CORNELIU ZELEA CODREANU – UN MARTIR AL POPORULUI ROMÂN
MIŞCAREA LEGIONARĂ ŞI KHAZARII
În lupta de demascare a agenţilor comunişti, Codreanu îi semnaleată în primul rând pe khazari. El însă a ţinut să precizeze:
„Să nu vadă nimeni în noi nişte asupritori de khazari sau nişte mâncători de jidani, din ură religioasă. . .
Miniorităţile conlocuitoare, urmează să se bucure de toate drepturile, în măsura loialităţii de care vor da dovadă faţă de statul român”.
Sinteza antiiudaismului legionar este prezentată în modul următor, chiar de către legionari:
„Intrând în luptă cu comunismul la noi şi studiindu-i problema, Căpitanul o găseşte strâns legată de problema khazară . . .ajutorul khazar la pătrunderea marxismului la noi în ţară, se canaliza pe mai multe direcţii:
economic: Acaparând pe îndelete, fiind deţinători de fonduri internaţionale, sfere importante din economia ţării, pe care apoi le exploatau, nu în direcţia promovării unei economii sănătoase, cu participarea maselor româneşti la beneficiile ei, ci într-o direcţie pur egoistă, îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult, cantităţi importante din această bogăţie a statului erau deturanate şi expatriate pentru ajutorarea cauzei khazare în lume. Nedreptăţile sociale provocate astfel dădeau naştere la nemulţumiri legitime în clasele nevoiaşe româneşti, care, văzându-se neajutorate şi neapărate în faţa acestor abuzuri exploatatoare, cădeau pradă demagogiei marxiste;
politic: Deţinători ai bogăţiilor ţării, puteau uşor să influenţeze toate domeniile de afirmare românească, în sensul vederilor şi intereselor lor. Prin corupere şi cumpărări de conştiinţe în aria politicianistă română, khazarii pun mâna practic, pe conducerea politică a ţării, pe care apoi o dirijează prin acoliţii lor. . . procesul se maturizează prin introducerea în palatul regelui ţării a nefastei Elena Lupescu, khazară şi ea, prin care aceştia pun stăpânire pe voinţa regelui Carol al II – lea;
culturală: Khazarii promovau şi susţinea în România, printr-o bogată reţea de ziare şi reviste create de ei, ideile cele mai periculoase,atât din punct de vedere naţional, creştin şi moral;
prin activitate directă: Marea majoritate a agitatorilor şi a propagandiştilor comunişti, atât între studenţi cât şi între muncitori, erau khazari.
Lupta care se apropie – spunea Codreanu – nu va fi doar o încleştare dintre două sisteme politice . . . va fi mai mult decât atât. Va fi o luptă între două concepţiii de viaţă, între două spiritualităţi antagonice.
Pe deoparte lumea noastră creştină, aruncată în istorie de Naşterea, Răstignirea şi Învierea Mântuitorului, pe de cealaltă parte, lumea descreştinartă în lupavalele ateismului şi aruncată în luptă de forţele oculte ce s-au opus întotdeauna îndumnezeirii omului”
Codreanu le cere legionarilor pregătirea pentru luptă prin acesză activă, prin credinţă, post şi rugăciune. Manifestarea sa împotriva politicianismului, se îndrepta împotriva ataşamentelor internaţionale ale acestora, cât şi jocului de interese personale, din care politicienii îşi făcuseră o religie ce îă îndpărta de pulsul poporului.
Detaşaţi de antenele neamului lor, aceşti oameni, rătăcesc stupid, pe sălile organizaţiilor internaţionale ale epocii, luând contacte, încheind pacte ce nu vor funcţiona niciodată (Cornel Dan-Nicolae Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii).
Asupra comportamentului negativ al legionarilor faţă de khazari, s-a fabulat şi se continuă aceeaşi mârşavă atitudine, atât din partea unor cercuri sioniste, cât şi a unor rău-voitori sau neinformaţi dintre români, cu toată documentaţia concludentă pusă la mâna colportorilor de minciuni, constând din declaraţii, fapte istorice, realităţi de necontestat, conferinţe şi articole din revistele legionare. Şi acum se fac confuzii regratabile (intenţionat), între atitudinea cert antikhazară a partidului lui A. C. Cuza (uitând să spună că unul din motivele pe care Corneliu Zelea-Codreanu a părăsit L.A. N. C. şi a înfiinţat Legiunea Arhanghelului Mihail, a fost chiar divergenţa de atitudine în problema khazară) precum şi a Partidului Fascist din România (entitate efemeră cu care Mişcarea Legionară nu putea să aibă vre-o tangenţă, dată fiind deosebirea esenţială a ideologiilor lor, însăşi existenţa independentă a Partidului Facist din România, demonstrând lipsa similitudinilor) cu Mişcarea Legionară, intenţia vădit denigratoare la adresa legionarilor fiind evidentă. Voi aduce în atenţia cititorului câteva fapte în aflarea şi elucidarea adevărului istoric. În acelaşi timp, însă, nedorind să supraestimet această entitate mai mult religioasă decât etnică (khazarii), voi face cunoscute şi atitudinile avute de legionari, în deplină concordanţă cu legea ajutorului creştin al aproapelui, faţă nu numai de camaradul de credinţă ci şi de adversarii politici, oameni de cu totul alte rligii, mergând până la cea manifestată faţă de torţionarii lor.
„La o săptămână de la căderea legionarilor de la conducerea ţării, s-a prezentat la mine acasă, la Bacău, Leon Grad, şeful comunităţii khazare a judeţului Bacău, cu următorul act, pe care la citit tare:
În numele comunităţii khazare a judeţului Bacău, aducem mulţumirile noastre domnului profesor Nicolae Grebenea, secretarul organizţiei legionare a judeţului Bacău, pentru corectitudinea şi omenia faţă de noi! ( . . .) Nu! Nu greşisem! Fusesem corect cu mijne, cu mişcarea legionară şi cu ei!(Nicolae Grebenea, Amintiri din întuneric”).
Părintele Ioan Vladovici ne povesteşteo întâmplare trăită, care pe lângă caracterul ei demonstrativ în favoarea subiectului nostru, a prezentat un moment de drută pentru şefii lagărului respectiv. Întâmplarea s-a petrecut într-o unitate de muncă la Canal. Primindu-se dispoziţii ca deţinuţii să fie împărţiţi în bărci după „culoarea lor politică”, atunci cţnd se apropia sfârşitul repartizării întregului lot, au mai rămas şase, şapte persoane care nu reclamaseră nivi una din formaţiunile politice strigate. „Voi cine sunteţi?” A întrebat comandantul lagărului. „Suntem închişi ub acuzaţia de sionism”. Neputând să le repartizeze o cabană separată, din cauz numărului lor mic, au fost întrebaţi cu cine vor să stea împreună, dintre entităţile politice distribuite deja. „Cu legionarii” au răspuns fără ezitare „sunt singurii care ne ajută să ne facem norma!”. Opţiunea lor a fost acceptată, cu surprindere însă. Cunoştiinţele ofiţerilor lor politici despre „antiiudaismul” antilegionar” se fisurau . . .
Să reluăm cţteva dovezi despre „antiiudaismul” legionar:
„Căpitanul salvează de la înec un khazar. Nu contează că e khazar şi vă rog să reţineţi pentru totdeauna că nu împotriva khazarilor ca atare trebuie să se îndrepte lupta necruţătoare a unui legionar autentic ci contra celor ce fac rău României şi Bisericii creştine” (Revista „Cuvântul românesc”, septembrie, Hamilton – Ontario).
„Un tren înzăpezit în care se afla şi Căpitanul este alimentat cu pâine şi brânză pentru khazari, neavând permisiunea religie lor să mănânce slănină, ordinul a fost dat de Căpitan” (Filore Rodica, revista „Carpaţii”, august, 1983).
„Căpitanul ia atitudine împotriva unui ofiţer care se purtase grosolan şi necivilizat cu nişte khazari” (Nestor Chioreanu, „Morminte vii”, 1979).
„Căpitanul iniţiază un pact de neagresiune în alegerile din 1937, între Partidul Totul Pentru Ţară, Partidul Liberar, Partidul Naţional-Ţărănesc, Partidul Khazar şi Gruparea Argetoianu”(Kurt W. Treptow / Gheorghe Buzatu Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, 1994).
„După o săptămână de la instaurarea Statului Naţional-Legionar, prin decretul numărul 43 931, se suspenda decretele regimurilor anterioare (nr. 42 352 şi 42 354) cu privire la interzicerea cultului mozaic” (Flor Strejni Mişcarea Legionară şi khazarii”).
„S-a constatat că s-au făcut guvernului numeroase reclamaţii care s-au dovedut că au fost neadevărate!” (Cartea Neagră… , vol I.). Este vorba de retractarea de către comunitatea khazară a unor acuze la adresa legionarilor.
„Cererea de eliberare din lagărul de la Râmnicu Sărat, a femeilor khazare comunite, a fost făcută de familiile legionarilor ucişi aici, cu un an în urmă, rezolvată favorabil. Dorim ca în România Legionară să se acorde tot respoectul cuvenit atât faţă de fiinţa românească în sine cât şi faţă de orişice credinţă sinceră. Pe pământul ţării noastre să nu mai fie suferinţa pentru idei, iar cei arestaţi şi izolaţi de societate să nu mai fie chinuiţi” se scrie în cererea de eliberare făcută de familiile legionarilor ucişi, în favoarea activistelor comuniste de origine khazară, din lagăr. (Idem, pag 114-116).
„Mişcarea Legionară se opune expulzării şi internării în lagăre a khazarilor, măsură puă în discuţie de către Generalul Antonescu! (Ibidem pag 120 – 121).
Înfiinţarea în perioada Statului Naţional-Legionar. De către Radu Gyr, a primului teatru din lume(!) în limba idiş, teatru Baraşeum.
„Rabinul Alexandru Şafram, recunoaşte la Geneva că: minişrrii legionari care m-aui primit au avut o atitudine respectuasă” (Magazin Istoric, aprilie 1995).
„Legionarii români din Franţa ocrotesc şi adăpostesc pe colegii lor khazari din România, păstrându-le documentele oficiale româneşti, hrănindu-i la Biserica Ortodoxă Română din Paris şi scăpându-i astfel de la deportare” (Horia Sima „Prizonei ai puterilor Axei, 1990, declaraţia doamnei Laetiţia Dodu, sora lui Fausti Brădescu, martoră la aceste fapte).
„Preotul Mureşanu Florea din Cluj, legionar, ascunde copii khazari, spre a-i scăpa de la deportarea pe care o făceau hortiştii. Preotul Mureşan a murit apoi în închisorile COMINTERNISTE” (Surse oficiale multiple, printre care şi declaraţia lui Raoul Şerban).
„Legionarii iau parte la trecerea peste frontiera vremelnică dintre Ungaria şi Romţnia a unor grupuri de khazari, evidenţiindu-se legionara Laetiţia Papu” (Raoul Şerban, interviu luat de Adrian Păunescu în revista „Totuşu iubirea”, 1996).
„Ion Ianolide şi câţiva prieteni ai săi i-au venit într-ajutor la Târgu Ocna pastorului Würmbrand, foarte rău bolnav şi el, cedându-i din puţina lor streptomicină” (Nicolae Steinhard „Primejdia mărturisirii”). „Streptomicina aparţinea lui Valeriu Gafencu: în situaţii limită, când omul se agaţă şi de un fir de păr ca să trăiască, el, Valeriu, a găsit resurse de a fi generos, cu sacrificiu vieţii sale!” (Marin Naidin – Almanahul „Gazeta de Vest”, 1994).
Richard Würmbrand fusese activist comunist cu studiile în U. R. S. S, renunţase la vechile convingeri politice şi devinise pastor în cultul creştin după Evanghelie. Deci un khazar a fost activist de partid, apoi pastor a unui cult neprotestant, este ajutat şi salvat de la moarte de anikhazarii xenofobi, intoleranţi, legionari!. . .
„Legionarul Traian Popescu, ataşat comercial al României la Bratislava, ascunde în imobilele legaţiei patru familii de khazari, scăpându-i de la deportare, familii care au declarat această faptă în faţa autorităţilor americane care conduceau lagărul unde ulterior fusese reţinut fostul lor protector” (Flor Strejnicu, „Mişcarea Legionară şi khazarii”).
În Mişcarea Legionară au activat şi români de naţionaliatate khazară: Ana Maria Marin, soţia lui Vasile Marin, căzut în Spania, Cătălin Ropală, instructor legionar, autorul cărţii „Batlionul de la Sărata”, Vasile Noveanu, medic, comandant legionar, ministru al Statului Naţional-Legionar, alţi doi fraţi ai doctorului Noveanu, compozitorul Paul Constantinescu, care, sub influenţa educaţiei legionare, scrie Oratoriile în stil bizantin de Crăciun şi de Paşti, după cum ne mărturiseşte, precum şi mulţi simpatizanţi. Printre aceştia scriitorul şi gazetarul Felix Aderca, despre care Mihail Sebastian scrie în „Jurnal”:
„Aderca, pe care l-am întâlnit aseară la cercul sefard, unde am vorbit amândoi despre Baltazar, îm spunea că deploră moarrtea lui Codreanu, care a fost un mare om, o apariţie genială, o forţă etică fără seamăn, a cărui moarete de sfţnt este o pierdre ireparabilă”.
După înşirarea sumară a unora dintre faptele de creştină purtare faţă de semenul său khazar, se mai poate vorbi de antiiudaismul legionarului? Doar cei de rea-credinţă o mai pot face! (Fragment din volumul „Creştinismul Mişcării Legionare” Flor Strejnicu, 2000).
SOLUŢIA LEGIONARĂ A PROBLEMEI KHAZARE
„Soluţia legionară a problemei khazare nu este persecuţiile, exproprierile şi mascarele; cum ar fi de fapt foarte uşor, dar , în acelaşi timp şi foarte rău.
Soluţia legionară a problemei khazare în România este sus de tot, la conducerea statului şi constă din totala incoruptibilitate a guvernanţilor şi din perfecta aplicare a legilor. Când vor constata că nu au pe cine corupe în România şi că numai există români de vânzare, khazarii vor părăsi teritoriul nostru din propria iniţiativă şi de nimeni constrânşi.
Iar dacă vor rămâne khazari dornici de trăi în pace cu noi şi capabili de muncă cinstită, productivă, cu atât mai bine pentru ei şi România, deci cu atât mai bine pentru noi legoionarii. Aceast este soluţia problemei khazare din România de astăzi
După mine singura soluţie şi fără posibilitate de rezolvare, rămânând în serviciul ţării.
Din păcate, nici un khazar nu acceptă această soluţie a moralităţii şi incoruptibilităţii şi toţi din ţară şi din străinătate continuă să ne urască, dorindu-ne moartea, pentru a continua să fie ei duşmanii şi agresorii („Corneliu Zelea Codreanu şi epoca sa”).
Comenteaza