul omului un safir, la piciorele omului un rubin bătrân, lateral câte un rubin mic, de toate părţile treisprezece perle M1 12,5 p….Un medalion mic de aur M4 17 p….Un medalion cu pietre M4 17 p….Un valtrap cusut cu fire de aur (folosit) şi o broşă cu pietre şi perle 21 p……Un lanţ de aur, mic 23 p……Un cuţit de aur 42 p…..Un pandantiv mic, care are un rubin bătrân şi un diamant 7 p…..Două pandantive şi o brosă pentru căciulă 10 p….Cinci cupe de aur, cu capac M5 46 p…….O furculiţă de argint, cu mâner din os de porc de apă, un colier (rupt în două) cu pietre, cu perle M2 20 p…. Într-o cutie de catifea neagră douăsprezece inele de aur, patru cu safir, patru cu rubin şi almandin, unu cu rubin şi (?), unu cu pecetea Nisoczki, unu cu iarba morţii (tutun?), unui cu rubin şi smaragd…” (10)
Pe vremea principelui Kristóf Báthory trăia pe meleagurile Transilvaniei un nobil bogat, pe nume Pál Markházi. Fiind incriminat că ar fi lăsat cetatea Ajnácskő (azi Hajnačka, Slovacia) în mâinile turcilor, Markházi se refugiază din nord-vestul Ungariei la Alba Iulia şi obţine ajutorul „ fiului de rege” Ioan Sigismund. După moartea acestuia, în anul 1576, s-a căsătorit cu văduva lui Stanisłas Nieżowski, fiica lui „Moizin, vajda de Hauasel” (11) Pál Markházi a fost un om bădăran şi Saphira, după un an de convieţuire, depune plângere împotriva lui. La cererea ei, principele Kristóf Báthory convoacă un synodus provincialis care pronunţă separarea soţilor, în ciuda protestelor vehemente venite din partea lui Markházi (cei doi nu vor mai avea „ masă şi pat comun până când soţul moravul nu şi-l schimbă..”). Markházi, plin de furie şi de sete de răzbunare, fuge la Constantinopol. Cum sultanul avea pregătit în permanenţă un canditat la scaunul princiar al Transilvaniei, în curând Înalta Poartă descoperă în persoana lui Markházi o „sperietoare de principe” tocmai bun pentru a-l constânge pe Báthory să-si îndeplinească obligaţiile faţă de sultan. Aventurierul nostru primeşte de la sultanul Murad domenii în Severinul ocupat, trei mii de talere pe an, şi devine rivalul principelui Kristóf Báthory.
Cei doi fraţi Báthory, Kristóf, principele Transilvaniei şi István, regele Poloniei intră în alertă. „Bombardează” Constantinopolul cu daruri scumpe şi cu rugăminţi, ca incomodul Markházi să fie eliminat. Dar prestigiul aventurierului era în creştere la Înalta Poartă. Markházi devine tot mai preţios, mai ales pentru marele vizir, bătrânul (Koca) Sinan.(12) Spre norocul celor doi Báthory, în decembrie 1582 Sinan va fi schimbat cu Kanijeli Siyavuş Paşa, care îl întemniţează pe Markházi. Omul nostru, trecut la mahomedanism, va ieşi din Yedikule, dar Markházi – Ibrahim bey, ca renegat, nu mai constituia o ameninţare pentru Bathoreşti.
Registrul oraşului Sopron consemnează în dreptul anului 1582
„Pál Markházi, un domn ungur de la Ajnácskő a plecat în Transilvania la fiul de rege, şi după moartea fiului de rege s-a însurat în Transilvania cu văduva Nisoczki, o femeie văduvă care a fost fiica acelui voievod transalpin, Moise, şi principele transilvan Christoph Báthory i-a luat-o, şi Pál Markházi supărat la Constatinopol s-a dus, la Ţarul Turcilor, la Sultan Murad…..şi Siyavuş Paşa pe regele Polon îl favorizează şi Turc fiind, numele lui Ibrahim fiind, ….prinzându-l pe Pál Markházi şi în cetatea Újház ( Palešnik-Novi grad) îl ţine. (13)
În a şasea zi a lunii Crăciunului, Decemvrie, joi, ziua lui Nicolae. Anno Muham 990, iar după Iisus 1582”
(Regesták, Történelmi Tár, 1861)
Saphira se vrea măritată. De această dată, cu logofătul Ioan Norocea.(14) Povestea celor doi o aflăm din documentele din procesul devenit celebru, Johannes Keserew versus Jowan Logoffeth de Zaz Sebes. La 9 aprilie 1585, Johannes Keserew de Gybarth, plătind o taxă de şaisprezece mărci, cere audierea martorilor în procesul intentat lui Ioan Norocea, pentru recuperarea bunurilor primite de acesta de la Moyzin Saphyra.. Acuzarea se sprijină pe mărturia lui Johannes Keserew.
Vrând neapărat să se mărite cu Norocea, Saphira îi face cadou logofătului bunuri scumpe, printre care o icoană, părţi (mâna) din Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi multe rochii pentru Samphyra, fata lui Norocea. Nereuşind să-i smulgă logofătului promisiunea că o va lua de soţie, Saphira „face scandal”, şi-i cere înapoi cadourile oferite, dar cum susţine Johannes Keserew, aceste bunuri au rămas în continuare în posesia logofătului.
Martorii pârâtului afirmă după cum urmează:
Dioniziu, preotul valahilor din Abrud, în vârstă de cincizeci de ani, mărturiseşte că a fost martor ocular, împreună cu popa Dan din Sebeş când Saphira şi-a primit bunurile înapoi de la Norocea. Aceste bunuri au fost împachetate cu grijă în două lăzi mari, sigilate, iar mitropolitul Ghenadie a întocmit o chitanţă, pe care Saphira a pecetluit-o cu propria ei pecete.
Croitorul János Zabó din Sebeş, declară că doar o singură dată l-a văzut pe Norocea vizitând-o pe Saphira. Când lucra la o rochie, a sosit la Spring logofătul Norocea cu fiica lui cea mare, Samphyra şi cu un călugăr. A auzit când acel călugăr i-a cerut Saphirei, în repetate rânduri, moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. Dar Saphira a dăruit acel lucru sfânt fiicei lui Norocea spunând, copii ei şi aşa sunt de altă religie.
János Gheoreog grecul, servitorul logofătului, jură că cele două lăzi sigilate au fost urcate într-o căruţă de către el, de Ztoika, valetul lui Norocea şi servitorii Samphirei, Miklós şi Istók. Icoana „ care era cu tăblii, şi care era pe masă, se putea deschide în două părţi (triptichon?) era foarte frumoasă, aurie..” Saphira, împreună cu un halat de mătase, a dăruit-o Samphyrei. Katalin, văduva lui Ferenc Kosa, fostul iobag al lui János Iffyw din Borberek (Vurpăr), fiind servitoarea lui Norocea, ştie că Saphira făcea vizite foarte dese logofătului, şi mai ştie că o dată, când Saphira a plecat spre Zengheorghi de Harczok (Haţeg), l-a rugat pe Norocea s-o însoţească, dar logofătul a refuzat-o. Atunci Saphira şi-a luat toate bunurile care erau în casa lui Norocea, în afară de o icoană şi câteva rochii, care au rămas Samphyrei.
Lörinz Halaz, care locuieşte în suburbia Sebeşului (in suburbio, Hostatt) şi este de religie rascian ştie că Saphira venea în casa logofătului şi noaptea. Ştie acest lucru de la servitorii lui Norocea, care îl trezeau noaptea, să cumpere peşte de la el. Pál Caspar de religie săsească (protestant?), iobagul voievodului, a fost prezent în calitate de jude când bunurile Saphirei au fost depuse în cele două lăzi.
Văduva lui Muntu, Dobra Valacha mărturiseşte: Saphira a întrebat-o de multe ori dacă nu ştie vreo femeie, care cu „ştiiţele„ ei ar putea s-o ajute să-l cucerească pe Norocea, fiindcă tare îl doreşte pe pârât. Soţia lui Damian Zabó, Margareta a auzit că Saphira îşi petrecea nopţile la logofăt, chiar dacă acesta se supăra pentru vizitele ei nocturne şi refuza s-o ia de nevastă.
Văduva lui Farkas Wkczywyr, Theodora, care locuieşte la Alba Iulia şi are treizeci şi cinci de ani, depune mărturie: Saphira vroia neapărat să se căsătorească cu Norocea, fiindcă lumea rea o numea „ curva lui Markházi”.
Numitul Arsenie, în vârstă de treizeci şi cinci de ani, venit din Muntenia ( ex Transalpina), şi care acum locuieşte la Sebeş, ştie că Saphira a dăruit o parte din acele bunuri logofătului când a fost la Câlnic, dar peste nici o lună le-a primit înapoi. Martor este el şi Pál Zekelly, au fost de faţă împreună cu popa Dan şi călugărul Dionisyus, când mitropolitul Ghenadie a scris acea chitanţă.
Kozta Prybek, treizeci şi cinci de ani, de religie valahă, mărturiseşte: Saphira i-a oferit lui Norocea chiar moşia ei de la Haţeg în schimbul căsătoriei. L-a invitat pe logofăt şi la sfinţirea bisericii de la Pryzlo (Prislop). Pârâtul nu a venit, dar a trimis prin unul dintre martorii prezenţi „ ceva degete de sfânt şi moaşte mărunte”. Saphira a fost foarte supărată.
Fiul lui János Balog, în vârstă de optsprezece ani, a auzit când Saphira, pe patul de moarte a mărturisit mitropolitului Ghenadie că testamentul ei este la cancellaria voievodului, dar mitropolitul acum este mort. Marku Wanka, Toma Roka şi Mihai Wanka au grăit cu glas tare că mitropolitul Ghenadie a murit în perioada postului mare de anul trecut (1584).
Martorii reclamantului Johannes Keserew au fost:
Pál Zekeli de Veresegihaz (Strugureni), în vârstă de patruzeci şi cinci ani, judele comitatului Alba, fost vilicus (administrator) în slujba Saphirei, cunoaşte doar atât: mâna Sfântului Ioan Gură de Aur a fost trimisă la Zwetagora, la mănăstirea Iverilor, şi că Saphira pe patul de moarte a enumerat în faţa literatului János bunurile ei care au rămas în posesia logofătului, bunuri care pot fi cerute pe cale legală. Literatul János a făcut o listă a acestor bunuri.
– un lingou de aur, unul de argint, două perechi de cercei, două inele cu safir, o diademă cu perle executată în stil muntean, 150 de florini, o brăţară de aur, o diademă cu perle executată în stil unguresc, o icoană, mâna Sfântului Ioan Gură de Aur, două blide (castroane) de argint, un căpăstru argintat, două cupe aurite, un cuţit aurit, un dolman pe care l-a purtat fata logofătului la nunta lui Miklós Kwsdi, un val de atlas, un val de catifea purpurie, un caftan, trei perle şi un manşon din blană de vizon.
János, mitropolitul valahilor din Transilvania, care locuieşte la Alba Iulia şi are patruzeci şi cinci de ani, depune mărturie că a fost martor când la sfinţirea bisericii Pryzlo din Zylwas (Silvaş), ctitorită de Saphira, au aşteptat sosirea lui Logoffeth, dar a sosit doar Kozta Prybek cu degetele Sfântului Constantin, ferecate în aur, şi alte moaşte mărunte. Nici crucea cerută, nici icoana nu au fost aduse.
Soţia lui András Nikola, Margit în vârstă de treizeci şi doi de ani spune: Saphira când venea la Sebeş înnopta în casa ei. Soţia familiarisului voievodului Dumitru Nagy din Lymba şi văduva lui Barbul, Margareta Myrchye, în vârstă de treizeci şi trei de ani, au adăugat: după spusele lui János Keserew, Saphira a cerut ca Logoffeth să fie dat în judecată.
Ra[ioma] din Caransebeş, provenind din Transalpina, în vârstă de şaizeci de ani, văduva lui Todor Buni din Craiova este martor pentru ambele părţi. Susţine că Logoffeth nu intenţiona să se căsătorească cu Saphira.
Samphira Logoffeth, soţia lui Péter Rácz familiarisul voievodului, nu vrea să depună mărturie împotriva tatălui ei.
(Protocoalele capitlului de la Alba Iulia, I.f.218-234)
Norocea rămâne cu relatii puternice la curtea voievodului, Sigismund Báthory într-un act Consensualis vorbeşte despre meritele sale „ cum summa animi promtitudine”
Note:
01. “Radul est mortuus secunda die Januarii.. “- scrisoarea nunţiului papal Andreas Mihalewyth către Ferdinand de Habsburg (Cluj, 1 aprilie 1529)
02. Saşii nu-l recunosc drept stăpân pe Zapolya până după 1531. Brasovul, Făgăraşul, Mediaşul, Sighişoara capitulează rând pe rând. Sibiul va rezista, rămâne ultima redută a lui Ferdinand, deşi oraşul pierde importante surse economice: “dreptul regalian“ de a bate monedă şi acordul de comert liber între oraşe. Capitala saşilor devine Brasovul până după 1541, când se înfiinţează principatul Transilvaniei, iar situaţia Sibiului se stabilizează.
03. Documentele oficiale rămase o numesc fiica fostului domn transalpin.
1. Geréb László (1452 – 1502) a fost verişorul primar al regelui Mathias Corvinul (pe linie maternă), şi-a făcut studiile la Ferrara, şi s-a ocupat şi de cămătărie.(!)
2. În anul 1578 (10 iulie) Báthori Kristóf, vojevodul Transilvaniei donează o casă de piatră, cu curte şi grădină, lui Wolfgang Bánffy-Losoncz de Zentelke, comitele de Doboka, casă care se afla în vecinătatea caselor doamnei Saphira Moyzin. Tot aici are o casă şi banul Caransebeşului, Szalánczi László, viitorul ginere al Saphirei. Szalánczi îşi vinde casa şi proprietatea aceluiaşi Wolfgang Bánffy-Losoncz cu 150 de forinţi.( Protocoalele capitlului de la Alba Iulia)
3. Potrivit istoricului Nagy Iván, Saphira ar fi avut trei copii cu Keserew: János, Pál (mort la o vârstă fragedă) şi Anna, căsătorită cu Pál Csáky (Magyarország családai czímerekkel és nemzedékrendi táblákkal,1859 p. 229)
4. Numele mamei sale nu e cunoscută, ştim doar că a fost doica regelui Ioan Zápolya.
5. Giovanandrea Gromo a fost căpitan comandant al gărzii Principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund. Pe Nieżowski îl descrie în lucrarea sa “Compendium di tutto il regno posseduto dal re Giovanni Transilvano et di tutte le cose notabili d’esso regno“
Se pare că Nieżowski, în anul 1565, a trecut la catolicism. (Însemnările lui Lestár Gyulafi – Gyulafi Lestár feljegyzései. Közli Szabó Károly,1881 pag.12)
6. Veress Endre: Báthory István erdélyi fejedelem és lengyel király levelezése, 1556-1580 , I-II., Kolozsvár, 1944
7. La data de 25 septembrie 1565 Nieżowski stăpânea ( în comitatul Zărand) pe lângă Baia de Criş, moşiile: Richika, Czebe, Karachy, Valisora, Chyungany, Pravallya, Kazanest, Vacza, Brotuna, Bruzturest, Kyrstest, Haborsia, Tornavicza, Dobrocz, Liaucz, Kyulyest, Vallyamar, Reskulicza, Baldouin, Illyest, Vallyabrad, Potigan, Chyung, Buzest, Grohot, Ribichora, Nagyribichya, Alsolonkoi, Scrofa, Vallyalunga, Ruda, Vaca, Tomnatik, Dupapiatra, Blasen, Ztanisa, Buches, Mihaylen, Kurek, Bukurest, Nagoya, Kisbanya, Hartzigany, Trestia, Orminde, Krachinest, Kiskajan, Pestel, Kapolna, Kiskapolna, Zarffalva, Brosd, Czicziest, Zeldes, Kisbuchava, Buchava, Solymos, Panusest, Lungsora, Zerest, Kukujest, Vladest, Kyszeoldes, Mosachiest, Gorahoncz, Plopy, Lunka, Fizteteo, Roztoka, Almas, Kisalmas, Dupavaczoy, Plesy, Bottyen, Fanacz, Bonczest, Pokolfalu, Zekas, Felseozekas, Ferechye, Madarzech, Dalchiest, Kasest, Marest, Balty, Kishuncz, Intrahunczor, Illiest, Bodist, Pottyesk, Harnicziest, Kuhoricz, Jarazlovest, Dupaples, Kakaro és Ballyest (Protocoalele capitlului de la Alba Iulia).
8. Dr.Andrei Veress: Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldavei şi Ţării-Româneşti, 1931, vol.I.pag.289
9. boncioc: ornament (are origine turcească: bundsuk) în formă de măr, cap de steag.
10. Textul original:
„1. Két rúd aran láncz M 12 p 9.
………………………………………
9. Egy aran pogácsa M 4 p 12…Egy zománczos aran láncz M 2 p 6…..Egy aran boncsok, gyöngyös M 1 p 33…..Egy köves gyöngyös aran kereszt……Egy arán kötőfék, köves mind selymestül M 1 p 26,5….Egy aran násfa, kiben gyöngyösházbul csinált ember vagyon, az emberek feje fölött egy saphil vagyon, alatta egy négyszegű smaragd vagyon, azon alul egy öreg rubin vagyon, két felől két kis rubin balas, körösleg öreg gyöngyszem tizenhárom, ki nyom M 1 p 12,5. ……Egy köves aranos nyakra valo M 4 p 17…….Egy köves aranos nyakra való M 4 p 17…..Egy viselt csaprag, egy aran násfa köves gyöngyös p 21. ……Egy kis aran láncz p 23, egy aran hivel kés p 42, egy kis függő, kiben vagyon egy öreg rubin és egy gyémánt p 7…….Két kis függő, egy sövegbe való násfa p 10, öt virágos kupa fedél, aranas M 5 p 46. ……Egy ezüst vilácska, tengeri disznó-serte a nyele. ……Egy nyakbavető két darabba, gyöngyös köves M 2 p 20. …..Egy fekete bársonyos scatulában tizenhét aran gyűrű négyé saphil, négyé rubin és balas, egyikbe egy rubint és egy zörkes, egyikbe Nisoczki pecsétes gyűrű, egyikbe halálfű, egyikbe rubint és egy smaragd. „
11. Havaselve = Câmpia Înzăpezită (Câmpia Munteană)
12. Kristóf Báthory, un om extrem de bolnăvicios, iar acum copleşit de teamă şi cuprins de panică, convoacă Dieta transilvană (1 mai 1581) pentru a obţine alegerea fiul său minor Sigismund ca principe al Transilvaniei. István Báthory, regele Poloniei atenţionează stările că greşesc enorm dacă vor ceda voinţei fratelui său (avertisment, care se va dovedi providenţial) : „ Vai, strigă Dumnezeul către ţara care are un domnitor-copil – Jajt kiált az Isten az oszágnak amelynek gyermekfejedelme vagyon” Sigismund a fost ales principe, dar acest drept l-a exercitat doar din 1588, când la vârsta de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaş.
13. În anul 1583 Markházi –Ibrahim bey, dragoman la curtea sultanului, va fi numit comandant de sangeac (Babócs şi Simontornya) şi comandant al oraşului Zvornik (Croaţia), iar în anul 1587 devine comandantul cetăţii Lipova, unde moare în anul 1593.
14. Ioan Norocea apare cu numele de Pytesdi (Piteşti), de Zaz Sebes (Sebeş) sau de Csáklya (Cetea). Ginerele lui Mircea Ciobanul, imediat după accederea la tron al lui Alexandru al II-lea Mircea, s-a refugiat în Transilvania. Prima menţiune privind prezenţa logofătului Norocea în Transilvania apare în anul 1576. „Pytesdi Logoffeth János şi soţia sa Sztana Basaraba” În anul 1576 Norocea cumpără satul Cetea de la Caspar Barcsai cu o mie de galbeni.(În anul 1627, principele Gábor Bethlen va cere reconstituirea modului în care a ajuns satul în stăpânirea logofătului.)
În documentele vremii Norocea apare cu trei copii. Două fete (Samphira şi Marinka Logofet) şi un fiu. Péter Logofet primeşte de la Sigimund Báthory, în anul 1597, satul Târlişua (comitatul Solnoc-Dăbâca), în anul următor satul intră în posesia surorii sale Samphira.
Samphira se căsătoreşte cu Péter Rácz de Galgó, trimisul special al lui Sigismund Bathory la Constantinopol, iar din anul 1599 va fi soţia lui János Bálintitt de Tövis (Teiuş). Samphira are moşii la Oláhbogata (Bogata Română), Gâlgău, Măgura, Pojana, Valea Porcului, un conac la Poklos, părţi de moşii la Galaţi, Cetea şi Deju. În anul 1602, jumătatea din moşia de la Bogata o lasă moştenire fiului ei Ádám Rácz (va deveni căpitan de haiduci în răscoala lui István Bocskay), cu menţiunea că în cazul în care acesta ar muri fără urmaşi, satul să treacă în posesia soţului ei, János Bálintitt de Tövis. Cu Rácz mai are şi o fiică, Eva (puella). Samphira ctitoreşte două biserici, la Cetea şi Teiuş. A fost înmormântată în biserica din Teiuş, unde a fost aşezată şi statuia ei.
În anul 1840 Gál János descrie mormântul şi statuia „frumoasei Samphira”, povestind şi o legendă veche din Cetea, care spune că după omorârea lui Mihai Viteazul, din ordinul generalului Basta nişte mercenari o răpeasc pe Samphira, dar Bálintitt o salveazează şi o ascunde în castelul de la Teiuş.
Concluzii: Saphira dic Saphir nomine digna fuit – Spune: Saphira a fost demnă de numele de safir
…………… bineînţeles că şi p-asta tot Saphira şi-a scris-o !
Mulțuim pentru acest comentariu excepțional.
domnule Nicu Pîrîu,
am trimis un răspuns, sus pe pagină, pentru că aici e greu de urmărit. Acum vă spun doar atît, că am fost implicat la majoritatea articolelor cu multe comentarii, dacă nu la toate, și cu alte pseudonime.
Conform wikipedia: Caş (Romanian pronunciation: [kaʃ]) is a type of semi-soft white fresh cheese produced in Romania.
https://en.wikipedia.org/wiki/Ca%C8%99
Conform Dex: Caş =produs alimentar preparat din lapte inchegat si stors de zer din lat.caseus
Din câte am răsfoit şi eu, caseus inseamna brânză, nici o legatura cu caşul, brânza fiind un produs superior caşului, telemea, burduf, etc, pe care, de ex., editia din 1996 a Dex-ului il dă, in sfârşit, cu et.nec., acelaşi dex, dand şi un plural pentru acest produs, respectiv caşi (!), e corect domnule profesor? Mă intreb de ce limba italiană (lăsând deoparte dialectele) n-a preluat caseus pentru caş de-i zice cagliata, dar măcar in filipineză sună mai româneste “keso”, de ce nu l-o fi luat dex-ul de acolo?! Dar, răzbunare, uite ca pentru jintiţă si urdă latinitatea n-a gasit corespondent să ni le dea si nouă, nici slavii, nici ungurii, nici turcii, nici bulgarii, nici ucranienii, grecii, nemtii si francezii ori alte neamuri mai “destepte”! Urmăream un post culinar nu de mult şi, intamplător , un bucătar ajuns nu stiu pe unde prin India, intr-o piaţă a dat peste acest caş. Ii intreabă pe precupetii indieni cum se numeste produsul in limba lor (nu stiu in ce regiune se afla si ce dialect indian se vorbea acolo), iar aceştia i-au răspuns simplu, caş, intelegeti?! De ce n-a luat dex-ul caşul din India?! Si ca să vă dumiriţi si mai bine cum stăm cu rasfoitorii de dictionare, o mostră de “mizerie”: ticolăşi vine din ticălos şi înseamnă a decădea moral si material; ticălos în schimb poate însemna şi persoană care se găşeste intr-o stare jalnică (se spune “m-am ticăloşit” cu sensul de am devenit slăbit, bolnăvicios) şi care vine, cică, din ticală (care nu există, in dex!), ticală care vine din “mizerie” cu et.nec., dar care mizerie vine din lat.miseria, fr. misere. Ne-am inteles?!
Sextil Puscariu ne spune in “Brasovul de altădată” că TÂMPEI, nemtii ii zic “Zinne” si continua: “Cum se face insa ca românii, care au de obicei pentru muntii lor numiri mai plastice, ca Omul, Babele, Strunga si alte nume ce se intalnesc in Bucecii apropriati, sa fi dat in cazul acesta numele atat de nepotrivit ce aminteste de cuvintele “tâmp” si “tâmpit”? De cand N. Draganu a dat explicarea cea adevarata, stim ca sensul original al Tâmpei e cel de “stâncă abruptă” (cum e cea din varful muntelui), deci tot un fel de “rupes” Cuvantul e stravechi in limba noastra, de origine PREROMANA.” Ne spune Sextil Puscariu. Da? Bun. Dar cum se face ca in dex stânca e cu et.nec. , iar rupestru vine din fr. rupestre care aduce mai mult cu acest rupes!
Si daca e sa mergem pe urmele tampitilor…apai ne (ne)lamureste dex-ul: Tâmp=prost, tâmpit…din sl.tonpu, cf. magh.tompa. Adica:
Magh. Tompa = rom. bont….. rom.Bont = magh.tompahegyu; eletlen….. magh.Eletlen = rom.bont, tocit…. rom.Tocit = magh.kopott, eletlen… magh.Kopott = rom.purtat, ponosit…rom.Ponosit= magh.elnyutt…iar rom.Tâmpit = magh.buta,marha…magh.Buta= rom.prost, stupid….magh.Marha=rom. vita, dobitoc (peior.)… rom.Prost=magh. buta, rossz…rom.Prostie=magh.butasag…rom.Stupid=magh.buta magh.Rossz=rom.rau….. rom.Rau=magh.rossz
de ramaii ca prostu’ si te uiti ca tâmpitul la frumoasa “priveliste” lingvistica ce ti se zugraveste in fata ochilor, exact ca cea ce-o cuprinzi cu privirea urcand Tâmpa si privind prostit, ca tâmpul, la minunatia din vale, pentru care au venit ungurii sa-i de-a un nume (unguri care totdeauna, culmea, si asa au fost mai putin la Brasov decat românii si apoi sasii), din tompa. Da’ ei nu l-au citi pe Puscariu si nici Sextil Puscariu n-a rasfoit dex-ul sa se si sa ne dumireasca.
Malai…et.nec
Malaies…et.nec
Mamaliga…et.nec
Mamaruta…et.nec
D’aia nu exploda mamaliga, ca n-au stiut de unde s’o aduca!
Macar mamaliga-i romaneasca:
http://epochtimes-romania.com/news/de-cand-mancam-mamaliga–180453
Dupa ce , in urma cu cateva zile , domnul Coja a ” recunoscut ca a pierdut pariul” cu marele lingvist si istoric Mihai , astazi ma vad si eu pus in situatia de a face acelasi lucru: pentru ca am o informatie de ultima ora, care pune punct definitiv disputei iscate in jurul epitafului de pe mormantul domnitei Zamfira, de la manastirea Prislop. De curand, la Biblioteca Arhiepicopiei Romano-Catolice din Alba Iulia, a fost descoperita o uimitoare scrisoare, in limba latina, a Zamfirei adresata fiului ei Ioan, datand din anul 1579, in care aceasta isi exprima dorinta de a avea inscriptionat pe piatra ei funerara adusa din Italia, un epitaf scris in limba romaneasca ! Va prezint acest text exact in forma originara , dar transcris in litere latine:
SUPT PEATRA ASTA ZACE ZAMFIRA DOAMNA TERII
BARBATII EI CATI FOSTAU DACIA IA LUAT
SI DEN ADANC DE CODRI SI PAN LA TERMUL MARII
IA PLANS PE TOTI CU JELE ATUNCI CAND IA NGROPAT
In afara de acest epitaf versificat,mai exista, tot in limba romana , si tot in versuri , o foarte interesanta recomandare pe care Zamfira o face cu privire la persoana cea mai indicata pentru a realiza transpunerea lui pe piatra funerara. Textul suna in felul urmator:
DAR TU SAMI SCRII PISANIA ACEASTA VOIESC EU
ORI KEAMA CIOPLITORIUL DAC O SATI CADA GREU
Fara doar si poate, acest document rastoarna tot ce stiam despre nivelul constiintei de neam la elitele romanesti din secolul al XVI-lea! Specialistii nu s-au pronuntat inca asupra autenticitatii acestei scisori, dar lucrul acesta nu poate sa mai mire astazi pe nimeni! Oricum, dovezile zdrobitoare continute de acest document nu vor mai putea fi, in mod sigur, negate de asa zisul mediu academic!
Faci aprecieri despre cultura lingvistica si istorica a altor persoane dupa ce mai jos i-ai raspuns d-lui Stan Patitu ca tu nu iti permiti sa ai pareri personale nici in domeniul istoriei limbii romanesti si nici in cel al istoriei poporului romanesc.
Deci recunosti ca iti insusesti parerile din cartile citite.
Da’ de gandit nu? Deloc, deloc?
Draga Mihai, mai gandesc si eu cate o traznaie lingvistico-istorica, dar nu indraznesc s-o fac publica. Imi dau seama ca n-am competenta necesara ca sa emit teorii personale in niste domenii unde nu am decat cunostinte elementare. Voi nu?
m-a uns la suflet comentariul acesta! Ai zis bine mai înainte că nici el nu știe ce spune. Se contrazice singur, dar nu se oprește cu jignirile fără să-și ceară scuze.
cu cărțile e mai rău. Susține numai autori și cărți, care i se par lui valabile pentru a-și susține părerile lui. I-am spus și eu că nu e suficient să citești mult, mai e și ce înțelegi, iar apoi vine logica în consluziile la care se ajunge. Mai mult în zilele noastre textele sînt supuse confruntării cu dovezi materiale. N-a re importanță ce-a spus unii sau alții despre istorie, spusele lor trebuie confruntate cu dovezi materiale. Multe sînt încă în pămînt, dar el știe totul. Mai ales România e un teren încă virgin dpdv arheologic. Au afirmat-o multe universități din lume. Foarte mulți istorici, lingviști, arheologi, etc., se apleacă tot mai mult asupra fenomenului România și cultura tracă, pentru că au descoperit că nu a fost studiată suficient. Inclusiv Italia se află în poziția asta, Spania, Franța, Germania, Anglia, ca să dau doar cîteva exemple.
i-am spus că am dovezi pentru tot ce afirm. Nu fac afirmații gratuite și nici nu emit păreri, fără dovezi materiale, chiar dacă am o opinie a mea personală, atîta timp cît nu există dovada materială.
cînd am spus că mi-ai produs cea mai mare bucurie cu inscripțiile prezentate, realmente a fost o mare bucurie. Studiez inscripții de mulți ani de zile. Mă ocup de descifrarea unor limbi dispărute, dar nu discut fără imagini cu inscripții, numai pe textele unora, care au făcut traduceri, dar nu prezintă imaginea inscripțiilor. Ce spun ei fără imagini n-au importanță. Fiecare are dreptul să spună ce vrea, dar trebuie să și demonstreze cu dovezile pe masă. Pentru asta am apreciat foarte mult intervenția ta.
continuă pe calea asta mai departe, deoarece ești pe drumul cel bun, și nu-ți irosi prea multă energie cu cine nu trebuie!
Mihaita vine acasa de la scoala dupa ce aluat nota 4 la geografie.Tatal lui il intreaba iritat: „Ce te-a intrebat profesoara de ai luat nota asta?” Mihaita raspunde suparat: „M-a intrebat daca Soarele se misca in jurul Pamantului sau daca Pamantul se misca in jurul Soarelui”. „Si tu ce i-ai raspuns?” se incrunta tatal enervat.” Pai, eu am zis ca Soarele se misca!” raspunse Mihaita cu fermitate. ” De unde ti-a venit ideea asta idioata mai baiete? Tu n-ai vazut ilustratiile din atlasul geografic pe care ti l-am cumparat?”” Baiatul raspunde plin de demnitate:”Eu nu ma iau dupa Sfanta Dogma a Heliocentricitatii, ca voi toti. Eu observ si gandesc singur ! Tu , nimic, nimic?”
pentru intervenția asta mă simt obligat să-ți dau o bilă albă. Însă pentru lipsa de respect ți-aș da 10 bile negre, dar mașina nu mă lasă.
https://www.youtube.com/watch?v=qrsX2npCH5I
și p-ăsta tot romanii ni l-au adus. Dacii erau barbari.
https://www.youtube.com/watch?v=gjxaw-dvI38
https://www.youtube.com/watch?v=sldEtJeieBc
probabil și cei care au întocmit hărțile astea au fost tot dacopați!
am adresa Compendiului de geografie antică și modernă scris de Aaron Arrowsmith la sfîrșitul secolului XVIII, de unde se poate descărca în format pdf, dar nu ți-o dau pentru că nu meriți.
am și o biblie, King James Bible, cu hărți unde apar Tracia și Mezo Tracia. Carte rară. Nu-i pentru oricine.
Domnule Stan, imi cer iertare pentru erorile strecurate in interventia mea de ieri! Textele suna de fapt asa:
„Supt peatra asta zace Zamfira , doamna terii.
Barbatii ei cati fost-au, d-acia i-a luat!
Si den adanc de codri si pan’ la termul marii,
I-a plans pe toti cu jele, atunci cand i-a-ngropat.
PS Dar tu sa-mi scrii pisania, aceasta voiesc eu !
Ori cheama-ti cioplitoriul, dac-o sa-ti cada greu.
Imi cer inca odata mii de scuze!
scuzele sînt binevenite oricînd. Omul e supus greșelii, așa cum și iertarea e omenească. Mulțumesc pentru erată!
lumea spune ce știe, sau spune ce vrea, vorba dlui Coja. Nu sîntem aici să aruncăm cu insulte, dacă altcineva spune altceva decît știm sau vrem noi.
nu am avut ocazia să analizez aceste texte. În plus niciodată nu discut fără imagini sau dovada materială în mînă. Nu mă pot exprima și nici nu fac afirmații fără să studiez inscripția în prealabil sau textul scris. De multe ori transcrierile de texte au condus la greșeli de transliterare a conținutului.
Dacia sau de aici, legat d-aci sau d-acia, adică a/al locului. Normal I-ul e lung. Ar trebui marcat, dacă așa stau lucrurile.
întotdeauna am apreciat scrierea chirilică în limba română, pentru că marca mai bine sunetele, mai ales cu digrafe pentru două sunete. În cazul diftongărilor generate de formele morfologice. În plus e și marcarea sunetelor diferite conținute de limba română, față de limba latină, care nu le conține, Î;Ă;Ș;Ț, de exemplu. Latina nu are sunetul Z. În texte în latină Z apare numai la nume proprii de la alte popoare, menționate în texte în latină. Zenobia sau Zosimus de exemplu. Din cauza asta alfabetul chirilic conține mai multe grafeme decît cel latin. Din păcate e mult mai grea scrierea în alfabet chirilic, decît cea cu alfabet latin simplificată cu un număr mai mic de grafeme. Ori marcarea diferită între plozive și aspirate. Prin poziția sunetului Î înainte sau după M sau N. Se marcau cu grafeme diferite.
chiar și scrierea aromână are unele avantaje. CHE și CHI de exemplu, cu KE și KI, așa cum procedau tracii. Ori grafeme distincte pentru CE, CI sau GE, GI, cînd nu foloseau grafemul Kappa pentru sunetul C sau Gamma pentru sunetul G, urmat de E sau I. Sau după adoptarea alfabetului latin DJE sau DJI de exemplu. DJ a înlocuit grafemul special pentru sunetul GÎ (dj).
în afară că nu fac afirmații pînă cînd lucrurile nu se clarifică, mai am un principiu al dialogului deschis fără atacuri la persoană sau insulte. Consider că e mult mai constructiv, chiar dacă persoana cu care port dialogul face afirmații incorecte dpmdv. Numai așa ne putem îmbogății bagajul de cunoștințe prin schimbul de idei și argumente.
Mare esti , putin pricepi!
mulțumesc de complimente, înțeleptule!
ești un mare idiot! Nu m-am putut abține. Scuze dle Coja. Accept orice dar insulte de la un decrepit al dvs, nu pot accepta. Dvs faceți ce vreți e saitul dvs!
s-auzim de bine!
Nu trebuie sa te enervezi! VITA in latina inseamna VIATSA, nu patruped incornorat , asa cum credeai tu. Deci n-am facut nic o referire la tine. Chestia cu „decrepitu” ti se potriveste tot tie , pentru ca ai uitat sa-mi mai raspunzi in legatura cu lista cuvintelor care au initiala /F/. Sau pentru ca nu stii, acuma faci pe enervatul?
Iabraşă muiere, Saphira asta !
Dar nu a îngropat decît doi soţi, de al treilea s-a despărţit, iar logofătul Norocea pe care l-a tot peţit i-a cam dat cu flit, şi-a cam dat seama ce poamă are în faţă, că noapte de noapte îi bătea la uşă, omul o primea în casă, şi eu în locul lui m-aş fi simţiţ cam agasat, normal că după ce l-a cerut de bărbat s-a exasperat omul, nu i-a trebuit nici avere, nici moşii .
Acum nu cred că epitaful este dorinţă Saphirei, cred că mai curând e scris de un ungur şovin, cum să-i ia pe bărbaţii câţi fosta u în Dacia, sigur e un moghior complexat că a fost respins, sau mai curând aici cred că e mâna celui de-al treiliea soţ, şi ultimul, de care s-a despărţit cu scandal mare că era cam bădăran, ală chiar era ungur(al doilea nu era), am văzut şi eu la judecată cum că tot aşa cum fără avere a venit la fel a plecat, i-a luat tot, ulterior a fugit la Istambul şi am auzit că s-a turcit.
Acum să ştie şi Mihai că cioplitorul a greşit anul pe piatra de mormânt, nu este 1580, dar nu am mai avut ce face, doar nu era să dea feciorul banii pe alta.
Mă bucur că mai există încă cineva care să trăiască cu sutele de ani, acum suntem trei.
(La manastirea Prislop exista o piatra funerara a domnitei Samfira pe care scrie asa:
„Daca neamul i-ai cerceta, domn i-a fost acesteia si bunicul si tatal/ DACIA ii plange pe amandoi indurerata…”A, sa nu uit, asta se intampla in secolul al XVI-lea.)
Din câte mai ţin minte textul epitafului suna aşa:
SAPHIRA MOISINI DVCI INCLITA FILIA TANDEM
HAC POSVIT MORIENS FLEBILE CORPVS HVMO
KESERIO INPRIMIS VXOR DVLCISSIMA CLAVSIT
LVMINA. FIT CONSORS DEINDE NISOWSKI TVA
SI GENVS EXCVTIAS NIHIL HAC MAGE NOBILE VIDET
SVB TRANSALPINO TERRA VALACHA POLO
HVIC AVIS ET GENITOR PRINCEPS SIC AETERA SPECTES
HVIVS MAESTA VIRVM DACIA VTRVMQVE GEMIT
TV, QVICVQ VIDES SAPHYRA HEC MONVMENT VENVSTE
SAPHIRA DIC SAPHIR NOMINE DIGNA FVIT.
şi pre vremea ceia înţelegeam aşa:
Saphira, a principelui Moise vestită fată/ În acest pământ şi-a aşezat jalnicul trup/ Mai întâi lui Keseriu, prea scumpă soţie, i-a închis ochii/ Apoi devine soţia ta, Nisowski/ Pământul valah nu vede sub cerul său nimic mai ales ca ea, dacă neamul i-ai cerceta/ Având în vedere şi altceva, domn i-a fost acesteia şi bunicul şi tatăl/ Dacia îi plânge pe amândoi/ Tu, oricare eşti acela care priveşti aceaste amintiri ale iubitei Saphira/ Spune: Saphira a fost demnă de numele de safir
Iar lui Stan Păţitul care îi migrează pe moghiori pe o rută prin Bulgaria ?(pe unde or fi trecut cu bacul, pe la Chiciu ? ) ar trebui să-i spun ca să nu rămână în eroare, epitaful este scris de fiul Saphirei, Ion Keserew care numai ortodox nu era, dacă l-ar citi cu atenţie şi-ar fi dat seama, oricum Saphira a murit brusc şi când a fost nici prin cap nu-i trecea să-şi scrie epitaful .
Da, poate mă pune domn profesor pe prima pagină, că tot am elucidat misterele Daciei ungureşti(a se vedea de către Mihai Gabriel Bethlen şi alţi principi de după el).
V-am lăsat în ceaţă cu cel de al treilea , este vorba de bunicul lui Teşu Solomovici, nu vă spun cum l-am cunoscut, trudea în construcţii la parapeţii de la Jidova (Surena poate să confirme că el le are cu limesurile), dar n-am ştiut de atunci, deşi parcă avea porecla de Rătăcitorul, ulterior prin patruzeci şi ceva în plin ne-am întâlnit la o mânăstire, şi am asistat la ceremonie, îşi adusese din Polonia piatra funerară a maică-sii, Raşela care murise prin vremea lui Mircea cel Bătrân, nu mai ştiu anul că după atâtea veacuri mai uită omul.
Acuma exact ca şi cealaltă piatră nici piatra lui Raşela n-are ce să ne zică.
Ce să vă mai zic, domn profesor nu trebuia să spună că putem să scriem şi lucruri mai puţin verificabile pe sait , că iată ce mi s-a întâmplat : m-am luat şi eu după alţii !
Doar două săptămâni nu m-am uitat pe articolul ăsta şi uite că de la 97 a ajuns la 181 de comentarii, spor la lucru mai băieţi, că până la recordul domnului profesor de 352 de comentarii la un articol mai aveţi jumătate. Dar dacă l-aţi fi ascultat şi aţi fi citit de pe sait articole relaţionate n-aţi mai fi avut de comentat atâta. Şi poate că jderul domestic l-ar fi omis p-acel Cantacuzin din postare, că de, nu serveşte cauzei!
Şi fiindcă tot aţi citit până aici vă spun un banc, din conteporaneitate, nu de pe vremuri:
Scuze , l-am uitat.
Vă urez să comentăm sănătoşi şi în veacul viitor!
Şi, Domn profesor, vă stau la dispoziţie cu o damigeana goală de trei litri, e cea mai mică pe care o am în beci.
Nu primim damigene de 3 litri! Numai de la o deca în sus stăm de vorbă!
Cum facem joncțiunea însă? Locuți în Capitala Daciei?
Na că mi-am găsit beleaua, dacă am intrat în horă, acum să joc.
Eu v-am oferit-o goală, dumneavoastră o vreţi plină. Da nu v-o ofeream pentru dumneavoastră, în veci nu mi-aş permite să vă fac un asemenea afront, cum să vă ofer o damigeană goală, era ca s-o daţi mai departe. Mă gândeam să vă dau o damigeană goală, de cea mai mică capacitate, ca s-o daţi mai departe după ce-i puneţi vin, că aţi pierdut pariul cu piatra, vă rog să mă credeţi, eu chiar o damigeană goală de 3 litri am în beci, şi am gândit că nu se merită să daţi mai mult pe pariul pierdut, piatra există dar bineînţeles că nu are nici o legătură cu „constiinta dacitatii la români.” (aşa cum bine subliniază Victor Grigor, impresia mea este că dânsul ştie mai multe decât spune, dacă nu-i aşa, intuiţia de care dă dovadă provine din experienţa vârstei şi din erudiţie).
De fapt în beci am numai damigene goale, de vrednic ce-am fost. S-or umple o parte la toamnă şi promit să vă fac parte primăvara viitoare, după fierberea de primăvară, fac al doilea pritoc începând cu acel deca subînţeles.
De fapt, acum am decodat mesajul, dumneavoastră prin damigeană înţelegeţi conţinutul lichid al acesteia, eu am făcut referire la o damigeană din beci, de loc întâmplător pentru mine, goala, (adică eu prin damigeană înţelegeam învelişul de sticlă ), dar menţionând cuvântul beci prin care se numeşte locul unde se ţine la păstrare vinul, v-aţi amuzat crezând că vreau să vă dau nici mai mult nici mai puţin decât 3 litri de vin, nu mi-aş permite aşa ceva, sper că am totuşi simţul ridicolului , încă; Dumneavoastră meritaţi o sută, o mie, un abonament anual pe veşnicie.. , dar Mihai pentru contribuţia sa, socot că nu merită mai mult de 3 litri, mai ales că se încăpăţînează să nu vrea să priceapă.
Dar până la primăvara viitoare propun să vă aduc un deca de vin dacic, la box, nu la damigeană ca să nu mă spetesc prea tare, am şi eu o vârstă!
Nu, nu locuiesc în capitala Daciei, dar mi-ar place(a), din câte ştiu eu este nelocuită săraca de ea. Oricare ar fi ea şi oricum s-ar chema.
Propun să vă aduc cutia la „Şeitanii Cafe”, dar după ora 17 că atunci ies de la lucru de la multinaţională. Din tirajul din martie v-a mai rămas ceva? Sau trec mai întai pe la depozitul din apropiere sa-mi procur ȘEITANII și MARELE MANIPULATOR ? adică pe la :
Stand Agenţie Difuzare Carte
Str. Petru Rareş nr. 15, sector 1, Bucureşti (peste drum de benzinăria Cuza Vodă)
Tel./Fax: 021-310.78.90, 021-260.28.56, 021-223.26.60
Orar: Luni – Vineri: 8:00 – 18:00 Sâmbătă: 8:00 – 14:00
Site : http://www.7carti.ro/
Pe sait nu apar Şeitanii şi Marele Manipulator, dar când am trecut eu pe la dânşii ca să iau Indreptarea Indreptarului ortografic, ortoepic si de punctuatie care apare pe sait, dar nu este în depozit, am văzut că aveau Şeitanii. Interesant cuvânt, şeitan mai are şi un sens tehnic, era un arzător folosit pentru creşterea temperaturii la cuptoare, înainte de 1990, când nu prea erau gaze, şi maiştrii de la fabrică de la tata, băgau şeitanele sau şeitanurile(nu şeitanii), ca să topească compoziţia. Nu am controlat în DEX, dar sunt convins că nu este menţionat acolo acest sens.
Vă mai fac o promisiune, îmi voi strânge notele, documentele şi ce alte materiale mai am şi o să v-o documentez pe Saphira, ca să nu se creadă că numai am glumit, tot ce v-am povestit despre dânsa are o bază solidă. Asta ca să mai ridicăm nivelul ştiinţific..
Jur azi 27 aprilie 2017.
Acum că m-am explicat, ce ziceţi, primiţi şi damicele ?
A locuit, nu mai locuieşte, la un moment dat a trebuit să se mute!
N-a fost decat o gluma de-a mea. Scopul ei a fost sa arate cat de slabuti intelectual sun dacomanii.
Eu m-am prins , şi mi-a servit de minune ca sursă de inspiraţie.
Glumă-glumă, dar aveţi perfectă dreptate în postările către Mihai.
Acum trebuie să vă spun că eu n-am glumit cu Saphira.
Şi o s-o demonstrez.
Cred totuşi că aţi greşit ztaducerea la:
DAR TU SAMI SCRII PISANIA ACEASTA VOIESC EU
ORI KEAMA CIOPLITORIUL DAC O SATI CADA GREU
Versul al doilea în viziunea mea este:
ORI KEAMA CIOPLITORIEA DACA FI SATI FIE GREU
Precum în Coşbuc:
Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac de ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.
Va anunt ca intre timp , logofatul Norocea de la Gorj ne-a trimis o varianta de epitaf pe care dumnealui a compus-o , folosind insa limba lui mai rurala si mai arhaica: AICEA RAPAUSEAZA DOAMNA ZAMFIRA , CARE CU HICLESUGU, VRAJITORIE SI CU FACERE TREACERE S-A NEVOIT A MA AMAGI , ORI CU CUVENTE DULCI CA MIERE SI STREDE, CU PIETRE CURATE MULTE , ORI CU SFINTELE RAMASITE ALE TUTUROR SFINTILOR DE LA TARIGRAD, A MA LOA DE BARBAT FARA LEAGE , DARA CU NEFAPT , CACI NU SE LIPI MIE. DUMNEZEU SFANTU SA-I LIERTE PACATUL SI FARA LEGEA EI SCURA-SE IN CUMPLIT CA SA SE NUMERE IN GINTU DEREPTILOR. DOMNUL SA-I FACA LESACIUNE, AMIN! Frumoasa mai era pe atunci limba dacilor , nu-i asa?
domnule Nicu Pîrîu,
am așteptat să văd reacțiile, iar acum pot răspunde. Pe unde au migrat ungurii în opinia dvs? Sau au migrat cumva în secolul XVI, prin Muntenia, ca să săriți de la Ana la Caiafa. De fapt ați ajuns foarte repede și la Teșu Solomovici și chiar surena. Vă recomand să studiați serios istoria ungurilor, dacă vorbiți de ei! Conflictele ungurilor cu imperiul roman de răsărit, greșit bizantin, cît și comerțul de mai tîrziu. Restul sînt vorbe goale. Se vede că n-o cunoașteți.
În rest nu mă interesează cancanurile cu damigene de vin, și nici cacialmalele de doi lei, încercate de unii, dar cînd cineva se leagă de ce spun eu, aștept niscaiva dovezi în contrapartidă, nu miștouri aruncate aiurea. Nici n-am comentat nimic la adresa inscripțiilor. Nu fac afirmații fără să studiez problema. Nici nu înțeleg ce amestec am în povestea cu inscripția, în opinia dvs, despre care eu n-am făcut nici-o remarcă pînă-n prezent.
După cum vedeți nici acum nu am făcut nici-o referire la inscripția cu pricina. Aștept detalii în legătură cu migrația ungurilor!
În altă ordine de idei, nu cred că e nevoie de acordul dvs în ce privește cît, sau ce au dreptul comentatorii să scrie aici. Eventual dl Coja poate decide treaba asta. Din cîte cunosc dl Coja a afirmat din nou că fiecare spune ce vrea.
În rest toate cele bune!
Domunule Stan, o să vă rog să mă mai păsuiţi cu răspunsurile pe care consider că vi le datorez. Nu de alta , dar secretarul meu şi-a luat concediu, totuşi o să încerc să vă răspund puţin câte puţin.
În principiu aveţi dreptate, nu aveţi nici o treabă cu inscripţiile, măcar aici suntem de acord.
Aveţi perfectă dreptate şi în legătură cu faptul că nu e nevoie de acordul meu în ce privește cît, sau ce au dreptul comentatorii să scrie aici. Eventual dl Coja poate decide treaba asta. Din cîte cunosc dl Coja a afirmat din nou că fiecare spune ce vrea. În rest toate cele bune!
https://uploads.disquscdn.com/images/13f1636e4581f151792d3c5ddf602250ebbe82193d99f7082cf2a03b666bce41.jpg
Poate am înteles eu greşit din textul dvs. şi v-am pus în gură ceva ce n-aţi dorit să fie înţeles aşa cum am citit în textul dvs. din poza ataşată.
Lămuriţi-mă vă rog dacă e aşa, ca să nu vă mai predau referatul cu istoria moghiorilor fără să fie necesar. Dacă şi dvs ştiţi acelaşi lucru, nu văd de ce v-aş mai pune să-l citiţi.
Toate cele bune!
V-am pus în chenar afirmaţia.
mulțumesc de răspuns! Aștept intervenția cu istoria hunilor, pe care o cunoașteți dvs! Dialogul rămîne deschis. Istoria lor nu e foarte clară. Multe probleme s-au lămurit în ultimul timp, nu mai mult de 20 de ani. Sînt curios ce cunoașteți dvs. Asta e din cauza remarcii dvs la afirmația mea.
despre inscripția cu pricina, am comentat pe marginea materialului trimis de dvs și afirmațiile pe care le-ați făcut.
despre epitaf pot să vă spun că, nimeni nu scrie așa ceva în afară de răposat, dacă a lăsat scris, sau familia. Nimeni nu are voie și nici dreptul să scrie pe mormîntul nimănui, așa cum dl Coja sugera că ar fi scris călugării, adică intelectuali, conștiința originii dace a românilor fiind doar în conștiința intelectualității. Mai mult, dacă a dictat-o fiul ei, o CORCITURĂ, cu atît mai interesant, dacă și el se considera urmaș dac. Orice corcitură, istoria e plină de ei, nu poate lua partea ambelor etnii care l-au procreat, mai ales dacă cele două etnii sînt în conflict. O fi ales linia maternă și a aranjat ca mama lui să fie înmormîntată după tradiția ortodoxă acasă, bravo lui!
nu sînteți obligat să scrieți nici-un referat. Așteptam doar argumente ca să văd ce cunoașteți despre istoria hunilor. În linii mari. Nu e loc aici de detalii și mă gîndesc că nici n-aveți timp suficient.
toate cele bune!
Hunii nu erau în program ! Ce legătură să aibă hunii cu moghiorii. Una singură pătrunderea în onomastica maghiară a numelor attila si ildiko.
I-au păcalit nişte cronicari, chiar şi pe atunci se plagia şi se minşea ca la gazetă. E o distanţă de patru secole între ei. S-au mândrit cât s-au mândrit cu „strămoşii huni”, pe urmă când au văzut că nu ţine, au încercat să-i paseze pe huni secuilor care aveau şi ei trebuinţă de o rădăcină, dar nici la secui nu ţine din aceleaşi motive, secuii cel mai probabil sunt rămăşiţele avarilor.
Am citit că aveţi toată colecţia de la revista Noi tracii. Aveţi cumva şi nr. 7, martie 1975 ?
domnule Nicu,
eu mă refeream la huni nu la moghiori, cînd am fost apostrofat că au trecut prin Ardeal, nu prin sudul Dunării. M-am gîndit că băteați apropoul la moghiori, nu la huni. Pe de altă parte tot aia sînt și unii și alții. Unii cu implant mai mare asiatic, alții mai puțin. Neamurile ungro-turco-finice s-au amestecat și cu asiatici mongoloizi, înainte să facă cale-ntoarsă către Europa mînați din spate de mongoli și tătari.
dacă am spus că am colecția, înseamnă că am și numărul cu pricina. Transmiteți-i dvs felicitări d-lui Coja! Totuși cu o floare nu se face primăvară. Citatele publicate sînt doar o mică parte din cititatele care se referă la neamul nostru.
Dacia edenică a lui Mihai Scorobete e mai amplă în citate. Nu discut concluziile autorului, dar e mai amplă decît participarea dlui Coja la Noi Tracii dapdv.
vă recomand: Crates a lui Platon și Getica lui Iordanes, cu referire la scrierea și legile hiperboreilor sau astronomia la geți. Nu de alta, dar se spune că ai noștri nu scriau și erau barbari. Despre medicină la ai noștri s-a tot vorbit că grecii considerau medicina noastră superioară celei cunoscute de ei.
Vă mulţumesc pentru recomandări.
Nu cumva atunci când spuneţi că aveţi toată colecţia vă referiţi că o aveţi în format pdf , adică acele fişiere care se puteau descărca odată de pe saitul Fundaţiei Drăgan? Mă gîndesc şi eu că este o muncă grea să ai toate numerele unei publicaţii, adică peste 200 de numere din atât de mulţi ani.
Am dreptate ? Chiar aţi descărcat toate numerele ?
da le-am dascărcat la vremea respectivă. Acum se pare că au dispărut complet. Mai erau și pe un sait italian. Și de acolo au dispărut. Probabil că nu mai sînt finanțate de familie. Înainte o făcea dl Drăgan. În general am descărcat la greu multe materiale care spre surprinderea mea au dispărut după net, cum ar fi biblia lui Mavrocordat, pdf după original în rezoluție mare. După dispariție a fost încărcată din nou de niște tineri, care și ei fost blocați. Drept de autor. Pretext de doi lei.
dacă le doriți, scrieți-mi pe adresa de e-mail! A fost făcută publică pentru Mihai. Nu mă deranjează! Ba m-ar bucura chiar! Aștept răvașa!
munca de descărcat nu e așa de grea, cît munca cu cititul, iar cea mai grea muncă e munca cu înțelesul, mai ales cînd iei notițe cu creionul în mînă și mai vrei să și verifici informațiile și trimiterile.
Mii de mulţumirii. Şi să ştiţi că sunteţi mare, şi că sunteţi bun la saitul omului. Nu degeaba se zice că cine nu are Păţiţi să-şi cumpere!
Al dvs. profund recunoscător.
Epitaful nu a fost scris de fiul domnitei, ci doar se presupune ca asa a fost.
O fi fost el catolic, dar domnita era ortodoxa, biserica in care a fost ingropata tot ortodoxa, tatal si bunicul ei la fel.
Ia inchipuie-ti cum au venit catolicii intr-o biserica ortodoxa sa puna o piatra funerara pt o domnita ortodoxa pe care sa scrie un epitaf despre niste ortodocsi pe care i-au numit daci.
Atata timp cat nu se stie clar cine a pus acea piatra, nu e logic sa presupunem ca mai degraba a fost scrisa de apropiati, de oameni care traiau in acea manastire, adica tot ortodocsi?
Nu, au fost catolici! Sau calvini maghiarofoni!
Ideea de la care s-a plecat era alta: constiinta dacitatii la români.
Vrei sa spui ca acei catolici care au scris acest lucru stiau ca românii se trag din daci, dar românii nu stiau, nu?
Saphyra Moisini Ducis inclyta filia tandem
Hoc posuit moriens flebile corpus humo
Keserio imprimis uxor dulcissima clausit
Lumina fit consors deinde Nisowski tua.
Si genus excutias nihil hac magne nobile
Sub transalpina tera valacha polo videt
Huic avus et genitor princeps; si caetera spectes
Hujus majesta(e) virum Dacia utrumque genuit.
Tu quicunque vides Saphirae haec monumenta venuste
Saphira dic Saphir nomine digna fuit.
Safira, vestită fiică a voievodului Moise,
în această humă şi-au lăsat, murind, trupul jelit.
Întâi lui Kesariu prea dulce soţie,
după ce i-a închis acestuia pleoapele, ţi-a fost ţie, Nosowski.
De-i cercetezi neamul, un altul mai nobil ca al ei,
sub cerul ţării româneşti de peste munţi nu se cunoaşte.
Strămoş şi părinte din neam princiar a avut, iar de te uiţi la
celelalte ale ei,
Dacia îndurerată i-a născut şi pe cei doi soţi.
Tu, care vezi acest mormânt al frumoasei Safira,
spune că demnă fu Safira de numele safirului.
Consider că am răspuns.
Nicule, tizule, zii ceva.
Că doar nu-ţi mâncă pisica limba, pardon degeţelele.
In fond acceptarea sau respingerea romanizarii nu este doar o problema de cultura istorica sau lingvistica. Ajunge un pic de simt de observatie.Cine parcurge lista celor peste 2000 de nume de origine traco-daca, care ne-au ramas, intelege repede ca avem de-a face cu o limba cu o capacitate de compunere mare: peste 25% dintre ele sunt nume compuse; Epta-centus, Epta-tralis,Aulu-tralis,Aulu-poris,,Ditu-zenus, Ditu-bistus. Localitatile au ca element final: -dizos,-bria ,-dava, -para. Cine considera ca intre limba romaneasca si limba traco-daca exista continuitate sufera de un tip de daltonism intelectual, pentru ca varianta relei credinte o vom exclude , din politete. Fara doar si poate e o mare performanta sa nu vezi diferenta imensa dintre toponimia neo-latina si cea dacica. Curtea de Arges, Cetatea de Piatra, Rosiorii de Vede, Valenii de Munte n-au nimic comun cu Drussipara, Uscudava, Pulpudeva, Buridava, Sarmizegetusa,Tarpodizos etc. , pentru omul normal.
n-am vrut să revin, pentru că am spus să nu te mai aștepți la răspuns din partea mea, dacă nu te oprești cu ”gingășiile intelectuale”, pentru că nu-ți mai răspund.
– am revenit să te întreb dacă ți-ai cerut scuze față de Mihai, după ploaia de jigniri. Ți-a dat dovada că nu bate cîmpii cînd afirmă ceva. E tot o calitate a unui intelectual să-și recunoască greșeala dacă a greșit. N-ai dat dovadă.
– și eu am dovezi la cele afirmate. Ți-am atras atenția că nu fac nici-un fel de afirmații, fără dovezi. Din păcate nu meriți să ți le arăt!
– bănuiesc că știi diferența dintre ghiob și neghiob. Dacă nu, vezi la Hașdeu! Poate înțelegi ceva de acolo?!
– degeaba ai citit cărțile pe care le-ai înșirat. Se pune întrebarea și ce ai înțeles, nu numai cîte cărți ai citit.
– demonstrația de mai sus pe care o faci e puerilă de-a dreptul. Cum te aștepți să găsești toponime și alte lucruri de la traci la ora asta?! Poate ne dai exemple și în alte limbi?! Orice limbă evoluează în timp, se schimbă. Vezi în Italia! Unde sînt denumirile latine de toponime și cîte au supraviețuit?
– vorbești de culori. Îți dau un singur exemplu, cuvîntul ALB. S-a păstrat în română, dar a dispărut la toate celelalte limbi romanice. Cum îți explici? Dacii au fost mai silitori decît ceilalți?! Iar ceilalți chiuleau de la școală?!
– de ce italienii din nord nu se înțeleg cu cei din mijloc, și nici cu cei din sudul cizmei?! Au nevoie de limba italiană literară ca să se înțeleagă. Nu e cazul românilor. Poate ne explici fenomenul ăsta?!
– de ce în SARDU LIMBA e LIMBA nu LINGVA sau LINGUA? Bănuiesc că știi unde se află Sardinia?!
– VEDE și a vedea cu rădăcini indo-europene pînă-n India, la fel ca și KNOSE, a cunoaște. Ca să nu mai vorbesc de SOARE SURIA. Romanii n-au ajuns pe-acolo să-i învețe sanscrita pe indieni. Arienii în schimb au ajuns. Dar de forma arhaică ȚUARE ai auzit? Încă mai circulă.
– roșiori, gălbiori, bălăiori, etc. Laie or bălaie, îți explică dl Coja mai bine.
– despre continuitatea traco-dacă în limba română, trebuie să studiezi limba vlahilor din Balcani. Ei au conservat mai bine limba strămoșească. Româna a suferit multe schimbări, mai ales în epoca modernă de vreo 250 de ani încoace. Limba română e marcată de influențe, mai ales prin școală, cu implanturi din franceză, germană, slavă. Vlahii din Balcani nu au avut ocazia de influențe din franceză și germană de exemplu, și nici n-au avut dreptul la școli și publicații în limba română. Limba vlahilor a rămas într-un stadiu arhaic premodern. Nu s-a contaminat cu influențe franceze sau germane de exemplu. Cu toate astea ne înțelegem și cu ei.
– e valabil și cu limba albaneză pentru substrat. Vezi Hașdeu și aici la articol a pomenit și dl Coja.
– cea mai veche populație se numește sărăcățani. Și ei au în folclor CIOCÎRLIA. În limba vlahilor CIUCIULIGA. Mămăliga, săpăliga, etc. Există dicționar gratis aromân-român pe internet.
– pînă nu-ți recunoști neghiobia față de Mihai și nu-ți ceri scuze, n-ai nici-o șansă să fi considerat ce te pretinzi. Și dl Coja a recunoscut c-a pierdut pariul și dă damigeana de vin.
– eu nu am pretenți de la tine de genul ăsta. Am pielea mai bătucită și rezist mai mult la jigniri și atacuri de doi lei.
– nu o să-ți trimit nici-o dovadă, așa cum a făcut Mihai, deoarece nu meriți, cu toate că am și aș putea să-ți fac și trimiteri, ca să-ți arăt că am citit mult mai mult decît tine.
– deci nu uita! Nu am revenit pentru mine, ci pentru Mihai. Onoarea obligă! E tot o calitate a tipului numit intelectual.
Onoarea obliga , in primul rand, sa nu minti cand spui ca ai citit niste carti de care tu , in realitate,habar n-ai! Daca tot aduci vorba de dialectele aromanesc si meglenoromanesc, studiul lor nu se face , asa cum crezi tu, pe internet, ci tot la biblioteca. Du-te acolo si imprumuta DICTIONARUL AROMANESC de Tache Papahagi, cauta si cartea MEGLENOROMANII de Teodor Capidan, citeste-le ( e obligatoriu!), si dupa aia comenteaza cat vrei! In legatura cu toponimia antica, ceea ce spui despre Italia este de un comic irezistibil si nu vreau sa comentez. In schimb vreau sa-ti amintesc ca in Franta se pastreza o sumedenie de toponime si etnonime ( nume de triburi) de pe vremea galilor , cu toate ca stapanirea romana a durat in Galia, mai bine de cinci secole! Numele arvernilor, turonilor, senonilor, caletilor, trevirilor,sotiatilor,velavilor,tolosatilor, remilor, ambianilor, s-a perpetuat pana astazi prin aceste topnime. Vezi cate nume de triburi autohtone ai sa gasesti prin fosta Dacie ori prin fosta Tracie? Apropo de faptul ca limbile evolueaza, am sa-ti dau o insiruire de toponime antice aflate in aceasta ordine, pe VIA MILTARIS intre Adrianopol(Uscudava) si Constantinopol: Ostudizos,Burtudizos,Bergule,Narcum, Drusipara,Tipsum,Campus Serenus. Sunt sapte nume: sase tracice , unul latin. Care dintre ele are vreo asemanare cu limba romaneasca? Care poate fi inteles de un vorbitor de limba romaneasca? Binenteles , numai cel latinesc_ Campus Serenus, adica , Campu Serin _ cum ar zice romanasul nostru din Maramures si astazi , sau se zicea acum patru -cinci sute de ani si in restul romanitatii orientale! Alt exemplu, in Dacia : Sarmisegetusa, Apulum, Drubeta, Potaisa, Porolissum, Buridava, Caput Bovis . Avem tot sapte toponime : sase dacice , unul latin. Care dintre ele poate fi inteles pe romaneste? Binenteles, numai cel latin: Caput Bovis_ Capu Boului ! Concluzia: limbile evolueaza , dar nu atat de mult incat sa nu le mai recunosti . E un lucru accesibil chiar si pentru capul boului!
Continui să-ți arăți ”intelectualitatea”. Probabil te-ai născut la bariera Vergului?!
De unde știi că Caput Bovis n-a fost Capu Boului inițial, iar romanii l-au tradus. Toate imperiile au procedat la fel. Vezi Timișoara – Temeșvar. Ardealul a fost plin de așa ceva. Alt exemplu e New York. A fost o colonie de olandezi, fondat de olandezi, iar mai tîrziu a fost tradus în limba imperiului.
De unde știi că romanii i-au învățat pe traci latina, și nu invers, adică tracii i-au învățat pe romani latina? De fapt sînt convins că nu cunoști istoria romanilor, dar defilezi peste tot cu ei. Iar despre Italia și dialectele din Italia se vede clar că n-ai habar. Ia legătura cu lingviștii italieni! Te lămuresc ei cum stă treaba cu dialectele italiene.
Pomenești Pulpudava. Așa s-a chemat înainte de cucerirea romană. Romanii l-au botezat Trimontium. Înainte de romani cînd l-a cucerit Filip al II-lea l-a botezat Filipopolis. După romani s-a întors la denumirea tracă, iar foarte tîrziu bulgarii l-au botezat Plodvid. Care a fost legătura între Pulpudava și Trimontium? Unde e latinizarea sau slavizarea lui?
am o bibliotecă serioasă. Nu prea am nevoie să citesc la bibliotecă. În plus primesc referate de istorie, arheologie, lingvistică, și altele de la o serie de universități din lumea largă. Cum se spune sînt la curent cu tot ce mișcă la ordinea zilei. Nu știu dacă le găsești la bibliotecă.
Uite-aici o mostră bună de aromână autentică:
https://www.youtube.com/watch?v=DFQa1FufXyc
una din multele versiuni ale Mioriței la aromâni. Eu am vreo 12. Fă o analiză să vezi cîte cuvinte latine găsești și spune-mi și mie!
Nici măcar n-ai înțeles la ce mă refeream cu toponime din Italia. Faci la fel cum ai făcut cu Mihai. Sari repede să dai cu bățu-n baltă. La fel și cu toponimele din Franța de care amintești. Ce anume vrei să demonstrezi cu asta? Ca să tragi concluzii în lingvistică ai nevoie de procente, nu doar de cîteva exemple. E valabil și pentru pledoaria pe care o faci cu limba tracă.
Să mă anunți cînd îți vei cere scuze de la Mihai pentru insulte! Nici măcar n-ai făcut efortul să înțelegi ce spune omul, dar te-ai apucat cu insultele, și nici după ce ți-a trimis dovada nu te-ai calmat. Cum era cu formulele de politețe la dacopați? După ce insulți omul fără motiv, mai aștepți să ți se și adreseze în formule de politețe.
Dacă vrei să fi respectat, învață mai întîi să respecți!
Am sa-ti dau un singur exemplu prin care sper sa intelegi ,chiar fara sa consulti o carte de lingvistica, de ce nu vine bovis din bou , ci boul din bovis. In latina, la” ureche” se zicea AURIS. Cuvantul vine din indoeuropeana comuna, la fel ca in lituaniana_ unde se zice AUSIS. Lituaniana este o limba de tip „satem” , latina una de tip „centum”_ adica , desi sunt surori, nu sunt surori gemene. Forma diminutivala a cuvantului AURIS este in latina AURICULA .Cu toate acestea , in popor( avem multe dovezi scrise in acest sens) se zicea AURICLA si ORICLA. Cuvantul , conform unor reguli de transformare fonetica, usor de observat in cazul limbii romanesti, se prezinta astazi in limba noastra sub forma URECHE. Lingvistii profesionisti cred ca acest cuvant a trecut din latina in limba romana, prin faza URECLE (UREACLE). Pe ce se bazeaza? Pe faptul ca in aromana se zice chiar UREACLE! Stim ca acest dialec reprezinta un stadiu mai arhaic al limbii romanesti comune. Dar nu numai pe acest argument se bazeaza opinia ca URECHE vine din latinescul ORICLA. Exista documente emise de cancelariile domnesti in care sunt mentionate multe nume de ale unor persoane din sec. XV si prima jumatate a sec. XVI , care poarta acest nume _ URECLE_ exact in forma prezenta azi in aromana. Aceleasi nume , in perioada urmatoare ,incep sa se scrie sub forma URECHE. La fel se intampla si cu alte multe cuvinte din limba noastra: PUI, BUCIUM, DREPT,SCAUN, OCHI, CALCAI, CUI,CERB, AI, UITAT, LEU,BOUR, unde exista dovezi sigure ca in trecut se pronuntau intr-o forma mai apropiata de forma existenta in limba latina. Mai mult, avem dovezi scrise ca acum cinci sute de ani, existau mai multe cuvinte latine in limba noastra, cuvinte eliminate treptat datorita unor imprejurari de natura istorica. Lista acestor cuvinte este lunga . Amintesc doar cateva: SERB/rob, MESER/sarman, MESERERE/ milostivire, LARD/slanina, PANATARE/ patimire, AGRU/ogor, CATAN / blid ARATRU/plug, FALCE/coasa, CUMPLIT/sfarsit, SANT/sfant,RAMASITE/moaste, STAUL/grajd, MISEL/sarac , IMPUTARE/ invinuire, INUIBARE/ intalnire,ARINA/nisip , CORP/trup,SUN/zgomot, VIETOR/traitor, SUFLET/ duh, A CUSTA/a trai, COMANDARE/ jertfa, pomana, CASTRA / reteza, VENCERE/ izbanda etc. Fara studiu serios nu se poate trec de faza naivitatii care produce amuzante etimologii de tip „popular” pe care , un mare lingvist elvetian le considera ca forme patologice de lingvistica.
acum se mai poate discuta. Cunosc problemele, dar nu trebuie să credem tot ce spun lingviștii, mai ales cînd se contrazic. SFÎNT de exemplu. SANT/sfant, sugerați că vine din latină. DEX-ul spune că vine din slavă. Dl Coja consideră că trebuie scris cu Î din I, nu din A-ul latin. Ce facem? În afară de contradicții la mari lingviști, mai avem și problema că lucrurile nu sînt lămurite la rădăcinile indo-europene, din care cauză se fac o serie de greșeli în stabilirea împrumuturilor și schimbării în limbă.
cuvîntul APA a fost identificat în luviană, mult mai bătrînă decît latina. Inclusiv forma de plural, cu sensul de ape curgătoare, la noi și în lituaniană. Ce facem acum cu APA la noi din AQVA sau ACUA din latină? Adică latinii care s-au născut după luvieni, au împrumutat și alterat forma din luviană (separație), după care ne-au transmis-o nouă mai tîrziu și lituanienilor prin schimbare (palatizare labială)(?), sau nouă ni s-a transmis direct de la luvieni în forma APA pe care limba română și lituaniana au conservat-o? Ce facem?
limba latină nu are notiunea de ape curgătoare. Ea definește direct pîrîu, rîu, fluviu. Româna și lituaniana au noțiunea de ape curgătoare. Deci, ce facem?
cît timp lucrurile nu sînt clare, nu se pot face afirmații categorice. Însă cînd apar dovezi materiale lucrurile se lămuresc și apele se limpezesc.
un alt exemplu dur care răstoarnă teorii lingvistice dogmatice, a fost cel demonstrat de lingvistul CG Moore, irlandez american. S-a descoperit un tratat de pace în piatră, între hitiți și luvieni. Tratatul menționează că pe regele luvian îl chema ALAKSANDUS, adică ALEXANDRU fără R, și numele zeului venerat de luvieni APALIUNAS în hitită, adică APOLO, APALU în luviană. Ce spun dogmele lingvistice? Că atît Alexandru cît și Apolo sînt de origine greacă. Ce facem? Luăm în considerare dogma lingvistică sau luăm în considerare inscripția în piatră. Mai mult pe Paris, fiul lui Priam, regele Troiei, îl mai chema ALAKSANDRUS.
avem două nime foarte importante, unul care e un andronim iar celălalt e un mitonim. Cui aparțin? Se știe că luvienii au fost traci, nu greci. De ce e foarte important mai ales andronimul? Pentru că conține rădăcina masculină ANDRO, bărbat, mai corect ANDRUS, din luvianul ANDUS, care e atribuită de lumea academică grecilor.
lema *ND, mai tîrziu *NDR, cu sufixul *S, adică ANDRUS. La români există o familie foarte mare derivată din ANDRUS, dar a supraviețuit și forma bătrînă fără R, de exemplu SANDU. Cîteva exemple: Șandru, Cîndrea, Mîndrea, Lixandru, etc., lista e foarte lungă.
alt motiv care respinge dogma lingvistică a lemei *NDR*S, sînt hidronimele în lumea tracă (rîurile întotdeauna masculine), Scamandrus, Meandrus, Casandrus, etc., cu prefixele SC-, ME-, CAS-, toate la tracii anatolieni, nici-unul la greci. Sînt pomenite de Homer în Iliada. Există și o mitologie legată de aceste rîuri zei, fiii lui Oceanus. Zeul Scamandrus a luptat în războiul Troiei de partea tracilor. Nu numai lingvistica a greșit, dar și mitologia a greșit atribuind apartenențe greșite la alte culturi.
mai avem și UNDREA sau ÎNDREA, luna în care s-a născut Sf ANDREI. Mai avem și ANDREA de croșetat. Deși de gen feminin, conține lema *NDR pentru masculin. Adică ANDREAUA e un el, nu o ea. Sau ANDREEA, femeia bărbată. O fi fost o amazoancă soldat?! Cine știe?!
grecii sînt foarte supărați și șifonați pe acest lingvist irlandez american. Din păcate pentru ei acum avem dovada materială, că atît Apolo cît și Alexandru nu le aparțin. Grecii le-au împrumutat mai tîrziu de la traci, după ce au ocupat vestul Anatoliei, adică după războiul Troiei.
confirmarea a venit și mai recent pentru Apolo. În urmă cu numai cîțiva ani a fost descoperit templul lui Apolo Sminteus, menționat tot de Homer, în apropierea Troiei, astăzi la Cianacale în Turcia. Automat asta înseamnă că troienii îl venerau pe Apolo, și mai mult că cuvîntul SMINTIT nu e cuvînt grecesc. Homer spune APOLO SMINTEUS. Confirmarea e că Smintit în greacă e THRELOS. Homer nu a spus APOLO THRELOS, adică nu a tradus epitetul în greacă, ci l-a menționat așa cum era în limba tracă SMINTEUS. Restul ce spune Homer despre Apolo Sminteus, că a omorît toți șoarecii din cîmpia Troiei, călcîndu-i în picioare, e legendă mitologică. Probabil a fost o invazie de șoareci, iar preoții după ce au găsit soluția, au declarat că Apolo i-a călcat în picioare, pentru că se smintise. Șoarecii sînt buni în agricultură, dacă sînt cu măsură, pentru că sapă tunele, iar solul reține apa la secetă salvînd recolta. Dacă sînt prea mulți nu e bine, pentru că rod prea multe plante și distrug recolta.
prima parte cu Alexandru și Apolo îi aparține lingvistului american, dar a doua parte cu ANDRUS formă masculină pentru rîuri, precum și pentru SMINTIT îmi aparțin. Am publicat un articol pe subiect.
nici turcii cînd au împrumutat hidronime și andronime, după ce au venit în Anatolia, mai bine zis le-au turcizat, nu au putut scăpa de ANDRUS. La rîuri: MENDERES, KARAMENDERES, sau pentru Alexandreta lui Alexandru Macedon, ISKENDERUN. ANDRUS a devenit ENDERUN. Lema *NDR* de la traci. Există un rîu Scamander în Tasmania, Australia. Unde dai și unde crapă!
astea au fost numai cîteva exemple care demolează etimologii populare la marii lingviști. La nespecialiști se pot numi cel mult poporane.
Problema cu SANT/SFANT nu este una de fond. Toti recunosc ca prima forma vine din latina. Dovezi sunt Santa Marie, San Medru , San Giorz , a caror origine latina nu o contesta nimeni. Forma SFANT este, dupa unii , alterarea latinescului SANCTUS , iar dupa altii alterarea cuvantului slavon SUVETU, ca in cazul altor cuvinte presupus slave: MANDRU/madru, LUNCA/loca etc. Eu ii cred pe cei care zic ca vine din latina , pentru ca forma slavo-romaneasca este SFETI, astazi disparut din limba. In legatura cu Alacsandu/Alexandru, niciun lingvist serios nu contesta faptul ca prima forma este anterioara. Numai ca despre limba troienilor stim foarte putin. Lingvistii spun ca facea , probabil, parte din grupul „centum” ca si celelalta limbi indo-europene din Anatolia, deci nu era din aceeasi familie cu limba dacilor, care era o limba „satem”. Si marii lingvisti o mai comit uneori cu cate o etimologie, dar la ei nu este o regula, ca in cazul amatorilor. Asemanarile facile dintre cuvinte nu ofera un temei stiintific niciodata. Exemplu: POSADA romaneasca si POSADA din Sardinia. Orice amator ar sari in sus sa ne spuna ca provin din aceeasi sursa! Lingvistul profesionist studiaza problema in mod serios si ajunge la o cu totul alta concluzie , chiar daca asta supara pe cititorul naiv, iubitor de senzational. La fel , savantul , distinge intre o forma originara si alta alterata a aceluiasi cuvant . Exemplu: BRIGIA/Frigia, BERENICE/ Pherenice, Filippos/PULPU etc si nu se arunca in psicina goala cu afirmatia ca limba tracilor ar sta la baza limbii grecest sau a limbii latine . Un lingvist profesionist nu poate accepta ideea ca aceasta lista de cuvinte romanesti ar proveni din limba dacilor si nu din cea latina:FAT, FATA,FAUR,FAURAR , FASE, FACERE,FAPT,FAG,FALCE,FALCA,FAIMA,FOAME,FIER, FERI, FERICIRE,FERASTRA,FIARA,FIERE, FRAMANTA, FEMEIE, FIICA,FIU, si multe alte zeci de cuvinte care incep cu sunetul /F/. Tu stii de ce ?
eh, uite-așa se dau de gol pretinșii lingviști! Am metodele mele și au dat roade din nou.
în slavă SFÎNT e SVENTU, nu SUVETU. SF – SV – ZV. Care a fost mai întîi?
pentru ANDROS, corect ANDRUS în tracă, am explicat de ce, dar nu poți pricepe. ANDRO a intritat în cultura europeană, zic lingviștii, datprită grecilor. Ce slavi vorbești dumneata cu MÎNDRĂ și MÎNDRU? Unde erau slavii cînd grecii de exemplu foloseau ANDROS pentru a desemna masculinul? Din păcate n-ai înțeles nimic. E foarte clar că nu faci altceva decît să defilezi cu teorii din cărți, care ți se par corecte. Părelnicul e una și adevărul e alta. Ca să nu mai vorbesc de Iliada lui Homer, unde există tot ce am afirmat. Unde erau slavii pe vremea aia? Atemporalitate se numește. AFAZIE de CONTIGUITATE și SINCRONICITATE. Mai mult am atras atenția că nici turcii nu au putut schimba denumirile rîurilor la tracii anatolieni. N-au făcut decît să le adapteze ANDRUS a devenit ENDERES. Lema *NDR*S e specifică limbilor indo-europene, nu familiei ungro-turco-finică și nici limbilor balto-slavice. Mîndru și familia lui nu putea veni din slavă. În plus n-ai făcut legătura cu MEANDRUS. Alte exemple bune la turci: Bergama de la Pergam, sau KONIA de la ICONIA (ICONIUM în latină). Sau renumita SMIRNA astăzi IZMIR. Lista e foarte lungă. Iar despre lingvistul CG Moore ce să mai spun?! Probabil ești mai cunoscut decît el?! Cîte cărți de lingvistică ai scris? La ce universitate predai lingvistică?
cine spune că limba dacă era satem, iar traca era centum? Conslută-l pe dl Coja să vezi dînsul ce părere are! Dar limba română? Dar aromâna vlahilor? Ai intrat pe un teren alunecos unde există multe păreri și opinii.
vorbești de limba SARDU, cum se numește exact. Dai un exemplu cu POSADA, dar n-ai răspuns deloc la povestea cu LIMBA, nu LINGUA sau LINGVA în limba sardu. De ce au nevoie sardinienii de dicționar SARDU – ITALIANA? DICȚIONAR. Există unul în două volume groase, nu doar un exemplu cu POSADA sau LIMBA în sardu, nu LINGVA. Probabil că și sardinienii au trecut prin procesul de palatizare labială. Ai naibi romani din Sardinia, la doi pași de ROMA au uitat LINGUA și-au stîlcit latina, cu LIMBA.
cine a spus că traca ar sta la baza limbii grecești? Dumneata confunzi împrumuturile cu schimbarea limii. Limba greacă e una și limba tracă e alta. Problema e de împrumuturi și nu cine a împrumutat de la cine, ci ce anume a împrumutat fiecare. La limbile în contact, deci civilizații care au venit în contact direct ambele împrumută. Fenomenul are loc în ambele direcții, dar în cazul de față, limba greacă a rămas limba greacă, iar limba tracă a rămas și ea limba tracă. Limba tracă poate sta la baza limbii latine, și nu numai dar și istoria romanilor, poate avea la bază istoria tracilor. Mai exact lumea traco-celto-șcită.
ai auzit vreodată de dialecte în Italia? Ce-ți spune asta? De ce nu se înțeleg italienii în dialecte? De ce sînt nevoiți să apeleze la limba literară, care o învață în școală? De ce românii se înțeleg, și chiar cu aromânii, chiar dacă aromână se prezintă într-o formă arhaică, precum româna arhaică, în urmă cu cîteva secole bune? Studiează mai atent istoria romană și limba italiană în zilele noastre! Ia legătura cu profesori din Italia și vezi ce părere au ei în zilele noastre! E valabil și pentru istorie. Și ei își revizuiesc istoria, pe baza descoperirilor arheologice recente.
care era compoziția etnică în peninsula italică în secolele 7-6 î.d.C.? Cine erau italicii zis latini, galii, celții, punii, grecii, de exemplu, care trăiau în peninsulă și insulele din jurul ei. Dar sabeii or sabinii?! Ăștia ce popoare mai erau?
la podul Malvio (MAL) Maxențiu, fiul lui Maximian Tracul, s-a bătut cu Constantin cel Mare, după ce a consultat Oracolele Sibiline, Biblia etruscilor, nu a romanilor, ca să nu mai vorbesc că cei doi erau și neamuri. Se băteau unchiul cu nepotul. Deci despre ce romani vorbim?
de curînd un profesor din Italia a adus argumente că a fost localizată greșit capitala etruscilor. A propus o altă locație, pentru care a primit cîteva milioane de euro pentru săpături arheologice. Lucrările sînt demarate de cîțiva ani buni. Am spus de mult timp că vechea locație nu poate fi capitala etruscilor, deoarece nu există nici-un labirint acolo sub orașul antic etrusc, așa cum mai mulți istorici menționează în scrierile lor. E vorba de renumitele catacombe, de care Italia e plină. Alții presupun că fosta capitală a etruscilor ar fi fost chiar pe teritoriul Romei, pentru că sub catedrala Sf Petru din Roma, există cel mai mare cimitir etrusc, cunoscut. Ai auzit de așa ceva? Denumirea de Vatican, vine de la zeița lumii de dincolo, care se numea VATICA la etrusci.
istoria se reabilitează pe baza descoperirilor arheologice, nu pe baza textelor scrise de unii sau de alții, care și-au dat cu părerea în lipsa descoperirilor arheologice și a dovezilor materiale, adică a abordării științifice. Teorii și păreri nesusținute de dovezi arheologice, nu mai au valoare în zilele noastre. Așa cum e și teoria nouă apărută pe baza tot a unor păreri în secolul XIX că tracii provin din Caucaz. Grecii au venit din Caucaz, nu tracii. Există dovezi atît materiale cît și genetice, chiar și de limbă.
tot n-ai înțeles că nu insist cu limba dacă, ci cu limba tracă, sau mai bine zis cu graiurile trace, printre care se află și limba dacă, getă sau șcită, de exemplu, ca să nu mai vorbim de gali, celți și iberi. Ai o problemă cu dacopații tăi. Vezi dacopați la fiecare colț de stradă. Mi-ar place să știu ce sînt exact acești dacopați! Ar fi bine să ți-i scoți din cap, ca să faci mai mult spațiu pentru informații adevărate, de care se vede clar că duci lipsă.
la treaba cu sunetul F mai dat gata. Sînt curios să aud ce năzbîtie ai mai adunat pe drum, dar te rog cu dovezi materiale, nu cu texte din opere citite, teorii și păreri fără suport material.
consider că mi-ești dator cu imagini la scrisoarea Zamfirei! Tare aș vrea s-o văd! Dacă nu vrei s-o afișezi, nu-i bai. Trăim și fără.
regret că m-am coborît din nou la a doua singular, dar m-am simțit forțat, după ce te-ai coborît a doua oară. Oricum pentru mine ești tot un coleg, dragă colega, vorba dlui Coja.
Unde ai citit tu ca in slava se zice SVENTU? Unde am zis eu ca MANDRU vine din slava? Treaba cu ANDROS , ca si toate treburile „lingvistice”de care te apuci tu , nu sta cum iti imaginezi! Acest ANDR este atestat si in antroponimia illirica, numai ca tu n-ai de unde sa stii, pentru ca tu ai ramas cu filmele lui Sergiu Nicolaescu in cap. ANDRADA din film( a nu se confunda cu domnisoara Andrada Daciana) nu-i un nume dacic, ci illir. Numele de fata al ei era ANDRADA BITUVANTIS si isi avea domiciliul la Potaissa (Turda). Taticul ei , Bituvant, venise in Dacia din sudul Dunarii. Tot ce afirmi tine exact de domeniul parelnicului! Tracii anatolieni au sosit aici la cinci secole dupa hititi, luvieni si celelalte populatii de limba „centum”, printre care se numarau, probabil, si troienii. Faptul ca _ANDRU se regaseste in limba romanesca nu spune altceva decat ca provine din spatiul sud-est european, fie direct din fondul traco-dac , fie ca imprumut.
Asta nu schimba cu nimic latinitatea limbii noastre. Hai sa-ti raspund si in legatura cu LIMBA sarzilor! Limba sarda , la fel ca si celelalte idiomuri vorbite in Italia , nu provine din vreo italiana comuna, ci vine DIRECT din LATINA. Are regullile ei de transformare fonetica a cuvintelor latinesti : QVA din latina a dat la ei_ BA , adica, QVATTUOR>BATTORO si AQVA> ABBA. In limba romaneasca, QVA a dat PA, adica EQVA >IAPA , AQVA> APA . Din LINGVA a iesit LIMBA, pentru ca e mai sonor si mai usor de zis decat LIMPA . Alta aberatie de-a ta este aia cu podul „Malvio” care ,cica , ar veni de la „mal”. Podul cu pricina se numea MILVIUS ceea ce pe romaneste se traduce SOIM. In Italia au existat mai multe limbi in antichitate : fiecare a preluat latina in modul ei propriu, motiv pentru care e o asa de mare diversitate. Substratul illiro- mesapic, existent in sudul peninsulei, a facut ca dialectele de aici sa semene mai mult cu limba noastra decat cele nordice care au un substrat celtic. Asemanarile ,doar lexicale , foarte mari cu limba sarda sunt cauzate de caracterul conservativ , arhaic , a ariilor lingvistice marginale. Acest lucru explica si la noi faptul ca-n Maramures si in Pind se conserva forme mai vechi decat in centrul ariei limbii romanesti: ALIU/AI, PICURAR/PACURAR, TEARA/ TEARA, CATSIN/CATSIN. Deci , aromanii nu zic nici azi CIOBAN, asa cum tu si Mihaita sustineti. Ce bine vi se potriveste zicala:VITA SINE CULTURA, QVASI IMAGO MORTIS EST!
domnule Grigor,
mai sus cu două comentarii de aici. Spuneți sfînt din SUVETU.
DEX-ul spune din slavă SVENTU:
https://dexonline.ro/definitie/sf%C3%A2nt
pentru cioban am trimis un comentariu mai sus dlui Coja, de ce nu cred că e împrumutat din turcă.
povestea cu APA am pomenit-o din și aici la acest articol. A fost identificat în luviană, chiar cu forma de plural pentru ape curgătoare, mult mai bătrînă decît limba latină. Așa că eu nu cred în palatizarea labială a lui AQVA în APA. Nu e singurul. OCTA – opt, lapte, faptă, etc., le cunoașteți mai bine. E o familie foarte mare mult mai bătrînă decît latina. Consider că am moștenit direct de la lumea traco-celto-șcită.
– am spus și faptul că cioban a ajuns în Australia purtat de greci peiorativ: CIOBANO! Echivalent cu Măi bădărane!
– mai sînt și alte populații în Balcani. Ați uitat vlahii din Grecia, Bulgaria și Turcia.
– există și o companie de lactate care produce un iaurt CHOBANY, care n-are nici-o treabă cu turcii și nici cu românii, așa cum s-ar aștepta mulți.
– treaba cu Malvio am strecurat-o intenționat, ca să văd dacă cititî ce spun sau nu. Nu e singura. Așa e cum spuneți despre podul cu pricina. Astăzi italienii îi spun Ponte Milvio:
https://en.wikipedia.org/wiki/Ponte_Milvio
– ce spuneți de războiul fraticid dintre unchi și nepot? Dar de faptul că Maxentius a consultat Oracolele Sibiline înainte de încăierare, care zice-se au dispărut, nu oracole romane? Dar de Sol Invictus în cazul lui Constantin cel Mare și statuia lui gigant, care a fost amplasată între arcul lui de triumf și coloseum. Astăzi mai există doar cîteva fragmente în muzeu. Era reprezentat cu coroană de raze solare pe cap. A fost ridicată după ce l-a învins pe Maxentius. La fel și arcul de triumf plin cu statui de daci. Ce părere aveți de toate astea? Ăsta era subiectul.
– pentru gingășiile ”intelectuale” din final n-am cuvinte în continuare. Mi-a sărit țandăra la un moment dat, la un pahar de pălincă, dar n-o să mă cobor în continuare la nivelul atacurilor personale. Nu fac cinste unui dialog pretins între intelectuali.
DEX-ul: pământul dacic provine din “podeaua” latină. Exercițiu de dinamitare a “sfintei” dogme a romanizării!
Dacă mergem la stână, vedem că DEX-ul a creat și aici aceeași ,,amețeală etimologică” cu împrumuturi de la legionari și vecini.
Stâna, bordeiul, urda și jintiţa au „et. nec.” Iar restul termenilor au fost luați de pe la cine s-a nimerit. De la bulgari, strunga, comarnicul, târla și dârjala. De la vechii slavi, gardul, ocolul, toiagul şi cârja. Butoiul și putina de la greci. Zerul, cașul, sarica și oaia cu toată familia ei, de la legionari.
Urda a împărtășit soarta zbuciumată a cuvintelor traco-dacice din fondul traco-illiric, care există în limbile balcanice și în slavele de sud. Când ajungeau la ele, răsfoitorii de dicționare începeau să se scărpine la ceafă. Urda, de exemplu, există în mai toate limbile din jurul nostru și era foarte greu sa aleagă cărui vecin s-o atribuie. Cihac se vede că-i iubea pe maghiari, pentru că a atribuit-o limbii maghiare. Deși Hasdeu a arătat, încă în 1874, că este dacică. Iar, în 1875, un lingvist maghiar, Edelspacher, recunoștea că forma maghiară provine din română. DEX-ul a rămas surd atât la demonstrațiile lui Hasdeu cât și ale omului de știință maghiar. A mers înainte pe urmele lui Cihac cu urda luată de la maghiari. Acum e dată cu ,,et.nec.” Numai geto-dacică să nu fie.
Aici s-ar cuveni să spunem câteva cuvinte despre această surzenie profesională a etimologilor români. Ceea ce numim noi aberații, inepții din etimologia românească sunt lucruri făcute cu bună știință. Precum ați văzut, unii lingviști onești din țările vecine recunosc că anumite cuvinte din limba lor sunt împrumutate din română. Mărturiile există negru pe alb chiar în dicționarele lor. Dar lingviștii de la București nu iau lucrul acesta în seamă.
De ce?
Pentru că etimologiile corecte ar anula Sfinta Dogmă a Romanizării.
Și atunci se întâmplă fenomenul pe care Gabriel Gheorghe l-a numit balansoar lingvistic. Răsfoitorii de dicţionare români atribuie cuvintelor româneşti provenienţă maghiară, bulgară etc., bazându-se pe concepţia absurdă că româna este o limbă alcătuită din cuvinte împrumutate. În timp ce lingviştii serioşi din Ungaria şi Bulgaria, consideră cuvintele respective împrumutate din limba română.
În 1982, cercetătorul maghiar Ferenc Bakos a tipărit o carte de cinci sute douăzeci de pagini la editura Academiei Ungare – Istoria elementelor de origine română în vocabularul limbii maghiare. Conform lui, majoritatea cuvintelor pe care „specialiştii” de pe malul Dâmboviţei le dau drept „de origine maghiară”, sunt de fapt de origine românească. Tot el a identificat în Dicționarul Etimologic al Limbii Maghiare 2333 de cuvinte împrumutate de limba maghiară din cea română. Aceste cuvinte sunt date de dicționarele românești drept împrumuturi din maghiară, bulgară ori sârbo-coată.
Cum au reacţionat lingviștii oficiali când au auzit despre cartea lui Bakos și de cele 2333 de cuvinte românesti preluate de maghiară?
În numele Sfintei Dogme a Romanizării, au interzis pomenirea ei.
Normal ar fi fost ca lucrarea lui Ferenc Bakos să fie tradusă şi tipărită la Bucureşti. Apoi Institutul de Lingvistică să corecteze DEX-ul, acordând cuvintelor aşa-zise ungureşti, bulgare, sârbo-croate origine dacică. Asta ar fi fost normal pentru lingviștii americani, francezi, englezi, ruși sau maghiari. Nu şi pentru specialiştii în copiat dicţionare de la noi.
Dar dac-ați ști, cât de mult a suferit săraca brânză din cauza specialiştilor în răsfoit dicţionare, chiar ca i-ați plânge de milă! Ciorănescu o trăgea din latinul brandeum care înseamnă ,,pânză de in (subțire)”. Că brânza și pânza sunt departe semantic una de alta nu avea importanță. Latin să fie. Lui Șăineanu etimologia asta i s-a părut cam șubredă și a recurs la alt truc. A întins pe masă harta Europei şi a început să caute o localitate care să semene cu brânza. Fireşte, una cât mai departe de România, nu satul Brânza sau Brânzeni din Basarabia, sau cele din judeţele Neamţ şi Mehedinţi, sau Brânzeşti din zona Prahovei. Găsind orașul Brienz din Elveţia, a muiat penița-n călimară și a confecționat o foarte ,,științifică” etimologie a brânzei: ,,Vechiu termen ciobănesc atestat într-un document raguzan din 1356: brençe, casens valachicus: probabil după numele oraşului Brienz, unde se făcea acest fel de brânză (cf. nemţ. brinsenkäse)”. Cihac o lua de la poloni. Pentru că dicționarul polonez era, probabil, mai ușor de răsfoit. Dar putea s-o ia cu acelaș succes ,,științific” și de la sârbi, slovaci, cehi, greci, maghiari, sași. Ciobanii geto-daci au răspândit-o prin toată Europa.
Peripeţiile cuvântului brânză purtat de etimologii români prin diferite origini ilustrează metoda arbitrară, unica folosită cu încăpăţânare până în prezent. Basna etimologică cu brânza de la oraşul elveţian Brienz era atât de absurdă, încât lingviștii de mai târziu au renunţat la ea. Au dat-o cu ,,et. nec.”. Deși noi știm că ea face parte din cuvintele de origine dacică: brânză, viezure, rânză, barză. Lucrul acesta îl recunoscuse odată și Academia. Sau la DEX a venit o nouă generație de ,,specialiști”, care nu știu nici măcar lucrul acesta?
Acum, imaginați-vă absurdul situaţiei pe care o prezintă DEX-ul: dacii erau ciobani, dar nu aveau cuvânt pentru omul care păştea oile. Pe care iarăşi nu înţeleg de ce nu l-au împrumutat de la legionari, ci au aşteptat 1400 de ani, ca să-l ia de la turci. Nu aveau nume pentru tot ce era legat de ciobănie. Au aşteptat romanii, ca să împrumute de la ei caş, oaie, berbec, miel. Au aşteptat slavii să ia de la ei gard și ocol. Închipuiți-vă că dacii n-au fost în stare să inventeze un cuvânt pentru excrementele oii. De la romani au luat doar căcărezele. Dar cuvântul de bază al excrementelor nu ştiu de ce nu le-a trecut prin cap să-l ia. Au aşteptat câteva sute de ani, sperând să treacă prin vecinătate alţi migratori, ca să ia și de la ei ceva. Şi când au venit bulgarii, au alergat şi au luat baliga. Pe urmă, când au venit ungurii, au împrumutat bumbărezele.
Când porneşti de la o teorie absurdă, ajungi în mod firesc la concluzii absurde. Sunt considerate latine cuvinte legate și de alte îndeletniciri mult mai vechi decât excursia legionarilor pe aceste meleaguri. De exemplu, aratul. Vă închipuiți legionarii plugărind în Dacia? Munca asta era pentru prostimea ocupată. Legionarii erau elita militară. Când aveau nevoie de hrană, o furau, nu plugăreau. Nici basna că ei ne-au dat oaia, vaca, boul, berbecul, mielul, cașul și zerul, supusă logicii și bunului simț, nu stă-n picioare. Și un elev de liceu îți va spune că legionarii erau străini de aceste practici. Ei n-au venit călare pe boi şi nici cu cireada de vaci din urmă. Sau cu stânele-n spate. Ei construiau castre, nu stâne. Corect e să admiți că asemănarea dintre cuvintele unor limbi se datorează unui fond comun străvechi. De exemplu, în cazul stânei, prezenţa acestui cuvânt în română, albaneză, greacă şi slavele de sud se datorează fondului comun de cuvinte traco-illiric.
,,Dar de ce autorii DEX-ului nu pomenesc niciodată despre rădăcini indo-europene și fonduri comune de cuvinte?” îl aud pe cititor întrebând.
Pentru că acestea le subminează dogma romanizării.
Ți-i și jenă să-i vezi cum răsfoiesc cu înfrigurare prin dicționarele vecinilor după origini de cuvinte românești. Iar când nu le găsesc la vecini, aleargă la vecinii vecinilor, numai să nu admită că un cuvânt este luat din traco-dacă.
A urmări calea unui cuvânt de la origine până în limba modernă chiar ţine de ştiinţă şi este un lucru foarte responsabil. Nu şi pentru etimologii români. Munca lor e floare la ureche. Doar ei au ceva ce nu au ungurii, bulgarii, sârbii, polonezii. Ceva ce-i scuteşte de explicaţii şi responsabilităţi.
Ei au dogma romanizării.
Când intrăm pe domeniul prelucrării pământului, aici jalea e și mai mare.
Cuvântul pământ prezintă o mostră de cea mai sucită etimologie pe care au putut-o născoci răsfoitorii de dicționare plătiți din banii noștri. Uitați-vă în DEX: pământul românesc provine din latinul pavimentum ,,pavaj, podea”. Ați mai auzit așa ceva: solul, țărâna din care cresc copacii şi grâul, să provină din podea?
Dar măcar dealul pe coasta căruia se ridică o stână are origine dacică?
Ce întrebare naivă. Firește că nu. Conform răsfoitorilor de dicționare, este luat din slavă.
Dar dacă ar putea vorbi, venerabilul deal ar spune că el este supraviețuitorul potopului în limba română. Mihai Vinereanu arată că este traco-dac. Dar are o origine străveche euro-asiatică. Vine din marea familie nostratică, din care făceau parte limbile indo-europene și cele afro-asiatice și care a început să se dezmembreze în perioada mezolitică, cam cu 17 000 de ani în urmă. ,,Faptul că, dintre limbile indo-europene, româna pare să fie singura care a păstrat acest radical, dovedește încă o dată conservatorismul limbii acesteia”.
Eu una mă îndoiesc că răsfoitorii de dicționare știu de familia de limbi nostratice. Ș-apoi la ce le-ar servi să știe? Doar ei au dogma romanizării care înlocuiește orice radical străvechi și orice familie de limbi, fie ea nostratică sau indo-europeană. Nu-i mai ușor să deschizi dicționarul și să împrumuți dealul de la slavi? Mai ales că de la asta romanizarea are numai de câștigat?
Absurditatea metodei răsfoirii dicţionarelor iese şi mai mult în evidenţă, când aduni în jurul plugarului uneltele sale și atârni pe ele etimologiile DEX-ului. Obții un tablou suprarealist. Până să vină legionarii, noi n-am arat. După ce legionarii ne-au dat verbul a ara, am început să arăm, dar fără pluguri. I-am aşteptat pe slavi, care fiți siguri că n-au venit cu plugurile-n spate, dar noi am luat de la ei plugul şi abia atunci am început să arăm ca oamenii normali, lăsând în urmă o brazdă slavă de toată frumusețea. Pe de altă parte, plough există în engleză, plogr în vechea islandeză; un cuvânt similar întâlnim în franceza veche. Și nu cred că în dicționarele lor stă scris că l-au împrumutat de la slavi. Etimologii serioși procedează ca domnul Mihai Vinereanu. A acordat cercetării plugului o întreagă pagină din al său Dicționar Etimologic, demonstrând că acest cuvânt este de origine traco-dacă și provine din radicalul proto-indo-european uelk- ,,a trage.
Apoi tabloul suprarealist devine grotesc: legionarii ne-au învățat a semăna. Dar grâul latin încolțea în slava veche. Băteam latinește spicele latine cu îmblăciul slav. Făceam latinește cu furca latină stoguri și grămezi slave. Coseam și greblam iarba latină cu grebla și coasa slave. Țăranul latin își săpa latinește ogorul și grădina slave. Plugarul slav boronea ucrainește cu grapa albaneză. Gospodarul slav își punea latinește roada slavă în hambarul maghiar.
Într-un cuvânt, în vocabularul țăranului român legat de muncile agricole nu există niciun cuvânt de la geto-daci. Totul este împrumutat. Până și lanul, conform prea înțeleptului DEX, l-a luat din vechiul slav lan, care înseamnă ,,lanț”. Mihai Vinereanu arată că lan este traco-dac și provine din rădăcina proto-indo-europeană lendh-, ceea ce înseamnă ,,teren liber, teren necultivat, stepă”. Iar ipoteza lui lan din ,,lanț” este cu totul inacceptabilă datorită incompatibilității semantice.
Un om cu bun simț nu poate să nu se întrebe: cum de-și permit lingviștii noștri oficiali să introducă într-o lucrare pretins știnițifică atâtea lucruri absurde?
Adepții romanizării au mizat întotdeauna pe ignoranţa mulțimii și pe obediența celor ce vor să facă carieră. În secolul al XIX-lea, când au introdus dogma romanizării, nimeni nu le cerea s-o dovedească. Pe atunci, era de ajuns ca o autoritate să proclame o teorie drept adevăr oficial, că ea devenea obligatorie. Părerea intelectualilor nu conta. Pe de altă parte, demonstraţia ştiinţifică era o cale periculoasă şi romanizatorii au ocolit-o întotdeauna. Ei știu că metoda discreditării celor ce refuză să creadă în romanizare este eficientă și continuă s-o folosească cu succes. Cine ia la puricat etimologile DEX-ului și le scoate în evidență lipsa de suport științific este învinuit că intoxică publicul cu un subiect nociv.
Mesajul este clar: cercetarea adevăratei origini a limbii române este un subiect nociv.
Nu vă mai întreb pentru cine.
Tot mai mulți intelectuali își dau seama că DEX-ul este un monument al decăderii lingvisticii oficiale românești.
Tot mai mulți români consideră că e timpul să li se spună adevărul despre originea traco-dacă a limbii și poporului nostru.
Și tot mai mulți nu suntem de acord să plătim din banii noștri politrucii romanizării și lucrările lor antiștiințifice menite să ne schilodească sufletele cu o teorie falsă.
Un articol de Iulia Brânză Mihăileanuac
Simplismul acestui fel de avedea lucrurile l-a ironizat Iorga în urmă cu aproape unvec- când a spus că românii, până au împrumutat de la slavi duvîntul COCOȘ, se vede treaba că au crescut găinile fără a avea nevoie de cocoși!
Problema nu se pune numai de ce au luat cocosul din slava, cand gaina si puiul erau din latina. Ci marea problema este ca cocosul nostru provine din curca slava.
Ori toate limbile au cuvinte imprumutate, dar le imprumuta cu sensul lor. Asa cum am mai scris, computer inseamna calculator, management=stiinta conducerii.
Dar curca lor=cocosul nostru…e aiurea.
La astfel de intrebari ar trebui adus un raspuns concret, adica ar trebui demonstrat ca cocosul nostru vine din slava, dar din cocosul slav, nu din curca. Adica ar trebui demonstrata eroarea celor care sustin asa ceva. Ori nu.
Ca dacii au avut un cuvant pt cocos, apoi au luat altul de la latini, iar la venirea slavilor i-au schimbat din nou denumirea, hai, parca mai merge. Dar sa iei un cuvant dintr-o limba si sa il folosesti cu alt sens…
Si astfel de exemple sunt multe.
Povestea cu curca e bine s-o mai verifcați o dată chiar în DEX! Nu putea să spună prostia care o puneți în seama DEX-ului. Când noi am luat de la slavi cuvîntul COCOȘ, în Europa în Europa nu existau curci și curcani. Curcile au fost aduse din America, pe vremea când încă se mai credea că America este parte din India, De aici denumirea dată de francezi.
Am verificat, asa scrie, provine din slava, din curca.
se pricepeau la inginerie genetică. Aveau găini care n-aveau nevoie de cocoș, ca-n zilele noastre. Erau dați naibii tracii noștri.
Articolul domnisoarei Branza reflecta perfect incultura lingvistica a grupului dacopat strans in jurul lui Roxin . Dupa mintea acestei „lingviste”, daca un cuvant este imprumutat din alta limba , aceasta este dovada ca obiectul desemnat de acel cuvant nu exista in cultura limbii care a facut imprumutul! Adica, daca romanasul nostru a imprumutat de la slavi cuvantul coasa, asta inseamna ca el nu vazuse niciodata o coasa. Ori cum lucrul acesta nu poate fi adevarat, inseamna ca el n-a imprumutat cuvantul „coasa” de la slavi , ci l-a mostenit din limba dacilor! Oligofrenia dacopata considera , pe baza acestei logici aberante, ca toate cuvintele din limba romaneasca sunt autohtone, pentru ca realitatile pe care ele le desemneaza sunt prezente dintodeauna in spatiul cultural autohton. Adica , daca mama mea spunea „neam” sau „rudenie”, aceasta inseamna ca cele doua cuvinte nu pot fi decat dacice_ pentru ca neamul si rudenia erau realitati prezente si in epoca dacica! Ce conteza ca exista dovezi ca in urma cu cateva secole la noi se zicea „gint”, „nat”,”stirpe”, „vitsa”, si ca prin prestigiul social sau cultural al celui ce utiliza cuvantul strain, aceste cuvinte romanesti au fost abandonate si inlocuite cu termenii straini folsiti azi? Ce conteza ca in trecut verbul „a trai” era utilizat numai in cazul obiectelor, iar pentru oameni se folosea „a custa” sau „a via”? Daca astazi noi spunem despre oameni ca”traiesc”, asta inseamna , in logica dacopata, ca acest verb s-a folosit asa dintodeauna in limba romaneasca inca de pe vremea dacilor, ca si dacii traiau , fiind si ei oameni, nu-i asa? In fond, ce conteaza daca un EUGEN COSERIU are alta parere decat domnisoara BRANZA? Cine a auzit la noi de Coseriu? Dacopatii n-au auzit, ori daca au auzit cumva , din greseala, n-au atata minte in capul lor ca sa-l poata sa-l si citesca…Asa ca, tot Roxin saracu’ si cu domnisoara Branza trebuie sa rezolve problema. Si o rezolva!
Nu, inteligentule, nu asta reiese din acest articol.
Dar, daca vrei sa gandesti, dacii aveau un cuvant pt coasa. Apoi l-au preluat pe cel latin, ca doar au fost romanizati. Cand au venit slavii, au renuntat la coasa latina si au luat-o pe cea slava. Logic, nu? In ritmul asta, pana acum trebuia sa ii mai schimbe denumirea de 10 ori.
La fel si cu ciobanul turcic. De ce se foloseste mai mult cuvantul cioban decat pastor? Ca tot suntem latini. Cum s-o fi impus ciobanul in fata pastorului, daca turcii nu prea au stat pe aici?
Exemplele pot continua.
Dar, cu toate ca te duce mintea sa citesti, nu te ajuta sa si intelegi.
înțelege prea bine. Nu-ți fă griji! Are program și directive de urmat. Așa e ce spui. E treabă simplă de logică. Totuși româna se trage din latină, după unii, dar exemplele din slavă, turcă, germană, etc., domină net pe cele din latină. Și totuși româna e o limbă romanică.
din latină n-avem mai mult de 15%, mai ales că termenii latini ieșiți din uz, care au fost contemporani ocupației romane, nu au supraviețuit în toate limbile romanice. Limbajul militar de exemplu. Administritativ, etc. Medicali, biologie, da, dar ele aparțin în general culturii europene. Și grecii sînt implicați, ca să nu mai vorbim de traci.
Iordanes spune despre geți că ei cunoșteau peste 300 de stele și dimensiunea soarelui. Cum poți să ți minte 300 de stele, fără să le scri?! Chiar dacă le scri tot ai nevoie de ele pe hîrtie, pentru că e foarte greu de memorat așa ceva mai ales dacă nu se asociează cu ceva. În afară de asta, cum comunicau astronomii geți astfel de date de observație astronomică?! Cum i-au transmis lui Iordanes informațiile astea? Sînt numai cîteva întrebări simple de logică. Probabil Iordanes fabula după unii autori?!
A fost odat un stulto-dac,
Ce se plimba seara prin parc
Pe-o alee luminata care
Inconjura un lac mai mare.
Si tot plimbandu-se,deodata,
Vazu-n lac luna reflectata!
Si-si zise-n mintea lui ciudata:
„Asta e luna adevarata!
Iar aia ce pe cer se vede
Nu-i luna ,precum azi se crede,
Ci o imagine- oglindita
Ori poate numai zugravita,
A lunii ce pluteste agale
Pe apele primordiale!”_
C-asa era el programat:
Sa nege tot ce-i consacrat!…
S-afunde-n funduri de fantana,
Si-a cerului noptii Regina!_
Si aplecandu-se-ntr-o dunga,
Cu o nuia voia s-o-ajunga:
S-o captureze intr-o punga_
De varful batului legata_
Si-apoi afara sa o scoata…
Sa arate lumii-n amagire,
Mareata lui descoperire!
………………………………..
Dar malul fiind alunecos,
Inalt , si deci periculos,
Nu stiu precis cum s-antamplat,
Ca stulto-dacu-a alunecat…
Si-n lacu-adanc s-a scufundat!
………………………………….
Vreo cativa insi ce au vazut
Tot ceea ce s-a petrecut,
In goana mare-au alergat
Sa-l scoata de la inecat.
Dar oricat si-au dorit de mult,
Ca sa-l mai scape n-au putut_
Ca-n viata este-o lege asa:
„De ce ti-e scris, nu poti scapa”!
Multimea ce se adunase
La locul unde se-ntamplase,
In urma_atunci a constatat_
Ca raposatul nu lasase
Vreun lucru vrednic de luat!_
Caci, vai! niciunul nu-observa-se
In lacul unde-i cazu steaua,
Ca-n apa ce se tulbura-se
Se mai vedea plutind …nuiaua.
n-ai înțeles nimic, dar nu contează. Am dat răspunsul mai sus. De fapt m-am repetat. Dacă ai probleme cu dacopații, ai greșit adresa rău de tot. Am menționat deja că nu sînt iubit nici de daciști, dar dumneata nu numai că nu citești ce scriu comentatorii, dar nici nu înțelegi ce vor să spună. Probabil că tot așa faci și cu cărțile pe care le citești.
Nu esti iubit de dacisti dar sustii aberatia ca vorbim limba dacilor. Nu mi-ai raspuns la intrebarea pe care ti-am pus-o! De ce : FATA, FAT, FAUR, FACERE, FAG, FALCA, FAIMA, FOAME, FA(r)INA, FIER, FERICIRE, FEMEIE, FEREASTRA, FIARA, FIERE, FATSA, INFATISARE, FIRE, FRAMANTARE, FERI,FIICA, FIU, FERIGA, FLOARE, INFLORI, FOC, FOAIE, FOALE, FANTANA, FORMA, FRUMOS, FURNICA, FOARTE,
FURTUNA, FRAGA, FRANGE, FRATE, FRASIN, FRUNZA, INFRUNZIRE,
FRUNTE, INFRUPTA, FUGA, FULG, FULGER, FUND, FUNIE, FUR, FURT, FURA, FURCA, FURIE, FUS, FUM FRIG, FRIGE, FUSTEL, FECIOR, etc. nu pot fi cuvinte din substratul daco-trac? Dupa cate vezi, intre ele sunt cuvinte extem de importante , chiar definitorii pentru clasificarea limbii romanesti intre limbile romanice.Stii de ce nu raspunzi ? pentru ca habar n-ai!
E-un adevar recunoscut
„Ca tot patitu-i priceput”,
Dar lucrul nu s-a constatat
Si la patitul dacopat!
Pentru ca el , prin tot ce-incepe
Ne-arata clar ca nu pricepe;
Si-apoi, prin modul cum sfarseste,
Ne-arata ca nici nu gandeste;
Astfel incat acest slogan ,
Nu e valabil pentru Stan!
(Care ne da de mult timp veste,
Ca el e din alta poveste
Ce se petrece neincetat,
In capu-oricarui dacopat)
Si-n basmul lui_nu-i o-intamplare!_
E vorba de un drob de sare…
Cu numele ROMANIZARE,
Pe care stulto-dacii insista
Ca-n realitate nu exista!_
Ori de exista-i foarte mic,
De n-a ramas din el nimic!_
Fiindc-acest drob rotund si mare,
Ii pune la grea incercare:
Ca-i cocotat cam sus pe-o grinda,
Iar ei n-au scara sa se-intinda
Si nici putere sa-l cuprinda_
Sa-l scoata iute afara-n strada,
In capul lor sa nu mai cada!_
Astfel incat , precum am zis,
Sa-l nege pururi s-au decis,
Lansand lozinca nihilista:
„Romanizarea nu exista!”_
Cu toate ca-n a lor frizura
Ei simt constant o lovitura,
Administrata permanent,
De drobul cel” inexistent”_
Fiindca-i stiut ca nu se poate
Sa negi ,tu, o realitate,
Punandu-ti ochelari de cal,
Fara s-ajungi des la spital!
………………………………….
Dar noi ,atenti si grijulii,
Pe dacopati ii dorim vii:
Ca sa le spunem pe-indelete
(Ca unora cu minti incete),
Ca-n ciuda celor din poveste,
ROMANIZARE, totusi ESTE!_
Si ca doar neamul lor cel p..st,
Poate sa spuna ca n-a fost.
Proasta e ma-ta cu tine cu tot!
Cu scuzele de rigoare pt dl profesor si toti ceilalti cititori.
Nu te jena, poarta-te natural!
Totdeauna gandesti foarte simplist , pentru ca nu ai cultura suficienta. In limba romanesca se spunea,inainte de contactul cu slavii, FALCE la coasa . Acest cuvant mai desemna, in epoca medievala la noi,o unitate de masura a suprafetei echivalenta cu suprafata pe care un cosas putea sa o lucreze intr-o zi. Acelasi cuvant sta si la baza cuvantului aromanesc FALCARE. CIOBAN este cuvant turcesc in mod clar. La noi s-a zis si inca se mai zice PACURAR/PICURAR , fiind un termen mostenit din latina.
Adăugați și PĂSTOR, derivat de la A PAȘTE, cuvînt puternic, cu polisemie bogată. Românii au simți util cuvîntul CIOBAN care nu era polisemantic ca PĂSTOR, și nici implicat într-o omonimie supărătoare ca PĂCURAR.
Aveti perfecta dreptate. Conservarea termenului PACURAR/PICURAR dovedeste valabilitatea ideii ca zonele marginale ale unui spatiu lingvistic sunt mai conservatoare. Pe baietii lui Roxin ii deranjaza foarte mult mai ales pierderea cuvantului „dacic” COASA, arma de lupta specific dacica.
mai de curînd vorbeați de logică simplistă pentru cuvîntul CIOBAN. Aveți aici o mostră de simplitate.
Cioban (română); paimen (finlandeză); pásztor (maghiară); çoban (turcă).
Analiză comparativă. Am mai spus odată treaba asta, și nu ați reacționat deloc. Ce părere aveți? Din cîte cunosc cele trei limbi migratoare au sosit în ținuturi de sedentari, și deși fac parte din aceeași familie de limbi, au evoluat diferit. Cum vă explicați?
Altă întrebare ar fi: cînd au venit turcii în Anatolia și Balcani, dispăruseră tracii, așa cum dispăruseră dacii cînd au venit ungurii în Ardeal? Sau vichingii din Scandinavia cînd au venit finicii?
Ungurii și finlandezii au uitat cuvîntul cioban și-au împrumutat. Numai turcii nu l-au uitat. Ba mai mult ni l-au transmis numai nouă. De greci nu s-a lipit. Nici de macedonieni, bulgari, sîrbi, etc. Adică noi am fost la fel de silitori să învățăm limbi străine nu numai de la romani, dar inclusiv de la turci. E valabil și pentru slavi, față de care am fost la fel de silitori să le învățăm limba.
Probabil, pînă au venit turcii, tracii și dacii spuneau ocivar ca slavii, după care cînd au venit turcii i-am spus cioban la cioban. Totuși în Ardeal unde nu prea au ajuns turcii, cum au preluat cuvîntul cioban de la turci, ca să nu mai vorbim de maghiarul pastor, care e clar împrumutat de ei pentru cioban.
Probabil din păstor, a păstorii și a paște!
Altă întrebare ar fi: de ce armenii sub turci n-au învățat cuvîntul cioban din turcă și ei spun հովիվ (hoviv), care aduce mai mult cu ceva de la ovine. Dar grecii βοσκός (voscos)?! Albaneză bari. Macedonă овчар (ovciar). Sîrbă пастир (pastir). Bulgară овчар (ovciar), ca în macedonă. Interesant! Dar în rusă e пастух (pastuc). Tot numai românii au fost foarte silitori cu turcii?! Mai mult, s-a transmis la toți românii chiar dacă n-au fost sub turci cu toții. Foarte interesant! În plus ar mai fi întrebarea: cum spuneau românii la cioban înainte să vină turcii? Nu cred că nu exista termen pentru cioban, ca să nu mai vorbim de cum puteau să-l uite, mai ales că face parte din lexicul de bază.
În concluzie în Balcani numai românii au preluat cuvîntul cioban de la turci, ei fiind cei mai silitori la învățarea de limbi străine, iat ungurii și
finlandezii, neamuri de turcmeni, și-au lepădat cuvîntul cioban și-au împrumutat de la alții.
Binențeles că veți spune că gîndesc prea logic.
Am și eu o altă teorie. Cuvîntul cioban a migrat prima dată cu șciții, neamuri cu tracii, spre Asia, ajungînd la popoarele turcmene din care trag
turcii, sînt dovezi pînă-n India, iar mai tîrziu s-a întors cu turcii în Balcani și Anatolia. Cu alte cuvinte a circulat în circuit care s-a închis din nou în Balcani, după cîteva milenii. Adică turcmenii au împrumutat cuvîntul cu mult înainte de la traco-celto-șciți, nu invers. De aici și coincidența care
creează problema etimologiei. Circulația limbilor, vorba lui Hașdeu. Ario europeii au migrat pînă-n India cu mii de ani în urmă, dar nu sînt dovezi în
sens invers, decît cam odată cu venirea turcilor cînd au apărut în Balcani și țiganii din Punjab.
În persană cuvîntul cioban = (Persian) chopan. B – P vă spune ceva? Pentru mine spune că cuvîntul cioban a migrat din Balcani-Anatolia spre
India, lăsînd urme și în Persia. Se poate spune că s-a învîrtit în jurul Marii Negre, Mării Caspice și Lacul Aral, ajungînd cu turcii de unde a plecat, adică înapoi la matcă.
V-am spus că sînt de acord cu orice teorie, dacă stă în picioare. Orice limbă face împrumuturi, dar deocamdată pentru mine etimologia cuvîntului cioban în limba română, ca fiind împrumutat din turcă, nu stă în picioare. Cuvîntul a ajuns la turcmeni și persani, din Balcani-Anatolia. Nu a venit din Asia. Migrația în sens invers, din Asia spre Balcani-Anatolia, are loc mult mai tîrziu.
Am pomenit și de expresia Ciobano! (Băi ciobane!), introdusă de greci în Australia. Mai circulă și alta tot în Australia: Peizano! (Băi țărane!), tot cu sens peiorativ de: Băi bădărane!
Aștept replici nu damigene de vin și nici
cacialmale ieftine. Comentatorul dvs nici n-a-nțeles că i-am cerut imagini, și nici de ce le-am cerut. A fost convins că m-a păcălit. Din păcate se păcălește singur, ca mulți alții aici la dvs. E mare diferență între a fi serios și a fi papagal.
De ce am luat de la italieni/francezi cuvîntul AMOR? Doar aveam DRAGOSTE și IUBIRE? Dar de ce a trebuit să luăm din slavă cele două cuvinte! Nu pare deloc logic! În concluzie: poate este vorba de altă logică! În latina din Dacia din latinescul AMO s-a ajuns imediat la AM, cu sensul „iubesc”. Dar tot la forma AM a ajuns și forma de prezent a verbului A AVEA. S-a ajuns așadar la omonimie. Sunt multe omonime în toate limbile. De-a lungul timpului unele omonimii sunt supărătoare, intolerabile. Așa a dispărut din daco-română verbul AMO; AMARE, din cauza omonimiei intolerabile cu alt verb foarte des folosit!
Atenție: puneți multe întrebări incorecte, deoarece nu stăpâniți domeniul lingvistic. Când vă ocupați de alte subiecte, sunteți foarte bun!
mulțumesc de aprecieri la alte subiecte! Nu ați răspuns la problemele ridicate de mine. Circulația cuvintelor legate de migrații, referitor la cuvîntul cioban. Ăsta era subiectul discuției. Am pus în text suficiente referiri la familia ungro-turco-finică și migrații cu sensuri și direcții pe mii de ani.
apoi pot să spun că a ama și familia nu sînt de origine latină. A fost identificat la traci, înainte ca să existe romanii în istorie. La romani a ajuns de la traci.
așteptam cel puțin o părere legată de cuvîntul cioban, dacă nu o expunere profesională, la problemele ridicate de mine. E simplu să afirmăm că cioban e împrumutat din turcă, dar e mai greu de demonstrat. Am arătat de ce e greu de susținut o asemenea explicație etimologică.
despre amor, dragoste și iubire pot spune că sînt lucruri diferite. Depinde cui se adresează. Dar ăsta e cu totul alt subiect și nu se compară cu cuvîntul cioban, care are cu totul altă istorie.
acum vă spun doar atît: cuvîntul drag a fost identificat în indo-europeană cu urme la traci. A trage și a atrage. Acum și englezii sugerează că verbul to drag vine din indo-europeană cu același sens. În plus avem și nume și toponime, tradiții cum ar fi Drăgaia. E la fel cu Sf Sava, care zic slavii și lingviștii că Sava e de origine slavă. Fals total. Rîul Sava din Sîrbia, la romani se numea Savus înainte de aparția slavilor în Balcani. Sava are legătură cu Saba (B-V) și Sabazius. Legenda spune că Sabazius a coborît din Alpii Iulieni, din Slovenia, unde se află izvoarele rîului Sava care se varsă în Dunăre aproape de Belgrad. Mitul lui Sabazius a fost preluat de romani de la traci. Mitul a ajuns și în Anatolia. Procopius vorbea de un templu care exista încă pe vremea lui în Anatolia, unde Sabazius purta epitetul Basareus. Vă spune ceva asta?
și să vă mai dau un exemplu de slavizare. Sirmium la traci Sirmia, pe rîul Sava la romani, capitala Iliriei, mai tîrziu a Panoniei secunde sau inferioare, Zic unii regiunea modernă a Sirmiei (Srem în slavă) de unde vine numele așezării contemporane Sremska Mitrovica.
nu cumva slavii au preluat la venire unele lucruri?
mai tîrziu a existat și un banat al SIRMIEI, care s-a bătut cu banatul Sîrbiei. Banul Sîrmiei se numea Ștefan Drăguțin. Sîrbii spun că a fost de-al lor. Păi dacă era de-al lor cum să se bată cu ei? Asta-i o altă manipulare în istorie a sîrbilor ca să-și justifice prezența în teritoriu pe o arie mai mare decît era în realitate. E valabil și pentru banatul Bosniei. Țări create artificial se dezintegrează ușor, așa ca Ungaria sau Sîrbia. E posibil și Bulgaria care are peste 2 milioane de turci și alte minorități cu duiumul, inclusiv țigani, din 8 în total. Cîți bulgari or fi cu adevărat? E exact ca la sîrbi. E foarte ușor de stimulat încăierări etnice religioase. Deocamdată au nevoie acum de Bulgaria în NATO. Dar dacă refuză să meargă la bătută împotriva rușilor în Ucraina, n-o văd bine. Păcat de telemeau lor, mai exact a vlahilor, recunoscută pe plan internațional ca telemea bulgărească. Bulgarii spun la cioban, ovciar, așa cum am spus mai înainte, dar vlahii din Bulgaria spun tot cioban, după turci conform etimologiei găsită de lingviști. Recunosc că am deviat și eu de la subiect.
nici drag nu cred că vine din slavă, așa cum nu cred că nici cioban ar veni din turcă.
Iar citesti, iar nu pricepi.
Am spus eu ca dacii sau romanii spuneau chiar asa, COASA?
Am spus: „dacii aveau un cuvant pt coasa. Apoi l-au preluat pe cel latin, ca doar au fost romanizati. Cand au venit
slavii, au renuntat la coasa latina si au luat-o pe cea slava.” Ceea ce e diferit.
Adica au schimbat denumirea obiectului in functie de cine a aparut pe aici.
Dar de unde stii, domnule lingvist inteligent, ca romanii spunea falce la coasa, INAINTE DE CONTACTUL CU SLAVII?
In ce limba a fost scris acest cuvant, de catre cine, pe ce, unde l-ai gasit scris?
Cam cand s-a produs schimbarea asta de la falce la coasa?
Se spune pacurar la voi? Care voi? In ce timpuri?
Ca azi, oriunde ai merge in tara, auzi cioban, foarte rar pastor, iar pacurar deloc.
Canta greierasul in odaie,
Mihaita o carte rasfoieste_
Uite! deodata pe o foaie,
Chipul dac din foaie ii zambeste:
E Savescu! _ Cat n-a povestit
Tata despre cartea-i minunata!
Il numesc ” istoric renumit”
Mii si mii de daci din lumea toata!
Si aseara tata a mai spus
Despre El, mai mult ca niciodata:
Ca din tara lui , cum alte nu-s
Drumul catre Dacia arata!
Insa pe acei istorici care
Dacia cea Sfanta au tradat_
Fiindca mai cred in romanizare_
Cu manie aprinsa i-a infierat!
Profund afectat de-a lor tradare,
Mihaita vrea sa se razbune:
Si ingrosandu-si vocea cat mai tare:
_ Eu nu sunt urmasul Romei spune!
Mult se mai framanta Mihaita,
Insa, iata! ora-i de culcare!
Cartea o aseaza pe-o masuta
Cu portretu-n fata _ca un soare!
Si punandu-si capul pe pernuta,
C-o manuta sub invelitoare,
Modeleaza adormit, din putsa
Harta Daciei Nemuritoare!
Dar nu-i singur Mihaita, nu-i!
Ca o calda mangaiere simte
Cum l-ajuta-n modelajul lui
Cel mai get si get -beget Parinte.
Domnule profesor, cred ca ar trebui sa dati damigeana de vin; daca nu pe toata, macar 3/4.
Aveti mai jos o fotografie cu piatra funerara si cu „Foaia pt minte, inima si literatura” din 1853 in care se vorbeste despre aceasta piatra funerara.
Chiar si in fotografie se vede cuvantul Dacia.
Iar transcrierea textului o gasiti in foaie.
La 1853 cand aparea acest articol, piatra exista deja in manastire peste mormantul domnitei Zamfira si era afectata de timp. Mi-e greu sa cred ca a fost pusa in secolul al XIX-lea, este evident ca este mult mai veche.
Se spune ca ar fi fost pusa de fiul domnitei, atunci ar trebui sa fie de la sf sec al XVI-lea sau inceputul celui de-al XVII-lea.
Fotografia este facuta chiar in biserica, nu este luata de pe net. Am primit-o impreuna cu „Foaia” de la cineva din Hateg.
Atasez inca o fotografie cu o placa funerara din 1554, in care apar cuvintele dacos si getas, descoperita de N Iorga.
Traducerea pe care am primit-o eu e: Pe cand era stăpan Dominic Dobo peste dacii si getii care locuiau in munti.
Deci exista inscriptii din sec al XVI-lea in care apar aceste cuvinte.
Astept coletul.
https://uploads.disquscdn.com/images/a7bb57e346c15b6062d33de8ccd8bb887226f6c75b41a140def317cd49c5654c.jpg https://uploads.disquscdn.com/images/c4c8c5350e6fa30f38a67e22b1f835d3a1d47390a0c87f26cc515762be204d69.jpg
https://uploads.disquscdn.com/images/2fd76e113dc70e706b4dc319bc3c07e15f9e594abb098580a78e94859f7d05e1.jpg https://uploads.disquscdn.com/images/de70abc7220500305d246583b321cdfebb867625a85718ee187acdf14156ca78.jpg
https://uploads.disquscdn.com/images/895d192f8874c2fc01ba0f22a1a6243d64418bcf62db2e2f9a62ddc21a26f1c8.jpg
O dau cu plăcere, dar cred că eu mă refeream la o propoziție scrisă în limba română! În orice caz, fiind vorba de o piatră dintr-un lăcaș românesc, putem bănui că aceia care au scris-o erau călugări români, deci oameni învățați, aveau de unde să știe de DACIA din antichitate. Mă bucur că există acea piatră de mormînt, așa cum mă bucur de orice element nou care se descoperă în legătură cu dacii! Noi nu avem de ales între daci și romani! Nu este o concurență! Eu am identificat elemente dacice extrem de importante, necunoscute până la mine – vezi „domeniul părelnicului” în gramatica limbii române, dar nu am avut deloc sentimentul că fac astfel un deserviciu latinizanților! E stupid să gândești că descoperind dovezi noi privind consistența fundamentului dacic intri în contradicție cu teza rpmanității noastre! N-am nimic impotriva tezei că latina s-ar trage din limba tracă, numai că o asemenea teză trebuie dmonstrată științific! Nu e suficient să susții ideea și să uiți s-o demonstrezi!
Ca român, am suferit când am constatat că ai mei au pierdut cândva, în vechime, amintirea dacilor, a strămoșilor traco-geți! Sunt tare bucuros dacă mi s-ar dovedi că așea amintire / tradiție s-a păstrat! Dar cine vine cu dovada?!
Cât privește damigeana, se rezolvă. Om vedea cum! Din partea mea recunosc: sunt bun de plată! Ba chiar bucuros!
De acord, nu avem de ales intre ei.
Pt noi, azi, cred ca este același lucru daca ne tragem doar din daci, doar din romani sau din daci si romani. Am evoluat asa cum am evoluat in ultimii 2000 de ani, spre ex. Suntem cine suntem azi, indiferent din cine ne tragem. Nu vad o rusine si nici o mândrie sa ne tragem din unii sau alții. Astea tin de istorie.
Numai ca, pt mine, argumentele romanizarii nu stau in picioare, deloc. Nu par logice.
Si mai e ceva-dacii au fost autohtonii, nu romanii. Parca ar trebui sa avem mai multa grija de ei. Cercetarea vestigiilor dacice e la pământ, in timp ce vestigiile romane sunt cercetate. De ce?
Va mai dau doua argumente în favoarea dacilor: portul popular care este evident ca este similar cu cel al dacilor si firea noastră, buna, calma, primitoare. Cand au cucerit dacii ceva? Ce imperiu au întemeiat ei? Dar noi? Pe cine am atacat? Câți au venit pe aici si cum au fost primiți? Nu vi se pare ca suntem la fel?
Multa sănătate! Hristos a-nviat!
Faceți o greșeală elementară – nu ne fie cu supărare. Nimeni dintre cei care susțin și demonstrează romanitatea limbii române, academici sau universitare, nu neagă că genetic suntem, foarte probabil, mai mult daci decât romani! Una este ETNOgenezași alta este GLOTOgeneza. Proporția în care suntem daci nu este ușor de stabilit! Dar nu avem voie să absolutizăm. Nimeni dintre academici nu neagă dacismul nostru. Numai că trebuie inventariat cu grijă! Fără a exclude latinitatea și fără apel la așa zisa „logică” simplistă a celor care refuză să accepte că un cuvînt ca CIOBAN nu poate fi tur !cic(cuman)
domnule Coja,
v-am mai atras atenția că grecii au o expresie: CIOBANO(!), adică Mă ciobane! Are sens peiorativ de necioplit, necivilizat, bădăran, barbar, etc.
orice expresie cu referire la alt neam se creează în limba creatorului, sau limba neamului pentru care a fost creată expresia respectivă. Grecii îi apostrofau pe vlahi cu CIOBANO. Dacă se adresau vlahilor, nu împrumutau grecii un cuvînt turcesc. Ca să nu mai vorbim că grecii n-ar împrunuta cuvinte turcești nici morți. Cred că știți și dvs ce gen de relații există între greci și turci. Și acum grecii pretind că vestul Anatoliei a fost al lor, cît și Turcia continentală și Macedonia. Mai degrabă le-ar da foc turcilor decît să împrumute cuvinte de la ei. Ca să nu mai vorbim, că o limbă cu mult evoluată decît una primitivă, nu are ce împrumuta. În general e invers. Cea primitivă împrumută de la cea evoluată.
ar mai fi și aspectul istoric. Cînd au ajuns cumani în Grecia? Nu sînt urme și nici scrieri. Grecii au venit în contact numai și direct cu turcii, din neamurile ungro-turco-finice.
expresia CIOBANO e folosită de greci și în țările în care unii greci au emigrat. Face parte din bagajul colocvial al grecilor, nu numai acasă.
alt aspect este că turcii s-au așezat în Anatolia care era locuită preponderent de traci, așa cum și teritoriul României era locuit de geți și daci cînd au sosit cumanii. Nici Anatolia și nici Plaiurile Mioritice n-au fost pustii.
de ce n-ar fi împrumutat cumanii sau turcii cuvîntul cioban de la traci?! Adică invers, nu cum se vehiculează?!
ungurii sînt neamuri cu turcii, dar nu au cuvîntul cioban. În maghiară este PASZTOR. Normal fiind din aceeași familie cu turcii și cumanii, ungurii trebuiau și ei să aibe acest cuvînt. Nu-l au.
finlandezii PAIMEN pentru cioban.
au uitat ungurii și finlandezii cuvîntul turcic CIOBAN, și numai turcii l-au păstrat? Foarte interesant! Dar știți ce, eu nu cred așa ceva. Mai degrabă au împrumutat turcii cînd au ajuns în Anatolia, cuvîntul cioban de la traci și vlahi. Tot așa cred că ungurii au împrumutat cuvîntul păstor, tot de la noi. Enigma se află în Finlanda.
Sunt convins că există cuvinte turcești în limba greacă și invers! Judecați lucrurile prea „logic”! Mi-aduc aminte ce mult m-am mirat și eu, elev de liceu fiind, când am aflat că CIOBAN ar fi cuvînt împrumutat din turcă. Apoi, făcând faultatea pe care am făcut-o, am aflat că limba turcă a luat din română cuvîntul MASĂ, probabil și altele. Româna a împrumutat multe cuvinte care aveau corespondent românesc. A făcut-o mai ales pentru a spori expresivitatea limbii române. Așa a juns limba română o limbă bogată, expresivă cum nu mai sunt multe! Mai bogată decât limbile din care a împrumutat! Inclusiv franceza!
și eu sînt convins că româna a împrumutat din turcă și invers. Dar nu cred că cuvîntul cioban e din turcă. Am făcut analiza prin comparație cu cuvintele din maghiară și finlandeză. Dacă nu există, deși trebuia să existe și-n celelalte limbi din familia ungro-turco-finică, înseamnă că alții au împrumutat, iar limbile lor au ajuns la separație și schimbare de limbă.
v-am dat și expresia CIOBANO din greacă. Ce părere aveți? Acum a intrat și-n limbajul colocvial al australienilor. Chiar și asiaticii emigranți din Australia au preluat expresia peiorativă CIOBANO, adică un tip necioplit, necizelat, neșlefuit, adică un bădăran.
cuvîntul cioban a generat multe expresii. Luptă dreaptă ciobănească, pe departe peiorativă. Are limba turcă așa ceva? Asta e întrebarea. În general limba de împrumut e mai bogată în expresii construite din rădăcină, decît limba care a împrumutat.
inclusiv numele de ISTANBUL are altă origine decît turcească. E numai o adaptare de la ConSTANtinOPOL. POL – BUL în turcă. STAN s-a potrivit și cu cuvîntul STAN – regat în Orientul Mijlociu. AfganiSTAN, PachiSTAN, TurcmeniSTAN, UzbechiSTAN, TagichiSTAN și toate STANURILE. Întrebarea e dacă cuvîntul STAN e de origine turcmenă sau a fost împrumutat de turcmeni?!
noi avem și numele STAN și STANA, cu derivate STĂNICĂ, STANCA, STĂNILĂ, STĂNILOAIE, etc. Ca să nu mai vorbim de STÎNĂ, STÎNCĂ, sau STANĂ de piatră. Toate astea au venit din turcă? De la -STAN-uri?
altă întrebare majoră se pune: strămoșii noștri care s-au ocupat și ei de ciobănit, n-au avut și ei un cuvînt pentru cioban? Sau ungurii n-au avut și ei un cuvînt pentru cioban, și l-au împrumutat pe pastor? Nu cumva pastor e din altă limbă? A paște cu familia lui. PĂSTOR și PASTOR, care-și conduc turma, fie ea de oi, fie ea de oameni.
galii au fost tot triburi de traci. Nu e deloc surprinzător că avem foarte mult în comun cu limba franceză. Galii au migrat din Balcani în Anatolia, după care s-au întors trecînd pe la noi și mai tîrziu au mărșăluit prin centrul Europei stabilindu-se pe teritoriul Franței de astăzi înainte de cucerirea romană, sub conducerea lui Cezar.
alt implant de franceză a avut loc în secolul XIX, odată cu ideile promovate de Școala Ardeleană, latinitatea, și revoluția pașoptistă, adică identitatea europeană, ca să nu mai spună unii că noi am venit mai trîziu și le-am ocupat teritoriile prin expansiune.
subiectele rămîn deschise. Dosarele istoriei nu s-au încheiat încă, cît nici ale lingvisticii. E numai o impresie că am lămurit istoria și limba.
Nu e suparare, chiar deloc.
Nici nu am spus ca sustinatorii latinitatii considera ca suntem doar latini.
Toti am invatat la scoala ca stramosii nostri sunt dacii si romanii.
Dar teoria romanizarii spune ca s-a format un nou popor cu o noua limba preluata de la cuceritori, ca acestia si-au impus limba.
Daca, dpdv genetic, suntem mai mult daci decat romani, atunci inseamna ca nr dacilor a fost mai mare decat al romanilor. Si ajung la argumentul numarului – daca romanii au fost mai putini decat dacii, cum si-au impus limba? Limba se invata prin contact cu ea, trebuie sa o auzi mereu ca sa o inveti. Ori romanii, fiind atat de putini in comparatie cu dacii, cum i-au invatat limba lor pe daci? Minoritatea este mereu asimilata de majoritate.
Iar logica trebuie sa ne ajute in tot ceea ce facem. Trebuie sa intelegem ceea ce citim, auzim. Nu putem sa le luam ca pe niste axiome si gata.
Nu spun ca trebuie exclusa latinitatea dar vreau sa inteleg. Dumneavostra puteti, spre ex, sa imi explicati cum de am luat gaina si puiul din latina iar cocosul din slava? Si mai ales de ce cocosul nostru e luat din CURCA slava? Asa scrie in dex. De ce nu am luat cocosul slav sa il transformam in cocosul romanesc?
Si atunci cum sa nu apelez la logica?
Nici eu nu consider ca ciobanul vine din turca dar dex-ul asa spune. Daca nici denumirile care au legatura cu meseria asta veche, practicata aici dintotdeauna, nu sunt de la daci, care daci au fost ciobani, atunci ce avem de la ei?
De ce, daca avem o limba latina, doar 20% din cuvinte sunt de provenienta latina iar 40% !!! vin din slava? Tot dex-ul spune asta.
In legatura cu ciobanul, o sa va dau inca un articol scris de Iulia Branza Mihaileanu.
Sunt foarte mirat că nu cunoașteți teoria circulației cuvintelor a lui Hasdeu. Citiți cele două cărți ale lui Graur despre fondul principal lexical!
CIOBAN este cuvînt turcic, dar păstor și păcurar sunt latinești! Puteți să vă întrebați de ce am mai avut nevoie de un cuvînt din turca dacă aveam deja două cuvinte în română? Încercați să găsiți singur răspunsul sau întrebați-o pe dna Brânză!
Nu este nimic in neregula sa imprumuti un nou cuvant cand ai deja altul care denumeste exact acelasi lucru.
Ciudat este ca legat de aceasta meserie cuvintele care denumesc obiectele, animalele, activitatile reprezinta un intreg amestec din mai multe limbi. Dar de la daci ce am luat? Chiar nimic? Tocmai de la ei care erau ciobani? De la ei care au facut pt prima data branza in aceasta zona?
Daca a aparut un nou popor care a preluat limba latina, ar fi trebuit ca limba noastra sa aiba, spre ex, 50% cuvinte latine, 10-20% cuvinte dacice, restul din alte limbi.
Dar noi ce avem? 20% latine, 40% slave, de la daci nimic. Chiar asa?
Avem mai mult de 50% cuvinte latinești. În Luceafărul sunt de origine latină 90% din cuvintele folosite de Eminescu Îm textul dumitale de mai sus, în prima propoziție ai trei neologisme – neregulă, deja exact, iar celelalte cuvinte sunt moștenite din latină! Ce este greu de pricepu când vi se spune că cele mai importante 1500 de cuvinte din limba română, cele mai des folosite, sunt moștenite din latină în proporție de 70% ?!
Bun, 70% din cele mai folosite cuvinte sunt latine. Asta suna logic. Restul sunt împrumuturi. Dar de la daci, nu avem si de la ei 10%?
Cum rămâne cu Curca slava= cocosul roman?
Poate chiar mai mult! Dar nu putem demonstra asta! Foarte multe dintre cuvintele considerate cu etimologie necunoscută ar putea fi dacice, dar nu avem cum demonstra asta. Deocamdată. Cuvintele considerate dacice au asemănări în limba albaneză, acesta este criteriul după care le declarăm dacice.
domnule Coja,
pe piatra de mormînt se înscrie numai dorința celui decedat. Nimeni nu are voie să scrie în numele decedatului. Am executat și astfel de lucrări. Cel care execută piatra funerară, scrie numai ce-a dorit răposatul.
Dvs v-ați pregătit panseul? Altfel rămîneți cu numele și anul nașterii și-al morții. Dacă nu v-ați pregătit panseul, vă recomand s-o faceți! Iar ca să fiți sigur că așa va fi, trebuie să vă instruiți și familia să vă îndeplinească ultima dorință. În rest sînt vorbe goale.
Eu, treaba asta cu moartea, cred că este un clișeu, o manipulare la care n-am de gând să cedez, „să pun botul”! Nu-s așa de fraier! Nu mă las eu prostit în față! Mă sim foarte bine! Am tensiunea 14 cu 8!…
domnule Coja,
vă doresc mulți ani înainte! M-ați judecat greșit și ați evitat subiectul pietrelor funerare. E unul din subiectele foarte importante pentru lămurirea istoriei adevărate. Numai cel care decedează are dreptul să-și scrie panseul pe piatra de mormînt. Nimeni altcineva. Nu am făcut nici-o trimitere în afară de importanța inscripțiilor funerare.
dacă v-aduceți aminte cu ani de zile în urmă, vă propuneam o vizită la cimitirul Filantropia. Crucile și inscripțiile din cimitire sînt o carte de istorie deschisă. Eu nu mă joc cu cuvintele cum faceți dvs cu ”pus botul” sau a fi fraier. Dacă eu vă propuneam în discuție un subiect de istorie foarte important, dvs ați considerat-o manipulare. Foarte interesant!
nici pe departe nu mi-a trecut așa ceva prin cap.
dacă nu vreți să discutați subiectul pietrelor funerare nu e nici-o problemă, dar cred că e bine să nu-mi puneți în cîrcă alte lucruri decît spun.
toate cele bune și multă sănătate!
domnule Mihai,
mi-ați produs o mare bucurie de sfintele sărbători. De fapt cea mai mare bucurie.
Cristos a-nviat! Sărbători fericite, cu multă bucurie și sănătate!
Damigeana tot n-ați cîștigat-o, pentru că inscripția a fost scrisă de călugări, oameni citiți, adică intelectuali, și numai în mintea lor exista conștiința că sîntem urmașii dacilor. În conștiința românului de rînd nu exista așa ceva, conform celor spuse de dl Coja.
Din păcate pentru dl Coja, dînsul nu cunoaște cum e cu plăcile funerare, pe care omul scrie ce vrea și ce crede el de cuvință, nu călugării și nici intelectualii. Pe piatra de mormînt fiecare-și lasă ultima amprentă personală, care n-are nici-o legătură cu intelectualii vremii.
Adevarat a-nviat! Multa sanatate si dumneavoastra!
domnule Mihai,
mulțumesc! Domnul Coja a avut bunăvoința să publice adresa mea de e-mail pentru toată lumea. Aștept să luăm legătura!
Nu, domnule, v-am răspuns că am pierdut pariul și asta mă bucură. Nu-mi dau seama de ce n-a apărut răspunsul meu. Am un lap top nou și îmi dă de furcă, nemernicul!
v-am mai spus că v-a dispărut și un alt comentariu. Ăsta e al doilea. Iar mesajul lui Radu Pârvu așteaptă în continuare confirmarea. Nu știu cum se face că eu le-am prins pe toate și am și răspuns la ele. Chiar și dlui Radu Pîrvu.
Buna ziua. Nu merge, primesc eroare. Nu stiu de ce, o sa mai încerc.
ciudat! Am intrat aseartă fără probleme. O să verific exact dacă apare corect pe ecran la dl Coja.
am descoperit de ce. E scrisă greșit stanpatitul, e fără L la coadă, adică neaccentuat: stanpatitu1963@gmail.com
N-am tăiat „macaroana” nimănui, pe acest site. Scrie fiecare ce poate. Când consider necesar intervin, dar nu ca să tai, ci ca să completez ori ca să corectez. Mă bucur pentru fiecare comentariu primit înainte de a-l citi. Fiți cu toții sănătoși și mai scrieți!
domnule Coja,
ultimul răspuns trimis mie de dl Radu Pârvu, 7 zile în urmă așteaptă să-i dați drumul. La asta se referea dsul. Poate-i dați totuși drumul! Eu l-am citit, dar răspunsul lui nu apare pe ecran. Trebuie să faci clic pe Arată comentariul. La asta se referea cînd a spus că i-ați tăiat macaroana.
cu asta începe răspunsul pentru mine:
”Bună ziua !
Într-unul din textele precedente către dvs. am tras
concluzia că este posibil să fi împrumutat de la unul ca L. Boia sau
Djuvara, expresia…”
e la sfîrșit de tot la comentarii. Aici deasupra răspunsului dvs la treaba cu macaroana.
Poate am greșit eu vreo manevră. Delete este lângă alte comenzi. Rog să revină cu comentariul. Eu ce pot face?Sunt prea bătrânn ca să învăț subtilitățile Internetului.
Hristos a înviat !
Domnule profesor, la rugămintea dvs. înțeleg să revin cu textul buclucaș, deși am înțeles de la dl. Stan Pățitu că a citit postarea respectivă. Iată mai jos textul cu pricina:
„Bună ziua !
Într-unul din textele precedente către dvs. am tras concluzia că este posibil să fi împrumutat de la unul ca L. Boia sau Djuvara, expresia „toți istoricii români au falsificat istoria, sunt tarați etc” deoarece tonul folosit în text semăna destul de bine cu cel al detractorilor de profesie. Nu cred că sunteți unul din cei care obțin avantaje din postări cu conținut tendențios pe diverse site-uri unde apar probleme legate de istoria românilor.
Ca pregătire sunt undeva la mijloc, dacă se poate spune așa, undeva între științele exacte și cele umaniste, poate de aici și motivul pentru care de multe ori nu reușesc să fiu destul de clar.
Cu privire la Hașdeu, chiar dacă nu a avut, cum s-ar zice școală de istorie, a contribuit enorm la istoria românilor. Ca să nu mai spunem despre polemica sa cu românii ardeleni veniți în regat.
Referitor la vestigiile arheologice, poate nu m-am exprimat destul de limpede, din dorința de a nu folosi multe cuvinte, nu de alta, dar să nu ne taie macaroana dl. profesor Coja, deoarece dialogul nostru s-a depărtat nițeluș de conținutul articolului unde se află comentariile de față…prin urmare: este vorba despre intervențiile de acoperire a vestigiilor pentru care, să zicem, au fost culese informații „suficiente”. Sigur că la prima vedere este o tâmpenie să le acoperi la loc cu pământ…și totuși în condițiile lipsei de bani pentru amenajarea unei protecții adecvate, specifice sitului, oricare ar fi acesta, chiar în regim de urgență, până la urmă înclin să cred că este totuși mai bine cu acoperirea. Nu mai discut motivele lipsei de fonduri, d.p.d.v. oficial niciodată nu-s bani. Știu cazuri și am văzut ce se întâmplă, concret, cu unele tipuri de piatră, ziduri odată dezvelite și având contact cu poluarea, aerul de astăzi, nu se poate să nu fi văzut și dvs. (pentru unele roci folosite la construire se produc la început fisuri de grosimea firelor de păianjen, apoi acestea se accentuează, blocul se sparge, pentru ca în final întregul bloc de piatră să devină, nici mai mult nici mai puțin, decât nisip care este purtat de vânt…aspect valabil pentru întregul sit dezvelit, chiar dacă necesită ceva vreme până se întâmplă fenomenul – câțiva ani, uneori zeci de ani, deci foarte repede). Prin acoperirea cu pământ se mai conservă o vreme. Ca exemplu edificator, grecii au un templu atribuit lui Fidias (am acum un lipsus unde este exact) aflat în această situație și sunt terminați, deoarece nu au reușit să stabilizeze procesul de degradare al materialului litic (deși acolo au intrat de multă vreme specialiștii germani, e o întreagă „nebunie” – adună pietre mari, mici în sertare, le clasifică, în ideea că vor putea reface cândva monumentul…).
În alte cazuri (Capidava, anii 50-60) s-a procedat la o acoperire a zidurilor pentru partea superioară a acestora, cu mortar de ciment care se potrivește ca nuca în perete cu vestigiile arheologice sau de arhitectură. Cu toate acestea mortarul respectiv, de fapt un fel de „mânjire” în partea superioară a zidurilor, a contribuit la păstrarea porțiunilor unde a fost aplicat, protecția aceasta, chiar rudimentară, având efect (un caz fericit). Mai apoi bravii urmași ai diverselor bresle (arheologi, arhitecți restauratori, constructori specializați etc) trebuiau, într-un târziu „să facă ei mai bine”. Sigur că la adăpostul unor argumente de acest fel se pot face și lucruri mai puțin bune.
Despre scrierea în limba română cu caractere chirilice/slavone pot să spun că sunt ceva mai sus de genunchiul broaștei pentru că atunci când mă ocup de intervenții la biserici fac un exercițiu de descifrare a pisaniilor și/sau a altor texte întâlnite, apoi compar cu descifrările lui Iorga, C. Bălan sau alții, să mă verific.
Mai este un aspect, pe care eu îl consider foarte păgubos, aspect întâmplat din ignoranță sau voit. Este vorba despre lipsa colaborării între arheologi și arhitecți/constructori/alte profesii specializați în restaurarea monumentelor istorice. Arheologii se consideră zeii sitului aflat în cercetare, unde nimeni nu are dreptul la comentarii/întrebări, iar intervenția ulterioară, în cazul că există și este făcută de arheologi, de cele mai multe ori iese prost spre foarte prost. Nu că n-ar exista cazuri de intervenții neadecvate și ale altora, dar în cele mai multe locuri unde au intervenit arheologii, rezultatul a fost distrugerea iremediabilă a sitului. Călăuzindu-se după ideea că „arhitecții/constructorii/alții vor putea interveni doar atunci când arheologul va face dovada „nepriceperii” sale, respectivul are ocazia să intre în istorie prin „îngălarea” în fel și chip a vestigiilor din sit, inclusiv distrugerea lor cu bune intenții.
Pe de altă parte arhitecții se consideră, deasemenea, șefi atotștiutori (într-un proiect de restaurare pentru monumente istorice arhitectul este șef de proiect, coordonator de specialități și, nu în ultimul rând, are drept de decizie în ce privește alocarea unor părți din fondurile primite către celelalte specialități – analiză biologică, studii pentru materialul litic, sondaje diverse etc, mai puțin pe partea de arheologie). De cele mai multe ori, șeful/firma/echipa care urmează să intervină asupra unui sit istoric s-au documentat insuficient spre deloc pentru intervenția ce urmează asupra monumentului. Chiar în cazul în care există o documentare cât de cât, nu se ține cont de aceasta ulterior. Una din cauze este lipsa conlucrării între specialități, în primul rând între arheolog și arhitect, înțelegerea măcar parțială a istoriei locului, a ruinelor respective, aplecarea „cu respect, înțelegere și grijă” față de vestigiile înaintașilor…de cele mai multe ori totul reducându-se la soluții strict tehnice.
Concluzia:
Rezultă niște intervenții asupra monumentelor istorice (de arheologie sau arhitectură) din care cu greu se mai poate înțelege ceva, apoi vin ghizii turistici și spun și ei ce au învățat la școală, iar turistul român, căci despre români ne interesează în mod special, pricepe și el ce poate…
De multe ori apar niște concluzii de ți se face părul măciucă de unde oare or fi fost scoase, apoi apar cărți cu minciuni despre istoria românilor și uite așa se formează o generație care știe ce vor alții și nu măcar o parte din adevăr. Și cu oameni astfel formați trebuie să mergem înainte, să apărăm râul, ramul adică Țara !
Poate am exagerat, dar observ că aceste lucruri se întâmplă de o bună vreme încoace.
Mulțumesc pentru recomandările bibliografice.”
Doua situatii care arata cat de romanizati au fost dacii.
In 2013 am fost sa vad locul in care s-a descoperit tezaurul de la Pietroasele. Pe ulita care duce la acel loc traieste Nea Gogu sau Ion Moaca, cioplitor in piatra, meserie pastrata in familia lui de generatii.
In timp ce-mi spunea ce reprezinta fiecare chip cioplit, zice: Asta-i arta dacica, domne!
De ce n-o fi zis romana? Numai el stie.
Am incercat sa dezvolt, l-am intrebat – am auzit ca oamenii simpli, mai ales cei de la munte, spun ca sunt urmasii dacilor si nu spun nimic despre romani, asa e?
Nu am obtinut un raspuns clar, dar ce a spus initial m-a facut sa cred ca, asa cum a preluat meseria de cioplitor de la tatal sau, tot asa a preluat si ideea de arta dacica.
La manastirea Prislop exista o piatra funerara a domnitei Samfira pe care scrie asa:
„Daca neamul i-ai cerceta, domn i-a fost acesteia si bunicul si tatal/ DACIA ii plange pe amandoi indurerata…”
De ce nu i-o fi plans Roma, ca tot se nascuse un nou popor, cu o limba noua.
A, sa nu uit, asta se intampla in secolul al XVI-lea.
Dau o damigeană cu vin dacă âmi puteți dovedi că inscripția pomenită, în care apare propoiția „DACIA îi plânge pe amândoi îndurerată”, există, este autentică și datează din secolul al XVI-lea. Dacia nu putea să apară într-o inscripție din acel secol.
în secolul XVIII la sfîrșit, englezii vorbeau de Dacia în tratatele de geografie. Geograful curții engleze, care a întocmit primele hărți ale Americii, a scris un tratat de geografie antică și modernă, adică în timpul lui. Numele lui e Aaron Arrowsmith. A lăsat în urmă și un compendiu scurt pe subiect ca manual de geografie. E unul din geografii lumii care a tratat și etimologia denumirilor geografice, nu numai geografia, explicînd semnificația termenilor geografici, cît și mitologia legată de semnificație. El explică denumirile de Tisa, Mureș, etc. în acest compendiu. Nu am reușit să găsesc tratatul lui, care a fost finalizat de fiul lui pe baza manuscriselor lăsate.
În paralel se tipăreau deja încă din 1500 și 1600, perioada renașterii, și 1700 și 1800, perioada luminilor, o groază de dicționare de geografie, de etimologie, de mitologie, lingvistică (am cîteva numai cu sanscrită-engleză), etc., în Anglia. Am foarte multe dintre ele descărcate de pe internet, deoarece acum sînt în domeniul public. Nu au drept de autor și sînt gratis la discreția publicului. Am și din Franța. Există și din Germania, dar nu mă bag la limba germană, deoarece cu toate că știu ceva germană, n-o stăoînesc atît de bine pentru a analiza texte din renaștere sau epoca luminilor.
Tot pe net am descărcat cărți scrise în limba româna. Multe dintre ele din bibliotecile din America și Canada, chiar și de la biblioteca congresului american.
Sofia Torma a scris o istorie a Daciei, în secolul XIX.
Ștefan Zamosius a scris un tratat despre inscripții romane în Dacia, Analecta Lapidum…., în secolul XVI. Am descărcat-o de pe net în format pdf gratis. A fost secretarul principelui Transilvaniei, după ce și-a dat doctoratul cu inscripțiile romane din Dacia. A scris și alte lucruri despre Dacia. Unde sînt? Toți autorii sînt adjudecați de unguri, că de aveau nume maghiarizate, dar unde sînt lucrările lor? Unde este biblioteca din Alba Iulia, de care s-a ales praful?
La Brașov la biblioteca Sf Nicolae mai există peste 6000 de cărți și documente. Peste 90% nestudiate și fără transliterare de la româna arhaică de epocă, la limba română contemporană.
Arhivele din Cluj ascund încă cîte ceva, deși majoritatea au ajuns la Viena și Budapesta.
Alții nu ne lăsau și nu ne lasă în continuare, să vorbim de Dacia, ungurii cu precădere. Chiar și rușii. Toată lumea știa că Transilvania a fost Dacia, chiar și marele Petru al Rusie.
Bunicii mei mi-au povestit de daci, copil fiind, cum s-au priceput și ei. Nu prea mi-au spus că noi am fi urmașii romanilor, dar mi-au povestit de peripețiile strămoșilor noștri, și alte figuri din istorie, Darius al lui Isptaspe, de Dromichete sau de Lisimah.
De Traian mai puțin. Mai mult de columna lui din Roma, dar știau că romanii au cărat tezaurul Daciei la Roma, așa cum știau că tezaurul personal al lui Decebal nu s-a găsit încă.
Altcineva se străduiește să ne scoată din cap dacii, strămoșii noștri, ca să nu mai vorbim de traci. În 1993 i-au desființat institutul de tracologie înființat și sponzorizat de Drăgan. Bine că au bulgarii și ucrainenii!
Chiar nu vedeți programul de ștergere din memorie a istoriei noastre?! Cu toate eforturile și cu toate fondurile necesare, prin orice metode, chiar cu inundarea Argedavei. Atît la Argeș cît și la Bicaz au fost inundate locații arheologice. Scafandrii amatori, pe baza spuselor sătenilor din apropiere au făcut investigații pe banii lor. Halal cercetare din partea statului! N-am cuvinte.
Alții au vrut să ne șteargă istoria, să ne dezrădăcineze, ca să demonstreze că noi am venit după ei. Mai mult că le-am ocupat spațiile, chiar prin expansiune, cum susțineți și dvs. Din cauza asta afirmația dvs e foarte periculoasă, mai ales dpdv al ungurilor și rușilor. Nici ceilalți din Balcani nu sînt de neglijat la astfel de atacuri, cum ar fi mai ales sîrbii și bulgarii.
În popor, romanii nu prea erau cunoscuți, lăudați și nici idealizați, așa cum face lumea academică. Asta ni se trage de la școala ardeleană și revoluția pașoptistă. A fost o ideologie de care aveam nevoie în momentul respectiv, ca să demonstrăm că am locuit în spațiul românesc înainte de venirea slavilor și ungurilor, că aparținem Europei și n-am venit de nicăieri, adică am fost aici înaintea lor, dar asta nu înseamnă că ar fi și adevărul, că sîntem urmașii romanilor.
Celebra piatra funerara contine trei neologisme intrate in limba romaneasca in sec. XIX.Ele sunt: PRINCIPE, DEVINEsi DEMN. Ar trebui sa stiti, domnule Stefan, ca epoca romantica a creat multe asemenea opere de factura „medievala”.
Cele 3 neologisme reprezinta traducerea facuta azi. Oare se poate sa traducem si folosind termeni de acum 400 de ani?
Daca e vorba de un text slavonesc, mai merita sa discutam despre constiinta dacitatii la boierimea din Tara Romaneasca. Daca textul e in latina, avem de-a face cu un exemplu tipic de limbaj savant arhaizant foarte la moda in sec XVI.Ideea Daciei Rediviva a aparut in mediul aristocratiei transilvane dupa ocuparea Ungariei de catre turci. Ea nu are nici o legatura cu traditia poporului romanesc.
„Ideea Daciei Rediviva a aparut in mediul aristocratiei transilvane dupa
ocuparea Ungariei de catre turci. Ea nu are nici o legatura cu traditia
poporului romanesc.”
Si cu ce are legatura?
Dacia are legatura cu traditia altui popor?
Cu ungurii cumva?
– se pare că el n-are nici-o legătură cu tradiția poporului român. Iar aberația cu text slavonesc, ce să mai vorbim?! Scrierea poate era chirilică, dar textul era în română. Confundă scrierea cu conținutul textului. Mai mult, în Ardeal nici vorbă de scriere chirilică de cancelarie sau religioasă. Se aduceau cărți în limba română din Muntenia, scrise în chirilică, dar asta e altă mîncare de pește.
– Ștefan Zamosius secretarul principelui Transilvaniei, și-a dat doctoratul la Padova cu inscripții romane în Dacia, Analecta Lapidum, și a scris o istorie a Daciei, după ce s-a întors în capitală, Alba Iulia.
– de ce lui Mihai Viteazul i se spunea Dacul cel Rău? Poate ne spune domnia lui?!
– ce scriere a folosit Timotei Cipariu la traducerea Bibliei făcută de el? Ar fi altă întrebare.
– ce-a spus Petru Maior de limba română și limba latină?
– probabil că și Biblia lui Mavrocordat a fost tot în slavonă, după dînsul, dacă confundă scrierea cu limba?!
– de ce unele țări slave au trecut la scrierea latină? Poate ne spune domnia sa!
– ce înțelege prin prima școală românească? Tot în chirilică se scria și acolo? Ca să nu mai vorbim și de Biblia lui Șerban din 1688.
– știe domnia sa că Sofia Torma a scris o istorie a Daciei în secolul XIX?
Iar toate astea se petreceau înainte de, cît și în secolul XIX.
Daca textul e in limba romaneasca, cele trei neologisme de mai sus, precum si stilul literar , ne trimit spre secolul al XIX-lea. Daca e o traducere din latina, el poarta amprenta ideologica a clasei sociale din care autorul facea parte, deci ideea dacitatii nu reprezenta o componenta a constiintei poporului romanesc. Confuzia exista in mintile dvs. , pentru ca nu este acelasi lucru sa faci o afirmatie din postura de om apartinand unei elite culturale care utiliza un limbaj anticizant, si constiinta unui popor analfabet , care pastra amintirea originii sale _nu din surse culte_ ci in temeiul traditiei sale orale. Pai daca acceptam fanteziile literare ale autorilor renascentisti, iluministi sau romantici, ajungem la concluzia ca francezii sunt troien ; ungurii sunt sciti sau huni; bulgarii sunt moesi; danezii, normanzii, gotii, sasii transilvaneni sunt daci ori geti etc. Naivitatea acestor autori este scuzabila azi , nu si atitudinea unor contemporani care urmeaza calea diletantismului dar au pretentii de competenta!
Foarte bine zis!
ca și surena cu ISTOGRAFIA, termen pe care l-a repetat de trei ori. Dacă era odată din greșeală, mai treacă meargă. Oricui îi poate aluneca degetele pe clape, dar cînd cineva revine încă de două ori cu aceeași inepție, dă semne de altceva.
ISTOGRAFIA e știința care se ocupă cu studiul țesuturilor în biologie. N-are nimic de-a face cu istoria și mai ales cu ISTORIOGRAFIA.
dvs lăudați pe cei care vă convin dvs, dar nu observați aberațiile și inepțiile pe care le scot din ei, ca să nu mai vorbesc de dezacordurile gramaticale, confuzia dintre plural și forma accentuată, și altele care-i dă de gol că nu sînt români, nu numai ideile manipulatoare.
Tocmai pe Surena v-ați găsit să-l corectați și să-i găsiți nod în papură?
Pai nu spunea Surena, ca Charlemagne, iar nu Charles Martel, i’a batut pe mauri la Poitiers?
nod în papură ziceți?! Nod în papură mi-ați găsit mie cu semivocale în loc de intervocale, cu toate că am spus că a fost din viteză, și am explicat ce înseamnă una și ce înseamnă alta. Mi-am cerut și scuze.
surena a făcut greșeala cu ISTOGRAFIA de două ori, după care i-am atras atenția. N-a reacționat și a făcut din nou aceeași greșeală, a treia oară cînd n-am mai rezistat.
dacă faci o greșeală din viteză sau ți-au fugit degetele peste trei litere, adică le-ai mîncat, se poate întîmpla oricui, dar ca să repeți continuu de trei ori aceeași greșeală, asta nu mai e o greșeală din viteză și nici de dactilografie. Asta e neștiință, ca să nu spun altfel.
culmea a continuat să facă aceeași greșeală și la alte articole. Deci pentru surena ISTOGRAFIA e tot una cu ISTORIOGRAFIA. IstoRIOgrafia. E diferență de trei litere RIO, dar în realitate diferența e și mai mare între ISTOGRAFIE și ISTOrioGRAFIE.
mai mult în occident se dispută termenul de ISTOGRAFIE. Unii susțin că ar trebui ortografiat HISTOGRAFIE, pe principiul HISTORIA sau ISTORIA.
între studiul țesuturilor biologice în biologie și studiul textelor istorice e o mare diferență. Iar dacă cineva insistă de atîtea ori cu confuzia, nu cred că mai e scuzabil.
în afară de asta putea să se corecteze, chiar dacă nu-mi mulțumea că i-am atras atenția.
surena nici n-a băgat de seamă că i-am atras atenția a doua oară, deoarece a produs înc-o dată greșeala tot aici. Mai mult a repetat-o și la alte articole, ceea ce înseamnă că pentru surena ISTOGRAFIA e ISTORIOGRAFIA. De fapt sînt convins că nici nu-mi citește răspunsurile cu atenție.
nu pot accepta așa ceva chiar dacă este persoana protejată de dvs. Nu mă interesează protejații dvs și nici ce credeți dvs. Mă interesează adevărul.
Nu intelegi nici tu ce spui.
Daca textul e in limba romana – pai nu e, piatra funerara e scrisa in latina.
Facem discutii despre daca si parca.
E un text in latina.
Ce te faci daca traducerea e de acum cativa ani?
Mai „poarta amprenta ideologica a clasei sociale din care autorul facea
parte, deci ideea dacitatii nu reprezenta o componenta a constiintei
poporului romanesc”?
Zici ca elitele nu puteau sa vorbeasca despre Dacia? Doar analfabetii?
I-auzi!
Ce ne facem cu Eminescu? Spunea ca in Romania totul trebuie dacizat.
Dar Malus Dacus cine il numea pe Mihai Viteazul?
Draga Mihai, eu nu am vazut piatra respectiva, Din materialele consultate rezulta ca exista doua texte : unul in latina si altul in slavona. Matale cand ai pomenit de acest text , ai avut grija sa nu precizezi in ce limba e scris, ca sa acreditezi ideea este un produs autohton, nu alogen, astfel incat sa induci ideea ca exista o constiinta a originii dacice la romanii din sec. XVI. Este evident ca acesta a fost pus acolo de un personaj crescut si educat in mediu occidental, deci nu este expresia vreunei constiinte romanesti. Ce faci este tipic pentru miscarea dacopata. Povestea cu MALUS DACUS este un alt exemplu de manipulare dacopata: expresia apartine lui Ion Ratiu care-l citeaza intr-o forma intentionat inexacta pe Samoskozy. Textul corect este :”CACUS, ATROX DACUS/ SCELERUM LACUS, ILLE VALCHUS”. Deci un aristocrat ungur este cel ce face afirmatia, nu vreun roman! Cu alte cuvinte , pe opiniile fanteziste a doi straini isi intemeiaza dacopatii teoria constiintei dacitatii la poporul romanesc. Necunoasterea clara a operei jurnalistice a lui Eminescu este dovedita de afirmatia ta cu privire la „dacizarea” Romaniei.Nu cred ca exista un mai infocat adept al romanitatii poporului romanesc, in epoca sa ,ca Eminescu. Numai ca este nevoie sa mai pui mana si tu pe carte , draga Mihai, ca sa afli asta.
Pai daca nu ai vazut-o, de ce vorbesti?
Ce materiale ai consultat din care rezulta ca e vorba si de un text in slavona? Este doar in latina, iar asta arata ca tu citesti, dar nu ce trebuie.
Trebuia sa precizez in ce limba e scris? De ce, daca e scris doar in una?
Si e un produs autohton, ca a fost facut in teritoriul romanilor, scris de romani si pt romani.
Textul se refera la tatal si bunicul domnitei Zamfira, acestia au trait in Tara Romanesca; atunci de unde si pana unde acel text ar reprezenta gandirea unor calvini maghiarofoni? Nu este evident ca reprezinta ceea ce credea cel care a scris despre romanii din Tara Romanesca? Doar la ei se refera textul.
Si, daca persoana care a pus acesta piatra a fost educata in mediu occidental, inseamna ca persoana in cauza nu putea sa fie roman, sa aiba constiinta romaneasca? Nu exista romani de frunte ai acestei natii care s-au scolit in occident si care au venit aici si au sustinut aceasta natie?
Ai o logica…mama-mama!
Ideea cu malus dacus era un raspuns la afirmatia ta ca nu au existat oameni invatati care sa vorbeasca despre daci in Evul Mediu.
Evident, nu romanii l-au numit malus dacus/atrox dacus, asa a fost numit de straini. Dar de ce l-ar fi numit dac, daca nu erau constienti ca poporul pe care il reprezenta era chiar continuatorul dacilor?
Conteaza mai putin daca scrierea este atrox dacus sau malus dacus, conteaza ca este numit dac.
Sa sustii ca suntem urmasii dacilor inseamna ca suntem impotriva poporului roman? De unde si pana unde?
Iar Eminescu chiar a spus ca totul trebuie dacizat oarecum de acuma-nainte.
Cartea e buna, atata timp cat si pricepi ceva din ea, altfel…
Am pus mai sus cateva fotografii.
Domnule Grigor
Cu tot respectul,
dar ipotezele de la care plecați dvs vă conduc pe drumuri greșite. Ambiția dvs
de a demonstra că dacitatea nu a fost și nici nu este în continuare în capul
românilor, e o premiză falsă. Dacă așa stau lucrurile, poate ne spuneți ce
sîntem exact? Ce-au găsit romanii în Dacia cînd au cucerit-o? De ce o numeau
Dacia? Dar Dioceza Dacia sud-dunăreană? Știți ceva de ea? Și romanii erau
tîmpiți în opinia dvs? Dar frigienii, galii, celții sau iberii, nu numai dacii?
Cînd romanii îi numeau pe aceștia și ținuturile lor, erau idioți romanii? Sau
Tracia de exemplu?!
E mult mai ușor
să ștergi istoria, și să confecționezi una după bunul plac. Din ce spuneți se
vede că sînteți de formație în domeniul literelor, nu al istoriei.
Vă citez: ”…deci
ideea dacitatii nu reprezenta o componenta a constiintei poporului romanesc”.
Dar a cui? Îi bateți și pe susținătorii teoriei daco-romanității, dacă
susțineți că ideea dacității nu reprezenta o componentă a conștiinței poporului
românesc. Dacă eliminați această componentă, așa cum afirmați, rezultă că
poporul roman se consideră descendentul numai al romanilor, nu și al dacilor.
Interesant! Logica ne omoară. Altfel mergem înainte! Ce alt popor are pretenția
asta? Știu că bulgarii și ucrainenii pretind în ultima vreme că ei ar fi
descendenții tracilor. Oare așa să fie? De ce a fost desființat Institutul de
Tracologie din România? De ce vecinii prieteni au totuși astfel de institute?
De ce organizează congrese despre traci? Aveți cumva un răspuns și la treaba
asta?
Problema cu dacitatea e exact invers. Cineva se muncește de
cîteva secole, nu numai acum după ”90, să ne scoată din cap că sîntem urmașii
dacilor. În mintea lumii zis academice, dacitatea nu reprezintă o componentă a
conștiineței poporului roman, nu a poporului. V-aș recomanda să faceți
investigații serioase cînd a apărut povestea cu bădița Traian, și în ce
împrejurări!
Între timp așa de vreo 30 de ani încoace, s-au prins și
celelalte popoare zis latine, mai corect romanice, că și lor nu numai nouă,
cineva se muncește să le șteargă istoria și să-i facă altceva decît sînt.
Cine-au fost romanii? Ce etnie? Ce nație? V-aș recomanda să
studiați istoria antică începînd cu populațile din peninsula Italică! Iar dacă
sînteți din domeniul filologiei și-al literelor, analizați scrierile și limbile
din peninsula Italică, înainte de perioada romană.
În prezent în America limba oficială e limba engleză, limba
imperiului, dar indienii nord americani nu și-au uitat limba, deși la ora
actuală sînt o minoritate în ținuturile lor, nici după 270 de ani de ocupație.
Sînt cumva indienii nord americani, englezi? Sau sînt indieni? Dacă oficial se
vorbește limba engleză, asta nu înseamnă că toți americanii sînt englezi. Cîte
naționalități trăiesc în America? Toți sînt englezi? Limba e una și etnia e
alta. Cetățenia e una și naționalitatea e altceva. E valabil șI pentru
aborigenii din Australia. V-aș recomanda să călătorițI mai des, ca să putețI
studia și analiza pe viu, nu de la catedră!
Vă ocupați de studiul scrierilor și textelor antice? Dar de
descifratul scrierilor zis necunoscute? Credeți că la ora asta mai există
scrieri necunoscute? Vă spun eu că în momentul de față nu există scriere care
să nu poată fi descifrată. Ce cunoașteți de exemplu despre scrierile și limbile
tracilor anatolieni, dacă tot i-ați adus în discuție?
”Francezii ar fi troieni”. Ați fost foarte aproape de
adevăr, numai cu o poartă mai la vale pe uliță. Francezii au două componente
majore antice, galii și celții, neamuri bune cu frigienii și chiar cu troienii,
iar galii și celții au stat la baza poporului francez. Mai tîrziu au dobîndit o
altă componentă cea a francilor.
Confuzia există în mințile noastre, afirmați dvs. Nu știu
zău ce să vă răspund?! Consider că vă lipsesc foarte multe informații din
istoria antică și luați în considerare doar dogmele academice, care nu se bazează pe o cercetare
științifică, ignorînd
progresele făcute de cercetarea științifică, ci doar pe texte scrise de istorici partinici, care se știe foarte
bine că deformează realitatea istorică. În zilele noastre istoria e o știință.
A ieșit de mult timp din domeniul umanist. În plus cercetarea istoriei se face
obligatoriu asistată de lingvistică, genetică, geografie, geologie,
climatologie, și alte științe cum ar fi: sociologia, psihologia și multe
altele. Textele istorice, istoriografia, sînt analizate și studiate în present
pe baza descoperirilor arheologice, genetice, lingvistice, geologice,
climaterice, etc., cu alte cuvinte sînt supuse testului adevărului. Dacă cele
afirmate sînt adevărate sau nu. Au căzut foarte multe dogme academice și
canoane universitare.
Naivi și diletanți, cu pretenții de competență, spuneți?!
Probabil în opinia dvs cercetarea științifică cu tehnologii moderne de vîrf o
întreprind numai naivii și diletanții, cu pretenții de competență, adică
incompentenți?! Mi-e și jenă să mai comentez.
Dacă ați fi citit cu atenție comentariile mele, răspunsurile
pentru alți comentatori, ați fi avut ocazia să surprindeți cîte ceva din modul
de abordare al istoriei în zilele noastre.
Pot afirma că dvs vă bazați doar pe afirmații făcute de așa
zisa lume academică, care pleacă numai de la texte partinice care îi convin, în
teoriile pe care le susține în majoritatea lor false. Istoria se reevaluează
peste tot din acest motiv foarte serios, nu numai la noi. În primul rînd în secolele XV, XVI,
XVII, XVIII, XIX, și chiar XX, istoria nu a fost o știință care a operat cu
dovezi și metode științifice de cercetare. Asta se petrece nu de mult timp, iar
tehnologiile avansate de cercetare științifică, abia s-au născut. Vedeți numai
cu ce științe și tehnologii avansate operează de exemplu arheologia la ora
actuală, pe care nu le avea la dispoziție pînă secolul trecut! Aveți idee de
ele? Ca să nu mai vorbesc de metodele de lucru și investigare, multi-, pluri-
și interdisciplinare. Arheo-lingvistică de exemplu.
În rest rămîne vorbărie și eventual subiecte de
filologie și beletristică, ori roman istoric de ficțiune. Ultimul caz e o modă
care a apărut și ea recent. Mulți scriitori își imaginează trecutul,
condimentîndu-l cu ficțiuni personale, care n-au nici-o legătură cu realitatea
istorică. S-au produs și o groază de filme holiudiene cu Nero, Troia, etc., și
chiar la noi cu Dracula, care n-au nici-o legătură cu realitatea istorică, ca
să nu mai vorbim de filme cu holocaustul. Chiar mă-ntrebam: oare de ce nu se
fac și la noi, dacă tot l-am recunoscut și-am plătit pentru el o groază de
bani? Ce-i care-l pretind puteau cheltui și ei cîteva milioane din miliardele
de euro, pe care le-au încasat de la proștii de români, ca să facă și-un film
cu holocaustul românesc. Ce părere aveți?
Dacitatea există în conștiința poporului român, numai că este o componentă relativ recentă! Dacitatea noastră au descoperit-o savanții noștri, în urmă cu vreo trei-patru secole. Dacitatea noastră s-a introdus în conștiința noastră populară prin cărți și prin școală. Este meritul filologilor, al celor care au demonstrat romanitatea noastră și care s-au bucurat să descopere și o componentă dacică.
În schimb, romanitatea noastră a fost mereu prezentă în conștiința românească, atât cea populară, cât și cea a elitelor. Spre deosebire de elitele altor popoare romanice care au bătut câmpii, pe ideea că limba franceză se trage din ebraică, de exemplu, iar spaniolii se trag din geți! Vezi sinteza făcută de Adolf Armbruster despre Romanitatea Românească!
toate bune și frumoase, dacă n-ar fi pe dos! Din păcate pentru dvs lucrurile stau puțin invers, tot din scrierile unora sau ale altora. Ce să facem cu ce a spus unul sau altul, dacă teoriile lor nu stau în picioare, atît dpdv istoric cît și lingvistic sau genetic.
tradiția orală a păstrat la români și aromâni originea reală. Nici un popor nu s-a considerat altceva decît ce a fost. Alții au încercat să denatureze adevărul.
dacitatea noastră nu au descoperit-o savanții noștri. Ei numai au susținut-o, atunci cînd unii negau că sîntem urmașii dacilor, și afirmau că nu sîntem, pentru că dacii au fost exterminați, iar ei cînd au ajuns în Dacia, Dacia era pustie. Pentru asta savanții noștri au luat atitudine, confirmînd ceea ce poporul știa dintotdeauna. Etnia e o componentă a memoriei colective. Nu se poate șterge din memorie.
meritul filologilor este că au răspuns cînd a fost nevoie, cînd ne era atacată identitatea națională, așa cum spuneți în urmă cu 3-4 secole.
meritul filologilor nu este că ei au introdus dacitatea, ci constă în faptul că au confirmat-o, luînd atitudine împotriva atacurilor.
mai tîrziu a fost contestată și originea latină, cu care ni se contrazicea apartenența la Europa și se susținea teoria că noi am venit după unguri. Atunci s-a pus problema exagerării componentei romane în formarea poporului român, de către Școala Ardeleană, tot din motive politice, deoarece din nou ne era atacată identitatea națională și apartenența la Europa. Savanții noștri contrau teoria că românii au migrat în spațiul balcanic și nu aparțin Europei. Au extrapolat apartenența lingvistică la limbile romanice cu apartenența etnică la popoarele romanice, pentru a demonstra că aparținem Europei, și n-am venit de nicăieri, fiind autohtoni. Pentru asta au fost obligați să se lege de cucerirea romană.
romanitatea noastră a fost promovată de savanții noștri și insuflată poporului. A fost un deziderat politic de moment. Ea nu a existat în memoria colectivă a românilor, pînă la Școala Ardeleană cînd identitatea noastră de europeni era pusă în joc, care e mult mai grav decît identitatea de daci.
nu numai ungurii dar și rușii negau faptul că sîntem indigeni pentru a-și adjudeca teritoriile românești. Mișcarea cu romanizarea dezvoltată de Școala Ardeleană a fost o necesitate politică de moment în urmă cu 200 de ani. Însă asta nu înseamnă că savanții Școlii Ardelene credeau în ea. A fost un deziderat național de a ne apăra identitatea și pămîntul.
cele trei principate erau împărțite de trei imperii mari, care vroiau să ne șteargă de pe hartă. Austro-Ungar, Rusesc și Otoman. Pămîntul românesc și românii erau o insulă izolată de Europa, și înconjurată de unguri, slavi și turci. A fost și este în continuare. Chiar și în timpul comunismului, inclusiv la ora actuală. Spațiul geo-politic e un destin milenar. Nu-l putem schimba. Ne-am născut la răscruce de vînturi. AXA MUNDI, sau pe românește Țîțînele Lumii.
nu numai românii au avut probleme cu atacuri la identitate. E bine că ați menționat, dar din păcate ați atribuit greșit cui aparțin aberațiile. Și francezii, spaniolii, chiar și englezii, italienii sau nemții au suferit aceleași fenomene. Alții le-au atribuit origini aiurea, nu popoarele despre care vorbiți. Alții vor să șteargă din istorie popoarele indigene din Europa, iar acum o fac mai abitir decît oricînd, cu așa zisa multiculturalizare, prin care vor să schimbe identitatea Europei, prin implant semit musulman, african și asiatic. Migrația spre Europa e o acțiune gîndită și pusă în aplicație de cei care dețin puterea și controlează Europa. Migrația masivă spre Europa nu e un fenomen natural, ci e un fenomen dirijat cu scopul de a șterge identitatea europeană. Altcineva vrea ca europenii să nu mai existe, nu europenii vor acest lucru.
vorbiți de spanioli care se cred geți. E bine că ați deschis discuția. Romanii cînd au trecut la cucerirea peninsulei Iberice, au cucerit prima dată colțul de nord-est, astăzi Catalonia. Romanii au găsit acolo populație getă. I-au nimit INDIGETES, INDIGEȚI, iar prin politica lor de colonizare au cărat geți din Iliria, pe care romanii îi numeau ILERGETES, adică GEȚI ILIRI.
ce vroiau romanii să spună cu aceste denumiri etnice pe care ei le-au dat? Nu cumva că ei au găsit acolo geți indigeni și după aceea au adus coloniști geți iliri din sudul Dunării?! Nu cred că romanii erau tîmpiți și nu cunoșteau popoarele subjugate. Asta e dpdv istoric.
mai tîrziu romanii au cucerit zona centrală unde trăiau celto-iberi și ceva mai tîrziu sudul, unde trăiau iberi. Pe coasta de est a Spaniei romanii au găsit fenicieni, puni și chiar greci. Nu intru în detalii, deoarece nu reprezintă subiectul discuției.
dpdv lingvistic se cunoaște foarte bine că există diferență între limba CATALANĂ și limba SPANIOLĂ chiar și-n zilele noastre. Cuvinte monosilabice din lexicul de bază în limba catalană sînt identice cu cuvintele din limba română, și diferite de cele spaniole. FOC, NAS, JOC, etc. Sînt multe. Foc în spaniolă FUEGO. Joc în spaniolă JUEGO (pronunțat HUEHO). Nas în spaniolă NARIZ (pronunțat NARIS, care e mai mult nară în română decît nas). Sunetul J nu există în spaniolă. J e H. JUAN se pronunță HUAN.
dpdv fonetic limba catalană are sunete comune cu limba română, care nu se găsesc nici în latină și nici în spaniolă. J,Ș,Ț,Ă,CÎ(CH, CE SAU CI), GÎ(DJ, GE SAU GI, MIRATGE – se pronunță MIRAGE, MIRAJ în română). A descifra – DESXIFRAR. SXI – SCI în română. Se scrie X dar e o regulă ortografică pentru CI sau CE ca în română. X se pronunță Ș în alte condiții. XOC – ȘOC cu același înțeles. XOVINISTA (ȘOVINISTA) – ȘOVIN,-Ă. XORICO (ȘORICO). E vorba numai de reguli ortografice pentru marcarea sunetelor nespecifice latinei sau spaniolei, folosind strict alfabetul latin fără diacritice. C cu sedilă poate fi S sau Ț.
regulile fonetice în spanbiolă sînt diferite de regulile din catalană. Regulile ortografice sînt diferite.
nu cred că degeaba catalanii vor să se separe de Spania. Nici după 2000 de ani, de la romanizare și latinizare, catalanii nu vorbesc aceeași limbă cu spaniolii. Au nevoie de limba spaniolă literară ca să comunice între ei. E la fel ca și în cazul limbii italiene cu reto-romana sau veneto-romana, ori a limbii franceze cu occitana sau provensala. În Franța a fost aprobată predarea în limba occitană în școli.
Florin Bujor din România a întocmit primul dicționar ROMÂN-CATALAN și CATALA-ROMANES.
dacă e bine să se separe așa cum încearcă catalanii sau scoțienii, ori occitanii de țară, e o altă problemă.
iar despre Cezar și limba occitană am mai discutat. În războaiele galice el afirma că ar fi bine ca soldații lui să vorbească latina cel puțin așa cum o vorbesc occitanii.
triburile de sabei și sabini din nord și nord-estul Italiei nu erau ocupate de romani la începutul domniei lui Cezar. Mai mult au participat cu romanii la cucerirea Iberiei, dar cînd romanii conduși de Cezar au vrut să-i subjuge, romanii s-au confruntat militar cu sabeii și sabinii. Zeul suprem al lor a fost SABAZIUS. Romanii mai tîrziu l-au adoptat și adaptat pe SABAZIUS la panoplia lor de zei. Se știe că Sabazius a fost un zeu trac, călărețul trac cum mai e cunoscut, mai tîrziu Sfîntul Gheorghe la creștini.
istoria e puțin mai complicată decît vor unii s-o simplifice sau s-o șteargă.
probleme de identitate au avut toate popoarele din Europa, nu numai noi românii. Ele au apărut și s-au ascuțit odată cu cristalizarea statelor de drept și dispariția regatelor. Nu popoarele au pretins origini diferite, ci cei care le conduceau le-au creat artificial origini diferite de cele adevărate. Principiul este: dacă vrei să ștergi identitatea națională a unui popor e obligatoriu să-i ștergi istoria și limba.
studierea istoriei și a lingvisticii nu se mai face după afirmațiile partinice ale literaturii apărută în această perioadă. Istoria și lingvistica se studiează cu metode științifice și tehnologii moderne, la fel ca și genetica, o altă componentă foarte importantă în stabilirea istoriei adevărate.
Subscriu :)
Stimate domn, eu nu-mi permit sa am pareri personale nici in domeniul istoriei limbii romanesti si nici in cel al istoriei poporului romanesc. Consider ca exista lingvisti si istorici calificati care s-au pronuntat suficient de clar in aceasta privinta. Ceea ce faceti dvs. este exact ceea ce-mi reprosati ca as face eu, adica faceti literatura , fara nici un temei stiintific. Pentru a avea cunostinte elementare despre romanitatea orientala este obligatoriu sa lecturati macar cateva carti: „Limba romana” de Sextil Puscariu; „Limba latina in provinciile dunarene ” de H. Mihaescu; „LImba traco-dacilor” de I. I. Russu; „Illirii” de I.I.Russu; „Incercare de semasiologie” de L. Saineanu; „Etnogeneza romanilor” de I.I. Russu; ” Contributii epigrafice la istoria crestinismului in Dacia” de V. Parvan; „Lingvistica generala” de Eugen Coseriu etc. Dupa asimilarea acestor cunostinte, in mod sigur, discursul dvs. se va schimba in mod radical! In prezent vorbiti si rationati sub influenta diletantismului de care suferiti.
domnule Grigor,
o mare calitate a unui intelectual este să știe să poarte o discuție în limitele bunului simț, fără invective, insulte, injurii, etc. Dumneavoastră vă lipsește din păcate. Ați făcut-o cu dl mihai, iar acum m-ați atacat pe mine.
spre liniștea dvs personală am citit tot ce ați înșirat mai sus, chiar mai mult decît cele înșirate. Asta n-are nici-o importanță.
i-am atras atenția și lui surena că studiez istoria, lingvistica, genetica, geologia, etc., pe baza dovezilor materiale. Textele scrise de unii sau de alții, sînt mai mult sau mai puțin științifice. Datoria noastră e să le confruntăm cu dovezile materiale, pentru a putea considera dacă textul, discursul sau afirmațiile reprezintă sau nu realitatea istorică.
studiez scrieri de tot felul și verific descifrarea lor făcută de alți oameni de specialitate. Aplic această metodă de lucru, nu numai pe texte istorice, dar și pe texte științifice sau religioase de exemplu.
ați încercat vreodată treaba asta?
descifrarea scrierilor a fost o pasiune încă din copilărie, inclusiv a simbolurilor de tot felul. Pasiunea asta m-a însoțit toată viața și nu m-am lecuit de ea nici în prezent.
dacă dvs considerați că cineva care se ocupă de descifrarea scrierilor de tot felul e un diletant, nu-mi rămîne decît să vă urez succes în continuare în studiile pe care le faceți, dar nu uitați că e nevoie și de dovezi materiale în suport la teoriile enunțate de diverși cercetători.
ar mai fi și aspectul că nu oricine care e pregătit în domeniu, e obligatoriu și competent. De obicei e invers.
în plus mai e și adevărul pe care-l căutăm cu toții. Iar aici mai e nevoie și de logică, pentru a analiza afirmațiile făcute de un anume cercetător ca fiind adevărate sau false.
am mai spus chiar aici din nou, că istoria în zilele noastre e o știință în domeniul celor reale, nu umaniste. Epoca umanistă a istoriei s-a stins. Acum se lucrează cu dovezi materiale. Textele scrise sînt supuse confruntării cu divezile materiale. Restul sînt vorbe goale.
genetica, arheologia, geologia, climatologia, geografia, etc., sînt numai cîteva științe care-și dau concursul în zilele noastre pentru a lămuri istoria adevărată.
apoi avem la dispoziție și științele multidisciplinare, pluridisciplinare și interdisciplinare, ca să nu mai vorbim de tehnicile și tehnologiile de vîrf cu vîrstă recentă, de care cercetărorii din trecut nu au beneficiat. Ce facem? Ne luăm după părerile și afirmațiile unora sau ale altora, ori studiem istoria pe baza dovezilor materiale?
ați auzit de genografie? Dar de arheo-lingvistică? Etc., lista e foarte lungă.
dacă nu vă calmați cu ”gingășiile” de atacuri la persoană, nu vă mai așteptați să vă răspund.
toate cele bune și multă sănătate!
Domnulme Stan ,n-ati citit nimic din cartile pe care vi le-am recomandat! Delirul pe care il produceti nu merita comentat.
Are legatura cu o aristocratie calvina maghiarofona, pentru care mitul „Sfintei Coroane” nu mai era utilizabil. Proiectul unei Dacii protestante era obiectivul acesteia. Stim ca si sasii luterani si-au revendicat mai tarziu o ascendenta dacica . Numai bietii romanasi o tineau cu al lor Badica Troian. Noroc cu noii istorici si lingvisti amatori care ne-au indrumat in directia corecta!
„limbaj savant arhaizant”, „aristocratie calvina maghiarofona”, „Proiectul unei Dacii protestante”…
Hai ca esti tare!
La fel ca Surena, citesti si nu pricepi.
Romanas poate esti tu, eu sunt roman.
Draga Mihai, cel mai delicat moment in dialogul cu un dacopat este acela in care el incepe sa te tutuiasca desi tu i te adresezi cu dvs. si faci tot posibilul sa nu-i spui adevarul despre cultura lui istorica.Tu nu esti capabil sa intelegi ca o inscriptie ce contine un text scris de un aristocrat transilvanean din sec. XVI_ in care se afirma ca Dacia regreta disparitia unei domnite Valahe si a unui nobil polonez sau ungur_ nu reprezinta DECAT parerea personala a autorului cu privire la un fapt care se petrece doar in imaginatia lui, datorita unei culturi istorice de tip literar, nu stiintific, care opera cu etnonime si toponime antice si atribuia origini fanteziste unor popoare aparute mult mai tarziupe scena istoriei. Nici parerea lui , nici limbajul pretios si ridicol pe care il intrebuinteaza, nu poate constitui vreo dovada ca exista la populatia romaneasca de atunci constiinta unei origini dacice! Constiinta romanitatii poporului nostru insa este atestata de foarte timpuriu , de catre foarte multi calatori prin spatiul romanesc.
În limba dacilor nu exista pronume de politețe!
Exista, domnule profesor. Si nu ar fi rau sa ii invatati pe toti cei care scriu aici.
Atata timp cat imi vorbeste de romanasi si devine ironic spunand ca apelam la noii istorici si la lingvistii amatori, pot sa ii vorbesc la pers a doua sg.
de unde știți, dacă nu ne-au rămas scrieri de la daci?
Nu zau!
Asta e vreo axioma sau ce e? Dialogul cu un dacopat…
Vezi ca nu mi te-ai adesat cu dvs, vorbeai cu Stefan, cine o fi el.
Sa stii ca semn de respect e si sa retii numele celui caruia i te adresezi si sa il numesti corect.
Ia uimeste-ma ce cultura istorica ai!
De unde stii ca e un text ARISTOCRAT?
Hai sa te pun sa gandesti, ca singur nu vrei, preiei niste idei ale altora si le comunici aici doar pt ca ti se pare ca suna savant.
A cui e piatra funerara? A domnitei Zamfira.
Cine a fost ea? A fost fiica lui Moise Voda, domn al Tarii Romanesti, deci fara legatura cu „o aristocratie calvina maghiarofona”, da?
Unde este acea piatra funerara? La Manastirea Prislop, printre ai carei ctitori se numara si domnita Zamfira.
Ce fel de manastire era Prislop? Ortodoxa, NU CALVINA.
Mai mult, aceasta manastire a fost inchinata Manastirii Tismana; crezi ca ar fi putut fi calvina?
Pe piatra funerara se afla stema Tarii Romanesti.
Ce zici? Tot aristocratii calvini maghiarofoni i-au pus aceasta piatra?
Vorbeai mai sus de lingvisti amatori, banuiesc ca stii unii profesionisti.
Ia intreaba-i si explica-mi si mie cum vad faptul ca gaina si puiul le-am luat din latina, iar cocosul din slava. Mai mult, cocosul nostru se trage din curca slava, nu din cocosul slav. Am verificat, asa scrie in dex. Logic, nu-i asa?
Mie mi se pare de rasul curcilor si nu e nevoie sa fii lingvist ca sa vezi ca e o aberatie.
Adica in toate limbile se gasesc cuvinte luate din alte limbi, dar chiar asa?
Am preluat management, dar il folosim tot pt stiinta conducerii; am preluat computer, dar il folosim tot pt calculator; samd.
Dar sa iei curca si sa o folosesti pe post de sot al gainii…
Cauta si citeste inainnte sa vorbesti.
Spre ex, aceeasi autoare de mai jos, Iulia Branza Mihaileanu, a scris un articol in care spune ca 20% din cuvintele noastre vin din latina, iar 40% din slava. Asa spune dex-ul.
Suntem latini, nu?
Nu ca am fi slavi.
Dar se vede foarte clar ca dex-ul numai instrument serios nu e.
Aceleasi persoane care elaboreaza astfel de instrumente sustin ca suntem latini. Sa-i mai credem?
mi-am mai descrețit fruntea. Asta cu cocoșul, găina și curca am spus-o și eu cu ceva ani în urmă pe mai multe saituri. Mă bucur că nu sînt singurul! V-aș fi dat mai multe voturi, dar mașina nu mă lasă!
Christos a inviat! Limbajul golanesc tine de lipsa de educatie. Confuzia unui nume tine de lipsa de atentie. Aberatiile pe care le insirati tin de lipsa de cultura. Inscriptia de care vorbiti nu se afla pe piatra funerara a mormantului respectivei domnite, ci este incastrata in perete. Biserica ortodoxa din Transilvania a suferit o influenta masiva calvina. De intendentul calvin ati auzit? Mai treceti pe la biblioteca, permisul e gratis.
Adevarat a-nviat!
Iar inteligenta nu e, e foarte greu de gasit in ziua de azi.
Daca ai fi avut putina bunavointa, ai fi aflat ca piatra funerara a fost luata de pe mormant tocmai pt a nu fi distrusa de tot. In prezent se afla pe peretele din dreapta intre naos si pronaos, trebuie sa intrebi de ea daca vrei sa o vezi.
Si „Foaia” din 1853 spune aberatii?
Atunci scuze, nu stiam cate cunostinte aveti! Sunteti o adevarata enciclopedie!
Vezi, asta e diferenta intre cei care sustin romanizarea si cei care cauta dovezi materiale: voi aveti doar teorii care sunt contrazise de logica si de dovezi palpabile.
Crezi ca daca ai citit mult ai inteles ceva? Nu prea pare.
Te raportezi strict la ce ai invatat tu si sa nu cumva sa fii contrazis, indiferent de argumente, ca ai de-a face cu un dacopat. Adanc!
Inteligenta de care faci atata caz iti lipseste in primul rand tie, pentru ca iti imaginezi ca un artefact de tipul acestei pietre putea fi comandat de raposata Zamfira _o vajnica strangatoare de moaste si relicve ale tuturor sfintilor rasariteni existenti. Faptul ca pe la 1905, cu ocazia restaurarii incintei , cineva s-a gandit sa incastreze piatra in zid, dovedeste ca existau si pe atunci suficienti oameni inteligenti care sa-si dea seama ca obiectul cu pricina nu se potrivea de loc ca lespede funerara pentru mormantul personajului decedat. Ea a fost conmandata dupa moartea Zamfirei, probabil de fiul acesteia , Ianos Keseru , si a inlocuit piatra originara de factura bizantina. Atat prin forma ,cat mai ales prin continutul ei , aceasta lnscriptie este total straina de mediul cultural de care Zamfira apartinea, fiind expresia fidela a mediului cultural occidental in care cei doi fii ai sai au fost educati. Numai o minte dacopata ca a ta si a colegilor tai de suferinta , poate sa vada in aceasta inscriptie o dovada a existentei constiintei dacitatii la romanii din sec. XVI ! Cat despre exemplul cu cioplitorul care ti-a spus ca el a mostenit meseria de la daci, n-am sa-ti spun decat ca explicatia ta reflecta perfect nivelul tau cultural modest. Noroc ca el este compensat de lipsa celor sapte ani de acasa de care dai dovada constant , in buna traditie dacopata la care tii atat de mult.
Nu vrei sau nu poti sa gandesti, probabil nici nu mai incerci de cand ai sesizat ca nu poti.
Unde am scris eu ca domnita a comandat piatra funerara?
Deci bati campii!
Ti-a spus cineva motivul pt care s-a luat piatra de pe mormant si a fost pusa pe perete? De unde stii ca asta a fost motivul?
Aaaa! Suntem tot la capitolul presupuneri. Da, atunci ai dreptate.
Cei din Hateg care au studiat piatra si „Foaia” din 1853 vorbesc aiurea, numai tu care pana acum 1-2 saptamani nici nu auzisei de piatra funerara ai dreptate.
Bravo!
Legat de cioplitorul din Pietroasele, eu am povestit ce mi-a spus.
Du-te tu si vorbeste cu el, poate il convingi ca meseria o stie de la latini.
Sa faci asociere intre cei 7 ani de acasa si traditia dacopata dovedeste ca nu gandesti, ca nu vrei decat sa arunci cu mizerie. Probabil ca ai de unde, traind in ea zi de zi…
domnule mihai,
mi-ar place să vă cunosc, pentru că dvs nu numai că n-ați învățat istoria de la școală, cum era lăudat dl surena de către dl Cija, dar o studiați și-n teren. Tot respectul!
îmi cer scuze pentru mihai cu m mic, dar am păstrat pseudonimul cum apare pe ecran! Sper să nu vă supărați!
Toate cele bune!
Multumesc pt apreciere.
Daca se poate, de ce nu. Nu stiu insa cum am putea face asta.
voi creea o adresă nouă de e-mail pt dvs. După aceea vom lua legătura pe alte adrese. Urmăriți comentariile mele! Nu cred că dl Coja o să vă dea adresa mea, chiar dacă-l rog.
Adresa dvs este stanpatitul1963@gmail.com Nu trebuie să mă rugați ca s-o dau și altora.
mulțumesc de publicarea adresei de e-mail! Sper s-o vadă și domnul Mihai. De fapt sper s-o vadă toată lumea interesată!
sărbători fericite la toată lumea!
domnul Coja mi-a afișat adresa de e-mail puțin mai jos cu două comentarii. Aștept să luăm legătura!
Poate va intereseaza pozele de mai sus.
Care poze?
Pozele cu pietrele funerare si „Foaia”.
Vad ca inca nu a aparut postarea mea, apare tot pending.
Va spuneam ca trebuie sa dati damigeana de vin.
eu am aprobat-o.
am trimis răspuns mai sus la poze. Mulțumesc!
Cine sunt barbarii?
Povestește Eugen Lovinescu despre Nicolae Iorga:
“La cursurile sale, Nicolae Iorga cerea o liniște deplină; orice șoaptă i se părea un comentariu, orice foșnet de hârtie îl irita; nimeni nu putea intra mai târziu în sală, iar, odată intrat, nimănui nu-i era îngăduit decât să asculte sau să ia note; față de orice alte preocupări, el avea izbucnirea Nazarineanului față de zarafii din templu. Pentru a zugrăvi atmosfera exactă a acestor cursuri, voi povesti o întâmplare ce o rezumă printr-un relief puternic.
În cursul unor lecții asupra barbarilor, pânza uimitoare a cuvântării cădea cântăreț și monoton, când, deschizându-se brusc ușa sălii, intră un om, de o oarecare maturitate, roșcat, cu ochelari groși, pe care, deși nu era un student, profesorul îl primi ca pe un oaspete nepoftit.
Omul salută și se îndreptă spre bănci. Făcându-i-se loc, își scoate tacticos paltonul, se așeză comod, privi circular și curios prin ochelarii de baga, întinse o foaie de hârtie, ascuți un creion – totul cu mișcări încete, fără să observe încordarea din jur.
Privindu-l emoționați, așteptam un dezastru; din însuflețirea vorbei presimțeam iritarea crescândă a profesorului; și, în adevăr, intrând în labirintul unei fraze interminabile, pe când dezvolta în volute metodice definiția barbarilor: ”barbari sunt cei care… barbari sunt acei care…”, – după opt definiții, rostite pe un ton tot mai iritat, d-l Iorga culmină prin o nouă definiție: “barbari sunt acei care, venind la un curs, nu știu păstra cuviința necesară”.
Ca și cum n-ar fi auzit, oaspetele își scoase liniștit din buzunar un sul de ziare din care desfăcu unul cu un foșnet ce, în tăcerea emoționată a tuturor, luă proporții uriașe; citi câteva rânduri, îl împături apoi.
Situația era încordată. În debitul său volubil, profesorul intercală din nou: “previn pe domnul din capul băncii a patra din dreapta că, de nu-l interesează ceea ce spun eu, n-are decât să iasă din sală”.
Omul nu auzise nici de data aceasta; examinând sala îndelung, voi să intre în conversație cu un vecin, se răsuci, se uită pe geam și apoi se puse să scrie.
Situația începea să devină acum tragică și, în adevăr, dintr-o săritură, d-l Iorga se repezi de pe catedră şi, în salturi, căzu amenințător peste musafirul rămas calm și indiferent. Câțiva studenți săriră în jurul omului care, punându-și flegmatic ochelarii, privi mirat la mulțimea ce-l înconjura.
Taina se dezlegă îndată: fără să știe, de altfel, românește, străinul era un ziarist din Viena, ce se pregătea să transmită o corespondență despre Universitatea din București!”
E Lovinescu, Memorii, Texte alese și postfață de Nicolae Balotă, București, Minerva, 1976
„Ce se va întâmpla cu noi acum, fără barbari?
Căci trebuie sa recunoaștem ca oamenii acestia ar fi rezolvat promblema” (Konstantinos Kavafis)
Aşa au gândit cei rămaşi în Dacia după retragerea aureliană ?
Poezia „Aşteptând barbarii” (Waiting for the Barbarians) de Konstantinos Kavafis se încheie astfel:
And now what shall become of us without any barbarians?
Those people were some kind of solution.
Traducerea în română făcută de Ion Vatamanu dă:
Acuma ce ne facem fără de barbari?
În ei văzusem o ieşire… Acuma ce ne facem?
Traducerea dată de Surena e mai exactă, cea dată de Vatamanu e mai poetică.
Traducerea gugăl:
Și acum ce va fi cu noi, fără [nici] barbari?
Acei oameni au fost un fel de soluție
Textul integral în engleză:
What are we waiting for, assembled in the forum?
The barbarians are to arrive today.
Why such inaction in the Senate?
Why do the Senators sit and pass no laws?
Because the barbarians are to arrive today.
What laws can the Senators pass any more?
When the barbarians come they will make the laws.
Why did our emperor wake up so early,
and sits at the greatest gate of the city,
on the throne, solemn, wearing the crown?
Because the barbarians are to arrive today.
And the emperor waits to receive
their chief. Indeed he has prepared
to give him a scroll. Therein he inscribed
many titles and names of honor.
Why have our two consuls and the praetors come out
today in their red, embroidered togas;
why do they wear amethyst-studded bracelets,
and rings with brilliant, glittering emeralds;
why are they carrying costly canes today,
wonderfully carved with silver and gold?
Because the barbarians are to arrive today,
and such things dazzle the barbarians.
Why don’t the worthy orators come as always
to make their speeches, to have their say?
Because the barbarians are to arrive today;
and they get bored with eloquence and orations.
Why all of a sudden this unrest
and confusion. (How solemn the faces have become).
Why are the streets and squares clearing quickly,
and all return to their homes, so deep in thought?
Because night is here but the barbarians have not come.
And some people arrived from the borders,
and said that there are no longer any barbarians.
And now what shall become of us without any barbarians?
Those people were some kind of solution.
Textul integral în română(traducerea şi tehnica poetică – Ion Vatamanu):
De ce-au venit în piaţă orăşenii?
Barbarii astăzi vor sosi.
De ce-i pasiv senatul, dezbaterile-s sfârşite,
Senatorii nu vor nimic, nici legi să decreteze?
Barbarii astăzi doar sosesc.
Ce rost mai are legi a decreta?
Sosesc barbarii, ei să decreteze!
De ce-mpăratul, trezit cu noaptea-n cap,
Tronează porţile oraşului
Şi tronul, şi coroana – pe toate le tronează?
Barbarii astăzi vor sosi.
Aşteaptă împăratul căpetenia lor
Să-i ofere titluri de onoare,-
E gata pergamentul cu ordine cu tot.
De ce pretorii, alăturea de consuli
În togă roşie s-au arătat,
Le-mpodobeşte braţele brăţare-n ametiste,
Pe degete – inele de smarald?
Sceptrele cu-argint sânt smălţuite,
La ce le-ar trebui azi sceptrele acestea?
Barbarii anume astăzi sosesc,
Iar luxul îi orbeşte pe barbari.
Dar unde-s pretorii stimabili?
Ei nu se văd, – cuvântul lor lipseşte.
Astăzi sosesc barbarii,
Iar lor cuvântul nu le e pe plac.
De ce-i atât de alarmat oraşul?
Iar străzile – atâta de pustii?
Da ce-i atât de tulbure poporul,
De ce grăbit se-ascunde fiecare ins?
Deja e noapte, barbarii n-au sosit.
De la hotarul ţării a venit o veste,
Că-n lumea asta barbari nici nu există.
Acuma ce ne facem fără de barbari?
În ei văzusem o ieşire… Acuma ce ne facem?
doresc să mulțumesc colegilor de discuție! Inclusiv dlui surena. A fost o discuție instructivă și educativă. Și în mod deosebit dlor mihai și Sorin Filip pentru informațiile prețioase pe care ni le-au adus!
Toate cele bune și multă sănătate la toată lumea!
De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.
(Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia)
Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.
(Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)
DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI NICI CREDE.
(C.Cantacuzino)
„Savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analizează în cartea sa „Despre literele si limba getilor sau a gotilor“, publicată în 1957 la Lyon, mai multe alfabete zis gotice prin comparatie cu cel getic primitiv. El mărturiseste că s-a inspirat din lucrarea altui savant si anume, a arhiepiscopului de Uppsala, Joannes Magnus Gothus, intitulată „Istoria tuturor regilor goti si finlandezi“, ce a fost publicată la Roma în 1554 si în care se prezenta pentru prima dată alfabetul getic. În această lucrare se demonstrează că episcopul Wulfila (303-383 d. H.) a inventat alfabetul gotic inspirându-se din cel getic. În acest alfabet, considerat a fi cel mai nou din acea vreme, Wulfila a tradus Biblia, cunoscută sub numele de Codex Argenteus. Atât Vulcanius Brugensis, cât si Joannes Magnus au avut la dispozitie surse antice si medievale foarte rare si de o valoare inestimabilă, care astăzi nu mai sunt disponibile. Printre acestea se numără si discursurile lui Cato cel Bătrân (234-149 î. H.), din care citează: „… faptele de vitejie ale getilor fuseseră cântate de poetii lor, acompaniati la flaut, cu mult înainte de întemeierea Romei…“ Si nu numai Cato cel Bătrân, ci si poetul erudit Publius Ovidius Naso (43 î. H. -17d. H) este un martor autentic.”
Ovidiu spune în Tristele lui că geții și șciții vorbeau pe limba lor. Dacă nu vorbeau aceeași limbă, cum vorbeau pe limba lor?
domnule Coja,
ați mai pus un mesaj cu extinderea românilor din spațiul carpatic, la care am răspus, și cînd am vrut să trimit răspunsul, comentariul dvs a dispărut. V-ați răzgîndit, sau ce s-a întîmplat exact, pentru că nu mi-a mai fost primit comentariul, deoarece al dvs a dispărut? L-ați retras sau nu i-ați dat drumul corect? Eu l-am văzut și am și răspuns, dar disqus mi-a spus că n-am cum să trimit răspuns pentru nu există comentariul dvs. Nu poți să răspunzi la un comentariu inexistent. Disqus te oprește. Sau cine știe(?!), poate cineva vi l-a șters, sau dvs din greșeală.
VOI VERIFICA, mulțumesc de atenționare
„Dimensiunea romanesca a existentei” Mircea Vulcanescu incearca sa o explice prin prisma ancorarii in vesnicie a romanului pentru care nu exista nefiinta, nu exista imposibilitate absoluta, nu exista alternativa, imperativ, iremediabil si il face sa priveasca viata dintr-o alta perspectiva, parand a avea o „usurinta in fata vietii” si o lipsa de teama in fata mortii. El pleaca de la descoperirea firii romanului, „in indoitul ei aspect de lume si de vreme” si a insului sau fiintei, ca intamplare sau fapt (de a fi). „Notiunile de spatiu si timp nu sunt obisnuite poporului roman in vorbirea lui zilnica… Romanul, cand vrea sa situeze un lucru in spatiu, vorbeste de „loc” si, cand il intrebi de timp, iti raspunde de vreme.” Locul si timpul apar ca doua receptacole ale existentei particulare, care cuprind tot ce este si pe care aceste lucruri le umplu cu fiinta lor, iar totalitatea acestor fiinte dau firea, sub cele doua aspecte ale ei: „lumea” si „vremea”, si aceasta fire este primul obiect asupra caruia poarta intelegerea romanului a existentei.
Lumea romanului este deopotriva un receptacol temporal si spatial in acelasi timp si nu separat, prin care ce este isi face cunoscuta fiinta, locul si timpul fiind, deci, receptacole ale firii, astfel ca lumea cuprinde tot ce este in vreun loc si tot ce se petrece oareunde ca un mare alai care umplu timpul si spatiul.
Aceasta ancorare in vesnicie a romanului poate fi sablonul pe care sa-l suprapui peste orice „facere” sau „nefacere” a romanului in incercarea de a-i deslusi intelesul firii. In vorbirea obisnuita, romanul spune ca toate lucrurile se fac ‚la vremea lor” si se pun „la locul lor”, intr-o anume randuiala, pe care apoi o nuanteaza cu un „oarecum”, el nevazand in aceasta randuiala o desarvarsire intr-un spatiu si un timp statice, ci cuprind dimensiuni multiple, in continua schimbare si prefacere si toate isi au „vremea” lor. La fel cum spune ca „dreptatea umbla in lume cu capul spart” si ca tot „dreptatea iese totdeauna la suprafata ca undelemnul”, tot asa „Vremea nu e deci altceva, pentru roman, decat lumea in prefacere”. Ea nu se desira numai fara de sfarsit, dar ea se si implineste. Ea are pentru el un fir, un cuprins, dar si un caracter, o adancime. „Vedenia romaneasca a lumii lasa, destul loc pentru imperfectiune si libertate in strucura ei interioara”. Astfel devine posibila talcuirea „semnelor vremurilor” nu doar sub aspectul ploii si a viscolului, ori a vietii, dar si a „vremurilor mari”, a razboaielor, de pilda. „Intrebarile: „E semn bun?” ori „E semn rau?” insotesc, la roman, orice intamplare a acestei lumi. Si lumea lui nu este o lume neutra de intamplari, fara semn si fara legatura; ci este o lume plina de puteri rele ori binevoitorare, de chemari si de taceri, de aratari si de ascunderi”, iar toate lucrurile acestei lumi sunt fiinte si au ceva de spus cui stie sa le asculte, putand spune, astfel, ca existenta romanesca se desfasoara intr-un fel de lume de basm in care realitatea se petrece intr-un pluralism dinamic si animist si si-si cauta interpretarea in semnele bune si rele.. Aici dimensiunea existentiala romanesca dobandeste un profil propriu si dezleaga unele obervatii ca „romanul e nascut poet” sau „romanul e destept”, dar si teama ca „romanul e nestatornic”, ori constatarea asa-numitului „scepticism romanesc”, a „caracterului nepractic al romanului” ori a „lipsei lui de staruinta”… „Existenta romaneasca nu cuprinde insa numai lumea de aici, ci si lumea de dincolo”, care si ea nu este „afara” din lumea de aici, intre „aici” si „dincolo” nefiind decat o vama, o opreliste interna, lumea de dincolo cuprinzand-o si pe cea de aici, dupa cum, la noi, la romani, expresia „fratii de dincolo” nu avea insemnatatea unui absolut insurmontabil, dovada fiind Unirea, ci trecerea vamii..la vremea potrivita! Nu exista deci ruptura esistentiala, prapastie, pentru roman, intre lumea de aici si lumea de dincolo, intre vremea de acum si vicinicie, ci numai vama, adica poarta de trecere. Pentru roman, lumea „de aici” cuprinde lucrurile care „au fost”, dar „nu mai sunt”. Ca si lucrurile care „pot fi”, dar „nu sunt inca” si intind sfera lumii de aici catre praguri care, pentru „logica occidentala”, par absurde. Pentru existenta romanesca, lucrurile care „sunt” nu sunt legate de prezenta imediata, a acelui „aici si acum”, ele sunt totusi „in lume”. Si daca lumea de aici” e prea mica spre a le cuprinde – atunci, ele exista in alta lume, „dincolo”, ca si cum nici n-ar fi doua lumi. Taietura ce exista intre „prezenta” si „neprezenta” nu afecteaza, pentru roman, „esenta lumii”. „Dincolo” nu insemneaza propriu-zis „in afara”, ci „altfel”. Cei de aici trec uneori „dincolo” – in vis, ori in trezvie. Cei „de dincolo” staruie pe aici. Nu este deci intre „aici” si „dincolo” prapastie, ci vama, pe care, daca o platesti, treci. „Dincolo” nu defineste un hotar spatial, ci o calitate a fiintei si unde sfarseste lumea de aici, incepe lumea de dincolo, iar lumea de dincolo patrunde si o patrunde pe cea de aici.
„Ce bogate sunt discriminarile care insemneaza, pe romaneste, acesta idee de petrecere continua…”; „tot-de-a-una” e timpul in care totul e dat dintr-o data, pentru care vecinicia nu e decat unitatea totului, curgand spre „mereu” spre a ajunge la „intruna” (intr-una) care topeste clipele, ca apoi sa depaseasca marginile timpului de aici pentru a cuprinde si pe cea de dincolo, in acesta continuitate de petrecere si sfarsind cu religiosul „pururea”, care insemneaza „totdeuna mereu”, adica timpul si vecinicia data impreuna, ori cu indicativul sau derivat „de-a pururi”, ce bogatie de nuante, spune Vulcanescu!
Asa cum pentru francezi „au dela”, spune el, implica un prag fara intoarcere, gandindu-se la francezii care inainte de 1918 nu-i puteau numi pe alsacieni „frere de l’au dela” in sensul in care romanii isi vedeau fratii „de dincolo” de vama, la fel explica si intelesul existentei concrete, fiintarea, in acceptiunea romaneasca, neatarnata, ca in conceptia apuseana de timp si spatiu si pe care neamtul o numeste „da sein” (a fi de aici, a fi de fata, prezenta de fapt), iar francezii zic ca „are loc”, la „noi, romanii, „se intampla, care, inseamna numai ca „se preface”, se transforma, sau ca „trece”. „Deosebirea se manifesta deci in aceea ca, in vreme ce, pentru apusean, odata ce un lucru e constatat, adica situat „in spatiu”, „are loc”, se petrece, acel lucru ori acel fapt este, pentru roman, ceea ce se-ntampla si are parca fiinta „inainte de a fi” si si-o pastreaza si dupa ce nu mai este in lume…Intrarea lui in lume e ca o cadere din alta lume, o „trecere”, nu o infiintare”, este un „eveniment”, un „hazard”…pentru roman „a fi prezent in timp si spatiu”, adica „a se intampla” si „a fi in lume”, nu reprezinta nici un plus de fiinta, fata de a fi pur si simplu, in oricare timp si-n oricare loc, ba chiar dincolo de timp si de loc.
Slaba insemnatate a realitatii pentru roman apare si din aceea ca vorba care insemneaza in romaneste real, vorba „aievea”, nu a dat loc la nici o dezvoltare filosofica proprie, filosofia romaneasca inregistrand navala „realului” abia odata cu filosofarea de structura apuseana.
Ca si „intamplare”, vorba care inseamna pe romaneste existenta reala, deriva deci de la „durata continua, care nu are sfarsit, vicinicie, timp, vreme lunga” In radacinile lui, „aievea”, insemna deci existent „din veacuri”, iar nu prezenta actuala.
Exista o alta notiune prin care romanul pare a distinge intre cele ce e si ce nu e, si prin care pare a arata uneori ca un lucru se realizeaza. E ideea cantitativa de plinatate…”mi s-a implinit visul”, sinonim cu „mi-am vazut visul cu ochii” si care are sensul clar de „realizat”. Pentru metafizica actualista a Apusului, o intamplare este, mai presus de toate, un fapt, o actiune, o lucrare.Pentru roman, dimpotriva, intamplarea este mai mult o schimbare de stare, adica rezultatul unei asemenea lucrari inregistrat de catre un ins, fiinta ori lucru, ceva care ti s-a intamplat, care s-a petrecut cu tine, adica o patanie. Ci nu o fapta pe care ai savarsit-o. La fel cum „patimirea” nu inseamna in romaneste numai suferita, in termenul restrans de durere, ci alterare metafizica a fiintei, adica patanie, suferire a lucrarii altuia si chiar „patimire a bucuriilor”
Cat priveste negatia, „romanul, stie oricine il cunoaste, este un opozant innascut. Orisice lucru i-ai propune, tendinta lui initiala, ispita gandului lui este sa se impotriveasca. Lucru curios, opozitia lui nu desfiinteaza insa ce neaga, ci creeaza, alaturi de ce tagaduieste, o realitate care imbogateste, in loc sa pustiasca” fapt pe care, gandirea occcidentala, nu il inteleg,e ea triind posibilitatile de existenta de imposibilitati si existentele contingente, de cele necesare, altfel. Romanul se opune totdeauna la un fel de a fi, nu la faptul de a fi…Nu e deci negativist, ci limitator. Spirit esentialmente concesiv e romanul, daca-i precizezi planul in care iti proprui sa ai dreptate! Ceea ce nu-ti ingaduie el este sa ai dreptate in bloc, sau in perspectiva lui. Acest fapt lamureste si excesiva ingaduinta – poate neasemnatata – a romanului fata de altul …Ori de cate ori romanul tagaduieste zicand „Nu e”, tagaduirea lui este numai relativa. Presupus e totdeauna ca : „nu e aici”…”nu e acolo”…”nu e asa”…”nu e inca”…”nu e asta”. Chiar cand spune ca ceva nu e deloc, romanul tot nu-i tagaduieste fiinta. Pentru chiar acest „deloc” dovedeste despre ce fel de „nu” este vorba.
„A nu fi” nu are pentru roman, deci, un inteles absolut….negatia este numai o nepotrivire intre un plan si altul: intre un „aici” si un „dincolo”…Daca diavolul ar fi fost roman si s-ar fi aflat in fata scaunului dumnezeiesc, el nu ar fi putut opune niciodata poruncii lui Dumnezeu un „Non fiat”, un „ba”, un „sa nu fie”; el i-ar fi demonstrat mai curand, lui Dumnezeu, ca el vede lucrurile altfel si mai bine decat el. Astfel ca „negatia pura si simpla se poate conjuga, in romaneste, cu afirmatia, in expresia „ba da”, adaugarea impotrivirii accentuand, paradoxal, afirmatia, in loc s-o tagaduiasca.
La fel, tagaduirea negatiei: „ba nu”, nu o preface in afirmatie…ci tagada ramane opozitie existentiala, pe cand negatia isi continua functia proprie de limitare logica. Sensul acesta mai e confirmat si prin posibilitatea limbii romanesti de a nega fara a folosi pe „nu”, folosind numai pe „de”: „de fel”, „de loc”…
Ideea de „nimic”, chiar, la roman are un caracter care poate fi discutabil; abia ideea de „nimicire” are un sens existential netagaduit, ca si „desfiintare”, atestand tendinte mai consistente ale spiritului romanesc de negatie a fiintei, dar si asa, ele vor implica mai mult o idee de desfacere a intregului in parti, de descompunere, de destramare a lui, decat o idee de aneantizare. Ceea ce dispare, prin aceasta operatie de distrugere, e faptul agregatului, al chipului sau al structurii; iar nu existenta lor. Insul insusi poate inceta sa fie de fata ori sa nu mai fie activ. „In lume”, se intelege. Prin aceasta insa nu dispare cu totul orice existenta a lui. El nu inceteaza cu totul de a fi. E nu „mai” este o vreme. Dar intrucat „a fost”, el e totusi mai mult decat daca n-ar fi fost „deloc”.Prin simplul fapt al trecerii sale prin lume , inainte de desfiintare, prin simplul fapt ca „a fost”, el capata un plus de fiinta…
Ori de cate ori romanul zice ca a „nimicit” ceva, el se stramuta cu gandul din planul de existenta a lucrului insusi, pe care l-a nimicit, in planul de existenta temporala, in planul in care subzista inca elementele lui risipite….Desfiintare nu atinge astfel fiinta insasi…Astfel ca sensul special al negatiei romanesti este plin de consecinte…pentru roman, tot ce poate fi, adica tot ce poate fi gandit, tot despre ce poate lega un subiect cu un predicat: este.
Consecintele acestei topiri a existentei in posibilitate lamureste atitudinea fundamentala a romanului in fata existentei. Cum ca:
-nu exista neant (nefiinta): despre nimic nu se poate spune ca „nu este”, in sens absolut, exista un prag al fiintei peste care aceasta isi schimba firea…alunecarea fiintei de la felul ei de a fi absolut, la felul de a fi in lume ori caderea ei sub vremi
-nu exista posibilitate absoluta: romanul are constiinta ca ceea ce se vede nu e decat o parte, si nu cea mai bogata, din ce este; ca dincolo de ceea ce e concret, sta ce poate sa fie si ca, in fond, e doar o imputinare de posibilitati; gandirea romaneasca se-ntalneste cu gandurile teologice orientale si se opune celor occidentale, devenirea in lume, acumularea de manifestari si experiente – care imbogatesc soarta insului, pentru apuseni – este pentru roman, in fond, o imputinare de fiinta, a scadere de posibilitati…asta lamureste de ce romanul este atat de sensibil la nereusita incercarilor lui
-nu exista alternativa: predominarea ipoteticului asupra categoricului si a disjunctivului, este vizibila in gradul de intensitate cu care sunt traite, in limba, modurile verbului…speculatiile asupra posibilului ori a viitorului conditional, acele: „Ce ar fi fost, daca ar fi fost, altfel decat cum a fost?”, „Totusi, ce ar fi fost, daca…”; de aceea optativul devine, in romaneste, modul privilegiat al verbului, substituindu-se ori colorand, cu spiritul sau, toate celelalte moduri…modul dezirativ si conditional (as fi, as fi fost) domina si suplineste deseori, in vorbirea curenta, indicativul viitor (voi fi), ori prezent (sa fiu). Optativul (o fi), sau conjunctivul (sa fie), folosit insa tot in sensul conditional (va fi fiind), este mult mai intens trait, decat indicativul prezent ( este), sau cel viitor (va fi); trecutul ispravit al indicativului (fusei sau am fost) domina asupra prezentului (sunt) sau trecutului neisprevit (eram) si asupra viitorului (voi fi)…si ce bogatie de viitoruri anterioare, spune autorul! Viitorul simplu, indicativ (voi pleca) e, de pilda, cu totul neproblematic. Ce dezvoltari problematice apar insa posibile pentru gand, cu viitoruri anterioare (voi fi plecat sau chiar voi fi fost plecat) Ca si cum romanul s-ar referi intruna, in reflectiile sale, la un plan in care lucrurile stau inaintea gandului gata implinite, dar ca niste ispite, inca nealese pentru fapta! Toate acestea domina, fireste, planul imperativului (fii!). Putinta substituirii formei proprii a acestui imperativ („Fa!”, „Fie!”) prin forma conjunctivului prezent („Sa faci!, „Sa Fie!) si aparitia, din aceasta pricina, a unui fel de imperativ imperfect („Sa fi fost!”, „Sa fi facut!”- in sensul de „Trebuia sa fi fost!”, „Trebuia sa fi facut!”), descopera, de asemeni planul cu totul ipotetic, nepozitiv, in care se realizeaza sensul tuturor acestor ziceri; asta ar insemna a fi optat, a fi decis, ori, pentru roman, existenta posibilitatilor inseamna ca toate plaurile ei sunt echivalente pentru gand si suprima sensul existential al alternativei.
-nu exista imperativ: Zicand „Fie!”, romanul nu decreteaza, ci accepta ce se intampla, consimte, ca si cum ar zice „Fie si asa!”, „Asa sa fie!”, accentuand dezlegarea sa de orice nazuinta proprie, ca si acel „Fie ce-o fi!”, mai apropiat de „Amin!” (cu care toate sfarsesc si care nu e decat marturia acceptarii vointei altuia din „Faca-se voia Ta!”), decat de Fiat-ul” latinesc. Imperativul nu-l simte romanul ca pe un comandament, o porunca a altuia, ci ca pe o lipsa de ordine in existenta, o nepotrivire, o neimplinire
-nu exista iremediabil: romanul, care este atat de teribil oponent pe taramul posibilitatilor si al ideilor, este nespus de concesiv cu faptele, care pentru el nu au o mare importanta, sunt doar „incercari” ce-i stau in cale, ori poate „ispite, ori „vami”, dar nu realitati de neinfrant, pe care sa fie nevoit sa le ia in seama ca atare; romanul nu se agata, ca altii, cu disperare, de rezultatele faptei sale; „Fa binele si da-l pe apa!”, zice un proverb…pentru ca ceea ce-l face sa faptuiasca nu este sentimentul ca rezultatul atarna de fapta, ci nevoia de a se pune in regula cu randuiala lucrurilor…, astfel il vom vedea faptuind chiar in cele mai absurde circumstante sau cand n-are incotro!
Doua lucruri decurg de aici:
– usurinta in fata vietii=lipsa semntimentului de gravitate a existentei
– lipsa de teama in fata mortii
Zisa usurinta a romanului in fata vietii deriva din lipsa sentimentului de gravitate a existentei care este starea normala a romanului, pentru care existenta se desfasoara pe un plan cu lucrurile vecinice, lin si fara drame, ca un joc de posibilitati in care el nu ia in serios lucrurile, ci ramane increzator in Dumnezeu, perspectiva marilor zari indreptatindu-l chiar la nebanuite ironii supra vietii imediate si care nu poate fi numit indiferenta ci duiosie!
“Dar cum s-ar ingriji el prea mult de vremelnicii, atunci cand lumea in care se misca nu e decat un fir de praf din lumea cea mare a firii, in care il poarta gandul? O singura preocupare, in lumea de aici, si e de-ajuns: sa-ti tii randul! Si asta te robeste destul! “Ce poate fi, va fi!, si ce nu e n-a putut fi, dar va fi in slava. De ce s-ar grabi el deci, daca lucrurile si totul isi are vremea lui?”, Hm, Dan Puric povestea, cum l-anceput de cariera actoriceasca, undeva prin sau in Botosani, molcomii moldoveni il apostrofau cu un “Si şie tie grabesti, dom’le?!”
Nici sentimentul acut al istoriei, al prezentului care nu iarta (acel „acum ori niciodata”) nu e, in esenta lui, un sentiment romanesc. Poate fi, spune autorul, cel mult simptomul unie febre de o clipa, un sentiment special ca vremea a ajuns la limita, s-a implinit, sau a unei ispite din afara, care incearca sa-l scoata din firea lui pe omul romanesc, dar acestei „tulburari de ape”, constiinta romaneasca ii raspunde cu toata inertia reactiei sale atenuante, mai devreme sau mai tarziu, acele „ape” se reintorc in matca, iar „omul, iesit de sub vremi, isi reia dialogul intrerupt cu vecinicia” Truda aceasta de a trezi, periodic, neamul romanesc, ivita odata cu ispita modernizarii si a prefacerii occidentului, e de ideologie activista apuseana si pare funciar cu totul straina firii romanului aducandu-l in planul optarii si al alternativei, scotand aceste „suflete statice”, cum le spunea Radulescu-Motru” la desteptare, intuind ca ele, neputandu-se adapta schimbarilor treptate, nu se pot ridica decat in bloc, prin intoarcerea dintr-o data, prin schimbarea resortului launtric, prin salt. Iar, pentru roman, acest moment dinamic se simte doar in clipa in care unitatea fiintei a ajuns imposibila, sfasiata intre realitate si vis, stare pe care romanul o numeste „amar” si il impinge la fapta. Si asta nu se poate face, la roman, pentru ca „poate”, ci pentru ca „nu mai poate”., dovedind „caracterul chinuit, desperat, de icnet, de convulsie, de crispatie interioara, pe care il au aceste intoarceri active ale spiritului romanesc”, care sta, cumva, chircit intre luciditatea „asteptarii” de implinire a „dorului” de intreg, in care sunt toate lucrurile si care constituie fondul metafizic al romanului si ‚amarul care nu mai poate fi rabdat” si care-l impinge la „desteptare” si pe care il poarta in san pentru ca el este legat de neimplinirea insasi a lumii.Si totusi romanii nu-s un neam „grav” ce pretinde omului sa-si asume raspunderi dumnezeiesti, in dualitatea sa, romanul, gaseste calea de mijloc, ce „da vietii noastre romanesti o dulceata pe care viata altora nu o cunoaste, (si) impaca pe om cu sine si cu firea si-i dau un echilibru si o masura in gest, care, daca sunt lipsite de crispatia tragicului, nu sunt lipsite de noblete”Aceasta stare de criza, de ispita, de scoatere din fire, devenita permanenta in Apus, e pentru roman doar un moment trecator, neesential, cheia purtarii lui stand in ancorarea dintotdeauna in vicinicie.
La fel, lipsa de teama in fata mortii nu are o intensitate dramatica, de spaima in fata neantului, nu e teama de nimicire, pentru ca el nu vede doar lumea de aici, ca ceva absolut, vede si lumea de dincolo, ceea ce-l face „sa nu ia nici masurile elementare de prudenta sau de paza. Ceea ce-l preocupa este numai implinirea unei anumite ordini, a unui anumit ritual care sa-i asigure mai departe legatura cu cele de aci, odata ce va fi trecut vamile”. „Plangerea (bocetul), chiar, nu este ruperea sfasietoare a fiintei impotriva neantului, ci este clamare pentru integrare in linistea a toate, asezare, impacare. Deslusim, prin filtrul acestor lucruri, sensul in care istoricul grec va fi vorbit despre „nemurirea getilor”….
Nu vreau sa va agasez, doar sa aduc si alte exemple.
Strămoșii noștri din preistorie ne-au lăsat moștenire o limbă formidabilă inspirată din marea orchestră a naturii.
După lingvistul Tudor Diaconu, „vechimea limbii noastre este evidentă prin onomatopeele sale întrețesute organic în familii de cuvinte (a foșni, a sâsâi, a sforăi, a guița, a mârâi, a cotcodăci) imitative, identice sunetelor din natură”[i].
Savantul japonez Masaru Emoto, care a studiat puterea cuvintelor reflectată în structura cristalelor de apă înghețată, sublinia în mod deosebit că cuvintele nu sunt arbitrare: „Toate cuvintele provin din vibrațiile universului”[ii]. Lingviștii noștri consideră cuvintele doar niște instrumente de comunicare. În timp ce savantul nipon ne spune că acestea „mai au și o altă funcție importantă. Cuvintele conțin elementul vibrație, care joacă un rol vital în marele plan al naturii”[iii]. El afirmă același lucru, ca și Platon: „Fenomenele neplăcute sau plăcute la care au fost martori strămoșii noștri au fost exprimate în cuvinte care au preluat natura fenomenelor”[iv]. Emoto a demonstrat acest lucru prin faptul că apa expusă unor cuvinte frumoase formează cristale frumoase, în timp ce apa căreia i s-au vorbit cuvinte negative formează cristale pocite iar, uneori, ceea ce formează numai cristale nu pot fi numite.
Omul preistoric, care avea al șaselea simț mult mai dezvoltat decât noi și trăia în armonie cu lumea din jur, a luat primele cuvinte de la păsări, animale, copaci și fenomene naturale, cum ar fi vântul, tunetul, furtuna, ploaia, izvorul, râul.
Tocmai aceste formații onomatopeice alcătuiesc „fondul comun de cuvinte rămas din acele vremuri, adică de pe atunci când procesul de individualizare – atât al popoarelor, cât și al limbilor – nu-și făcuse apariția”[v].
Al doilea tip de cuvinte sunt cele legate de animalele de hrană și pradă. Tudor Diaconu consideră că silaba ca însemna „carne”. De aici prezența acesteia în multe cuvinte din limbile indo-europene care denumesc animale: cal, capră, vacă, cămilă, catâr (în geto-dacă). Noi completăm cu: kow (vacă în engleză), korova (vacă în rusă), koni (cal în rusă și ucraineană), koza (capră în rusă), muca (vacă în italiană). Grăitoare sunt și unele cuvinte ce denumesc produse din carne: cârnat, caltaboș. Și chiar însuși cuvântul carne în geto-dacă.
Tudor Diaconu afirmă pe bună dreptate: „Spiritualitatea unei lumi se oglindește mai cu seamă în limba pe care o stăpânește”[vi].
Nu vă grăbiți să vă bucurați prea tare că onomatopeele salvează limba noastră de sub jugul romanizării! Credeți că romanizatorii le-au lăsat să-i mărturisească străvechimea? Nu v-ați convins că în lingvistica oficială niciun fenomen n-a rămas neîntors pe dos?!
Primul lucru pe care l-au făcut adepții romanizării a fost să nege strămoșilor noștri capacitatea de a crea cuvinte. Iar dacă totuși mai scoteau câte un sunet articulat, îl uitau imediat ce un migrator se ivea prin apropiere. Conform DEX-ului, din limba onomatopeică alcătuită de Gânditorul de la Hamangia, de Soborul Zeițelor Precucutiene, de olarul de la Cucuteni, de caligrafii de la Turdaș și Tărtăria în limba dacilor de azi n-a rămas aproape niciun cuvânt. Am fost atât de nevolnici și lipsiți de har că până și onomatopeele le-am luat de la alții!
Doar câteva exemple ne arată cât de multă rea voință și cât de puțină știință conține capodopera de etimologii fanteziste a Academiei.
În mod grosolan în ce privește etimologiile, dar foarte subtil sub aspect mental, ea ne sugerează următoarele: dacă limba noastră e un conglomerat de împrumuturi, înseamnă că nu avem nici spiritualitate. Suntem o gloată înjghebată din ce ne-au dat alții. Toate neamurile simțeau vibrațiile lumii în care trăiau și le transformau în cuvinte. Iar strămoșii noștri ascultau dar nu auzeau. Ori poate auzeau dar erau așa de nătângi, încât nu se pricepeau să imite niciun sunet din natură. Doar câteva nume și verbe, pe care autorii DEX-ului nu le-au găsit în dicționarele vecinilor, sunt considerate formații onomatopeice. Celelalte le-au declarat împrumutate.
De exemplu, verbele a murmura și a susura. Primul e „împumutat” din latină iar al doilea din franceză. Adică de mii de ani dacii ascultau murmurul izvorului și susurul apei pe prund dar i-au așteptat pe legionari și pe francezi ca să împrumute de la ei onomatopeele respective. Bine, parcă aș înțelege predilecția dacilor ocupați pentru cuvintele „limbii unei culturi superioare”. Date fiind strânsele legături sentimentale dintre singuraticii legionari și neastâmpăratele dace, s-ar putea ca o pereche de producători de bebeluși romanizați să-și fi găsit refugiu lângă un izvor. Și acolo sub pletele subțiri și mlădioase ale unui copac, care încă nu avea nume, sau poate avea, dar obedienta dacă l-a înlocuit imediat cu latinul salicem, ca să-i facă pe plac fălosului legionar, așadar șezând acolo, lângă izvorul, care curgea zglobiu printre pietre, legionarul a învățat-o pe dacă cuvântul murmurare. Dar un observator nepărtinitor, nu înțelege de ce „superiorul” legionar nu și-a învățat partenera de romanizare și cuvântul izvor?! Pentru că DEX-ul ne spune că l-am luat de la vechii slavi, din izvorŭ.
Adică ce ne sugerează șugubățul izvor „științific” al Academiei?
Peste o jumătate de mileniu sub aceeași salcie dacică, rebotezată de legionar, se repetă aceeași scenă. Numai că de data asta aflăm sub ea o femelă romanizată pe care un slav nomad o învață cuvântul izvor. Drept mulțumire, sprințara romanizatoidă se lasă pe loc de cuvântul salicem, ca să-i zică pe slavonește răchită.
Știu că vă întrebați: „Dar cum de au supraviețuit și salcie și răchită până în ziua de azi?”
Simplu ca DEX-ul: slavii nomazi erau puțini și romanizatoidele, care n-au avut șansa de a sta lângă izvor cu noii migratori, au păstrat cuvântul salcie. Cred că trebuie să mulțumim cerului că nu toate femelele romanizate au stat la sfat cu migratorii sub copacul acela cu ramuri lungi și mlădioase, care-și tot schimba numele în funcție de cine trecea pe acolo. Dincolo de glumă, adevărul e că și salcie și răchită sunt cuvinte geto-dacice, prima provenind din radicalul proto-indo-european *sal(i)k-, a doua din *arqu–.
Dar să ne întoarcem la onomatopeele noastre.
Culmea absurdului este „împrumutarea” formației onomatopeice a susura din limba franceză. Prima întrebare care îți vine în minte: când și în ce împrejurări a fost împrumutată? În secolul al XIX-lea când franceza devenise o modă? Ori poate trebuie să ne închipuim din nou o femeie dacă șezând cu un francez medieval sub celebra salcie, martoră a atâtor împrumuturi lingvistice, și ascultând susurul pârâiașului? Și cum strămoșii dacei nu fuseseră în stare să formeze un cuvânt de la acest sunet relaxant și nici daca respectivă nu strălucea prin talent lingvistic, francezul i-a lăsat ca amintire verbul a susura. Pe de altă parte mă întreb: dar poate l-a luat de la vreunul din călugării dominicani sau franciscani, care au făcut la noi cercetări lingvistice în teren, și apoi i-au raportat Papei Pius al II-lea că în Principatele Valahe se vorbește o latină lăsată de legionari? Pentru că și în limba italiană există cuvântul sussurrare, care are același sens (il ruscello sussurra tra le rocce „pârâiașul susură printre pietre”). Apoi el este și în latină: susurrāre. Cum de-au scăpat romanizatorii noștri ocazia de a înmulți cu încă un cuvânt fondul latin al limbii române?! Rămâne un mister. Adevărul e că a susura nu este împrumutat. Este o formație onomatopeică care, împreună cu mulțimea de cuvinte provenite din sunetele naturii, sunt o mărturie a continuității limbii noastre din preistorie până în ziua de astăzi.
Omul arhaic era un geniu al simțirii nuanțate. Acordurile din marea orchestră a naturii le-a transpus în rădăcini lingvistice care redau întocmai vibrațiile subtile ale fenomenelor naturale. De exemplu, foarte multe onomatopee se află în câmpul semantic al ploii. Dar și aici: tot, ce s-a putut întoarce pe dos, s-a întors. Conform DEX-ului, strămoșii preistorici ai românilor n-au fost în stare să formeze cuvinte inspirate din muzica ploii. Doar pic este dat ca onomatopee. În rest, avem aceeași vinegretă romanizatoare cu împrumuturi de la cine s-a nimerit. Ploaia, norul, bulbucul (când e ploaie cu bulbuci), tunetul și fulgerul din latină, bură din sârbul bura, dar a bureza, instrumentul „științific” al Academiei, împotriva oricărei logici, îl dă împrumutat din francezul bourreus. Deși îi este clar oricui are un pic de simț al limbii că a bureza și bură au aceeași rădăcină. Puhoi cică vine din slavul povoni, iar șuvoi din maghiarul siò.
După Mihai Vinereanu, ploaie provine din rădăcina proto-indo-europeană *pleu „a curge, a pluti, a înnota”. Fulger din *bhleig- „a străluci”. Nor, bulbuc din fondul pre-latin. Și bură are o sănătoasă origine dacică, venind din rădăcina proto-indo-europeană *bholo „abur, ceață”. Iar tunet, puhoi, șiroi, șuvoi sunt formații onomatopeice.
Pe de altă parte, nu este greu de observat că rădăcina pl- exprima fenomene legate de apă: a ploua, a plânge, a pluti, a plescăi, ploscă, plin, plaur (masă de plante putrede ce plutește pe bălți și mlaștini), plavie (grămadă de crengi și ierburi care plutesc pe apă), ploștină (teren umed și mocirlos). Se regăsește și în cuvintele altor limbi: greacă πλεω „a pluti”, lituaniană plauju, plovian, plauti „a spăla”, în rusă plavati „a înota”, placati „a plânge”, plevati „a scuipa”, în engleză plaint „plângere”.
Pentru autorii DEX-ului nu există, precum ne-am convins, rădăcini proto-indo-europene sau paralele cu alte limbi. Chiar ne vine să credem că ei nu și-au pus niciodată întrebarea cum se naște o limbă. Cu atât mai mult nu admit ca românii să-și pună asemenea întrebări. Cel ce îndrăznește s-o facă este înfierat cu dangaua de protocronist. Înfricoșați și cu frunțile plecate în fața tichiilor în patru colțuri de doctori din diferite cauze, noi trebuie să credem orice aberație ieșită din buncărele lor. De exemplu: că verbul a tuna vine din latinul tonare. Adică strămoșii noștri auzeau de milenii trăsnetul tunetului, care nu este un zgomot oarecare, ci unul atât de zguduitor, încât este imposibil să nu te impresioneze, mai ales că prevestește ploaie sau furtună și intervine în chip spectaculos în timpul acestora, dar n-au putut să-l imite și să-i dea un nume. DEX-ul vrea să ne convingă cu nonșalanța-i iresponsabilă că expresia trăsnește tunetul nu vine de la strămoșii noștri preistorici. Ci este un împrumut absurd de la doi migratori: tunet de la romani și a trăsni de la vechii slavi, tresnati. Mihai Vinereanu arată că tresnati nu este atestat în slava veche iar radicalul lui a tuna există în multe limbi indo-europene. Prin urmare aceste două cuvinte au origine onomatopeică.
Culmea absurdității este că și trosc, cuvântul care imită zgomotul produs de căderea unui obiect masiv sau de ruperea unui copac ori de descărcările electrice din nouri, etimologii oficiali îl dau împrumutat fie din slava veche trescŭ (Tiktin), fie din maghiară tarack (Candrea). Vorba ceea: numai geto-dacic să nu fie. Numai nu din onomatopee. Numai nu creat de genialul nostru strămoș din preistorie.
Nu mai trebuie să amintim că din copilăria omenirii și până azi strămoșii geto-dacilor au tot azvârlit ceva – pietre în animalele sălbtice pentru a le alunga sau vâna, bețe în copaci ca să dea jos fructele, apoi săgeți, sulițe, ghioage, buzdugane. Și cum aveau urechea fină, ca toți oamenii preistorici, nu puteau să nu audă vibrația specifică a aerului care alcătuia onomatopeea zvârrr. Din această onomatopee au format, cu ajutorul sufixului -li, verbul a zvârli (a azvârli). Este atât de simplu, atât de logic, mai ales că o spune și marele Creangă în Dănilă Prepeleac: „După multă trudă și buimăceală, în loc să iasă la drum, dă de un heleșteu și, văzând niște lișițe pe apă, zvârrr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vro una și s-o ducă peșchiș frăține-său.”
Și DEX-ul ce zice? Îi dă înainte cu răsfoitul dicționarelor din vecini. În timp ce Mihai Vinereanu ne spune clar că a azvârli este formație onomatopeică, instrumentul „științific” al Academiei ne timite la sârbul vrljiti și bulgarul hvărljam. Fără niciun comentariu. Dogma romanizării le dă dreptul lingviștilor oficiali de a nu-și explica aiureala etimologică.
Nu cred că există vreun țăran care să nu-ți spună că numele cucului provine de la viersul păsării care cântă: „Cu-cu!” Dar iată că ceea ce știu țăranii cu bunul lor simț se fac a nu vedea cu aroganța lor specifică lingviștii oficiali. DEX-ul dă cuc împrumutat din latinul cucus. În limbile indo-europene cuc provine din cântecul cucului, numai la noi de la legionarii romani. Se vede că aceștia o făceau pe cucii prin castre, când le era dor de dăcițe.
Și ca absurditatea să fie deplină, făcătorii noștri de etimologii au „împrumutat” pupăză din două limbi: din latinul upupa, rădăcina cuvântului; la care au adăugat sufixul pretins albanez -ăză. Iar ediția din 2009 a DEX-ului ne trimite pur și simplu la albanezul pupëzë. Analizând formele acestui cuvânt din alte limbi indo-europene (upupa – latină, puputis – lituaniană, pupukis – letonă, popop – armeană, hoopoe – engleză, pupëzë – albaneză etc.), Mihai Vinereanu arată că „nu încape nici o îndoială că toate sunt de natură onomatopeică datorită sunetului specific scos de această pasăre[vii]”, la fel și cuvântul nostru care este de origine traco-illirică. Fapt pe care îl confirmă și nemuritorul Creangă: „Și pornind eu cu demâncarea, numai ce aud pupăza cântând: „Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup”!
După atâtea absurdități, care țin mai mult de scrânteala întru romanizare decât de cercetarea științifică, îți vine să întrebi: „Unde vă sunt criteriile științifice, domnilor etimologi români?!”
În legătură cu pupăza am observat o mică rază de lumină în toată negura romanizatoare din dicționarele oficiale. La un moment dat, un autor necunoscut al DER-ului din 1958-1966, după ce consemnează aberația cu pupăza latino-albaneză, ține să precizeze: „Oricum, formația pare să se fi creat în rom. prin atașarea la un element expresiv inițial a suf. -ză, care, în ciuda unanimității filologilor, nu este alb., căci a fost productiv în rom., cf. cinteză, fofează, sfârlează, bogză<boaghe, etc.” Cinste acestui etimolog onest! Dar cine l-a luat în seamă?! Doar el însuși precizează că filologii oficiali de atunci erau unanimi în privința pupezei. Și sunt solidari până în ziua de azi nu numai când este vorba de etimologia absurdă a acestei păsări minunate, care la daci era „ceasornicul satului”, ci mai ales în ce privește absurditatea care tronează în etimologia românească.
„Dar ce au lingviștii oficiali contra onomatopeelor?” vor întreba cititorii.
Ceea ce au împotriva tuturor argumentelor care demonstrează străvechimea traco-dacă a limbii noastre.
Au frică de adevăr.
Cu cât mai multe formații onomatopeice vor fi date împrumutate, cu atât mai puține vor fi vocabulele de origine autohtonă. Cu cât mai redus este vocabularul autohton, cu atât mai „sigură” este romanizarea. Faptul că au ajuns să considere până și onomatopeele împrumutate de la vecini arată câ nu există niciun principiu, științific ori de bun simț, pe care romanizatorii să nu-l încalce cu cinism. În aroganța lor de stăpâni absoluți peste soarta limbii române, ei nu-și dau seama că prin asta nu fac mai „științifică” dogma oficială, ci arată încă o dată că o teorie falsă doar cu absurdități își poate prelungi agonia.
Un articol de Iulia Brânză Mihăileanu
Un articol interesant despre latinitatea limbii noastre.
Daca nu va place modalitatea de prezentare, treceti peste ea, incercati sa luati doar partea „tehnica”, doar informatia; ma refer la cocos/gaina/pui, curca/curcan, boboc …
Dacă, din curiozitate lingvistică, intrăm în cotețul DEX-ului, găsim și aici o debandadă etimologică demnă de râsul găinilor.
Poiata și cotețul sunt slave. Bine, să zicem că slavii au venit cu cotețele și poiețile pe șeile cailor și au învățat „populația romanizată” din Dacia cum să le construiască. Dar au uitat un mic amănunt: stinghiile pe care se cațără găinile la dormit și care deosebesc un coteț de porci de unul de păsări. Cum autorii instrumentului „științific” al Academiei nu le-au găsit în niciun dicționar din vecini, le-au dat cu „et. nec.”
Pe de altă parte slavii vin cu ditamai poieți și cotețe, dar fără pasări. Doar cu un singur cocoș. Care este slav doar în DEX. Căci în ciuda răsfoitorilor de dicționare, etimologii serioși îl dau de origine onomatopeică. Mihai Vinereanu arată că el provine din fondul pre-latin iar „radicalul există în multe alte limbi Indo Europene și este considerat ca fiind de origine onomatopeică”[i]. În vechea irlandeză se zice kokr, în franceza veche coc, în sansctită kukkuta.
Apoi, dacă studiem atent naționalitatea păsărilor din cotețul DEX-ului, vedem că din punct de vedere etimologic ele formează un fel de internațională comunistă, cu căsătorii mixte și pui înfiați de la alte popoare.
Astfel găina latină, după o jumătate de mileniu de văduvie forțată impusă de DEX, se procopsește cu cocoșul slav. Se vede însă că găina a avut genele culturii „superioare” a legionarilor, căci puiul acestei perechi internaționaliste este latin.
Dar și aici parcă ceva nu e în regulă. Adică „mult superiorii” romani i-au convins pe daci să împrumute găina de la gallina lor. Dar nu le-a ajuns putere intelectuală să-i convingă să ia și cuvântul pentru soțul găinei, adică gallus. Și dacă tot am prefăcut gallina în găină, încaltea am fi avut alături de ea și un gallus prefăcut în găus. Am fi vorbit și noi mai logic, mai în stilul teoriei romanizării.
Dar poate legionarii, din anumite motive, nu pronunțau cuvântul gallus față de daci? „Nu cred, ar zice cineva. Adică ne-au dat boul și berbecul, dar au refuzat să ne dea cocoșul?”
Eu cred că a fost o chestiune de război psihologic. Boul și berbecul au o conotație mai specială. Ei comportă o doză de naivitate și supușenie. Pe când cocoșul, doar când te uiți cum își apără găinile și cântă exact când bat clopotele cerului, îți dai seama că este o pasăre specială. El întruchipează curajul, spiritul protector și… deșteptarea. Iar legionarii, ca toți ocupanții de pe toate meridianele și din toate timpurile, nu vroiau ca dacii să se deștepte. De aceea nu ne-au dat cocoșul. I-au pus bietei gallina micul pullus[ii] sub aripă și au trimis-o la daci ca să-și îndeplinească misiunea romanizatoare. În schimb slavii, neavând ifose de „cultură superioară”, au venit călare pe cai și cu cocoșii cântându-le pe umăr și ne-au oferit cu dărnicie cuvântul cocoș (din kokoši care însemna „găină”). Întrebarea întrebărilor este: cum de-au reușit să ne dea numele găinii pentru cocoș, în loc să ne dea chiar numele cocoșului kuru? În schimb, vom vedea mai jos, dacii au luat numele cocoșului slav kuru pentru curcă! O asemenea zăpăceală etimologică o poți găsi doar în DEX.
Pe de altă parte, se pune întrebarea: timp de 500 de ani, până la venirea slavilor, găina noastră cum a născut puii? Să înțelegem că îi zămislea în mod miraculos de la vreun zeu al găinilor? Și abia peste o jumătate de veac, când au venit slavii, a început și ea să fie în rând cu lumea, născând, conform DEX-ului, pui latini din cocoșul slav? Situația este grotescă. Dar măcar puiul găinei are naționalitatea mamei. Nu vă doresc însă să vă aflați în situația bobocului. Ce a făcut DEX-ul cu neamul gâgâitor este de-a dreptul revoltător. Gâsca și gânsacul nu-i vor ierta niciodată că le contestă originea onomatopeică și vechimea preistorică, dându-i luați ba din vechea slavă, ba din bulgară, ambele etimologii find trase puternic de păr în vederea susținerii unei limbi române alcătuite din împrumuturi. Mihai Vinereanu arată clar originea traco-dacă a gâștii și gânsacului, acestea provenind din radicalul Pre Indo European *ghans „gâscă”. Noi suntem deja deprinși cu absurditățile celui mai „științific” instrument al Academiei, dar culmea culmilor abia urmează. Alături de părinții săi bulgarizați stă necăjit bobocul. Orice prunc în situația lui și-ar plânge de milă: în loc să fie, ca și părinții săi, bulgar, DEX-ul îl dă împrumutat din neogrecul bubuki. Exact ca în vorba aceea din Moldova: „Mama rus, tata rus, iar Ivan moldovan”. Observați cât de subtil li se neagă strămoșilor noștri preistorici capacitatea de a asculta natura și de a forma din vibrațiile ei primele cuvinte ale limbii umane. Pe de altă parte, sunt prezentați nătângi și când este vorba de împrumuturi. Adică te duci la bulgari să împrumuți cuvinte pentru niște biete gâgâitoare, dar nu iei și bobocul lor. Ci traversezi toată Bulgaria ca să iei de la greci bubuki, transformându-l în boboc. Ca și părinții săi, el este o formație onomatopeică, dar DEX-ul nu-și face nicio problemă științifică din a-i pune pe daci să împrumute de la vecini substantive pe care strămoșii noștri preistorici le-au inventat inspirându-se din viersul animalelor.
Sentimentul stârnit de această „etimologie” este unul de milă pentru situația în care a ajuns lingvistica românească, încât ne vine să le zicem „bubukilor” care trăiesc din reeditarea la nesfârșit a DEX-ului: „Iată punem mână de la mână, adunăm bani pentru îndemnizațiile de academicieni și dexologi și vi le plătim pentru tot restul vieții, numai stați acasă și lăsați posturile voastre adevăraților cercetători”.
Pentru că a reedita la nesfârșit un „instrument științific” care dă formația onomatopeică boboc împrumutată de la neogrecul bubukii, pui din latină, cocoș din slavă sau gâscă și gânsac din bulgară, nu mai ține de știință, ci de suprarealismul socialist. Ori de nuvelele fantastice ale lui Hofmann. Sau de atmosfera irațională din romanele lui Kafka.
Ai impresia că etimologiile limbii noastre, cu cât sunt mai oficiale, cu atât sunt mai absurde. Iar cu cât înaintezi în câmpul semantic al păsărilor domestice, adică intri mai adânc în cotețul DEX-ului, cu atât lipsa de logică se simte la ea acasă. Pe cuibul latin de pe un coș slav (de la košǐ) umplut cu paie latine stă o cloșcă bulgară (de la kločka) și clocește bulgărește ouă latine. Și asta în ciuda faptului că și o țărancă îți poate spune că a cloci vine de la onomatopeea cloc, iar cloșca vine, la rândul ei, din verbul a cloci. Simpli și corect. O demonstrează științific domnul Vinereanu[iii].
Nu departe stă curca bulgară, care vine din vechiul slav kuru, care înseamnă „cocoș”. Luați aminte: transformarea miraculoasă a cocoșului slav în curca românească are loc pe filieră bulgară. Este ca și când te-ai scărpina la urechea dreaptă cu mâna stângă și încă pe după ceafă. Aș propune să se înființeze un premiu pentru Absurditate Științifică, iar primul laureat să fie DEX-ul nostru făcător de minuni lingvistice, care, cu bagheta magică a romanizării, transformă cocoșii slavi în curci românești.
Nici rața nu e mulțumită de originea sa albaneză. Nici bibilica, cât îi ea de bibilică, nu se împacă cu etimologia sa dubioasă: „cf. bg., scr. biba”, adică alege una din două, la fel de false, ca majoritatea covârșitoare a etimologiilor DEX-ului confecționate după metoda răsfoirii dicționarelor.
Porumbelul și hulubul sunt și ei „împrumutați”. Primul vine de la latinul polumbus, iar hulubul de la ucrainescul holub. Dar nu trebuie să ai urechea muzicală a lui Mozart, ca să-ți dai seama că în porumb și hulub vibrează același miez. Mihai Vinereanu identifică rădăcina lui porumb în proto-indo-europeanul *pelon-bho, care a dat cuvinte în multe limbi, în fiecare având specificul său de pronunție: în portugheză pombo, în spaniolă paloma, în italiană palomba dar și colombo, în albaneză pëlumb, în vechea prusacă poalis, în vechea slavă golabŭ, în latină polumbus dar și columba.
Dar toloaca, unde pasc gâștele și scurmă găinile și o îngrașă cu găinațul lor, oare de unde am luat-o? Cum de unde? îi aud pe cititori replicând. Toloaca e a noastră, că slavă Domnului, pe ea n-o poți strămuta ușor dintr-un dicționar în altul. Nu fiți așa de siguri. Uitați-vă în DEX. Toloaca am luat-o de la ucraineni. Și lunca din slavă. Iar imaș din maghiară. Doamne, ce-a fost de capul dacilor noștri de n-au fost în stare să-și păstreze măcar imașul?!
Ca să ne năucească cu totul, instrumentul academic ne asigură că românii n-au fost în stare să meșterească o troacă. Marele etimolog Cihac o da luată din cehul troky. De ce? Pentru că numai pe acesta l-a găsit răsfoind dicționarele. Și l-a împrumutat (el, nu dacii!), ca să fie mai variată vinegreta lingvistică din DEX. În realitate însă românii îl aveau de când lumea și pământul. Mihai Vinereanu arată că troaca este din fondul pre-latin, provenind din rădăcina PIE *druco<deru – doru „copac”, „lemn”. „Ipoteza este confirmată și de faptul că troaca este făcută dintr-un singur trunchi de copac scobit”[iv]. Iar DEX-ul, cu proverbiala-i „precizie științifică” dă treuca, care este aceeași cu troaca, ca fiind de origine necunoscută. De ce? Pentru că n-au găsit la cehi și o treuky. Iar cum DEX-ul a fugit întotdeauna de originile adevărate ale cuvintelor românești, autorii lui au recurs la difeirte acrobații numai să nu mărească cumva numărul de cuvinte de origine traco-dacă. Mai ales că, umplând DEX-lui cu „etimologii necunoscute”, acesta își îndeplinea cu succes unul din scopurile pentru care fusese conceput: să-i arate pe strămoșii noștri ca fiind de o nătângie ieșită din comun. Adică scobesc acolo o gaură într-un trunchi și nu-s în stare să-i dea un nume. Ci aleargă la niște migratori, nici până azi identificați, ca să împrumute cuvântul treucă. Apoi culmea prostiei: se apucă să străbată toată pusta ungară ca să împrumute o simplă troacă de la cehi, în loc să ia un cuvânt de la unguri. Cu ce era mai bună troaca cehilor decât a ungurilor?
Apoi pentru alt vas de lemn, făcut din două scânduri lungi și alte două mici bătute la capete, au așteptat să vină turcii ca să le dea cuvântul uluc.
Și acum vine cireașa de pe tort. Închipuiți-vă că până și găinațul, „excrementele de pasăre” nu este o creație a dacilor. Ci provine din gallinaceum, care nu are nici în clin nici în mânecă cu „excrementele”, ci este un adjectiv care înseamnă „de găină”. Dar ca să-l tragă de păr în direcția găinațului, i-au pus înainte, între paranteze pătrate, cuvântul [stercus], care în latină înseamnă „balegă, gunoi”, dar și înjurătură „scârnăvie! gunoi!” Cred însă că și o țărancă cu bun simț îți poate spune, râzând, că găinaț provine de la găină, și nu de la ce-a zis DEX-ul. Pe de altă parte, în latină pentru găinaț există cuvântul manure „gunoi”. Și dacă dacii n-ar fi avut cuvânt pentru excrementele de păsări, ar fi împrumutat direct acest cuvânt, fără să recurgă la acrobația absurdă pe care ne-o servește, cu o lipsă totală de logică, prea „științificul” instrument al Academiei. În italiană la balegă și la găinaț se zice letame. Deci nici în latină, nici în italiană găinațul și balega nu au nimic de a face cu gallinaceum. Întrebarea este: de unde or fi învățat dacii să zică la excrementele păsărilor gallinaceum, dacă legionarii nu rosteau acest cuvânt în sens de găinaț, pentru că ei ziceau manure, stercus ori letame? Iar găinaț din gallinaceum nu este credibil nici din punct de vedere fonetic. Luați aminte: în limba română nu există niciunul din aceste cuvinte. Adevărul e că găinaț este derivat din găină plus sufixul -aț. La fel nici găina noastră nu vine de la gallina romană. Mihai Vinereanu arată că rădăcina din care provine găina *gal- „s-a păstrat din proto-indo-europeană și în traco-dacă, așa cum indică forme precum gaie și galiță”[v]. Homer, strămoșul nostru pe linia tracilor și a pelasgilor, ne-a lăsat mărturie că venerabila noastră găină exista în limba Iliadei și a Odiseei. În al său Mic Dicționar Homeric – Dacoromân, cercetătoarea Maria Crișan identifică în Odissea cuvântul χήν, χήνоς (chen, chenos), care înseamnă „gâscă”. ,,Acest cuvând ne trimite imediat la nemțescul Henne, însemnând «găină», precum și la românescu găină; posibil că în străvechea antichitate să fi fost un singur cuvânt, desemnând și gâscă și găină (amintim că limba homerică avea un singur cuvânt pentru măr și păr, μήλоνή – ba chiar și pentru alte fructe” [vi].
Noi găsim că este semnificativ în acest sens un ritual de înmormântare al românilor legat de găină. Înainte de a da mortul în groapă, peste ea se dăruiește o găină vie. Dacă luăm în considerare că zeița pământului la traco-daci se mai numea și Gaia, acest ritual ar putea fi înțeles în sensul că, înainte de a slobozi mortul în pântecele zeiței pământului, ea este îmbunată cu această pasăre. În același timp pasărea simbolizează oul cosmic. În orice caz, există un raport semantic între zeița Gaia și ritualul dăruirii găinii peste mormânt, înainte de pecetluirea lui. Deci găina vine în limba românilor prin acea continuitate etnolingvistică din paleolitic până în prezent despre care vorbea Mario Alinei și care, la noi, se datorează traco-dacilor.
Precum vedem, etimologiile date de „instrumentul” Academiei n-au nimic comun cu realitatea istorică. Vorba aceea: fiecare cu cotețul lui. Numai în cotețul DEX-ului românii puteau să ia cuvinte de la toți vecinii pentru niște simple păsări pe care le creșteau de milenii și pentru vasele în care le dădeau apă și hrană. În realitate, ele toate vin din rădăcini proto-indo-europene.
Și iarăși DEX-ul și-a făcut-o cu mâna lui. Umplându-și cotețul cu etimologii absurde, a demonstrat că și acestea sunt la fel de „științifice”, ca și brânza lui Șăineanu împrumutată de la orașul elvețian Brienz. Așa precum hackerii introduc viruși în programele din calculator, pentru ca acesta să se blocheze într-un final, la fel autorii DEX-ului, introducând în el etimologii false, au discreditat total teoria romanizării și au trezit un interes deosebit pentru originea adevărată – traco-dacă – a limbii române.
Iulia Brânză Mihăileanu
[i] Mihai Vinereanu, Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, 2009, Alcor Edimpex, p. 251.
[ii] Mihai Vinereanu arată că este de origine traco-dacă din rădăcina PIE *po[u]los „pui”, op. cit., p. 681.
[iii] „Formație onomatopică de la cloc”, Mihai Vinereanu, op. cit., p. 243.
[iv] Mihai Vinereanu, op. cit., p. 848.
[v] Ibidem, p. 380.
[vi] Maria Crișan, O încercare de reconstituire a limbii vorbite de geto-daci, București, PACO, 2013, p. 238.
Dar in teritoriile dacice (cele din est – toata Moldova etc)care nu au fost ocupate si nici conolizate de romani, de ce se vorbea tot limba celor di vestul Muntilor Carpati?
Când se vorbea tot limba celor din vestul Carpaților?
și nu numai, dar mai ales și-n sudul Dunării. Neamul traco-celto-șcit. Granițele sînt una și etnia e alta. România s-a împachetat continuu ca suprafață, dar asta nu înseamnă că neamurile noastre nu au trăit în antichitate pe o suprafață mult mai mare. Vă recomand Herodot.
Muntenia și Moldova nu erau sub administrația romana, în schimb erau printr-un sistem de castre, limesuri și rețea de drumuri, sub controlul militar roman aparținând de Moesia. La baza romanizarii elementul principal este armata și pe urma coloniștii.
Armata în Dacia și cele staționate în afara ocupației administrației romane au fost dispuse a.i sa asigure o apărare în interior. Asa se explica și „forma ciudata” a provinciei care, dacă s-ar fi mers pe strategia tradițională de apărare pe/la limes, ar fi creat mari probleme romanilor. Dar prin lăsarea unor teritorii în afara administrației și în imediata vecinătate a provinciei asigurau concentrarea forțelor romane într-un punct,dinainte stabilit, în vederea respingerii eventualelor invazii. Armata prezintă o importanță deosebita și datorita faptului ca auxiliarii încep sa fie recrutați dintre localnici. Trupele auxiliare chiar dacă la origine se numesc, după numele primilor recruți, siriene, britanice, trace, hispanica, ele vor recruta autohtoni. Interesul localnicilor de a servi ca auxiliari este mare pentru ca: aceștia lupta cu armamentul tradițional, primesc solda, medalii și după 25 de ani cetățenia romana pentru ei și urmașii lor. Pe lângă auxiliari romanii, în caz de război, mai recrutau din localnici și trupe neregulate (numeri). Este evident ca armata romana utiliza limba latina iar ofițerii superiori erau romani.
Al doilea element important al romanizarii este reprezentat de coloniști. Istoriografiei europeana considera de vreo 40 de ani ca civilizația greco-romana a fost una de tip colonial și urbanistic în care orașul a jucat un rol important. Prin oraș am ajuns la al treilea element important al romanizarii pentru ca orașele au fost în antichitate elemente de propagare a civilizației mai ales în spațiul mediteranean, respectiv la etrusci, fenicieni, greci, romani.
Când se vorbește de romanizarea dacilor se tot aduce în discuție cazul Iudeii, al Greciei, al Egiptului etc., dar este cum ai compara mere cu pete. În primul rand ar trebui sa se aivă în vedere zonele colonizare de romani. Romanii nu au făcut colonizării în zonele elenistice, ca Irod a fondat un oraș „roman” nu înseamnă că în Iudeea am avut o colonizare romana. În zonele în care romanii au adus coloniști se vede romanizarea, un caz aparte este Africa care se dezromanizeaza după cucerirea araba și acest lucru se datorează mai multor factori.
O greșeală majora a istoricilor noștri este faptul ca nu se tine cont la etnogeneza noastră de romanizarea tracilor și a ilirilor și se reduce totul la populația de la nord de Dunăre. Dacă luam în calcul tracii atunci vedem exact cat a durat procesul de romanizarea și etapele acestuia. Totul începe în 168 i.Ch. când romanii ocupa Illiria, 146 d. Ch. căderea Macedoniei, 9 i. Ch. Panonia, apoi cu 15 d. Ch. când Tracia devine regat clientelar, 30d.Ch. când Scitia Minor este ocupata de romani urmata apoi de 46d.Ch și apariției Moesia, după 102 pana în 180 Dacia lui Decebal și atenția deosebita acordata de romani singurei provincii numita Felix. În fine perioada 180-275, și 285/320-361 cu Dacia Restituta și în fine perioada 395-602 care cuprinde Dobrogea de azi și mai multe capete de pod în Muntenia și Oltenia. Câți ani rezulta? Acum să comparam colonizările făcute de marile imperii coloniale: Portugalia, Spania, Olanda, Franța și Anglia, care niciodată nu au fost de anvergura celor realizate de romani, și vedem ca 150 de ani au fost suficienți ca o buna parte din America, Asia, Australia și Africa sa vorbească limba metropolei.
Anglia a reușit cu ajutorul limbii engleze sa unifice un conglomerat de limbi și populații, căci asta reprezinta India, cu ajutorul a 1000 de funcționari și 10000 de militari britanici la care s-au adăugat pana la 2000de britanici colonisti. Comparați acum cu numărul de legionari și auxiliari detașați în Dacia.
Oricine analizează Columna lui Traian își poate da seama ca istoricii romani nu au exagerat când au spus ca Dacia a fost secătuita de bărbați. În lumea barbara tinerii deveneau de la 14 ani războinici și cum romanii au venit cu 15 legiuni, nu ca sa ocupe Dacia pentru ca 3-4 legiuni erau suficiente, ci ca sa masacreze iar restul să-i vândă ca sclavi. Dacii care au fost fie neutri, fie aliați ai romanilor (burii) au fost incorporati ca auxiliari și trimiși în Imperiu,auxiliarii nu au fost recrutați din inamici. Dacii rămași și împinși în lumea rurala au fost nevoiți sa conviețuiască cu coloniștii, cu militarii, cu administrația. Treptat datorita meritelor, averii o parte dintre aceștia vor obține și cetățenia, aceasta le deschide calea spre demnități mai întâi locale, provinciale și mai apoi imperiale (senatoriale și imperiale). Populația traca romanizata va devenii coloana vertebrala a Imperiului în condițiile în care Orientul era eleni am, Apusul se germanizeaza iar africanii sunt înclinați mai mult spre probleme filosofice și religioase. Pentru războinicii traci turbulentul sec III le vine ca o mănușă.
După 394 singurele tensiuni intre cele doua imperii sunt cele legate de stăpânirea acestei zone puternic romanizata care asigura temelia armatei romane. După 602 când are loc marea invazie slava se disloca aceasta masa romanizata a strămoșilor noștri.
P. S Faptul ca populația românească sud dunăreana a avut un statut aparte (juridic, religios), de care nu s-a bucurat nicio populație din Balcani în vremea romeilor, latinilor și mai ales otomanilor, pana la apariția statelor naționale din Balcani, demonstrează tocmai convingerea „imperialistilor” ca au de a face cu urmașii Romei.
Dupa parerea ta, romanizarea a durat din 168ien pana in 602 en. Nici initiatorii ideii romanizarii nu au indraznit sa afirme asta.
Apoi, presupunand ca este adevarat, ca romanizarea a inceput in 168ien, acele populatii romanizate la S de dunare ar fi trebuit mutate la N ca sa ii poata romaniza si pe daci. Sau colonistii sa fie suficienti de multi ca sa poata fi mutati in toata zona ocupata de traci.
Nu iti dai seama cat de multi ar fi trebuit sa fie acestia? De unde i-au luat?
Nici in Italia de acum 2000 de ani nu existau atatia latini, cum au ajuns aici sute de mii ca sa poata influenta decisiv limba?
Daca in zonele elenistice nu au avut loc colonizari, de unde au aparut aromanii?
Ca, daca mergem pe teoria romanizarii, ar trebui ca si acolo sa fi venit colonisti; si atunci de ce au fost romanizati doar tracii, nu si grecii?
Daca nu au venit colonisti, aromanii cum au aparut?
Anglia o fi unit un conglomerat de populatii, dar ce vrei sa spui, ca in India de azi sau de acum 200 de ani limba vorbita curent este engleza, inclusiv acasa? Glumesti!
Romanii au venit cu 16 legiuni, dar toti soldatii erau vorbitori de latina? Iar glumesti!
Revin cu intrebarea-unitatea limbii noastre in comparatie cu limbile vorbite in Italia, in conditiile in care Italia a facut parte din Imperiul Roman mereu, iar aici teritoriul dacilor a fost neocupat in cea mai mare parte.
apreciez observațiile. Foarte corecte. Pînă în secolul VII doar Dobrogea, Șciția Minoră, făcea parte din imperiul roman de răsărit, numit ROMANIA. Romanii n-au mai trecut Dunărea de la retragerea aureliană, în schimb au început migrațiile de la sfîrșitul perioadei antice și zorile evului mediu, cînd imperiul roman de răsărit începe să piardă teritorii la migratori.
Citat:
”Romanii au venit cu 16 legiuni, dar toti soldatii erau vorbitori de latina? Iar glumesti!” Asta m-a distrat mult de tot. Contingentul militar cel mai serios din armata romană la cucerirea Daciei Felix au fost mauretanii. Sînt reprezentați serios pe columna lui Traian, cel mai mare monument comemorativ din istoria romanilor, pe măsura războaielor dacice, cele mai sîngeroase. Contingentul mauretan a sosit după o călătorie navală din nordul-vestul Africii pînă-n Marea Iliriei, Marea Adriatică, și un marș pe jos și călare mai departe pînă la Dunăre. Alții au fost aduși din Britania sau Orientul Apropiat, fapt pentru care le-a trebuit romanilor să se organizeze 3 ani de zile între cele două campanii, după ce-au pierdut-o pe prima.
de fapt se pune întrebarea cine au fost romanii? Ce etnie? E la fel cum astăzi vorbim de americani, cca 200 de etnii, care vorbesc oficial limba engleză a imperiului, dar în paralel vorbesc și limbile lor materne de peste 250 de ani.
e valabil și pentru aborigenii din Australia, care învață limba engleză în școli, dar vorbesc acasă în continuare limba lor, tot după aproape 200 de ani. Mai mult în prezent au reușit să determine guvernul australian să accepte predarea limbilor aborigene australiene în școli, deși aborigenii au devenit în prezent o minoritate etnică în țara lor Australia, deși ei sînt populația nativă. Pe scurt, deși în minoritate și obligați să învețe limba engleză a imperiului în școli, tot nu și-au uitat limba lor după 200 de ani, iar acum vor s-o învețe și-n școli. Oricum nu se poate vorbi de o limbă abori-engleză, așa cum se vihiculează cu daco-romană, ibero-romană, galo-romană sau celto-romană, sau abori-englezi precum daco-romani, etc. E o pură ficțiune atît genetic cît și lingvistic.
nu cred că romanii au construit școli în limba latină pentru daci, ca să-i învețe pe daci limba latină. De fapt romanii n-au impus nici religia lor politeistă, nu numai limba. Din contră romanii au împrumutat tot felul de zei care aparțineau altor culturi. Elita romană învăța limba greacă pentru a prelua conducerea în coloniile grecești pe care le ocupau. O spune istoricul Titus Livius către Cicero: strămoșii noștri romani, învățau limba etruscă, așa cum învățăm noi limba greacă acum”, adică ei atunci. De fapt n-au adunat, ci erau practicate de soldații proveniți din tot felul de etnii cucerite de imperiu, care-și practicau religiile lor în continuare, diferite de cele ale triburilor italice. AU existat castre romane de soldați daci în Britania și temple dacice în incintă. Un exemplu bun e DEVA a legiunii VICTRIX din Bretania romană.
https://en.wikipedia.org/wiki/Deva_Victrix
există și un stadion de fotbal în Chester, care onorează denumirea antică DEVA.
https://en.wikipedia.org/wiki/Deva
sau
https://en.wikipedia.org/wiki/Deva_(Hinduism)
în direcția opusă la 180 de grade, care n-are legătură cu romanii, pentru că ei nu au ajuns acolo.
un alt exemplu mai aproape de noi și pe o durată lungă de timp, de cca 1000 de ani a fost Imperiul Roman cel Sfînt, condus de germanici, dar italienii nu au învățat limba germană, ca să nu spun că și italienii au etnonim pentru germanici, tedesci, cum avem și noi nemți, sau alții saxoni.
dacii din Ardeal au stat sub papuc austro-ungar mult mai mult timp decît sub cel roman, cu coloniști germanici pe cap, sașii, și tot n-au învățat nici germana și nici maghiara, chiar dacă au fost forțați să meargă la școli în limba maghiară, Romanii n-au forțat pe nimeni să învețe limba latină. Învăța cine vroia. Nici cetățenia n-o primea oricine. Cei care colaborau cu romanii sau prin căsătorie, care erau ca și-n zilele noastre cazuri nesemnificative. Nu toți locuitorii din imperiul roman erau cetățeni romani. Inclusiv sclavii duși la Roma nu deveneau toți cetățeni romani. Mai întîi trebuia să devină cetățeni liberi, iar după aceea se punea problema primirii cetățeniei, dacă dădeau dovadă de loialitate față de imperiu. Există țări în zilele noastre care dau cetățenia numai după 8 ani de ședere neîntreruptă și dau dovadă de loialitate față de statul respectiv.
Cum puteți spune că romanii n-au mai trecut Dunrea? Atunci de ce au mai făcut celel două poduri peste Dunăre, ridicate zeci de ani după retragerea aureliană! Romanizare a continuat și după anul 270 e.n.
In istografia occidentala si mai nou si la noi se considera ca invazia slavilor in 602 a oprit romanizarea si incepand de la aceasta data putem vorbi de o separare a limbilor tracilor romanizati si a colonistilor romani.
nu se poate vorbi de-o separație lingvistică, deoarece limba vulgului era latina vulgata, descendenta directă a limbii trace. A murit doar latina clasică fiind înlocuită cu greaca ca limbă de cult și oficială. Diferențele între vest și est, s-au adîncit atît politic, cît și socio-cultural și religios. Nu contează că limba greacă a devenit limba oficială a imperiului, deoarece tot latina vulgului era limba colocvială. Să nu uităm că traducerea integrală a Bibliei s-a făcut în latina vulgala, nu greacă și nici latina clasică. Nu întîmplător, pentru că vulgul, majoritar tracii nu știau nici greaca și nici latina clasică. Dacă în imperiu lumea cunoștea latina clasică, traducerea ei se făcea în mod sigur în latina clasică. În latina clasică integral, cît și în greacă integral ajunge să fie tradusă mult mai tîrziu, decît s-a făcut în latina vulgata.
apoi ar fi traducerea lui Ulfila în gotă. După ce a tradus el biblia în limba gotică?
„Daca in imperiu lumea cunostea latina clasica…” latina clasica era cunoscuta de un numar redus de persoane, credeti ca la Roma toti vorbeau precum Cicero, latina vulgara adica populara era cunoscuta.
Tracii nu cunosteau nici graca si nici latina clasica este corect, dar tracii cunoasteau greaca, avem regi traci care faceau poeme in greaca. Ovidius exilat la Tomis vorbeste in greceste cu getii. Este adevarat ca greaca acestora era barbara.
Revenind la ce am spus este ca dupa 602 limba de la nord de Dunare evolueaza diferit de cea de la sud de Dunare care, la randul ei, evolueaza diferit in ce numim azi limba istroromana (pe cale de disparitie), limba meglenoromana, aromana.
Limia Jirecek va spune ceva? A fost stabilita pe baza descoperirilor arheologice, ceea ce spune si d-ul prof.Coja in articol,si este o linie de demarcatie a influentei limbii latine si a limbii grecesti in Balcani pana-n sec IV. Conform liniei de demarcatie majoritatea populatiei trace a fost sub influenta latinei.
mulțumesc de răspus! Totuși nu ați răspuns la întrebarea: ”apoi ar fi traducerea lui Ulfila în gotă. După ce a tradus el biblia în limba gotică?” Și nici de ce a fost tradusă Biblia pentru prima dată la Efes, adică la tracii anatolieni, în LATINA VULGATA, și nu în latina clasică. Pentru cine era tradusă?
am mai discutat treaba asta cu podurile ”funcționale”, vorba lui Sorin. Două poduri care au fost practicabile pentru perioade foarte scurte de timp. Unul pentru 3 luni, iar altul pentru 6 luni.
v-am spus că au existat mai multe poduri nu doar unul sau două. Sînt mai multe menționări. Se pare că au fost 5 nu doar două. Problema e cît timp au rezistat. Suprastructura era din lemn. Li se putea da foc foarte ușor, ceea ce se și petrecea.
nu numai dacii le dădeau foc, dar și goții și șciții, inclusiv romanii. A constituit o strategie în caz de război împotriva invaziilor, indiferent în ce direcție avea loc invazia respectivă.
eu am convingerea că a mai existat unul în apropiere de Isaccea, În afară de celelalte 5 presupuse de istorici. Acolo ar trebui făcute investigații.
singurul pod care a avut o viață mai lungă a fost cel construit de Traian, care a fost apărat pe o perioadă mai lungă de timp de romani pe ambele maluri, iar Dacia Felix era înconjurată de limesuri, castre, valuri de pămînt și fortificații. Zișii barbari ajungeau mai greu la el.
și astăzi strategia cu distrugerea podurilor e o strategie militară consacrată. Un exemplu bun a fost Sîrbia de curînd. Toate au fost distruse de NATO. Siria e și mai aproape de discuție. Nimic nou sub soare.
problema este cît au putut ele să stea în picioare și să fie folosite. Dacă se foloseau după retragerea aureliană am fi avut menționări, dar din păcate romanii nu au mai trecut Dunărea. Relațiile lor cu așa zișii barbari s-au limitat la comerț. Goții au practicat comerț cu romanii pe Nistru, dar dacă romanii treceau Dunărea, săreau la bătută. Convenția era: facem comerț dar nu treceți Dunărea. La fel a fost și Crimea, o colonie romană, nu o provincie, după modelul grecesc cu colonii comerciale, fără ocupație.
deci problema e ce viață au avut aceste poduri? Cît au trăit și în ce perioade?
Valens mi se pare a trecut pe pontoane la Isaccea, pentru că nu era pod. Există basorelief. N-a cîștigat, s-a-ncheiat cu pace, dar i-a respins pe goți și șciți, după care au făcut comerț mai departe.
romanizare a existat și după anul 270 d.C.(!?), nici nu mai vreau s-o comentez. Numai în Șciția Minoră și Dioceza Dacia din sudul Dunării, care cuprindea 5 provincii și Dioceza Tracia cu alte 4 provincii.
Vorbesc despre romanizarea tracilor pentru ca dacii și triburile de la nord de Dunăre erau trace. Fără romanizarea tracilor nu avem cum sa înțelegem pe aromâni, istroromani, meglenoromani și timocieni. Poporul roman s-a format de o parte și de alta a Dunării asta e realitatea. Anglia prin engleza a unificat administrativ India. Documentează-te și vezi unde este utilizata engleza în India, Pakistan și Bangladesh. Poți să-mi spui de ce sunt acte legislative tipărite în engleza?
Constat ca ești slab documentat în istoria antica pentru ca:
1) nu știi nimic de războiul social, cauzele și efectele acestuia altfel înțelegeai cum stătea treaba cu Italia
2) limba greaca era cea mai vorbita limba în antichitate și a rămas inclusiv în perioada romana. Nobilii romani învățau greaca, de asta ai Împărați precum Hadrian, Marcus Aurelius ori Iulian care scriau în grecește. Oamenii simpli care au ajuns împărați precum Aurelian sau Galerius se rezumau la latina vulgata. Din sec III și pana în sec VI
cele mai romanizate zone sunt Africa, Illiria, Panonia și Daciile Aureliene. Majoritatea împăraților și militarilor provin din aceasta zona Illiria, Panonia și Daciile lui Aurelian.
3) Armata romana era formata din legionari – cetățeni romani vorbitori de latina și auxiliari din popoarele, populațiile ocupate sub comanda ofițerilor romani care la sfârșitul armatei dobândeau cetățenia romana și bani(pensie). În cea mai profesionista armata a antichității comenzile erau în latina, comandanții erau ofițeri romani unii de rang senatorial și nu știau latina? Am să-ți dau un exemplu din armata româna. În armata au fost înrolați maghiari cetățeni romani care fie nu vorbeau românește, fie foarte prost. Ghici ce s-a întâmplat după armata? Vorbeau maghiarii românește de ai fi zis ca asa vorbeau de la început. Un alt exemplu – în Afganistan alături de americani sunt soldați din trupele NATO, toată comanda se afla în mana americanilor și toate comenzile sunt în engleza, ofițerii romani trebuie sa vorbească engleza, subofițerii trebuie sa știe cat de cat engleza. Ai făcut armata?
În Imperiul persan comenzile în armata erau în aramaica, limba cunoscuta și vorbita de majoritatea supușilor, inclusiv de evrei.
4) Dacă împotriva Arsarcizilor și Sansanizilor, care erau cei mai periculoși dușmani în Orient, romanii au mobilizat maximum 10 legiuni plus auxiliari de ce au mobilizat 15 legiuni plus auxiliari pentru niște barbari pentru care erau suficiente 2 sau 3 legiuni? Ca erau puternici? Asta e o gluma! O singura data a mobilizat Roma 15 legiuni nu ca sa cucerească, ci sa devastate, sa masacreze, sa facă o zona întinsă tabula rasa. Ai idee când și împotriva cui? Asta au făcut și în Dacia și este de ajuns sa urmărești Columna și sa citești izvoarele scrise. Ai idee ce mai poate face un popor fără elite (nobili morti), cu majoritatea bărbaților morți ori vânduți ca sclavi? Unde descoperă arheologii noștri așezări dace? La ce stadiu sunt aceste așezări?
În concluzie tracii și implicit geții, dacii, carpii s-au romanizat asa cum au făcut-o și iberii, lusitanii, galii, britonii, germanii, etruscii, cartarginezii, ilirii, panonienii, sarmatii, alanii etc.. Cu excepția etruscilor și a catarginezilor care au avut o civilizație comparabila cu a romanilor și a căror romanizare se datorează unor particularități, în cazul barbarilor condițiile sunt aceleași cu un proces de romanizare de sus în jos (de la nobili, sacerdoti la popor) cu o excepție în cazul dacilor (repet dacii și nu toți tracii)
unde fenomenul este invers datorita numărului mic de nobili rămași. Te las pe tine să-mi citezi câți nobili au mai rămas. Asta sa vad dacă chiar ai citit vreo carte.
Atenție! Au avut loc colonizări și în lumea elenistica iar aceste zone, enclave au rămas romanizate pana la cucerirea arabilor. În ciuda faptului ca în Imperiul Roman de Răsărit se impune limba greaca, locuitorii ei se considerau și se numeau romei iar limba latina este vorbita în vechile colonii romane din Siria, Egipt, Asia Mică pana la ocupația araba. Nu mi-ai răspuns la întrebarea de ce barbarii se romanizeaza și romanicii se arabizeaza. Arabii au fost minoritari în raport cu populațiile cucerite și inițial pe o treapta inferioara de cultura și civilizație. Dacă cunoști răspunsul la aceasta întrebare înțelegi mult mai ușor cum s-au romanizat barbarii.
De acord, au fost romanizati toti tracii, asa se explica aparitia aromanilor etc. Dar acesti aromani au aparut unde? In ce zona? Acolo unde existau si greci, nu? Si cum s-a facut selectia romanizarii? Uite un trac, hai sa-l romanizam; uite un grec – nu, pe asta nu.
Anglia a unificat administrativ, ok. Documentele s-au emis si se emit in engleza. Asta e o dovada ca indienii si-au abandonat limba materna? Sau doar ca in administratie se foloseste engleza? Azi indienii utilizeaza doar limba engleza? Asta reiese din ce spui, asta e unul din exemplele tale similare romanizarii. Pt ca dacii au abandonat limba lor si au invatat latina.
Ori indienii vorbesc in continuare in limba materna, numai ca utilizeaza engleza in administratie, adica au invatat si o limba straina, fortati de istorie.
Dacii de ce nu si-au pastrat limba lor? De ce au renuntat la ea?
1. ia explica-mi tu, specializatule in istoria antica. Daca tot cunosti atat de bine procesul romanizarii, daca tot stii ca romanii au inventat logica, explica-mi tu, LOGIC, cum razboiul social a putut sa impiedica limba latina sa se extinda la ei acasa. Dar neaparat, tot logic, spune-mi cum limba latina a trecut de granitele provinciei traiane, pana sus in Carpatii Padurosi, pana dincolo de Nistru, astfel incat si dacii/tracii de acolo sa se lepede de limba materna si sa o invete atat de bine, incat avem o limba al dracu de unitara, ne intelegem perfect cu romanii de acolo.
2. lasa tu nobilii, nu astia formau majoritatea populatiei, in nici o zona a lumii. Faptul ca romanii invatau greaca iar grecii nu invatau latina(oare?) nu inseamna ca grecii simpli, cei care nu erau stiutori de carte nu puteau fi romanizati. Aduci in discutie elitele acelor societati. Majoritatea poporului nu era formata din elite, ci din oameni simpli. De ce nu au fost romanizati grecii, sa te aud. Pt ca au romanizat tracii care traiau impreuna cu grecii, iar ocupatia romana in Grecia a fost de aproape 3 ori mai indelungata.
3. legionarii erau vorbitori de latina? Cam cate legiuni avea Imperiul Roman raspandite in tot imperiul? De unde au luat atatia vorbitori de latina? Ca la ei acasa nu prea aveau, rezultatul se vede si azi. Singura varianta plauzibila ar fi ca, dupa ce au cucerit o zona, au latinizat-o intens, astfel ca au avut de unde sa ia acei legionari. Pai daca la noi a durat 175 de ani procesul, cam cat ar fi trebuit sa dureze imperiul roman, astfel incat sa poata romaniza fiecare provincie noua cucerita, pt a avea de unde sa ia vorbitorii de latina?
Comenzile se dadeau in latina; soldatii puteau sa invete doar acele comenzi, spre ex. Presupunand ca toti militarii din armata romana au invatat perfect limba latina, ce anume i-a determinat sa renunte la limba materna? Nu puteau sa ramana cu ambele?
Exemplul cu armata noastra si cu armatele din Afganistan nu are nici o legatura cu ceea ce discutam.
Si eu am intalnit maghiari care au invatat romana, sunt convins ca militarii care merg in Afganistan au invatat engleza; DAR NU AU RENUNTAT LA LIMBA MATERNA NICI UNII. Maghiarii respectivi cand au mers acasa au vorbit in romana? Soldatii nostri care s-au intors din Afganistan au vorbit cu familia in engleza?
4. Barbarii erau pt romani toti cei din afara imperiului, ii considerau necivilizati. Gresesti cand folosesti acest termen in sensul de azi.
De unde stii ca erau suficiente 2-3 legiuni? Spre ex, in asaltul asupra Sarmisegetusei, Traian a folosit 4 legiuni. Razboaie intre daci si romani au mai fost pana in 105, dacii nu au fost cuceriti pana in acest moment, iar nr de legiuni folosite in razboiul din 87 a fost de 5. De ce nu i-au infrant, daca erau suficiente 2-3?
Izvoarele scrise din antichitate au rostul lor, dar sa credem in totalitate ce spun…zau.
Pana la Traian dacii nu fusesera infranti, era normal pt acele vremuri sa fie folosite metafore, sa se exagereze in urma victoriei. Normal ca dacii au fost spulberati, stersi de pe fata pamantului. Asta era stilul epocii si nu ar trebui sa te mire, s-a folosit mult timp, inclusiv in perioada medievala.
Gândiți foarte simplist, adică prea logic. Vă dau un singut exemplu: până în Carpații Păduroși și până dincolo de Nistru nu a ajuns limba latină, ci limba română! Românii au ajuns atât de departe! Vatra din care au plecat românii și limba română în toate zările a fost mult mai restrînsă!
De exemplu, adversarii noștri istoricii unguri sus țin că românii s-au format în triunghiul Niș, Sofia, Skoplje, de dimensiunea Dobrogei. Românii s-au format pe un teritoriu mult mai restrâns în comparație cu teritoriul pe care apoi s-au răspândit!
Dovezi materiale ale romanizarii nu pot sa existe, adica nu scrie nicaieri ca soldatii romani, care erau numai latini, vorbeau latina, s-au casatorit numai cu femei dace, astfel rezultand un nou popor. Atunci trebuie sa imi explic logic. Plec de la ideea ca, intradevar, dacii din provincie au fost romanizati de catre colonisti. Cei din afara provinciei nu au fost, acolo au continuat sa traiasca dacii liberi, care nu au renuntat la limba materna, nu aveau de ce, nu ii forta nimeni.
Dupa retragerea aureliana, cand „granitele s-au deschis”, noul popor s-a raspandit catre celelalte zone. Dar aceste zone erau locuite de daci, care erau mult mai multi decat noul popor, zonele ocupate de daci erau mult mai intinse. De ce dacii din aceste zone au invatat noua limba si nu au pastrat-o pe a lor, ei fiind mai multi. Si atat de bine au invatat-o incat avem aceasta limba unitara? Nici macar cateva mici zone prin N unde sa fie macar un dialect, daca nu o alta limba?
Nu pot sa nu revin la comparatia cu Italia – la ei de ce nu este o limba unitara?
Ar trebui sa fie invers.
Urmariti va rog urmatorul film, este facut de cativa ani, arata perfect cum limba materna a rezistat cateva sute de ani, in conditii mult mai grele decat cele de acum 2000 de ani, cu persecutii, deportari etc.
Luati in calcul ca nici nu au auzit de Romania si tot vorbesc romaneste.
https://www.youtube.com/watch?v=12BYTc6_-yo
https://www.youtube.com/watch?v=OLZJK03LxfQ
e foarte bine dacă mihai gîndește prea logic. Și istoria e o știință, nu poezie și nici beletristică. Ce importanță are ce spun ungurii? Sau rușii, ori sîrbii și bulgarii? Adevărul nu are naționalitate. Ungurii ne reduc la zona pomenită pentru că pe acolo au pătruns ei în Balcani, după care au migrat mai departe prin sudul Dunării, de unde au pătruns în cîmpia Panonică. Din păcate pentru ei, zona aia era doar Șciția Minoră. Au ales-o ca să demonstreze că în Dacia nu mai existau daci, nici chiar în Geția nu mai existau geți, ca să nu mai vorbim că populația majoritară din Șciția Minoră erau șciți și geți la vremea aceea, cu minoritari greci și alte populații basculate de imperiul roman. Cu ocazia asta ne exclud și din Moldova, unde trăiau alte neamuri de-ale noastre. Vorba lui Coposu: ”cine-i Ungaria? În 45 de minute sîntem la Budapesta.” De obicei nu-mi place să dau citate, dar ăsta merită.
și asta cu Dobrogea e nimic, pe lîngă faptul că se laudă prin muzee cu vestigii de-ale dacilor, chiar și din epoca bronzului, ca să-și demonstreze continuitatea în cîmpia Panonică. Au ajuns de rîsul lumii. Nu-i mai bagă nimeni în seamă. Numai fraierii de români își ies din pepeni la asemenea elucubrații. Nici nu merită să fie băgați în seamă. Le dăm prea multă atenție degeaba.
mulțumesc de publicare! Sincer nu m-așteptam!
„Pana la Traian dacii nu au fost infranti…”- Ei (dacii), in timpul regelui Oroles, findca nu s-au luptat bine impotriva bastarnilor , ca pedeapsa pentru lasitatea lor, au fost siliti, dupa cum ne spune istoricul Justinus, sa faca munca femeilor,inclusiv sa doarma ca femeile (sa-si puna capul in locul picioarelor)”
„De unde stii ca erau suficiente 2-3 legiuni? Atatea au participat la batalia de la Tapae cand Tettius Iulianus l-a infrant pe Decebal. Tettius Iulianus nu s-a avantat in urmarirea lui Decebal pentru ca nu acesta a fost obiectivul strategic al romanilor
„Barbarii erau pt romani toti cei din afara imperiului” Nu zau! Dar regatele clientelare care coexistau in Imperiu ce crezi ca erau? Barbarii si cei care erau amicus populos romanos erau tot barbari daca nu erau greci.
„Nu au renunta la limba materna…. tu de ce ai renuntat la becedarul de tranzitie pentru ca strastrabunicul tau il folosea? De ce ai renuntat la credintele precrestine pentru ca strastramosii tai o foloseau ? De ce nu mai vorbesti romaneste sum se vorbeau pacurarii de la Rasinari cu craiul Mathias?
„Presupunand ca toti militarii au invatat perfect latina” Tu gandesti cand faci o asemenea afirmatie? Este cum ai spune „presupunand ca militarii rusi sau americani ar invata rusa sau engleza”. Trebui sa citesti despre armata romana si pe urma sa vorbesti! Ai citit vreo carte despre Roma si armata ei, de cum a evoluat de la armata de recruti a cetatenilor la armata profesionista? Pana si in evul mediu corpul ienicerilor ori corpul mamelucilor care erau straine cunosteau la perfectie limba turca (ienicerii) ori araba (mamelucii din Egipt) sau persana (mamelucii din Sultanatul de la Delhi) Apoi spui ce i-a determinat sa renunte la limba materna? Am mai spus-o faci confuzia intre legionarii romani -cetateni romani vorbitori de latina si auxiliari care in schimbul serviciului militar deveneau cetateni romani si care erau populatii neromane din Imperiu. Auxiliarii luptau sub comanda ofiterilor romani si vorbeau mai mult sau mai bine latina, ei isi foloseau limba. In Egipt s-au gasit niste taguri lasate de asemenea auxiliari pe monumentele vechilor faraoni. Interesant este ca unii si-au scris numele si in limba proprie (arameica pentru ca erau sirieni) si forma latinizata. Dar vorbim de auxiliari care cunosteau scrierea pentru britani,germanici,iberici,lusitani,gali,traci si daci care nu cunosteau scrierea de la acestia avem numai corespondenta in limba latina. Este interesanta descoperirea arheologica privind corespondenta dintre un soldat dac care era auxiliar in Britania de la familia lui care se realiza prin intermediul latinei. Bineinteles ca scrisorile nu erau redactate de ei, dupa cum rezulta si din preambul, dar esential este ca prin intermediul corespondentei, postei romane si drumurilor romane si mai ales al limbii latine o mama batrana si ingrijorata afla vesti de la fiul ei. Sa ne lasam prada imaginatiei …. daca ai fi in situatia fratelui mai mic al soldatului, nu ai dori sa inveti sa latina pentru a afla vesti de la fratele tau?
„Pai daca la noi a durat 175 de ani procesul, cam cat ar fi trebuit sa dureze imperiul roman, astfel incat sa poata romaniza fiecare provincie noua cucerita, pt a avea de unde sa ia vorbitorii de latina? ”
Fiecare provincie are particularitatile ei, dar modul cum provincialii intra in Senatul Romei poate sa-ti ofere un raspuns mai ales dupa reforma lui Tiberius. Dar trebuie sa citesti…
„Lasa tu nobilii, nu astia formau majoritatea populatiei, in nici o zona a lumii”. Zambesc pentru ca imi aduce aminte de o colega care a avut o afirmatie asemanatoare si la care profesorul de istorie i-a raspuns: „in afara de Tiberius Claudius Maximus mai stii un om simplu care sa faca istorie?”Aristocratia si sarcedotii aveau un rol foarte important in lumea antica si ei decideau inclusiv la acceptarea sau respingerea conducatorilor ori a religiei. Cand a devenit Imperiul roman crestin? Cand a fost recunoscut de Constantin cel Mare?
Ti-am raspuns la prea multe intrebari, asa ca o sa-ti raspund cu rraspunsurile la cateva intrebari :
1) Daca Alexandru cel Mare s-a oprit la Indus de ce in Regatul Maurya, la Pataliputra se vorbea limba greaca?
Pentru ca Regatul greco-bactrian si seleucizii si chiar ptolemeii corespondau in greceste cu Asoka!
2) Daca Alexandru cel mare s-a oprit in Margiana de ce s-a gasit dovezi arheologice de scriere greceasca in Kazahstan?
Pentru ca limba greaca s-a raspandit prin toate drumurile care formau „Drumul matasii”
3) Daca romanii nu au ocupat Scotia sau Irlanda si nu au ajuns in India de ce s-au gasit monezi romane,vase romane,arme romane aici? Pentru ca Pax Romana insemna comert pentru ca Imperiul lui Alexandru si Imperiul Roman inseamna primele forme de globalizare, daca vrei avant la lettre
4) Daca „istoric” romeii (bizantinii) nu stapaneau tinutul de la Nord de Dunare cum a venit Comentiolus cu armata thematica nord dunareana alaturi de Priscus si armata imperiala in marea victorie a romeilor asupra avarilor in 599 la Viminacium? Batalia nu s-a dat la Viminacium, adica in dreapta Dunarii, ci la stanga Dunarii, adica pe teritoriul tarii noastre. Romanii ca si romeii faceau o doistinctie intre stapanirea civila (taxe, administratie, cetateni) si stapanirea militara a unei provincii (militari inclusiv recruti locali)
Vii cu niste argumente care nu au legatura cu subiectul.
Era vorba de infrangerea dacilor de catre romani, de ocuparea dacilor si inglobarea lor in imperiu, ca doar vorbim de romanizare, nu de alte razboaie pierdute sau castigate, care-evident-nu au dus la romanizare.
Ar trebui sa stii ca toti cei care nu erau agreati de romani erau denumiti barbari, era un termen generic, nu confunda cu sensul de azi.
Pana la razboiul din 105-106, romanii nu au folosit atat de multe legiuni; in celelalte razboaie, folosind mai putine, nu au ocupat Dacia. Logic, de data asta au vrut sa fie siguri ca vor castiga. E doar o presupunere ca au venit in ultimul razboi cu scopul de a masacra toti barbatii. E mentionat undeva?
Atacul asupra Sarmisegetusei s-a facut cu 5 legiuni; spui ca ar fi fost suficiente 2-3 pt tot razboiul. Ti se pare logic ce spui?
Faptul ca nu utilizam limba pacurarilor nu reprezinta abandonarea limbii materne, ci reprezinta evolutia limbii in decurs de sute de ani. Dar limba utilizata este tot romana, nu e alta.
Pe cand dacii au renuntat la limba lor si au invatat latina, asta sustii.
Deci, care este asemanarea intre situatii?
Afirmatia mea „Presupunand ca toti militarii au invatat perfect latina”era un contra-argument la ceea ce spuneai tu, ca soldatii erau obligati sa invete latina. Ok, plec si eu de la aceasta ipoteza(pt mine e doar o ipoteza), toti soldatii romani au invata latina. De ce au renuntat la limba materna?
Soldatii din timpurile de azi – ti-am mai spus asta si refuzi sa raspunzi – invata o limba straina, pt ca au nevoie de ea. De acord, este adevarat. DAR NU ABANDONEAZA LIMBA MATERNA.
Ori asta e justificarea ta, ca dacii au uitat limba lor pt ca erau in armata romana. Incorporarea lor in armata romana o fi motiv sa invete latina, dar nu si sa o uite pe a lor.
Adica utilizezi din nou o comparatie de situatii care nu sunt la fel: atunci dacii au invatat latina si au uitat limba lor, azi soldatii invata engleza dar nu uita limba materna. Deci, asemanarea unde e ca sa justifici romanizarea?
Exemplele pe care le dai cu inscrisuri in limba latina si greaca gasite in Asia, Egipt, Britania nu demonstreaza ca acele persoane/populatii si-au abandonat limba materna in schimbul limbii latine sau grecesti, demonstreaza doar ca anumite persoane au invatat si aceste limbi. Era normal sa utilizezi o limba de „circulatie internationala” pt acea perioada.
Exemplul cu soldatul dac – daca el, incorporat in armata romana, nu cunostea latina, de ce ar fi invatat-o mama lui sau fratele mai mic? Nu puteau sa apeleze la un soldat roman vorbitor de latina? Sau la un nou vecin, anume la unul dintre colonistii adusi? Era obligatoriu sa invete latina? Plus ca acest exemplu arata ca nu toti soldatii romani stiau limba latina. Ori tu ai punctat acest lucru – toti militarii o invatau pt ca li se dadeau comenzi in latina.
Legionarii vorbeau toti latina, ok. De unde au luat atatia vorbitori de latina, pt ca nici la ei acasa nu aveau, nici atunci, nici azi. Intreb asta pt ca grosul armatei romane era format din legionari.
Merg mai departe, toti legionarii vorbeau latina; ce i-a facut sa renunte la limba lor? Nu puteau sa ramana cu ambele limbi?
Amesteci lucrurile, doar-doar o iesi concluzia ca romanizarea s-a produs.
Si daca Tiberius a fost un om simplu care a facut istorie, inseamna ca toti oamenii simpli au invatat latina? Si daca nobilii aveau un rol important – aveau, intradevar – inseamna ca i-au obligat pe oamenii simpli sa invete latina? Pt ca despre asta este vorba, despre romanizare.
Grosul populatiei era format din oameni simpli, nu din nobili. Ca sa vorbesti de schimbarea limbii unui popor, trebuie sa iei in calcul majoritatea populatiei, nu pe cei cu functii inalte, care erau foarte putini. Da, acesti nobili invatau latina. Mai departe…? Su duceau in varful muntelui si ii invatau si pe ciobani? Au plecat pana in Bucovina si in Maramures ca sa ii invete si pe cei de acolo?
Ce treaba are crestinismul cu romanizarea? Trecerea de la politeism la monoteism s-a facut prin latina?
Iar crestinarea noastra ar trebui sa stii ca s-a produs atat de usor datorita asemanarilor dintre credinta dacilor si crestinism.
Deci, unde este romanizarea in acest aspect?
Acele dovezi de scriere in greaca in zonele in care nu au ajuns grecii dovedeste ca anumite persoane cunosteau aceasta limba? E cumva o dovada ca toata populatia cunostea greaca?
Pt ca romanizarea presupune schimbarea limbii unui popor, din exemplele tale reiese doar ca se folosea limba greaca in corespondenta.
Descoperirea de monezi, arme, vase, asa cu spui, dovedeste comertul, NU ROMANIZAREA, ori noi despre asta vorbim, despre schimbarea limbii dacilor.
Surena, iaca, iti dau un exemplu mai recent si cunoscut de toata lumea „militara”, Legiunea straina si razboiul din Indochina (1946-1954). In 44 la eliberarea Frantei au fost facuti prizonieri mii de soldati waffen ss, majoritatea germani (mai erau si belgieni, francezi, croati dar mai ales ucrainieni), a nu se confunda cu trupele SS. Acestora li s’a propus o intelegere: ori sunt impuscati la zid, ori se inroleaza in Legiune si lupta pt Franta. Bineinteles ca majoritatea s’au inrolat si in afara de ofiteri si cativa subofiteri (ceilalti erau numiti dintre cadrele superioare, ofiteri si subofiteri germani si altii) care vorbeau franceza, toti celilalti, restul vorbeau in germana. Stii cum se comunica in aceste batalioane timp de 8 ani? In germana! Au preluat tot pana si cantecele waffen ss, care se canta si acum, in cele doua limbi (germana si traduse in franceza). Tot ei au creat si spiritul contemporan de luptatori de elita al Legiunii de acum. Acesta a fost un fenomen social si un experiment in acelasi timp, care s’a petrecut in acelasi fel si acum 1500 de ani in cadrul trupelor de ocupare si jaf, legiunile romane, iar nu de civilizare cum spui dumneata, ale Imperiului „corporatist” Roman (Nicu Cohen) . Orice Imperiu care se extinde o face doar pentru jaf, priviti SUA si actiunile lor din 90 incoace, Irak, Afganistan, Libia, Siria, pe hartie ii spune civilizatie si democratie, in realitate ii spune petrol, gaze, wolfram etc gratis….
Imperiul roman a fost ceva unic în istorie. Nu se putea impune prin jaf ordinar, a fost un imperiu civilizator!
Pasti fericit, Domn Profesor! Cu iertare, dar este exact ca democratia „europeana” actuala, de pe plaiurile noastre, puteti spune ca este civilizatoare, sau ca este un jaf ordinar, impus printr’o lovitura de palat (care putea degenera usor, intr’un razboi civil, plan care nu a fost abandonat si nu este inca abandonat)?
Sa la luam pe rand…
Romanii conform fragmentul păstrat de la Criton au vândut ca sclavi 500000 de prizonieri daci, cei înrolați în armata romana în trupele de auxiliari erau buni, suci și din alte triburi nord trace care fie
își păstrasera neutralitatea, fie trecuseră de partea romanilor. Romanii nu înrolau în trupele auxiliare imediat foști inamici. Stagiul în trupele de auxiliari era de 25 de ani, nu 8-10-15 ani iar ofițerii superiori erau romani.
Legiunile erau formate numai din cetățeni romani.
Pierderile dacilor au fost imense, pe columna apar scene cu bătrâni, femei și copii și reprezentări ale soldaților daci masacrați. Pentru ca Dacia a fost secătuita, vorba lui Eurovision, s-au adus atât de mulți coloniști și pentru ca provincia avea o importanta strategica au fost lăsate atât de multe trupe.
La exemplul tău cu germanii înrolați în legiune dam voie să-ți răspund cu un alt exemplu tot cu germani. În timpul războiului de Independenta al SUA armata britanica avea în 30000 de soldați germani, în special din Hanovra, Prusia, Saxonia etc., foarte multi au rămas în SUA la sfârșitul războiului și vreo 2 generații și-au păstrat limba, după care s-au americanizat.
De ce pana în sec XIX, XX și XXI nu exista nicio referire la faptul ca românii nu ar fi urmașii Romei? De ce dacismul apare în momentul în care apare România și națiunea română? De ce maghiarii revizionisti s-au dezis de acest curent davit care le-ar face jocurile?
Revenind la Imperiul roman trebuie spus ca bazele lui au fost puse de popor prin Adunarea Poporului și Senat, adică de Respublica romana.
Polybius care cunoștea și statele grecești, cele elenistice, Cartargina și lumea barbara găsește explicația creării în 30 de ani a Imperiului roman datorita formei lui de organizare superioara. Nicio națiune de la Republica romana nu a luptat într-un război pe atât de multe fronturi, concomitent și sa câștige. Roma a luptat în același timp în Spania, Africa, Italia, Macedonia, Grecia și Mediterana împotriva Cartargina și aliaților ei, Macedoniei și aliaților ei, Galilor și celtibericilor plus a Syracuzei in Sicilia.
Lumea antica era violenta iar sloganul vae victis! nu este întâmplător, dar romanii au fost pe de departe cel mai tolerant Imperiu an antichității, poate Maurya în a doua parte a domniei lui Asoka să-i fi întrecut. Nu poți să – i compari pe romani cu americanii de azi. Ce știi de daci? Ai idee cat erau de violenți și cruzi? Cine a început războaiele? Nu cumva dacii care au devastat Moesia lipsita de soldați? Ce-ți spun scenele de tortura ale prizonierilor romani se pe Columna? Acum înțelegi de ce romanii au fost atât de duri?
Înainte de a asediu o cetate inamica romanii prin preoții lor făceau niște sacrificii și cereau zeilor cetății respective să-i abandoneze.
Dacă în urma sacrificiilor rezulta ca zeii nu vor ” să-și părăsească” altarele și orașul atunci, în cazul ocupării cetății, acestea erau păstrate. În cazul în care zeii „acceptau” propunerea romanilor și părăseau cetatea, se distrugeau și altarele, romanii urmând sa le construiască altele. Acum compara-i pe romani cu egiptenii, asirienii, babilonienii, sansanizii și vezi dacă ceilalți procedau asa. Cum să-i compari cu americanii care au bombardat biserici, moschei, temple și și-au făcut loc de campare pentru blindate în situl arheologic Ctesiphon?
Salutare Surena, imi place si apreciez mereu comentariile tale care sunt pe cat de detaliate, pe atat de pline de tehnici de „vanzare”, ai putea sa faci un excelent politician sau un „mogul” in comert. Io o sa o fac simplu, atat timpul cat si cunostintele mele in istorie fiind mai limitate decat ale dumitale, facem o comparatie si sa o facem cumsecade: cati romani au fost torturati si ucisi de daci in Moesia, si cati daci au fost torturati si ucisi de romani per total (si cati luati cu forta, sa nu spui ca nu’i asa ca vei minti, sa lupte pt „gloria Romei”), nu mai vorbesc de ce au facut pe unde au trecut (recent am citit o lucrare despre campania de recucerire a Palmyrului de catre Aurelian in 272, zeci de mii de morti si prizonieri, jafuri, cetati rase si asta nu pentru civilizarea lumii ci doar pt avea cat mai multe colonii de muls, si asta in conditiile in care Aurelian a fost unul dintre cei mai pacifisti si diplomati imparati romani), nu au cheltuit nimic pt a civiliza, ci doar pentru a intretine legiunile de ocupatie. Apoi dacismul, este o falsa problema, creata de cei care vor si au interesul de a diviza solidaritatea neamului, manipuland masele, cum am mai spus cand diferiti „telectuali” ca boia, djuvara si alti neaveniti, neaga trecutul si componenta daca a neamului romanesc, care este predominanta in corpul acestui neam si care nu a aparut in sec XIX, XX, ci a fost tot timpul prezenta in constiinta sa, prin spirit, traditii, vesminte, folclor, etc. si incearca sa’l transforme intr’un neam de bastarzi romani, cumani, avari, huni sau mai stiu io ce lighioane, e ceva ce se revolta in sufletul romanului simplu, care stie ca nu e adevarat. Apai cat despre americani nu e un exemplu bun, ei sunt rezultatul perfect al ingineriilor sociale iudeo-masonice ce vreo cinci secole incoace (aminteste’ti cum idiotul de clinton a cerut intial Turciei, membra nato si mai ales dusman secular al Serbiei, sa’i bombardeze de Sfintele Pasti in 99). Pasti fericit.
Împăratul Aurelian a fost un dur, un autohton romanizat, un om care a plecat de jos, de la soldat a ajuns împărat datorita meritelor sale, un om mereu cu mana pe sabie. A fost cel mai bun împărat pe care putea să-l dea Roma în dificiliul sec III când lumea romana era în colaps.
Nici un Imperiu nu a supraviețuit unei crize atât de profunde cum a fost cea care a devastat lumea romana. Aurelian a distrus Palmyra e adevărat, după ce ii iertasera după înfrângerea și capturarea Zenobiei. A tratat orașul cu multa moderație, dar la a treia răscoală și datorita faptului ca se aliasera cu dușmanul tradițional al Romei în Orient și masacrasera cu o cruzime de neînchipuit, peste standardele asirienilor, garnizoana romana au primit ce au meritat.
Latinitatea nu este o invenție a sec XIX în timp ce dacismul este,asta e o realitate pe care o ocolești cu buna știință. Ai sa vedem cat de „bastarzi” ne vedeau străinii! Un militar francez Gustave Le Cler spune, pe la 1866, despre romani ca au fizionomia cu a italienilor și spaniolilor și ca limba lor este de origine latina chiar dacă au făcut împrumuturi. Le Cler spune ca românii își dovedesc originea romana din coloniștii romani pentru ca pana în sec XVI erau războinici de temut și dacă s-ar uni și ar forma o națiune nimic nu i-ar împiedică sa se unească cu frații lor de la sud de Dunăre. Ce crezi ca ne mai spune frânturi? Ca dacă întrebi un moldovean, un transilvănean sau un valah ce este, el îți va da același radpuns: eu sunt rămân, asa cum și strămoșii lui spuneau Ego sunt romanus.Frantuzul trage o concluzie supărătoare pentru dacisti și dacopati, ca răspunsul e unul mândru al unei națiuni sănătoase. Cred ca Le Cler era sorosist și imperialo-corporatist avânt la lettre.
Trecem la un alt militar, general, neamț în slujba Rusiei, Wilhelm Bauer, care spune ca toată lumea știe( mai putini ai noștri) ca locuitorii Tarii Românești sunt coloniști romani aduși de Traian după ce ia învins pe daci, a căror amintire a dispărut fiind înlocuite de numele de roman. Bauer ne mai spune ca în ciuda faptului ca populația s-a tot amestecat și-a păstrat limba romanica și numele de roman și ca ar fi tare bine aici dacă tara nu ar fi atât de coruptă (ca sa vezi Adriane ca de la 1778 când publica neamțul memoriile și pana astăzi nu s-au schimbat )
Dincolo de galceava cu dacii și romanii suntem români și ar trebui să ne gândim că oricine pune la îndoială numele de România și al nostru de români nu ne vrea binele și ar trebui sa cugetam ca nu prea avem prieteni și ca trebuie sa ne bazam pe noi. Despre daci știu ca au fost viteji, ca și geți, și tot ca geții, au fost nechibzuiti, numai ca spre deosebire de geți au plătit un preț prea mare pentru vanitatea lor, de a ataca cea mai mare putere a lumii antice. Paste Fericit și La Multi Ani!
Draga Surena, iar practici inversarea pozitiilor si a valorilor (victima si calau), pai cum sa’i acuzi pe palmirieni ca au nimicit o garnizoana romana si ca nu au respectat norma de lovituri de sabie, iar pt asta ii rad romanii de pe fata pamatului. Iti mai pun odata intrebarea cine era localnicul si cine era forta de ocupatie, venita sa civilizeze prin jaf. Oare Traian nu a venit in Dacia sa le fure aurul, pentru ca pungulita Romei era goala (ca si mai apoi pe vremea lui Aurelian, care a redresat finantele prin reforma monetara, adica a starpit coruptia, ba chiar a inchis tiparnita/atelierul de monede din Roma care o stimula). E ca si cum ai spune ca irakienii nu ar trebui sa explodeze mai mult de o bomba artizanala contra garnizoanei de ocupatie si jaf americane, pentru ca nu e regulamentar, iar pt aceasta e normal ca yankeii mai rad cate un cartier, de suparare. Apoi, nu stiu exact de care Le Cler vorbesti, generalu’ care a murit in 1859 la Magenta (deci nu vad cum spunea el in 1866 ca romanii sunt niste corcituri situate intre italieni si spanioli), à propos asta a murit in lupta cu trupele „austriece” alea cu bistriteni si alti „austrieci” de prin Ardeal, cred ca ai auzit de regimentele romanesti (erau sa’l casapeasca si pe Bonaparte la Arcole in 1796, da a scapat miraculos), sau de politicianul Gustave Le Clerc, si primul si al doilea masoni spalati pe creeras, io n’as pune mare valoare pe „torchon”ele scrise de ei (generalu’ ca el poate ne’a cunoscut din mers pe mare, cand s’a dus in Crimeea la omorat de rusi). Iar al doilea percupet jeneral masonel von Bauer (zi pe nume cum se cade ca de nu intelege lumea gresit) el ca cunoscut neamul romanesc tot din mers (nu s’a instalat sa traiasca aici o perioada ci s’a dus in business’ul lui) in perioada cand fanariotii sabateisti luasera la „civilizat” prin jaf ordinar Pricipatele, cum bine spune domn Profesor. Si cum am vazut a mai zis ca „rar vezi in Tara Romaneasca omor, furt sau alte crime ingrozitoare, …, iar daca sunt unii inselatori printre ei acestia sunt intotdeauna armeni, greci si evrei „(ca sa vezi asta era nazist avant la lettre, cum spusesi). Doamne’ajuta!
O întrebare de logica elementara. Dacă Roma era în criza cum putea sa plătească subsidii lui Decebal?
Ca sa justifice căderea dinastiei iulio-claudine și a lui Nero s-a acreditat ideea ca Roma era în criza economica. Titus care a introdus și taxa pe urina de unde și celebra remarca, către viitorul împărat Vespasian, banii nu au miros a fost un strângaret , ca și Vespasian,e drept ca Domitian a fost cheltuitor, dar nici pe departe ca Nero. Acesta rămâne fiul vitreg al istoriei,un dar onestul Traian recunoaște ca prima parte a domniei lui Nero a fost cea mai buna și corectă pe care o poate avea un împărat. Am făcut aceasta lunga expunere pentru ca nu a existat nicio criza economica în Imperiul roman în sec I. Asta o spun cei care nu citesc. Romanii știau de aurul Daciei ca doar aveau și spionaj, mai știau ca dacii nu știau să-l extragă din mine. Dar scopul principal al războaielor nu a fost aurul,acesta a fost un element pe care, bineînțeles parșivii de romani, l-au luat în calcul. După primul război lucrurile erau clare:o parte a teritoriului lui Diurpaneus era ocupata, triburile nord trace l-au părăsit, pericolul fusese înlăturat. Al doilea război a început pentru ca Diurpaneus a încălcat tratatul și a încercat să – l ucidă pe Împărat. Impietate de neiertat pentru ca jucase pe zei la încheierea Tratatului. A doua inpietas a fost ca nu a încercat ca Gaius Scaevola să-l ucidă pe Împărat ci a recurs la trădători, dezertori pe care jurase pe zei să nu-i sprijine. La încheierea unui tratat de pace acesta fiind un act de solemnitate fiecare parte jura pe zeii ei. De ce am folosit numele de Diurpaneus? Pentru ca asa îl chema pe regele dac, Decebal era un epitet acordat după victoria împotriva lui Fuscus când dacii l-au ridicat la rangul de semizeu. Ce știi tu de istoria Palmyrei? Odenathus care l-a înfrânt pe Shapur, învingătorul lui Valerian, crezi ca poate fi comparat cu „descultii” de irakieni și afgani. Adrian ești militar și știi foarte bine ce cavalerie aveau! Aurelian i-a pedepsit pentru ca meritau, doar își ucisesera conducătorul care era și amicul poporului riman , dar nu l-a șters de pe fata pământului lucru acesta îl va face Timur Lenk. Ce a fost Palmyra pana la ocupația romana?
Am auzit de regimentele de grăniceri transilvăneni la Aracole mai întâi în Magazin Istoric apoi în cărțile despre Napoleon. Asta pana am găsit un articol/studiu care m-a pus pe gânduri. Trebuie să – l caut și mai discutam pentru că studiul este interesant. Nu știu dacă e o modă ori adevărul cu masonii, am văzut ca prof. Dogaru spunea ca și Horea era mason, dar dacă tu știi… asa o fi. Frantuzul a scris „Moldo-Valachie ce qu’elle a este, ce qu’elle est, ce qu’elle pourrait etre” pe la 1866 și a fost preluat și de academicienii noștri în călători străini despre Tarile romane. El făcea parte alături de colonelul E Lamy, maiorul P Lamy, căpitanii Guerin și Russel din misiunea militara în Principate trimisa de Napoleon, la cererea lui Cuza (tot mason și el) pentru pregătirea armatei romane și avea gradul de superintendent.
Tu dacă ai stat prin Africa 2-3 ani ai fost complet izolat? Nu știi nimic de populație, ai fost ocupat doar cu businessul? A scris și omul ce a văzut, ce a reținut din discuțiile cu localnicii. Dacă ar fi un singur călător care sa scrie despre daci nu ați mai fi asa de cârcotași, dar nu e din câteva sute care au trecut și scris despre români nu a zis unul ca sunt daci și seamana cu albanezii. Conspiraționisti, masoni și negationisti ai realității plasmuite de niște oameni cu pathos și fără logos. Christos a Înviat!
Adevarat a Inviat! Ma doare capul de la Le Cler asta, care „epsista dar lipseste cu desavarsire” deci de la jeneralu’ care fuse puscat de bistriteni la Magenta acum ma trimiti la „superintendentul” Le Cler. Unu: asta cu intendentul este o functie administrativa (daca facusi armata ii stii pe cei de la intendenta) iar nu un grad militar, doi: singura referinta pe care am putut’o gasi, a fost in Historia unde l’au facut „subintendent” (iar numele l’au scris cu Gui in loc de Guy, deci nu Gustave) cand gasesti ceva cat de cat valabil, te rog da’mi si mie de stire. Sa stii ca f multi romani citesc si studiaza profund si perseverent istoria lor, printre care mai la urma si io, iar cum mi’am invatat bine lectia cu Domn Profesor, am grija sa vorbesc numai despre ce am verificat. Ce spun toti neavenitii, straini sau chiar romani, despre istoria noastra pt mine e clar (tocmai am vazut acum doua zile in Florenta, la Muzeul din Palatul Pitti un Dac pus pe un soclu pe care era scris „legionar part”)…
Franțuzul a făcut parte din delegația militara franceza trimisa de Napoleon cel Mic la Cuza. El apare scris în mai multe variante. Cei care i-au preluat lucrarea, s-au referit la el asa cum l-am scris. Pe lângă lucrarea despre români a făcut și un raport împreună cu căpitanul Paul Lamy privind situația armatei romane. Raport care exista și este citat de alți autori. Omul nu era un neavenit, ci a fost un fin observator care nu a bătut câmpii. Cel puțin asa îl descrie istoricul Berindei care i-a citit lucrarea. Dacă Berindei a bătut câmpii cu el, mea culpa.
Revenind la ce ai văzut tu la Florența verifica arcul de triumf al lui Septimius Severus, împărat care s-a bătut cu partii. Uită-te la Tiridates regele Armeniei (era arsarcid) care are statui la Versailles și la Luvru, care sunt din vremea lui Nero. Ce observi?
Nu orice barbar cu boneta frigiana pe cap e dac. Zeul Mithra de la muzeul Vaticanului cu boneta frigiana pe cap crezi ca e tot dac? Zeița Victoria de pe sigiliul US Army o fi dacă și ea? Chiar asa de prosti ii crezi pe custozii muzeului din Florența? Poate ca nu trebuia să-i spună legionar având în vedere ca doar romanii aveau legionari.
Pe un basorelief persan apare Regele Regilor Shapur reprezentat alături de Marii Regi și Împărați învinși, în fata lui apare un rege cu boneta frigiana care nu e partul Artabanus, ci l-ar reprezenta pe regele kushan din Afganistanul de azi. Partii sunt reprezentați și cu boneta frigiana și cu căciulă scitica.
Gresit si gresit. Prima pentru ca asa zisa misiune franceza ceruta de Cuza personal, lui napoleon 3 masonelu’, ca sa „puna pe picioare” armata romana modernae o exagerare ( cu trei ofiteri si cativa subofiteri formezi o companie sau un regiment, dar nu o armata). Scopul, trecand de tampeniile frantujilor care timp de 7 ani formau armata romana in limba lor materna, era de fapt un puternic lobby in interesele industriei militare franceze ca sa’si vanda produsele (pe langa spionaj). Ifosele francezilor au fost scurt taiate de carol care a cumparat armament si mai ales noile tunuri Krupp (cu incarcare pe la culasa) de la nemti. Dupa infrangerea de la Sedan in 1871 frantujii(armata) si’au pierdut mult din aroganta si au mai revenit putin cu picioarele pe pamant insa declinul lor a continuat si a fost puternic sustinut de „republicani” si nu a mai fost oprit nici in primul, nici in al doilea razboi. Mai clar au incercat sa faca la noi ce nu au reusit nici macar la ei, coruptia si castele care controlau mediul militar (familiale sau masonice etc) existand si in ziua de azi.
http://www.institut-strategie.fr/RIHM_83_15.htm
Ca Mihnea Berindei elogiaza rapoartele facute de subintendentul Le Cler, adica preten cu Oprea al nost (adica un ofiter de intendenta cu grad maxim de maior, a nu se confunda cu intendentii regali , care erau guvernatori de provincii), asta a fost treaba dansului, probabil a vrut sa faca placere gazdelor. A doua remarca, aici voi cita din Stan Patitu, una e sa citesti la birou si alta e sa iei muzeele si lumea la picior, iaca aici poza cu pricina. Parerea mea este ca au fost luate din forul lui traian, aceasta si celelalte doua din curte, identice cu cele de pe arcul de triumf de langa Coloseumul in Roma. Ceea ce ma deranjeaza pe mine este „neglijenta” permanenta si meticuloasa manifestata fata de istoria patriei mele atat acasa cat si in strainatate.
https://uploads.disquscdn.com/images/d0d02405c3cc53c962d1788dbcc43de25f175b86f6d9de4f13da542c70866ed3.jpg
https://uploads.disquscdn.com/images/ea6903619d4fbe65108cc8158aa199867cf1c822a419e5d021d916084089f872.jpg
https://uploads.disquscdn.com/images/7c60fe9ca9f4e34067005a14ebd0e6371ecd55be7be62fa2b80c071d61807f44.jpg
Zici ca te deranjează „neglijenta” permanenta cu care este tratata istoria noastră, pe mine ma deranjează modul cum trimiți în ridicol modul în care Cuza a înzestrat armata și misiunea franceza de aici. I-ai numărat exact ca pe cei 4 evangheliști, care erau trei, adica Luca și Matei. Pana la 1870armata franceza era socotita cea mai buna, eficientă din lume. Ce alternative avea Cuza? Rusia (învinsă în Crimeea), Austria (învinsă în Italia), Prusia (învinsă de.. Danemarca, abia în 1864 în alianță cu Austria au reușit sa învingă Danemarca), SUA nu era ce e azi iar Marea Britanie nu era interesata asa ca Franța reprezinta cea mai buna alegere și tu știi foarte bine acest lucru. La 1860 Franța nu era cea din 1870.
Francezii au fost cei care au pregătit armata imperiala în Japonia și delegația lor număra…15 ofițeri de cariera,in vreme de război, în perioada Războiului Boshin. La baza filmului Ultimul Samurai nu sta un ofițer american ci unul francez. Asa ca mai încet cu reforma militara a lui Cuza. Este foarte corect ca apelând la francezi, logic se cumpără armament de la ei. E o carte interesanta despre comerțul cu arme în perioada colonialismului și imperialismului a lui Grant care arata și cat au vândut și ce au vândut francezii romanilor,dar au vândut, în aceeași perioada și nemților și austriecilor.
Ai spus de orientarea lui Carol și nu ești exact, o sa caut în RIM (revista de istorie militara) și o să-ți dau date exacte despre armamentul armatei romane în timpul Războiului de Independenta, sa vedem „orientarea” germana.
Înfrângerea Franței în 1870-1871, poate cea mai traumatizanta înfrângere din istoria Franței, are mai multe cauze: militare, economice, politice etc.,dar și norocul a avut rolul lui și în acest război a fost de partea nemților care colaborat cu erorile tactice ale francezilor au fost devastatoare asa ca nu o poți reduce doar la corupției.
Nu-ți împărtășesc nici opinia ca de la 1871 Franța se afla într-un continu declin militar de atunci. Istoria este ciclica, cu alternante, cu urcușuri și coborâșuri.
Este o carte interesanta despre armata romana a lui Goldsworthy și acolo e un citat interesant, îl reproduc din memorie, în ciuda dificultăților și problemelor, în general armata romana și-a îndeplinit obiectivele, dar anumite probleme nu țineau numai de armata. Cred ca acest lucru e valabil pentru toate armatele. Revenind la statui trebuie analizate cu atenție pentru ca intre dacii de pe reprezentările din vremea lui Traian și reprezentările părților din vremea lui Septimius Severus sunt multe asemănări, dar și deosebiri. Dacă te uiți cu atenție inclusiv la reprezentările lui Mithra poți să-l iei drept dac, de asta spun ca trebuie evitata confuzia ca orice barbar cu boneta frigiana ar fi dac. Oricum afirmația „legionar part” este eronata, armata părților nu avea legionari. Asemenea erori nu ar trebui sa le întâlnești într-un muzeu.
Cuza a „solicitat” misiunea militara franceza pe directive masonice. Misiunea lui a fost sa jefuiasca Biserica, dupa ce si’a indeplinit’o si probabil refuzand alte ordine, a fost debarcat (a avut noroc, in general recalcitrantii sunt ucisi). Ce umilire poate fi mai mare pt in soldat decat sa vina un venetic si sa’ti vorbeasca pe limba lui la tine in tara, sa te ia pt un nimic. Armata franceza era cea mai puternica armata din cauza ca … asa se considerau ei. Cand i’au desfiintat nemtii, a fost cruda trezire la realitate, (i’au fugarit pe tot teritoriul Frantei , am stat 5 ani la Pontarlier, unde pe 1 februarie 1871, 85000 de soldati in frunte cu ofiterii lor si’au aruncat armele si au fugit in Elvetia), asta a fost tot timpul diferenta dintre pragmatismul german si fanfaronada iudeo masonica care a devenit armata franceza de la Napoleon Bonaparte incoace. In Guyana franceza (3°REI), vin sa se formeze pt lupta in mediu tropical trupe de elita din toata lumea si intotdeauna se face in limba lor de origine, pot sa fie si chinezi din Nord, li se va aduce cineva care le va traduce totul. Dar poti sa mergi si la Manaos la 300 de km distanta si sa alergi 2 luni ca oaia fara sa intelegi nimic (doar daca vorbesti portugheza). Sa stii ca declinul Frantei a fost astfel si continua, pt ca s’a lucrat in permanenta la asta (stii de exemplu ca in primul razboi erau trimisi cu prioritate in prima linie tinerii din localitatile majoritar si puternic catolice si monarhiste, au fost exterminati de catre aceeasi „republicani” iudeo masonici, citeste ce spunea Bismarck de ei). Eu ti’am trimis poza care este elocventa iar tu imi vorbesti de asemanari intre statui. Ala’i Dac, cu opinci si tot ce trebuie. Daca te uiti cu atentie, romanii care au trecut pe acolo, ca si mine de altfel, au tras de eticheta sa o dea jos.
tocmai d-aia plătea ”subsidii” dacilor, adică tribut, ca dacii să nu mai treacă Dunărea, deoarece pierderile ar fi fost mult mai mari. Mai bine pierzi ceva ca să nu pierzi totul.
romanii erau în criză. Dacă nu erau scoteau sabia și treceau Dunărea. Războaiele costă, iar cînd ești în criză nu ai bani pentru războaie, care e un efort material, uman și bănesc, mult mai mare decît să plătești tribut. Tocmai tributul plătit de romani e și el o dovadă că romanii erau în criză. Altfel treceau Dunărea mai devreme și nu mai plăteau ei nici-un tribut dacilor nord-dunăreni.
mi-a plăcut dialogul tău cu surena. Ține-te tare, dar nu divulga lucrarea la care făceai referire, că ai citit-o de curînd! Dacă ți-aduci aminte și pe mine mă ațîțau să dezvălui lucrarea și autorul.
Doamne-ajută!
dragă colega!
studiează vestigiile romane din Orientul Apropiat, care nu se pot compara sub nici-o formă cu ce ne-au lăsat romanii în Dacia Felix! Vezi Siria, Liban, Izdrael și chiar Egipt în Africa, ca să nu mai vorbesc de cele din Anatolia sau nordul Africii. Pentru ce au construit atît de mult romanii în zonă, pe care au avut-o mult mai mult timp sub ocupație decît Dacia Felix? Degeaba sau pentru coloniștii romani basculați în zonă? La ce atîtea temple romane, amfiteatre, arene, apeducte, etc.? Numai pentru armată și împărat?! Dar administrația romană? Cu mormintele romanilor din Orientul Mijlociu ce facem? Le ignorăm? Nu le vedem decît pe cele din Dacia Felix, care a fost ultima provincie ocupată de romani și prima pierdută, adică cel mai puțin sub papuc roman decît oricare altă provincie?! Dacii au fost foarte silitori, pentru că-i iubeau pe romani și-au învățat limba latină într-un timp record, față de alții care erau mai tîmpiți și n-au fost în stare să învețe limba latină fiind sub ocupație romană de trei sau patru ori mai mare în timp decît în Dacia Felix. Altfel nu se explică cum dacii au învățat latina iar alții n-au fost în stare, conform teoriilor expuse de dumneata. Iar despre genetic ce să mai vorbim?! Dacii au mai multe urme de adn în Italia decît romanii în România.
românii se caracterizează și printr-o unitate genetică indigenă, nu numai lingvistică.
s-auzim de bine!
Au construit si in Dacia Felix multe lucruri, dar fiind o provincie imperiala si nu senatoriala, si una strategica de frontiera aici gasim castre militare, multe, enorm de multe : https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_castrelor_romane_din_România, drumuri, „autostrazi” prin creierele Carpatilor, limesuri si orase deosebite care din anii 70-80 nu au mai fost cercetate temeinic. Stii d-le Stan cate din vestigiile romane de la Kunsthistorisches Museum din Viena sunt luate din Transilvania?
In Africa si in Asia Mica nu au fost atat de multi soldati precum in Dacia, cartea lui Nicolae Branga despre italici si veterani in Dacia e inca de actualitate, dar cine sa o citeasca? Alian Ruze si „Latinii din Carpati” nu este asa de senzational precum Roxin si Cuesdean care ii trimit pe daci in India, China si Japonia. Apoi de ce sa cititi pe Henri Pirenne si cum s-au romanizat barbarii caci dacii erau cei mai cei si erau nationalisti, comunisti si ilegalisti fata de imperialisti.
Athaulf a fost cumnatul lui Alaric si i-a urmat acestuia la conducerea vizigotilor, a devenit apoi cumnatul Imparatului Honorius si a spus ceva ce seamana cu declaratia lui Galerius din tinerete si care va rastoarna toata munca in negarea evidentei. ” La inceput am dorit cu ardoare sa sterg pana si numele de roman si sa preschimb Imperiul roman intr-un Imperiu gotic. ROMANIA, cum se spune IN LIMBA VULGARA,ar fi devenit GOTHIA. Dar o indelungata experienta m-a invatat ca BARBARIA NESTAPANITA a gotilor este incompatibila cu legile.Or, fara leginu exista Res publica (STAT). AM HOTARAT deci SA ASPIR la GLORIA DE A RESTAURA INTEGRITATEA SI DE A SPORI RENUMELE ROMANILOR cu ajutorul fortei gotilor. Sper sa intru in posteritate ca RESTAURATORUL ROMEI, de vreme ce-mi este cu neputinta sa-i iau locul”.Ce declaratie de romanizare mai vrei d-le Stan? Ce declaratie de dragoste fata de Roma gasim la Galerius caruia Senatul ostil ii spune ca „el (barbarul) a ajuns sa fie mai roman decat senatul Romei”Theodoric este cel mai mare rege al gotilor (ostrogotilor) si este vazut dincolo de Alpi ca un erou german, dar el s-a considerat un roman si supus loial al Imparatului de la Rasarit iar latina vorbita de el ar fi facut invidios orice senator din Rasarit.
De ce si-au abandonat dacii limba ? Alexandru Macedon si macedonienii de ce si-au abandonat limba? Daca macedonienii care au facut primul Imperium mundi au renuntat la macedoneana pentru greaca cum isi inchipuie d-le Stan ca dacii ramasi pentru ca Dacia a fost „secatuita de barbati” ar fi trait ca niste enclave in masa colonistilor si soldatilor romani, la periferie si sa evite contactul comercial, cultural si social cu invingatorii? Stie oare d-le Stan ca fiecare oras din Imperiul Roman reprezenta o Roma in miniatura la a carui demitati putea ajunge un civis romanus natus dacus?Are idee d-ul Stan ce inseamna acordarea cetateniei romane de Caracalla si ce efecte a determinat?
dragă colega,
numai faptul că romanii au construit atîtea castre, limesuri și fortificații, vorbesc de la sine că nu erau deloc doriți. Ca să nu mai vorbim și de numărul mare de morminte de soldați romani, care nu sînt altceva decît efectul celor două războaie sîngeroase și al atacurilor de hărțuire purtate de dacii retrași împreună cu dacii liberi. Și să nu uităm de invaziile dacilor iazigi, ale carpilor, goților, șciților, care aveau ca scop eliberarea Daciei Felix, și nu numai, deoarece deoarece aceste invazii treceau și Dunărea. Am mai vorbit aici de anul 251, crucial în istoria romanilor, cînd goții îl omoară pe Decius și fiul lui la sud de Dunăre.
imperiul roman trecea prin marea criză a secolului 3, care a ținut cam mult. Imperiul era în dezintegrare. Geniul lui Aurelian ca militar și economist a salvat imperiul, care era destrămat în cele patru vînturi. Romanii nu mai controlau de mult tump Dacia Felix, care devenise nerentabilă. Cheltuielile militare pentru a păstra Dacia Felix depășeau încasările din extracțiile metalifere din Dacia Felix. Aurelian economistul a procedat foarte bine, adică a redus cheltuielile inutile pentru păstrarea Daciei Felix, pentru a se concentra împotriva imperiului Palmirean al lui Zenobia, care eliberase între timp tot Orientul Apropiat, Antiohia și Egiptul. Pierderea era prea mare în comparație cu Dacia Felix. Întotdeauna l-am admirat pe Aurelian, mai ales că a fost de-al nostru.
despre vestigiile romane ce să spun?! Dar despre ale dacilor cărate mai abitir decît ale romanilor, iar în afară de asta nu cred că Viena a cărat monumentele în spate. Poate statui, monezi și obiecte. Mă refeream la construcții serioase și infrastructură. Astea dau scara cînd se discută de dezvoltare și colonizare intesivă romană. Avem exemple foarte bune și la sud de Dunăre, mai aproape de casă: Sîrbia, Croația, Bulgaria, de exemplu, la dacii sudunăreni, sau la traci. Și în Sărbia, Croația și Slovenia, imperiul a cărat la fel la Viena, poate chiar mult mai mult decît din Dacia Felix.
iar asta cu dacii comuniști, etc., m-a dat pe spate. Am mai atras atenția că nu sînt Roxin. Roxin e mai tînăr decît anii mei de cercetare în istorie, iar dacă dumitale nu-ți place să separi adevărul de mistificare, e treaba dumitale, iar asta n-are nici-o legătură cu Roxin și japonezii.
Decebal a fost un întreprinzător care are cunoscut în Europa în general, și chiar în particular și de romani. Produse ceramice cu marca Decebalus Per Scorilo, s-au găsit și-n Olanda. Industria ceramică a lui Decebal producea nu numai oale, dar și țiglă, conducte de apă și alte produse, pentru care lutul era materia primă. Numai idioții pot crede că el a adunat o asemenea avere fără să producă ceva. Statul dac funcționa ca un stat capitalist cu proprietate privată, nu ca acum într-un neo-comunism după epoca de aur a comunismului.
acum noi românii nu sîntem în stare să facem față unui război de proporții, așa cum au reușit dacii să înfrunte cel mai mare imperiu în zilele lor. Dacă erau comuniști, bătea vîntul prin buzunare. Nici vorbă de fonduri să organizezi asemenea războaie. Pe vremea dacilor, și chiar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sau Mihai Viteazul, războaiele au fost finanțate de oameni bogați. Nu se pot organiza războaie cu palma-n fund. Să-mi fie iertată expresia. Iar dacă erau săraci și comuniști, ce mama naibii mai căutau romanii să cîștige în Dacia Felix?
despre ce citim fiecare e altă problemă. Nu văd de ce ar trebui să citesc eu lecturile dvs, și nu invers, adică dvs pe ale mele?! E pur si move… Asta nu înseamnă că nu am citit ce dvs fluturați mai sus.
pentru liniștea dvs personală, am spus-o și-o mai spun odată: nu sînt dacist. Caut numai adevărul. În experiența mea de-o viață pierdută cu istoria și alte discipline zis umaniste, am învățat un lucru deosebit de important. Ca să afli adevărul trebuie să aduni materiale din toate taberele, atît pro cît și contra, ca să nu uităm de cele care mistifică, sau de cei care vorbesc doar să se afle în treabă. Un exemplu bun e acordarea de diplome după ”90. Mulți cîntă, dar puțini se pricep. În plus depinde foarte mult de mentori, care din păcate în România cîntă pe la uși străine de 27 de ani, cam tot așa cum s-a procedat și înainte de ”90. Diferența e că Poarta la care se închină e alta. Adevărul n-are culoare politică și nici nu bate din poartă-n poartă.
v-aș recomanda să urmați principiul meu! Degeaba adunați foarte multe informații, dacă nu reușiți să le decantați și să le filtrați prin pîlnia adevărului. Iar pentru asta mai e nevoie și de foarte multă logică, pentru a separa neghina de grîu.
căsătorii de conveniență între neamuri, pentru a pecetlui aveau loc peste tot în antichitate, dar cu o floare nu se face primăvară, adică nu se naște un soi noi de oameni. Între Egipteni și hitiți de exemplu, care ne-a lăsat în urmă unul din cele mai impresionante monumente din antichitate, pe care niște imbecili au vrut să-l scufunde în apele Nilului la Asuan. Noroc cu francezii că l-au relocat mai sus, să nu fie inundat, pe banii lor. Acolo au fost inundate o cantitate foarte mare de construcții antice și vestigii construind baraje, fără să se execute lucrări de arheologie sistematice în prealabil.
am ridicat problema Argedavei și aici pe sait. Ce-am primit? Șuturi în cur, nimic altceva. Ale noastre de ce nu trebuiesc studiate? De ce sînt lăsate pradă vînătorilor de comori? Ba mai mult guvernanții au reluat proiectul de deviere a rîului Argeș, care ar inunda zona Argedavei. Oare de ce? Cu ce scop? De ce nu se finanțează lucrările de arheologie? E simplu să spui că nu sînt bani, dar ai bani să schimbi cursul rîului Argeș. Iar ca bani săpăturile de arheologie nici nu se compară cu lucrările edilitare de deviere a unui rîu pe alt traseu.
aceeași întrebare cu cetățenia romană, pot s-o pun și eu, dacă surena știe ce însemna cetățenia romană și cui se acorda și în ce condiții.
Dacia sud-dunăreană a avut mulți daci ca cetățeni romani. Există o groază de statui la Roma, dar cetățeni romani din Dacia Felix mai puțin. Dacă dvs cunoașteți, vă rog să ne numiți cîțiva! Ce știu clar e că a fost prăpăd mare după al doilea război în Dacia Felix (vedeți, trebuie menționat exact care Dacie! Termenul Dacia e un termen prea larg și produce confuzii. Dacia sud-dunăreană nu a dat numai cetățeni romani, dar a dat și foarte mulți împărați romani, mai ales după prima criză a imperiului roman, sau așa zisa mica criză a imperiului roman.
povestea cu barbarismul la nord de Dunăre, e o poveste frumoasă dar nu pentru toată lumea. Numai bijuteriile și orferăriile, aur prezent chiar în echipamentul militar, ar trebui să le dea de gîndit mai serios istoricilor din zilele noastre.
vorbiți de legi romane, dar de ce nu și de cele zamolxiene. Plato spunea că hiperboreii le aveau înscrise pe-o columnă de aramă. Arama a fost metalul folosit înainte de bronz și fier. Ce spun istoricii zilelor noastre? Că dacii nu scriau. Probabil ce ei sînt mai deștepți decît Plato, iar Plato a fost un tîmpit. E valabil și pentru nulți alți istorici antici. Iordanes vorbea de astronomia dacilor. Cine crede că se poate studia astronomie, fără să ști să scrii, e cel puțin plecat cu barca, ori are alte interese.
pentru logică vi-l recomand pe Anton Dumitriu!
altfel am mai spus-o, deși mă apostrofați tot timpul cu dacoman, daopat, și alte acadele de genul acesta, dacă afirmațiile mele nu se conformează celor studiate de dvs. Sînteți convins că ce-ați studiat dvs e adevărat?
puritatea metalelor este un alt indicator de civilizație. A fost și este în continuare. Fierul dacilor este de neegalat, la fel ca și aurul sau bronzul. Astăzi nu toate stalele din lume sînt capabile să producă oțeluri superioare. E valabil și pentru aur, etc. Pentru a caracteriza o societate e nevoie de foarte mulți factori, pe care trebuie să-i luăm în considerare. Ca să nu vorbesc de distracția romană cu luptele de gladiatori. În general societatea antică era barbară, dacă analizăm situația din toate punctele de vedere. Ca să nu mai vorbesc de cel religios.
de ce a fost desființat institulul român de tracologie? Geții cel puțin, n-au fost traci? Sau probabil nici Herodot nu știa ce vorbește?! Ba mai mult tracii erau cel mai numeros popor după indieni. E ca și cînd astăzi ai spune: indienii sînt cel mai numeros popor după chinezi. Nu cred că trebuie să fi nici mare filozof și nici mare mare istoric, ca să faci o asemenea afirmație de bun simț. Din păcate după istoricii zilelor noastre Herodot n-a fost istoric, ci scriitor. Probabil! Totuși afirmația lui putea s-o facă oricine pe vremea lui fără să fie licențiat în filozofie sau istorie, deoarece grecii cunoșteau deja ce înseamnă indienii, atîta timp cît s-au găsit inscripții în greacă pînă la Taxila, pe drumul mătăsii.
ce știți despre scrierile necunoscute de pe metopele de la Adamclisi, astăzi dispărute sau distruse? Dar de scrierea necunoscută de la Sarmizecetusa Regia, distruse de Daicovici? Pentru care colaboratul arheolog neamț, și-a făcut bagajul și-a plecat acasă cînd a văzut ce-a făcut Daicovici.
și ultima întrebare: ce s-a întîmplat cu cursurile universitare scrise de Odobescu, pentru prima școală de arheologie din România, care s-au aflat depuse în arhiva academiei cu număr de inventar, dar au dispărut? Știți ceva de ele? Nouă ne-au rămas doar în rezumat scurt, ca titlu de lecții, adică numai titlurile capitolelor de studiat. Pentru mine sînt bune și astea. Am cel puțin liniile trasate, ca să știu cum mă ghidez și în ce direcții mă duc cu cercetarea.
succes în cercetarea adevărului! S-auzim de bine!
PS Nu mai corectez greșelile. Sînt convins că există. Nu mai am timp. Și eu închid ochii la dezacordurile gramaticale ale dvs și alte greșeli care se strecoară în textele dvs.
Buna ziua, din nou.
Presupunand ca dacii din provincia romana au fost romanizati prin numarul mare de colonisti,
cum ramane cu unitatea limbii noastre in comparatie cu ce exista in Italia?
Daca in Grecia nu au dus colonisti iar latinizarea este un fenomen real prin prisma colonistilor, de ce au aparut aromanii? Ei exista si azi.
Din lucrarea Historia Augusta, o cronică a împăraţilor romani
redactată de mai mulţi autori începând cu sfârşitul domniei lui Traian
până la perioada lui Constantin cel Mare, aflăm ca împăratul cuceritor
al Daciei a instituit o normă clară care interzicea cu desăvârşire
colonizarea noilor teritorii cucerite cu colonişti aduşi de la Roma,
oras care, la acea vreme, începea să sufere din pricina depopulării
cauzate de campaniile militare şi colonizările excesive anterioare.
Prin urmare, tocmai romanii sunt cei ce atestă faptul că cei mai
mulţi colonişti adusi în Dacia nu erau romani din punct de vedere etnic,
ci cetăţeni romani aduşi din alte zone ale imperiului.
Chiar daca in Dacia au ajuns foarte multi colonisti vorbitori de latina, oare au fost mai multi decat dacii? Daca da, putem lua in calcul schimbarea limbii. Daca nu, cum au impus-o majoritatii?
Nu e suficient sa auzi o limba in fiecare zi, trebuie sa ai si un motiv bine intemeiat ca sa renunti la limba materna.
Oare femeile dacilor, chiar si cele casatorite cu romani, cum isi cresteau copilul, vorbind cu el cum? Inca de la prima generatie in latina?
Mama este cea care petrece cel mai mult timp cu un copil mic. In ce limba le-au cantat catecele de leagan?
Dupa cucerirea romana au continuat sa existe si familii formate numai din daci. Acestia de ce au renuntat la limba lor, doar pt ca noii vecini vorbeau o alta limba? De ce nu au preluat noii sositi limba dacilor?
Ori, mergand pe acest fir – colonistii au fost multi, au existat familii mixte, au existat familii dace – in cat timp se poate schimba limba? In cate generatii?
Nu putem aplica aceasta regula decat in interiorul provinciei. In afara ei cum s-a produs romanizarea in lipsa colonistilor?
Si ajung din nou la unitatea limbii romane. Atat de puternic sa fi fost procesul, incat in aproximativ 5 generatii sa se schimbe si limba din afara provinciei, acolo unde nu au existat colonisti?
Pt ca se considera ca in 276 en procesul de romanizare era complet.
Revin cu intrebarea – romanii din Basarabia si Transilvania de ce nu si-au schimbat limba, in conditiile in care opresiunea a fost incomparabil mai mare decat acum 2000 de ani? Iar perioada de timp este aceeasi sau chiar mai mare.
este foarte bine venită observația.
Roma era un oras stat care incepand din vremea lui Diocletianus isi pierde importanta politica, devine un oras datorita reformelor lui Diocletianus. Ramane un simbol foarte puternic in mentalul colectiv si avem marturia istoricului Ammianus Marcellinus la intrarea Imparatului Constantius in Roma in vremea cand Constantinopolul devenise cel mai important oras al Imperiului. Roma este atat de magnifica incat Constantius ramane fara grai. Nu exista comparatie intre Constantinopol si Roma. Era normal ca dupa reformele lui Diocletianus sa nu se mai aduca colonisti din Italia si Roma, dar Imperiul se numea ROMANIA iar cetatenii erau romani. Este ca si cum daca s-ar spune, daca Buceagul ar reveni la Romania, ca nu trimitem romani in Buceag decat din Bucuresti. Dar restul tarii de cine este locuita ? De bosimani?
Au existat familii mixte… La inceput conform arheologilor nu prea au existat, acestea apar mai tarziu,dupa o generatie
De ce nu si-au schimbat romanii din Ardeal limba daca opresiunea a fost mare?
Simplu pentru ca moral maghiarii nu aveau ce sa le ofere romanilor. Ce religie aveau maghiarii? Cand s-au crestinat? Ce institutii au avut initial maghiarii ? Vedem ca in momentul in care au aparut regatele barbare dupa 476 in Apus acestea au in comun 3 caracteristici: absolutismul – regele este seful, laice prin subordonarea Bisericii si a episcopilor si administratia fiscalizata. Ori toate acestea sunt de origine romana, iar Imperiul coexista pentru ca toti regii barbari recunosc autoritatea Imparatului. Biserica este forta morala si ea, in ciuda faptului ca este sub barbari, nu renunta la Imparat. Iustinian prin dorinta lui de a reface Imperiul duce produce o fisura si in lumea barbara si in cea bisericeasca lucru vazut si exploatat de longobarzi.
Oare cum isi cresteau femeile dace copii ? Ce stii tu cum traiau femeile dace cand nu ai citit NIMIC?!Crezi ca erau ca astazi? Femeile dace erau obisnuite cu barbatii dacii. Logic, nu? Intr-o societate tribala, barbara similara cu cea a celtilor si germanilor, tinerii erau educati sa devina razboinici, asa ca incepand de la o varsta frageda era educati de tata, la 14 ani ei trebuiau sa devina razboinici, erau initiati. Acelasi lucru se intampla si la romani cand primeau toga. Femeile dupa cum afla de la istoricul Julianu faceau toate treburie si se ocupau inclusiv de agricultura.Cum au fost pedepsiti dacii dupa ce au fost invinsi de bastarni? Sa faca ei toata munca femeilor si sa le si serveasca la banchete,Oroles le-a inversat rolurile.
Toate lucrurile se invata la timpul lor, asa este si cu istoria, daca nu ai invatat-o la scoala e cam greu acum si se vede
Domnule SURENA, dvs nu știți de la școală istoria pe care o cunoașteți! Nu fiți prea modest!
Din nou utilizezi exemple care nu au legatura cu subiectul.
Pai Romania de azi e locuita de romani, vorbitori de limba romana, normal ca, daca vom coloniza Bugeacul cu romani din Romania, vom duce acolo vorbitori de limba romana.
In Imperiul Roman nu toti erau vorbitori de latina, dimpotriva, cei mai multi nu vorbeau latina.
Daca familiile mixte au aparut dupa o generatie, atunci copiii din aceste familii au aparut ca a doua generatie; deja se diminueaza nr de generatii care a dus la rezultatul final – un nou popor cu o noua limba. Intr-o perioada atat de scurta? Ce inseamna 175 de ani in nr de generatii?
Maghiarii nu aveau ce sa le ofere moral romanilor. Ok, suna logic.
Dar romanii ce le ofereau dpdv moral dacilor? Pt ca tot tu ai spus ca barbatii daci au fost exterminati sau dusi in lanturi in alte parti. Oare ce or fi simtit mamele dacilor, sotiile, copiii lor? Ca romanii au ce sa le ofere moral, nu?
Sau presupui ca dacii au realizat instantaneu binefacerile pe care le pot primi de la noii veniti, astfel incat nu au mai contat masacrele facute de romani.
Tragi tu concluzia azi ca romanii au avut ceva de oferit, azi privind nivelul de dezvoltare al societatii romane si al societatii dacilor.
A, ca poti tine cont de dezvoltarea tehnica a romanilor, de armata lor ca factor de protectie, de elitele lor care cunosteau scrisul, de acord, putem trage concluzia ca aveau ceva de oferit.
Numai ca asta observam noi azi, dacii puteau sa observe acelasi lucru atunci?
Ceea ce au simtit imediat nu a fost recunostinta fata de romani, ci respingere – si-au vazut persoanele dragi omorate, si-au vazut dat peste cap stilul de viata.
Si instantaneu i-au luat de suflet pe romani, nu?
Gaseste altceva, asta cu moralul…
De la 14 ani copiii deveneau razboinici, dar nu cred ca luau arma in mana de la 3. Vrei sa spui ca de la o varsta petreceau mai mult timp cu tatii, iar acestia fiind latini, copiii invatau latina. Dar pana la varsta la care erau initiati nu erau si in grija mamei? Invatau limba daca pana la 10, sa zicem, apoi ii luau tatii in grija si le schimbau limba? Dar fetele(se mai nasteau si fete, nu numai baieti) nu petreceau mai mult timp cu mamele? Acestea nu erau dace?
Sa nu te superi, nu o spun cu rautate sau ca sa te jignesc: ai citit mult, se vede, bravo pt asta, dar nu ai inteles mare lucru din ce ai citit. O sa iti si explic de ce.
Mai bine citesti mai putin si intelegi ce citesti, decat sa amesteci lucrurile, in ideea ca din toate expunerile tale va reiesi ceea ce vrei sa sustii, in cazul de fata romanizarea dacilor.
Sustii ideea romanizarii astfel:
– prin faptul ca si alte populatii si-au schimbat limba de-a lungul timpului – evreii(si faci comparatie intre limba lor de acum peste 3000 de ani si cea de acum 2000 de ani, ori toate limbile se schimba in timp, evolueaza, dar evolutia nu reprezinta renuntarea la limba materna si invatarea alteia noi, ci doar o evolutie)
– prin invatarea unei alte limbi de catre diverse popoare contemporane – olandezii, norvegienii etc – in decurs de 30 de ani; dar omiti esentialul, ca limba engleza a fost invatata si utilizata foarte mult in cadrul relatiilor comerciale, de serviciu etc, dar limba materna nu a fost uitata, se foloseste in continuare
– maghiarii si romanii care au invatat o alta limba in armata; da, au invatat-o, dar nu au uitat limba materna, o folosesc in continuare si nici nu este influentata de limba invatata in armata
– greaca veche si cea noua nu sunt la fel – situatia evolutiei unei limbi in timp, nu abandonarea ei
– faci diferenta intre geti, daci, carpi, costoboci, dar in urma romanizarii numai a dacilor a rezultat o nou limba si pe teritoriul carpilor, spre ex; culmea, aceeasi limba ca in cazul dacilor, cu toate ca erau diferiti
– spui ca in Italia se vorbesc limbi romanice dar nu tii cont de faptul ca sunt diferite; ori la noi nu sunt mai multe limbi, chiar si romanice, e una singura si unitara, aceeasi din N in S si din E in V; daca dacii si carpii au fost diferiti, nu trebuia sa avem si noi ca in Italia mai multe limbi?
– romanizarea tracilor de la S de Dunare, astfel au aparut aromanii; dar acei traci traiau amestecati cu grecii, greci care in proportie de peste 99% nu erau nobili, nu erau stiutori de carte si care nu au fost romanizati; adica romanizarea in aceeasi zona s-a facut selectiv; ti se pare logic?
– „Anglia a reușit cu ajutorul limbii engleze sa unifice un conglomerat de limbi și populații, căci asta reprezinta India, cu ajutorul a 1000 de funcționari și 10000 de militari britanici la care s-au adăugat pana la 2000de britanici colonisti. Comparați acum cu numărul de legionari și auxiliari detașați în Dacia.” Unificarea unor populatii si transformarea lor intr-o tara nu reprezinta impunerea unei alte limbi; sau vrei sa spui ca in India se vorbeste doar limba engleza, inclusiv acasa in familie?
– dai ca exemplu de romanizare prezenta unor inscrisuri, monezi etc in zone indepartate, ori asta nu e dovada de romanizare, ci o dovada a existentei unor relatii comerciale pana in zone indepartate, altfel ar trebui sa avem acolo un popor latin
Poate vrei sa spui altceva, ca romanizarea a reprezentat un mod de organizare si aici sunt de acord, dar nu ca romanizarea a insemnat aparitia a noi popoare cu limbi noi.
Revin cu intrebarea – de ce noi avem o limba unitara peste tot, inclusiv in zonele in care nu au ajuns romanii, iar in Italia nu exista o limba unitara?
Întrebarea aceasta a ptimit mai multe răspunsuri. A fost invocată circulația ciobanilor, târgurilr, nedeile și alte sărbători care îi adunau la un loc pe mulți români.
Acum 139 de ani populația majoritara a Dobrogei era musulmana și vorbitoare de turco-tatara, astăzi ai habar câți turci și tătari își mai vorbesc limba asa cum o vorbeau strastrabunicii lor la 1878?
Asa cum ți – am spus nu faci altceva decât sa arunci clișee. Dacă carpii, burii, costobocii se considerau diferiți, conform izvoarelor, de ce consideri ca nu spun adevărul?
Pe teritoriul României de azi se întâlneau un mozaic de populații nord și sud trace, Illire, panonice, celte, germanice și iranice.Dacii, conform unei marturii romane, ti-am indicat sursa, s-au desprins din geți și s-au deplasat spre vest și nord. Având în vedere ca intre primele mențiuni ale getilor și ale dacilor este o diferență de 500 de ani nu putem spune exact când s-a întâmplat acest lucru. Dacii și-au întins o hegemoniei asupra triburilor din zona, dar faptul că anumite triburi ca burii ori sucii și au păstrat regii dovedește clar ca avem de a face cu o confederație. În lumea antica era ceva normal ca, inclusiv în Imperiul roman, sa existe regi ai popoarelor supuse.
Dacia lui Decebal nu ocupa tot teritoriul României de azi, ci avea un perimetru de 1milion de pași romani.
Ai idee când apare termenul de dacii liberi și în ce context?
Maghiarii nu și-au uitat limba materna pentru ca au rămas în comunități compacte. În Dacia romana știm sigur ca romanii au mutat populația dacă din cetățile situate la munte în așezări romane, care au păstrat denumirile dace, mai la deal, deasemenea, au mutat inclusiv așezările dace rurale ca sa facă loc coloniștilor. O alta certitudine este ca lumea urbana devine realitate doar în momentul venirii romanilor. Ori se știe ca urbanismul a fost factorul determinat al răspândirii elenismului în Asia. În Regatul greco bactrian și Regatul indo grec numărul mare de așezări urbane și coloniștii greci și macedoneni au avut un rol important în elenizarea acestor zone, exact ca în Mesopotamia, Siria, Asia Mică și N Deltei Egiptului. În Vest avem romanizarea datorită urbanizare în Britania, Galia și Hispania.
Nicio provincie ocupata de romani nu a avut pierderi atât de mari în rândul nobilimii și în nicio provincie nobilii nu au trecut asa de repede de partea romanilor. Criton, medicul lui Traian, a lăsat o serie de informații legate de numărul de nobili rămași, de numărul de daci vânduți ca sclavi. Apoi numărul de unități auxiliare formate imediat de romani și trimise în extremitățile Imperiului dovedesc intenția acestora de a asigura liniștii în provincie. Cunoaștem faptul ca Decebal a pierdut primul război și importante teritorii care au avut drept consecință o retragere a sprijinului mai multor triburi. Deasemenea vorbim și de faptul ca triburi importante au rămas în afara conflictului cum au fost carpii ori utii.
Nu crezi ca e normal ca în Italia limbile romanice sa fie diferite? Sabinii nu erau diferiți de samiti?
Limba meda e aceeași cu persana?
Intre croata și sârbă nu exista diferențe ori intre polona și rusa? Dar croații, sârbii, polonezii și rusii sunt slavi,asta nu înseamnă că limba lor nu a suferit diferențe, influente, limba nu este ceva static, e dinamica.
Având în vedere ca nu ai știut sa răspunzi la întrebarea cum au reușit arabii minoritari sa convertească atâtea populații net superioare cultural, economic și social ori de ce tu nu mai folosești alfabetul de tranziție și de ce evreii și grecii au renunțat la limba lor materna în timp ce persanii și chinezii și-au păstrat-o, am să-ți mai pun trei întrebări ca sa vedem cat de bun cunoscător în ale istoriei Daciei esti:
1) Cum se numea Decebal în realitate și cine a fost primul istoric român care i-a stabilit identitatea corect?
2) Ce înseamnă numele Decebal în dacă?
3) Cine a fondat Samizegetusa?
Exemplul turcilor si al tatarilor reflecta tot schimbarea limbii lor in timp, nu abandonarea limbii materne si invatarea uneia noi.
Dacii, carpii, costobocii etc se considerau diferiti pt ca ocupau zone diferite, faceau parte din triburi diferite, aveau capetenii diferite, DAR APARTINEAU ACELUIASI NEAM, VORBEAU ACEEASI LIMBA. Ti-am mai spus, si azi avem moldoveni, olteni, maramureseni…
Intre primele mentiuni despre geti si daci e o perioada de 500 de ani. Ok.
Getii in ce surse apar? Cumva in cele grecesti?
Dacii? In cele latine?
Pai grecii i-au cunoscut cam cu vreo 500 de ani inaintea romanilor.
Cand au luat contact grecii cu getii?
Romanii cand au luat contact cu dacii?
Intre aceste momente o fi o perioada tot de vreo 500 de ani?
Asta inseamna ca au fost diferiti sau ca fiecare i-a numit diferit?
De acord, in Italia avem limbi diferite tocmai pt ca populatiile romanizate au fost diferite.
Pe teritoriul ocupat azi de romani, de ce nu avem limbi diferite? Pt ca tot tu spui ca dacii, carpii, costobocii erau diferiti. Nu ar trebui sa avem aceeasi situatie ca in Italia? Ori limba noastra este aceeasi peste tot.
La italieni, din populatii diferite au rezultat limbi diferite; la noi, din populatii diferite a rezultat aceeasi limba. ???
Merg mai departe, iau in calcul argumentul domnului profesor, circulatia ciobanilor a dus la raspandirea noii limbi peste tot. In Italia de ce nu s-a raspandit aceeasi limba peste tot? Tot prin circulatia populatiei. Sau acolo nu aveau voie sa mearga dintr-o parte in alta?
Si revin cu argumentul ca la noi romanii nu au ajuns peste tot, prezenta lor in afara provinciei a fost limitata sau inexistenta.
Evreii si grecii nu au renuntat la limba materna, ci limba lor a evoluat in timp; a cata oara sa ti-o spun?
Daca te referi la greaca veche, aceasta, la fel ca latina culta, au fost limbi create, nu naturale, asta e si motivul pt care au disparut. Dar aceste limbi nu erau limbile pe care le invatau copiii de la parintii lor.
Argumentul tau in favoarea romanizarii in asta consta? Daca eu cunosc sau nu istoria Daciei?
Credeam ca vorbim la obiect.
care din ele? Ulpia Traiana sau Sarmizecetusa Regia. Inclusiv Sarmizecetusa, Ulpia Traiana a fost inițial o cetate dacică, cucerită de romani și extinsă, din cîte știu eu.
„Ce inseamna 175 de ani in nr de generatii?”
Daca am vorbi de vremurile moderne de acum (tinerii fac scoala, isi traiesc viata, cluburi, chestii, apoi ganduri de familie, copii…) nu prea multe, poate 6 (vorbind de cate generatii se nasc in intervalul asta de timp)…Daca vorbim de atunci, se mai schimba lucrurile. Probabil fetele se maritau pe la 15 ani, flacaii poate cu 1-2 ani mai mari, pe la 16 ani fata era mama, iar pe la 35 poate bunica. Deci poate vorbim de vreo 10-11 generatii. Acum daca traiesti 85-90 de ani apuci sa-ti vezi stra-nepotii, atunci daca ai fi trait tot atata apucai sa iti vezi a 5-a sau a 6-a generatie. Aparent pare greu de crezut, dar ne putem gandi la sate pe vremea bunicilor nostri, in multe cazuri fetele se maritau inca la 14-16 ani, diferenta era doar ca flacaii se insurau dupa ce se intorceau de la catanie. Deci ei erau mai copti oleaca. Pe vremea dacilor insa nu cred ca era cazul. Vorbim in general, la poporeni, poate la nobilime nu era la fel.
Iar soldatii romani terminau stagiul militar pe la 40-45 de ani, dupa care se puneau pe romanizat.
DARIE , Daraia imparatul Persiei…….Inseamna cel darnic….si persanii in sanscrita spuneau A DA, DARE, DATOR, ca si latinii ca si dacii…etc…ce mica e lumea…
http://spokensanskrit.de/index.php?script=HK&beginning=0+&tinput=give&trans=Translate&direction=ES
foarte bună remarca. Nu degeaba arienii din arie au fost supranumiți în epoca modernă indo-europeni. Păcat că în sens invers, adică din India spre Europa. Termenul lui Hașdeu, ARIO EUROPEI, definește mai bine sensul migrației, adică dinspre Europa către India. Europa are indieni de puțină vreme, odată cu imperiul englez, iar țiganii din Pungiab au venit și ei recent. În schimb se știe că cuvîntul soare a ajuns pînă-n India cu sanscrita.
Darius așa e și reprezentat pe bazorelieful care a supraviețuit, primind daruri de la popoarele subjugate.
atît romanii cît și grecii au fost considerate și sînt considerate în continuare popoare indo-europene, dar despre traci tăcere. Tracii au picat din cer. Probabil din lună, sau au venit nu se știe de unde!
mulțumesc pentru trimitere!
există dicționare de sanscrită pe net în format pdf, scrise în secolele XVIII și XIX la archive.org:
https://archive.org/index.php
Tracii au venit din Caucaz lucru stabilit de istoricii încă din sec al XVIII lea și acceptat de istografia de azi și bineînțeles ca sunt considerați indo-europeni și cei care au contribuit la distrugerea civilizației neolitice, Tartaria. Dar cum pe noi nu ne interesează Școala Ardeleană e normal sa nu știm și sa ne dam loviți de marea conspirație care vrea sa ne ascundă „Marele adevăr”, ca suntem buricul universului.
asta-i aberantă total. Tracii sînt descendenții pelasgilor. Centrul de greutate în insulele Mării Egee și coastele limitrofe din Balcani și Anatolia. Nu sînt de acord nici cu Gimbutas și nici cu Renfrew. Adevărul se află la mijloc. Există și alte considerente decît ce-au spus unii istorici sau lingviști, indiferent de epocă. Deocamdată e recunoscut tot mai mult pe plan internațional că și civilizația dunăreană e mai bătrînă decît Kurgan. Există dovezi serioase, mai ales de agricultură. Cu toate astea pelasgii depășesc deocamdată și cea dunăreană. Tot cu dovezi. Apoi e Troia, veichea Troie. Ca să dezvolți Roma au trecut o mie de ani, spun istoricii! La Troia au fost identificate pînă-n prezent 9 straturi. Șliman nu a descoperit tezaurul Elenei din Troia, dar și-a împodobit soția cu ele și a declarat că erau ale Elenei din Troia. Pe cine să credem? Pe el sau ce spun cercetătorii din zilele noastre. Se pare că bijuteriile respective sînt cu mult mai bătrîne decît Elena din Troia.
nu vă supărați dar dezacordurile mă deranjează foarte tare, cît și scurtarea termenilor importanți.
cine pretinde că sîntem buricul pămîntului? A căuta adevărul și a repune în drepturi o civilizație sau alta, nu înseamnă că cineva vrea să fie buricul pămîntului sau al universului. Alții vor asta. Aleși și alte acareturi și zaharicale.
apropo de buricul pămîntului. Anticii o luau în serios treaba asta. Parcă se numește omfalos. Existau astfel de omfalos în multe orașe antice în temple.
https://en.wikipedia.org/wiki/Omphalos
nici asta cu distrugerea civilizației de la Tărtăria de către traci. Herodot spunea că geții sînt triburi de traci. Pe cine să credem? Pe istoricii din sec XIX, sau pe Herodot?
ar mai fi ceva, calendarul zis bizantin, cu cea mai mare vechime în istoria lumii. De ce domnitorii români foloseau două date? Una de la facerea lumii și cealaltă de la spăsirea lumii? De ce coincide calendarul zis bizantin, adică al tracilor cu ce declară domnitorii români?
iar despre Școala Românească cred că știu destul de multe lucruri despre ce a fost și ce a vrut ea.
nu mă lovesc de nici-o conspirație. Nu mă interesează conspirațiile, ci faptele.
repet: de ce a fost desființat Institului Român de Tracologie? Dar Ucraina și Bulgaria au voie să aibă și să organizeze și congrese de tracologie. Sînt ei urmașii tracilor?! Mă-ntreb și eu așa aiurea-n tramvai! Iar ungurii mai au puțin și se declară urmașii dacilor din Panonia.
din Caucaz au venit grecii nu tracii. Cca 1900-1700 î.d.C. Nu le place dar n-au ce face genetic. Studiile de arheologie făcute în Grecia la locații bătrîne, cum ar fi cea de la Dispilio sau Sitagroi, cu datări de peste 5500 de ani, adică în jurul anului 3.500 î.d.C., au infirmat prezența grecilor în Balcani. E vorba de o civilizație diferită de cea a grecilor.
aici Gimbutas a ajuns la consens cu Renfrew, chiar dacă ipotezele lor sînt diferite. Inclusiv genetic s-a demonstrat că sînt gene autohtone. Grupa G a grecilor nu e autohtonă în Balcani, dar se găsește din plin în sudul Caucazului. Grupa I e specifică Balcanilor, E și R, așa cum se prezintă și istoria, nu numai geografia. Pe vremuri am botezat domeniul GENOGRAFIE. Grupa R e specifică Euro-Asiei. A ajuns încă din antichitate pînă-n Egipt. Șciții din nordul Marii Negre au ajuns la Damasc, culcînd la pămînt Asiria. S-au stabilit într-un oraș militar de renume, Șcitopolis, Bet Șean astăzi în Izdrael. Făcea parte din decapolisul elenist lăsat în urmă de Alexandru Macedon. Șciții au ajuns acolo în jurul lui 650 î.d.C. Pe vremea romanilor au luptat împotriva parților și a perșilor, așa cum au făcut-o și-n potriva lui Darius în nordul Mării Negre, cu ceva timp mai înainte de a coopera cu romanii. Au fost apreciați de romani, și purtau pileul pe cap. Cunoșteau scrierea. Există mozaicuri rămase de la ei în Șcitopolis, astăzi Bet Șean în Izdrael. Cuvintele șcite inscrise în mozaicuri nu sună deloc a limbă persană. Au ajuns acolo atunci cînd asirienii au atacat Frigia. Au sărit șciții să-și apere frații, și-au scos din istorie imperiul Asirian. Atît șciții cît și frigienii au fost cunoscuți ca unii dintre cei mai buni luptători. Inclusiv armata romană a avut mercenari frigieni, nu numai șciți. Frigienii nu au fost colonie ci regat clientar, ca mai toți tracii. Romanii aveau o slăbiciune pentru traci. Foarte mulți romani se considerau descendenți ai tracilor.
iar despre mitul lui Mitra, pe care-l venerau și șciții ajunși în Orientul Apropiat ce să mai vorbim? 650 î.d.C la Șcitopolis (adică orașul șciților în greacă). Ce dovezi există la perși cu Mitra de asemenea vechime? Inclusiv perșii nu numai romanii au împrumutat mitul de la triburile trace. Studiați problema mai serios!
s-auzim de bine!
Mommsen și Heinrich au propus zona Caucazului încă din sec XVIII, apoi lingviști importanți precum Ivanov, printul Trubetzkoy, Renfrew au considerat ca zona Caucazului și Estul Anatolie ar fi leagănul indo-europenilor și implicit al tracilor. Noile descoperiri arheologice demonstrează ca frigienii nu au imigrat dinspre Balcani, ci dinspre Estul Anatoliei.
Având în vedere existenta în Caucaz a unui număr enorm de populații și de limbi (cu dialecte) putem considera perfect adevărată teoria potrivit căruia Caucazul și zona imediat limitrofa este leagănul indo-europenilor care de aici s-au extins spre vest spre Iran și India, spre nord vest și nord est și spre vest spre Europa.
Dacă tot iei în discuție pe Nicolae Densușianu și pe pelsagi atunci de ce ignori argumentele lui Densușianu privind romanizarea?
Acest mod de gândire îl vad și la Biserica unde când au interesul recurg la istografia creștinilor arieni în rest sunt blamați ca fiind „rataciti”. Ar trebui, ca și BOR, sa va hotărâți ori ii acceptați ori ii respingeti.
Scitii au atacat Asiria mai degrabă din cauza cimerienilor iar asirienii i-au respins pe sciti dar nu au mai putut sa facă fata mezilor și babilonienilor. Nu puteau pentru ca de la moartea lui Assurbanisipal ei s-au aflat pana la cădere într-un război civil. Asta a fost cauza căderii unui Imperiu care avea, conform documentelor, o armata de 1 milion de soldați și care ridicase politica războiului total la rang de arta.
În antichitate nu exista noțiunea de identitate, în cadrul triburilor scite existau lupte crâncene, se luptau crâncen și cu verii lor mezi, persi sau parti. Același lucru se întâmplau și intre gali, germani, huni. Pana și în lumea greaca și romana cele mai feroce războaie au fost cele civile. Atena vs Sparta, războaiele diadohilor ori cele civile romane începând cu cel social și continuând pana la căderea Apusului au fost mult mai dure, crude și devastatoare decât cele externe.
urăsc să mă repet, dar n-am ce-i face!
Citat:
”Există și alte considerente decît ce-au spus unii istorici sau lingviști, indiferent de epocă.”
Istoria se studiează pe dovezi materiale cu tehnici și tehnologii avansate. Textele scrise de istorici în secolele pomenite, sau de lingviști, nu mai au importanță în fața descoperirilor arheologice, a descifrărilor de inscripții și a testelor genetice, ca să dau numai trei din criteriile de bază.
am pomenit de GENOGRAFIE. Termenul îmi aparține.
mai am și alți termeni care-mi aparțin. Nu vreau să-i pomenesc acum.
cunosc autorii citați și lucrările lor. În fața dovezilor existente la ora actuală, afirmațiile lor rămîn doar opinii personale, fără valoare științifică. E valabil din antichitate pînă în secolul XX. Istoria se reevaluează, adică se verifică afirmațiile făcute de istorici confruntîndu-le cu probe: descoperiri arheologice, descifrări de inscripții, probe genetice, și altele. ȘTIINȚIFIC. Nu ce crede unul sau altul despre istoria culturilor și evoluția lor în timp.
cînd afirmați că frigienii au venit din sudul caucazului, pe ce dovezi vă bazați, în afară de ce au afirmat unii sau alții fără să aibe la dispoziție cercetarea științifică riguroasă din zilele noastre?
deja s-au răsturnat foarte multe teorii eronate, canoane și dogme în istorie, care s-au perpetuat la nesfîrșit în cadrul academic din generație în generație.
la obiect. Cînd afirmați că frigienii au venit din Caucaz, în mod obligatoriu trebuie să menționați și perioada. Altfel afirmația dvs nu are valoare. După aceea se poate discuta. Cînd eu am afirmat că grecii au venit din Caucaz, am precizat și perioada.
frigienii nu au venit din Caucaz din multe motive științifice. Scrierea și genele.
scrierea lor e una și aceeași cu scrierile populațiilor trace din Anatolia și Balcani. Limbile sînt înrudite. Problema asta a fost lămurită.
genetic de asemenea. Frigienii nu au legătură cu grupa genetică din sudul caucazului, dar au legătură cu cele din Balcani.
grecilor nu le convine că deja au fost clasați dpdv genetic ca făcînd parte din sudul Caucazului. Ce importanță are dacă le convine sau nu, cînd e vorba de o realitate genetică. Ei sînt frați buni cu armenii, georgienii și cecinienii, chiar dacă religios unii au devenit musulmani, Și astăzi mai sînt resturi de greci nativi în sudul Caucazului. Există și un studiu foarte interesant despre mitologie în zonă. Se spune că Prometeu s-a născut în Caucaz. Există tradiții în zonă, mai exact în Abhazia, care păstrează viu mitul lui Prometeu.
deci din nici-un punct de vedere teoria cu frigienii descind din Caucaz nu răspunde la cercetarea științifică, inclusiv etnologic sau mitologic.
grecii nu i-au cucerit niciodată pe frigieni, deși ajuns după războiul Troiei aproape de ei, cucerind vestul Anatoliei, adică pe tracii ionieni.
consultați scrierile tracilor anatolieni și a celor din Balcani!
studiați inscripțiile și evoluția scrisului în timp!
consultați genetic care e înrudirea dintre greci și frigieni!
consultați mitologia prin comparație dintre cea grecească și cea frigiană!
cînd am pomenit de Densușianu?
am afirmat că tracii sînt descendenții pelasgilor. Există dovezi așa cum am arătat mai sus.
unde a susținut Densușianu romanizarea și latinizarea? Mi-ar place să știu! Deocamdată se pare că el nu era de acord cu așa ceva, atîta timp cît considera că sîntem urmașii pelasgilor. Urmașii pelasgilor sînt și romanii de mai tîrziu, care nu au fost un popor ci un imperiu. Trebuie stabilit ce etnie erau acești romani. Asta-i marea întrebare. Italienii s-au trezit și ei de curînd, așa de vreo 20-30 de ani, că ceva nu e în regulă.
se repetă mereu la dvs cuvîntul ISTOGRAFIA. Ce reprezintă? Vă referiți la așa ceva?
”Definição da histografia. Histografia. f. Descrição dos tecidos orgânicos. (De histógrafo). Palavra certa: histografia. A forma verbal escrito corretamente é …”
sau e vorba de ISTORIOGRAFIE? Sînt două lucruri diferite. Nu mi-e clar, deci nu pot să analizez ce anume susțineți în afirmații.
problema cu Șcitopolis și asirienii e lămurită. Că după aceea perșii au invadat zona e altă poveste. Apoi a venit Macedon, iar după aceea romanii. Deci despre ce vorbim și cînd se petrecea fenomenele respective.
cînd eu am afirmat că există mozaicuri la Șcitopolis cu scriere șcită, nu mă joc, pentru că eu nu mă joc cu cuvinte. Există nume mitologice scrise pe mozaicuri cu șcena mitologice și laice.
este ultima dată cînd încerc să vă explic cum abordez eu cercetarea științifică în domeniul istoriei. Am făcut-o de vreo trei ori și nici nu mă băgați în seamă. Continuu mă trimiteți la texte scrise de diverși, care nu stau în picioare în fața abordării științifice.
între teorie și practică e mare diferență. Istoria învățată din cărți e una și cea studiată pe baza cercetării științifice e alta.
în ultimii 30 de ani peste 80% din ce știam a fost răsturnat, deci ce să facem cu textele care nu mai concordă cu descoperirile arheologice? Asta nu înseamnă că abordarea teoretică nu va exista în continuare. Va mai trece ceva vreme pînă cînd practica, istoria aplicată va lua locul celei teoretice. Dvs aveți de ales după care veți merge. E opțiunea dvs.
Cred ca am pierdut răspunsul asa ca revin… Densușianu are o carte în franceza L’element Latin en Orient in care ii analizează pe românii sud dunăreni. El a emis teoria conform cărora pelsagii au fost și strămoșii romanilor. Acest lucru a fost combătut argumentat de Mommsen în Istoria romana.
Dacă ii consideram pe daci veri cu romanii înseamnă că dacii nu se mai trăgeau din geți, iar GETII, conform lui Ovidiu, nu vorbeau o limba pe care romanii sa o înțeleagă. S-a spus cine au fost romanii și cum și-au aranjat mitologia ca sa aibă legătură cu grecii ca sa nu intre în categoria barbarilor.
Problema este cine erau etruscii pentru ca, alături de greci, ei au fost profesorii romanilor. Cu romanii lucrurile sunt cunoscute, dar, din păcate, și cum bine spunea Fontana am transpus realitatea din filme în cultura greaca și romana, s-a neglijat civilizația etrusca ori cartargineza și s-a luat de bune Galia lui Cezar și Germania lui Tacitus proiectate și la alte lumi barbare uitându-se ca sunt rodul imaginației lor. Vreți sa vorbim de descoperirile arheologice? Ați citit cartea lui Branga – Italicii și veteranii în Dacia? Analizează 2200 de descoperiri epigrafice descoperite la noi, de unde proveneau cei care le-au lăsat, 14 vilae rusticae romane din Miercurea Sibiu, complexul termal și rutier din Miercurea Albele. Plus câți legionari, auxiliari au fost în Dacia, câți au rămas, ce rol aveau veteranii și multe lucruri interesante. S-au mai descoperit câteva lucruri interesante care apăreau în Columna și erau considerate povesti, cum ar fi celebrul amfiteatru. Apoi celebrele terme de la Drajna ori impresionanta construcție de la Bărboși. În cadrul unui proiect s-a reconstituit rețeaua de drumuri romane din Imperiu. E impresionant ce au realizat în Dacia, o sa încerc sa regăsesc situl…
Ulfia avea bunicii din Catalonia din satul Sadagoltina după cum spune Philostorgius. Ulfia a predicat la nord de Dunăre în greaca, latina și gata după cum spune Auxentius cf.traducerilor lui Lisseanu.
Armenii sunt diferiți de georgieni, care nu au nicio treaba cu chirchizii, aceștia fiind diferiți de ostetini(alani) care nu au nicio treaba cu ceceni. Mai sunt și Abhazia și azeri, kalmici, ingusi care sunt un fel de veri cu ceceni și daghestani și în Daghestani e o nebunie ca se vorbesc atât de multe limbi și dialecte încât ai impresia ca te afli în Rusia și nu într-o mica tara caucazian.
Pe scurt în Caucaz avem
1)Caucazieni și aici intra: Abhazia, Circasia( 3dialecte),
Georgia, Daghestanul cu vreo 8 limbi, Cecenia și Ingusetia
2) Indo europenii și avem Armenia, grecii de pe vremea când aveau colonii la M. NEAGRA și iranieni (ostili, kurzi și taysi) apoi slavi (rusi)
3)Ataici care sunt împărțiți în a) turci (azeri, turkmeni și încă vreo 6-7 popoare turcice) și
b) mongoli – kalmici
Acum dacă te uiți la portul caucazienilor și la câteva legende comune ai impresia ca nu e nicio diferență. De fapt pe vremea URSS orice sovietic era rus asa cum orice iugoslav era sârb. În realitate dacă ii spui unui cecen sau abhaz ca e armean sar putea să-ți ia gatul ori dacă îl faci pe un armean azer sau invers.
Am uitat să-ți spun ca mai sunt câteva populații care sunt considerați, precum băncii, diferiți, total diferiți încât nu specialiștii nu ii clasifica. Acum poate înțelegi de ce lingvistii se duc sa studieze fie în Caucaz, fie în India (aici e relativ mai usor) și de ce Caucazul este socotit un creuzet, o matca a popoarelor. Prin văile retrase se mai găsesc pe lângă alani și goti.Goti!? Am uitat să-i trec la indo-europeni!!!
Istoria nu este teoretica este vie, interdisciplinara și rămâne apanajul unor oameni bine pregătiți inclusiv cunoscători ai limbilor vechi.
Unele lucruri sunt simple, dar oamenii le complica. Azi pur și simplu unii se considera gali, britani, iberi, daci sau geți uitând ca asa numeau romanii popoarele respective. Însă cum își spuneau dacii ori geții pe limba lor nu știm. Noi spunem, și nu numai noi, Albania, Armenia, Georgia, Letonia, India dar în realitate aceste tari pe limba lor se cheamă Schqiperia, Hayastan, Sakartvelo, Latvija, Ganarajia ca sa nu mai vorbesc de Olanda – Tarile de Jos și Bhutan-Tara dragonului Druk Iul.
Ceea ce numiți dakos în greaca, devenit daci în latină în greaca veche însemna animal cu mușcătura otrăvitoare, poate după numele totemului lupul de aici și ipoteza ca și-ar fi zis daoi care în frigiana ar însemna lupi. De ce cautam la frigieni când avem un trib tracic numit dioi? Potrivit legendei, ca tot va plac, aceștia au mers în tara lui Odin.
În concluzie dacă despre romani știm cine erau, ce limba vorbeau despre daci și geți nu știm mare lucru asa ca nu romanii care ne-au dat român, biserica, Dumnezeu, înger, credința, popor, inima, bătrân, tara-teara și patrie sunt veriga slaba. Este evident ca fără geți și apoi daci și fără iliri și împărații țărani, barbari și romanizate din sec III care au luptat pentru Romania nu mai eram noi românii și România.
De ce credeți ca istoricii maghiari (știu doar unul din vremea lui Mihai Viteazul) nu au pus niciodată în discuția latinitatea limbii noastre și romanizarea tracilor nord și sud dunăreni? Nu cumva pentru ca aceste lucruri sunt atât de evidente, practic o axioma, încât ar cădea în derizoriu? Dacă cei mai mari contestări ai românilor nu recurg la asemenea demersuri, care i-ar descalifica pentru totdeauna în lumea științifică și academica, de ce recurgem noi? Vrem sa ne distrugem, precum troieni, cetatea, adică tara. Ce înseamnă Dacia? Dacia lui Decebal de 1 milion de pași romani? Daciile lui Aurelian de la sud de Dunăre? Burebista era get iar împărăția lui era teama nu dacă.
Polonia care împreună cu Lituania a format o uniune care era cea mai avansata forma de guvernare și una dintre cele mai mari puteri europene s-a prăbușit și a dispărut de pe harta nu datorita vecinilor harpareti ci în momentul în care s-a creat o falsa problema identitara. Nu vi se pare ca dacismul, dacopathia care cu trimiterea dacilor în India, China, America și pe Luna a ajuns o dacopatologie, poate duce la dispariția României și apariția unor state Getia, Dacia, Iassi, Terra Sicolorum, Tera Hungarorum dei Transilvaniae și Minor Romania. Jocul falsificării istoriei a dus la apariția dualismului, a dictatelor și a distrugerii unei idei, a unui vis, pentru care au murit oameni care dintotdeauna și-au spus, așa cum își spuneau și stra-stramosii lor români. Visul se numea România Mare,nu Dacia, Getia, Tracia, Sarmatia, Scitia, Pelsagia, ci România Mare tara romanilor de la nord de Dunăre care în vremuri grele și au adus și frații de la sud de Dunăre, aromânii aici.
Dacă la sfârșitul anilor 80 tendința devianta a dacismului istoricului Boroi a fost imediat pusa la punct de istoricii noștri pe fondul creșterii iredentismelor și negationismelor ungare, bulgare, iugoslave (lucrarea Jocul periculos al falsificării istoriei) iar curentul dacist al PCR a fost frânat în momentul în care s-a văzut ca acesta se poate transforma în Uranus și devora istoria. După anii 90 pe fondul unei crize economice, morale și sociale și apariția senzaționalul în presa, în literatura acest curent a explodat. El acum este întreținut din exterior pentru ca erodează ce a mai rămas din identitatea noastră. Când stomatologul istoric cere ajutorul istoricilor rusi sa salveze Tartaria de la tribuna unui congres furat de tracologie( Drăgan a fost un adept netalentat al lui Botta și nicidecum un dacopat, și care dorea punerea în valoare a tracilor, nicidecum ridiculizează lor) ce pretenții sa avem? Din cate îmi amintesc dacii liberi și lupta lor permanenta de clasă a fost introdusa de sovietici după 1947 și preluate ca atare de istografia noastră. De perioada de pace mult, mult mai mare decât cea de război intre carpi ori costoboci, care numai daci nu-și spunea, nu se sufla o vorba. Despre utii, traci nord dunăreni ori despre buri, suci și cum trăiau ei alături de romani nu se sufla o vorba,la fel despre reocuparea unei părți a Daciei în vremea lui Constantin pentru vreo 40 de ani. Ce înseamnă 60 de ani de pace în Istorie? Enorm! Acum 60 de ani România era peste Coreea de Sud, azi comparația intre Coreea de Sud și România este cea dintre Imperiul roman și Dacia lui Decebal. Bineînțeles, noi avem universități spirituale, suntem cei mai, dintre cei mai, am inventat tot și toate, dar dacă mergem în Coreea de Sud ne dam seama ca nu suntem decât niște barbari.
dumneata, poți să înțelegi că există o continuitate pelasgă de scriere și genetică în Balcaani-Anatolia, cu mult înainte de romani? Sînt dovezi materiale nu textele unor istorici, care au spus și ei ce-au crezut, fără să aibe la dispoziție dovezi materiale, bazîndu-se numai pe texte scrise. Ce importanță are ce a spus Mommsen fără să aibe la bază cercetarea șciințifică cu dovezi materiale?! Cînd s-a dezvoltat genetica? Cînd s-au descoperit inscripții ca să se poată descifra scrierile? Cînd a trăit Mommsen?
Ce importanță mai au afirmațiile lui bazate pe texte scrise de istorici, cînd acum avem dovezi materiale, și în plus se pot clasa limbile pe baza inscripțiilor.
Cînd a fost descifrată scrierea liniară B? Dar cea hitită? De exemplu. Ce se întîmplă cu scrierea liniară A? Iar dacă grecii antici vorbeau de pelasgi, cred că știau mai bine decît noi ce-i cu pelasgii, chiar dacă și ei aveau date insuficiente, din cauză că vechimea pelasgilor merge mult în urmă. Ce e clar e analiza genetică. Există gene autohtone și gene migraționale. Sedentari versus migratori. Cine a stat pe loc și cine a migrat. de unde a migrat?
Este ultima dată cînd revin la subiectul texte scrise versus dovezi materiale, mai ales cele recente de scriere și dovezile genetice.
Etruscii au fost descendenți prin traci din neamurile pelasgilor. Grupa genetică E. Inclusiv dovezi prin inscripții. Tăblițe cu scriere pre-etruscă în insula Lemnos, mai exact Lemnus în tracă. lemn în greacă nu are nici-o semnificație, dar are în română.
De ce nu pomeniți și de neglijarea civilizației trace, în afară de cele enumerate? Cezar se considera descendent trac. Augustus de asemenea. Etc.
Dumneata, studiezi inscripții? Eu fac asta de 47 de ani. Am învățat demotică egipteană, care era descifrată de mult timp, numai ca să verific traducerea unui text antic egiptean, care dădea o aproximare a lui PI, pentru cerc. Papirusul Rhind de la Berlin. Scribul Ahmes în jur de 1300 î.d.C, care a copiat un tratat mai vechi, după el din 1600 și ceva.
După cum știm acum din cercetările geologice, a fost datată o erupție vulcanică în insula Terra, Santorini în zilele noastre. Foarte interesant! Tot geologii au confirmat erupția prin studiile stratigrafice ale depunerilor de cenușă vulcanică în delta Nilului. Există vreo legătură între aceste evenimente, erupția minoană și semnalarea primei aproximări în istorie a lui PI în delta Nilului, cît și cenușa vulcanică confirmată de geologi? Probabil că la prima vedere nu există nici-un fel de legături!
problema e de datare exactă și cronologie, la care se adaugă și corelarea scrierii ca vechime cu evenimentele respective. Asta înseamnă o abordare complexă, multidisciplinară și interdisciplinară. Matematica cu scrierea, genetica cu geologia, sociologia cu mitologia, și să nu uităm de arheo-lingvistică, socio-lingvistică, etc.
Abordare științifică versus studierea textelor scrise. Textele istorice sînt în general partinice, pentru că se scriu la comandă. Conducătorii și poporul respectiv trebuie glorificați, altfel istoricii mor de foame. În general istoriile scrise deformează realitatea, din care cauză sîntem obligați să le supunem analizei științifice pe baza descoperirilor arheologice. Arheologia s-a născut abia în secolul XIX. E o știință tînără. Apar noi tehnologii continuu, care fac posibilă investigarea descoperirilor pe baze științifice, nu descriptive subiective ale istoricilor. Textele istorice trebuie cernite. Aleasă neghina de grîu. Adică cît este adevăr din spusele istoricilor partinici și cît nu. Mai mult unii istorici au scris în paralel două istorii. Una pentru împărat, ca să-și cîștige pîinea, și alta pentru adevăr. Istoria secretă a familiei lui Teodosius, el și soția lui de exemplu. Sper că știți la ce mă refer!
Nu ignor textele istorice, dar le elimin pe cele care bat cîmpii de dragul conducătorilor. E valabil și-n zilele noastre.
În zilele noastre istoria e o știință exactă. Nu mai e de mult timp una umanistă. Dacă istoricii nu țin cont de progresele făcute de arheologie, lingvistică, genetică, geologie, și altele care-și dau concursul la lămurirea istoriei adevărate, istoriile scrise de ei sînt egale cu ZERO.
1600 și ceva, geologii spun mai exact 1628, a fost cea mai mare erupție vulcanică în insula Terra. E ușor de imaginat că a fost prăpăd mare în zonă. Că populația a migrat forțat din cauza cenușii vulcanice. Direcția pe care a fost purtată cenușa de vînt, a fost spre sud-vest, cu depuneri de cenușă de 30 de cm în delta Nilului. E interesant cum formula lui PI apare cam în aceeași perioadă în delta Nilului. La fel de interesantă e și afirmația egiptenilor cu sosirea oamenilor mării. Nu cumva erau pelasgii din marea Egee? Mă întreb și eu așa într-o doară!
copistul Ahmes le-a lăsat o formulă simplificată a lui PI. Textul papirusului prezintă formule simplificate de calcul aproximativ pentru cerc și volumul cilindrului, pe lîngă alte formule de calcul simplificat. Nu este un tratat de matematică, ci mai de grabă un manual de predare pentru mase a unor formule ajutătoare, mai ales pentru volumul cilindrului. Pentru asta apare PI/4 într-o formă simplificată aproximativă, sub forma 8 la pătrat împărțit la 9 la pătrat, care este destul de apropiată de valoarea reală, pentru a simplifica calculele. Folosirea valorii reale a lui PI produce probleme în calcule, avînd o valoare irațională.
Era nevoie de ea la recipiente cilindrice pentru a măsura volumul, necesară în producție, comerț, etc. Trebuia să se cunoască volumul unui butoi de exemplu, ca să se poată fixa prețul uleiului sau al vinului.
Profesorii romanilor au fost mai întîi etruscii, iar mai tîrziu grecii. Titus Livius îi scria lui Cicero că strămoșii lor învățau limba etruscă, așa cum ei au învățat limba greacă pe timpul lor. Descoperiri arheologice confirmă vechimea etruscilor în peninsulă la 3500 î.d.C.
Învățarea limbilor în antichitate se făcea cînd o civilizație trecea la supremație, cucerind o altă civilizație, deoarece ocupau fostele colonii ale civilizației precedente, unde era normal să circule limba foștilor coloniști. Motivul a fost: cuceritorii erau obligați mai întîi să înțeleagă limba celor cuceriți, pentru a implementa cu ușirință noua lor politică. Nimic nou sub soare. În faza următoare eventual limba cuceritorului căuta să se impună. Perioada elenistă în Egipt a început cu limba egipteană, după care s-a impus administrativ și politic în nordul Egiptului. Au apărut inscripțiile bilingve și trilingve. Limba greacă s-a impus mai tîrziu, dar în paralel și limba egipeană era de circulație. Între limba oficială de administrație și limba colocvială a existat diferență. Diferențele însă între regiuni și popoarele ocupate în Europa sau nordul Africii, erau neglijabile. Asta denotă clar că erau înrudite, avînd o mamă comună. Asta explică și ușurința cu care latina s-a răspîndit la neamurile trace, dar nu s-a răspîndit pentru greci, egipteni, sau alte popoare din Orientul Apropiat de exemplu. Dar din asta nu putem afirma că dacii au învățat limba latină. Cel mult și-au șlefuit limba lor latină vulgară. Șlefuirea serioasă a avut loc mai tîrziu datorită latinei medievale, mai ales în Transilvania.
Deși principatele au fost sub ocupații diferite nu au apărut diferențe mari de limbă, cu excepția regionalismelor, pentru că fondul de substrat era comun. Asta explică și unitatea limbii române, față de dialectele din Italia, unde nu a existat un singur substrat comun, ci mai multe, care au diferențiat dialectele vorbite, chiar dacă acestea au fost sub influența directă a latinei clasice, acasă la ea.
E valabil și pentru textele religioase. Binențeles că existau și traduceri în ambele direcții în Egipt. Dar nu există inscripții bilingve în Europa. Oare de ce? Cu toate că au trecut 2000 de ani, ne putem înțelege între noi unii cu alții, dar nu putem afirma că urmașii de azi ai europenilor de atunci, pot vorbi latina. Nu stratul constituit de latină ne ajută, ci substratul care a fost comun inițial popoarelor cucerite de romani. Limba latină a murit. Însăși cuvîntul ROMAN definește un imperiu, nu o etnie.
Problema limbilor romanice este că diferențele sînt foarte mici, ceea ce denotă o rădăcină comună de substrat. Limba latină clasică a fost limba oficială administrativă, dar colocvial lumea vorbea latina vulgata, comună neamurilor trace din care s-a dezvoltat imperiul roman. Latina clasică nu e tot una cu latina medievală, și nici cu cea a renașterii sau neo-latina epocii luminilor. Mai mult, putem înțelege ce spun francezii, sau spaniolii, italienii, portughezii, chiar și englezii, ori invers, dar nu cunoaștem limba latină niciunii. Asta înseamnă că cuvintele de substrat ale neamurilor traco-celto-șcite s-au transmis limbii latine clasice, și au rămas comune limbilor romanice. Nici construcția gramaticală nu coincide cu limba latină. Definiția de limbi latine e greșită. Corect e vorba de limbi romanice.
Istoria ca și lingvistica au devenit științe exacte. Iar științele exacte impun logica. Aletheia în grecește înseamnî adevăr. Fără logică și rațiune nu putem ajunge la adevăr.
„Persanii în sanscrita spuneau…” persani vorbeau persana, indienii erau cu sanscrita. Darios este numele grecizat, devenit Darius în latina, în persana Marele Rege se numea Darayava
Domnule profesor aceasta relocare a romanilor in Dacia arata bine pe hartia izvoarelor istorice. Pe teren insa e mai complicat – diferenta de clima in primul rand facand ca ea sa fie victorioasa doar pe hartie. O populatie din clima calda, mediteraneeana, se stabileste greu spre deloc in zone meteo vitrege, indiferent cat pamant ii promiti. Ovidius Publius Naso exilat la Pontul Euxin, zona cu o clima mai blanda in Dacia, avand alaturi cultura greaca din porturile de la Marea Neagra arata totusi cat de greu se facea adaptarea. Nu neg izvoarele care arata o relocare a unor legiuni romane in Dacia – dar sa nu confundam asta cu un exod, cu o infinita coloana de oameni care venind dupa pamant in Dacia nu si-au mai gasit locul in sud fiind nevoiti sa migreze spre nord pana la Suceava, Chisinau, cand mai la sud, zona Bulgariei, mai calda, era libera … ca sa nu mai vorbim de Maramures, zona care s-a pastrat cel mai aproape de datinile de acum 2000 de ani. Discutia e complexa – dar duce spre acelasi punct – latina si limba vorbita de daci erau rude atat de apropiate incat nu existau mari deosebiri. Iar ceea ce vorbim noi azi e mai aproape de limba dacilor si a romanilor de acum 2000 de ani decat de limba italiana si latina moderna.
Pe de alta parte, sociologic vorbind, e greu sa faci dintr-o adunatura, dintr-o oaste de stransura, din mercenari, o populatie stabila care sa ramana si sa-si formeze limba, traditiile unitar pe tot cuprinsul Daciei si sa tina piept sub aceasta noua forma urgiilor si cotropitorilor ce au urmat – desi ei provin ca origine din diferite parti ale lumii. Cetateni romani – ma indoiesc pt ca a fi cetatean roman exact asta insemna – dreptul de a sta la Roma. Mercenari relocati. Asta pot sa cred.
Pietre funerare romane in Dacia … pot aduce aminte sutele de statui de daci din Roma sau chiar pe arcul lui Constantin. De ce ar fi facut romanii statuile de daci in capitale imperiului ? Si nu orice fel de statui, care sa exprime salbaticia sau incultura – ci statui de ganditori, de oameni civilizati, impunatoare , cu aspect de intelepti, de senatori.
Si noi am fost relocati in Siberia – si nu vad aici statui de siberieni facute de buna voie (asta ca sa vorbim de comportamentul maselor la granita dintre civilizatii). Cum am spus discutia e complexa … si ambele parti au dreptatea lor. E bine ca se discuta. Pararea mea.
apreciez foarte mult intervenția! Reflectă studii și analize serioase în citeva fraze. Era bine de semnalat și dialectele din Italia! Cei din nord cu cei din centru sau din sudul Italiei, nu se înțeleg decît prin italiana literară. O spun lingviștii italieni în studii serioase de lingvistică. Cum putea o limbă neunitară să se impună în fața unei limbi unitare, care a fost și a rămas unitară fără dialecte, deși istoria ne-a împărțit în trei imperii care-au încercat asiduu să ne maghiarizeze, slavizeze sau să ne turcească limba pe o perioadă mult mai mare de timp decît romanii și cu metode mult mai dure decît romanii?! Prin școli obligatorii, limbă de cult și de cancelarie, cu nume -IZATE, adică cu iz maghiar, slav sau turcesc, cu arma la cap, mai ales ungurii și bulgarii?! În timp ce românii din afara granițelor nu aveau dreptul la publicații și școli în limba română. De Albania musulmană și Grecia totalitară ce să mai vorbim, cînd vine vorba de vlahi?!
nu sînt de acord cu ”ambele părți au dreptatea lor”, dar sînt foarte de acord că se discută. Partea cealaltă trebuie să vină cu argumente și dovezi serioase de istorie și limbă, ca să putem să-i dăm dreptate, nu cu argumente contrafăcute și istorii mistificate, măsluite și manipulative.
foarte corectă observația. Romanii au adus în Dacia Felix mineri și administrație, păziți de armată serioasă. Romanii au fost interesați de aurul dacilor pe care l-au folosit ca plată în construcții și armată. Există inscripții care menționează că edificiul cutare sau cutare, s-a construit din aurul dacilor, pînă-n Orientul Apropiat. Era o mîndrie pentru romani că i-au cucerit pe daci, și foloseau victoria și ca sperietoare pentru alte popoare, dacii fiind considerați de neînvins, pentru ai convinge, că dacă dacii au fost învinși, ei n-au nici-o șansă.
exploatarea minelor metalifere a fost intensă, dar nu și colonizarea. Grîul și alte produse agricole veneau la Roma din nordul Africii, Iberia și Galia.
toate limbile romanice sînt derivate din aceeași spiță a limbilor traco-celto-șcite a urmașilor așa zișilor indo-europeni. Bazele imperiului roman le-au pus etruscii lui Eneas, așa cum ne spun istoricii și scriitorii antici. Casa de Longa Alba, casa regală a etruscilor, e casa din care au descins și Remus și Romulus la a 15-ea generație. Etruscii au conviețuit cu triburile italice inclusiv cu latinii, triburi de gali, celți, apuli, mesapi, greci, puni, etc., în peninsula Italică. În afară de triburile italice: latini, oscani, umbrieni și faliscani, toate celelalte popoare migraseră în peninsulă. Faptul că erau rude de sînge, mai puțin grecii, au dat naștere la un conglomerat traco-celto-șcit, care s-a numit roman după orașul Roma.
Cea mai mare necropolă etruscă din Roma e acoperită de catedrala Sf Petru din Roma, piața și clădirile Vaticanului. Zeița morții și-a lumii de dincolo la etrusci s-a numit VATICA, de unde avem denumirea de Vatican.
cuvîntul alb a existat în latină, Alba Longa de exemplu de la etrusci, și mai există în limbile romanice de răsărit, adică în româna și aromâna. În celelalte limbi romanice de vest nu s-a păstrat. Bianco, branco, blanco, blanc, pentru alb.
și cuvîntul limbă există numai în est, cu o singură excepție Sardinia. În limba sardu limbă e limba, nu lingva sau lingua. La doi pași de casă romanii din Sardinia nu puteau pronunța lingva, și nici urmașii lor de astăzi. Limba sardiniană are nevoie de dicționare pentru limba italiană. În schimb limbile romanice de vest au păstrat GU. Lengua rumana, lingua rumena, lingua romena, langue roumaine, romanian language, pentru limba româna. Chiar și bîlbîiala între O și U pentru ROM sau RUM în limbile romanice de vest ridică semne de întrebare. Român și România sau rumîn și Rumînia. Pînă-n secolul XIX chiar rumînii spuneau și scriau Țara Rumînească, nu Românească. ROMANIA e o invenție recentă, care dă bine pe hîrtie pentru romanitate și romanizare romană.
Armata romana nu era mercenara! Daca nu ati invatat pana acum e bine sa stiti de acum inainte. La inceput fiecare cetatean avea obligatia sa presteze serviciul militar ori de cate ori Respublica era in pericol fiind incorporat pana la varsta de 48 de ani. Nimeni nu scapa, iar cei care isi taiau un deget ca sa nu faca armata erau ucisi. Pentru ca majoritatea erau tarani iar campaniile devenisera mai mari de un an, se cucereau noi teritorii care necesitau garnizoane si pentru ca soldatii erau lasati la vatra si reincorporati ceea ce afecta „prestatia” armatei romane in primele lupte (infrangeri datorita lipsei de coeziune intre comandanti si trupa), consulul Marius a reformat armata. Astfel, taranii si cetatenii saraci se inrolau in schimbul unei solde si urmand ca la sfarsitul stagiului militar de 20-25 de ani sa primeasca un teren sau o suma de bani cu care sa-si cumpere pamant. Soldatii functionau dupa criteriul cum functioneaza armata SUA azi, cu solde, masa, echipament, haine,servicii medicale, asigurare pentru inmormantare. Legal soldatii nu aveau voie sa se casatoreasca, dar pentru ca traiau in concubinaj legile romane aveau in vedere concubinajul civil. Alaturi de romani luptau si auxiliarii (recrutati din populatiile ocupate sau vecine) pentru bani si pentru cetatenie. In momentul in care Caracalla a acordat cetatenie romana s-a recurs la foederati care sa sprijine armata romana.Exact cum fac americanii pe teatrele de operatiuni din Irak si Afganistan cu soldatii NATO.
Datorita faptului ca serviciul in armata era dur atat in vreme de pace cat si in vreme de razboi, era o meserie riscanta si nu foarte bine platita comparativ cu un conducator de care (adica un fotbalist de azi) populatia romana nu se dadea in vant sa se duca in armata, cam asa stau lucrurile si azi. Asa se face ca cei mai doritori sa se duca in armata erau populatiile romanizate si razboinice din Britania, Iliria, Tracia, Germania, Mauretania si Siria care erau obisnuite, datorita situarii in apropierea limesului cu razboaiele. Pentru a suplimenta necesarul de soldati (Imperiul roman raportat la dimensiunile sale a avut cea mai mica si eficienta armata) se recurgea la foederati care nu erau mercenari. Armata de mercenari a avut Cartargina si Imperiul persan nu romanii.
Nea Coja …deacord prezenta a fost mare in Dacia scrie in cartile antice…dar un adevar este ca si latinii si dacii se trag din stramosi comuni .dupa parerea mea popoare inrudite cu doua trei mii de ani inaintea erei noastre. Si dovezi exista….Se pare ca acei Latini erau veniti din sudul Letonia…..Lituania adica din nordul Daciei….si cu limbi asemanatoare cu romana de azi si sanscrita. In sanscrita exista zeul focului AGNI in latina IGNIS si lituaniana UGNIS ,in romana A mogni =a arde incet…. Ca sa nu mai zic ca in sanscrita APA ,in romaneste APA , in letona UPA …ceva se leaga si rusii nu au cuvantul APA.
Totusi domnule profesor, aceste magna copia au avut oare timpul sa formeze o cultura(in cadrul careia se consolideaza limba) care sa reziste urgiilor abatute asupra acestui teritoriu incepand cu secolul 4!?
In mai putin de 200 de ani? Cati din aceste magna copia au decis sa ramana dupa retragerea aureliana in perspectiva atacurilor dacilor liberi?
Dacă îmi permiteți, vă sugerez să consultați textele (cărțile) istoricului Ioan Aurel Pop – Istoria Transilvaniei, Transilvania – starea noastră de veghe, Istoria ilustrată a românilor. Acolo și bineînțeles în mai multe locuri printre care și la A.D. Xenopol există motivații clare cum că populația daco-romană de după 105-106 a rămas pe loc continuând să viețuiască așa cum s-a putut. Romanizarea nu a încetat după retragerea administrației romane din Dacia. Nu afirm eu aceasta, ci marii istorici cărora iată, li s-a alăturat în ultima vreme și rectorul de la Cluj – I.A. Pop. Există și pe youtube mai multe înregistrări video cu istoricul menționat anterior.
care sînt MARII ISTORICI de care vorbiți?
dacă romanii s-au retras, o spun romanii cu gura lor, care populație romană sau daco-romană(?), a mai rămas în Dacia Felix?
de ce Aurelian a reorganizat administrativ Dioceza Dacia sud-dunăreană, compusă din 5 provincii cu daci, moesi și geți? Nu cumva din cauză că a retras populația zis romană, cetățeni romani, coloniști care erau aduși din imperiu de peste tot, la sud de Dunăre, unde le-a dat pămînturi?! Nu cumva asta se numește relocare?
studiați mai bine istoria imperiului roman, înainte de a face afirmații despre istoria provinciilor ocupate de romani, și mai puțin ce spun MARII ISTORICI români. Vedeți mai bine ce spun istoricii antici romani!
alt sfat ar fi, să studiați și istoria aromânilor, urmașii tracilor din Balcani, vlahii, ca să nu mai vorbim și de limbă!
tracii ca și sirienii, au fost regate clientelare. Își plăteau tributul la Roma și făceau ce vroiau.
Zenobia în timpul lui Aurelian și al retragerii a scuturat imperiul roman. A creat imperiul Palmirean eliberînd Orientul Apropiat, inclusiv Egiptul și parte din tracii anatolieni.
au existat și regate protejate de imperiul roman, Frigia și cele din vestul Anatoliei, de exemplu. Efes a fost supranumit Roma Mică, fiind cel mai mare oraș după Roma. Oare de ce? Frigienii au luptat ca mercenari alături de armata romană pînă-n Britania romană. Purtau coifuri frigiene nu romane, adică nu erau soldați romani, ci mercenari.
ați auzit vreodată de imperiul Galic? Cum a ajuns Aurelian la conducerea imperiului și în ce moment?
ați auzit de marea criză a imperiului roman? În ce a constat ea și cît timp a durat?
istoria e puțin mai complicată decît vor s-o simplifice MARII ISTORICI români de care pomeniți. În afară de asta n-avem voie să ignorăm istoria scrisă de antici pentru o ideologie contrafăcută care mistifică istoria adevărată.
italienii își revizuiesc istoria și limba pentru că au realizat că și lor le-a fost mistificată identitatea. Este un alt subiect interesant.
dacă populația daco-romană a rămas pe loc, despre ce retragere vorbim? Întrebarea este dacă a exista vreodată și în ce proporție, o astfel de populație daco-romană? Se spune că după ocupația romană, dacii din Dacia Felix s-au retras în teritoriile ocupate de dacii liberi, de unde împreună cu aceștia hărțuiau continuu armata romană și coloniștii din Dacia Felix. Cu ce daci din Dacia Felix s-a mai produs mixajul cu coloniști romani, ca să putem vorbi de o populație daco-romană? Ca să nu mai vorbim de sclavii duși la Roma. Cu ce mai faci mixajul, ca să ai o populație daco-romană, și în ce procente?
multe morminte de romani. E un alt subiect fierbinte. Războaiele dacice au fost cele mai sîngeroase din istoria imperiului roman. Prima încăierare urmată de a doua, au lăsat urme serioase de soldați romani, nu numai de daci, sau în opinia dvs romanii erau invincibili și nu au avut morți?! Numai dacii au murit?! De ce a fost nevoie de două campanii sîngeroase și 3 ani de pregătire pentru a doua campanie? Iar despre hărțuirea continuă de după ocupație ce să mai spunem? Nici asta n-a lăsat pierderi în armata romană și nici în rîndul coloniștilor. Misterul mormintelor romane, se pare că nu e chiar un minster.
dacă Aurelian nu renunța la Dacia Felix, care devenise costisitoare, adică imperiul roman cheltuia cu armata pentru a controla Dacia Felix, mai mult decît exploata din dacia Felix, risca dezintegrarea imperiului roman, deoarece exemplul Zenobiei putea deveni un pericol, incitîndu-i pe ceilalți, galii, Britania, Iberia și nordul Africii s-o urmeze pe Zenobia. Aurelian a renunțat la Dacia Felix ca să se poată concentra la Imperiul Palmirean, pentru că altfel pierdea Orientul Apropiat, Anatolia și Egiptul. Aurelian a fost cel mai mare strateg și economist din istoria imperiului roman. El a pus capăt marii crize a imperiului roman din secolul al treilea. Soluția a fost renunțarea la o cheltuială costisitoare ca să poată călca în picioare imperiul palmirea al lui Zenobia.
retragerea aureliană din Dacia Felix a avut loc din motive economice, politice și strategice pentru ieșirea din marea criză a imperiului roman din secolul al treilea.
vă urez multă sănătate să puteți studia istoria adevărată, nu cea contrafăcută de MARII ISTORICI români!
Din fericire discuțiile despre istorie în general și despre istoria românilor în special, între profesioniști se poartă din punct de vedere al evidențelor care nu sunt chiar puține și nici neclare (adică documente și alte izvoare istorice cum sunt monezile, ceramica, obiectele de podoabă, pictură etc). Cum noi nu suntem de profesie istorici (cel puțin eu nu sunt) a mă hazarda în presupuneri pe baza unor ipoteze formulate de mai știu eu cine este ca și cum aș vorbi discuții. Aceasta, să zicem, se poate întâmpla la cel mult un pahar de vorbă, dar atâta vreme cât concluziile nu-mi folosesc, e pierdere de vreme.
Printre istoricii contemporani problemele acestea sunt deja tranșate nu (mai) există surprize de proporții menite să schimbe fundamental ceea ce știm deja. Dacă vreți căutați printre alții și arheolog Adrian Andrei Rusu – despre existența bisericilor din lemn mai vechi de sec. X, care pot fi atribuite românilor – orizontul de așteptare (săpătură, cercetare) a expirat.
Dacă acceptăm ca mari istorici pe A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul, O. Densușianu, B. P. Hașdeu, Nicolae Iorga, P.P. Panaitescu, C.C. Giurescu precum și D.C. Giurescu atunci avem despre ce discuta. În cazul în care plecați urechea la bazaconiile unui L. Boia (care nu este istoric, ci a predat doar ce au spus alți istorici despre români) sau alții ca el, atunci vorbim discuții.
Istoricul Ioan Aurel Pop a demonstrat în scris, concret cu dovezi, că numitul Boia a falsificat cu bună știință o parte din istoria românilor. Deasemenea, istoricul Pop a spus că i-ar fi destul de facil să întreprindă același lucru pentru fiecare minciună a lui Boia. Din păcate pentru noi sau din fericire, dl. Pop are profesia de istoric și nu de corector al unor nefericiți. A ieșit la rampă și este foarte bine că o face, dar îl înțeleg că nu poate să piardă vremea cu tot felul de zănateci, este adevărat, susținuți de ed. Humanitas cum nu au mai fost vreodată alții.
Din tonul dvs. înțeleg că MARII ISTORICI nu vă sunt pe plac deoarece au contrafăcut istoria. Dacă veți încerca să căutați ce au scris aceștia (deși trebuie timp mult și răbdare – http://www.dacoromanica.ro) sunt convins că veți avea oarece surprize.
Și în final încă o dovadă: Boia a zis că nu au existat niciodată capitulații între Muntenia, Moldova, Transilvania și Poarta Otomană, asta pentru că unul din istoricii dintre 1900-1920 nu le-au identificat în arhive, deci acestea nu există (se mai întâmplă și greșeli, doar suntem cu toții oameni). I.A. Pop le-a găsit și publicat, deci există. Deci Boia minte.
Lui N. Djuvara i-au răspuns asemănător, unii istorici la inerția: românii nu sunt români, ci cumani. (Matei Cazacu și Dan Ioan Mureșan – Ioan Basarab un domn român la începuturile Țării Românești)
În final, în ce privește detractorii istoriei românilor dacă aceștia vor să fie luați în serios de profesioniști, trebuie să vină cu dovezi (izvoare istorice) concrete și nu cu presupuneri izvorâte din mintea lor insuficient antrenată pe tărâmul cercetării sau sugerate de mai știu eu cine. Cu istoria nu se pot face compromisuri, însă cu redarea istoriei, ei, aici e altă poveste – citat aproximativ din D.C. Giurescu.
P.S.
Și în Spania, Franța poate chiar și în Portugalia există curente care se străduiesc să demonstreze că ei cei de acum sunt doar urmașii băștinașilor cei anteriori cuceririi romane. Din câte știu eu până acum nu s-a reușit. De ce ?
mulțumesc pentru răspuns! Am citit și urmăresc pe Aurel Pop. Nu sînt de acord cu toate afirmațiile, dar asta nu înseamnă că tot ce spune nu e bine.
nu știu de unde ați tras concluzia cu Boia? E un șmecher plătit să facă degringoladă în istoria românilor. Nu e român, dar încasează bani serioși pentru mistificarea istoriei.
istorici români au fost destui, dar din păcate munca lor ignorată iar ei marginalizați.
Ovidiu Densușianu a fost lingvist. Fratele lui a fost istoric. Nicolae Densușianu.
eu studiez istoria în general de aproape 5 decenii, cu dovezi materiale, inscripții, etc., pe care le confrunt cu textele scrise și copiate la nesfărșit. Istoria e o știință partinică, pe care o face învingătorul. Istoria studiată din texte, fără descoperiri arheologice nu are valoare, decît dacă descoperirile arheologice confirmă istoriile scrise.
în general istoricii de la noi cunosc foarte puțin istoria imperiului roman, din care ni se trag ponoasele.
descoperiri arheologice avem abia din secolul XIX, cca 150-160 de ani. Cezer Boliac a fost pionierul arheologiei. Încă de atunci se plîngea că pînă face rost de bani de la minister, vînătorii de comori, mai ales evrei ajungeau înaintea lui la locul unde țăranii mai găseau cîte ceva, în general comori, adică tezaure, pe care le cumpărau în schimbul unor sume derizorii de bani, care nu acopereau nici măcar valoarea materială, iar pe cea spirituală nici pomeneală. Odobescu în scrierile lui de istorie menționează treaba asta. Boliac în revista lui spunea acest lucru pe față.
Odobescu a inventariat cu hărți o mulțime de tumuli, atît în Muntenia cît și în Moldova. El a consemnat care au fost pîngărite deja. Mai ales cele din Moldova, care era sub tutelă, de ruși, cît și de vînători de comori specializați în așa ceva.
România e încă un teritoriu virgin dpdv arheologic. Zac sub pămînt încă multe lucruri ascunse. Problema e de ce se nu se dau fonduri suficiente de la guvern, etc.? De ce unele se îngroapă intenționat sub autostrăzi, chiar dacă aveau aprobare de la minister, fiind trecute pe lista de protejare și cercetare? De ce Argedava, capitala lui Burebista nu este protejată și nici nu se alocă fonduri de la guvern? Mai mult se propune din nou inundarea locației prin devierea rîului Argeș? Etc. Etc. Cum nu scriau strămoșii noștri, cînd Platon spune că, hiperboreii auveau legile lor scrise pe o columnă de aramă? Deci înainte de bronz și fier. Iar noi trebuie să credem că ei nu scriau, așa cum sîntem dresați.
din păcate cunosc prea multe exemple care contrazic teoria cu, dacii nu scriau. Tracii scriau, dar dacii tot triburi de traci nu scriau. Să fim serioși! Sau Platon era tîmpit și aduna afirmații false.
măsluirea și mistificarea istoriei se face cel mai ușor prin negarea afirmațiilor făcute în textele antice. Apoi se alege din scrierile antice, ceea ce convine propagandei manipulatoare. Ca să desființezi o nație, e mai simplu cu sabia limbii decît cu sabia militară, ștergîndu-i istoria și limba, adică identitatea națională.
da s-au trezit mai toate neamurile, nu numai din Europa că cineva le prelucrează istoria de multe secole. Arheologia e o știință tînără, și nici ea nu scapă de sub control, deoarece și academiile și universitățile se află acum sub control de multe secole. Cineva vrea să șteargă istoria adevărată, în scopuri bine definete. Vechimea, întîietatea și dreptul la putere, în fața neamurilor. nimic nou sub soare.
am înțeles că nu sînteți istoric, dar asta nu vă împiedică să aveți bunul simț, așa cum o faceți să gîndiți rațional. Apreciez acest lucru chiar dacă nu sînteți de specialitate!
Hașdeu a fost lingvist, tatăl lingviștii românești, care și el e atacat în ultima vreme. La fel nici el nu știa ce vorbea. Dar nu se vorbește nimic de exemplu de studiile lui despre textele scrise în așa zisele rune vlahice, pe care le-au împrumutat și adaptat ungurii.
aș mai pomenii doar pe Sofia Torma care a descoperit peste 700 de tăblițe la Turdaș, care eclipsează cele trei de la Tărtăria. Unde sînt? A organizat un muzeu cu peste 10.000 de obiecte, pe care l-a donat muzeului de istorie din Cluj, pentru o pensie anuală, împreună cu studiile pe care le-a făcut ea pe marginea acestor obiecte. A scris și o istorie a Daciei. Ungurii spun că a fost unguroaică, că de vorbea și ungurește, dar uită să spună că a scris în limba română, iar prelegerile ei de istorie și arheologie și le-a ținut prin vestul Europei, pînă-n Anglia, dar nu imperiul care controla Transilvania. A făcut cadou la universitatea din Cambridge cîteva tăblițe, la Paris și în Copenhaga. Interesant! Ce se întîmplă cu ele? Unde sînt tăblițele? Să zicem că cele din Budapesta și Viena sînt dosite cu bună știință, dar ce fac celelalte muzee mari din vestul Europei. Chiar și în Germania a dat cîteva tăblițe. Chiar așa se face toată lumea bună că plouă?! Iar de fiecare dată cînd cineva din vest chiar deschide gura despre așa ceva, toți istoricii și lingviștii lui pește sar pe bietul om, cînd afirmă că tăblițele de la Tărtăria sînt mai bătrîne cu 1500-2000 decît cele sumeriene. Există un lingvist în Germania recunoscut ca fiind capabil să descifreze scrieri antice, chiar sumeriană și altele orientale, dar dacă deschide gura de Tărtăria, ca cele mai vechi are probleme. Omul a renunțat, deși le studiează în continuare.
obiectele trace descoperite dispar cum apar, mai ales găsite pe teritoriul altor state în afară de Balcani și Anatolia. Se vînd foarte bine la licitație. Motivația că se pot valorifica la licitați de antichități, este că civilizațiile respective au dispărut. Interesant! Cred că ar trebui să stea în muzee. Cu vreo cîțiva ani în urmă, nu de mult, au fost descoperite din nou coifuri frigiene în Anglia. În loc să ajungă la marele muzeu din Londra, au fost vîndute la licitație unor particulari cu bani, pentru 300.000 de lire fiecare.
de mulți ani de zile vînez astfel de descoperiri, colectînd imagini, deoarece după vînzare nu le mai putem vedea.
în prezent grecii și egiptenii își cer vestigiile înapoi de vreo 20-30 de ani încoace. Cel puțin cele din muzee. Cine-i ascultă? Nimeni. Ca să nu mai vorbim că multe au dispărut de la ei nu de mult timp. Altele au traversat oceanul în America. Un alt muzeu serios e muzeul Rocăfelăr din Izdrael. Etc., etc. Colecții particulare cu duiumul pe care nu mai putem nici măcar să le vedem, nu să le studiem. E valabil și pentru texte scrise. Biblioteca Vaticanului e cel mai bun exemplu. Nu e singurul. Majoritatea muzeelor din occident posedă documente și manuscrise rare dosite. Mai nou, adică de vreo 100 de ani chiar universitățile își arogă acest drept. În California există peste 250.000 de manuscrise în aramaică, care cică nu pot fi traduse din lipsă de fonduri. Încetul cu încetul lumea uită de ele, iar mai tîrziu putem înghiții orice gogoriță ni se spune. Pămîntul se-nvîrte mai departe, cu ele sau fără ele, cu noi sau fără noi.
un ultim exemplu de istorii false. Istoria celui de-al doilea război mondial. Dacă puneți pe masă și confruntați cea scrisă la comanda lui Rocăfelăr, cu cea a englezilor, francezilor, rușilor, turcilor, a grecilor și chiar a noastră, o să vedeți că fiecare bate cîmpii în scopul dorit, și nu relatează același eveniment. Pe cine să credem? Care e adevărată? Dacă erau adevărate nu exista în continuare disensiuni și nimeni nu era nebun să mai combată ceva dacă ele prezentau adevărul. Istoria celui de-al doilea război mondial, deși s-au scris munți întregi de cărți, tot n-a fost lămurită. Ce unii consideră ca fiind adevărat, alții neagă cu convingere. Adevărul a fost unul singur. Nici acum nu s-a dezvăluit adevăratul motiv. Ce afirmă toată lumea în general e că Hitler a fost nebun și poporul german un criminal. Așa să fie oare!?
încă o dată, apreciez intervențiile, pentru bunul simț al logicii. E nevoie și de logică pentru rezolvarea marilor mistere ale istoriei. Din păcate nu e suficient, deși e obligatoriu.
Aristotel a enunțat cel mai mare postulat al adevărului: mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul. Ce face el în afirmația lui? Nimic altceva decît răspunde la al doilea moment al gîndirii, cel axiologic, de ierarhizare a valorilor. Adevărul lui Platon, sau adevărul absolut. Primul moment e cel gnoseologic, al cunoașterii. Al adevărului e abia cel de-al treilea monent, cel praxiologic, de verificare a adevărului. Aristotel nici măcar nu a dus discuția la cel de-al treilea nivel, al verificării adevărului. Aristotel era mult mai profund decît Platon. Asta nu înseamnă că Platon nu a fost important în cultura universală. Diferența este dacă ne hrănim cu adevărurile noastre, sau acceptăm adevărul pur, care există indiferent de voința noastră sau de dorința noastră. E vechea dispută între idealist și realist. Spiritual sau pragmatic.
Aristotel spunea că cea mai bună constituție o aveau licienii, din care s-a inspirat în Republica scrisă de el. Mai tărziu se spune că prima constituție americană se baza pe cea liciană. Mai departe nu cunoaștem prea multe despre constituția liciană și de ce era ea atît de bună, sau bine întocmită. Grecii din vremea lui Aristotel și americanii la fondarea republicii au afirmat la fel despre constituția liciană, dar noi cunoaștem prea puțin ce conținea ea. Probabil o fi ceva de capul ei, dacă două civilizații de renume s-au aplecat asupra ei. Cît au aplicat din ea sau nu, și asta rămîne un mister, atîta timp cît noi nu cunoaștem exact ce vroia acea constituție. Deci care e adevărul?
multe din textele scrise au fost declasate de descoperirile arheologice. Arheologia e o știință tînără. În plus a beneficiat de tehnologii avansate de cercetare de cca 100 de ani nu mai mult. Datarea e foarte importantă. Metodele de lucru. Etc., etc. În secolele XIX și chiar XX s-au făcut constatări și afirmații eronate, de vechime și clasificare cronologică. Istoria mai are multe de clarificat, iar invocarea continuă numai a textelor scrise e pierdere de timp. În zilele noastre putem cel mult să confirmăm cele spuse de textele istorice, sau din contră să le infirmăm afirmațiile, pe baza cercetărilor cu tehnologii avansate de analizare. În ziua de astăzi se pot data și obiectele din materiale anorganice, nu numai cele organice. Etc., etc. Există amprente. Expresia îmi aparține de mult timp, chiar dacă sînt copiat în ultimul timp de foarte mulți. Sînt tot felul de amprente, inclusiv lingvistice, care sînt greu de palpat. O piatră o poți ține în mînă, dar cuvîntul trebuie să-l ți în minte și să-l palpezi. Dacă însă se descoperă o inscripție, lucrurile se lămuresc imediat.
se afirmă de multe ori că o scriere sau alta nu pot fi descifrate. E pură manipulare. Încifrarea și descifrarea mesajelor e practică antică. Spartanii o foloseau frecvent și aveau și aparatele cu care făceau așa ceva. Cifrul se putea schimba oricînd cu același aparat. El trebuia cunoscut de doi oameni. Unul care trimitea mesajul și altul care-l primea. Dacă nu știai cifrul, n-aveai ce să faci cu aparatul. Așa că despre descifrarea textelor scrise, ce să mai vorbim. Cum să nu putem în zilele noastre să descifrăm orice fel de scriere!? Indiferent în ce domeniu sînteți pregătit, umanist sau realist, veți găsi istorii nemaipomenite în domeniul încifrării și descifrării încă din antichitate. E valabil și pentru simboluri nu numai pentru scrieri. Și ele lasă amprente. Aparatul inventat de spartani a fost folosit ca metodă de încifrare și descifrare pînă tîrziu, chiar de seviciile engleze de spionaj în al doilea război mondial, inclusiv nemții. Cum se spune: nimic nou sub soare. Ați știut treaba asta?
Bună ziua !
Evident că nu cunosc detalii despre mai multe dintre chestiunile puse în discuție de dvs., iar de altele nici nu am auzit. Sunt multe aspecte de discutat, dar atâta vreme cât la nivelul arheologilor de unde de fapt pleacă ipotezele și mai apoi se scrie istoria (sau așa ar trebui să fie mereu) există inerție, preconcepții sau nu găsesc ecou pentru supozițiile lor, cazul arheologului Octavian Floca în raport cu Daicoviciu (am o colegă – nepoata lui O. Floca) pentru viitorul apropiat nu văd ce s-ar putea face.
Unii sapă prea mult și pricep prea puțin, unora le place să sape cu excavatorul (probabil pentru a grăbi sosirea clipei de glorie mult visată)…alții nu prea sapă, dar papă banii de săpătură și tot așa.
Îngroparea vestigiilor sau distrugerea lor printr-o formă sau alta e fapt destul de cunoscut. Dar mai există și o formă despre care destui arheologi afirmă că ar fi cea mai bună discutând de raportul intervenție de protejare/preț. Și anume acoperirea vestigiilor cu pământ, după ce au fost studiate pentru ca acestea să nu înceapă să se degradeze (în lipsa banilor pentru intervenții adecvate). Aspect constatat personal la cetatea bizantină de la Murighiol (prin vara lui 2001).
Cât despre descifrările unor texte descoperite până acum dați-mi voie să am rezerve în ceea ce privește afirmația dvs.:
„Dacă însă se descoperă o inscripție, lucrurile se lămuresc imediat.
se afirmă de multe ori că o scriere sau alta nu pot fi descifrate. E pură manipulare.”
D-na arhg. Viorica Enăchiuc a întreprins eforturi apreciabile, dar fără a convinge. Sigur că ar fi o surpriză de proporții ca în Codexul Rohonczy să fie vorba despre locuitorii teritoriilor românești. Pe de altă parte Attila Nyíri trage spuza pe turta ungurilor, că ar fi vorba de ei. Dar nici una dintre cele două persoane nu convinge pentru că, pe de o parte traducerea nu a fost finalizată, iar pe de alta, metodele de lucru folosite.
Interesul pentru textul respectiv nu poate fi decât uriaș, zic eu. Atunci de ce nu este posibilă descifrarea convingătoare ? Probabil că nu se poate încă deoarece persoanele care încearcă nu s-au prins cum și ce fel ar trebui „atacat” textul cu pricina.
M-am grăbit cu Ovidiu Densușianu. Sigur că este cum spuneți.
mă bucur că ați revenit! Da așa este că nu aveți destule cunoștințe sau informații față de ce pun eu în discuție. Nu e nici-o problemă. Important e faptul că sînteți interesat și doriți să aflați. La multe din întrebările dvs puteți afla răspunsuri, la răspunsurile mele date altor comentatori, aici la articol.
despre manuscrisul menționat pot spune că e vorba de scrierea glagolitică într-o fază incipientă. Au fost descoperite niște manuscrise ale Sf Ieronim, fiul marelui Eusebius. Opinia generală acum în rîndul specialiștilor e că această scriere a fost inventată de Sf Ieronim. Problema e din ce a inventat-o? Nimic nu se naște peste noapte, mai ales la scrieri. Se pare că el s-a inspirat dintr-o scriere tracă din Balcani.
Chiril s-a inspirat din scrierea glagolitică, așa că scrierea chirilică e atribuită fals slavilor. Asta s-a petrecut deoarece slavona veche a pătruns ca limbă religioasă, dar asta nu înseamnă că scrierea ar fi slavonă. Chiril a încercat să folosească un alfabet care să satisfacă trei limbi: slava, greaca și limba tracă. Scrierea e un fel de compozit născut din scrierea tracilor și cea grecească, pentru a acoperii toate sunetele celor trei limbi, deoarece există diferențe între ele, iar în același timp să poți folosi același alfabet pentru a scrie în trei limbi diferite. Cu grecii n-a funcționat, deoarece în imperiul roman de răsărit limba greacă s-a impus ca limbă administrativă, iar grecii și-au păstrat-o și religios, chiar dacă au fost încercări de a trece la scrierea chirilică. La noi s-a folosit mai ales că era derivată dintr-o scriere tracă.
grafeme glagolitice apar la scrieri în limba tracă în Balcani. Se spune că Sf Ieronim și tatăl lui erau originari din fosta Ilirie, adică Dacia sud-dunăreană.
există pe net cum arăta scrierea glagolitică. În opinia mea manuscrisul de care ați pomenit trebuie studiat în funcție de aceste criterii.
cunoașteți scrierea chirilică? Puteți citi texte în limba română scrise cu alfabet chirilic? Mai mult la o analiză mai atentă puteți constata că apar și grafeme latine alături de cele grecești pentru limba română. D e grafemul latin D nu delta ca în greacă și slavă. Se poate analiza fiecare grafem în parte. Sunetul Ș are un grafem foarte bătrîn, care apare la traci și culmea la scrierea feniciană. Limba greacă nu are sunetul Ș. Deci trebuia un grafem pentru a acoperi sunetul în limba slavă și limba română unde el există. E valabil și pentru sunetul Ț de exemplu. Am dat aceste exemple ca să înțelegeți cum se operează la studierea scrierilor.
Dacă citiți pe drapelul unirii cum erau scrise Dreptate și Frăție veți înțelege mai bine despre ce vorbesc.
Lucrez și eu la manuscrisul cu pricina. Problema e că scrierea glagolitică a fost în uz pentru o perioadă scurtă de timp, fiind urmată la scurt timp de slavona veche, după care Chiril a extras alfabetul care-i poartă numele.
În Balcani la vremea respectivă existau mai multe limbi și unele în formare prin modificare, de exemplu influențele slavice în limba macedoneană. Sau la tracii din Bulgaria influența slavă. Determinarea limbii folosite în manuscrisul cu pricina nu e ușoară, din aceste motive. Dar nu e imposibilă.
problema cu acoperitul vestigiilor cu pămînt e o aiureală. Nu conservarea e motivul adevărat. Adevăratul motiv e îngroparea istoriei. Mai mult unele institute de-afară sau universități s-au oferit să facă săpături arheologice. De ce forurile superioare de la noi nu acceptă? De ce nu asigură măcar paza, chiar dacă nu există fonduri? În plus studenții la arheologie abia așteaptă să facă practică pe viu, pe bani puțini sau deloc. Deci despre ce costuri se vorbește? Să fim serioși! Dacă forurile responsabile ar aproba, s-ar găsi cine să sape din pasiune, și mai puțin pe bani. Arheologia nu e afacere. Afaceri fac alții din arheologie.
Descoperiri remarcabile s-au făcut totuși și la noi după anii ”90. Problema la noi este că nu beneficiem încă de tehnologia avansată pentru studiere. Aici trebuie să apelăm mereu la alții, iar asta costă, pentru că firmele respective sînt comerciale, de fizică de tot felul, de biologie, sateliți, LADAR, SONAR, etc. Lista e foarte lungă și piperată la preț.
Problema cea mai gravă pentru noi, nu pentru alții, rămîne în continuare refuzul de a accepta investigațiile de arheologie. Există o listă cu locații. Apoi e gradul de importanță. În plus am dat exemplul cu Argedava. Nici măcar protejată, fiind de prima categorie. Atunci te întrebi: oare de ce nu se finanțează măcar cele din prima categorie? Mai bine se acoperă Argedava cu apele Argeșului, și să nu uităm că apa distruge prin infiltrație. Se pare că forurile responsabile intenționează să le distrugă, nu să le salveze. Dacă nici capitala lui Burebista nu e importantă, atunci ce să mai vorbim de peșterile sau grotele cu urme de scris?!
Dacă vă interesează și lingvistica vă recomand să citiți și ce a scris fratele lui Nicolae Densușianu.
Nici Hașdeu nu a fost istoric, ci lingvist. Perit-au dacii?
Pentru arheologie și istorie în România vă recomand Alexandru Odobescu, Tainele trecutului românesc, o culegere de Studii de arheologie preistorică și istorică, Editura, Saeculum I.O., București 1992, în legătură cu trimiterile pe care le-am făcut la Boliac și Odobescu! Cred că după aceea veți înțelege mai bine, cum puteau să dispară cursurile de arheologie ale lui Odobescu de la Academia Română?! Așa că nu numai vestigiile dispar de la noi, dar și scrierile sau cursurile unor figuri proeminente ale culturii noastre. La școală ne învață că Odobescu a fost scriitor, cînd el de fapt a fost inițiatorul primei școli de arheologie și a studiat arheologia la Paris.
Apreciez interesul și logica dvs. Cred că sînteți pregătit în științele exacte, nu umaniste.
domnule Pârvu,
răspund aici, pentru că răspunsul dvs cu macaroana e mai departe în așteptare. Eu l-am citit, deoarece numai eu pot să-l văd, cînd fac clic pe arată răspunsul. Dl Coja n-a sesizat că nu ia dat drumul pe net, răspunsul dvs așteptînd în continuare aprobarea.
ați ajuns la deducții bune despre mine. Mulțumesc de explicații vizavi de pregătire, chiar dacă n-am aflat exact. Încerc să-mi imaginez ce profesie aveți.
apreciez și abordarea logică la dvs, așa cum am mai spus.
cînd eu m-am referit la falsificarea istoriei, nu m-am referit la toți istoricii, ci m-am referit la cei care conduc cultura noastră. Ei dictează cine e sau nu istoric, bun scriitor, critic, regizor, etc., de la diplome pînă la publicații. Așa cum spuneți și de cazul Floca. Lista e foarte lungă a celor marginalizați și expulzați din cultură, deoarece nu respectă canoanele și dogmele universitare și academice impuse.
ca și în politică nu noi conducem cultura. Alții stau pe scaunul de domnie și fac ce vor cu cultura, așa cum fac și cu politica.
foarte mult adevăr în tot ce-ați spus despre arheologie și istorie în România. Mi-ar place să ne cunoaștem.
mulțumesc pentru răspuns! Am citit și urmăresc pe
Aurel Pop. Nu sînt de acord cu toate afirmațiile, dar asta nu înseamnă tot ce
spune nu bine.
nu știu de unde ați tras concluzia cu Boia? E un șmecher plătit să facă
degringoladă în istoria românilor. Nu e român, dar încasează bani serioși
pentru mistificarea istoriei.
istorici români au fost destui, dar din păcate munca lor ignorată iar ei
marginalizați.
Ovidiu Densușianu a fost lingvist. Fratele lui a fost istoric. Nicolae
Densușianu.
eu studiez istoria în general de aproape 5 decenii, cu dovezi materiale,
inscripții, etc., pe care le confrunt cu textele scrise și copiate la
nesfărșit. Istoria e o știință partinică, pe care o face învingătorul. Istoria
studiată din texte, fără descoperiri arheologice nu are valoare, decît dacă
descoperirile arheologice confirmă istoriile scrise.
în general istoricii de la noi cunosc foarte puțin istoria imperiului roman,
din care ni se trag ponoasele.
descoperiri arheologice avem abia din secolul XIX, cca 150-160 de ani. Cezer
Boliac a fost pionierul arheologiei. Încă de atunci se plîngea că pînă face
rost de bani de la minister, vînătorii de comori, mai ales evrei ajungeau
înaintea lui la locul unde țăranii mai găseau cîte ceva, în general comori,
adică tezaure, pe care le cumpărau în schimbul unor sume derizorii de bani,
care nu acopereau nici măcar valoarea materială, iar pe cea spirituală nici
pomeneală. Odobescu în scrierile lui de istorie menționează treaba asta. Boliac
în revista lui spunea acest lucru pe față.
Odobescu a inventariat cu hărți o mulțime de tumuli, atît în Muntenia cît și în
Moldova. El a consemnat care au fost pîngărite deja. Mai ales cele din Moldova,
care era sub tutelă, de ruși, cît și de vînători de comori specializați în așa
ceva.
România e încă un teritoriu virgin dpdv arheologic. Zac sub pămînt încă multe
lucruri ascunse. Problema e de ce se nu se dau fonduri suficiente de la guvern,
etc.? De ce unele se îngroapă intenționat sub autostrăzi, chiar dacă aveau
aprobare de la minister, fiind trecute pe lista de protejare și cercetare? De
ce Argedava, capitala lui Burebista nu este protejată și nici nu se alocă
fonduri de la guvern? Mai mult se propune din nou inundarea locației prin
devierea rîului Argeș? Etc. Etc. Cum nu scriau strămoșii noștri, cînd Platon
spune că, hiperboreii auveau legile lor scrise pe o columnă de aramă? Deci
înainte de bronz și fier. Iar noi trebuie să credem că ei nu scriau, așa cum
sîntem dresați.
din păcate cunosc prea multe exemple care contrazic teoria cu, dacii nu scriau.
Tracii scriau, dar dacii tot triburi de traci nu scriau. Să fim serioși! Sau
Platon era tîmpit și aduna afirmații false.
măsluirea și mistificarea istoriei se face cel mai ușor prin negarea
afirmațiilor făcute în textele antice. Apoi se alege din scrierile antice, ceea
ce convine propagandei manipulatoare. Ca să desființezi o nație, e mai simplu
cu sabia limbii decît cu sabia militară, ștergîndu-i istoria și limba, adică
identitatea națională.
da s-au trezit mai toate neamurile, nu numai din Europa că cineva le
prelucrează istoria de multe secole. Arheologia e o știință tînără, și nici ea
nu scapă de sub control, deoarece și academiile și universitățile se află acum
sub control de multe secole. Cineva vrea să șteargă istoria adevărată, în
scopuri bine definete. Vechimea, întîietatea și dreptul la putere, în fața
neamurilor. nimic nou sub soare.
am înțeles că nu sînteți istoric, dar asta nu vă împiedică să aveți bunul simț,
așa cum o faceți să gîndiți rațional. Apreciez acest lucru chiar dacă nu
sînteți de specialitate!
Hașdeu a fost lingvist, tatăl lingvisticii românești, care și el e atacat în
ultima vreme. La fel nici el nu știa ce vorbea. Dar nu se vorbește nimic de
exemplu de studiile lui despre textele scrise în așa zisele rune vlahice, pe
care le-au împrumutat și adaptat ungurii.
aș mai pomenii doar pe Sofia Torma care a descoperit peste 700 de tăblițe la
Turdaș, care eclipsează cele trei de la Tărtăria. Unde sînt? A organizat un
muzeu cu peste 10.000 de obiecte, pe care l-a donat muzeului de istorie din
Cluj, pentru o pensie anuală, împreună cu studiile pe care le-a făcut ea pe
marginea acestor obiecte. A scris și o istorie a Daciei. Ungurii spun că a fost
unguroaică, că de vorbea și ungurește, dar uită să spună că a scris în limba
română, iar prelegerile ei de istorie și arheologie și le-a ținut prin vestul
Europei, pînă-n Anglia, dar nu imperiul care controla Transilvania. A făcut
cadou la universitatea din Cambridge cîteva tăblițe, la Paris și în Copenhaga.
Interesant! Ce se întîmplă cu ele? Unde sînt tăblițele? Să zicem că cele din
Budapesta și Viena sînt dosite cu bună știință, dar ce fac celelalte muzee mari
din vestul Europei. Chiar și în Germania a dat cîteva tăblițe. Chiar așa se
face toată lumea bună că plouă?! Iar de fiecare dată cînd cineva din vest chiar
deschide gura despre așa ceva, toți istoricii și lingviștii lui pește sar pe
bietul om, cînd afirmă că tăblițele de la Tărtăria sînt mai bătrîne cu
1500-2000 decît cele sumeriene. Există un lingvist în Germania recunoscut ca
fiind capabil să descifreze scrieri antice, chiar sumeriană și altele
orientale, dar dacă deschide gura de Tărtăria, ca cele mai vechi are probleme.
Omul a renunțat, deși le studiează în continuare.
obiectele trace descoperite dispar cum apar, mai ales găsite pe teritoriul
altor state în afară de Balcani și Anatolia. Se vînd foarte bine la licitație.
Motivația că se pot valorifica la licitați de antichități, este că
civilizațiile respective au dispărut. Interesant! Cred că ar trebui să stea în
muzee. Cu vreo cîțiva ani în urmă, nu de mult, au fost descoperite din nou
coifuri frigiene în Anglia. În loc să ajungă la marele muzeu din Londra, au
fost vîndute la licitație unor particulari cu bani, pentru 300.000 de lire
fiecare.
de mulți ani de zile vînez astfel de descoperiri, colectînd imagini, deoarece
după vînzare nu le mai putem vedea.
în prezent grecii și egiptenii își cer vestigiile înapoi de vreo 20-30 de ani
încoace. Cel puțin cele din muzee. Cine-i ascultă? Nimeni. Ca să nu mai vorbim
că multe au dispărut de la ei nu de mult timp. Altele au traversat oceanul în
America. Un alt muzeu serios e muzeul Rocăfelăr din Izdrael. Etc., etc.
Colecții particulare cu duiumul pe care nu mai putem nici măcar să le vedem, nu
să le studiem. E valabil și pentru texte scrise. Biblioteca Vaticanului e cel
mai bun exemplu. Nu e singurul. Majoritatea muzeelor din occident posedă
documente și manuscrise rare dosite. Mai nou, adică de vreo 100 de ani chiar
universitățile își arogă acest drept. În California există peste 250.000 de
manuscrise în aramaică, care cică nu pot fi traduse din lipsă de fonduri.
Încetul cu încetul lumea uită de ele, iar mai tîrziu putem înghiții orice
gogoriță ni se spune. Pămîntul se-nvîrte mai departe, cu ele sau fără ele, cu
noi sau fără noi.
un ultim exemplu de istorii false. Istoria celui de-al doilea război mondial.
Dacă puneți pe masă și confruntați cea scrisă la comanda lui Rocăfelăr, cu cea
a englezilor, francezilor, rușilor, turcilor, a grecilor și chiar a noastră, o
să vedeți că fiecare bate cîmpii în scopul dorit, și nu relatează același
eveniment. Pe cine să credem? Care e adevărată? Dacă erau adevărate nu exista
în continuare disensiuni și nimeni nu era nebun să mai combată ceva dacă ele
prezentau adevărul. Istoria celui de-al doilea război mondial, deși s-au scris
munți întregi de cărți, tot n-a fost lămurită. Ce unii consideră ca fiind
adevărat, alții neagă cu convingere. Adevărul a fost unul singur. Nici acum nu
s-a dezvăluit adevăratul motiv. Ce afirmă toată lumea în general e că Hitler a
fost nebun și poporul german un criminal. Așa să fie oare!?
încă o dată, apreciez intervențiile, pentru bunul simț al logicii. E nevoie și
de logică pentru rezolvarea marilor mistere ale istoriei. Din păcate nu e
suficient, deși e obligatoriu.
Aristotel a enunțat cel mai mare postulat al adevărului: mi-e prieten Platon,
dar mai prieten mi-e adevărul. Ce face el în afirmația lui? Nimic altceva decît
răspunde la al doilea moment al gîndirii, cel axiologic, de ierarhizare a
valorilor. Adevărul lui Platon, sau adevărul absolut. Primul moment e cel
gnoseologic, al cunoașterii. Al adevărului e abia cel de-al treilea monent, cel
praxiologic, de verificare a adevărului. Aristotel nici măcar nu a dus discuția
la cel de-al treilea nivel, al verificării adevărului. Aristotel era mult mai
profund decît Platon. Asta nu înseamnă că Platon nu a fost important în cultura
universală. Diferența este dacă ne hrănim cu adevărurile noastre, sau acceptăm
adevărul pur, care există indiferent de voința noastră sau de dorința noastră.
E vechea dispută între idealist și realist. Spiritual sau pragmatic.
Aristotel spunea că cea mai bună constituție o aveau licienii, din care s-a
inspirat în Republica scrisă de el. Mai tărziu se spune că prima constituție
americană se baza pe cea liciană. Mai departe nu cunoaștem prea multe despre
constituția liciană și de ce era ea atît de bună, sau bine întocmită. Grecii
din vremea lui Aristotel și americanii la fondarea republicii au afirmat la fel
despre constituția liciană, dar noi cunoaștem prea puțin ce conținea ea.
Probabil o fi ceva de capul ei, dacă două civilizații de renume s-au aplecat
asupra ei. Cît au aplicat din ea sau nu, și asta rămîne un mister, atîta timp
cît noi nu cunoaștem exact ce vroia acea constituție. Deci care e adevărul?
multe din textele scrise au fost declasate de descoperirile arheologice.
Arheologia e o știință tînără. În plus a beneficiat de tehnologii avansate de
cercetare de cca 100 de ani nu mai mult. Datarea e foarte importantă. Metodele
de lucru. Etc., etc. În secolele XIX și chiar XX s-au făcut constatări și
afirmații eronate, de vechime și clasificare cronologică. Istoria mai are multe
de clarificat, iar invocarea continuă numai a textelor scrise e pierdere de
timp. În zilele noastre putem cel mult să confirmăm cele spuse de textele istorice,
sau din contră să le infirmăm afirmațiile, pe baza cercetărilor cu tehnologii
avansate de analizare. În ziua de astăzi se pot data și obiectele din materiale
anorganice, nu numai cele organice. Etc., etc. Există amprente. Expresia îmi
aparține de mult timp, chiar dacă sînt copiat în ultimul timp de foarte mulți.
Sînt tot felul de amprente, inclusiv lingvistice, care sînt greu de palpat. O
piatră o poți ține în mînă, dar cuvîntul trebuie să-l ți în minte și să-l
palpezi. Dacă însă se descoperă o inscripție, lucrurile se lămuresc imediat.
se afirmă de multe ori că o scriere sau alta nu pot fi descifrate. E pură
manipulare. Încifrarea și descifrarea mesajelor e practică antică. Spartanii o
foloseau frecvent și aveau și aparatele cu care făceau așa ceva. Cifrul se
putea schimba oricînd cu același aparat. El trebuia cunoscut de doi oameni.
Unul care trimitea mesajul și altul care-l primea. Dacă nu știai cifrul,
n-aveai ce să faci cu aparatul. Așa că despre descifrarea textelor scrise, ce
să mai vorbim. Cum să nu putem în zilele noastre să descifrăm orice fel de
scriere!? Indiferent în ce domeniu sînteți pregătit, umanist sau realist, veți
găsi istorii nemaipomenite în domeniul încifrării și descifrării încă din
antichitate. E valabil și pentru simboluri nu numai pentru scrieri. Și ele lasă
amprente. Aparatul inventat de spartani a fost folosit ca metodă de încifrare
și descifrare pînă tîrziu, chiar de seviciile engleze de spionaj în al doilea
război mondial, inclusiv nemții. Cum se spune: nimic nou sub soare. Ați știut
treaba asta?
am uitat să vă spun vizavi de Djuvara. N-avem treabă cu cumanii. Cum au venit tot așa s-au și topit. Teoria lui e o aberație, iar demonstrația cea mai bună este Cronica cumană, care a supraviețuit, scrisă de cumani. Nu este menționată nici-o familie regală cu numele de Basarab. Dacă nici cronica scrisă de ei nu menționează așa ceva, de unde a scos dl Djuvara aberația? Profesorul Titus Filipaș a argumentat la obiect cu Cronica cumană.
în schimb Cronica cumană îl menționează pe Ladislau al Ungariei, ca fiind de-al lor.
o altă aberație care a scos-o Djuvara, este cea cu fanarioții care ne-au civilizat. Turcii din contră, ne-au tras înapoi cu 200 de ani, la fel ca și ungurii și rușii. Și acum se simte diferența față de Europa. Încă nu s-a șters.
Aţi menţionat că Ioan.Aurel POP ar fi găsit şi publicat capitulaţiile. N-aţi putea da mai multe amănunte ? sursa, cartea. În aceasta speţă Boia nu minţea, spunea doar ce se ştia la momentul când scria. Şi de la ce istoric ştia, dacă nu mă înşel, Iorga era cel „care a căutat capitulaţiile şi nu le-a găsit”. Este bine, dacă aţi citit cartea lui Pop în care este combătut Boia, să citiţi şi cartea la care face referire răspunsul , aşa este corect, nu că aş admira pe Boia, chiar consider că este cît se poate de nociv, atît prin idei căt şi prin stilul folosit în prezentarea lor. Eu am citit-o pe a lui Boia, pe a academicianului n-am citit-o, dar este în planul de lectură.
Pînă atunci un mic citat din ”Istorie şi mit în conştiinţa românească”:
„negarea continuităţii româneşti şi aducerea românilor de la sud de Dunăre, a corespuns evident obiectivelor austro- ungare în secolele al XVIII- lea şi al XIX-lea , continuând să fie un punct de dogmă în istoriografia maghiară de astăzi, cu scopul de a asigura maghiarilor primatul cronologic în Transilvania”.
Sunt destui istorici care au idei originale. Dar una este să ai idei originale şi altceva să dăunezi judecăţii tinerilor.
Bună ziua !
Vă pot da sursa (autorul adică), încercați la adresa de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=Bb-XONv1KVo
Dacă nu merge căutați pe youtube „conferinţa de la Zalău, 2016”
Într-adevăr problema sesizată de dvs., precum și de alții (care evident nu prea au acces la presa „mare” din România), acel aspect este cel mai grav: intoxicarea tinerilor cu minciuni amestecate cu părți din adevăr despre istoria românilor, în așa fel încât, persoanele care nu au o bază, cât de cât, ajung să fie „ciraci” orbi ai detractorilor istoriei românilor. Una dintre cărți este „Identitatea românească” – I. A. Pop, apărută prin toamna lui 2016, se poate găsi (încă) pe internet la comandă. Eu am cumpărat volumul de la librărie.