Pelerinajul la Sfânta Paraschiva, 2026

Calin Kasper

Pelerinajul la Sfânta Parascheva, 2026

Pelerinajul la moaştele sfintei Parascheva din anul acesta a fost parcă mai emoţionant şi mai plin de semnificaţii decât cele din anii trecuţi. Poate şi pentru că românii simt că ţara se află la un moment de cumpănă şi omul simplu nu mai are de unde cere ajutor decât de la Cel de Sus.

Dacă Mântuitorul s-a chinuit pe cruce trei zile până ce şi-a dat sufletul, au putut şi credincioşii români să stea la coadă 17 ore, cu rugămintea nespusă ca Maica Domnului să protejeze România de urgia din jurul nostru.

Înainte de a ajunge la Iaşi, sfintele moaște au străbătut un drum lung prin Balcani. Din Epivat din Turcia, unde Sfânta Parascheva a murit și unde trupul ei a fost descoperit în mod miraculos, moaştele au ajuns la Târnovo, unde au poposit în jurul anului 1235 sub domnia țarului Ioan Asan al II-lea. De aici au ajuns la Belgrad în anul 1393, după extinderea Imperiului Otoman. Iar după ce sultanul Soliman Magnificul a cucerit Belgradul, au ajuns la Constantinopol, unde au rămas la Patriarhia Ecumenică timp de 120 de ani.

În secolul al XVII-lea, Patriarhia de Constantinopol se afla într-o criză financiară profundă și acumulase datorii uriașe către autoritățile otomane. Domnitorul Vasile Lupu, recunoscut ca un mare sprijinitor al ortodoxiei, a plătit aceste datorii. Drept recunoștință, Patriarhul Partenie și Sfântul Sinod au hotărât să ofere moaștele Sfintei Parascheva Moldovei.

Deoarece legile otomane interziceau transportul public al cadavrelor sau relicvelor pe teritoriul imperiului, moaștele au fost coborâte pe ascuns pe la spatele zidurilor Fanarului și transportate pe Marea Neagră. Racla a sosit în portul Galați și a fost adusă la Iași pe 13 iunie 1641, fiind întâmpinată cu mari onoruri de Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam și de întreaga populaţie a urbei.

În noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, a izbucnit un incendiu la Paraclisul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, unde se aflau moaştele Sfintei. Flăcările au mistuit suportul de lemn și au topit argintul raclei, însă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost găsite neatinse de foc.

Când aveam nouă ani, o mătuşă ne-a povestit nouă, nepoţilor, că racla cu moaştele era atât de grea, încât patru oameni abia o puteau ridica de jos. Turcii au cerut atunci lui Vasile Lupu să plătească greutatea echivalentă a raclei cu galbeni de aur. Pusă pe cântar, racla a devenit atât de uşoară, încât cu un singur galben, racla a putut fi cumpărată de la turci.

Am văzut cu mare tristeţe, cum nişte inconştienţi iau în râs acest fenomen social, acuzându-i pe credincioşi de prostie, că stau atât de multe ore la coadă, ca să pupe nişte oase. O aroganţă pe care o vor plăti scump când mai târziu, îi va lovi o mare nenorocire sau o boală grea. Atunci degeaba se vor uita în sus, fiindcă milă de acolo nu va mai veni.

A mai fost odată un deştept plin de trufie, care pe 7 septembrie 1903, în timpul unei dezbateri publice din Lausanne (Elveția) pe tema existenței lui Dumnezeu şi unde vorbea pastorul evanghelic Alfredo Taglialatela, a urcat pe scenă. Apoi şi-a scos ceasul de buzunar și l-a așezat pe masă, spunând celor din sală că el va demonstra că Dumnezeu nu există.
„Vreţi dovada? a mai spus el. Iat-o: Îi acord lui Dumnezeu exact cinci minute să mă trăznească sau să mă lovească pentru că îl insult și îl reneg! Dacă nu o face, înseamnă că nu există!”

A urmat o tăcere profundă în care tânărul s-a uitat fix la limba ceasului. După expirarea celor 5 minute, nevătămat fiind, imbecilul a concluzionat triumfător: „Vedeți deci? Am demonstrat că Dumnezeu nu există!”

Numai că Dumnezeu nu face ce vrei tu, el are răbdare, fiindcă timpul la el curge altfel decât la oameni. După mai bine de 40 de ani nătărăului acestuia, ajuns mare om de stat şi care mai era cunoscut şi sub numele de „Il Duce”, i s-a întâmplat o nefăcută.

„Ducele” Benito Mussolini, spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în timp ce armatele aliate avansau și regimul său se prăbușea, a încercat să fugă spre Elveția, împreună cu amanta sa Clara Petacci și câțiva oficiali fasciști de rang înalt, deghizaţi în soldaţi germani într-un convoi militar.

Aceștia au fost recunoscuți de partizanii italieni în apropierea localității Dongo, lângă Lacul Como. În ziua următoare, Mussolini și Clara Petacci au fost executați prin împușcare în satul Giulino di Mezzegra de către un grup de partizani conduși de Walter Audisio. Era ziua de 28 aprilie 1945.

Pe 29 aprilie 1945, cadavrele lui Mussolini, Petacci și ale altor lideri fasciști au fost descărcate în Piazzale Loreto din Milano. O mulțime uriașă și furioasă s-a adunat rapid, lovind, scuipând și desfigurând trupurile. Pentru a le proteja de distrugerea completă de către mulțime și pentru ca toată lumea să le poată vedea, partizanii au spânzurat cadavrele de picioare, cu capul în jos, de grinzile metalice ale unei stații de benzină Esso din piață.

Alegerea locului Piazzale Loretto n-a fost întâmplătoare: cu opt luni înainte, în august 1944, autoritățile fasciste și trupele germane executaseră în exact aceeași piață 15 partizani italieni, cunoscuți ca „Martirii din Piazzale Loreto”, lăsându-le cadavrele la vedere pentru a intimida populația.

Nu credeţi că în ziua de 28 aprilie 1945 Domnul şi-a scos ceasul de buzunar şi i l-a arătat lui il Duce ca să vadă că timpul lui a expirat? Şi poate că în ultimele lui clipe i-o fi şi citit din Biblie versetul „„Până când, proștilor, veți iubi prostia? Până când batjocoritorii își vor găsi plăcerea în batjocură?” Nu sunteţi de părerea mea, că atunci când te ajunge, grozavă este pedeasa Domnului?