„Portretul interior” al lui Constantin Brâncuși
În posteritatea imediată a lui Constantin Brâncuși era clar pentru foarte mulți pragul pe care omul plecat din Hobița Gorjului l-a creat în sculptura universală. Câteva personalități din diaspora au și dat neîntârziat exegeze cuprinzătoare (Ionel Jianu, Brâncuși, 1963; Petre Neagoe, The Saint of Montparnasse, 1963; George Uscătescu, Brâncuși y el arte del sigla, 1976). Mai târziu, grație unor cercetători minuțioși și dedicați, s-a înaintat spre inventarierea operelor lui Constantin Brâncuși (Ion Mocioi, Brâncuși. Catalogul operelor, 2017) și a prezenței lor în țară (Barbu Brezianu, Opera lui Brâncuși în România, 1974), inclusiv a arhivei (Constantin Barbu, Arhiva Brâncuși. Antologie, 2017).
Dar, chiar și în cazul mereu inovativului Constantin Brâncuși, înaintarea spre monografia cuprinzătoare este lentă. De altfel, pe fondul redusei dezbateri asupra inițiativelor, rămâne în continuare în cultura României o lipsă – aceea a prea puținelor preocupări monografice. Iar astăzi, în condițiile evidentei confuzii a valorilor, lipsa devine păguboasă. Vezi destui, tineri și mai puțin tineri, năpustindu-se să dea scrieri formal cu pretenții, înainte de a-și fi testat puterile explorând până la capăt măcar un autor. În fapt, chiar personalități în domeniile reflexive au început cu monografii – cu monografiere începe efectiv construcția propriei personalități și opere. Prin monografii autorul poate dobândi contur, iar prin nenumărate monografieri o cultură își stabilizează exprimările maxime și reperele.
Dar, cum se constată ușor, fără examinări asidue și, în final, monografieri, nu se poate valorifica un autor de referință, nici măcar în țara culturii sale! Or, în cazul lui Constantin Brâncuși, sculptorul care a contribuit substanțial la emergența modernității târzii, este clar că, oricâte piese (desen, pictură, sculptură) ai putut vedea dintre cele 720 inventariate, nu poți să nu sesizezi că în ele este vorba de o privire proprie asupra lumii, care se cere reconstituită pentru a înțelege până la capăt întrega operă.
De altfel, „Mon jeu est à moi”, a spus chiar sculptorul, dându-ne astfel cheia înțelegerii operei sale (Sorana Georgescu-Gorjan, Așa grăit-a Brâncuși. Ainsi parlait Brâncusi. Thus Spoke Brâncusi, Scrisul Românesc, Craiova, 2011, p.129). El mai spunea, de pildă, că „am plecat de la Rodin, l-am supărat, dar este necesar să-mi caut calea mea. Am ajuns la simplicitate, pace și bucurie” (p.129). Iar reflecții de acest fel sunt multe în lăsământul său.
Folosirea cheii lasă însă și azi de dorit. Va fi necesar să fie asumat, dincoace de relatarea istorică și de abundența de reflecții exegetice despre un creator sau altul, că numai cu istorie nu se obține niciodată semnificația întreagă a unei opere. Apelul deja clasic al lui Dilthey la a capta, plecând de la datele istoriei, trăirea unui autor și, cu aceasta, viziunea lăuntrică, spre a înțelege biografia și opera, rămâne mereu actual.
Am mai argumentat în alt loc (A. Marga, Gândirea altfel. Studii românești, 2016) că de la o asemenea optică este necesar să pornim pentru a face un pas înainte – înțelegerea integrativă a operei brâncușiene. De aceea, la evocarea, ce se face în mod obișnuit, a imensului talent al lui Constantin Brâncuși și a datelor vieții sale, este de adăugat mereu examinarea cu perspective deschise a personalității.
Fără îndoială că achizițiile brâncușologiei, mai ales când sunt datorate celor care au fost în preajma lui Constantin Brâncuși – începând cu Peter Neagoe, Petre Pandrea și V. G. Paleolog, dintre români, și Carola Giedion-Welcker, Walter Pach și Robert Payne – sunt de încredere. La fel sunt și exegezele celor care au reconstituit scrupulos date ale vieții și operei, precum Barbu Brezianu și Sorana Georgescu-Gorjan. Dar oricât de amănunțite ar fi datele despre un autor și oricâte reflecții despre ceea ce a făcut, rămâne deschisă întrebarea asupra intuiției sau viziunii conducătoare care s-a aflat la baza lucrărilor sale.
În continuare, Petre Pandrea a descris cel mai plastic și profund înrădăcinarea în istoria locurilor natale a felului de a aborda lumea al marelui sculptor: „Brâncuși a fost un tipic pandur al spiritului. Prin nucleul ideativ inițial este un artist oltean și un român cu valabilitate mondială, cu teme, probleme, aspirații și soluții universale” (Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, Meridiane, București, 1976, p.155-156). În acest fel, se explică mai bine atât ascendența carpatică, cât și nivelul înalt al performanței, la distanță univocă de cei care îl autohtonizează fără probe pe Constantin Brâncuși și-i reduc involuntar mărimea, cât și de cei care-i detectează cu totul parțial mesajul, căci nu-i cunosc rădăcina.
Dar monografia care să ni-l redea pe Constantin Brâncuși vizionarul care se exprimă în sculptură se lasă așteptată. Mai ales că sculptorul Constantin Brâncuși a contribuit inconfundabil la crearea modernității artistice, însă nu mulți artiști îl concurează în reflexivitate. Încă și mai puțini sunt creatorii care să-l egaleze în autoformare. Iar în capacitatea dovedită de inovare a unui întreg domeniu, cum a fost cel al sculpturii, deocamdată puțini îi stau alături.
S-a spus simplu și edificator că la Constantin Brâncuși „marea unitate a omului și artistului, a persoanei și operei se manifestă cu acuitate” (Carola Giedion-Welcker, Constantin Brâncuși, 1958, Meridiane, București, 1981, p.22). Iar dacă observăm desfășurarea vieții și operei sale, ne vine în amintire „demonul” lui Socrate – acea voce lăuntrică ce-i prefigura unui om calea de urmat.
Biografia lui Constantin Brâncuși este prima probă a acestei susțineri. Despre ea se știu deja multe, grație contribuțiilor multora (la cei deja citați adăugându-se V.G. Paleolog, Tinerețea lui Brâncuși, 1967; Petru Comarnescu, Brâncuși, 1972; Doina Lemny, Cristian-Robert Velescu, Brâncuși inedit. Însemnări și corespondență românească, 2004; Ion Pogorilovschi, Brâncuși Geneza 1905-1910, 2007). Terenul nu a fost însă parcurs până la capăt.
De puțin timp, suntem în posesia celei mai noi tentative de a surprinde ceea ce-l preocupa de fapt pe Constantin Brâncuși pe traseul vieții sale și ținea de „demonul” și „proiectul” său lăuntric. Este vorba de cartea efectiv monumentală a lui Alexandru Buican, Brâncuși. O biografie legendară (Actaeon Books, Baia Mare, 2023). Prozator, dar și neobosit și cunoscut cercetător, ce-și împarte viața între New York, București și Baia Mare, domnia sa a dat monografii pline de noutăți (The Impaler. A Biography fo Vlad III Dracula, 2007, și Brâncuși. O Biografie, 2012), iar, acum, se încumetă să caute să prindă în cuvinte „portretul interior” al marelui sculptor.
Din capul locului, se poate spune că demersul lui Alexandru Buican este o reușită certă, prin anvergura biografierii. Pe cele peste opt sute de pagini sunt atât de numeroase contribuții proprii de detaliu, încât rezumarea ar duce fatal la o listare incompletă.
Reușita este certă și prin noutățile majore pe care le aduce. Prima care se impune atenției este extinderea hotărâtă a materialelor de arhivă puse în valoare, spre arhivele americane. În SUA, Alexandru Buican a găsit noi documente relevante pentru viața și creatorul Constantin Brâncuși și le-a exploatat, alături de materiale deja cunoscute. „Dezgroparea” de noi izvoare este un pas specific, cartea fructificând corespondența lui Constantin Brâncuși cu sponsorii săi americani și suporterii săi francezi.
A doua noutate ce se impune atenției este explicarea operei prin „incidentul biografic” (p.11). Alexandru Buican este de părere că în exegeza brâncușologică ar fi necesar să fie „accentuat omul Brâncuși”, iar dincoace de întreaga brâncușologie „biografia adevărată era necesar încă să fie scrisă” (p.13). În optica sa, pentru această biografie, sursele americane sunt decisive pentru evoluția de la un moment dat și consacrarea definitivă a lui Constantin Brâncuși.
A treia noutate a cărții Brâncuși. O biografie legendară este repunerea întregii discuții despre Constantin Brâncuși sub controlul surselor. Alexandru Buican spune că, „vrând să descifrăm «misterul Brâncuși», am respins din capul locului un cifru aprioric și, ca să nu ajungem la o rezolvare arbitrară, am ținut seama de documente” (p.15). El mărturisește că „noi am lucrat deci în cea mai deplină izolare, acasă sau în sala de bibliotecă, și nicio afirmație care apare în carte nu este în afara unei surse scrise” (p.17).
A patra noutate este concentrarea analizei spre captarea portretului lăuntric al lui Constantin Brâncuși, Alexandru Buican argumentând simplu că „scopul ultim al oricărei biografii este descifrarea unui portret interior” (p.15). În condițiile în care Constantin Brâncuși era în realitate un om singuratic și deliberat spectator la disputele curentelor artistice, restituirea „portretului interior” devine și mai necesară, chiar dacă mai dificilă.
Grija documentării fiecărei aserțiuni și epuizarea teoretic deplină a izvoarelor caracterizează mai mult decât orice monografia Brâncuși. O biografie legendară. Această grijă face ca practic la fiecare pagină să fie aspecte noi, ale unui portret viu al lui Constantin Brâncuși. M-au impresionat documentarea „dorului de ducă” (p.48), continuu la tânărul aspirant la consacrarea în sculptură, nașterea lui a doua oară la Craiova, a contiguității cu cercul lui Macedonski, a „neîncrederii” (p.83) timpurii în „modernismele” artelor plastice, a înfruntării eroice a pasajului de lipsuri materiale (p.115), a gravitării în jurul lui Rodin. Cu reflecția edificatoare: „idolatria ce-l înconjura pe maestru nu poate să fie pe placul lui Brâncuși, care, din fire, suportă greu orice fel de autoritate și care are, mai ales, conștiința propriei valori” (p.123).
Alexandru Buican a pus în mișcare resurse documentare mai ample decât orice monografie pentru a reconstitui înaintarea oarecum irepresibilă a tânărului Constantin Brâncuși spre el însuși în interacțiune cu mediul din care veneau comenzi semnificative (p.141). O serie remarcabil de lungă de întâlniri memorabile, precum cea cu Margit Pogany, sau participarea la „Sâmbetele” lui Apollinaire (p.175), îl fac pe Constantin Brâncuși să perceapă că în atmosfera pariziană are șansa unei „aventuri estetice care i se pare «o minune»” (p.183). Parisul îi aduce recunoașterea printre exponenții modernității, dar Chicago și americanii interesați de artă îi asigură consacrarea în lumea largă. Bătălia pentru arta modernă se mută la New York, Constantin Brâncuși ia parte la ea (p.231), iar istoria artei înregistrează o transformare.
Monografia Brâncuși. O biografie legendară reconstituie cu noi detalii ceea ce a urmat consacrării, începând cu „anii nebuni” (1919-1929), pe planul vieții strict personale a lui Constantin Brâncuși, al interferenței acesteia cu tinere ale timpului, al reflecțiilor artistice și contactelor cu personalități ale epocii și, mai ales, al realizării operelor care îl vor reprezenta. Alexandru Buican își asumă să rescrie mai toate momentele cunoscute ale biografiei lui Constantin Brâncuși și le aduce, cu surprinzătoare observații, la o abordare nouă ca documentare, dar, adesea, și ca unghi de abordare. Constanta sa preocupare este fidelitatea în gradul cel mai înalt posibil față de ceea ce a fost. El ține să ia explicit distanță de clișeele și fabulațiile ce înconjoară și azi subiectul și, la un moment dat, scrie: „După 1989, au apărut, într-o notă tipic românească, tot felul de falsuri infantile și au explodat o mulțime de scandaluri. Un ziar a putut să anunțe chiar că o versiune a Domnișoarei Pogany s-a vândut «la o gură de metrou»”.(p.716).
Teza cheie a monografiei datorată lui Alexandru Buican este pe cât de simplă în aparență, pe atât de întemeiată. Anume, aceea că „formula sufletească a lui Brâncuși nu se cuvine să fie căutată nicidecum în țărănia lui, fapt cu totul accidental și puțin relevant, ci tocmai în geniul său” (p.718). Formula „prince paysan”, la care chiar reflexivul Constantin Brâncuși a concedat, este mai potrivită. Alexandru Buican consideră că „mai fructuoasă este o tentativă de definire a trăsăturilor personalității sale prin caracterul lui oltenesc” (p.718) – este vorba de „natura independentă, indisciplinată și refractară” a olteanului.
Faptul are implicații mai întinse decât se crede. Cum spune Alexandru Buican, „pentru Constantin Brâncuși să-și așeze satul în mijlocul Parisului era o necesitate. Iar pentru noi o axiomă ce este necesar să fie dovedită. Poporul român n-a ieșit din sat încă. Un Brâncuși îmbrăcat în frac și instalat confortabil pe Champs Elysees este de negândit. Dar nu din cauză că era «țăran», ci din cauză că era arhaic. Deși atrăgea atenția asupra importanței ideii de «artizan», el depășea tradiția renascentistă a acestui tip de creator, înscriindu-se pe o tradiție mai veche” (p.720).
De aceea, Constantin Brâncuși a și putut spune ceva greu de priceput la prima ascultare: „Arta abia începe” sau „Eu, cu noul meu, vin din ceva foarte vechi”. Constantin Brâncuși avea, insistă Alexandru Buican, anvergura unui filosof în termenii artei. Dar el nu a mers spre deformarea obiectelor percepției pentru ca obiectele să nu mai semene cu ele însele, precum Picasso, ci a forțat obiectele să semene cu ele însele. Pasărea este un exemplu elocvent – ea este pasăre doar semănând cu ea însăși.
Din acest punct de vedere „Brâncuși transcende sculptura, care devine numai un mijloc în vederea unei realizări mai înalte (p.721)”. Constantin Brâncuși este, astfel, un „trezitor la realitate” – și și-a marcat posteritatea în acest rol. Atunci când este veritabilă și la performanța maximă, arta înnoiește viziunea.
Autor: Andrei Marga, Cuvânt la lansarea volumului Brâncuși. O biografie legendară, Cluj-Napoca, 10 noiembrie 2023
pop teodor:
Sectele din toata America,Europa si din Romania si din toata lumea,catolicii,ecumenistii din America,Europa,Romania si din toata lumea sunt denominatiuni „crestine” sioniste care sustin Israelul in razboiul cu palestinienii.Dovada este interviul devastator al lui Carlson cu un pastor lutheran din Gaza.
„Ne afectează grav”: Tucker evidențiază devastările aduse creștinilor din Gaza de războiul Israel-Hamas.
Cofondatorul Daily Caller, Tucker Carlson, a subliniat impactul pe care războiul din Gaza îl are asupra creștinilor palestinieni în timpul unui interviu cu reverendul Munther Isaac, pastorul la Biserica Creștină Evanghelică Luterană din Betleem, pe care Carlson l-a publicat marți.
„O temă consecventă, dar aproape niciodată remarcată a politicii externe americane este că întotdeauna creștinii sunt cei care suferă”, a declarat Carlson în monologul său de deschidere.
„Practic nu există niciun cuvânt despre creștinii care trăiesc acolo, despre vechea comunitate creștină din Gaza, Cisiordania și Israelul propriu-zis.”
Carlson a subliniat atacul aerian din octombrie despre care spune el a lăsat în ruine o Biserică Ortodoxă Greacă din Gaza.
„Biserica este în ruine. Cel puțin 17 persoane au fost ucise în acea zi”, a subliniat Carlson. El și-a amintit, de asemenea, de asediul Bisericii Nașterii Domnului din 2002 , unde soldații israelieni au împușcat și au ucis un duhovnic cu dizabilități mintale din Betleem.
„Sunt vremuri foarte grele și este dificil de ceva vreme. Când spun vremuri dificile, nu mă refer doar la 7 octombrie”, a deschis reverendul Isaac.
Isaac a explicat modul în care fragmentarea comunităților creștine răspândite în Gaza, Israel, Cisiordania și Ierusalimul de Est afectează grupul de credință.
„În biserica mea am membri ai familiei cu rude în Gaza și ei nici măcar nu pot vizita, [chiar] înainte de război nu puteau să le viziteze și să fie cu ei”, a spus el.
„Oamenii continuă să plece din cauza realității politice. Viața sub o ocupație militară israeliană foarte dură este greu de suportat și, ca urmare, mulți tineri creștini palestinieni continuă să plece, de exemplu Betleem, alegând să găsească o viață mai bună și mai ușoară în altă parte”, a continuat Isaac.
„V-a trimis vreun membru al Congresului ajutor de orice fel? Cuvânt de sprijin? [Către] Un tovarăș creștin?” întrebă Carlson.
„Nu, vreau să spun, dimpotrivă”, a răspuns Isaac. „Continuăm să fim îngroziți de ceea ce auzim de la Congres, cu desigur câteva excepții. Sunt unii pe partea democrată, bineînțeles că Rashida Talib provine dintr-o moștenire palestiniană. Dar când te uiți la așa-zisa dreptă religioasă, nu primim nicio simpatie. Uneori suntem încântați să fim auziți și să ne luăm perspectiva în serios”, a spus Isaac.
„Unul dintre lucrurile de care sunt adesea lovit, fie când vorbesc cu diplomați, politicieni, personalul Congresului. Sau chiar și pastori și pastori influenți, este cât de puține știu ei despre realitatea de pe teren. Cunoașterea lor despre situația de aici pare a fi foarte, foarte superficială, totuși au opinii foarte puternice”, a spus Isaac.
Figurile excoriate ale lui Carlson ale dreptei creștine americane care refuză să susțină creștinii din Orientul Mijlociu.
Poate că vă întrebați: „Stați puțin, dacă liderii creștini nu vor lua atitudine pentru viețile creștinilor, atunci de ce să îi mai avem?”. Și probabil că aceasta este o întrebare bună”, a remarcat Carlson.”Ați crede că în Congres, unde sunt mulți creștini autoproclamați, cineva ar putea să se pronunțe în numele fraților lor din Țara Sfântă, dar nu. De fapt, exact opusul”.
Carlson a difuzat apoi un clip cu reprezentantul republican din Michigan, Tim Walberg, un fost pastor evanghelic, care a pledat pentru eliminarea ajutorului american pentru Gaza „ca la Nagasaki și Hiroshima”.
„Pentru a fi clar, ca o chestiune teologică, creștinismul nu este religia lui Hiroshima și Nagasaki, ci este religia, dintre toate religiile lumii, care urăște în mod unic uciderea în masă”, a spus Carlson. „De fapt, este religia care detestă crimele în masă. Nu există nicio scuză pentru acest lucru din perspectiva creștină. Și iată că avem un fost pastor care o cere”.
Isaac a juxtapus declarațiile lui Walberg cu învățăturile lui Hristos, spunând: „Această obsesie cu războiul și violența… este antiteza a tot ceea ce a învățat Iisus”. (RELAȚIE: Editorul Daily Rundown: Biden avertizează Israelul că victimele civile din Gaza amenință sprijinul viitor)
„Aceasta, din nou, ne face să ne întrebăm. Vă dați seama cât de dăunător este acest lucru pentru noi, creștinii care trăim nu doar în Palestina, ci și în Orientul Mijlociu? Daunator în sensul impactului real asupra vieților noastre, dar și dăunător în ceea ce privește credibilitatea noastră în fața colegilor noștri de aici din Orientul Mijlociu”, a întrebat Isaac.
Cel mai dureros moment al interviului a venit, probabil, atunci când Isaac a povestit despre atacul israelian cu rachete care a ucis 18 palestinieni, inclusiv nouă copii.
„De când a izbucnit războiul, toți au ales să se ascundă și să se refugieze în cele două biserici majore, cea ortodoxă și cea catolică”, a susținut Isaac. „Au ales să fie acolo gândindu-se că nu vrem să devenim refugiați în sud, cu necunoscutul în față”. El a explicat că mulți dintre ei sunt descendenți ai Nakba din 1948 și provin chiar din refugiați. „Unul dintre ei mi-a spus ‘dacă voi muri, prefer să mor în biserică’. Ei credeau că biserica este sigură, dar biserica nu era așa”.
La aproximativ 10 zile după război, biserica ortodoxă a fost lovită, a fost lovită de o rachetă israeliană. 18 persoane au fost ucise, inclusiv nouă copii. Creștinii palestinieni. Nouă copii creștini palestinieni”, a declarat Isaac pentru Carlson.
Isaac a povestit, de asemenea, că lunetiștii israelieni au ucis două femei catolice în vârstă. „Cum poate fi aceasta o greșeală, Tucker? Aceasta este întrebarea noastră. Pentru că ele se aflau în mijlocul bisericii”, a spus Isaac.
Isaac a mai precizat că unii din parohia sa au murit din cauza unor boli vindecabile din cauza lipsei de acces la asistență medicală.
„Sunt confuz, de ce creștinii din Gaza care se ghemuiesc în biserica lor și mor de boli vindecabile nu ar fi lăsați să călătorească în Israel? De ce nu li s-ar permite să plece? De ce ar fi reținuți acolo? Adică sunt creștini, nu sunt o amenințare pentru nimeni”, a întrebat Tucker.
„Aceasta este natura asediului. Asediul este acolo din 2007. Este o pedeapsă colectivă împotriva tuturor palestinienilor”, a răspuns Isaac. (RELAȚIE: ‘Haide, Peter’: Doocy se ceartă cu Kirby în legătură cu sprijinul „neclintit” al lui Biden pentru Israel).
Spre finalul interviului de 40 de minute, Isaac a făcut lumină asupra unei probleme puțin mediatizate care îi afectează pe creștinii din regiune.
„Cea mai mare problemă cu care se confruntă creștinii este în Ierusalimul de Est, unde sunt ținta constantă a grupurilor radicale, a grupurilor radicale evreiești”, i-a spus Isaac lui Carlson.
„Unele biserici, au încercat, a existat o încercare de a le arde. Adesea, și asta, și asta, puteți vedea pe rețelele de socializare peste tot, clerul creștin fiind scuipat de aceste grupuri. Ei scriu sloganuri foarte ofensatoare pe perete. Există incitări puternice împotriva creștinilor, în special în Orașul Vechi din Ierusalim.”
„Îmi pare rău că vă cer să faceți o pauză. Ce fel de sloganuri? Ce fel de graffiti sunt scrise împotriva creștinilor?” a întrebat Tucker.
„Noi nu vrem creștini, plecați de aici. Unele dintre ele sunt foarte foarte ofensatoare de fapt, asta nu pot să spun. Multe dintre ele îi cheamă pe creștini, fie că sunt creștini sau creștini armeni … nu vă vrem aici, ar trebui să plecați. Așadar, există toate aceste incitări împotriva creștinilor, în special în Ierusalim.
Cineva ar putea spune că, ei bine, ne așteptăm să vedem grupuri radicale în fiecare tradiție de credință și eu spun că, desigur, da, există. Problema este atunci când merg și verifică și nu sunt niciodată trași la răspundere”, a declarat Isaac.
Isaac a folosit cuvântul genocid pentru a descrie războiul. „În Gaza are loc un război foarte, foarte brutal, un război pe care l-am descris folosind cuvântul genocid, deoarece este un război care a folosit chiar și foametea ca mijloc”, a explicat el.
Isaac și Carlson au abordat alte câteva subiecte pe parcursul interviului, inclusiv apărarea Israelului de către președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, antisemitismul și tratamentul aplicat de Israel cetățenilor săi creștini.
„Ceea ce solicităm sunt lideri creștini rezonabili și corecți, care să înțeleagă realitatea de pe teren și care să fie capabili să facă lobby pentru o pace dreaptă pe acest pământ în care palestinienii și israelienii să trăiască împreună”, a declarat Isaac în mod sumar.
09 APRILIE 2024APR 09, 2024
5454
159159
„Ep. 91 Cum îi tratează guvernul Israelului pe creștini? În Occident, liderii creștini nu par interesați să afle răspunsul. Ar trebui să fie. Iată punctul de vedere al unui pastor din Betleem.”“Ep. 91 How does the government of Israel treat Christians? In the West, Christian leaders don’t seem interested in knowing the answer. They should be. Here’s the view of a pastor from Bethlehem.” Cum îi tratează guvernul Israelului pe creștini? În Occident, liderii creștini nu par interesați să afle răspunsul. Ar trebui să fie. Iată punctul de vedere al unui pastor din Betleem.”
Tucker Carlson și pastorul palestinian despre creștinismul în IsraelTucker Carlson and Palestinian Pastor on Christianity in Israel.
Într-un episod recent, Tucker Carlson sa angajat într-o discuție provocatoare cu un pastor palestinian din Betleem în cadrul emisiunii sale, concentrându-se pe tratamentul creștinilor din Israel. Interviul și-a propus să facă lumină asupra provocărilor cu care se confruntă creștinii palestinieni, una dintre cele mai vechi comunități creștine din lume, și să sensibilizeze creștinii americani, în special evanghelicii, cu privire la realitățile cu care se confruntă sub guvernul și societatea israeliană. Această conversație a stârnit un interes și discuții semnificative pe rețelele de socializare, mulți exprimându-și sprijinul pentru expunerea acestei probleme.In a recent episode, Tucker Carlson engaged in a thought-provoking discussion with a Palestinian pastor from Bethlehem on his show, focusing on the treatment of Christians in Israel. The interview aimed to shed light on the challenges faced by Palestinian Christians, one of the oldest Christian communities in the world, and to raise awareness among American Christians, particularly evangelicals, about the realities they face under the Israeli government and society. This conversation has sparked significant interest and discussion on social media, with many expressing their support for the exposure of this issue.
Într-un episod recent, Tucker Carlson a purtat o discuție provocatoare cu un pastor palestinian din Betleem în cadrul emisiunii sale, concentrându-se asupra tratamentului creștinilor din Israel. Interviul a avut ca scop să facă lumină asupra provocărilor cu care se confruntă creștinii palestinieni, una dintre cele mai vechi comunități creștine din lume, și să sensibilizeze creștinii americani, în special evanghelicii, cu privire la realitățile cu care se confruntă aceștia în cadrul guvernului și societății israeliene. Această conversație a stârnit un interes semnificativ și discuții pe rețelele de socializare, mulți dintre ei exprimându-și sprijinul pentru expunerea acestei probleme.
Puteți afla mai multe despre mica populație de creștini din Gaza You can find out more about the small population of Christians in Gaza aici here..
[Puteți renunța la picăturile Tucker din setările dvs., dreapta sus][You can opt out of the Tucker drops in your settings, top right]
Abonați-vă la Free Thinking Through the Fourth Turning cu Sasha StoneSubscribe to Free Thinking Through the Fourth Turning with Sasha Stone
Mii de abonați plătițiThousands of paid subscribers
O ruminare despre prăbușirea culturii din stânga. Este chiar atât de rău? Da, este chiar atât de rău.A rumination on the collapse of culture on the left. Is it really that bad? Yes, it is really that bad.