Președintele de Onoare al PSD, Ion Iliescu, a comandat măcelul din Piața Universității 1990 – File din Dosarul Mineriadei: Poliția și-a dat singură foc la autobuze, Minerii erau și de la SPP

Președintele de Onoare al PSD, Ion Iliescu, a comandat măcelul din Piața Universității 1990 – File din Dosarul Mineriadei: Poliția și-a dat singură foc la autobuze, Minerii erau și de la SPP
De Andrei Nicolae / Știri / Publicat: Luni, 07 aprilie 2025, 09:06 / Actualizat: Luni, 07 aprilie 2025, 09:27 / 1 comentarii

Dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” – Trimitere în judecată sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității

2 aprilie 2025

În continuarea comunicatelor de presă din datele de 15 ianuarie 2025, 16 ianuarie 2025, 17 ianuarie 2025, 23 ianuarie 2025 și 29 ianuarie 2025, informăm:

Procurorul de caz din cadrul Secției de parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României,
Roman Petre, la data faptelor prim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
Voiculescu Gelu-Voican, la data faptelor viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
Măgureanu Virgil, la data faptelor director al Serviciului Român de Informații,
Sârbu Adrian, la data faptelor consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu,
toți sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecți pasivi secundari), lit. f) (2 subiecți pasivi secundari), lit. g) (1311 subiecți pasivi secundari ), lit. j) (1211 subiecți pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

Cozma Miron, la data faptelor lider de sindicat,
sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. f) (doi subiecți pasivi secundari), lit. g) (800 subiecți pasivi secundari), lit. j) (715 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la data faptelor comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne,
sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. f (1 subiect pasiv secundar), lit. g (417 subiecți pasivi secundari ), lit. j (417 subiecți pasivi secundari 7) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

col. (r) Peter Petre, la data faptelor comandant al Unității Militare 0575 Măgurele,
aparținând Ministerului de Interne, sub aspectul de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. g (733 subiecți pasivi secundari), lit. j (733 subiecți pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit următoarea situație de fapt:

În luna iunie 1990, cei mai înalți factori decizionali în statul român la acel moment – Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau, printre care Măgureanu Virgil – directorul Serviciului Român de Informații, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1300 de persoane și au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.

Începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din municipiul București a avut loc o manifestație ce s-a întins pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluția din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și prin alte forme de protest ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de solicitări de factură democratică.

În acest context, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, Măgureanu Virgil și alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naționale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta o oarecare formă de opoziție sau care se încadra în categorii care, în opinia lor, puteau manifesta o potențială opoziție, în special studenți, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.

Un rol important în crearea cadrului de punere în aplicare a atacului a constituit-o comunicarea publică, manipulativă, insidioasă cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanții pentru valorile democratice, de a căror implementare se „ocupa” noua putere.

Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat pentru planificatorii atacului și atragerea unui număr impresionant de persoane, care au acționat în cunoștință de acest atac, alături de un număr mare de persoane care au acționat fără să cunoască existența atacului, ca urmare a manipulării la care au fost supuse de persoanele care au orchestrat atacul.

În acest sens, pentru punerea în aplicare a atacului, conducerea statului, în special Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, precum și conducerea Serviciului Român de Informații, respectiv Măgureanu Virgil, cu participarea lui Sârbu Adrian, consilier al primului-ministru, au constituit un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară și civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuție de natură și conținut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracțional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziție inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea și orchestrarea comiterii infracțiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menționate.

Din probele administrate a rezultat conivența la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican și Măgureanu Virgil jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane neparticipante la înțelegere.

Începând cu data de 13 iunie 1990, inculpații au pus în practică acțiunea represivă împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

Acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte :

moartea prin împușcare a 4 persoane;
violul a două persoane;
vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1311 persoane;
4. persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate și siguranță și restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1211 persoane.
Punerea în aplicare a acțiunii represive s-a realizat în dimineața zilei de 13 iunie 1990, când peste două sute de persoane au fost ridicate și transportate în Unitatea Militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reținute până în după amiaza aceleiași zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Concomitent, s-a pătruns în forță, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziționate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violență.

Conform hotărârii luate de către președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituțiilor de forță, precum și de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naționale, în Piața Universității au fost aduși muncitori de la Întreprinderea de Mașini Grele București, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piața Universității împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanților.

Acțiunile întreprinse de autoritățile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanților, astfel că au fost incendiate sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române și Serviciului Român de Informații.

S-a făcut uz de armă cu muniție de război de către forțele de ordine, în aceste împrejurări fiind împușcate mortal 4 persoane.

Represiunea autorităților a continuat, în zilele de 14 și 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii și muncitorii din mai multe județe ale țării, care deveniseră o adevărată forță de ordine, paralelă cu cele recunoscute și organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție, locuințele principalilor lideri politici din opoziție și sedii ale publicațiilor de presă independente și ale unor instituții de învățământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului, sub pretextul că aceștia au legătură cu manifestațiile din Piața Universității.

Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în Unitatea Militară 0575 Măgurele și în incinta Școlii Militare Superioare de Ofițeri de la Băneasa, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 22 iunie 1990.

Cazarea civililor aduși de pe străzile Bucureștiului s-a realizat în condiții total improprii, în garaje, atât bărbați cât și femei, minori și bătrâni. În permanență, aceste persoane s-au aflat sub pază militară, inclusiv atunci când trebuiau să meargă la toaletă. Pe durata aceste perioade, persoanelor vătămate nu li s-a permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, nu au primit asistență medicală adecvată și au fost supuse la tratamente înjositoare și degradante (inclusiv prin simularea unor execuții colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eșapament în spațiile de deținere).

Facem precizarea că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 și s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.

Cauza a fost înaintată, spre competentă soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

RECHIZITORIUL Mineriadei

Pe scurt

Minerii care au bătut „golanii” din Piața Universității și au devastat sediile partidelor istorice în căutare de droguri și mașini de tipărit bani în iunie 1990 au fost manipulați chiar de organele de forță ale statului, se arată în rechizitoriul din dosarul Mineriadei retrimis pe masa instanței, scrie G4Media.

Pe 12 iunie 1990, Procuratura generală a emis un comunicat către țară în care înfiera actele infracționale precum consumul de droguri din piață. Procuratura avea informații în acest sens de la SRI și Poliție, le-a declarat un martor-cheie anchetatorilor.

Procurorii au descoperit probe potrivit cărora chiar forțele Ministerului de Interne, prin incitatori, și-au incendiat autobuzele pentru a da vina pe protestatari și a justifica intervenția violentă.

Anchetatorii au găsit o înregistrare a discuțiilor radio dintre ministrul de Interne, generalul Mihai Chițac, și șeful Poliției, generalul Corneliu Diamandescu, care arată că președintele Ion Iliescu și premierul Petre Roman nu doar că erau informați în legătură cu acțiunile în forță din piața Universității, ci coordonau în mod nemijlocit ostilitățile. Un jurnalist de la radio Contact a înregistrat cu un reportofon frecvența radio și a dus caseta la Radio Europa Liberă.

Procuroarea Daniela Dediu a verificat susținerile unui martor potrivit cărora unul dintre minerii aduși în piața Universității era SPP-ist. Informația a fost confirmată de SPP printr-o adresă din februarie 2025.

Ionel Olteanu, un fost procuror purtător de cuvânt al Procuraturii generale din anii 90, le-a declarat anchetatorilor care au instrumentat dosarul Mineriadei că, înainte de reprimarea violentă a manifestației anti-comuniste din piața Universității, „a fost martorul unor discuții purtate la nivelul conducerii Procuraturii Generale din care reieșea că procurorii fuseseră induși în eroare de către S.R.I. și Poliție cu privire starea infracțională din Piața Universității, referitoare la acuzația de consum de droguri atât în piață, cât și în sediile partidelor de opoziție”, se arată în rechizitoriul din dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 retrimis instanței de judecată.

Fostul purtător de cuvânt este cel care în seara zilei de 12 iunie 1990 a citit pe postul de televiziune un comunicat pentru țară prin care Procuratura generală denunța actele infracționale din Piața Universității și solicita Guvernului să intervină pentru restabilirea ordinii. Comunicatul fusese redactat de adjunctul procurorului general Nicolae Cochinescu și a fost folosit de Guvern drept pretext pentru intervenția din piață.

„În ultimul timp, numeroși cetățeni au sesizat organele procuraturii cu privire la actele de încălcare gravă a legalității și a ordinii publice, săvârșite în centrul Capitalei, exprimându-și nedumerirea și îngrijorarea față de lipsa de reacție a organelor competente ale statului care nu au întreprins acțiuni eficiente pentru asigurarea climatului normal în care trebuie să se desfășoare viața și activitatea locuitorilor orașului.

De mai multe săptămâni, în perimetrul stradal situat pe Bd. Magheru, între str. Batiștei și Bd. Republicii, un grup de persoane, încălcând în mod flagrant legea, desfășoară o manifestație neautorizată, împiedicând libera circulație a autovehiculelor și a cetățenilor.

În acest perimetru și în imediata lui apropiere se înmulțesc, pe zi ce trece, actele infracționale sancționate ca atare de Codul penal. Se practică specula, prostituția și jocurile de noroc; au loc furturi și acte de violență; se consumă droguri și își găsesc refugiul infractori periculoși. Totodată, se face apologia infracțiunilor, iar unele persoane, prin comportamentul lor insolent și agresiv, tulbură grav liniștea publică și lezează bunele moravuri, nesocotind drepturile și libertățile cetățenilor.

Abdicând nu numai de la respectul datorat legii, dar și de la cele mai elementare reguli de conviețuire interumană, indivizi iresponsabili instigă la escaladarea violenței, chiar până la suprimarea vieții unor persoane. Pe acest fond de dezordine și incitare s-au produs acte de agresiune împotriva unor cetățeni pașnici, a unor reprezentanți ai organelor de ordine aflați în exercițiul funcției și chiar împotriva reprezentanților Guvernului, ajungându-se, astfel,la o situație intolerabilă.

Exercitarea liberă a drepturilor fiecărui om – esența oricărei democrații – nu este cu putință decât în condițiile respectării legilor țării. Nu-i este permis nimănui să-și aroge mai multe drepturi decât îi îngăduie legea; nu-i este permis nimănui ca, abuzând de regimul de libertate apărat de lege, să atenteze la liniștea, munca și drepturile celorlalți.

Luând în considerare consecințele nefaste ce pot decurge din perpetuarea stărilor de lucruri menționate și bazându-se pe principiile statului de drept, Procuratura României se consideră îndreptățită să ceară Guvernului țării să-și exercite prerogativele legale și să dispună măsurile necesare pentru restabilirea ordinii publice, în conformitate cu legile în vigoare”, este conținutul comunicatului difuzat în presă de Procuratura generală pe 12 iunie 1990.

Audiat acum la Parchetul militar, Ionel Olteanu, fostul purtător de cuvânt al Procuraturii generale din anii 90, a admis că parchetul a fost folosit politic de conducerea de atunci a României.

„Am realizat atunci că Procuratura fusese folosită de cei aflați temporar la putere și că acel comunicat a fost întocmit fără a se verifica în prealabil realitatea, ci luând drept bune informațiile date de Poliție și S.R.I. (…) Percepția pe care am avut-o ulterior citirii comunicatului a fost aceea că atât eu, ca purtător de cuvânt, cât și Procuratura ca instituție am fost folosiți de puterea politică din acele vremuri, pentru că, analizând ulterior citirii comunicatului ce se întâmplase, am reușit să înțeleg că puterea politică avea interesul să implice Procuratura în ceea ce reprezentanții săi au decis să se întâmple, respectiv evacuarea Pieței Universității”, a declarat Ionel Olteanu, fostul purtător de cuvânt al Procuraturii generale din anii 90.

La acea dată, SRI era condus de Virgil Măgureanu, inculpat trimis în judecată în dosar, alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu și Miron Cozma.

Cine a incendiat autobuzele din centrul capitalei

Procurorul militar Daniela Dediu care a instrumentat dosarul Mineriadei a ajuns la concluzia că autobuzele Ministerului de Interne au fost incendiate pe 13 iunie 1990 chiar de propriile forțe, prin incitatori, ca să dea vina pe protestatari și să justifice intervenția violentă.

„În timpul confruntărilor ce au avut loc între manifestanți și forțele de ordine, au fost incendiate autobuze ale Ministerului de Interne, incendierea fiind de fapt o acțiune facilitată chiar de forțele de ordine, pentru a crea aparența unei violențe exagerate din partea manifestanților și pentru a legitima acțiunea violentă împotriva acestora, precum și măsurile ce au urmat, cu privire la privarea de libertate a manifestanților.

Chiar în condițiile prezenței în număr mare a forțelor de ordine și a unui număr mare de persoane civile într-un perimetru restrâns, incendierea autobuzelor ce aparțineau Ministerului de Interne a avut loc aproape instantaneu, de persoane rămase neidentificate.

Totuși o serie de martori oculari ai evenimentelor au putut constata că incendiatorii erau cadre ale ministerului – proprietar al autobuzelor:

„Am remarcat că erau incendiate niște autobuze, iar persoanele care le incendiau s-au urcat ulterior în mașini care apăreau că aparțineau Ministerului de Interne. De asemenea am observat că toate aceste evenimente se filmau din elicopter, de sus, ca ulterior să fie transmise la TVR pentru a manipula populația. Am înțeles ceea ce se dorea și am plecat acasă în acea seară.”, declară partea civilă Adam Marian Doru;

„În seara zilei de 13 iunie 1990 am văzut în spatele hotelului Majestic niște cărămăzi stivuite pe paleți și mi s-a părut ciudat acest lucru deoarece nu se lucra în zonă. Am văzut un autobuz incendiat la muzeul Bucureștiului și am văzut un civil care era îmbrăcat mai deosebit și despre care consider că era polițist. Acest civil, care era în interiorul autobuzului, aprindea un pachet de șervețele cu bricheta și îl arunca pe scaunele autobuzului.”, declară partea civilă Damian Constantin;

„În vara anului 1990, nu îmi mai amintesc cu exactitate ziua, mă aflam în zona Restaurantului Dunărea de la Piața Universității, în zonă fiind multe persoane, manifestanți. Eu am stat la intrarea în Facultatea de Arhitectură, iar la un moment dat am observat cum au început să se arunce pietre dinspre manifestanți spre jandarmi, dar și jandarmii aruncau înapoi cu pietre. Un camion cu pietre a fost adus și tras exact în dreptul unui autobuz. Camionul era acolo înainte de sosirea mea. La un moment dat, când dinspre Calea Victoriei veneau din ce în ce mai mulți manifestanți, am observat cum un jandarm avea în mână un cocktail Molotov și autobuzul a fost incendiat. Din acel moment jandarmii s-au retras, grupul de oameni s-a adunat în Piața Universității, iar de la balcon s-a hotărât să se plece la Ministerul de Interne, unde erau arestați manifestanți.”, declară partea civilă Tănasă Nicolae”, se arată în rechizitoriu.

Cum un jurnalist de la Radio Contact a înregistrat discuțiile dintre ministrul de Interne și șeful Poliției despre implicarea conducerii României în reprimarea violentă

Pe 13 iunie 1990, Adrian Radu Constantinescu era student la Arhitectură și jurnalist la Radio Contact. El a reușit să recepționeze și să înregistreze discuțiile radio dintre ministrul de Interne, Mihai Chițac, și șeful Poliției, generalul Diamandescu.

<< „Îmi amintesc că în redacție se afla un aparat de radio cu care monitorizam emisia de la radio și care era tras în bandă manual, ca să prindă și Radio Nova, care emitea în bandă vest. Acest aparat prindea și ecartul dintre banda est și banda vest, care erau publice. În ecartul acesta de transmisie erau transmisiuni ale taximetriștilor sau ale poliției. Am încercat să prindem Unifan, să vedem dacă s-a dat comunicatul din Piață și, în timp ce îl căutam, am dat peste o conversație de walkie-talkie sau stație de poliție, pe o anumită frecvență. Am reglat aparatul ca să se audă mai bine. Discuțiile care se purtau între mai multe persoane vizau acțiunile din Piață ale poliției. Îmi amintesc că se spuneau fraze de genul: „am vorbit cu sindicatele și nu vor să iasă”, „armata – s-a dat un număr de unitate militară – s-a întors din drum”. Am înțeles că pe acea frecvență se făcea organizarea acțiunilor din Piață. În redacție aveam reportofonul, așa că am pus o casetă în reportofon și cu microfonul de la reportofon am făcut o înregistrare a discuțiilor care erau auzite la aparatul de radio. În fapt, noi aflam înainte intenția organelor de poliție de a ataca sau de a se regrupa și ieșeam la balcon și le-am transmis aceste informații celor din Piață, care erau în apropierea balconului.” Martorul declară că a înregistrat această discuție din care reieșea planul complex care cuprindea nu doar forțele de ordine, ci și muncitorii de la I.M.G.B., cu a căror violență făcuse cunoștință dimineața, dar și unități ale armatei: „Din discuțiile pe care le-am auzit coroborat cu venirea muncitorilor de la IMGB dimineața, am realizat cu toții că a fost ceva plănuit de autorități. De abia atunci am realizat gravitatea situației, mai ales că în stradă începuse să se arunce cu cocktailuri Molotov. Lângă fântâna arteziană de la blocul Dunărea era un autobuz care bloca strada și în acest autobuz s-a aruncat cu astfel de cocktailuri Molotov, lucru pe care l-am văzut de la balcon și pe care îl auzisem anterior în conversația radio. Practic, am auzit o discuție pe radio, între generalii Chițac și Diamandescu, care vorbeau despre acțiunile din Piață. Cred că Diamandescu era în Piață sau aproape de Piață, pentru că el era mai stresat și primea tot timpul ordine ce să facă, iar Chițac se afla probabil într-un post de comandă și primea informații despre acțiune. Precizez că lucrând la radio și având ureche muzicală, le-am recunoscut vocile celor doi, pentru că erau două persoane publice la acel moment. Am auzit inclusiv că generalul Diamandescu spunea ceva de genul că dacă nu vor fi sprijiniți în Piață, își vor da foc la autobuze și să raporteze mai departe domnului președinte. Peste câteva minute, autobuzul despre care am relatat chiar a luat foc. Am văzut că niște civili au aruncat cu cocktailuri Molotov asupra autobuzului, nu militari. Ce m-a frapat foarte tare a fost că fuseseră promise ajutoare din partea armatei, din partea sindicatelor, pentru dispozitivul de apărare, aspect care rezulta din conversațiile pe care le-am ascultat. Aceste ajutoare promise nu au mai ajuns conform planului și, din această cauză, generalul Diamandescu era destul de supărat.”>>, se arată în rechizitoriu.

Tăriceanu, director la Radio Contact în acea perioadă, audiat ca martor în dosar

<< Cele relatate de martorul Constantinescu Adrian Radu se coroborează cu declarația martorului Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton, directorul Radio Contact din acea perioadă, care declară că: „în ziua de 13 iunie 1990, colegii mei care făceau parte din redacția radioului mi-au adus la cunoștință că, întâmplător, au intrat pe frecvența de comunicare a aparatelor de emisie-recepție, pe care le foloseau autoritățile care se aflau în zona de lângă Facultatea de Arhitectură. Se schimbau diferite mesaje în legătură cu necesitatea deplasării autobuzelor în așa fel încât să blocheze diferite căi de acces. Unul dintre redactorii de la radio a avut inspirația să ia un casetofon și să înceapă să înregistreze această conversație care se auzea în radioul din redacție.” Martorul Constantinescu Adrian Radu a mai declarat că zilele următoare a auzit că această casetă a fost difuzată la Radio Europa Liberă >>, se arată în rechizitoriu.

Procurorii militari au obținut de la Radio Europa Liberă înregistrarea emisiunii realizate de Neculai Cosnatntin Muntenu și Emil Hurezeanu în care a fost difuzată caseta cu discuțiile radio dintre Chițac și Diamandescu. Înregistrarea reprezintă o probă-cheie în dosar întrucât dovedește că președintele și premierul de atunci erau informați și chiar coordonau acțiunile violente din piața Universității.

<< Generalul Diamandescu, aflat la conducerea acțiunilor din Piață, își exprimă frustrarea către șeful său cu privire la slabul ajutor acordat în acest sens, arătând că forțele sale sunt depășite numeric și solicită sprijin, prin ministrul de interne, de la conducerea statului. Din cele transmise de generalul Mihai Chițac reiese că nu erau doar informați, ci erau implicați în actele de comandă și dispoziție ale operațiunii inculpații Iliescu Ion, Roman Petre și Măgureanu Virgil. Când promite că în sprijinul forțelor de ordine aflate în cordoanele din Piața Universității vor veni grupuri masive de muncitori, general Chițac transmite: „toată grija este și din partea conducerii ca până acuma, în preajma serii, adică într-o oră, să fie aici. Sunt mereu în legătură cu cine trebuie să fiu, mereu – mereu sunt în legătură”, apoi la solicitarea generalului Diamandescu: „Puteți întreba la «UNU», dacă mai vin ceva ajutoare? Pentru ca să știm cum procedăm în continuare.” Chițac răspunde „Am vorbit și vin în mod precis, cel puțin două bucăți mari.” În mod evident „UNU”, numărul „UNU”, era la acel moment inculpatul Iliescu Ion >>, se arată în rechizitoriu, potrivit G4Media

Rechizitoriu Mineriadă – Integral

*

NR – Confirm! Am fost la Universitate. La Litere, ocupată de mineri. Unul dintre ei m-a recunoscut, mi-a zis „Domnule profesor”, mi-a întins mâna. Nu am refuzat-o. Nu era mână de miner!