FACTORUL SIONIST. PROBLEMA EVREIASCĂ.

MIŞCAREA LEGIONARĂ ŞI KHAZARII.

SOLUŢIA LEGIONARĂ A PROBLEMEI KHAZARE.

Noţiunea de antisemitism a început de circa 40 de ani încoace să ne strângă ca o menghină de gât, îndată ce pronunţăm numai cuvântul „evreu”. Faceţi un simplu test şi pronunţaţi-l odată în public, chiar şi numai cu jumătate de gură şi veţi observa imediat cum o serie de chipuri se vor întoarce neîntârziat spre dumneavoastră. În privinţa acestei noţiuni, oamenii au început să reacţioneze ca după o spălare de creier, evită cu orice preţ să abordeze tema respectivă în public. Cauza acestei reacţii nu a apărut din senin, ea este generată chiar de evrei. Se spune că au cheltuit nu mai puţin de 4 miliarde de dolari pentru a înrădăcina în opinia publică, prin intermediul unor organizaţii ca „Anti-Defamoţion – League of Brith (A.D.L.)” sau „American Civil Liberties Union (A. C. L. U.)” noţiunea aceasta de antisemitism de altfel deloc adecvată şi nici decum justificată. Nici cuvântul SEMIT şi nici SEMITISM nu pot fi găsite în vreunul din dicţionarele apărute înaintea anului 1875.

Un fluviu de filme din preponderentul evreiesc Hoolywood a fost revărsat asupra omenirii, pentru a răspândi în opinia oublică o imagine forţată şi ireală despre poporul evreu şi religia sa. Dar cum stau lucrurile în realitate cu religia respectivă, vom vedea puţin mai târziu, pe baza câtorva citate redate textual din Talmud. O mar eparte a populaţiei naţiunilor apusene a fost instruită prin mass-media, aflată şi ea sub control khazaro-evreiesc, ca noţiunea de semitism se referă aproape în exclusivitate la evrei. În realitate însă, un evreu din zilele noastre, are tot atâta în comun cu un semit, cât are ţi un american cu un grec. În multe cărţi, nu s-a relatat în nici unul din cazuri, despre vreun semit oarecare, deci nu despre arabi, arameeni, akkadieni şi nici despre ebraici. S-a scris despre persoane ca Rothschiltz-i, Karl Marx, Stalin, Warburg-i,Windsors-i, e.t.c., nici unul dintre ei nu era semit! Ei erau aşkenazi de rasă pură, khasar.

V-am derutat cumva? Dacă da, voi urmări să fac puţină lumină. Hai să lămurim mai întâi câteva noţiuni cu care oamenii jonglează zilnic, fără să le cunoască însă exact sensul.

Cine sunt de fapt semiţii?

Extrem de conservativul şi bine documentatul „Oxford Universal Dicţionary” ne spune că „ noţiunea de semit a fost folosită pentru prima dată în 1875 şi ea descrtie o persoană aparţinând rasei umane, care include aproape toate popoarele ce sunt prezentate în Cartea Facerii 10 (V. T.) ca urmaşi ai liu Sem” fiul lui Noe şi care folosesc ca limbă semita – aici fiind incluşi şi akkadienii, fenicienii, aramenii, arabii, asirienii. . .

În „Enciclopedia de istorie a omenirii” lui Langer, se precizează că „este necesar a se ţine cont că noţiunea de semit, nu se referă la o rasă, ci la un grup de popoare, a căror limbă maternă este cea semită”.

Aici laicul va sări fără îndoială ca ars: „Păi vezi, deci iudeii sunt şi ei semiţi!”. Corect! Iudeii sunt semiţi, rămâne însă de văzut ce au în comun evreii de astăzi cu poporul iudeu. După cum veţi vedea imediat, evreii moderni nu au aproape nimic în comun cu iudeii.

Haideţi să ne reamintim un pic istoria. Cine sunt de fapt iudeii?

Poporul iudeu nu-şi are originea aşa cum s-a susţinut şi presupus în Caldeea. Dimpotrivă, populaţia respectivă venise ca venetică în Caldeea, iar acolo a a fost tratată ca atare de caldeeni şi izgonită.

Ţara de baştină a iudeilor este descrisă în cartea I a lui Moise (10, 30), ca spaţiu dintre Meşă şi Shepar, întinzându-se până la muntele răsăritului ( ceea ce înseamnă muntele de la Ebal), deci spaţiul PUNT – USAL – SCHABA, în punctul cel mai sudic al Peninsulei Arabice.

În vechiul testament se spune despre Sem că este fiul lui Noe, ceea ce deasemenea este inexact. Acest lucru se datorează faptului Neemia şi Ezdra au găsit poeziile şi legendele babiloniene, le-au copiat mai întâi şi abia apoi le-au compilat, adaptându-le potrivit nevoilor lor – tot astfel a făcut şi cu legenda regelui Sargon, care a fost folosită pentru povestea lui Moise, deşi în realitate el are o poveste total diferită , în plus, Moise a trăit cu circa 2300 de ani după Sargon – .

Iudeii provin într-adevăr din spaţiul geografic în care îi plasează Vechiul Testament şi anume din fâşia îngustă de pământ de la Marea Roşie, aflată în extremitatea sudică, la poalele munţilor Ebal. Acolo s-a născut un nou trib, compus din diferite semeţii. Şeful acestui trib era un exilat al şebeilor, care purta numele de Abil Habr. După el, noul trib, a primit curând numele de Habriţi, care a devenit ulterior EBRAIVI = EVREI. Diferiţi exilaţi ai altor triburi sau unit destul de repede cu noul trib al lui Abil Habr, la care s-au mai adăugat, la care s-au mai adăugat mulţi sclavi şi sclave fugiţi. În acest fel s-a născut un nou popor.

Abil Habr a ridicat pe malul mării o cetate şi a cucerit destul de repede insula de pe cealaltă parte a mării (Perim), care aparţinea marelui imperiu al Egiptului. Acolo, Abil Habr, s-a aliat cu triburile etiopiene ale Amharilor şi Chabbilaienilor. Împreună cu acestea a pornit spre ţara maurilor, aşezată pe malul lacului Ugan Ugan (Uganda de azi) şi a cucerit-o în întregime. Aici și-a întemeiat un imperiu, acesta fiind şi locul de unde noul trib a alcătuit cu timpul poporul evreu. Zona de mijloc a acestei ţări se numeşte de atunci Habr.

Întrucât Abil Habr a ridicat bigamia la rang de lege, toţi bărbaţii având mai multe neveste, s-a născut aici un popor nou, din multitudinea de rase şi tipuri umane care făceau parte din el. În pragul maturităţii, Abil Habr, a fost lovit de o grea boală venerică. În acea vreme trăia însă un om din ţara Sinai, cunoscut ca vrăjitor. Acesta a fost chemat de Abil Habr, ştiindu-se despre el că făcea minuni prin sacrificii de sânge aduse unui zeu păgân. Acel vrăjitor, a adus poporului iudeu – evreilor – ritualul circumciziei, precum şi pe zeul sângelui şi al răzbunării, IAHO / IAHVE / EL SCHADDAI.

Tot acest preot i-a impus lui Habr o mulţime de sacrificii şi războaie, încheind un contract cu evreii (Alianţa de Sânge Ebraică). Abil Habr şi-a extins în continuu teritoriile, pregătindu-se acum de un război împotriva ţării Habaş, al cărei rege era însă înrudit cu faraonul, pe care acesta l-a chemat în ajutor. Faraonul din acea vreme, Sesostris I, şi-a trimis flota şi armata în ajutor, aducând evreilor o înfrângere nimicitoare. Războinicii faraonului au cucerit şi bastionul Har Haber (HARAR), învingându-şi categoric duşmanii.

Majoritatea celor ce-şi zic azi evrei sunt în realitate khazari, un popor de origine turcică, ce a avut cândva un imperiu vast între Marea Neagră şi Marea Caspică, de la Volga la munţii Caucazului, ai căror conducători au declarat iudaismul religie de stat în anul 740 d. Hr.; evreii se împart azi în două: aşkenazi şi sefarzi. Cei sefardiţi pot pretinde că se trag din semiţi adevăraţi, răspândiţi prin lume, care au ajuns prin nordul Africii şi de acolo în Spania şi în alte ţări mediteraneene; cei aşkenazi vin din estul Europei. Sefardiţii aveau limba ladino, un dialect hispano-ebraic, iar aşkenazi au limba idiş, un dialect germano-evreesc. Cea mai bună descriere le-o dă Arthur Koestler în cartea sa „The 13c th Tribe, care ne spune că prin 1960, erau cam 500 000 de sefardiţi, iar restul milioanelor de evrei erau aşkenazi. Probabil un număr infim de evrei care se trăgeau din Palestina, au fost folosiţi la convertirea khazarilor, astfel că puţine picături de sânge semit au intrat acum 13 secole în sângele khazarilor.

Este foarte important să se cunoasvă acest aspect genetic şi lumea să ştie adevărul: nu există o rasă evreiască şi doar un număr infirm din cei ce-şi zic evrei se trag din strămoşi evrei adevăraţi, care au o oarecare legătură cu Biblia. Pentru a vorbi despre o rasă evreiască, trebuie să fii sau ignorant sau de rea-credinţă.

. . .Evreii nu erau decât unul din numeroasele triburi arabe sau semitice, care se stabiliseră în Asia occidentală. Concluzia lui Joseph Reinach este clară: „Cum nu există rasă evreiască, ci există numai o religie iudaică, sionismul este pur şi simplu o eroare istorică, arheologică şi etnic”.

„Este foarte probabil – şi antropologia fizică tinde să o demonstreze – că anumiţi locuitori<<ARABI>> din Palestina (în mare majoritate <<arabizaţi>>) au o parte mai mare din sângele vechilor evrei decât cea mai mare parte a evreilor din diaspora, al căror exclusivism religios nu împiedică nicidecum absorbirea unor convertiți de origini extrem de diverse”.

Bilanţul cel mai clar al acestei mistifcări a istoriei a fost formulat de Thomas Kiernan: „Sioniştii erau europeni. Nu există absolut nici o legătură biologică sau antropologică între strămoşii evreilor din Europa şi vechile triburi ale evreilor (Thomas Kiernam The Arabs, Little Brown and Co.)

Este foarte important să se înţeleagă că acuza de antisemitism nu are nici o bază reală, ea fiind doar numele unei arme prin care se distruge adversarul politic. Nu există şi nu poate exista antisemitism, sau ură de rasă împotriva evreilor, pentru că evreii nu sunt o rasă şi pentru că imensa majoritate a evreilor de azi nu sunt semiţi. Unii evrei se contopesc cu populaţia în sânul căruia locuiesc şi dispar ca evrei pentru totdeauna, asimilarea nu lasă urme pentru că ei nu sunt o rasă diferită, iar copiii lor nu sunt de rasă mixtă, ca metişii de exemplu, neavând semnele amestecului de rasă.

Dar dacă khazarii nu sunt o rasă aparte cum de au dat naştere, de-a lungul secolelor, la resentimente din partea gazdelor care-i primeau în mijlocul lor? Cel mai bun răspuns îl dă dr. Chaim Weiszman, principalul promotor vizibil al sionismului, care a devenit primul preşedinte al statului sionist Israel. În cartea sa Trial and ereor descrie cele trei grupuri de khazari din Rusa natală:

1. „Renegaţii, care voiau să trăiască în pace cu ruşii, puţin numeroşi, la început, apoi mai mulţi”,

2. „Cei care voiau să dezlănţuie întâi revoluţia bolşevică”,

3. „Cei care voiau să răpească întâi Palestina, de la palestineni, şi să înfiinţeze Israelul”.

Această faţadă a unei aparente scindări în grupul doi şi trei, le-a fost de imens folos, deoarece le-a permis să-i convingă pe politicienii occidentali ca Churchill, că sionismul îi poate ajuta împotriva comunismului. Dar atât sionismul cât şi comunismul, acţionează sub aceeaşi comandă unică, într-un scop unic: Bolşevismul distruge ordinea existentă de desubt, sionismul o distruge pe cea de deasupra prin puterea banului, sionismul este deci o formă de Judaism Talmudic transformat într-un naţionalism şovin şi lipsit de religie, care se foloseşte de o faţadă a religiei în lupta sa politică. Ca şi doctorul Weiszman, aproape toţi conducătorii sionişti sunt şi au fost atei.

Dar, ce este khazarul? E greu de răspuns, căci naţionalismul acesta şovin care nu are o bază teritorială şi care operează prin persoane de limbă şi naţionalitate diferite, operează în secret.

Dacă sionismul ar fi cunoscut, iar scopurile sale ar fi vizibile clar de către cei asupra cărora operează, şi-ar pierde puterea, iar conspiraţia sionisto-comunistă nu ar mai triumfa.

De aceea se ascunde cu atâta zel identitatea sionismului şi a khazarilor (Jan Vore Helsing Dezvăluiri cutreemurătoare despre organizaţiile secrete ce conduc planeta, Roger Garudy Afacerea Israel, Ivor Benson Factorul sionist).