Am primit de la dl Mihai Vinereanu formatul digital al cărții VOBELE DIN PLUMB – PLĂCUȚELE DE LA SINAIA, Lectură intermediară. Carte scrisă de domnul EUGEN NICOLAESCU. Este prima carte, adică primul text mai lung de câteva pagini, despre vestitele plăcuțe care îmi cade în mână. Expresia „îmi cade” este foarte potrivită, căci pe unde am întrebat de cartea domnului DAN ROMALO nu am putut da de ea. Iar de cartea domnului EUGEN NICOLAESCU nici măcar nu auzisem. Mi-a semnalat-o domnul Mihai Vinereanu, din îndepărtata Americă și i-am cerut să mi-o trimită minten pe Internet.

Am citit pe nerăsuflate primele 80 de pagini. Interesul meu a fost să pricep din aceste pagini dacă vestitele plăcuțe sunt sau nu un fals. Căci aceasta este prima problemă care se pune. Se știe că plumbul din care sunt „fabricate” plăcuțele este plumb tipogrfic, cu o anumită compoziție chimică, fapt care ar dovedi că avem de-a face cu niște artefacte moderne. Formulez următoarele etape de investigare:

Prima – reluarea analizei privind calitatea plumbului. Ca să ne asigurăm un punct de plecare indubitabil. Trebuie cerută expertiza mai multor laboratoare. Poate că deja s-a procedat în acest fel, dar nu strică o verificare în plus.

A doua – Analiza de text. Dacă textul a fost inventat de cineva, ar fi arătat într-un anumit fel. Descrierea textului făcută de dl Nicolaescu ar dovedi că sunt mai mulți autori, că plăcuțele sunt redactate la oarecare distanță de timp și spațiu unele de altele etc. S-a mai spus: dacă ar fi false, dacă textul a fost inventat în secolul al XIX-lea, autorul trebuie să fi fost un ins foarte informat, un erudit, care și-a consacrat o perioadă de timp însemnată pentru elaborarea falsului. Aceasta, precum și alte constatări, intră în contradicție cu întrebarea fundamentală: cui prodest? Ce s-a obținut prin acest fals? Ce interese au fost (de)servite prin aceste plăcuțe false?! Nimeni nu a putut imagina motivul pentru care s-ar fi contra-făcut aceste obiecte. Apariția lor nu a produs niciun beneficiu pentru o persoană sau pentru vreo teorie…

Din cele 80 de pagini parcurse mi-am dat seama că există o omogenitate lingvistică a plăcuțelor, că ele sunt scrise într-o limbă, aceeași. Se repetă anumite secvențe grafice, care au o frecvență mai mare, bunăoară. A reconstitui limba acestor plăcuțe este o treabă dificilă, dar totuși posibilă în măsura în care dispunem de un număr suficient de mare de texte, de enunțuri. Momentan dispunem de un număr mai mic de plăcuțe decât cele care se știe că au fost „inițial”!

A treia – Astfel că a treia etapă care trebuie desfășurată este acțiunea de recuperare a celorlalte plăcuțe, nu atât pentru a reintra în posesia lor, ci pentru a recupera textele înscrise pe plăcuțele înstrăinate. Dacă vom cere numai fotografii ale plăcuțelor despre care se știe sau se vorbește că s-ar afla în depozitul muzeului X sau Y, actualii deținători nu ar avea motive serioase pentru a ține mai departe secretă existența plăcuțelor. Ar fi chiar interesate de faptul că valoarea plăcuțelor va crește dacă va fi descifrat conținutul lor.

A patra – Este nevoie și de o cercetare materială a plăcuțelor, a costului lor. Cât va fi costat confecționarea acestor plăcuțe dacă se pornește de la ZERO, adică de la un text apocrif, de la niște ilustrații imaginate tot la vremea falsului? Dacă costul acestor plăcuțe era inaccesibil unui erudit de mare calibru, dar nu și foarte bogat, este important de știut! Am avut în România un mare erudit care să fi dispus de aceste sume?

L-am avut pe Bogdan Petriceicu Hasdeu, personaj complex, pus pe șotii, pe farse, dar acestea nu l-au costat nici timp, nici bani! Dacă ne punem în situația autorului „acestui” fals, ne dăm seama că frizează paranoia să te apuci de așa ceva. Așadar, avem nevoie de un personaj foarte erudit, foarte bogat și foarte puțin …rațional!

Nici ipoteza cu plăcuțele de aur, care au fost dăruite lui Carol, nu este ușor de acceptat. Valoarea plăcuțelor de plumb, dacă se va dovedi că sunt autentice, depășește valoarea lor în aur. Carol a știut că plăcuțele de aur sunt autentice. Nu și-a dat seama că prin topirea lor își pierd 90% din valoare, poate chiar mai mult?… Că, adică, câștiga mult mai mult, dacă nu le topea?

…Mai mult nu glosez pe marginea acestui subiect. Orice se va întâmpla în continuare, trebuie reținut comportamentul eroic al domnului DAN ROMALO, care a salvat zeci de texte foarte probabil dacice. A făcut-o cu prețul depășirii unor obstacole care pentru alții ar fi fost decisive. Povestea implicării domnului DAN ROMALO în odisseea plăcuțelor face parte din această odissee. Meritul său excepțional este același, la fel de mare, excepțional, indiferent de verdictul final: artefact fals sau autentic! Patria recunoscătoare!

Dacă se va dovedi indubitabil că nu avem de-a face cu un fals, aceste plăcuțe vor deveni obiectul unor studii și cercetări complexe care vor schimba radical percepția noastră asupra lumii geto-dacice. Vor spori misterul din jurul dacilor, dar asta după ce vor urca cu două octave înălțimea la care se cuvine poziționată lumea strămoșilor noștri daci. O înălțime de la care puține culturi și civilizații au avut privilegiul să privească în jur.

Voi reveni asupra metodei de lucru a domnului EUGEN NICOLAESCU, convingătoare.

Până atunci să ne mirăm folcloric de neglijența și nesimțirea intelectuală a celor ce au avut în custodie plăcuțele de la Sinaia și le-au lăsat de izbeliște. Dacă aș insista, aș putea preciza sentimentul ciudat care mă încearcă, cum că nu se deosebesc prea mult acești „cercetători academici” de cei vinovați de incendiul de az-noapte de la nefericita discotecă.  Dar nu merită efortul!…

Nota bene: Treaba făcută ca la români o recunosc în isprava domnului DAN ROMALO! Plecăciune!

 

Ion Coja

31 octombrie 2015

Post scriptum: mă derutează însă informația-ideea de pe una din plăcuțe cum ca Zamolxis a fost elevul lui Pitagora… Pe acest site s-a făcut demonstrația că mult mai probabil este că Zamolxe a trăit înaintea lui Pitagora. Demonstrația a făcut-o dl MIHAI VINEREANU…