Concluziile lui Petre Țuțea
Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiindcă fara religie am lătra
precum câinii. Ne nastem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătranim si murim. Si întreg
peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizică a cimitirelor este
religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir – cum a
intrat prietenul meu Cioran – prin disperare.
Cand va dispărea ultimul tăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun –
va dispărea si ultimul om din specia om. Si atunci vor apare maimute cu haine.
A fost întrebat un tăran, în închisoare: ce întelegi din tot ce spune Petre Țuțea!
Zice: nu înteleg nimic, dar e o grozăvie!
Treisprezece ani de închisoare…. Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne
dădeau o zeamă chioară si mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă.
Nici nu tin minte anul… Cand m-au anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că nam murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele
Mari si pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream
să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din
motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit
pentru că nu pot să ofensez poporul român spunîndu-i că în mijlocul lui s-au
petrecut asemenea monstruozităti.
M-a întrebat un anchetator:
– De ce ai vorbit împotriva noastră, domle?
– N-am vorbit, domle.
– Cum n-ai vorbit?
– Păi împotriva voastră vorbeste tot poporul român. Ce să mai adaug eu?
Si mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinta de
condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?
Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de tăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de ras. Si toti
din generatia mea au simtit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tampit, nu mă interesa, dar dacă era ca sănu mai fac pe românul,
mă lăsam schingiuit pană la moarte. Eu nu stiu dacă vom fi apreciati pentru
ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că
am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un
ideal în mod fizic.
Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti asa,
vă poate fura oricine… Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui
Frantei în materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cand
au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau.
„Să mancăm noi buruiana asta din pămant…” Ce a zis regele Frantei?
„Mă, seamănă, mă, cartofi pe mosia mea si, cand or vedea tăranii că îi păzesc,
or să-si dea seama că-s lucru bun. Lăsati-i să fure, că asa se răspandesc
cartofii în tară.”
Vlad Tepes are meritul c-a pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a si bătut. Si are mai ales
meritul că a coborât morala absolută prin țepele puse în cur la nivel absolut.
Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frică să n-o furi tu de la tine. ăsta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiste cu miei!