Dragi prieteni,
Cu deosebită plăcere și apreciere pentru susținerea dvs., vă anunț că în data de 6 aprilie Biroul Electoral Central a admis candidatura noastră independentă la alegerile europarlamentare din 26 mai. În curând, BEC-ul va anunța public și poziția pe care o voi avea pe buletinul de vot.
Fără ajutorul lui Dumnezeu și fără implicarea dvs. nu am fi putut strânge peste 131.000 de semnături pentru a înregistra candidatura, dar stăruința, credința și dăruirea fiecăruia au adus rezultate peste așteptările noastre.
Astfel, drumul către Bruxelles intră într-o nouă etapă, cea a campaniei electorale care va debuta în 27 aprilie și se va încheia pe 25 mai, la ora 7 dimineața. Vă reamintesc că pentru a câștiga trebuie să întrunesc cel puțin 3% din voturile celor prezenți la vot pe 26 mai, un procent deloc imposibil la o așa mare comunitate de români cu valori moral creștine, o comunitate care înțelege că dincolo pe pensii, salarii, autostrăzi, România și Europa au nevoie de o reîntoarcere la principiile morale și creștine, la instituțiile care protejează familia, căsătoria, viața și la politicienii și reprezentații cărora nu le este rușine să susțină și să promoveze public aceste valori fundamentale civilizației noastre.
Renașterea morală a Europei – Renașterea morală a Europei începe cu fiecare dintre noi – acesta este motto-ul campaniei noastre în care credem și pe care vrem să-l transmitem tuturor românilor, fie că sunt în România, fie în străinătate. A venit timpul să ne afirmăm valorile în toate structurile societății!
Solicităm voluntari
Și în campania electorală avem nevoie de sprijinul dvs., în special de voluntari care să distribuie materialele de campanie, ca ele să ajungă la cât mai multă lume. Un candidat independent nu deține o structură așa cum au partidele, tocmai de aceea vă solicităm, pentru ca astfel, împreună, să clădim în continuare acest proiect comun, participativ – eu nu depind și nu urmez direcțiile unui partid, ci sunt dependent de voi și de valorile în care credem cu toții. Contactați-ne pentru afla cum ne puteți ajuta și vă mulțumesc.
De exemplu, avem nevoie de voluntari în corturile de campanie în diferite orașe din România, pentru câteva ore pe zi, să distribuie materiale de campanie, fluturași și alte materiale informative. Intenționăm să amplasăm 20 de corturi în 20 de orașe ale României. Cei interesați sunt rugați să ne contacteze.
Calendarul următoarelor săptămâni
Pe 16 aprilie BEC va reconfirma lista finală a candidaților.
Între 27-29 aprilie avem programate evenimente de campanie în Italia (Torino, Udine și Roma). Cei interesați să ne întâlnim în Italia sunteți invitați să luați legătura cu dl Daniel Firiza la +39 373 340 1415
Pe 30 aprilie avem programat un eveniment de campanie în Chișinău, Republica Moldova. Cei interesați să ne întâlnim în Chișinău sunteți invitați să luați legătura cu dl Beniamin Lup la +373 787 09130
Din 1 mai vom începe campania electorală în România. Vom fi în teritoriu, ne vom vedea cu cetățenii și anticipăm că vom avea evenimente de campanie în fiecare zi, cel puțin unul sau chiar două în fiecare zi a perioadei electorale până pe 25 mai. Avem nevoie de sprijinul dvs. continuu pentru a avea energia, puterea, deschiderea și perseverenţa de care avem nevoie pentru a finaliza cu bine ce am început.
Votați în sondajul de opinie on-line
https://www.ct100.ro/sondaj-cu-cine-veti-vota-la-alegerile-europarlamentare-din-2019/
Creșterea numărului de followers Facebook
Dorim să ducem cel puțin 30.000 dintre dvs. la Bruxelles pe 27 mai! Cum? Devenind followers ai noștri pe Facebook. Pentru asta avem nevoie de 30.000 de followers până pe 26 mai. Se poate! Ne-ați dat 131.000 de semnături. Putem ajunge ușor la 30.000 de followers. Dorim să menținem un contact zilnic cu cât mai mulți dintre dvs.
Vă mulțumim pentru întrebări și aprecieri
Vă mulțumim pentru că ne scrieți, că ne puneți întrebări și că ne asigurați de solidaritatea și sprijinul dvs. moral și spiritual în această campanie atât de importantă pentru noi toți. Vă rugăm să continuați să ne sprijiniți.
Materiale informative postate recent
Pentru a vă informa cu privire la campanie și la propunerile mele pentru Parlamentul European, vă invit să citiți articolele postate pe website și pe Facebook:
1. Europa: sub steag secular sau creștin? – LINK
2. Capitalul uman și repopularea României – LINK
3. România: un model pentru NATO – LINK
4. Mulțumesc tinerilor pentru sprijin! – LINK
5. E România nedreptățită de Uniunea Europeană? – LINK
6. O nouă provocare pentru Europa: Ascensiunea păgânismului – LINK
7. Ideologia de gen: adevărul despre transgenderism – LINK
Vă mulțumesc pentru susținerea și dedicarea dvs.
Peter Costea
Pentru întrebări și solicitări ne puteți contacta la:
Email:
secretariat.petercostea@gmail.com
contact@costea-parlamentuleuropean.ro
Telefon:
+40759 584 511
+40726 199 139
+40784 561 499
+40743 684 071
Website: https://costea-parlamentuleuropean.ro/
Facebook: PeterCosteaEuroparlamentar
Comenteaza