Dosar penal pentru parastas. Florin Dobrescu este cercetat pentru comemorarea lui Corneliu Codreanu
Florin Dobrescu este cercetat penal sub acuzația de promovarea doctrinelor fasciste, legionare și antisemite, precum și pentru cultul unor persoane vinovate de genocid și crime împotriva umanității, la sesizarea lui Arus Zsolt, militant pentru autonomia Ținutului Secuiesc. Florin Dobrescu a făcut anunțul printr-o postare pe contul său de pe Facebook, postare care a dispărut la scurt timp după publicare. Dobrescu a fost, până în anul 2015, liderul Partidului „Totul pentru Țară”, fiind în prezent secretar al Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu” și vicepreședinte al Asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei.
Redăm mai jos integral postarea lui Florin Dobrescu:
Dragi prieteni,
E de datoria mea să vă fac cunoscută o nouă încercare de intimidare, prin care se dorește, în realitate, să fiu oprit în activitatea mea de dezvăluire și promovare a adevărului istoric și a Memoriei Rezistenței Anticomuniste din România.
Ieri, vineri 19.02.2020, am fost audiat de reprezentanții Poliției, aducându-mi-se la cunoștință existența unui dosar penal în care sunt acuzat de încălcarea articolelor 4 și 5 din Ordonanța de Urgență Guvernamentală 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.
Mai exact, sunt acuzat de săvârșirea infracțiunilor de promovare în public a “cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”, promovarea, în public, a unor „idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, dar și de „confecționare, vânzare, răspândire, precum și deținere în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”. Concret, acuzația care mi se aduce este legată de inițierea organizării la 30.11.2019, a unei ceremonii religioase de pomenire a lui Corneliu Zelea Codreanu, la locul asasinării acestuia în 1938, respectiv pe DN1, în dreptul pădurii Tâncăbești, unde se află amplasată și o troiță monumentală amintind de acel asasinat politic.
Autorul sesizării penale este un anume Arus Zsolt, din Gheorghieni, județul Harghita, reprezentantul Fundației Szekler Monitor, cetățean român de etnie maghiară, care militează public pentru obținerea autonomiei Ținutului Secuiesc.
Știu că activitățile mele cultural-educative, memoriale și editoriale, care cel mai adesea intră în contradicție cu noua ideologie a corectitudinii politice, deranjează de mulți ani acele cercuri antinaționale și anticreștine, care vor cu orice preț să amputeze și să falsifice istoria recentă a României, îngropând în uitare figurile emblematice ale demnității românești, care s-au opus totalitarismului, și să abată atenția de la crimele oribile comise de agenții internaționalismului comunist. Scopul final fiind, desigur, anihilarea identității noastre naționale. Noul marxism nu poate fi implementat pe un teren unde mai există Dumnezeu și conștiință națională.
A fost o vreme când atacurile și presiunile de acest gen veneau din partea Indtitutului Elie Wiesel și altor oficine conectate la acesta. După repetate insuccese, mult timp au adoptat tactica ignorării mele complete. Acum constat că același gen de atacuri vin dintr-o direcție cu totul suprinzătoare. A unor organizații ce militează pentru autonomia Ținutului Secuiesc. În timp ce Institutul Wiesel tace și, probabil, își freacă mâinile că alții fac treaba lor.
Dar mi se pare incredibil faptul că Procuratura dă curs unei sesizări aberante, prin care un cetățean român este acuzat că a inițiat o slujbă religioasă, un parastas, pentru pomenirea unui creștin ortodox asasinat în acel loc. Fie el și un personaj istoric de statura celui comemorat în acest caz. Consider deci că se depășește deja o anumită linie roșie și că avem de-a face efectiv cu încălcare grosolană a dreptului la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, așa cum este el garantat de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru astfel de fapte, oamenii se alegeau cu dosare penale în regimul dinainte de Decembrie 1989. Și atunci, pentru ce s-a murit la Revoluție? Pentru ce au luptat cei sacrificați în Rezistența anticomunistă?
Vreau să transmit tuturor că aceste presiuni și încercări de intimidare nu mă vor opri din a rosti adevărul. Pentru că doar Adevărul ne va face liberi!
Vă îndemn pe toți: să ne rugăm pentru Arus Zsolt și pentru toți cei ce au sufletele chinuite de ura împotriva noastră, pentru a se bucura și ei de lumina iubirii lui Hristos.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Autoritatlie romane de dupa 89 indiferent de culoarea politica, au fost practic paralizate in fata cavalcadei holocaustului cedand la toate solcitarile nerusinate ale unor derbedei care de fapt pe langa umilirea romanilor si a Romaniei voiau cat mai multi bani si castiguri materiale.La ora actuala observ ca sunt de ne-oprit in obraznicia lor.
Am incercat sa contactez diverse personalitati cu deschidere la guvernanti pentru a se creia un muzeu al comunismului.Nu am reusit tocmai din pricina acestei paralizii si/sau lasitati consider eu de moment al romanilor.
In consecinta, propun ca la orice solicitare noua a haustologilor sa li se impuna acestora creierea de catre ei si cu concursul tuturor comunitatilor evreiesti dar sub controlul guvernului si al institutiilor romanesti al acestui MUZEU INTERNATIONAL AL COMUNISMULUI la noi in tara avand in vedere ca acest flagel criiminal a fost initiat si propagat de evrei.Deci nu li se vor mai acorda nici o alta facilitate privind holocaustul, alte pretentii de clan si etnie pana cand acest muzeu nu va fi definitivat.
Nu mai înțeleg nimic! …
Crime de război?…nu cred. Care razboi! A participat la WW2? A condus operatii sau actiuni militare? A comandat lagar de prizonieri sau refugiati? ZA organizat tabere de munca forțată?
Hmmm! Este veteran atunci….
Genocid? Când? Cum? Cine sunt cei uciși? Ce grup etnic, ce seminție?
„Genocidul (termen creat în 1944 de juristul polonez Raphael Lemkin pentru a denumi „practica exterminării națiunilor și a grupurilor etnice”) reprezintă exterminarea intenționată (deliberată) a unei comunități (a unor grupuri) naționale, etnice, rasiale sau religioase, constituind o crimă împotriva umanității.”
Când voi primi primi răspunsuri clare? Exista dublu standard în analiză?
Boanghina este prietenul deputatului AUR, Dan Tanasă. L-a albit cu 4 plângeri penale, toate respinse de Instanțe.