ALTĂ TELENOVELĂ ROMÂNEASCĂ – DOSARUL REVOLUȚIEI

Justiția română a redeschis (pentru a nu mai știu cîta oară) dosarul revoluției, constatînd că procurorii militari au făcut cercetări superficiale.

Vreți să știți de ce procurorii militari au făcut cercetări superficiale? Și eu vreau să știu. Nu este nici o glumă. Vreau să știu oare care dintre variantele la care mă gîndesc este cea adevărată.

O variantă ar fi aceea că CEDO tot cere soluționarea dosarului, dar în realitate Europa nu-și dorește să se afle adevărul, și anume că glorioasa noastră revoluție, cu peste 1.000 de morți și cu pagube materiale enorme (dacă ne gîndim numai la exponatele din Muzeul de Artă sau la manuscrisele din BCU) a fost organizată de servicii secrete, în special europene, dar nu spre binele poporului român ci pentru a putea jefui această țară, măricică, dar mai ales plină de bogății.

O altă variantă este aceea că, nici pe plan intern, nu se vrea aflarea adevărului. Adevărul este acela că cei care au conspirat cu puterile străine pentru uciderea lui Ceaușescu, au făcut aceasta, unii pentru ambițiile lor, alții pentru îmbogățirea lor, iar alții fiindcă directiva primită era distrugerea economiei românești și subjugarea poporului român. Urmașii lor de azi nu fac altceva decît să continue această muncă distructivă, care, fiind în continuarea aceleiași rezoluții infracționale de acum peste un sfert de veac, îi face răspunzători și pe urmașii lui Iliescu, faptele lor (distrugerea României) fiind imprescriptibile. Este foarte greu de dovedit acum, fiindcă a trecut un sfert de veac, mulți vinovați sau martori au murit, iar pentru așa ceva ai nevoie de procurori „meseriași”.

Și ajungem la a treia variantă. Procurorii militari nu au fost (și nu cred că au devenit în prezent) „meseriași”. Acum 40 de ani, procurorii militari erau privilegiații instituției care pe atunci era a patra putere constituțională în stat, procuratura. Din punct de vedere material, datorită dublei subordonări (procuratura și M.Ap.N) în afară de leafa de procuror, primeau de la armată solda de grad, solda de funcție, Ordinul 50 (150 de lei pe luna pentru hrană), bani de haine. O zi pe săptămînă, era zi de sport – întrucît pe atunci printre ei era Mișu Popa (adică Mihai Popa Ulpiu Cherecheanu, fost celebru baschetbalist din naționala României, cel care în 1990 după demisia lui Gică Robu a devenit al doilea procuror general al țării din epoca modernă), se juca baschet. Din punctul de vedere al muncii, aceasta era foarte simplă și plăcută. Era simplă fiindcă în dosarele teoretic dificile, adică cele privind securitatea statului, ei preluau concluziile din referatele Direcției a VI-a (Direcția de cercetări penale a securității) iar în rest, erau dosare pe care chiar și Victor Ponta le putea rezolva: soldați care dezertau sau întîrziau nejustificat din permisie, soldați care la muncile agricole furau ceva produse de pe cîmp sau violau vreo țărancă. Și mai erau alte dosare foarte simple, cele în care ofițeri (de armată sau de poliție) erau prinși beți la volan – în aceste cazuri, chiar dacă se soldau cu victime, se găsea cum să se motiveze o soluție de 18′ (adică o amendă administrativă de 1.000 de lei). Dar munca lor era și plăcută fiindcă neavînd ce face, erau trimiși să facă muncă preventivă în unitățile militare, ceea ce însemna că plecau la o unitate militară, prezentau conținutul unei sau unor legi care interesau sectorul militar – după care, în frunte cu comandantul unității, se retrăgeau în popotă unde pe masă se întindeau fripturile și butelcile cu palincă și vin, iar cheful ținea adesea pînă dimineața. Așa, nu ai cum să înveți să fii anchetator.

Un caz aparte îl reprezintă M.L. Prin anii ‘60, M.L., student la drept, pletos cum erau studenții, se întorcea spre dimineață de la un chef. Pe drum este abordat de doi subofițeri de miliție care nu agreau pletoșii și care îl duc la circă unde îl trag de păr și îl bat de îl usucă. După ce i s-a dat drumul, ștergîndu-și sîngele de pe față, M.L. și-a jurat ceva, și și-a respectat jurămîntul. Cînd a terminat facultatea, a intrat în procuratura militară. Milițienii care călcau strîmb, se rugau la Dumnezeu ca dosarul lor să nu cadă la M.L.! Acesta, continua neîncetat să se răzbune!

Am scris mult în primii ani despre misterele revoluției, dar și în ultimul an (on-line). În urma primelor articolele din presa scrisă, nu m-a chemat nimeni ca martor. Am mai scris faptul că în ziua de 30 dec. 1996, cînd Dan Voinea a fost numit șef al direcției procuraturilor militare, l-am sunat să-l felicit și i-am spus că sper să facă lumină în dosarele revoluției și mineriadei, în care am multe să declar. În aceeași seară m-a sunat și a propus să ne întîlnim, să-i spun despre ce vreau să declar. Ne-am întîlnit la o berărie de lîngă mine și, pe parcursul berii (este adevărat, plătită de el), i-am expus multe din ce trăisem la ambele evenimente. Nici în urma acestei discuții nu am fost audiat. Mă duceam la Dan Voinea (era perioada în care în justiție aveam intrare cam peste tot) – mă primea în biroul lui plin tot timpul de ziariști, mă servea cu cafea (dacă plecau ziariștii, și cu o palincă), dar audierea mea nu s-a realizat niciodată. Precizez însă că nici ziariștii, care asistau la discuțiile noastre, nu m-au întrebat niciodată nimic. Procurori militari superficiali, ziariști superficiali – oare asta să fie explicația?

                                                                                 Dan Cristian IONESCU