Stimaţi colegi,
În urmă cu câteva săptămâni, în comisia de politică externă a Senatului a fost luată în discuţie o circulară expediată de comitetul internaţional de atribuire a premiului Nobel pentru pace. Prin adresa respectivă eram invitaţi să facem şi noi o propunere la premiul Nobel pentru pace pe anul 1994. În discuţiile purtate în comisie asupra acestui subiect s-a ivit, oarecum pe neaşteptate, ideea că noi, românii, am avea totuşi pe cine să propunem pentru acest premiu. Şi anume, nu o persoană – din păcate, ci o instituţie. Această instituţie ar putea fi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România. Motivarea acestei propuneri nu a fost greu de făcut. În principal, este de avut în vedere atitudinea pe care foştii deţinuţi politici au promovat-o în viaţa publică românească după 1989, adică după răsturnarea acelui regim politic care, prin abuz împins deseori până la crimă, a distrus viaţa şi tinereţea a sute de mii de oameni nevinovaţi. S-a desfăşurat atunci în România o veritabilă încercare de decapitare a neamului românesc. Asta s-a urmărit prin întemniţarea în anii ’50 a tot ce aveam atunci mai bun! S-a urmărit lipsirea poporului român de acei directori de conştiinţă naţională fără de care orice popor devine o turmă de animale bipede! Fruntaşii a trei generaţii, generaţia lui Maniu şi Dinu Brătianu, a lui Mircea Vulcănescu şi Petre Ţuţea, a lui Alexandru Zub şi Marcel Petrişor, intelectuali de mare clasă sau ţărani dârji, neînduplecaţi în iubirea de lege şi moşie, au fost ţinta unui veritabil genocid! Supravieţuitorii acestui genocid, cei ce au scăpat din temniţele bolşevice şi au mai avut şi norocul de a apuca ziua de 22 Decembrie 1989, aceşti bunici, părinţi sau fraţi ai noştri mai mari, care au suferit atât de greu în anii întunericului roşu, aceşti bravi români, dovedind că a fi român înseamnă, în primul rând, a fi un autentic creştin, deci foştii deţiniţi politici, după 1989, nu au dat năvală în viaţa noastră publică pentru a cere „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”! Nu au strigat că „sângele vrea sânge”! Nu au reclamat răzbunare, pedepsirea vinovaţilor! Ci au ier-tat! Singura lor pretenţie a fost aceea de a nu se face uitate crimele şi fărădelegile de odinioară, să nu fie uitate, pentru a nu fi repetate!… (Nu foştii deţinuţi politici l-au condamnat la moarte pe Ceauşescu, nu foştii deţinuţi politici i-au condamnat atât de abuziv pe membrii Cepex!, deşi, dacă era să se constituie după Revoluţie vreun tribunal anticomunist, în componenţa acestuia s-ar fi cuvenit să intre în primul rând cei care au suferit de pe urma comunismului!… Noi am făcut tribunal excepţional anticomunist alcătuit numai din comunişti…)
Atitudinea atât de creştinească, deci de paşnică şi de pacificatoare a deţinuţilor politici din România devine şi mai meritorie dacă o raportăm la cele ce s-au petrecut în ţări vecine după căderea comunismului, când foştii deţinuţi politici s-au repezit să se răfuiască cu foştii anchetatori şi judecători, făcându-şi singuri dreptate, adică dedându-se la crime mai înfiorătoare decât cele pe care le aveau de răzbunat! Spiritul vindicativ de care au fost animaţi deţinuţii politici din aceste ţări nu a şocat pe nimeni!
Dacă nici pe noi nu ne miră atitudinea foştilor noştri deţinuţi politici, şi nu ne miră deoarece această atitudine nu face decât să ilustreze omenia noastră românească cea fără de leac, e cazul însă să ne dăm totuşi seama de valoarea morală excepţională a acestei atitudini în contextul lumii în care ne e dat să trăim, e cazul să ne dăm seama că lumea aceasta, bietul nostru mapamond, are nevoie de pilda, de modelul de comportament moral al foştilor deţinuţi politici din România. De aceea, în mod normal, acest comportament s-ar cuveni să fie recunoscut şi răplătit inclusiv printr-un premiu de însemnătatea premiului Nobel pentru pace, adică consider că va fi în interesul comunităţii internaţionale, ar fi în interesul păcii pe pământ ca atitudinea şi comportamentul foştilor deţinuţi politici din România, atitudine demonstrată în felurite chipuri atât înainte, cât şi – mai ales – după Decembrie 1989, această atitudine să fie propusă ca model întregii umanităţi, căci este o atitudine care onorează specia om!
Domnilor colegi,
Tineretul României a săvârşit această ispravă uimitoare care este Revoluţia Română din Decembrie 1989. Istoricii lumii vor şti vreodată să recunoască şi să stabilească dimensiunile exacte şi reale ale impactului pe care Revoluţia Română l-a avut în conştiinţa planetei noastre. După Revoluţie, lucrul cel mai frumos care s-a petrecut în România a fost săvârşit de bătrânii acestui neam românesc, de foştii deţinuţi politici prin atitudinea lor de abţinere de la orice răzbunare, atitudine, e drept, deloc spectaculoasă, deloc interesantă pentru o mass media preocupată de senzaţionalul ieftin. Despre această atitudine a foştilor deţinuţi politici din România s-a vorbit şi s-a scris nedrept de puţin! Această atitudine, care are meritul de a fi doar funciarmente creştinească, cristică, se cuvine însă a fi bine cunoscută în lumea întreagă! Căci este o atitudine care onorează poporul român şi, în acelaşi timp, ne este caracteristică, ne reprezintă în ce avem noi mai bun, mai specific, mai românesc!
Acestea ar fi, în principiu, motivele invocate în şedinţa comisiei de politică externă a Senatului în sprijinul propunerii ca AFDPR să candideze la premiul Nobel pentru pace.
În fine, v-aş mai ruga, stimaţi colegi, să luaţi aminte şi la alt aspect: este bine ştiut acum că au existat intenţii şi scenarii politice întocmite de mari şi puternice cancelarii imperiale, prin care s-a urmărit destabilizarea situaţiei politice din România în scopul dezmembrării ţării noastre. Acum, la patru ani de la Revoluţie, lucrul acesta este bine stabilit şi cunoscut. Mai puţin cunoscute sunt unele detalii. Am cunoştinţă că un astfel de detaliu, pe care au mizat câteva dintre amintitele planuri şi scenarii antiromâneşti, l-a constituit reacţia foştilor deţinuţi politici. Câţiva din marii strategi ai acestei planete au fost foarte convinşi că această reacţie va fi cea „firească”, de răzbunare, de răfuială sângeroasă cu foştii călăi! Cei ce au contabilizat şansele izbucnirii în România a unui război civil au luat în calcul şi setea de răzbunare a foştilor deţinuţi politici. Şi s-au înşelat!
Miracolul românesc, se pare că se repetă ciclic în istoria lumii, a constat de această dată în aceea că nu s-a produs această reacţie „firească”, ci s-a produs reacţia „românească”, reacţie aberantă, izvorâtă dintr-un creştinism numai în România supravieţuitor! Această atitudine a foştilor deţinuţi politici din România a avut deci şi un rol deloc neînsemnat în dejucarea – e drept, involuntară, a unor planuri care urmăreau generalizarea în România a unor conflicte civile devastatoare! Astfel că atitudinea foştilor deţinuţi politici din România capătă şi această dimensiune. Ei au reuşit, prin atitudinea lor, adică prin faptele lor, inclusiv prin faptele de la care s-au abţinut, au reuşit să facă un imens serviciu deopotrivă Patriei şi Omenirii înseşi! Toată recunoştinţa noastră!
Stimaţi colegi,
În comisia de politică externă a Senatului s-a pus la vot propunerea ca Senatul României să promoveze candidatura Asociaţilor Foştilor Deţinuţi Politici din România la premiul Nobel pentru pace. Comisia de politică externă a votat în sprijinul acestei propuneri, urmând ca asupra ei să decidă Biroul permanent sau plenul Senatului. Eu consider că ar fi frumos şi după buna cuviinţă ca această propunere să fie susţinută de plenul Senatului. Cum o asemenea propunere trebuie înaintată până la sfârşitul lunii ianuarie, eu cred că nu ne putem despărţi plecând în vacanţa de Crăciun a Parlamentului înainte de a hotărî asupra acestui demers al Senatului. Fie că tranşăm acum, pe loc, astăzi, asupra acestei chestiuni, fie că lăsăm pentru zilele următoare, vă cer, stimaţi colegi, să includem pe ordinea de zi a acestei săptămâni şi problema prezentată mai sus, vă cer să acceptaţi ca Senatul României să înainteze propunerea amintită . Nu văd care grup parlamentar, nu văd care partid politic ar avea ceva împotriva acestei propuneri. Cu alte cuvinte, această propunere ar mai avea un efect, extrem de important: constituie una dintre puţinele chestiuni în care se poate obţine acordul tuturor forţelor politice şi parlamentare, adică ea ar avea un efect întăritor şi pentru încă firavul nostru consens naţional. După câte bănuiesc eu, adică după mintea mea, nici Preşedintele ţării, precum nici onor Guvernul, nu vor avea ceva împotriva acestei propuneri. Dimpotrivă! Ca atare, vă mulţumesc de pe acum pentru înţelegerea cu care, sunt convins, veţi întâmpina această propunere. Este o propunere care îi onorează în primul rând pe cei ce o vor susţine! Adică ne onorează pe noi, Senatul României!
Post scriptum 2023 – Textul de mai sus, dacă-mi aduc bine aminte, a fost rostit ca o declarație politică în plenul Senatului. Găsiți pe site mai multe detalii.
Comenteaza