Mihai
691 aprobate
mihai@yahoo.com
82.77.237.38
Praznuirea Sfintilor martiri Brancoveni : Constantin Voievod cu cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, si sfetnicul Ianache.

,,Constantin Brâncoveanu este poate unul dintre cei mai reprezentativi sfinţi, la nivel naţional, ca urmare a faptelor sale de excepţie care au marcat atât istoria poporului nostru, cât mai ales stabilitatea lui spirituală.
Marele domnitor are meritul deosebit de a fi putut stăvili o mişcare iezuită deosebit de puternică şi în plină ascensiune, care a dus la diversiunea prin care mitropolitul Ardealului, Atanasie Anghel, a optat pentru greco-catolici. Pentru ca aceste mişcări şi influenţe să nu pătrundă în spaţiul Ţării Româneşti, Brâncoveanu a folosit o serie de mijloace foarte moderne pentru timpul respectiv, prin care a reuşit să menţină şi chiar să promoveze spiritul ortodox.
Bunicul său, Preda Brâncoveanu, era considerat printre cei mai bogaţi oameni din S-E Europei, şi, cu toate acestea, a dus o viaţă de ascet. El ţinea toate posturile după rigorile vieţii călugăreşti, se ruga ca şi ceilalţi călugări şi era un mare ocrotitor al bisericii. Lucrul acesta s-a păstrat în familie, iar spiritul credinţei practice a fost moştenit în special de nepotul său, Constantin Brâncoveanu. Într-o lume dominată de conflicte, domnul Ţării Româneşti se manifesta ca un adevărat urmaş al împăraţilor bizantini.
Fiind format într-un mediu cărturăresc şi având conştiinţa unităţii de neam, reflectată mai ales în traducerea şi tipărirea Bibliei de la Bucureşti în anul 1688, Sfântul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat Academia Domnească (1694), precursoare a Universităţii din Bucureşti, adăpostită în clădirile Mănăstirii „Sfântul Sava” din capitală. Pe lângă intensificarea activităţilor culturale şi educaţionale ale Academiei Domneşti au fost organizate şcoli în incinta unor mănăstiri, în care se preda în română şi în slavonă. Aşa au fost şcolile de la Mănăstirile „Sfântul Gheorghe Vechi”şi Colţea din Bucureşti. O altă serie de şcoli româneşti au fost înfiinţate totodată în oraşele şi satele din Ţara Românească. În unele mănăstiri au fost înfiinţate biblioteci renumite, având cu prioritate lucrări provenite din marile centre culturale din Europa apuseană.
Imediat după ce a devenit Domnitor al Ţării Româneşti, Sfântul Constantin Brâncoveanu a încurajat activitatea de tipărire a lucrărilor de cultură teologică şi laică. Coordonarea tipografiei domneşti din Bucureşti a încredinţat-o monahului georgian, ulterior mitropolit, Sfântul Antim Ivireanul. Printr-o dezvoltare culturală intensă, oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ din sud-estul Europei, Domnitorul Ţării Româneşti fiind un călăuzitor constant al culturii şi al educaţiei, ajutând cu generozitate Patriarhiile Ortodoxe răsăritene, aflate sub stăpânire otomană.
Sfântul Constantin Brâncoveanu rămâne în conştiinţa Bisericii şi a poporului ca un ctitor de mănăstiri şi de biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi.
Sunt emblematice Mănăstirea Hurezi (cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală din Ţara Românească) şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din Ţara Făgăraşului.
Dintre biserici, menţionăm Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti (sfinţită la 29 iunie 1707 de patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului), unde, mai târziu, în anul 1720, au fost aşezate osemintele ctitorului, prin grija soţiei sale, Doamna Maria Brâncoveanu.
Sultanul Ahmed al III-lea, venind pe tronul de la Istanbul în anul 1703, a dorit ca să curme brusc faima de care se bucura pe plan extern domnitorul Ţării Româneşti, devenit un bastion al Ortodoxiei de care multora le era greu să treacă. Din execuţia sa şi a familiei sale şi-a dorit să facă un exemplu pentru întreaga Europă. Tocmai de aceea a ales ca zi a execuţiei sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare cinstită în mod special de familia domnitorului român. Nu s-a făcut în decursul timpului o asociere clară între intenţia sultanului de a-i executa pe Brâncoveni şi data pe care şi-o alesese. După o veche tradiţie creştină, întâlnită chiar în perioada romană, Maica Domnului era aceea care sprijinea prin rugăciunile ei familiile princiare. Având un rol atât de important în viaţa Bisericii noastre creştine, sultanul a căutat să denigreze această sărbătoare prin executarea celui mai aprig susţinător al Ortodoxiei din acele timpuri şi a familiei sale. Cu toate acestea, tocmai jertfa martirică a Brâncovenilor, alăturată marii sărbători, a dus la întărirea credinţei şi la transformarea celor executaţi în adevăraţi eroi ai neamului şi martiri ai credinţei pentru Hristos.’’ https://www.cotidianul.ro/784130-2/