Pixelu Albastru
mariusneh@yahoo.com
109.97.87.6
Aflarea adevărului despre Mișcarea Legionară nu mai prezintă niciun pericol pentru noii stăpâni ai coloniei.
Am suspiciuni că își doresc să apară public susținători ai Mișcării Legionare pe care să-i pună la respect cu ajutorul legislației ticăloase adoptate de slugile parlamentare. Nu vine niciun tăvălug peste nimeni, stăpânii sunt mult prea puternici ca să le mai pese de adevărul istoric.
*
Nota redacției – Pentru dușmanii Neamului românesc pericolul nu sunt legionarii, ci modelul legionar de comportament și mentalitatea legionară.
Modelul legionar este extrem de periculos pentru Ocultă, pentru ca nu poate fi combătut decât cu mijloace extreme, aşa cum a făcut-o regele Carol al II-lea şi cu slugile sale. Orice om muncitor, cinstit, de onoare şi care-şi ajută aproapele, cade fără să vrea sau s-o ştie, pe modelul legionar. Orice om de caracter, este în esenţa lui un legionar. Oricine încearcă să se ridice moral, devine un adept al doctrinei legionare. Orice babă nespălată pe picoare, care face mătănii în biserică, aşa cum spunea neîntrecutul Petre Ţuţea, are un comportament de esenţă legionară. Domnul Ţării Româneşti, Neagoe Basarab, când a scris Învăţăturile lui pentru fiul Teodosie, era legionar sadea, pentru că toate sfaturile lui din carte se regăsesc şi în Cărticica Şefului de Cuib, scrisă de Corneliu Codreanu ca îndreptar de comportare pentru legionari. Orice stat care prosperă, precum Germania, Austria, Ţările Nordice, au ajuns la aceste realizări economice pentru că respectă într-o mai mare măsură doctrina legionară, decât statele corupte şi cu o populaţie apatică şi lipsită de spirit de jertfă. Deci, cum să nu poată renaşte legiunea în spirit, când nu e nimic ilegal sau imoral in ea? E destul să apară omul care să coaguleze energiile neamului şi deja Oculta nu va mai putea face nimic.
Din exemplele de mai sus rezultă clar că neamul românesc, atât de iubit de Dumnezeu, are în genele lui doctrina legionară şi doar o decădere de moment ne-a adus pe noi în situaţia grea în care suntem. Dar neamul acesta dă semne de revenire, cu toate că a fost supus unei politici de distrugere cum nu s-a mai exercitat asupra nici unui alt neam. V-aţi întrebat de ce? Dacă românii nu sunt un pericol pentru Ocultă, de ce oare suntem monitorizati atât de intens? Concluzia logică este că le e a naibii de frică de români. Ne-au distrus Fabrica de autocamioane Braşov, ca acum la Baia Mare, o firmă să producă camioane numite Truston.( https://www.promotor.ro/stiri-auto/cat-de-bine-se-vinde-de-fapt-camionul-romanesc-truston-produs-la-baia-mare-18740881 ) cu un nivel tehnic incomparabil mai performant. În locul atât de plânsei uzine Tractorul, la Reghin firma IRUM produce nişte tractoare de nivel mondial. (www.irum.ro ). În plus, am devenit cel mai mare exportator de viori din UE, iar la EMSIL Oradea se produc masini unelte cu comanda CNC la cele mai inalte standarde tehnice. Avem si o firma, ARCA, care a lansat un satelit românesc în jurul pamântului. Cu tot învatamantul nostru adus la sapa de lemn si cu analfabetii care ies de pe porţile şcolilor pe bandă rulantă, nu există concursuri sau intreceri internaţionale, unde echipele româneşti să nu vină acasă cu premii sustanţiale. Nu are norodul ăsta al nostru ceva, ce nu se poate explica, dar care ne poate propulsa rapid pe o spirală evolutivă care ar putea friza miracolul? Sigur că un ajutor de sus va fi determinant în această evoluţie, pentru că nu degeaba, şi asta o spun tot mai mulţi, România este Grădina Maicii Domnului.
Iată un miracol care s-a petrecut în România între anii 1935-1940, documentată prea în amănunt, ca să poată fi negată de vreun răuvoitor.
Într-un sat din Oltenia, trăia un copil sărman, bătut de soartă şi de tatăl vitreg, care nu-l iubea. Mai era şi surdo-mut pe deasupra, ceea ce-l făcea neînţeles pentru sătenii din satul în care trăia. A slugărit ani de zile ca păstor la oile sătenilor, până când a reuşit să-şi încropească propria lui turmă. Dar acest analfabet, că n-a putut merge nici la şcoală, era de o cinste ireproşabilă. Când odată în turma lui s-a rătăcit o oaie străină, nu s-a lăsat până nu a aflat a cui era, iar când a gâsit un portofel cu mulţi bani în el, a tot cercetat până ce l-a aflat pe păgubaş. Era şi milos din fire. Când câte un ţăran bătea vitele străine care intrau pe tarlaua lui, el se ducea lângă animalele lovite şi, cu lacrimi în ochi, le mângâia încercând să le aline durerea.
Poate că tocmai de aceea, i s-a arătat Dumnezeu într-o zi şi apoi, încă de două ori, cu un mesaj pentru oameni. Şi de atunci, s-a produs în România fenomenul numit Minunea de la Maglavit, în care surdo-mutul analfabet avea să joace rolul de educator şi propovăduitor al neamului, ascultat cu evlavie de cei care veneau la el. Au trecut, în cei patru ani de activitate, milioane de oameni pe la Maglavit. Iar acolo s-au produs şi vindecări miraculoase, de care sunt pline ziarele timpului. Iar micul păstor, pe numele lui Petrache Lupu, a devenit şi orator. El, care nu putea scoate două vorbe clare ca să se facă înţeles, a ajuns să se adreseze clar şi convingător oamenilor. Iată ce le spunea el celor care-l ascultau cu gura căscată: „„M‑am dus la preotul nostru şi nu m‑a crezut. Am spus la oamenii din sat şi au râs de mine. Da io am tot spus şi vă spun şi vouă că, dacă nu vă pocăiţi, din steaua mare care vine de la răsărit va curge mult sânge pe pământul ăsta al nostru şi va fi foamete mare şi multă suferinţă. Prăpăd mare va veni peste lume! Pocăiţi‑vă, oameni buni! Lăsaţi‑vă de rele, rugaţi‑vă cu evlavie, că Moşu e bun şi vă iartă! Uite, mie mi‑a dat glas şi minte iar pe bolnavii voştri îi vindecă. Căiţi‑vă!” Se pare că oamenii nu s-au câit îndeajuns, pentru că atât steaua roşie a venit, sânge a curs din belşug iar în anul 1947 foametea a făcut ravagii mai ales în Moldova.
În vara anului 1940, „Moşu” i-a transmis un ultim mesaj lui Petrache Lupu, mesaj pentru care, ca să-l ducă la îndeplinire, a trebuit să-şi vândă două oi. Apoi s-a dus la Bucureşti direct la palatul regal şi a cerut să vorbească cu „naşul”. (Carol al II-lea i-a botezat un copil). Ajuns în faţa regelui, Petrache i-a transmis că e timpul să se lase de amantă (Elena Lupescu), să-şi aducă soţia legitimă şi copilul şi să aibă grija lor, căci altfel îşi va pierde în curând tronul. Regele a ascultat cu capul plecat vorbele surdo-mutului, dar nu le-a urmat. N-au trecut decât câteva luni, când revolta produsă de Mişcarea Legionară avea să-l silească pe rege să ia drumul exilului, împlinindu-se în acest fel prorocirea lui Petrache. Nu era acest Petrache legionarul absolut, aşa cum îl definea alt legionar, pe nume Ţuţea?
Deci, Dumnezeu a ales să-l pedepsească pe Carol cu ajutorul Mişcării Legionare. O să ziceţi că e o întâmplare. Eu nu cred, pentru că Dumnezeu, spre deosebire de oameni, ştie ce face. Tot minune a fost şi faptul că Mişcarea Legionară nu a fost catalogată de Tribunalul de la Nuernberg nici ca nazistă, criminală sau antisemită. Nu vi se pare că sunt cam multe minuni în jurul Legiunii?
Aşa că nu mai fiţi nici defetişti, nici falşi profeţi şi nici eretici, pentru că dacă neamul românesc este creştin, atunci nu poate să nu creadă cu tărie că ceea ce nu stă oamenilor în putere, stă în puterea lui Dumnezeu.
Care adevar? In arhive si in dosare au intrat liberalii si Vladimir Tismaneanu si toti informatorii care au participat la capturarea gruparilor de anticomunisti din anii 50 sunt astazi propusi pentru canonizare de Noua Dreapta si comemorati in fiecare an. Au fost inlocuite pagini si pentru asa ceva tatal meu spunea ca erau presiuni in vederea falsificarii de acte de dosar pentru victimizari cu sefi de servicii secrete. Au falsificat de frica si in amenintari inca din CDR si una din ,,sageti” era un secretar de stat recompensat de Basescu cu publicari de carti dupa 2004.
Adevaru e ca timp de 31 de ani am avut un intreg razboi informativ cu o gramada de acoperiti si de protejati in vederea denaturarii realitatii istorice pentru interese straine pentru care astazi nu se mai poate sti ce a fost. In arhivele Securitatii erau angajati si lucrau cei mai buni ofiteri si arhivari din Romania alesi pe sistem de contrainformatii si cand un istoric spune ca ,, nu se stie, trebuie sa cercetam , vom vedea” inseamna ca s-a intrat in dosare pentru ca totul era arhivat exemplar. Au avut la dispozitie ani de zile ca sa falsifice dosare sau ca sa distruga dosare si asa ceva s-a facut in santajuri si in amenintari pe fostii ofiteri de Securitate ca sa falsifice acte pentru denaturari, pentru victimizari de acoperiti si de formatori de opinie si pentru interesele lui Tismaneanu, Basescu si Emil Constantinescu .
Nota redactiei, care mod de viata??? Nu confundati spectacolele tv cu Romania reala.
Cu părere de rău cred că mentalitatea și modelul de comportament legionar sunt de domeniul istoriei și nu cred să reînvie vreodată într-un procent semnificativ care să-i sperie pe colonizatori. Este suficient să rupă România în provinciile istorice și se alege praful de tot.