Preoți cu crucea-n frunte…
La o recentă comemorare, am auzit – a câta oară?!, un comentariu ușuratec despre preoții noștri ortodocși, cum că lungesc prea mult slujba, fie la biserică, fie în afara ei… Alții, catolicii bunăoară, sunt mai …expeditivi! (Am auzit chiar acest termen!)
N-am încurajat niciodată astfel de vorbe, dar nici nu m-am ostenit să pun la punct lucrurile. Poate că nici nu am știut bine cum s-o fac, cu ce argumente! Deunăzi am primit însă de la inimosul român care este domnul Vasile Șoimaru o cărticică despre tragedia de la COTUL DONULUI 1942, cum se numește opusculul tipărit la Chișinău, 2012… Text dens în revelații și consemnări dintre cele mai interesante.
Pentru mine cea mai cutremurătoare mărturie, culeasă de domnul Șoimaru de la medicul Iosif Niculescu, combatant pe frontul de Est, este următoarea:
„A fost un măcel nemaipomenit. Văd și acum o groapă imensă în care mai târziu au fost aruncați soldații noștri morți cu sutele. Gromki se numea acea loclitate. Groapa s-a făcut în spatele bisericii satului care era mare ca o catedrală, bineînțeles că era cu geamurile sparte, ușile rupte, pereții murdari, era batjocorită. Bietul preot al regimentului, părintele Popescu de la Ștefănești de Argeș, Dumnezeu să-l ierte, n-a vrut să plece săracul până nu le-a făcut morților toate rugăciunile. Noi i-am zis: „Hai, părinte, că te iau rușii prizonier!” N-a vrut să plece și l-au luat prizonier, stând ani și ani la ruși. Dar n-a vrut să plece până nu și-a făcut datoria.” (pag. 20)
Episodul este încă o dată povestit la pagina 30-31:
„Acolo, unde era biserica, în dreapta erau mormintele ostașilor noștri. Și era un mormînt mai mare decât blocul ăsta în care locuiesc, un mormînt de 30 de metri lungime și 20 metri lățime. Acolo au fost îngropați morții de la divizia 11, 13 și 14. Și preotul Popescu, era din Ștefănești, Argeș, stătea la marginea gropii uriașe și citea rugăciunile și i-am spus: „Hai, părinte, că se văd rușii!”
Și el zice: „Domnule doctor, n-am terminat rugăciunile!”
Era un om conștiincios. Și l-au luat rușii prizonier. A murit acum 2-3 ani. (…) Acest Popescu era preot la Ștefănești. A scăpat din prizonierat după câțiva ani, m-am dus la el, mi-a povestit ce a îndurat el în prizonierat și a scăpat cu viață. Și acum câțiva ani a murit, era nițel mai în vârstă ca mine.” (Mărturie luată în 2010…)
E greu să pui ordine în mulțimea de gânduri pe care le stârnește povestea acestui popă Popescu… Aleg gândul cel mai puternic: a fost un gest de martir, atins de aripa sfințeniei va fi fost acest popă Popescu! Neapărat să aflăm mai multe, tot ce se mai poate afla despre autorul unui asemenea gest: „Domnule doctor, n-am terminat rugăciunile!…”
Așadar, rușii au atacat exact când românii se pregăteau să-și îngroape morții! Copleșitori prin număr, rușii erau de neoprit, iar trupa de militari români, împuținată după lupte grele, nu mai putea apăra aliniamentul pe care se afla groapa comună a camarazilor morți în luptele din zilele anterioare. Și trupa a început să se retragă, numai că popa Popescu de la Ștefănești de Argeș nu putea să părăsească linia „frontului” său, cel nevăzut. Nu putea să oprească slujba de îngropăciune, nu putea să fie „expeditiv” cu rânduiala cea sfîntă a Bisericii. A stat sub ploaia de „obuze și șrapnele” să-și termine toate rugăciunile rânduite pentru iertarea de păcate și odihna sufletelor celor căzuți pe câmpul de onoare al datoriei față de Țară și Neam… Putea să vină și un Tsunami, nimic nu-l clintea pe preavrednicul preot! Pe prea preotul Popescu!
Teribilă priveliște! Cumplit moment!
E ciudat, dar cel mai mult mă gândesc la soldații ruși! Ce lumină de mult stinsă în sufletul lor se va fi aprins la vederea preotului pe care nimic nu-l poate abate de la împlinirea datinei creștine până la capăt. Vor fi înțeles semnificația a ceea ce vedeau?…
Dar noi? Noi am înțeles-o?…
Va fi să ne lămurim bine de ce un asemenea act de eroism creștinesc a rămas complet necunoscut și uitat în negura indiferenței noastre!…
Norocul nostru cu Vasile Șoimaru! A venit tocmai de la Chișinău ca să recupereze în inima Țării mărgăritarele frumuseții creștinești, ajunse ante porcas! Ce mare păcat ne-am fi făcut dacă se pierdea în neant această clipă pilduitorare pentru toată creștinătatea! Pentru orice om demn de această categorisire!
Va fi să ne lămurim bine ce se mai poate face pentru recuperarea semnificațiilor atât de întăritoare pe care ni le lasă moștenire neștiută acest veritabil preot cum cruce in frontem gentis!
Ion Coja
(din volumul Preoți cu crucea în frunte, aflat la tipar)
Domnule Coja, slujbele de duminica sunt aceleasi de sute de ani, anume cele ale Sf. Ioan Gura de Aur (uneori ale Sf. Vasile cel Mare, dar mai rar). La finalul slujbei zice preotul numele sfintilor zilei (sinaxarul), dupa care precizeaza „si a Sf. Ioan Gura de Aur, episcopul Constantinopolelui, a carui sfanta liturghie am savarsit-o astazi” – si asta de sute si sute de ani. Daca catolicii expediaza slujbele pentru ca le e foame enoriasilor si se plictisesc, nu e si cazul ortodocsilor, carora le piere foamea cand asculta cu atentie sfanta si dumnezeiasca liturghie. Ca se grabesc unii la club si la baruri / plaja / amante… ei bine, sa le fie de bine! Asta nu-i motiv pentru preotii romani ortodocsi de a scurta slujbele. Si nici n-am vazut pe vreunul sa le scurteze, asa cum nici n-am vazut pe vreunul sa le lungeasca special; atata cata e, este si gata! Mai sunt uneori anunturi de facut, treburi administrative, dar mai mult de doua minute nu dureaza. Altadata spuneti-le carcotasilor sa nu mai faca comparatii intre catolici si ortodocsi, e ca si cum ai compara prunele cu merele.
Sigur îi vor cinsti memoria Daniel Ciobotea & co.. În atâția ani de „libertate” ăștia n-au făcut un parastas pentru cele 4 milioane de victime românești ale holocaustului roșu, pentru soldații căzuți în războiul sfânt contra Cominternului și pentru ultimul Domn al românilor care a ctitorit biserici și a redeschis altele batjocorite de bolșevici. Cu steaua roșie în frunte, cu rigla și compasul la piept, ei pomenesc conducerea alogenă de astăzi și carnea de tun care moare în războaiele altora.
BOR ii pomeneste la fiecare slujba pe cei pieriti in razboaie, lagare si inchisori pentru Hristos, pentru apararea patriei si pentru demnitatea noastra. Poate ca ar trebui sa participati mai des la liturghii si sa fiti atent cand ii pomeneste preotul pe toti acestia? La fiecare liturghie, in fiecare biserica ortodoxa din Romania. Cati politicieni fac asta?
AD MAIOREM DEI GLORIAM!
η μεγαλύτερη δόξα του Θεού !
Grec, grec, Parpalec,/ Vino-coace sa te frec,/ Cu cenusa dupa usa/ si cu smoala dupa oala/ Si sa-ti pun nume frumos/ Cum e acela Ghermanos:/ Ca sa-ti poti spala olita/ La biserica-n Corita, / Cu un snop de busuioc/ Primit de la episcop:/ Sa-l poti pune-n policandru /La mormant la Papa Lambru__/Ca si sfantul nost’ erou/ Sa simta mirosul tau!
Sfantul nost’ erou/Ortodox de felul sau/Cu credinta de la greci/Cu el sa nu te intreci/Frate cu grecul e el/ Simte bun miros defel/Miros de Ortodoxie/De fug mistretii din vie !
Bag seama ca erau cam nespalati grecii aia de-au venit cu Fanar cu tot sa puna ghearele pe tarile romane dupa 1716-1721? Ce sa-i faci, la ei rauri putine, mai mult piatra, obicei prost sa nu se spele decat la sarbatori! Ai nostri era musai sa se spele sambata seara, sa fie curati a doua zi la slujba la biserica. Eh, maruntisuri….
daca luam seama la clisee propagandistice, mustind a ura, n-o sa mai vedem apa care inconjoara Grecia, si cu atit mai putin pe cea din launtrul ei, izboarele cele curatitoare de la Sf, Munte Athos, Meteora, Tesalonic, Atena, Patras, Corfu, Eghina…..
Nu-i urasc deloc pe greci, din contra, dar sa nu extindem amorul si la fanariotii care, odata veniti in tarile romane, pe langa lucrurile bune facute, au si pus mana pe mosiile manastiresti, au distrus arhive, au spoliat si sifonat banii publici si privati, sa nu pomenesc de Alexandru Ipsilanti la 1821, etc, etc. Pai ei ne considera popor prieten pentru ca i-am ajutat mult in decursul vremurilor, iar langa Stadionul Olimpic construit pentru Jo din 1896 e statuia unui grec care si-a trimis toti banii castigati in tarile romane din afaceri ca sa-si ajute Patrida. Inainte de venirea fanariotilor nu se cunoasteau in tarile romane furtul si coruptia institutionalizata, depun marturie calatorii straini. Mai furau ei, boierii/.functionarii, dar plateau cu averile sau cu capul pana la urma.
Iz de smoala de pe oala/ Si cenusa de sub usa;/ Si cu ele asortat,/ Nitel busuioc pisat.
iata un adevarat erou! cinste si recunostinta acestui preot ortodox !
„Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”(Marcu, 8-35)
….meditatie, pentru a intelege ce inseamna ortodoxia, si …lungimea slujbelor ….
Daca biserica ortodoxa nu-l imortalizeaza, pierdem un sfant adevarat in neantul uitarii!
Chiar daca BOR nu-l canonizeaza, el e scris deja in Cartea Vietii si sta in ceata martirilor, alaturi de Dumnezeu. Ce conteaza mai mult: sa-l recunoasca BOR de martir/sfant ori sa-l recunoasca Dumnezeu de bine-placut al Sau? Chiar si preotii spun deseori ca doar Dumnezeu ii stie pe toti care s-au canonit prin crapaturile pamantului, prin pustii si lagare pentru El, si ca Biserica se roaga pentru toti, atat cei stiuti cat si cei nestiuti.