Pixelu Albastru
151 aprobate
mariusneh@yahoo.com
109.97.81.253
Dacă informația cu pixul este corectă atunci nu am nicio îndoială că „jurnalul” va fi refăcut de la zero.
Pixelu Albastru
151 aprobate
mariusneh@yahoo.com
109.97.81.253
Dacă informația cu pixul este corectă atunci nu am nicio îndoială că „jurnalul” va fi refăcut de la zero.
POVESTEA PIXULUI
de CD
László Bíró, un editor de ziar maghiar (ulterior naturalizat argentinian) frustrat de timpul pe care il irosea umplând stilourile clasice și curățând paginile pătate de cerneala, a observat că cernelurile folosite la tipărirea ziarelor se usuca rapid, lăsând hârtia uscată și fără pete. El a decis să creeze un stilou folosind același tip de cerneală. Bíró a apelat la ajutorul fratelui său György, un dentist cu cunoștințe utile de chimie pentru a dezvolta formule de cerneală vâscoasă pentru noi modele de pixuri.
După cel de-al doilea război mondial, multe companii s-au străduit să-și producă comercial propriul design de pix. În Argentina de dinainte de război, Birom-ul a fost patentat din nou in 1943 si a inceput sa fie comercializat la sfarsitul lui 1944. La mijlocul anului 1945, Eversharp Co., un producător de creioane mecanice, a făcut echipă cu Eberhard Faber Co. pentru a licenția drepturile “Birome” pentru vânzări în Statele Unite. Stiloul a fost rebranduit –rebotezat, ca „Eversharp CA”, pentru „acțiune capilară.”
Milton Reynolds, un antreprenor american a dat peste un pix Birome în timpul unei călătorii de afaceri la Buenos Aires, Argentina. Recunoscând potențialul comercial, el a cumpărat mai multe mostre de ballpoint, s-a întors în Statele Unite și a fondat Reynolds International Pen Company.
Reynolds a ocolit brevetul Birome cu suficiente modificări de design pentru a obține un brevet american, învingând Eversharp și alți concurenți pentru a introduce stiloul pe piața americană.
Debutând la magazinul Gimbels din New York City la 29 octombrie 1945, pentru 12,50 USD fiecare (valoarea dolarului american din 1945, aproximativ 180 USD în 2020 usd), „Reynolds Rocket” a devenit primul pix de succes comercial. Reynolds a mers la cheltuieli extrem de mari pentru a comercializa stiloul, cu mare succes; Gimbels a vândut multe mii de stilouri în decurs de o săptămână.
În 1946, o firmă catalană, Vila Sivill Hermanos, a început să facă un pix, Regia Continua, iar din 1953 până în 1957 fabrica lor a făcut și pixuri Bic, pe baza unui contract cu firma franceză Société Bic.
În Marea Britanie, compania de stilouri Miles Martin producea primele pixuri de succes comercial pe la sfârșitul anului 1945.
Eversharp l-a dat în judecată pe Reynolds pentru că a copiat designul pe care Eversharp l-a achiziționat legal.
Brevetul din 1888 al lui John Loud ar fi putut invalida pretențiile tuturor, dar nimeni nu știa asta la momentul respectiv.
Vânzările au crescut vertiginos pentru ambii concurenți, dar stiloul lui Reynolds a avut tendința de a se scurge și de a sări din scris. Nici stiloul lui Eversharp nu s-a ridicat la înălțimea propriilor reclame. Un volum foarte mare de retururi de pixuri a avut loc atât pentru Eversharp, cât și pentru Reynolds.
Moftul pixului s-a încheiat din cauza nemultumirii consumatorilor. Războaiele frecvente ale prețurilor, produsele de slabă calitate și costurile mari de publicitate le-au afectat pe amândouă.
Între timp, stilourile clasice(inventia lui Petrache Poenaru, asistentul lui Tudor Vladimirescu)[1],[2] au cunoscut o renaștere a vechii lor popularități pe măsură ce compania lui Reynolds s-a pliat.
Apoi, Parker Pens a introdus primul său pix, Jotter, în ianuarie 1954. Jotter a scris de cinci ori mai mult decât pixurile Eversharp sau Reynolds. Parker a avut o varietate de dimensiuni a bilei, deci a scrisului.
Pe la1957, Parker a introdus bila texturata cu carbură de tungsten în pixurile lor. Eversharp a avut mari probleme financiare și și-a lichidat în cele din urmă activele în anii 1960.
Baronul francez Bich a renunțat la „H” din numele său și a început să vândă pixuri numite “BIC” în 1950. Până la sfârșitul anilor cincizeci, BIC deținea déjà 70% din piața europeană. BIC a cumpărat apoi 60% din compania Waterman, stilourile Waterman din New York în 1958 și deținea 100% din Waterman Pens până în 1960. Compania a vândut pixuri ballpoint în SUA pentru 29 de cenți până la 69 de cenți.
BIC domină inca piața în secolul 21.
Parker, Sheaffer, și Waterman detin piețe mai mici, de lux, de stilouri clasice și ballpoints/pixuri scumpe. Versiunea modernă extrem de populară a stiloului lui Laszlo Biro, BIC Crystal, are o cifră de vânzări zilnică la nivel mondial de 14 milioane de bucăți.
Biro este încă numele generic folosit pentru stiloul ballpoint folosit în cea mai mare parte a lumii.
Note:
1. Tudor Vladimirescu adunase o armată de panduri și se deplasa spre București pentru a răsturna domnia fanariota. I s-au alăturat mulți și, printre ei, a fost și tânărul Petrache Poenaru. În timpul primei încăierări, el a dovedit că nu are abilități de luptă, iar camarazii săi l-au luat în fața liderului revoluției, pentru a fi pedepsit. Dar Vladimirescu a fost impresionat de spiritul educat și mintea ascuțită a tânărului și l-a făcut asistent personal. Din această poziție, a elaborat manifestul armatei, considerat acum unul dintre primele ziare românești.
Poenaru a avut norocul să nu fie în preajma lui Tudor Vladimirescu când liderul a fost ademenit într-o capcană și asasinat de masonii greci, fiind trimis într-o misiune diplomatică pentru a susține cauza românească reprezentanților marilor puteri, Rusia, Austria sau Anglia. După ce vestea morții lui Vladimirescu s-a răspândit, acesta s-a refugiat la Sibiu.
Când situația politică s-a îmbunătățit, el a reușit să câștige o bursă pentru a studia la Viena, în 1822. Acolo, a învățat despre uneltele de măsurare și micrometri, necunoscute domeniului ingineriei românești subdezvoltate și a descoperit un mare apetit pentru științele tehnice, studiind în același timp cu fervoare greaca, latina, franceza, italiana și engleza. Într-o scrisoare trimisă familiei sale, el a mărturisit că crede că cea mai dulce plăcere pe care o poate trăi un om este să învețe.
În 1824, domnitorul muntean Grigore Ghica i-a acordat o altă bursă, care l-a obligat pe Poenaru să se întoarcă în țară după terminarea studiilor și să-și împărtășească cunoștințele dobândite ca profesor.
2. În 1826 Petrache Poenaru a plecat în Franța și a urmat cursurile École Polytechnique din Paris, unde a studiat geodezia și topografia. Era atât de ocupat să ia notițe și cursuri in viteza, încât a inventat un stilou(cu fântână- classic) care folosea o pana mare de lebeda ca rezervor de cerneală. La 25 mai 1827, Departamentul de Producție al Ministerului francez de Interne a înregistrat invenția lui Poenaru cu numărul de cod 3208 și descrierea „plume portable sans fin, qui s’alimente elle-meme avec de l’ancre” („stilou portabil fără sfârșit, care se reîncarcă cu cerneală”).
În 2010, Poșta Română a emis un timbru de 5 lei reprezentându-l pe Poenaru lângă proiectul său de stilou cu fântână.
Stația de metrou Petrache Poenaru din București este numită în onoarea sa.
Sursa de informatii: https://en.wikipedia.org/wiki/Ballpoint_pen
Concluzia profesorului Faurisson, care a studiat jurnalul, e scurtă: „The Diary cannot be in any way authentic”.
Dacă aveți ceva timp (și cafea destulă!), iată aici textul: http://www.ihr.org/jhr/v03/v03p147_Faurisson.html
Citeam undeva că Otto Frank a recunoscut că a „prelucrat” jurnalul, dar, după cum spunea el, nu-i nicio problemă, pentru că oricum ceea ce a adăugat/modificat reprezintă gândurile fiicei sale (!). Te pui cu logica evreilor?
@Pixelu Albastru: Până acum jurnalul a fost „refăcut” de vreo patru ori.