ilie tudor6 hours ago
La pagina 135 în pdf-ul de la ttp://www.cnsas.ro/document…
se găseşte un articol de Luminiţa BANU:
PETRE ŢUŢEA ŞI POLIŢIA POLITICĂ – DE LA ARESTARE LA AVERTIZARE
„Dumnezeu ştie cât de Socrate sunt! Eu nu mă socotesc decât o oarecare fiinţă gânditoare. Gândesc şi spun ceea ce gândesc. E bine? E rău? Eu spun ceea ce cred că trebuie să spun. N-am făcut niciodată altfel, dar, în comunism, nimeni nu lua în seamă ceea ce spuneam. Spusele mele erau consemnate la Securitate, au avut ei grijă să mi le facă… arhivă. Cine va vrea să-mi studieze gândirea va trebui să bată la uşa acestei onorabile instituţii. Sper că odată şi-odată uşa asta se va deschide”1.
Cuvintele de mai sus îi aparţin lui Petre Ţuţea, unul din cei mai remarcabili gânditori români ai secolului al XX-lea2, iar speranţele sale referitoare la posibilitatea studierii de către posteritate a gândirii sale prin consultarea arhivelor Securităţii s-au împlinit, fie şi parţial3.
Odată cu înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi preluarea dosarelor create de Securitate, biografiile unor personalităţi de primă mărime ale României au devenit susceptibile de rescriere prin completarea lor cu informaţii extrase din aceste dosare. În ceea ce ne priveşte, ne-am propus, prin prezentul demers, un obiectiv mult mai modest şi anume evidenţierea, pe cale documentară, a tăriei de caracter de care a dat dovadă Petre Ţuţea, prin prisma atitudinii manifestată de acesta, cu consecvenţă, în faţa organelor de securitate.
S-a născut la 6 octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot ortodox. A urmat cursul inferior al „Liceului Neagoe Basarab” din Câmpulung şi cursul superior la liceul „Gh. Bariţiu” din Cluj, apoi cursurile Facultăţii de Drept la Universitatea din Cluj. Remarcat de Al. Vaida-Voevod, este trimis să studieze formele de guvernământ la Universitatea Humboldt din Berlin. Între 1933 şi 1935 a îndeplinit funcţia de ajutor al consilierului economic al Legaţiei României din Berlin. Şi-a obţinut titlul de doctor în economie politică şi drept şi, ulterior, întors în ţară, a devenit un discipol al lui Nae Ionescu.
Aderarea lui Ţuţea la principiile dreptei româneşti interbelice îndreptăţeşte afirmaţia lui Nae Ionescu: „omul, domnule Ţuţea, nu evoluează, nu devine, ci se dumireşte!”, întrucât, iniţial, Ţutea fusese un om de stânga. Aşa cum singur afirma: „am scos cu Petre Pandrea cea mai bună revistă marxist-leninistă, spre ruşinea mea. Se numea „Stânga”4.
Aveam cabinet personal la „Adevărul”. Ştiţi cine ne-a desfiinţat? Un eretic, Armand Călinescu. A trimis un inspector general din Siguranţă şi ne-a ameninţat că ne desfiinţează dacă mai continuăm. Pandrea a pus mâna o călimară şi a vrut să-i dea cu ea în cap. Era presa liberă să-i dea, nu-i aşa, organului de stat cu călimara în cap. Eu zic: «Lasă-l, măi Petrache, el e un biet slujbaş»5.
Ocuparea unui loc de frunte în rândul tinerei generaţii de intelectuali, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, şi apropierea de ideologia legionară6 îl plasează pe Ţuţea în atenţia organelor represive ale statului. Nu suferă însă, din partea acestora, nici o neplăcere, datorită, probabil, faptului că, formal, nu aderase la Mişcarea Legionară. După instaurarea guvernării legionare la 6 septembrie 1940 Petre Ţuţea a devenit membru cu drepturi depline: „adevărul este că, oficial, am devenit membru al organizaţiei legionare imediat după 6 septembrie 1940”, spunea Ţuţea în 25 mai 19577. În scurt timp, a fost numit, în mod excepţional, şef de cuib:
„Conform regulilor legionare, trebuia să am o anumită vechime în cadrul organizaţiei legionare, însă, cu toate acestea, datorită legionarului Popescu Traian, am fost numit şef de cuib. (…) Cuibul a avut denumirea de «Nae Ionescu», fostul profesor universitar. (…) Actualmente, nu îmi mai reamintesc numele tuturor legionarilor care au făcut parte din cuibul pe care l-am condus, cu excepţia lui Traian Popescu, Georgel Demetrescu, fost director în Ministerul Economiei Naţionale, Radu Ionescu, fost referent în Ministerul Economiei Naţionale, Tănase Alexandru, fostul proprietar al magazinului «Vulturul de Mare cu peştele în gheare», Grigore Gheaţă, fost ataşat comercial din Ministerul Economiei Naţionale”8.
În faţa anchetatorului de securitate (cpt. Simon Jack), Petre Ţuţea îşi asuma activitatea ca şef de cuib, considerând că aceasta nu a avut nimic ilegal: „Am participat la şedinţele de cuib, pe care le-am condus conform instrucţiunilor din Cărticica şefului de cuib. Şedinţele s-au ţinut în locuinţa lui Traian Popescu, însă nu îmi reamintesc pe ce stradă locuia. Am plătit cotizaţii şi am participat la o excursie în pădurea Băneasa, unde s-au discutat diferite probleme cu caracter legionar. În calitatea mea de şef de cuib, am făcut un plan de activitate a cuibului în care prevedeam activitatea educativă a membrilor legionari din cuibul meu şi care consta în lectura în cadrul cuibului a Bibliei şi a întregii literaturi legionare, marşuri”9.
Conducerea Mişcării Legionare îi încredinţează lui Ţuţea funcţia de secretar general la Ministerul Economiei Naţionale şi, în această calitate, face parte din diverse delegaţii care au purtat negocieri economice la Berlin şi la Moscova10. În aceeaşi perioadă (septembrie 1940-ianuarie 1941), publică în ziarul Cuvântul o serie de articole, precum Stil economic legionar, Negociatorul legionar, ce vor atârna greu în viitoarele sale dosare de anchetă.
Reîntors în ţară după rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941, Petre Ţuţea este anchetat de către Siguranţă, către sfârşitul lunii martie 1941. Nefiind găsit vinovat de vreo încălcare a legii, nu este condamnat, dar este internat pentru scurtă vreme în lagărul de la Tg. Jiu11. Eliberat, continuă să lucreze în cadrul Ministerului Economiei Naţionale, ca director al Oficiului de Studii şi Documentare. Rămâne, totuşi, în atenţia Siguranţei12. Spre sfârşitul lunii iulie 1944 se întâlneşte, întâmplător, cu Lucreţiu Pătrăşcanu (pe care-l cunoştea bine din casa lui Petre Pandrea, acesta fiind cumnat cu Pătrăşcanu). Invitat de Ţuţea la el acasă, în str. Ştirbei Vodă, nr. 164, Pătrăşcanu, deja implicat în negocierile secrete cu Palatul Regal pentru scoaterea României din Axă, i-ar fi spus lui Ţuţea: „Situaţia este dezastruoasă. Nu există decât soluţia ca Palatul să-l înlăture pe Antonescu, dacă nu se retrage. America a intrat în război şi de partea cui este America va fi şi victoria”. Redăm în continuare un fragment din dialogul purtat cu Lucreţiu Pătrăşcanu, aşa cum îl rememora Ţuţea:
„L.P. Sunteţi pentru lovitură de stat?
P.Ţ. Sunt.
L.P. Ce părere aveţi despre Antonescu?
P.Ţ. E un patriot incontestabil, un mare român, dar s-ar putea să nu fie tot aşa de
bun politician. (…)
L.P. Participaţi la lovitura de stat?
P.Ţ. Nu.
L.P. De ce?
P.Ţ. Românii au fost dintotdeauna diplomaţi rafinaţi. Scoteau steagul cu Sfântul Gheorghe când treceau ruşii, şi pe cel cu semilună când intrau turcii. Aveau întotdeauna două steaguri. Acum vom avea două echipe: dumneavoastră intraţi slugi la ruşi, pentru conservarea naţiei noastre, iar noi murim pentru panaşul Neamului Românesc”13.
În măsura în care dialogul respectiv a avut loc, Petre Ţuţea şi-a dovedit capacitatea de previziune istorică, asumându-şi, în spiritul legionar al jertfirii de sine, viitoarele nenorociri provocate de orientarea sa naţionalistă. De altfel, după 23 august 1944, a avut contacte sporadice cu membri de frunte ai Mişcării Legionare. Astfel, potrivit unei declaraţii a lui Nicolae Pătraşcu din 30 iulie 1957, acesta l-a contactat personal pe Ţuţea în anul 1945 pentru a-l ruga să obţină ca „un grup de legionari capturaţi în Munţii Ciucaş să nu fie condamnaţi la moarte”14. Demersul lui Pătraşcu miza pe faptul că Ţuţea era foarte bun prieten cu Petre Pandrea, cumnatul atotputernicului ministru al Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu15.
De altfel şi Ţuţea confirmă păstrarea unor contacte cu lideri legionari. Potrivit unei declaraţii din anchetă, Nicolae Pătraşcu şi Valeriu (Vică) Negulescu l-au vizitat pe Ţuţea în 1946 cerându-i părerea „cu privire la tactica şi atitudinea pe care să o urmeze organizaţia legionară faţă de situaţia politică creată după 6 martie 1945”16.
În această perioadă, Petre Ţuţea continuă să lucreze ca director în Ministerul Economiei Naţionale, Direcţia Încurajării Exportului, apoi funcţionar în Direcţia Studii şi Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcţia Acorduri17. Se pare că în toată această perioadă, faima „protecţiei” de care se bucură Ţuţea din partea lui Pătrăşcanu a fost suficientă pentru a-l salva pe acesta de nenumăratele valuri de „epurări” din minister. Potrivit unui „Referat al Serviciului II/Biroul 2 din Direcţiunea Generală a Siguranţei Statului”, datat 4 aprilie 1948, „în evidenţele personalului, Petre Ţuţea figurează pe lista alcătuită în ianuarie 1948 de către sindicat, pentru lista de epuraţie a aparatului de Stat”. Totuşi, el nu este epurat, ci este menţinut în minister, fiind doar retrogradat din funcţia de director. În acest sens, a intervenit chiar Siguranţa, într-un referat din 20 februarie 1948 menţionându-se următoarele: „Neîncadrându-se actualului regim [Petre Ţuţea] nu este întrebuinţat la lucrări prea secrete şi este propus de organele acestui minister pentru comprimare. Luându-se contact cu organele în cauză ale Ministerului Economiei Naţionale, s-a stabilit să nu se treacă la îndepărtarea acestuia din serviciu pentru moment”18.
Dincolo de posibilitatea ca Siguranţa să fi intervenit motivată de necesitatea finalizării urmăririi lui Ţuţea, rămân câteva coincidenţe semnificative: în 24 februarie 1948 Lucreţiu Pătrăşcanu este destituit din funcţia de ministru al Justiţiei, iar arestarea lui Petre Ţuţea la 12 aprilie 1948 a precedat-o cu două săptămâni pe cea a lui Pătrăşcanu (28 aprilie 1948). Aşadar, în opinia noastră, Ţuţea, deşi de multă vreme în atenţia organelor represive, a rămas intangibil atâta vreme cât Pătrăşcanu a fost atotputernic. Îndepărtarea acestuia din urmă a creat contextul favorabil pentru „fabricarea” la urgenţă a unui dosar19 şi pentru Rahova, unde a fost anchetat până la 2 iulie 1948. Întrucât acuzaţiile care i se aduceau erau legate de spionajul în favoarea anglo-americanilor (cărora le-ar fi furnizat date referitoare la economia naţională, cunoscute prin natura atribuţiilor de serviciu), a fost transferat către S.S.I., care l-a anchetat până la 18 iulie 1948. Întrucât, din „probele” de la dosar era evident că acuzaţia nu putea fi susţinută în faţa justiţiei, S.S.I.-ul l-a retrimis pe Ţuţea către arestul din Rahova, unde a rămas până în septembrie20.
Imediat după înfiinţarea Securităţii, Ţuţea este transportat în arestul Ministerului Afacerilor Interne şi anchetat din nou, până la 10 noiembrie 1948. Anchetatorii Securităţii sunt incapabili să probeze vreo încălcare a legii de către arestat, aşa cum dovedeşte un referat din 10 decembrie 1949, semnat de căpitanul de securitate Nicolaescu Marin:
„Petre Ţuţea a fost simpatizant al mişcării legionare din anul 1937, iar în anul 1940 s-a înscris în organizaţia legionară, activând şi propagând ideile legionare.
De asemenea, Petre Ţuţea a avut legături cu străinătatea, în special cu Anglia, dând diferite informaţii. A avut legături cu Nicolae Pătraşcu şi cu Vică Negulescu în anul 1946. Petre Ţuţea nu voieşte să recunoască activitatea sa desfăşurată în anii 1946, 1947, 1948, însă această activitate există, deoarece el a luptat contra regimului nostru de democraţie populară, propagând idei legionare. Paralel cu aceasta, sus-numitul a întreţinut şi legături cu fostul P.N.Ţ.
Având în vedere activitatea sa şi faptele săvârşite care îl dovedesc ca un element periculos şi ostil regimului nostru, avem onoare a propune încadrarea sa în prevederile Ordinului 5/1948, categoria preventivi”21.
Aşadar, neputându-se reţine în sarcina sa vreo acuzaţie dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 194922. Este ridicat de la Jilava şi transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situaţia sa de reţinut să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, „pentru activitate legionară”23. Potrivit „Fişei de încarcerare”, Ţuţea avea „talia 1,82 m, fruntea ovală, nasul drept, gura potrivită, barba prelungă, faţa smeadă, ochii căprui, părul castaniu”24.
Conform unei practici a vremii, deţinutul Ţuţea Petre a fost eliberat cu o „mică întârziere”: la 27 mai 1953 i se întocmesc formele de eliberare, iar la 29 mai semnează „Angajamentul la eliberarea din închisoare” şi este pus, în sfârşit, în libertate.
Odată intrat în „moara” sistemului, Ţuţea nu avea cum să mai scape: în scurtă vreme, este reţinut alături de membrii „organizaţiei contrarevoluţionare «Partidul Naţionalist»,
în frunte cu Ştefan Petre, Porsena Nicolae ş.a.”. În „Ordonanţa de pornire a procesului penal”,
datată 20 decembrie 1956, se menţionează:
„Eu, lt. Urucu Nicolae, anchetator penal de securitate din Direcţia de Anchete a M.A.I. al R.P.R., având în vedere materialele pe care le deţin organele de securitate din care rezultă că numitul Petre Ţuţea este învinuit pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alţi indivizi, unde s-au purtat discuţii duşmănoase împotriva regimului de democraţie-populară din R.P.R., din materialele ce se află la dosarul cauzei rezultă suficiente date cu privire la infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 327, p. III, C.P.”25.
Pe baza acestui act, este emisă „Ordonanţa de reţinere pe timp de 24 de ore”, de la 21 decembrie 1956, orele 0 şi până la 22 decembrie 1956, orele 0, şi, ulterior, „mandatul de arestare nr. 155 din 26 decembrie 1956”, semnat de lt. maj. Cosma Emil, care punea în vedere administratorului arestului „să-l primească şi să-l reţină de la data de 21 decembrie 1956 până la data de 20 ianuarie 1957 pe numitul Ţuţea Petre”26. Ulterior, prin 11 adrese ale
Procuraturii Militare Bucureşti către Penitenciarul Jilava, se comunica prelungirea succesivă a
mandatului de arestare până pe data de 16 decembrie 195727.
Aceste adrese dovedesc, indirect, totala lipsă de profesionalism a ofiţerilor de securitate şi caracterul arbitrar al măsurii de lipsire de libertate a lui Petre Ţuţea, întrucât, încă din 10 ianuarie 1957, fusese emisă „Ordonanţa de punere sub învinuire”, în care se menţiona: „Din lucrările de anchetă rezultă probe suficiente cu privire la faptele comise de sus-numitul împotriva legilor R.P.R. prin aceea că încă din anul 1954 şi în special în ultimul timp, împreună cu complicii săi, instigaţi de propaganda duşmănoasă a posturilor de radio imperialiste, au organizat mai multe întâlniri clandestine unde au discutat în mod duşmănos împotriva regimului democrat-popular din R.P.R.”. Ori, timp de un an de zile, anchetatorii nu au putut aduna acele „probe suficiente”, necesare trimiterii în faţa instanţei.
În fapt, Petre Ţuţea a fost arestat la 22 decembrie 1956 pentru „delictul de agitaţie”. La baza arestării lui Ţuţea au stat, aşa cum menţionează documentele Securităţii, „declaraţiile numitului Iacobescu Paul, element care a participat la întâlnirile clandestine şi unele materiale de la direcţiile informative din care rezultă că sus-numitul a fost în legătură cu o serie de legionari din Bucureşti şi provincie”28.
Anchetarea lui Ţuţea nu a adus ofiţerilor de securitate nici o satisfacţie: acesta declara că, într-adevăr, „după ce a fost eliberat în 1953, dar mai ales în ultimul timp, participa la diferite mese organizate de dr. Popescu Gabriel (arestat), unde mai veneau şi Caftangioglu Gheorghe (arestat), cunoscut ca legionar, Iacobescu Paul (arestat), legionar din 1936, Stavri Ghiolu, fost subsecretar de stat la Industrie şi Comerţ în timpul războiului” şi alţii, dar nu admitea sub nici o formă că în cadrul respectivelor întâlniri s-ar fi purtat „discuţii duşmănoase împotriva regimului”.
Intuind faptul că „meciul” său cu Securitatea se va prelungi pe termen nedeterminat, Ţuţea cerea, la 2 august 1957, organelor de securitate să i se aducă de la domiciliul său următoarele obiecte de uz personal: „un cojocel, pantaloni groşi, două perechi de izmene de flanel lungi, două cămăşi, două perechi ciorapi de lână, trei perechi ciorapi de bumbac nr. 45, două prosoape, trei batiste, un metru pânză de cârpit, una şapcă, săpun toaletă, pastă de dinţi, perie de dinţi”29.
În mod neaşteptat, Direcţia a VIII-a Anchete, condusă de colonelul Francisc Butyka, a admis cererea şi a înaintat Serviciului „C” o adresă prin care solicita aducerea respectivelor obiecte de la adresa din str. Ştirbey Vodă, nr. 164. În 12 august 1957, lt. maj. Frâncu Gheorghe a preluat de la verişoara lui Ţuţea, Lămbescu Maria, obiectele solicitate, încheind un proces verbal detaliat şi neuitând să precizeze starea în care se aflau articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte: „un cojocel, fără mâneci, rupt”, „una pereche bocanci, negri cu talpă de cauciuc, uzaţi (nr. 45)”, „una şapcă de stofă, bej, nouă”30. Obiectele au ajuns în magazia arestului „A” al M.A.I. la 19 august 1957, nu ştim însă dacă i-au parvenit şi lui Ţuţea.
Ancheta s-a prelungit până în 4 decembrie 1957, când lt. maj. Blidaru Gheorghe, anchetator penal de securitate, redacta „Concluziile de învinuire” împotriva numiţilor „Caftangioglu Gh., Popescu Mihai, Dumitrescu Elena, Ţuţea Petre, Popescu Gabriel, Iacobescu Paul, Crinescu Maria, Andriano Constantin, învinuiţi de săvârşirea infracţiunii p.p.de art. 209, pct. 1 C.P., prin modificarea art. 209, partea a III-a C.P., făcută prin Decretul nr. 469/1957” care „încă din anul 1948-1949 au iniţiat şi organizat […] organizaţia subversivă de tip fascisto-legionar denumită «Partidul Naţionalist», în frunte cu legionarii Ştefan Petre şi Porsena Nicolae (fugari)”, „având drept scop răsturnarea prin violenţă a regimului democrat-popular din R.P.R. şi instaurarea unui regim fascist”31.
Trimişi în judecată, inculpaţii sunt judecaţi de Colegiul de Fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, compus din col. Dimitriu A. Adrian, preşedinte, lt-col. Obreja Ion, lt.col. medic Bălşeanu Ion – asesori populari, cpt. de justiţie Fulger Ştefan – procuror militar şi secretarii Petrescu Joiţeanu şi Stănculescu Gheorghe. În timpul procesului, avocatul lui Petre Ţuţea, Mihail Nicolau, a încercat zadarnic să scoată în evidenţă că „nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul avea intenţia să fie şef de stat. De altfel, însăşi Caftangioglu Gheorghe a arătat că aceasta a fost numai o fantezie a lui” şi că „în faţa instanţei nu s-a stabilit că s-ar fi făcut vreo legătură cu grupul lui Ştefan Petre şi de altfel Ţuţea Petre n-a cunoscut niciodată pe Ştefan Petre şi pe Porsena Nicolae”32.
Cu unanimitate de voturi, tribunalul l-a condamnat, prin Sentinţa nr. 241/20 decembrie 1957, pe Petre Ţuţea, „în baza art. 209, pct. 2, lit. a C.P., modificat prin decretul 469/57”, la „10 (zece) ani închisoare corecţională şi 5 (cinci) ani interdicţie corecţională pentru uneltiri contra ordinii sociale p.p. de art. 209, pct. 2 lit. a C.P., prin schimbarea calificării din art. 209, pct. 1 C.P., modificat prin Decretul 429/57, conf. Art. 292 C.J.M. şi art. 306 C.Pr. Pen. În baza art. 25, pct 6 C.P. se confiscă averea totală personală a condamnatului Ţuţea Petre. Conform art. 304 C.J.M. îl obligă la 500 lei cheltuieli de judecată”33.
Condamnaţii au primit sentinţa la 28 decembrie 1957, în arestul M.A.I., şi au înaintat recurs la Tribunalul Suprem, Colegiul Militar. Recursul a fost respins prin Decizia nr. 57/ 22 februarie 1958, sentinţa rămânând definitivă şi executorie. În acest context, merită amintit episodul confiscării „averii totale personale” a condamnatului Petre Ţuţea. Conform procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc Păcurariu Eneas în data de 26 iunie 1958, ora 18, în locuinţa din Ştirbey Vodă, nr. 164, „numitul Ţuţea Petre nu posedă nici un fel de avere mobilă sau imobilă, nici în localitate, nici în altă parte. Din procesul verbal de percheziţie dresat de organele de securitate la 22 decembrie 1956 s-a constatat că numitul nu posedă nimic confiscabil, afară de câteva cărţi menţionate de organele de securitate. Faţă de această situaţiune, ne-am retras de la locul de executare”34.
Nimic mai edificator asupra condiţiei la care fusese adus unul din oamenii de geniu ai poporului român. Starea sa materială nu putea stârni invidia nici măcar celui din urmă paria al societăţii. Dar calvarul lui Ţuţea era departe de a se încheia. Întemniţat la Aiud, trece prin ritualurile „reeducării de tip Aiud”, iar în 1959 este implicat într-un nou proces. Arestarea altor foşti legionari şi menţionarea fugitivă a lui Petre Ţuţea în unele din declaraţiile acestora35 pornesc din nou implacabilul mecanism de represiune.
La 14 iulie 1959 era elaborată o nouă „Ordonanţă de punere sub învinuire”, în care, pe lângă acuzaţiile anterioare, se menţiona:
„În perioada de detenţie la penitenciarul Ocnele Mari a intrat în legătură cu legionarii Biloiu Matei, Menciu Paul, Trifănescu Atanasie şi alţii, unde s-au constituit într-o grupare contrarevoluţionară, purtând discuţii legate de trecutul organizaţiei legionare în scopul menţinerii moralului legionar”36.
Este trecut din nou prin purgatoriul anchetei, dar, în ciuda faptului că sănătatea sa se înrăutăţea din cauza detenţiei37, Ţuţea îşi păstrează nealterată tăria spirituală. În acest sens, în „Concluziile de învinuire”, redactate la 28 iulie 1959 de anchetatorul penal, lt.-maj. Urucu Nicolae, se reţine faptul că „datorită fanatismului său legionar, învinuitul Ţuţea Petre a căutat şi acum să se menţină pe poziţie de nemărturisire completă a activităţii sale criminale pe care a desfăşurat-o, recunoscând numai parţial unele fapte din activitatea subversivă desfăşurată”38.
În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Ţuţea Petre la „18 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică pentru infracţiunile p.p. de art. 209, pct. 1, C.P.”39. Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 540/1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar.
Petre Ţuţea şi-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, graţiat prin Decretul nr. 411/196440. Odată pus în liberate, marele gânditor se transformă într-un „obiectiv” pentru serviciile operative ale Securităţii41, fiind, asemenea majorităţii foştilor deţinuţi politici, încadrat cu informatori, filat, interceptându-i-se corespondenţa şi convorbirile şi supus unor nesfârşite tracasări. Nu vom detalia procesul de urmărire informativă a lui Petre Ţuţea, acest lucru fiind deja făcut cu multă acribie de dna. Ioana Diaconescu42.
Ne vom limita doar la scoaterea în evidenţă a unui episod singular din acest vast proces care nu s-a încheiat decât în anul 1989, odată cu prăbuşirea regimului comunist. Avem în vedere aşa-zisa „avertizare” din 30 martie 1968, efectuată într-unul din sediile din Bucureşti ale Securităţii.
Este binecunoscut faptul că după 1964, Securitatea, beneficiind de starea de teroare indusă populaţiei de îngrozitoarele abuzuri din perioada precedentă, şi-a putut permite să deplaseze accentul de pe acţiunile represive pe cele preventive, înlocuind arestările şi declanşarea proceselor politice cu „destrămarea anturajelor”, „compromiterea”, „avertizarea”. Această din urmă metodă43 consta în chemarea victimei într-un birou al Securităţii sau, uneori, al Miliţiei, şi aducerea la cunoştinţă a unora din acţiunile întreprinse de aceasta în ultimul timp. Cu alte cuvinte, „suntem cu ochii pe tine”. Se sublinia faptul că acţiunile de tipul celor la care se „dedase” victima contravin „ordinii socialiste” şi că, în cazul în care nu renunţă la ele, va suporta rigorile legii. Uneori, se amintea în treacăt faptul că soţia ar putea rămâne fără serviciu, că fiul sau fiica ar putea fi eliminat din facultate şi alte asemenea „măsuri conexe”. Acest gen de dialog, purtat de pe poziţii de forţă, între un reprezentant al Puterii şi o victimă trecută prin malaxoarele sistemului de detenţie, sfârşea, de regulă, cu îngenuncherea definitivă (sau măcar temporară) a „avertizatului”.
În cazul lui Ţuţea, mecanismul de „avertizare” s-a „gripat”. După ce executase 12 ani, opt luni şi 26 de zile de temniţă, Ţuţea rămăsese acelaşi om care nu ezita să sfideze regimul totalitar44, scriind ferm în josul procesului verbal de avertizare: „nu recunosc cele imputate”.
A continuat să fie urmărit cu perseverenţă de către Securitate până în decembrie 1989 şi a putut să privească prăbuşirea regimului comunist. În 21 ianuarie 1991 a devenit membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, primind carnetul de membru cu nr. 3416. S-a stins din viaţă la 3 decembrie 1991, în clipa morţii ultimele sale cuvinte fiind: „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!”.
După şapte ani, statul român a realizat o primă măsură reparatorie faţă de memoria marelui gânditor: prin Decizia nr. 4/19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare împotriva sentinţei nr. 179 din 29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond şi a deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a tribunalului suprem – Colegiul Militar, prin care Ţuţea era condamnat la 18 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică.
În ciuda acestui tardiv act reparatoriu, credem că pentru omul care afirma „sunt nimic faţă de Poporul Român”, ceea ce făcut Poporul Român, până acum, e doar… nimic.
După parcurgerea acestui scurt rezumat, se poate înțelege mai bine dezamăgirea lui Petre Tuțea exprimată plastic în :”am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți”. Cum era să facă ceva statul pentru oamenii de calibrul lui Petre Tuțea? Cei care s-au cocoțat în vârful puterii, după ’90, și ca să reproducem admirabila axioma a lui Nae Ionescu, s-au dumirit cum stă treaba cu democrația și au ajuns la concluzia ca nu trebuie să se schimbe, doar să – și adapteze limbajul. Cum puteau niște comuniști apostati (oare cine a întinat idealurile comunismului Ceaușescu sau Iliescu?) să-l reabiliteze imediat și necondiționat pe un om care îi dibuise, care îi citise și care le anticipase și regimul pe care doreau să – l instaureze în scurt timp? Vedem astăzi, după scurgerea timpului, după evoluția României către un secol pierdut (au trecut deja 25 de ani) și de boicotare a istoriei, de ură ancestrala către tot ce tine de spiritul românesc cum cancerul comunismului s-a „dumirit”, regăsit în cancerul partidelor politice. Acestea, niște pcr-uri în miniatura sub coordonarea și îndrumarea hidrelor născute din odioasa securitate, cu găștile lor ca o iedera otrăvitoare, au sugrumat tara, au prostituat statul, au transformat România într-un stat eșuat, menținut în viața de aparate conectate, bineînțeles, la interesele externe. România s-a întors în evul mediu, și poate George Damian are dreptate când afirma ca nu l-a părăsit niciodată,cu boieri, iobagi, domni puși de Înaltă Poartă și cu tot peisajul caracteristic evului mediu românesc atunci când lipseau domnitorii patrioți.
Acum poate înțelegem de ce și umbra lui Tuțea și a multora ca el trezește un fior rece în tara în care serviciile s-au dumirit cine sunt și cum pot conduce.
Orice mișcare, orice inițiativa care va încerca, ce încercase și mișcarea legionara, va fi catalogata ca „terorista” că e la modă și apoi ca legionar-fascista și anihilată de statul care a restituit urmașilor hortystilor și naziștilor și tuturor criminalilor de război toate averile confiscate conform unor tratate internaționale semnate de România și care ar trebui respectate. Dacă azi în România te declari fan al lui Hitler, Mussolini, Horty, Lenin, Stalin nu pățești nimic, dar dacă faci referire la Tuțea, Ionescu ori Căpitan s-ar putea să o încurci că statul este foarte zelos în aplicarea legii. De ce? Ca sa nu ne dumirim în ce am ajuns și încotro mergem, să nu devenim socratenieni ca Tuțea
ERATĂ:
I În textul:
„adevărul este că, oficial, am devenit membru al organizaţiei legionare imediat după 6 septembrie 1940”, spunea Ţuţea în 25 mai 19577
data se citeşte 25 mai 1957 (vezi 7)
II În textul:
Aşadar, neputându-se reţine în sarcina sa vreo acuzaţie dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 194922.
data se citeşte 23 aprilie 1949(vezi 22)
III În textul:
Ulterior, prin 11 adrese ale Procuraturii Militare Bucureşti către Penitenciarul Jilava, se comunica prelungirea succesivă a mandatului de arestare până pe data de 16 decembrie 195727.
data se citeşte 16 decembrie 1957(vezi 27)
IV În textul:
Petre Ţuţea şi-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, graţiat prin Decretul nr. 411/196440.
anul se citeşte 1964(vezi 40)
NOTE DE SUBSOL
1 http://www.tutea.ro/Petre%20Tutea%20-%20Cugetari%20memorabile.pdf (consultat la 1 noiembrie 2008).
2 Emil Cioran, într-o scrisoare din aprilie 1974, adresată lui Bucur Ţincu, referindu-se la Petre Ţuţea, nu ezita să afirme: „Ce om extraordinar! Cu verva sa fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut azi o reputaţie mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-l întâlnesc în viaţa mea” – Revista „22”, nr. 22, 15 iunie 1990.
3 Fondurile de arhivă preluate de către C.N.S.A.S. conţin mai multe dosare din fondul Penal pe numele lui Petre Ţuţea (F.P. Bucureşti 1783/3 vol., F.P. Bucureşti 25375/29 vol., F.P. Bucureşti 105531/9 vol.,F.P. Vâlcea 90/1 vol.), precum şi dosarul de urmărire informativă nr. 149.821, cu 20 de volume.
4 „Stânga” – hebdomadar de doctrină şi influenţă marxistă, apărut la Bucureşti, între 13 noiembrie 1932 şi 19 martie 1933 (19 numere), dată la care a fost suspendat de Armand Călinescu, subsecretar de stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi la Ministerul de Interne în timpul guvernării naţionalţărăniste – cf. I. Hangiu, Dicţionarul presei literare româneşti (1790-1990), Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996, p. 453.
5 Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi neamul meu, Bucureşti, Fundaţia Anastasia, Editura Arta Grafică, 1992, p. 88.
6 În 1935 l-a cunoscut pe Corneliu Zelea Codreanu în tabăra legionară din localitatea „Carmen Silva”, apoi pe Ion Moţa, Vasile Marin, Nicolae Totu şi alţii – A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol.3, f. 335; în acelaşi an publică broşura Manifestul revoluţiei naţionale şi, ulterior, colaborează la revista „Frontul Verde” şi la ziarul „Cuvântul” (ibidem, f. 356 şi f. 344).
7 Proces-verbal de interogatoriu din 25 mai 1957 în ibidem, f. 316.
8 Ibidem.
9 Ibidem.
10 Despre contactul său cu Rusia, Ţuţea spunea la începutul anilor ’90: „Ruşii au un fel de umanitate indefinibilă. Am fost la Moscova şi nu pot spune despre ei că sunt tirani, deşi au practicat tirania. Pe de altă parte, nu cred să fi întâlnit vreun rus, care să fie normal” – Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi neamul meu, Bucureşti, Fundaţia Anastasia, Editura Arta Grafică, 1992, p. 79.
11 A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 4, f. 31.
12 În 31 iulie 1943 Grupa I din Corpul Detectivilor era informată printr-o notă informativă că Ţuţea desfăşoară în cadrul ministerului o „vie activitate legionară” şi, ca atare, dispunea verificarea informaţiei ajungând la concluzia că „nota în cauză nu se verifică”, iar Ţuţea era apreciat ca fiind „o persoană serioasă, cu vederi largi” – ibidem.
13 Apud Gabriel Gheorghe, Petre Ţuţea, între Legendă şi Adevăr, Bucureşti, Fundaţia Gândirea, 2003, p. 59-60.
14 A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 3, f. 364.
15 Relaţiile bune cu Pătrăşcanu şi aprecierea de care se bucura din partea acestuia sunt confirmate de Ţuţea, care spunea: „După 23 august, ţărăniştii şi liberalii au voit să mă aresteze, dar Pătrăşcanu, ca ministru de justiţie, a intervenit spunând să nu se atingă nimeni de mine, că sunt un cavaler fără reproş” – apud Gabriel Gheorghe, op. cit., p. 62.
16 A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 3, f. 317.
17 Idem, fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 1, f. 49.
18 Apud Ioana Diaconescu, Scriitori în arhiva C.N.S.A.S. Petre Ţuţea în încercuirea Securităţii, în „România literară”, nr. 51-52, 28 decembrie 2007, p. 30-34.
19 În fapt, la 11 februarie 1948 diplomatul britanic John Bennet a înaintat la Foreign Office un raport asupra situaţiei economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare redactată de Petre Ţuţea, în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei şi Comerţului (Economiei Naţionale), privind relaţiile economice româno-germane din trecut, ca bază de comparaţie cu relaţiile economice românosovietice. Informatorul „Cores” a informat, la 13 februarie 1948, Siguranţa despre posibila scurgere de informaţii prin intermediul lui Ţuţea. Din primele investigaţii a rezultat că memoriul întocmit de Ţuţea în ianuarie 1948 în legătură cu relaţiile economice româno-germane, la cererea conducerii ministerului, a fost rupt de organele de verificare fiind considerat „o evidentă pledoarie în favoarea politicii progermane”. Întrucât nu se ştia dacă nu cumva au existat copii, dintre care una să fi parvenit diplomatului englez, secretarul general al ministerului, Simon Zeigher, acceptă păstrarea lui Ţuţea în funcţie până la adunarea unor noi probe. În 19 martie Ţuţea este pus în „filaj incomplet”, Brigada Mobilă neavând suficienţi oameni pentru solicitările existente. În 20 martie, secretarul general Zeigher, în acord cu organele Siguranţei, îl însărcinează pe Ţuţea cu redactarea unei lucrări privind participarea capitalului străin la dezvoltarea industriei petroliere din România, subiectul fiind considerat foarte tentant pentru „oficinele informative britanice”. Întrucât Ţuţea a solicitat, în vederea realizării lucrării, acces liber în arhivele Ministerului Minelor şi Petrolului şi vizitarea întreprinderilor petroliere din Valea Prahovei, prezumţia că Ţuţea lucrează pentru englezi părea să se consolideze. Ca atare, la cererea secretarului general Zeigher, la 12 aprilie 1948 are loc reţinerea lui Ţuţea, urmată de percheziţionarea domiciliului – cf. A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 4, 175-190.
20 Anchetatorii Siguranţei nu au avut mai mult succes decât cei ai S.S.I.-ului, astfel că în 26 august 1948, Biroul 2 din Serviciul II al D.G.S.S. înainta Brigăzii Mobile ordinul rezolutiv al directorului general al D.G.S.S. privind încadrarea lui Petre Ţuţea în Ordinul nr. 5/1948 – A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 1.783, vol. 2, f. 200.
21 Ibidem, f. 189.
22 Ibidem, f. 187: Ordinul nr. 5/1948 viza arestarea legionarilor, dar nu l-am identificat în dosarele studiate. De altfel, într-un referat întocmit în 1967 de o comisie ce ancheta abuzurile săvârşite de Securitate în primii ani de funcţionare se menţionau următoarele: „Examinându-se prin sondaj un număr de 1.500 dosare aparţinând persoanelor care au făcut obiectul măsurilor de mai sus, se constată că aproape în toate cazurile reţinerea persoanelor s-a făcut fără formele prevăzute de lege, iar ulterior se iniţiau proiecte de hotărâri şi decrete prin care se tindea la acoperirea legală a măsurilor luate. De exemplu, prin ordinul nr. 26.500/1948 – Cabinet – au fost reţinute toate persoanele ce au făcut parte din aparatul de poliţie, jandarmerie şi S.S.I.; prin ordinul nr. 5/1948 – Cabinet – au fost reţinute toate elementele ce au făcut parte din organizaţia legionară; prin ordinul nr. 8/20/1952 – Cabinet – s-a dispus reţinerea persoanelor ce comentau nefavorabil reforma bănească. De remarcat că despre existenţa acestor ordine se fac menţiuni în dosarele celor arestaţi, ele neputând însă fi studiate deoarece nu se mai găsesc în arhivele Securităţii statului” – apud Florian Banu, Adevăr şi ficţiune în documentele Securităţii, în „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi”, seria Istorie, tom LI, 2005, p. 390.
23 Conform fişei personale care i-a fost întocmită în penitenciar, „a fost internat la 29 noiembrie 1950”, pedeapsa expirând la 29 noiembrie 1952 – A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 1.783, vol. 2, f. 179.
24 Ibidem, f. 214.
25 A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 3, f. 283.
26 Ibidem, f. 286.
27 Ibidem, f. 287-297
28 Ibidem, vol. 25, f. 69.
29 Ibidem, f. 112.
30 Ibidem, f. 113.
31 Ibidem, vol. 5, f. 343.
32 Ibidem, vol. 18, f. 265.
33 Ibidem, f. 300.
34 Ibidem, f. 570.
35 La interogatoriul din 11 iunie 1959, Biloiu Matei declara: „Astfel eu mă exprimam faţă de legionarii Bălănescu Viorel, Teguiani Gheorghe şi Trifănescu Atanasie, care formau un grup, că atunci când se va ivi un conflict armat între puterile occidentale şi Uniunea Sovietică şi va fi răsturnat regimul democraţiei-populare din R.P.R., noi, legionarii, trebuie să colaborăm cu elementele din fostul P.N.Ţ., iar Ţuţea Petre, care era în apropiere şi a auzit aceste spuse ale mele, a intervenit spunând că această colaborare ar putea fi numai pentru un moment în care s-ar ivi eventual necesitatea unor alegeri, dar, noi, legionarii, trebuie să fim totuşi constituiţi într-un grup aparte sau o formaţiune politică constituită numai din legionari şi să nu ne pierdem printre celelalte partide politice sau grupări de acest fel care ar putea eventual să mai apară atunci” – A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 105.531, vol. 4, f. 122.
36 Ibidem, vol. 1, f. 283.
37 Într-un certificat medical din 15 iulie 1959 se menţiona că „suferă de astm bronşic” – ibidem, f. 290
38 Ibidem, vol. 3, f. 260; referitor la atitudinea lui Ţuţea în anchete, este semnificativ următorul episod relatat de Andrei Pleşu: „Constantin Noica mi-a povestit că în închisoare, la un interogatoriu care se prelungea peste măsură, anchetatorul a sfârşit prin a proclama răstit, cu titlu de avertisment: «Ascultă, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea». Era pentru el o dovadă de extremă competenţă, o încununare profesională de tipul doctoratului, o probă supremă. Călăul se legitima prin anvergura victimei” – Andrei Pleşu, Un ţăran imperial, în „România liberă”, nr. 25, 21 ianuarie 1990.
39 A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 105.531, vol. 4, f. 128.
40 Pentru detalii privind eliberarea deţinuţilor politici din închisorile şi lagărele de muncă din România, vezi Şerban Rădulescu-Zoner, Reflectarea în arhive a eliberării deţinuţilor politici în prima parte a anilor ’60, în „Analele Sighet 9”, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2001, p. 379-389.
41 În 12 octombrie 1964 este aprobată „Hotărârea de trecere în evidenţă”, a lui Petre Ţuţea, în cadrul Direcţiei a III-a, la dosarul „Problema legionară” – A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 10, f. 168.
42 Ioana Diaconescu, op. cit., passim.
43 „Avertizarea era o măsură specifică instituită de Securitate pentru a atrage atenţia unei persoane că, în cazul continuării atitudinii pe care o adoptă, asupra sa se vor lua măsuri mai aspre. Creşterea nemulţumirilor faţă de regimul comunist a impus găsirea unor formule de intimidare faţă de cei care comentau «necorespunzător» sau încercau iniţierea celei mai mici rezistenţe faţă de regim. (…)
Avertizarea avea loc de cele mai multe ori la sediul Securităţii. Idealul era atins atunci când se reuşea producerea unor dovezi care l-ar fi putut trimite în justiţie pentru infracţiuni de drept comun. În finalul avertizării, se întocmea un proces verbal în care cel în cauză îşi recunoştea «faptele» şi se angaja ca pe viitor să se abţină de la orice activităţi sau comentarii susceptibile de a aduce prejudicii societăţii socialiste” – Radu Cristescu, Spionajul şi contraspionajul pe înţelesul tuturor. Mic dicţionar al serviciilor secrete, Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 2000, p. 27.
44 Ofiţerul însărcinat cu realizarea „avertizării” nota: „în procesul avertizării, Ţuţea Petre n-a recunoscut nimic din cele imputate, aşa cum de altfel a ţinut să menţioneze şi în scris, arătându-se ofensat şi căutând să demonstreze că el a fost şi este un luptător pentru renaşterea naţiunii române”- A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 10, f. 6.
ANEXE
ANEXA 1
Referat cu propuneri de avertizare a numitului Ţuţea Petre
La data de 31 ianuarie 1967 s-a deschis dosar de verificare legionarului Petre Ţuţea născut la 6 oct. 1902 în com. Boteni Muscel, de profesie economist, fost director general în Ministerul Economiei Naţionale, în prezent fără ocupaţie, domiciliat în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, nr. 164, în baza materialelor furnizate de informatorii „I. Dragomir”, „Berceanu”, „Sârbu Gheorghe”, „Neacşu Andrei” şi alţii din care rezultă poziţia sa duşmănoasă prezentă. Simpatizant legionar din anul 1937 Ţuţea Petre devine membru al organizaţiei legionare şi şef al Cuibului „Nae Ionescu” în anul 1940.
După 23 august 1944 continuă să se menţină pe poziţie duşmănoasă, fapt pentru care între anii 1948-1953 este reţinut şi cercetat de organele M.A.I.
Pus în libertate, împreună cu legionarii Biloiu Matei, Caftangioglu Gh. şi Iacobescu Paul, constituie o organizaţie subversivă care preconiza schimbarea regimului socialist, astfel încât în anul 1959 este rearestat şi condamnat 18 ani m.s.
În perioada de detenţie a avut o comportare bună, după cum rezultă din caracterizarea întocmită la eliberare. A participat la munca cultural educativă cu deferite expuneri demonstrând deţinuţilor că organizaţia legionară prin conţinutul ei a fost retrogradă iar şefii ei aventurieri şi trădători.
De la data graţierii Ţuţea Petre a avut o evoluţie contradictorie, căci intelectual de mare ţinută, considerat o bibliotecă ambulantă cu o vervă sclipitoare ce-i permite să-şi capteze şi să-şi uimească auditoriul, se arată entuziasmat de evoluţia politico-ideologică a ţării noastre, arătând că procesul grandios de transformare al economiei româneşti a depăşit viziunea sa despre viitorul fericit al ţării pe care a iubit-o întotdeauna. „…mă bucur realmente – spune el – că se clădeşte o ţară nouă, după o formulă nouă proprie românească şi în interesul acestui popor necăjit secole de-a rândul”.
Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său căruia nu-i găseşte corespondenţă în lumea economică din ţara noastră, n-a acceptat să intre în câmpul muncii căci pe lângă faptul că nu apreciază munca în colectiv, nu este dispus „să se bage slugă la dârloagă”…(nota informatorului „Voicu” din 5 sept. 1967)… şi declaraţiile entuziaste de mai sus sunt infirmate prin autocaracterizarea de om „inadaptabil la situaţia politică şi economică actuală”.
Ţuţea Petre consideră că „România trebuie să aibă un stil propriu al ei, atât în politică, economie, cât şi în toate manifestările spirituale care nu trebuie să fie marxiste pentru că atunci nu mai sunt româneşti”.
Deşi crede că a acumulat tot ce gândirea umană a produs până în prezent încât a reuşit să ajungă la „esenţe”, lipsindu-i un criteriu cu adevărat ştiinţific de selectare, se scaldă în cel mai adânc eclectism şi vorbind despre hitlerism cu pretenţii critice, îl vede pe Hitler un fel de Apostol, un Cristos a cărui doctrină timpul o va transforma în religie ca să concluzioneze apoi că dogmele hitleriste „se regăsesc astăzi în lumea zisă a comunismului”.
Nota informatorului „Dragomir” din 12.08.1966.
Vorbind despre cei de la Academia R.S.R. care i-au respins lucrarea „Autohtonizarea revoluţiei proletare” îi etichetează „falşi intelectuali”… „care au intrat acum 20 de ani pe lângă comunişti şi din pricina incapacităţilor nu lasă nici pe alţii să se ridice”.
Propun:
A se aproba avertizarea numitului Ţuţea Petre de către organele noastre, fără audierea unor martori deoarece poziţia sa duşmănoasă a fost semnalată de mai mulţi informatori.
Lt. maj. Gheorghe Gheorghe
[Rezoluţie:] Ţuţea Petru este un element oscilant palavragiu, lipsit total de caracter şi cu atitudine duşmănoasă în mod frecvent.
De acord cu propunerea de a fi avertizat – însă să fie chemat la organul de anchetă.
Lt. col. Amarandei [ss]
22.03.1968
De acord
Şeful serviciului
Lt. col. Iţcuş Dragoş
[La avertizare va participa lt. col. Amarandei]
A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 10, f. 3-5
ANEXA 2
Consiliul Securităţii Statului
U.M. 0224 Bucureşti
Proces-verbal
În ziua de 30.03.1968 a fost invitat la sediul organelor de Securitate, cetăţeanul Ţuţea Petre născut la data de 6 octombrie 1902, în comuna Boteni, fiul lui Natural şi Ana, studii dr. în ştiinţe economice, profesia economist, locul de muncă fără ocupaţie, antecedente penale fost cond., domiciliul….., pentru a i se atrage atenţia asupra următoarelor fapte:
Organele noastre sunt în posesia unor date verificate din care rezultă că în discuţiile pe care le purtaţi abordaţi teme şi idei ce contravin ideologiei marxiste, că teoretizaţi curente depăşite de timp chiar atunci când plecaţi de la premise juste, întreţinând o atmosferă neloială regimului socialist prin aluzii la unele stări de lucru.
I s-a subliniat că se face purtătorul unor idei reacţionare în anturajul pe care-l cultivă.
Faţă de această situaţie, organele de securitate avertizează pe cetăţeanul Ţuţea Petre că în cazul când va repeta sau va comite alte fapte împotriva securităţii statului, va fi tras la răspundere penală.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal.
Ofiţer de securitate
ss
Semnătura celui avertizat că a luat la cunoştinţă:
ss
Nu recunosc cele imputate
A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 10, f. 6
Bună treaba cu notele de subsol şi cu anexele.
Mi-a reţinut atenţia pasajul din prima anexă:
„În perioada de detenţie a avut o comportare bună, după cum rezultă din caracterizarea întocmită la eliberare. A participat la munca cultural educativă cu deferite expuneri demonstrând deţinuţilor că organizaţia legionară prin conţinutul ei a fost retrogradă iar şefii ei aventurieri şi trădători.”
Aş avea o explicaţie, în 1964 oricum erau eliberaţi toţi deţinuţii politici, aşa că actele întocmite la eliberare trebuiau să ateste că reeducarea îşi atinsese scopurile, cum să-i eliberezi şi să mai şi consemnezi că sunt nişte elemente nereeducate? Ce contează adevărul, unde nu-l putem scrie punem de la noi şi-l coafăm prin răsucire la 180 de grade. Şi din memorialistica celor din închisori reiese altceva. Citez din memorie:
La ironiile lui Crăciun referitor la credinţa în Dumnezeu, cu prefăcută bunăcredinţă, Petre Ţuţea i se adresează respectos:
-Domnule comandant , nu vă supăraţi , dumneavoastră aţi crescut la ţară sau la oraş?
-La ţară, mă.
-Şi aţi avut porci?
-Sigur că da.
-Aţi văzut dumneavoastră vreodată, porc să privească în sus ?
Crăciun nu era prost, a belit ochii şi s-a făcut că nu pricepe, plecând mai departe(Ştiţi că e nebun).Pentru aşa ceva l-au pus în lanţuri şi l-a mai înghiţit o dată, a câta oara, Zarca Aiudului.
Într-o altă situaţie, tot lui Crăciun care îi miştocărea că spre deosebire de ei, comuniştii au şi viziune economică şi construiesc aşa de mult, Petre Ţuţea replica :
Da dar cu ce preţ, aţi pitit după ziduri tot ce a avut mai bun ţara. De data aceea l-au umflat imediat şi l-au dus la zarcă.
Am întâlnit numele lui Gabriel Gheorghe, la nota 13 Apud Gabriel Gheorghe, Petre Ţuţea, între Legendă şi Adevăr, Bucureşti, Fundaţia Gândirea, 2003, p. 59-60.
Domn profesor, era vreo legătură între Petre Ţuţea şi Gabriel Gheorghe ?