Premierul Benjamin Netanyahu, declarat persona non grata în Slovenia. Guvernul din Slovenia a decis în unanimitate să interzică intrarea pe teritoriul țării sale a premierului israelian Benjamin Netanyahu, evocând faptul că împotriva acestuia sunt în curs proceduri cu privire la crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează AFP, conform news.ro.
”Prin acest demers, Slovenia îşi confirmă angajamentul faţă de dreptul internaţional, valorile universale ale drepturilor omului şi o politică externă bazată pe principii şi coerentă”, a anunţat joi într-un scurt comunicat Guvernul de la Ljubljana.

Slovenia, un stat membru al Uniunii Europene (UE), a recunoscut Palestina ca stat anul trecut, a impus un embargo armamentului destinat Israelului şi a interzis importul de produse din colonii israeliene în teritoriile palestiniene.

În iulie, Slovenia a interzis intrarea pe teritoriul său a doi miniştri israelieni de extremă dreapta.

”Publicul ştie că sunt proceduri împotriva (lui Benjamin Netanyahu) în curs cu privire la comiterea unor crime de război şi crime împotriva umanităţii”, a anunţat ministriul sloven de Externe Neva Grasic.

Napocanews.ro