Sorin
1.723 aprobate
george-turle@t-online.de
79.197.52.67
Aici e interviul Aurorei Petan referitor la placutele de la Sinaia:
https://www.scrigroup.com/diverse/jurnalism/Aurora-Petan-despre-tablitele-95655.php

Spicuiri:
” R: Stimata doamna Petan, ce se stie despre aceste placute ?

A.P: Se stie de la primarii din Sinaia, din anii ’20-’30, ca, in preajma anului 1875, cand s-a turnat fundatia Castelului Peles, s-a descoperit un mare tezaur, din piese de aur – placi scrise in relief. Aceste placi au fost copiate in plumb, din ordinul Regelui Carol I, la Fabrica de cuie din Sinaia. Pana in prezent, nu au fost descoperite dovezi certe in acest sens. Exista insa o traditie orala, destul de serioasa.
Multa lume stie despre acest lucru, insa nu a scris nimeni pe tema asta.
Placile de plumb au fost depozitate la Manastirea Sinaia si, imediat dupa infiintarea Muzeului National de Antichitati, la sfarsitul secolului al XIX-lea, au fost aduse la Bucuresti, pe vremea lui Grigore Tocilescu.
In legatura cu placile de aur, exista doua ipoteze: una, ca ar fi fost topite de Regele Carol I si folosite in vremea Razboiului de Independenta si, a doua, ca cel putin o parte din ele ar fi supravietuit. Nu stim ce s-a intamplat cu ele: fie au ajuns, dupa unele speculatii, in Tezaurul de la Moscova, fie au fost valorificate, intr-un fel sau altul.
R: Dumnevoastra, ce informatii detineti despre placutele originale, din aur?

A.P: Informatiile pe care le detin eu sunt foarte ciudate. Ele provin de la o persoana din Republica Moldova, care m-a contactat imediat dupa conferinta mea din 3 iunie 2004, de la Academia Romana. Ma vazuse pe TVR-international si spunea ca vine cu o delegatie din partea Academiei Ruse. Mi-a aratat, intr-adevar, o delegatie, semnata, parafata, prin care era imputernicit sa se ocupe de culegerea de informatii despre aceste obiecte.
Persoana respectiva sustinea ca astfel de placi exista pe teritoriul Rusiei, ca sunt foarte asemanatoare cu cele de la Sinaia, si, ca, din informatiile pe care le detine, cel putin 40 de piese din aur ar mai exista in Banca Nationala a Romaniei.

R: Concret, ce v-a spus acest misterios personaj despre placutele din aur ?

A.P: Ipoteza domniei sale era urmatoarea: placile din aur nu ar fi fost descoperite cand s-a sapat fundatia Castelului Peles. Ele s-ar fi aflat in posesia Manastirii Sinaia care, ca multe alte asezaminte crestine, a fost ridicata pe o capiste, pe locul unui altar pagan. Deci, aceste placi s-ar fi pastrat, de-a lungul secolelor, in grija initiala a preotilor precrestini si, apoi, ar fi fost transmise.
Personajul de care va spuneam, al carui nume nu vi-l pot face cunoscut, mai spune ca fiecare mare trib geto-dacic avea o astfel de arhiva de texte, care se reinnoia periodic. Textele erau scrise de Marele Preot si aveau caracter sacru, magic, erau inchinate zeilor si, ca atare, erau foarte, foarte bine pastrate.
In preajma razboaielor cu Traian, cateva ramuri ale neamului daco-get s-au desprins si au luat-o spre Rasarit, impreuna cu arhivele lor. El sustinea ca aceste arhive ar fi ajuns pe teritoriul actual al Rusiei, odata cu aceasta migratie dacica.
Conform informatiilor lui, la noi in tara, ar mai exista vreo trei depozite: unul la Manastirea Tismana, un altul undeva in Muntii Bucegi si unul chiar langa Sarmizegetuza. Deocamdata, doar cel de la Sinaia ar fi fost scos la lumina.
Tot el sustine ca au existat la Sinaia 240 de piese si ca mai multe copii se afla in diferite institutii. Foarte plauzibil, pentru ca stim, tot de la oameni din Sinaia, ca unele copii in plumb au ajuns la prof. Nicolaescu Plopsor, altele la Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice, de pe vremea comunistilor.
Deci, piesele de aur, fie s-au salvat si au ajuns in Tezaurul de la Moscova, vreo 40 ar exista inca in Banca Nationala, fie au fost topite. Nu avem informatii sigure despre nici una dintre variante.
R: Ce ne mai puteti spune, in legatura cu aceste placi de plumb ?

A.P: Istoria acestor placute este foarte zbuciumata. Pana de curand, nu se stia ca exista o legatura intre Sinaia si aceste piese. Inginerul Dan Romano, care a investigat 20 de ani aceasta poveste, publicandu-si rezultatele cercetarii in volumul „Cronica apocrifa pe placi de plumb ?”, nu stia nimic despre Sinaia. El cunostea doar cele doua piese care exista in depozitul muzeului de la manastire. Eu am dat peste o carte a lui Iordache Moldoveanu – „Dacii vorbesc” -, care cunostea cele doua piese de la Sinaia. Domnul Moldoveanu a vorbit cu un inginer din Sinaia, pe nume Ionescu, care astazi nu mai traieste. Acesta a fost foarte pasionat de istoria acestor placute. El i-a spus ca ar fi existat zeci de piese si ca provin de la Regele Carol I.
In acelasi timp, istoricul Augustin Deac a tinut o comunicare in 2003, la Congresul International de Dacologie, despre placile de aur de la Sinaia. Insa nu a avut ecou. Stiu doar ca detine fotografii inedite dupa placi, pe care noi nu le cunoastem, le-am vazut numai proiectate. Din pacate, Deac a murit si nu am ajuns la documente si la arhiva pe care o detinea. Vorbind cu cei de la Institutul de Arheologie, am aflat ca ei stiu, cu siguranta, ca toate aceste placi provin de la Manastirea Sinaia.
In anii ’40, cand Romalo le-a fotografiat, mai erau o suta si ceva,iar in anii ’70, au disparut toate. Romalo a cautat si in inventare, dar ele nu au fost niciodata inventariate.
Nu exista absolut nici o informatie ca ele ar fi existat vreodata. In 2002, 2003, au reaparut 35 de piese, nu se stie de unde. Ce s-a intamplat cu restul, nu stim. Cele 35 de piese, aflate astazi in Muzeul Institutului de Arheologie nu sunt nici acum inventariate.

R: Am aflat ca, totusi, aceste piese din plumb au fost analizate.

A.P: Da. Am extras mostre din cele 35 de piese, le-am dus la Institutul de Fizica Nucleara si rezultatele sunt, fara nici un dubiu: plumb de secolul al XIX-lea. S-au facut comparatii cu medalii de plumb din vremea lui Cuza si compozitia este identica. Este sigur plumb modern, care confirma teoria copiilor.
In anul 2002 a fost trimisa la Oxford una dintre piese, impreuna cu o scoaba de plumb din zidul de la Sarmizegetuza, oferita de profesorul Ion Glodariu, care este datata, sigur, secolul I d.Hr. Analizele au aratat ca piesa contine cam aceleasi impuritati ca si scoaba de plumb dacica si ca autenticitatea acestei piese depinde de siguranta contextului in care a fost gasita scoaba. Daca scoaba este autentica, este posibil ca si piesa sa fie autentica. Pornind de la aceste rezultate, considerand ca plumbul este dacic, s-a ridicat urmatoarea intrebare: cum e posibil sa arate atat de bine niste piese de plumb peste care au trecut 2.000 de ani, intr-un sol cu umiditate ridicata, ca al tarii noastre?
Domnul Romalo a presupus ca s-au facut matrite din folie de aur, in care s-au imprimat scrisul si imaginile cu poansonul, apoi s-a turnat plumb, iar cand piesele au fost descoperite, s-a extras folia de aur si abia atunci plumbul ar fi intrat in contact cu aerul Cei de la Monetarie spun insa ca aceasta ipoteza este neplauzibila, pentru ca multe piese au dimensiuni mari si, o folie de aur, ca sa poata fi imprimata, trebuie sa fie foarte subtire. Astfel de matrite nu ar mai fi suportat o greutate atat de mare de plumb.
Analizele repetate de trei ori la Institutul de Fizica Nucleara pe piesa analizata la Oxford au demonstrat ca exista, intr-adevar, impuritati, dar numai la suprafata pieselor: cupru, argint si alte metale, in cantitati foarte mici, care pot proveni fie din contaminarea cu matritele, fie din contaminarea cu obiectele impreuna cu care au fost depozitate. Insa, in interiorul pieselor este plumb pur. Este, deci, posibil, ca cei de la Oxford sa fi masurat numai exteriorul piesei, nu si interiorul. Nu exista nici un dubiu ca plumbul din interior este 98% pur, cu adaos de staniu. Asta este formula tipica pentru plumbul de tipografie.

R: Care este opinia Dumneavoastra, in legatura cu autenticitatea acestor placi ?

A.P: Dupa opinia mea, placile sunt autentice, in ceea ce priveste continutul lor, insa, in ceea ce priveste suportul este vorba, in mod sigur despre niste copii din secolul al XIX-lea.
Cu siguranta, Regele Carol a vrut, cand si-a dat seama de importanta istorica a acestor piese, sa lase spre cercetare, chiar daca cele de aur nu au fost distruse, chiar daca ele exista, copii dupa ele. Pentru ca ar fi fost dificil sa se fi dat la studiat tone de aur. Mi se pare logic sa fi facut niste dubluri dupa aceste piese.

R: Daca sunt falsuri, cine ar fi putut sa le faca ?

A.P: Se presupune ca Hasdeu. Unii spun ca el ar mai fi facut niste falsuri, e vorba despre niste documente medievale.
Nu de aici pleaca insa ipoteza falsului. Alexandru Vulpe sustine ca un nepot de-al lui Hasdeu ar fi lasat o scrisoare in care ar fi spus ceva in legatura cu aceste piese. Nu se stie nimic despre scrisoare, daca exista sau nu. Intre timp, Alexandru Vulpe a renuntat la ideea scrisorii, nu si la ideea falsului atribuit lui Hasdeu. De ce? Pentru ca, aceste placi, pe langa foarte multe ilustratii, contin o limba. Ori, la vremea respectiva, in afara de Hasdeu, nimeni nu avea cunostinte atat de temeinice incat sa inventeze o limba atribuita dacilor.
Hasdeu a fost un personaj absolut genial. Este sigur ca cel care a creat placile, daca admitem ca a existat un falsificator, trebuie sa fi fost chiar mai genial decat Hasdeu.
Se stie ca doar Hasdeu detinea la vremea aceea cunostintele necesare crearii unei limbi si a unei arhive atribuite dacilor, mai ales ca el era foarte pasionat de substrat. El este cel care, scotand in evidenta exagerarile scolii latiniste, a studiat temeinic ce s-a putut studia, pe vremea respectiva, din substratul dacic. Insa, Hasdeu atribuie dacilor un alfabet folosit de secui, descoperit intr-un document de secol XIII. Hasdeu presupunea ca daca secuii aveau un alfabet in secolul al XIII-lea, trebuie sa-l fi gasit acolo, in Ardeal, si ca el trebuie sa fie continuarea alfabetului dacilor.

R: Si nu este asa ?

A.P: Alfabetul secuilor nu are nici o legatura cu alfabetele de pe placi. Acestea sunt, predominant, grecesti. Alfabetul secuiesc este foarte straniu. Daca Hasdeu ar fi facut placile astea, nu ar fi folosit alfabetul grec, el fiind convins ca acel alfabet al secuilor este dacic.
Inainte de a descoperi alfabetul secuilor, Hasdeu presupunea ca Deceneu, care, conform lui Iordanes, ar fi stat o vreme in Egipt, ar fi adus de acolo o scriere. Deci, a avut o ipoteza anterioara alfabetului secuiesc. Asta ar fi prima neconcordanta. A doua ar fi legata de limba. Si este mult mai grava.
Limba din placi nu seamana cu substratul limbii romane. Nu exista cuvinte din substratul limbii romane, nu exista fenomene atribuite substratului limbii romane. Ori, Hasdeu, care studiase substratul (este primul nostru lingvist care studiase substratul) n-ar fi ratat ocazia sa introduca niste elemente, clar de substrat, in aceste placi.

R: Atunci, in ce limba au fost scrise placile ?

A.P: Dupa mine, limba din placi nu este o limba indo-europeana. Acesta este lucrul senzational pe care il pot spune. Este o limba care nu are desinente, care nu face distinctie de gen, de persoana, de numar, de caz. Nu stim cand avem plural, cand avem singular, cand avem feminin. Aproape toate cuvintele se termina in „o”, nu in „a „, asa cum le stim noi din izvoarele grecesti si latinesti (de exemplu Boerobiseto, Vezino), chiar si femininele se termina in „o”: Napoco, Genuclo. Exista elemente care se regasesc si in limba romana, dar care, paradoxal, in romana nu sunt atribuite substratului, ci limbii latine. Este limba daca, fara indoiala, insa, fie este o limba preindo-europeana, deci mult mai veche – ceva de genul limbii basce care a supravietuit asimilarii indo-europene, fie, adoua varianta (la care m-am gandit, dar la care nu tin foarte mult) este o limba sacra, folosita numai de preoti, in vreme ce poporul folosea o limba comuna, diferita.
Placutele ar putea fi, deci, scrise intr-o limba sacra, care sa se fi conservat in casta preotilor. ” *

In acest ultim raspuns citat, ideea e un pic incalcita. Aurora Petan e o sustinatoare a teoriei inrudirii intre limba daca si latina, astfel ca nu ar mai fi fost nevoie de vreo romanizare, ci cel mult de o anumita mica influenta, o slefuire de suprafata. Prin urmare, limba romana e practic limba daca cu diverse adstraturi. A doua parte a teoriei e ca limba de pe placute e limba daca. A treia parte, in final, e ca limba de pe placute nu e o limba indoeuropeana.
Aici trebuie sa se hotarasca, e ori-ori, nu merge cu si-si. Ori e o limba ne-indo-europeana si atunci ea nu poate fi o ascendenta a romanei (deci limba aia a fost inlocuita ulterior de latina), ori limba de pe placute nu e limba daca.
Ceea ce prezinta apoi sunt doua ipoteze si cam atat. Prima, cu limba preindo-europeana rupe legatura cu romana, a doua, cu limba sacerdota exclusivista….trebuiesc găsite ceva indicii cat de cat tangibile.