A TREIA ÎNTÂLNIRE HITLER – ANTONESCU

ACCEPTUL MARELUI FÜHRER PENTRU ÎNLĂTURAREA MIŞCĂRII LEGIONARE DE LA PUTERE

14 IANUARIE 1941

Conform versiunii lui Andreas Hillgruber, întrevederea a fost provocată de Ion Antonescu, printr-o cere formulată în jurul datei de 10 ianuarie 1941. ea ar fi avut drept cauză invitarea lui Horia Sima la Berlin, de către lideri ai partidului nazist. Versiunea pare plauzibilă, deoarece Antonescu, era hotărât să tranşeze problema legionară, fie că nu reuşise la pesupusa întrevedere secretă de la Berchtesgaden, fie pentru că ajunsese la limita răbdării.

Invitaţia oficială a sosit la 12 ianuarie, dar pentru ambii lideri români. Într-o asemenea întâlnire, după toate probabilităţile, s-ar fi spulberat diferitele calomnii şi intrigi ce planau despre legiune.

Primele roade ale îndepărtării lui Mihail Sturdza de la conducerea Ministerului de Externe, au fost culese aici de către conspiratorii anti-legionari.

Într-adevăr, când au sosit invitaţiile, Führerului către Generalul Antonescu şi Horia Sima, Fabricius s-a ferit de a comunica comandantului Mişcării, cum ar fi fot normal să procedeze. A remis-o în schimb lui Mihai Antonescu, care a falsificat-o într-un mod foarte abil. A afirmat comandantaul Mişcării, că această invitaţie era rezultatul insistenţelor Generalului, care ar fi cerut ca Horia Sima să fie invitat şi el.

Comandantul Mişcării, nu putea uita ceea ce se întâmplase la Berlin, cu Mihail Sturdza, Ministrul de Externe, care a fost ţinut la uşa biroului lui Hitler, mai mult deu jumătate de oră, pe când Generalul Antonescu punea şara şi Legiunea la cale cu Hitler şi Ribbentrop; a preferat, în asemenea condiţii să se abţină, cu atât mai mult cu cât, pe ziua de 15 ianuarie, avea o invitaţie oficială din partea lui Rudolf Hess .

Ion Antonescu a plecat la Hitler în dimineaţa zilei de 14 ianuarie şi ajuns în faţa führerului, a atacat direct problema Legiunii. Nota lui Schimdt – care a fost întotdeauna mai rezervat în relatarea unei conversaţii – arată că Antonescu a fost întradevăr tranşant şi a propus preluarea Legiunii. Într-un pasaj cu referinţe la problema Legionară, Ion Antonescu îl atenţiona p eHitler, că el este ales de poporul român în funcţia de conducere şi că pe temeiul acestei legitimităţi, este hotărât să-şi salveze ţara”cu Legine, fără Legiune, sau chiar împotriva Legiunii”.

Ca să obţină complicitatea sau aprobarea lui Hitler în expulzarea Mişcării Legionare de la putere, Ion Antonescu l-a convins pe Hitler cu dosare false că Legiunea este infiltrată de comunişti şi ar fi manipulată de I. V. Stalin de la Moscova şi cu promisiunea că românii vor participa cu 26 de divizii la proiectatul război antisovietic, în plus de menţinerea ordinii şi exploatării petrolului. Antonescu îi obiectase lui Hitler, că nu putea garanta cooperarea delină a României al această întreprindere, atât timp câ nu va lua măsuri radicale împotriva Legiunii şi a „spiritului ei de răzvrătire”.

Conducătorului statului nu şovăia înaintea niciunei infamii, niciunei înşelătorii.. nu şovăia nici în faţa unei crime, avem dreptul să o punem.

Întradevăr, păcatul pe care l-a făptuit înBerchtesgaden, spunând lui Hitler contrariul despre tot ceştia despre spiritul şi patriotismul Mişcării Legionare, că Legiunea, într-un mod sau altul l-ar stânjeni în cazul unui război de recucerire, pe care fiecare legionar îl dorea din tot sufletul, său. Era o crimă împotrivă ţării.

Aceasta a dovedit încă o dată, că patriotismul Generalului Antonescu, era înainte de toate un aspect al amiţiei sale, iar nu ambiţia un aspect al patriotismului său..

Un om al situaţiilor limită, Ion Antonescu, a riscat enorm atunci, putând fi el cel arestat şi reţinut în Germania, în timp ce Sima să fi fost numit la Bucureşti prim-ministru.

Hitler însă, având nevoie de participarea României la efortul de război contzra Rusiei Sovieitice, ştiind că numai Ion Antonescu se oferea în numele României să participe necondiţionat alături de Germania la războiul contra U. R. S. S. , a dat un răspuns surprinzător, mai ales pentru denigratorii de profesie a Mişcării Legionare: „Prin urmare, colaborarea Germano-Română nu depinde de existenţa unei organizaţii române, identice sau adaptate după partidul naţional-socialist. Dacă aceasta ar fi o condiţie prliminară, în multe vazuri, colaborarea dintre Germania şi alte ţări ar fi complet imposibilă.”

Dacă Generalul Antonescu anticipează un rezultat favorabil de pe urma ruperii relaţiilor dintre Nartidul Naţional-Socialist şi Mişcarea Legionară, aceasta nu va însemna pentru Germania un sacrificiu. Fie că făcuse aceastî declaraţie din diplomaţie, fie că opinia sap politică nedisimulată, pentru Hitler, Mişcarea Legionară, ca şi pe vremea lui Codreanu, nu reprzenta mare lucru atât timp cât nu beneficia de avantaje politice, economice sau militare.. însă un nou argument şi mai greu de această dată vine să mărească şi mai mult semnul de întrebare pus asupra aşa-zisei „beliuni”. Întors în ţară, la 15 ianuarie 1941, împrenă cu Ion Antonescu, Fabricius a comunicat conducătorilor legionari, prin intermediul unor oameni de încredere, rezultatul convorbirilor de laBerchtesgarden: „Guvernul Reichului, doreşte ca Legiunea să se subordoneze Generalului Antonescu, asigurţnd astfel linştea şi ordinea în ţară, de care trupele germane aveau neapărat nevoie”.

În aceste condiţii, nu ne putem reprima impulsul de a întreba încă odată: de ce a mai fost declanşată rebeliunea legionară?, sau mai bine zis – De ce au fost declanşate evenimentele din ianuarie 1941? Din orgoliu personal al lui Horia Sima?

În acest caz cum credea el că se poate menţine la putere şi împotriva Armatei Române şi împotriva Germaniei?

Este totul ilogic. Horia Sima nu a vut nici un amesetec în declanşarea evenimentelor din ianuarie 1941. Aşa-zisa „rebeliune legionară”, de fapt, a fost o mare diversiune, pusă la cale de forţe oculte, care aveau tot interesul să elimine de la conducerea României Mişcarea Legionară, să o distrugă definitiv, să o compromită în faţa opiniei publice interne şi externe.