Calin Kasper
150 aprobate
calin.kasper@gmail.com
92.217.178.187

Stimate domnule Profesor Ion Coja,

Cuvântarea Căpitanului la deschiderea restaurantului legionar de la Predeal este cu totul remarcabilă şi plină de idei compatibilie cu doctrina creştină, încât dumneavoastră aţi numit în mod fericit această cuvântare „Predica de pe munte a Căpitanului”, ca o aluzie la Predica de pe munte a lui Isus.
În documentările mele, am descoperit un text de sorginte legionară puţin sau deloc cunoscut, care cred că a fost adus în atenţia locuitorilor localităţii Carmen Silva sub formă de afişe lipite pe gardurile şi zidurile localităţii.
În acest text Căpitanul explică pe înţelesul tuturor şi justifică totodată, politica de preţuri pe care o practica Comerţul Legionar, referindu-se aluziv la comercianţii evrei şi neevrei, care practicau în localităţile balneare preţuri nejustificat de mari.
Din cauza omeniei şi a înţelepciunii emanate de acest text, cred că ar putea purta titlul de „Predica de la mare a Căpitanului”. Iată textul, transcris întocmai cu originalul, inclusiv lungimea rândurilor şi utilizarea majusculelor:

O LĂMURIRE
Pentruce „Consumul Legionar“ vinde mai eftin?
„Consumul Legionar“ vinde mai eftin, NU pentru a
face concurenţă celorlalţi negustori
Ci pentru un principiu foarte sănătos pe care trebuie să‑l
aplice toţi comercianţii din Carmen Silva.
1. ÎN INTERESUL LOR: pentru că oamenii văzând că
la Carmen Silva ei nu sunt spoliaţi, că marfa e tot aşa de
eftină ca la ei acasă, în loc să vină 10.000, vor veni 20.000 şi
negustorul va câştiga mai mult dacă vinde eftin la 20.000,
decât dacă vinde scump la 10.000 de oameni.
2. ÎN INTERESUL STAŢIUNII: Pentru că staţiunea în
faţa marelui număr va înflori, nu va fi pustie, ca atunci când
vine lume puţină.
3. ÎN INTERESUL VIZITATORILOR: căci ei nu trebuie
să se apropie de CARMEN SILVA cu groază, ca de o
CETATE de SPECULANŢI care voiesc să‑i jupoaie.
Gândiţi‑vă că oamenii aceştia cari vin aici au cheltuieli
mari: cu trenul, cu chiria casei, cu taxele, cu plata băilor, iar
noi, văzându‑i că vin împinşi de boli le ridicăm preţurile la
toate alimentele cu mult peste preţul localităţii în care trăiesc
ei. Ce‑ar fi, dacă CÂILE FERATE văzând lumea că se
îndreaptă spre Carmen Silva ar dubla preţurile biletelor?
4. ÎN INTERESUL NEAMULUI: El are interesul ca
un număr cât mai mare de Români să vină la Mare, pentru
a se recreia, pentru a se vindeca, pentru a‑şi reface sănătatea.
Nu trebuie să se zică: „să vină numai cei bogaţi”.
NEAMUL zice: „Să vină toţi”. Să vină cei ce‑au nevoie,
bolnavi; bogaţi sau săraci. Căci neamul se sprijină pe toţi
deopotrivă şi pe cei bogaţi ca şi pe cei săraci. Şi poate mai
mult pe cei săraci. În orice caz neamul are interesul ca toţi
fii săi, săraci sau bogaţi, să fie sănătoşi.
DECI REPET:
Comercianţi din Carmen Silva, spre câştigul şi spre binele
vostru:
SPRE Binele Staţiunii:
SPRE Binele familiilor sărace împinse de boală spre lac
sau spre mare;
SPRE Binele Neamului nostru, urmaţi sfatul şi exemplul
pe care vi‑l dăm:
Vindeţi cu preţuri normale
Iunie 1937 C. Z. C.